Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lucrare de curs
Tema:
Chiinu 2015
CUPRINS:
1. Introducere3
1.Introducere
Organul vazului este format din globul ocular si anexe. El reprezinta segmental periferic si
analizatorul vizual si este legat de centrul vizual din scoart prin fasciculul optic. Globul ocular
este format din 3 membrane suprapuse:
1.
2.
3.
Tunica interna nervoasa sau retina, la care se diferentiaza retina propriuzisa, retina ciliara si retina iritanta ( fig 1 structura ochiului ).
astfel incat in 23 picaturi sa se afle cantitatea necesara obtinerii unui efect terapeutic. Aceasta
concentratie mare de principii active influenteaza insa asupra sensibilitatii nervoase a ochiului.
Prin structura sa anatomica, ochiul prezinta zone de sensibilitate nervoasa mai accentuate,
cum ar fi corneea (mai ales zona care margineste irisul) si sclerotica (in zona posterioara a
ochiului). Orice fel de excitare a nervilor oculari duce la un raspuns dureros si acesta este primul
element cu care ne intalnim la aplicarea formelor oftalmice. Patrunderea substantelor active prin
cornee este dependenta de starea de ionizare a acestora in solutie, de caracterul lor hidrofil sau
lipofil si de marimea moleculelor. Trecerea substantelor active prin cornee se efectueaza prin
mecanisme diferite, dependent de natura acestora.
1. Particularitile terapiei oculare
Ochiul este un organ sensibil, iar medicamentele destinate administrarii oftalmice trebuie sa
satisfaca anumite cerinte.
La prepararea medicamentelor oftalmice trebuie sa se tina seama de urmatoarele:
tolerabilitate fiziologica, care depinde de natura substantei folosite, izotonie,
(izotone cu secretia lacrimal i s aib pH ul = 8 U), izohidrie;
vascozitatea preparatului;
sterilitatea si conservabilitatea solutiei in stare sterila;
stabilitatea fizico-chimica a componentelor active;
activitatea farmacologica maxima;
marimea particulelor (in cazul suspensiilor).
Este oportun sa se mentioneze ca aceste conditii nu se pot respecta totdeauna in practica si ca
unele sunt esentiale, altele pot fi interpretate cu multa elasticitate. Dupa conceptiile actuale,
solutiile oftalmice sunt destinate atat pentru ochiul lezat, cat si pentru cel cu cornea intacta.
Tinindu-se seama de contradictiile existente intre anumite proprietati, adesea,in practica, normele
finale pentru prepararea unui medicament oftalmic sunt rezultatul (nu intotdeauna din cele mai
bune) unui compromis, ca, de exemplu, maximum de stabilitate chimica nu corespunde cu
maximum de activitate farmacologica. In ultimii 1020 de ani au aparut numeroase publicatii in
legatura cu prepararea colirelor si a normelor de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca.
Aceasta avalansa de lucrari a fost determinate de doua cauze principale:
1. insuccesele clinicienilor in jugularea unor infectii cu colire care contineau antibiotice sau
chimioterapice active fata de germenele infectios;
2. suprainfectiile cauzate de preparatele oftalmice.
4
Ineficacitatea unor preparate oftalmice a fost pusa pe seama unui pH slab acid sau slab
alcalin al solutiei, precum si pe diferenta de concentratie moleculara intre lichidul lacrimal
si solutia oftalmica, fapt ce duce de cele mai multe ori la iritatii si substanta este repede
indepartata de catre lichidul lacrimal, fara a avea ragazul sa reactioneze asupra germenului
infectios. Aceste intolerante au fost atribuite defectiunilor in tehnica de preparare, ceea ce a
impulsionat cercetarile sa stabileasca rolul pe care-l au izotonizarea si ajustarea pH-ului solutiilor
oftalmice.
Pe baza cercetarilor din ultimii ani, farmacopeile au imbunatatit treptat metodologia
de preparare a medicamentelor oftalmice, emitand noi conditii de calitate a acestor preparate. In
general, farmacopeile actuale fac o serie de recomandari care pot fi rezumate la urmatoarele:
alegerea
unui vehicul
sau excipient
si a
unei tehnici
de lucru
care sa
asigure
componente;
izotonizarea solutiilor apoase;
ajustarea pH-ului spre a realiza preparate bine tolerate de conjunctiva si cornee;
divizarea foarte fina a substantelor active ( VIII, IX) ori decate ori sunt suspendate intr-un
vehicul lichid sau excipienti pentru unguente;
asigurarea sterilitatii preparatelor.
Medicamentele oftalmice frecvent utilizate sunt solutiile oftalmice, mai rar unguentele
oftalmice, suspensiile si sistemele cu cedare controlata.
