UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

GT.T.POPA, IAȘI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
MASTER: BIOTEHNOLOGII MEDICALE ȘI
BIOMATERIALE VANSATE

SISTEME DE ELIBERARE
CONTROLATĂ UTILIZATE
LA NIVELUL PIELII

Masterand an I,

Irina-Valentina Movilă
 Cuprins

1. Introducere……………………………………...................1

2. Anatomia și fiziologia pielii………………………………3

3. Plasturi transdermici……………………………………....5

4. Evaluarea sistemelor de eliberare controlată

transdermală………………………………………………8

5. Sisteme de eliberare controlată utilizând plasturii

transdermali……………………………………………...11

6. Noi tehnologii pentru aplicarea dermică și

transdermică……………………………………………...15

Bibliografie……………………………………………………16
 Introducere

Introducere

Conceptul de eliberare controlată a fost propus de medicul Judah Folkman în

1964 când a observat că o capsulă din silicon poate fi implantată în corp și poate
elibera principiu activ cu o viteză constantă. Acesta este primul exemplu de sistem
cu eliberare controlată, mai precis un sistem de tip rezervor.
În anul 1980, s-au aplicat cu succes sistemele cu eliberare controlată în tratarea
diabetului, pentru a minimaliza fluctuațiile de concentrație a insulinei din organism.
Astfel, noțiunea de eliberare controlată a fost extinsă si în cazul sistemelor în care
se realizează o eliberare cu caracter liniar.
Un sistem cu eliberare controlată este o formulă sau un dispozitiv care permite
introducerea unui medicament în organism și care îmbunătățește eficacitatea și
siguranța sistemului prin controlul vitezei de eliberare, perioadei de eliberare și a
locului de eliberare a medicamentelor în organism.În prezent, există pe piaţa
farmaceutică un număr mare de medicamente cu eliberare modificată destinate
îndeosebi tratamentului bolilor cronice. Aceste medicamente au în compoziţie
substanţe antihipertensive, antiinflamatoare, antiaritmice, antispastice, sedative,
antihipertensive, psihotrope,antitusive, antihistaminice, etc.
Se pot distinge trei mari etape în evoluția sistemelor de eliberare
controlată:etapa macro, etapa micro ,etapa nano.
Etapa macro este reprezentată de dispozitive macroscopice: Ocusert (insert
ocular), Progestesert (dispozitiv intrauterin), Implanon (implant contraceptiv
subcutanat), Transderm Scop (sistem transdermal), Oros i Duros (sisteme osmotice).
Acestea sunt în general sisteme de tip rezervor, fabricate din polimeri nedegradabili,
care prezintă o cinetică de ordin zero (viteză de eliberare constantă).
Etapa micro este reprezentată de sisteme microscopice: (microparticule
injectabile), (formulă lichidă ce se gelifică când este injectată în corp). Acestea sunt
în general sisteme de tip matrice, fabricate din polimeri degradabili.
Etapa nano este reprezentată de lipozomi, polimeri dendritici, nanoparticule
(nanosfere și nanocapsule) și sistemele conjugate polimer-medicament (în care
molecula de medicament este legată chimic de molecula de polimer). În aceste
sisteme, matricea polimerică are nu numai rol în controlul cineticii de eliberare a
princpiului activ, dar și în transportul activ sau pasiv al principiului activ.

Astfel se poate vorbi de terapia la țintă. Obiectivele terapiei la intă constau în

creșterea concentrației principiului activ la locul de acțiune și reducerea
concentrației și principiului activ în alte părți ale organismului.
Câteva exemple includ: (conjugat polimerț paclitaxel), (nanoparticule de conjugat
polimer-paclitaxel), (lipozom cu doxorubicină).
1
 Introducere

Locurile de acțiune a sistemelor cu eliberare controlată:

