Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “ Nicolae Testimițanu ”

Facultatea de Rezidențiat

Catedra de tehnologie a medicamentelor

Lucrare de curs

“ Substanțe farmaceutice auxiliare folosite

la formularea suspensiilor ”

Mamaliga Valeria

Controlat: Eugen Diug ,

Doctor habilitat în științe
farmaceutice, professor
universitar

Chișinău , 2022
 Cuprins

INTRODUCERE........................................................................................3
1. Caracteristica substanţelor auxiliare folosite la formularea
suspensiilor...........................................................................................................5
2. Principiile de selectare a stabilizatorilor şi
conservanţilor.....................13
3. Metodele de obţinere a
suspensiilor......................................................20
4. Descrieţi etapele fluxului tehnologic de fabricare a suspensiilor după
formulele de mai jos. Care este rolul fiecărui component din prescripţie.
Indicaţii terapeutice. Particularităţi de eliberare din farmacii.
4.1 Metronidazole
Suspension..................................................................25
4.2 Mebendazole Oral
Suspension............................................................28
Bibliografie ..............................................................................................32

2
 Introducere
Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide obținute prin divizarea (dispersarea) fină
a unei substanțe medicamentoase solide, insolubile într-un lichid. Denumirea de suspensie
provine de la adjectivul latinesc suspensum, -a,-um = atarnat, ridicat sau verbul suspendo,-
ere = a atârna.
Termenul suspensie desemnează în general , un sistem dispers bifazic, format dintr-un
solid, fin divizat într-un mediu de dispersie lichid, gaz, sau solid. Spre deosebire de emulsii
care sunt tot dispersii grosiere, microeterogene de lichid în lichid, suspensiile sunt dispersii
mecanice de solid în lichid.
Din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse grosiere,
microeterogene (microscopice), fluide, constituite din două faze:
 faza dispersată, solidă, fin divizată, discontinuă, internă, reprezentată de
substanța medicamentoasă; aceasta poate fi o pulbere insolubilă sau cu solubilitate limitată în
cea de-a doua fază;
 faza dispersantă, lichidă, continuă, externă, numită mediu de dispersie sau
vehicul.
Suspensiile pot conține și un al treilea component: agentul de dispersie, de supensie
sau de stabilitate, care se adaugă în general într-o suspensie dacă substanța medicamentoasă
este sub 20%, dar stabilizantul poate lipsi din formulă.
Fata de alte forme farmaceutice lichide, formularea suspensiilor este destul de dificila,
deoarece, pentru a asigura administrarea medicamentului in doze exacte, produsul va trebui
sa indeplineasca urmatoarele conditii :
 suspensia trebuie sa prezinte un aspect omogen, cu eleganta farmaceutica, care sa
placa pacientului;

3
  particulele de substanta solida trebuie sa fie mici si sa prezinte o dimensiune
uniforma, in scopul obtinerii unui produs omogen, fara textura rugoasa; particulele
mari prezinta riscul aparitiei unor fenomene de iritatie mecanica;
 viscozitatea suspensiei trebuie sa fie adcvata, pentru ca dupa agitare, produsul sa
devina fluid, sa curga usor din recipient, sa aiba o omogenitate suficienta pentru a
permite o prelevare si o administrare exacta si corecta intotdeauna;
 readucerea substantei solide in suspensie trebuie sa fie usoara, prin simpla agitare;
formularea trebuie sa previna aglomerarea particulelor solide care formeaza
sedimentul;
 viteza de sedimentare a particulelor solide trebuie sa fie lenta si constanta in timp;
 sedimetul format in repaus sa fie voluminos, usor si omogen de redispersat prin
agitare; dupa omogenizare substanta solida trebuie sa ramana suspendata suficient de
mult timp, pentru ca doza de medicament sa poata fi masurata cu exactitate;
 suspensiile de uz extern, aplicate pe piele, trebuie sa fie destul de fluide pentru a se
etala liber pe zona afectata si sa fie mobile, pentru a se intinde pe aria de tratat; de
asemenea, sa se evapore repede si sa confere un film(pelicula) elastic, protector,
fiziologic, care sa nu se rupa usor;
 suspensia trebuie sa fie stabila din punct de vedere fizico-chimic si microbiologic,
bine tolerata, netoxica si cu eficacitate terapeutica.