Formele oftalmice cu eliberare controlata mai sunt cunoscute sub denumirea de sisteme
terapeutice cu eliberare controlata, realizeaza si mentin constanta concentratia de substanta
medicamentoasa in domeniul therapeutic, deci elibereaza si asigura patrunderea acesteia in
organism cu o viteza constanta.
Sistemele terapeutice sunt dispozitive care contin substantele medicamentoase active sau
forme farmaceutice dozate care se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:
monitorizare exacta a cedarii substantei medicamentoase;
un control a vitezei de cedare;
determinare exacta a duratei n care medicamentul respectiv actioneaza ntr-o anumita
zona a organismului (zile, luni sau chiar ani).
Spre deosebire de medicamentele conventionale, sistemele terapeutice au avantajul, ca reduc
la minim interventia pacientului si de asemenea si pastreaza caracteristicile cinetice indiferent de
diferitele variatii ale factorilor fiziologici. Sistemele terapeutice se preteaza att pentru
administrare sistemica ct si pentru administrare locala.
Prin administrare locala (la nivelul unui organ) se realizeaza pe lnga o economie de
substanta medicamentoasa si o reducere la minim a efectelor secundare nedorite prin diminuare
diseminarii acesteia n organism. Sistemele terapeutice au fost elaborate de laboratoarele ALZA
(SUA).
Sistemele terapeutice sunt compuse din urmatoarele parti importante:
a)Substanta
medicamentoasa:
Alegerea
substantei
se
face
pe
baza
Un sistem rezervor const dintr-o membran nedegradabil sau biodegrabil polimeric care
limiteaz viteza de eliberare i separ ca un miez principiul activ de mediul biologic. Sistemele
rezervor au fost preparate sub forma de capsule, microcapsule, fibre sau tuburi cu capetele
nchise.
Dou tipuri diferite de membrane, omogene sau microporoase, au fost utilizate n prepararea
de sisteme rezervor. Membranele microporoase au avantajul c principiul activ difuzeaz prin
porii care conin acelai mediu ca rezervorul.
astfel de matrice schimbtoare de ioni sunt competiia dintre ioni, tria ionica si pH-ul. Aceste
produse sunt utilizate, n principal, n administrarea oral.
PA poate fi legal covalent de un lant polimeric. n astfel de sisteme, PA este eliberat treptat
prin ruperea legaturii chimice n urma reaciilor de hidroliz sau a reaciilor enzimatice. Un
avantaj semnificativ pentru sistemele chimice este acela c 70-90% din masa preparatului l
reprezint PA. La lantul polimeric se poate atasa un anticorp care se distribuie la un anumit organ
obtinndu-se astfel un preparat tinta. O cerint important pentru sistemele chimice este
necesitatea ca polimerii utilizati s fie biocompatibili n organism si biodegradabili n mediul
unde sunt utilizati.
Formularea medicamentelor oftalmice este una dintre sarcinile cele mai dificile cu care se
confrunt cercettorii farmaceutici. Obstacole majore din calea medicamentelor oculare sunt
capacitatea de a mentine un nivel terapeutic al acestuia la locul de actiune pentru o durat
prelungit. Anatomia, fiziologia si biochimia ochiului este de asa natur c este impermeabil la
substante straine, prin urmare, aceasta este o provocare pentru medicament de a treace prin
barierele de protectie ale ochiului, fr a aduce daune permanente ale tesutului. Introducerea de
noi tehnici de diagnostic sensibile si a agentilor terapeutici necesit dezvoltarea unui sistem de
succes si avansat de livrare de droguri oculare.
Eficacitatea terapeutic a unui medicament oftalmic poate fi mbunttita prin cresterea
timpului su de contact cu suprafata corneei. Pentru cresterea timpului de contact se adaug n
preparate sau medicamente, amelioratori de viscozitate ntr-o formulare de unguent insolubil n
ap, pentru a sustine durata de contact dintre drog si organul vizual. Din pcate, aceste forme de
dozare nu ofera o biodisponibilitate constant. Administrarile repetate de medicamente sunt
necesare n continuare de-a lungul tratamentului . Formele conventionale de dozare oculare
pentru formularea medicamentelor sunt:
Unguente oftalmice
Picaturile oftalmice sint usor de administrat, dar au dezavantajul c cea mai mare parte din
volumul insuflat este eliminat din zona de pre-corneana, ceea ce
duce la scaderea
biodisponibilitatii cu 1- 10.% din doza total administrat. Acest lucru se ntmpl din cauza
absorbtiei conjunctivale reduse, lacrimatiei abundente, reflexului de clipire, permeabilitatii
reduse a corneei. Pentru a evita aceste efecte, multe medicamente oculare sunt utilizate n
concentraii mari, ceea ce duce la aparitia efectelor locale si sistemice nedorite. Cele mai
frecvente instilatii de picturi pentru ochi sunt necesare pentru a menine un nivel continuu
sustinut de principii active, ceea ce duce la crestere imprevizibila a dozei medicamentului.