Progresele în realizarea sistemelor cu eliberare controlată oferă un semnificativ grad

de libertate în alegerea locului de acțiune (exemple prezentate în figura de mai jos).
În timp cele mai multe preparate tradiționale sunt injectate sau ingerate, sistemele
polimerice cu eliberare controlată pot fi plasate într-o cavitate a organismului, pot fi
implantate sau pot fi atașate pe piele (eliberarea transdermală), în eliberarea
transdermală sistemul de eliberare controlată se face la nivelul pielii.
Avantajele comune recunoscute ale eliberării transdermice a principiului activ
este usurința întreruperii debitului de principiu activ prin simpla îndepărtare de pe
piele a sistemului și evitarea metabolizării la trecerea prin ficat.Sistemele
transdermale constau în mod obișnuit dintr-un rezervor de principiu activ, o
membrană care limitează difuzia și un strat adeziv pentru a fi atașat pe piele.
Sistemele de eliberare de acest tip pot fi atașate și îndepărtate ușor. Principiile
active sunt absorbite pe cale bucală evitând astfel bariera hepatică, constituind un
avantaj pentru eliberarea peptidelor și proteinelor.

Tabelul 1. Exemple de sisteme cu eliberare controlată (Adapatat după referința 1)

2
 Anatomia și fiziologia pielii

STRUCTURA PIELII : epiderm, derm, hipoderm.

1. EPIDERMUL

Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și pavimentos, cornificat,

celulele sale fiind în permanență regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutriția
celulelor are loc prin difuzarea limfei interstițiale din derm, prin intermediul
membranei bazale și prin spațiile înguste (de cca 10 milimicroni), care separă între
ele celulele vitale ale acestui strat. Epidermul este un protector mecanic contra
pierderilor de apă din straturile profunde ale pielii și împiedică pătrunderea
microbilor în ele. Celulele epidermului se împart, după origine, aspect microscopic
și funcții, în două linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a
masei celulare și melanocitele mult mai puțin numeroase.
 Epidermul este format din 5 straturi:bazal, spinos, granulos, lucid și cornos.

Stratul bazal (sau generator) este cel mai profund, fiind

în contact cu membrana bazală. Între celulele bazale se
găsesc melanocitele și corpusculii senzoriali Merkel-
Ranvier.

Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din

care provine. În mod normal, el este alcătuit din 6-15
rânduri de celule poliedrice, care pe măsură ce urcă spre
suprafață devin tot mai turtite.

Stratul lucid numit și stratul cornos bazal e format din

celule bogate în glicogen, eleidină și grăsimi. Prezența
glicogenului atestă existența unor procese vitale necesare
etapelor finale în sinteza keratinei.

Stratul cornos este cel mai superficial. El este alcătuit din

două straturi: stratul cornos profund sau conjunct și cel
superficial sau disjunct numit și exfoliator.

Fig. 1 Straturile dermului,

(Adaptată după referința 5)

2. DERMUL
Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat
(și totodată reunit) de epiderm prin membrana bazală. Dermul este compus din două
straturi. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele dermice și o zonă subțire
situată sub ele.
3
 Anatomia și fiziologia pielii

El este denumit strat subpapilar și se caracterizează prin elemente fibrilare

gracile, elemente celulare mai numeroase, substanța fundamentală mai abundentă și
o vascularizație și inervație bogată (plexuri subpapilare).
Stratul profund numit dermul propriu-zis sau corionul este mult mai gros, este
mult mai rezistent și e compus preponderent din fibre colagenice, elastice și
reticulare.Pielea este 7% din greutatea corporala.

3. HIPORDEMUL

Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile subiacente. El este

alcătuit din lobuli de celule grase (lipocite) conținând trigliceride, cu rol de rezervă
nutritivă și de izolator termic și mecanic. Acești lobuli sunt separați prin septe
conjunctive, în care se găsesc vase și nervi. O structură tegumentară mai deosebită
este linia apocrină. Ea se întinde de la axilă, în regiunea mamelonară și coboară
convergent lateral spre perineu. Este alcătuită din aglomerări celulare clare ce,
structural, se apropie de celulele glandulare mamare.