4
 1.Caracteristica substanţelor auxiliare folosite la formularea suspensiilor.

Dezvoltarea formei farmaceutice de suspensie constituie o problema complexa si

dificila pentru formulator si incepe cu procesul de prefoemulare, care furnizeaza
caracteristicile fizico-chimice, farmaceutico-tehnologice, farmacologice si toxicologice ale
substantei medicamentoase.
In functie de aceste caracteristici, se alege calea de administrare si se propune forma
de suspensie: lichida sau solida(reconstituibila), tipul de suspensie- defloculata sau floculata,
se selecteaza substantele auxiliare- vehiculul, adjuvantii si aditivii, se propune tehnologia de
preparare, tipul de recipient si ambalarea.
Culoarea, mirosul si gustul unei substante medicamentoase prezinta o importanta
imensa in dezvoltarea unei suspensii acceptabile, mai ales pentru calea orala.
In functie de aceste proprietati organoleptice se selectioneaza diferitii adjuvanti care
se vor asocia: edulcoranti, aromatizanti, coloranti, pentru a atenua problemele de gust
neplacut, aspect inestetic si miros urat.
Folosirea susbtantelor auxiliare in cadrul susupensiilor au urmatoarele obiective
principale :
 dispersarea : divizarea si suspendarea substantei insolubile in vehiculul lichid
si stabilizarea suspensiei formate;
 asigurarea stabilitatii fizice, chimice si microbiologice a suspensiei in timp;
 realizarea caracterelor subiective ale suspensiei;
 inocuitatea, toleranta si eficacitatea terapeutica.

Substanțele auxiliare folosite la formularea suspensiilor pot fi clasificate în 2 grupuri:

 vehiculul sau mediul de dispersie;

 adjuvanţi şi aditivi, ce sunt substanţe auxiliare cu rol în asigurarea

calităţii suspensiei.

5
 Grupa principală de substanțe auxiliare o constituie vehiculul ce reprezintă mediul de
dispersie lichid (prin definiția suspensiei), cea de-a două fază a unei suspensii, în care se
dispersează substanța sau substanțele solide, insolubile.
Mediul de dispersie lichid va fi selectat în funcție de caracteristicile substanței
medicamentoase, de formă farmaceutică (tipul de suspensie) și de calea de administrare.
Selecția fazei externe se bazează pe : gust, stabilitate, densitate și viscozitate.

Rareori o suspensie farmaceutică stabilă și de calitate conține numai substanța

medicamentoasă insolubilă suspendată în vehicul. Uzual, formele dozate de suspensii și alte
sisteme disperse pot conține un număr mare de alte substanțe auxiliare, în proporții mici. Pe
lângă mediul de dispersie lichid se asociază diferiți adjuvanți și aditivi cu rol în asigurarea
calității suspensiei, prin mărirea stabilității fizice, chimice, microbiologice, a eficacității
terapeutice, dar oferă și atribuții estetice, care vor crește compliantă produsului, mai ales în
cazul suspensiilor de uz pediatric.
Principalele considerații pentru substanțele auxiliare selectate sunt următoarele:
 compatibilitatea cu substanța medicamentoasă;
 stabilitatea la pH-uri specifice și la temperatură;
 compatibilitatea cu alți adjuvanți din formulare ;
 facilitatea procesării;
 prețul de cost.
Frecvent, suspensiile includ numeroase și diferite substanțe auxiliare ca:
 agenți de dispersare;
 agenți de suspensie;
 agenți pentru floculare ;
 agenți de control ai pH-ului;
 agenți de modificare a densității;
 agenți antigelifianți și contra cimentării;
 agenți de inhibare a creșterii cristalelor;
 antioxidanți;
 sechestranți;
 antispumanți;
 agenți conservanți antimicrobieni;
 edulcoranți;
 aromatizanți;

6
  coloranți;
 agenți de parfumare ;
 agenți osmotici;
 promotori de absorbție.