Mucoadesive (filme oculare sau teci, ophthaCoil, tije din polimeri, hidrogel HEMA, cu
dispersie, fibre capilare polisulfon).
Benzi din hrtie de filtru (benzi din hrtie de filtru impregnate cu medicamente pentru
colorarea agentului de sodiu - fluorescente, lissamine verzi, si Roz Bengal).
Lentile de contact moi, implanturi, bobine, flexibile (tip hidrogel ,geluri polimerice).
Implanturile oftalmice
problemei aflarii
Dozare precis (contine o doz exact, care este pe deplin pstrat la locul de
administrare).
oftalmice au, de asemenea, unele dezavantaje, care sunt, dup cum urmeaz:
"soliditatea"- ele sunt resimtite de ctre pacienti (de multe ori suprasensibili), ca un
organism strin n ochi. Acest lucru poate constitui o barier fizica si psihologic greu de
suportat de catre pacient.
Miscarea lor mprejurul ochiului - n cazuri rare, ndeprtarea simpl se face mai dificil
din cauza migrarii nedorite a insertului in partea superioar a fornixului.
Devierea vazului.
Implanturi osmotice
Implanturile osmotice sunt n general de dou tipuri: n primul caz partea central a insertlui
este nconjurat de o parte periferica. Partea central poate fi compusa dintr-un rezervor unic,
care contine principiul activ cu sau fr un solvent osmotic dispersat intr-o matrice polimeric,
astfel nct medicamentul este nconjurat de anumite cantitati de polimer.
n al doilea caz, medicamentul si solventul osmotic sunt plasate n dou compartimente
separate, rezervorul cu substanta activa este nconjurat de o membran elastic impermeabil,iar
rezervorul solutiei osmotice este nconjurat de o membran semi-permeabile. Partea periferic a
acestor inserturi osmotice este alctuita dintr-un film care-l acoper, fcut dintr-un polimer
insolubil, semi-permeabil. Lichidul lacrimal din depozitele periferice difuzeaza prin membrana
semi-permeabil polimerica, o umecteaza, si induce dizolvarea ei. Depozitele solubilizate creaza
o presiune hidrostatic mpotriva matricei polimerice, ducind la ruperea acesteia n form de
orificii. Principiul activ este apoi eliberat prin aceste orificii din depozite in apropiere de
suprafata dispozitivului.
nmuiere. Eliberarea medicamentului are loc atunci cnd lichidul lacrimal umecteaza implantul,
prin difuzie cu formarea unui strat de gel n jurul partii centrale a dispozitivului. Substanta este
cedata controlat in continuare din gelul format. Rata cedarii este descrisa de legea lui Fick, prin
urmatoarea expresie:
bioerodabile
utilizate
cu
succes
sunt
poli
(orthoesterii)
si
poli
coroziune a polimerilor sintetici care urmeaz s intre n contact direct cu esuturile biologice,
punerea la punct a unor sisteme vectoare performante care s transporte la organul int diferite
principii biologic-active i, nu n ultimul rnd, perfecionarea sistemelor de eliberare controlat a
medicamentelor n organism.
Asimilarea polimerilor sintetici n medicin i terapeutic trebuie s rspund
complexitii problemelor de utilizare ce rezult din contactul temporar sau de lung durat a
polimerilor sintetici cu esuturile i substanele biologice. n acest context, sunt definite, ca
biomateriale polimerice acei polimeri sintetici sau compozitii polimerice atestate ca
biocompatibile n contact cu biostructurile. Polimerii sintetici candidai pentru utilizri
biomedicale trebuie s se conformeze unei varieti de cerine care apar fie din structura lor
chimic i fizic (criterii chimice, fizice i mecanice), fie din mediul fiziologic unde ei vor fi
utilizai (criteriul biologic). Pe lng necesitatea sterilizrii biomaterialelor de uz clinic, cerinele
privitoare la acestea se mpart n dou categorii:
cele care includ proprietile fizice (de exemplu, rezistena mecanic) i care se aplic la
cantitatea total de material;
cele care implic interaciunile dintre biomateriale i sistemul biologic i care se aplic interfeei
ori propriettilor suprafeei.