Fig 2. Anatomia pielii ( Adaptat după referința 13 )

Potențialul utilizării pielii intacte ca port de administrare a medicamentului în

corpul uman a fost recunoscut de mai multe decenii. Cu toate acestea, pielea este o
barieră foarte dificilă în calea pătrunderii materialelor care permit să pătrundă numai
o cantitate mică de medicament într-o perioadă de timp. Pentru a proiecta un sistem
de administrare a medicamentelor, trebuie să înțelegem mai întâi anatomia pielii și
implicațiile acesteia asupra medicamentului de alegere și a metodei de livrare.
4
 Plasturi transdermici

PLASTURI TRANSDERMICI

Un plasture transdermic este un plasture adeziv medicamentat care este plasat

pe piele pentru a furniza o doză specifică de medicamente prin piele și în sânge.
Adesea, aceasta promovează vindecarea unei zone vătămate a corpului.
Un avantaj al unei căi de administrare a
medicamentelor transdermale față de alte tipuri de
administrare a medicamentelor, cum ar fi administrarea
orală, topică, intravenoasă, intramusculară etc., este că
plasturele asigură o eliberare controlată a medicamentului
în pacient, de obicei fie printr-o membrană poroasă care
acoperă un rezervor de medicamente sau prin intermediul
straturilor subțiri de medicamente încălzite prin căldură,
încorporate în adeziv.
Administrarea medicamentului transdermic oferă
Fig. 3 Plasturi transdermici eliberarea controlată a medicamentului în pacient, permite
(Adaptat dupa referința 9) un profil constant al nivelului sângelui, având ca rezultat
reducerea efectelor secundare sistemice și, uneori,
îmbunătățirea eficacității față de alte forme de dozare.
Obiectivul principal al sistemului transdermic de administrare a medicamentelor
este de a furniza medicamente în circulația sistemică prin piele la o rată
predeterminată, cu variații intermediare și intrapatiene minime.
Pielea umană este o barieră eficientă de protecție. Alegerea unui medicament
adecvat pentru prepararea formulărilor transdermice poate fi dificilă. Câteva
variabile influențează transportul transdermic și biodisponibilitatea medicamentelor,
deoarece medicamentul traversează diferite straturi structurale ale pielii (vezi
Tabelul 1). Medicamentele candidate preferate pentru administrarea transdermică
sunt cele cu greutate moleculară scăzută și lipofilitate, care se corelează cu o bună
solubilitate și penetrare prin piele.

Tabelul 2. Factori ce afectează transportul transdermal (Adaptat după referința 14 )

5
 Plasturi transdermici

 Prima generație de sisteme transdermice

Prima generație de sisteme de administrare transdermică este responsabilă

pentru majoritatea plasturilor transdermici care până în prezent au fost utilizați
clinic. Progresele semnificative in tehnologia plasturilor și acceptarea publicului au
permis pătrunderea primei generații să ajungă pe piața medicală.
Abordarea de primă generație pentru administrarea transdermică este limitată în
primul rând de bariera reprezentată de stratul exterior al pielii numit stratul cornos,
care are o grosime de 10 până la 20 μm .Sub acest strat este epiderma viabilă, care
măsoară 50-100 μm și este avasculară.

O variație a plasturelui transdermic tradițional de sisteme de eliberare de primă

generație nu implică niciun plasture, dar aplică pe piele o pulverizare lichidă, gel sau
altă formula locală care, după evaporare sau absorbție, poate conduce medicamente
lipofile mici în stratul corneum , care, la rândul său, servește drept rezervor de
medicament pentru eliberarea prelungită în epiderma viabilă în ore 10. De exemplu,
gelurile de testosteron au fost utilizate de câțiva ani și un spray transdermic a fost
recent aprobat pentru eliberarea de estradiol.

 A doua generație de sisteme de eliberare transdermică

A doua generație de sisteme de administrare transdermică creată se observă de

către cercetători că este necesară îmbunătățirea permeabilității pielii pentru a extinde
domeniul de aplicare al medicamentelor transdermice. Stimulatorul ideal ar trebui
să crească permeabilitatea pielii prin perturbarea reversibilă a structurii stratului
cornos, să ofere o forță motrice suplimentară pentru transportul în piele și să evite
rănirea țesuturilor vii mai profunde.
Ca urmare, această a doua generație de sisteme de administrare a prezentat o
practică clinică avansată în primul rând prin îmbunătățirea administrării moleculelor
mici pentru aplicații localizate, dermatologice, cosmetice și unele aplicații sistemice,
dar a avut un impact redus asupra furnizării de macromolecule.