AGENȚI DE DISPERSARE

Aceste substanțe auxiliare se utilizează pentru o dispersare optimă a substanței

medicamentoase în vederea amestecării omogene cu mediul de dispersie lichid.
Agenții de dispersare se clasifică în trei grupe:
 agenți de umectare ;
 agenți de dispersare adevărați numiți și agenți defloculați sau agenți
peptizanți;
 coloizi protectori.
Agenții de umectare - trebuie să fie compatibili cu substanțele asociate în formula
suspensiei și să se utilizeze în cantitatea minimă, necesară pentru a produce o dispersare adecvată.
Agenții umectanți sunt selectați în funcție de afinitatea substanțelor medicamentoase față de
mediul de dispersie (caracterul hidrofil sau hidrofob al substanțelor).
Substanțele hidrofile se dispersează usor și în general nu necesită agenți de umectare, dar
majoritatea substanțelor medicamentoase formulate ca suspensii sunt hidrofobe, nu sunt
umectate de apa, în care flotează sau sedimentează, fiind umectate de lichidele nepolare. Pentru
a facilita umectarea în apă a substanțelor hidrofobe se utilizează diferiți agenți umectați ca:
 surfactanți ( de exemplu : tween 20, 40, 60, 80 ; poloxameri) ;
 solvenți sau cosolvenți miscibili cu apa ( de exemplu: alcool, siropul
simplu, soluția de sorbitol, glicerol );
 polimeri hidrofili și unele argile ( de exemplu mucilagii );
 substanțe solide ( de exemplu: bioxid de siliciu coloidal, bentonita,
silicat de aluminiu, silicat de magneziu ).
Agenți defloculați (peptizanți), numiți și agenți de dispersare adevărați; indiferent
de agentul umectant folosit, acești agenți vor conduce la obținerea de particule defloculate.
Agenții defloculați pot fi săruri organice polimerice ale acidului sulfonic de tip aril-
alchil sau alchil-aril sau electroliti anorganici, care modifică sarcinile electrice ale particulelor
din suspensie.

7
 Agenții defloculanti favorizează ruperea agregatelor din flocoanelor. Un agent
defloculant mult utilizat este lecitina.
Frecvent se utilizează : hidroxipropilceluloza (HPC), copolimerii de alcool polivinilic,
lecitina, fosfatul trisodic, citratul de sodiu, fosfatul disodic, fosfatul de potasiu, in ca nt it a t i
mici, de 0,5-1 g%, tartratul de potasiu pîna la 5%, uneori hidroxizi si carbonați alcalini în
concentrații mici.
Pentru dispersarea particulelor solide se mai pot utiliza unii electroliți anorganici, dar
ei nu sunt foarte eficienți.
Coloizi protectori - acționează ca disperanți ai particulelor solide dintr-o suspensie
prin adsorbția fizică la suprafața acestor particule.
Materiile prime au acțiunea de coloid protector prin acoperirea particulelor solide
insolubile cu un strat multimolecular, cresc forța stratului electric dublu, prin formarea de
legăuri de hidrogen; acestea vor confera substanței solide un caracter hidrofil, favorizând
umectarea și deci dispersarea.
Coloizii protectori nu reduc tensiunea interfacială. Aceste materii prime se utilizează
de asemenea, ca agenți de suspensie și la fel ca surfactanții pot să producă un sistem dispers
defloculat, mai ales dacă se folosesc în concentrații mici.

AGENȚI PENTRU FLOCULARE

Agenții de floculare au capacitatea de a lega particulele individuale împreună, în
agregate laxe, numite flocoane. Aceste flocoane trebuie să fie voluminoase, poroase și uneori
pot ocupa întreg volumul suspensiei. În unele cazuri, flocoanele sedimentează rapid,
realizănd o suspensie omogenă.
Agenții floculanti pot face parte din diferite grupe
 electroliți;
 surfactanți;
 polimeri hidrofili .

Electroliții - acționează prin neutralizarea parțiala a sarcinilor electrice de la suprafața

particulelor solide, producând scăderea potențialului zeta; ca urmare, se produce o atracție între
particulele de aceeași dimensiune, cu formarea de flocoane, care includ și particulele mai
mici, cât și o cantitate mare din mediul de dispersie (apa).

8
 Electroliții cei mai folosiți sunt: sărurile de sodiu: acetații, fosfații și citrații, în
concentrația care va produce gradul de floculare dorit. Nu se va adauga o cantitate excesivă de
electrolit, pentru a nu produce inversarea sarcinii electrice a particulelor solide, formându-se
din nou sistemul defloculat.