Polimerii care pot fi utilizai ca biomateriale trebuie s ndeplineasc cteva cerine fizicomecanice: geometria dizpozitivului implantului sau componentului, gradul de cristalinitate,
proprietile elastice, comportarea la tensiuni i forfecare, propagarea ruperii, rezistena la
oboseal i comportarea vsco-elastic n timp i n funcie de temperatur.
nainte de a trata mai pe larg principalele clase de biomateriale polimerice vom trece n revist
cteva dintre principalele lor utilizri n diferite domenii medicale:
n domeniul ortopedic: proteze interne permanente (de reconstrucie), proteze resorbabile (din
polimeri bioresorbabili), diferite elemente de sutur i cimenturi pentru fixarea protezelor,
nlocuirea articulaiilor cartilaginoase, drenuri chirurgicale i instrumentar chirurgical divers;
15
domeniul
farmaceutic:
excipieni
pentru
diferite
forme
de
administrare
Hidrogelurile
Stabilitatea i biocompatibilitatea hidrogenului au fost atestate prin studii de extracie,
toxicitate sistemic acut, compatibilitate tisular i sanguin, biocompatibilitatea hidrogelurilor
extinznd sfera aplicaiilor biomedicale, fr riscuri pentru organismul receptor. Multe dintre
cercetrile efectuate pe hidrogeluri au fost ndreptate spre aplicaii de tipul dispozitivelor de
eliberare controlat a medicamentelor. n timp ce ordinul zero de eliberare a medicamentelor este
important pentru marea majoritate a lor, sunt multe medicamente care necesit a fi eliberate n
mod vibraional. Cel mai edificator exemplu este eliberarea insulinei. n plus, hidrogelurile care
rspund la pH i hidrogelurile sensibile pe baz de glucoz, dizolvabile, au fost utilizate la
producerea insulinei sub form de capsule.
Eliberarea vibratorie a medicamentelor poate fi realizat cu hidrogelurile sensibile la
temperatur, iar prin alterarea temperaturii n jurul hidrogelurilor termosensibile se poate realiza
eliberarea medicamentelor din gel.
Aplicaiile biomedicale ale hidrogelurilor sunt diverse, pornind de la dispozitive de
diagnosticare pn la muchi artificiali. Utilizarea hidrogelurilor ca lentile de contact i lentile
intraoculare au ntr-o oarecare msur o istorie lung comparativ cu alte utilizri. Lentilele de
contact moi, fabricate din hidrogeluri, posed proprietile dorite (cum ar fi permeabilitatea
ridicat pentru oxigen), dei acestea au probleme cu degradarea lor i la depozitarea proteinelor.
Lentilele intraoculare moi prezint avantaje fa de cele rigide, abilitatea de a se ndoi permind
chirurgului s utilizeze o incizie chirurgical mai mic. Lentilele de contact i cele intraoculare
pe baz de hidrogeluri pot fi sterilizate n autoclav, care este mult mai convenabil dect
sterilizarea cu oxid de etilen necesar lentilelor rigide.
Prodrogurile
16
tipuri de rasini consta in porozitatea lor. Rasina de tip gel are o porozitate naturala limitata la
distanta intermoleculara. Aceasta este o structura de tip microporoasa. Rasina de tip
macroporoasa are o porozitate superioara care este obtinuta prin adaugarea unui aditiv.
Se spune ca schimbatorul este monofunctional daca are o singura varietate de grupare
functionala si se spune ca este polifunctional daca moleculele contin diferite tipuri de grupari
functionale
Schimbarea de ioni este un procedeu prin care ionii continuti intr-o solutie sunt adsorbiti pe
rasina si sunt inlocuiti cu o cantitate echivalenta de alti ioni cu aceeasi polaritate. Aceasta
17
capacitate de schimb este limitata. La saturatie trebuie realizata regenerarea rasinii pentru ai
reda potentialul initial de schimb de ioni.
Sistemele cu eliberare controlata prin schimb ionic
Se bazeaza pe utilizarea de rasini schimbatoare de ioni (constituite din polimeri reticulati,
insolubili in apa, ce contin grupari functionale in pozitii ce se repeta pe lantul polimeric),
capabile sa formeze complecsi cu substatele active.
Se folosesc copolimeri ai stirenului substituiti prin functii acide (schimbatori cationici) sau
prin functii bazice (schimbatori anionici), la care se asociaza substante medicamentoase acide,
respectiv bazice.
Sistemele cu eliberare controlata prin schimb ionic se pot formula doar cu substante active
care au un cracter net acid sau bazic.
Complexul substanta activa-rasina se obtine prin expunerea repetata a rasini la solutia
concentrata a substantei medicamentoase intr-o coloana cromatografica, fie printr-un contact
prelungit in solutie a acestora. Complexul este apoi spalat si pote fi prelucrat in preparate orale
(comprimate, capsule, solutii sau suspensii) cu eliberare prelungita.
Substanta activa este eliberata prin spalarea rasinii de fluidele digestive, respectiv prin
schimbul reversibil de ioni prezenti in acestea, urmata de difuziunea substantei medicamentoase
libere.
Viteza de difuziune a substantei medicamentoase se poate controla prin urmatorii parametrii:
-
Isopto Carpine
Ocu-Carpine
Ocusert Pilo
Pilocar
Pilopine-HS
Minims Pilocarpine 2%
Minims Pilocarpine 4%
19
20
22
Bibliografie
1.
23