 A treia generație

A treia generație de sisteme de administrare transdermică este gata să aibă un

impact semnificativ asupra eliberării de medicamente, deoarece își vizează efectele
asupra stratului cornos. Această orientare permite o întrerupere mai puternică a
barierei stratului cornos obținându-se astfel o administrare transdermică mai
eficientă, protejând în același timp țesuturile mai adânci.
6
 Plasturi transdermici

O înțelegere a cineticii permeabilității pielii este necesară pentru dezvoltarea

sistemelor transdermale de succes. Pentru a evalua orice astfel de sistem, evaluarea
absorbției percutanate a moleculelor este un pas foarte important. Absorbția
percutană reprezintă penetrarea substanțelor în diferite straturi ale pielii și
permeabilitate acestora în circulația sistemică . Absorbția percutanată a moleculelor
este un proces pas cu pas care implică:

 Penetrare: introducerea unei substanțe într-un anumit strat al pielii;

 Separarea de stratul cornos în epiderma viabilă apoasă;
 Difuzia prin epiderma viabilă și în dermul superior;
 Permeabilitate: pătrunderea moleculelor de la un strat la altul, care este
diferită atât funcțional, cât și structural din primul strat;
 Absorbție: Absorbția unei substanțe în circulația sistemică.

Calea de penetrare a substanței active prin piele

Permeația medicamentelor prin piele implică difuzia prin epiderma intactă prin
adâncurile pielii (foliculii de păr și glandele sudoripare).

Aceste structuri ale pielii formează căi de

șunt prin epiderma intactă, ocupând doar
0,1% din pielea umană totală. Traseele
evită penetrarea prin stratul cornos. Deși
aceste trasee oferă permeabilitate ridicată,
ele sunt considerate a fi de importanță
minoră

Se știe că permeabilitatea medicamentului

prin piele este de obicei limitată de stratul
cornos.

În consecință o molecula poate utiliza

două căi de difuzie pentru a pătrunde în
pielea umană intactă normală:transportul
prin glandele sudoripare și foliculii de păr
cu glandele lor sebacee asociate.
Fig.4 Moduri de administrare transdermale
(Adaptată după referința 12)

7
 Evaluarea sistemelor de eliberare controlată transdermală

Evaluarea sistemelor de eliberare controlată transdermală:

Plasturii transdermici pot fi caracterizați în funcție de următorii parametri:

 Evaluarea fizico-chimică;
 Evaluarea in vitro;
 Evaluarea in vivo;

In vivo
Plasturii transdermali pot fi evaluați in vivo în ceea ce privește reprezentările reale
ale performanței medicamentului. Variabilele care nu pot fi luate evaluate în timpul
studiilor in vitro pot fi pe deplin explorate pe parcursul studiilor in vivo. Evaluarea
in vivo a sistemelor de eliberare controlată transdermală poate fi efectuată utilizând
modele de animale pe bază de voluntari umani.

In vitro
Plasturii patogeni pot fi evaluați in vitro cu ajutorul celulelor de difuzie.Celula este
compusă din două compartimente: donator și receptor. Compartimentul receptor are
un volum de 5-12 ml și o suprafață efectivă de 1-5 cm2. Tamponul de difuzie este
agitat continuu la 600 rpm printr-o bară magnetică. Temperatura în cea mai mare
parte a soluției este menținută prin circularea apei termostatate printr-o manta de apă
care înconjoară compartimentul pentru receptor. Conținutul de medicament este
analizat folosind o metodă adecvată, menținând condiția pielii.

Modelul uman
Etapa finală a dezvoltării unui dispozitiv transdermic implică colectarea datelor
farmacocinetice și farmacodinamice după aplicarea plasturilor transdermici
voluntarilor umani.Au fost efectuate studii clinice pentru a evalua eficacitatea,
riscurile implicate, efectele secundare, respectarea procedurii de către pacient, etc.
În prima fază clinică studiile sunt efectuate pentru a determina în principal siguranța
voluntarilor, iar studiile clinice ce se desfășoară în faza a II-a determină siguranța pe
termen scurt și, în principal, eficacitatea utilizării acestora la pacienți.

Pe lângă cele menționate mai sus mai poate fi enumerate și testul de iritare cutanată
care constă în aplicarea unui medicament nou pe piele sau ochi. Unul dintre primele
teste care trebuie efectuate va fi să se determine dacă medicamentul sau formularea
care conține medicamentul va provoca iritarea pielii sau a ochilor. Chiar dacă un
medicament este destinat numai pentru aplicare dermică, pot fi necesare teste de
iritare a ochilor datorită posibilității expunerii accidentale la ochi.

8
 Evaluarea sistemelor de eliberare controlată transdermală

Ocluzivitate
Scopul chimistilor cosmeticieni fiind acela de a mentine mentenabilitatea și
prospețimea pielii, fiind importantă și menținerea umidității în stratul cornos.
Gradul în care o formulare reține sau promovează pierderea de umiditate din stratul
cornos este denumită ocluzivitatea.
Ocluzia formulărilor pentru aplicare topică este determinată in vivo prin
măsurarea supresiei pierderii de apă transepidermală a pielii. Efectul ocluziv al
formulării depinde, de asemenea, de caracteristicile pielii cum ar fi nivelul lipidelor
și condițiile de mediu predominante. Ocluzia filmelor formate de nanoparticule
variază în funcție de timp, tipul de formulare, cantitatea de acoperire, forma fizică,
mărimea particulelor etc. Este necesară determinarea ocluzivității unei formulări de
nanoparticule pentru aplicare locală deoarece afectează în mod direct eliberarea și
penetrarea medicamentului. În condiții ocluzive, pielea este mai hidratată, iar
transportul de substanțe active ar putea fi mai mare.

Gradul de răspândire
Preparatele semisolide farmaceutice includ unguente, paste, creme, emulsii,
geluri și spume rigide. Proprietatea lor comună este capacitatea de a se agăța de
suprafața aplicației pentru o perioadă rezonabilă de timp înainte de a fi spălate sau
uscate. Acestea servesc de obicei ca vehicule pentru medicamente aplicate local, ca
emolienți sau ca pansamente protectoare sau ocluzive sau pot fi aplicate pe piele și
membrane.
Nanoparticulele pentru aplicare transdermică pot fi formulate ca geluri, creme,
emulsii, spume etc. sau dispersate în baze de unguent. Aceastea fac caracteristicile
de dispersabilitate ale formulării să fie foarte pertinente în atingerea obiectivului
dorit.
Consistența optimă a unei astfel de formulări ajută la asigurarea aplicării sau
livrării unei doze adecvate la locul țintă. Acest lucru este deosebit de important cu
formulările de medicamente puternice. O doză redusă nu ar produce efectul dorit și
o doză excesivă poate duce la efecte secundare nedorite.
Furnizarea dozei corecte de medicament depinde în mare măsură de gradul de
răspândire al formulării.Pentru a evalua gradul de răspândire a unui preparat
semisolid local, factorii importanți care trebuie luați în considerare includ duritatea
sau fermitatea formulării, viteza și timpul de forfecare și temperatura locului țintă .
Rata de răspândire depinde, de asemenea, de viscozitatea formulării, de viteza de
evaporare a solventului și de viteza de creștere a viscozității cu concentrația care
rezultă din evaporare.

9
 Evaluarea sistemelor de eliberare controlată transdermală

Reologie
Caracterizarea proprietăților reologice ale sistemului este importantă nu numai
în proiectarea produsului și în aplicarea sa, ci și în timpul prelucrării sale și pentru a
asigura o durată lungă de conservare.
Această proprietatea poate fi, de asemenea, utilizată pentru a evalua stabilitatea
formulării în timp. Pentru a obține informații despre comportamentul vâscos și
elastic, precum și microstructura gelurilor topice, se efectuează vâscozitatea
fluxului, reometria oscilantă și măsurătorile tranzitorii.

10
 Sisteme de eliberare controlată utilizând plasturii transdermici

PLASTURII TRANSDERMALI FOLOSIȚI CA SISTEME DE ELIBERARE

CONTROLATĂ A UNEI SUBSTANȚE ACTIVE

Tipuri de plasturi transdermali:

Majoritatea plasturilor transdermali disponibili în comerț sunt clasificate în

următoarele trei tipuri (reprezentate în figura de mai jos).

1. Sistemul rezervor
În acest sistem transdermic, rezervorul
de medicament este încorporat între un
strat impermeabil de susținere și o
membrană microporoasă sau
neporoasă. Eliberarea medicamentului
numai prin membrana de control a
vitezei. În compartimentul rezervor,
medicamentul poate fi sub formă de
soluție, suspensie sau gel sau poate fi
dispersat o matricea de polimeri.

2. Sistemul matriceal
In acest tip, rezervorul de medicament
se formează prin dispersarea
medicamentului într-un polimer adeziv
și apoi răspândirea acestuia cu ajutorul
unui solvent (în cazul adezivilor topiți
la cald) pe un suport impermeabil. Pe
fața superioară a rezervorului, adezivul
nedemontabil și straturile de polimer
sunt aplicate în scop de protecție.
Fig 5. Tipuri de plasturi transdermali, (a) Rezeror (b) Matrice
(c) Matrice adezivă (d) Microrezervor , adaptat după
3. Sistemul microrezervor referința 4
Acest sistem este o combinație între un rezervor și un sistem de dispersie
matriceală. Rezervorul de substanțe active este format prin suspendarea
medicamentului într-o soluție apoasă, urmând mai apoi dispersarea soluției omogen
într-un polimer lipofilic pentru a forma mii de sfere microscopice de rezervoare cu
medicamente.

11
 Sisteme de eliberare controlată utilizând plasturii transdermici

Proprietățile fizico-chimice ale medicamentului ideal pentru livrarea

transdermică includ:
 Greutate moleculară mai mică de aproximativ 1000 daltoni
 Afinitate atât pentru fazele lipofile, cât și pentru cele hidrofile
 Caracteristicile de partiționare extreme nu sunt ideale
 Punct de topire scăzut
 Trebuie să fie puternic, cu un timp de înjumătățire scurt și să nu fie iritant

Proprietățile ideale ale unui polimer care trebuie utilizat într-un sistem
transdermic:
 Masa moleculară, funcționalitatea chimică a polimerului trebuie să fie astfel încât
medicamentul specific să difuzeze corespunzător și să se elibereze prin el.
 Polimerul trebuie să fie stabil.
 Polimerul trebuie să fie netoxic
 Polimerul ar trebui să fie ușor de fabricat
 Polimerul ar trebui să fie ieftin
 Polimerul și produsul său de degradare trebuie să fie netoxice sau ne-antagoniste
pentru gazdă.
 Cantități mari de agent activ sunt încorporate în acesta.

Propritetățile ideale ale agenților de intensificare a transportului de substanțe

active:
 Acțiune îmbunătățită controlată și reversibilă
 Compatibilitate chimică și fizică cu excipienții farmaceutici și cu alți excipienți
farmaceutici
 Nu trebuie să provoace pierderea de lichide corporale, electroliți sau alte materiale
endogene
 Non-toxice, nealergice, neiritante

Condițiile în care sunt recomandați plasturii transdermici:

Când pacientul are efecte secundare intolerabile și care nu poate să ia

medicamente pe cale orală (disfagie) și solicită o metodă alternativă de livrare a
medicamentului.
Atunci când controlul durerii poate fi îmbunătățit prin administrare fiabilă. Acest
lucru poate fi util la pacienții cu insuficiență cognitivă sau la cei care, din alte motive,
nu pot să se auto-medicheze cu analgezia lor.
Acesta poate fi utilizat în combinație cu alte strategii de îmbunătățire pentru a
produce efecte sinergice.

12
 Sisteme de eliberare controlată utilizând plasturii transdermici

Condițiile în care nu sunt recomandați plasturii transdermici:

Se impune vindecarea durerii acute. În cazul în care este necesară titrarea rapidă
a dozei. În cazul în care cerința privind doza este egală sau mai mică de 30 mg / 24
ore.

Avantajele livrării de medicamente transdermic:

 Livrarea substanței active transdermic asigură administrarea convențională și

fără disconfort pentru pacienți.
 Elimină nevoia frecventă asociată de dozarea orală și injecții pentru a menține
concentrațiile de medicament constante, iar un medicament cu un timp de
înjumătățire scurt poate fi livrat cu ușurință.
 Toate acestea conduc la o îmbunătățire a respectării stării patologice a
pacientului, în special atunci când este necesar un tratament pe termen lung,
cum ar fi tratamentul durerii cronice și terapia de renunțare la fumat.
 Evitarea metabolizării hepatice în primă trecere și a tractului gastro-intestinal
(GI) pentru medicamentele cu o biodisponibilitate redusă reprezintă un alt
avantaj al administrării transdermice.
 Sistemele transdermale sunt, în general, ieftine în comparație cu alte terapii,
bazate pe un cost lunar, deoarece plasturii sunt concepuți pentru a furniza
medicamente de la 1 la 7 zile.
 Celălalt avantaj al administrării transdermice este faptul că este posibilă
administrarea mai multor doze, livrarea la cerere sau variabilă a
medicamentelor cu cele mai recente sisteme programabile, adăugând mai
multe beneficii forțelor de dozare convenționale.
 Acceptarea generală a produselor transdermice de către pacienți este foarte
mare, ceea ce este evident și din creșterea pieței pentru produsele
transdermice.
 Calea transdermică permite utilizarea unui medicament relativ puternic, cu un
risc minim de toxicitate a sistemului, în caz de efecte adverse nedorite acesta
poate fi îndepărtat foarte ușor.

Dezavantaje:

Chiar dacă sistemele de administrare dermică și transdermică au o mulțime de

avantaje față de formularea topică convențională, aceasta încă suferă de o mulțime
de limitări.
Dezavantajele sistemelor de administrare dermică și transdermică conform
publicațiilor de specialitate sunt următoarele:

13
 Sisteme de eliberare controlată utilizând plasturii transdermici

 Medicamentele care necesită niveluri înalte ale sângelui nu pot fi administrate.

 Adezivul utilizat nu poate adera bine la toate tipurile de piele.
 Medicamentele sau formularea de medicamente pot determina sensibilizare
sau iritare, care trebuie evaluate destul de devreme în procesul de dezvoltare.
 Plasturii pot fi incomozi de purtat.
 Fabricarea necesită echipamente specializate care au ca rezultat o formulare
mai costisitoare decât formele de dozare convenționale, astfel încât
formularea nu va fi economică pentru majoritatea pacienților
 Medicamentele cu un coeficient de partiție foarte scăzut sau înalt nu reușesc
să ajungă la circulația sistemică.
 Medicamentele ionice creează probleme.
 Medicamentele care se supun legării proteinelor în piele nu sunt adecvate.

14
 Noi tehnologii pentru aplicarea transdermică

NOI TEHNOLOGII PENTRU APLICARE DERMICĂ ȘI TRANSDERMICĂ

Nanoparticulele pentru aplicații

Fig. 6 Sistem de nanoparticulele
( Adaptată după referința 15)
dermatologice, cum ar fi lipozomii și alte
sisteme veziculare, precum și alte tipuri de
purtători de medicamente cum ar fi:
nanoparticule lipidice solide, purtători de
lipide nanostructurate, nanoparticule pe
bază de polimeri și nanoparticule
magnetice au fost dezvoltate.
Diferite sisteme purtătoare au fost propuse
în încercarea de a favoriza transportul
medicamentelor prin piele, permițând
reținerea medicamentului

Proprietățile fizico-chimice ale sistemelor de nanoparticule determină

interacțiunea cu sistemele biologice și internalizarea celulelor cu substanta activă.
Principalele proprietăți fizico-chimice care afectează absorbția celulară sunt
dimensiunea, forma, rigiditatea și încărcarea în suprafața nanoparticulelor.
Nanocarierii cei mai utilizați și investigați pentru administrarea de medicamente
dermică / transdermică în domeniul farmaceutic includ lipozomi, transferomi,
etosomi, niosomi, nanoparticule lipidice și nanoparticule polimerice și
nanoemulsiuni.
Datorită naturii selective a barierei cutanate, numai o mică cantitate de
medicamente poate fi administrată sistemic la rate terapeutice relevante.
Pe lângă potența mare de acțiune, caracteristicile fizico-chimice ale medicamentului
adesea evocate ca favorabile pentru administrarea pe cale percutană includ
lipofilicitate moderată și greutate moleculară scăzută . Cu toate acestea, un număr
mare de agenți farmaceutici nu îndeplinesc aceste criterii.
Acest lucru este valabil mai ales pentru macromolecule, cum ar fi insulina,
hormonul de creștere uman sau ciclosporina, care sunt foarte provocatoare din
punctul de vedere al livrării de medicamente.
În concluzie, sectorul sistemelor de elivberare controlată la nivelul pielii continuă
să crească și să se dezvolte odată cu expansiunea rapidă a cunoștințelor
fundamentale care alimentează dezvoltarea industrială. În timp, se speră că
progresele tehnologice vor conduce la prevenirea, diagnosticarea și controlul
îmbătrânirii, cu îmbunătățirea concomitentă a calității vieții sănătății pentru
pacienții din întreaga lume. În acest scop, această revizuire a elaborat numeroase
metode noi subliniind avantajele și dezavantajele fiecărei abordări.
15
 Bibliografie

Bibliografie
1. Violeta P., Violeta P., Sisteme de eliberare controlată a medicamentelor,
hidrogeluri, 2011;
2. Mark R., Robert L., Transdermal drug delivery, Nat.Biotechnol, 26 Nov,
1261-1268, 2009;
3. Nikhil S.,Agarwal G., Rana A.C., Transdermal drug delivery systems: A tool
for novel drug delivery systems, International Journal Of Drug
Development And Research,2011;
4. Vaibhav R., Pragya Y., Transdermal drug delivery systems: An overview,
Departament Of Pharmaceutics;
5. http://www.corpul-uman.com/2010/12/epiderma-tesuturi-corpul-
uman.html,accesat Ianuarie 2019;
6. Dipen P., Sunita A., Bhavesh P., Nikunuj B., Transdermal drug delivery
systems: A review, The pharma innovation, Vol. 1, Nr.4, 2012;
7. Miriam I., Carl H., Transdermal patches: the emerging mode of drug delivery
systems in psychiatry, Ther Adv. Psychopharmacol, Vol. 2, Nr.6, 2012;
8. Sirisha V., Sailaja AK., Review on recent approaches in Transdermal Drug
Delivery System, Journal Of Nursing And Patient Health Care, Vol.1,
Nr.1, 2018;
9. https://www.cbdlish.com/product-page/transdermal-patch-70mg-cbd, accesat
Ianuarie 2019;
10.Marc B., Garry P., Stuart A., Franklin K., Dermal and Transdermal Drug
Delivery Systems: Current And Future Prospects, 2006;
11.Vijay B., Prashant S., Malpure M., Yasphal M., A Review On Transdermal
Drug Delivery Systems, World Journal Of Pharmacy And Pharmaceutical
Sciences, Vol.7, Nr.9, 2018;
12.Okoro U., John D., Ogbonna A., Nanoparticles For Dermal And Transdermal
Drug Delivery, Intech, 2014;
13.Ahlam Z., Maeliosa T., Ryan F., Transdermal Drug Delivery: Innovative
pharmaceutical developments based on disruption of the barrier properties of
stratum corneum, Pharmaceutics, Vol.7, 438-470, 2015;
14.https://www.slideshare.net/SANISINGH7/transdermal-drug-delivery-
systems-73660788, accesat Ianuarie 2019;
15.https://www.aranca.com/knowledge-library/blogs-and-opinions/ip-
research/advantages-of-nanoparticles-over-conventional-dosage-in-cancer-
treatment-nanoparticle-drug-delivery-systems-for-cancer-treatment, accesat
Ianuarie 2019;
16