Surfactanții - acționează prin mecanisme ce depind de proprietățile lor fizice, chimice

și concentrație:
 surfactanții ionici actionează prin fenomene de adsorbție pe straturile electrice
duble, producând neutralizarea sau inversarea semnului sarcinii electrice a particulelor,
scăzând astfel potentialul zeta, conducând la apariția de flocoane.
 surfactanții neionici, datorită cconfigurației lor liniare, pot să adsoarbe pe
mai multe particule formând astfel o structură floculata.
Surfactanții se utilizează în concentrații mici de la 0,001 la 1% (m/v
Polimeri hidrofili : agenții de floculare polimerici sunt diferiți de surfactanți,
din cauză că au masă moleculară foarte mare. Polimerii hidrofili se utilizează și ca agenți de
umectare, cât și ca agenți de suspesie (viscozifianți), cu rol de coloid protector, pentru a
preveni cimentarea dar și ca agenți de floculare.
Cei mai utilizati polimeri hidrofili sunt : derivații de metilceluloza, alinații, carbomerii,
silicații, amidonul, bentonita.

AGENȚI ANTIGELIFICANȚI ȘI CONTRA CIMENTĂRII SEDIMENTULUI

Se mai numesc și agenți redispersați; au capacitatea de a preveni creșterea viscozității și

gelificarea suspensiei, mai ales în cazul formulărilor antiacide.

Se utilizează: EDTA, fosfatul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu și aerosilul,

acesta din urma în concentrație mică.

AGENȚI ANTISPUMANȚI

Formarea spumei este în general un fenomen nedorit în cazul formelor lichide ; aceasta
se produce în principal, în sistemul dispers, datorită prezenței surfactanților, cât și a unor
substanțe medicamentoase și auxiliare. Pentru a evita formarea spumei în timpul procesării
suspensiilor - agitare, transfer, umplerea recipientelor, ceea ce este un impediment, creând
dificultăți în procesul de fabricare și conservare - se utilizează agenți antispumanți ca:
simeticona.

9
 AGENȚI DE CONTROL AL PH-ULUI

Un mare număr de substanțe medicamentoase formulate ca suspensii au un caracter slab

acid sau slab alcalin. Proprietățile lor fizice, chimice, stabilitatea și eficacitatea terapeutică pot
fi influențate prin schimbarea valorii pH-ului mediului de dispersie apos.
În plus, o serie de substanțe auxiliare, mai ales organice ca : agenți de suspensie,
conservanți sau anorganice ca : electroliți, chelatanți sunt utilizați în formulările de suspensii și
aceștia acționează de multe ori in funcție de pH.
Sărurile de electroliți pot acționa și ca agenți de floculare. Pentru a se menține valoarea de
pH optim a sistemului dispers, selecția sistemelor tampon va ține seama de următoarele
criterii:
 să aibă o capacitate tampon adecvată în domeniul pH dorit;
 să fie compatibil cu agentul floculant;
 să nu aibă acțiune farmacologică proprie;
 să nu fie toxic, să nu aibă efect negativ asupra stabilității și eficacității
produsului;
 să permită includerea unui aromatizant, colorant, agent de parfumare în
produs.
Se utilizează frecvent substanțe alcalinizante ca: bicarbonat de sodiu, borax,
trietanolamina, fosfați, benzoat de sodiu, dietanolamina si acidifiante : acizi: boric, fosforic,
tartric, citric, acetic, lactic, succinic, malic, gluconic.

AGENȚI DE MODIFICARE A DENSITĂȚII: se adaugă pentru a micșora diferența

de densitate dintre cele doua faze ale suspensiei. Modificări mici pot fi aduse fazei apoase prin
adăugarea de : glicerol, propilenglicol sau zahăr (pentru suspensiile orale), dar datorită
ccoeficienților de expansiune diferiți, acest lucru poate fi posibil, numai într-un domeniu mic
de temperatură.

ANTIOXIDANȚI

10
 Multe produse polidisperse se degradează în timpul depozitării din cauză că agentul
terapeutic sau substanțele auxiliare suferă o degradare oxidativă. Degradarea are ca rezultat
scăderea eficacității suspensiei sau schimbarea culorii, gustului, mirosului, viscozității.
Antioxidanții trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:
 să fie netoxici, nevătămători, să nu producă alergie;
 să fie eficace în concentrații mici;
 să nu prezinte miros, gust neplăcut;
 să fie stabili la un domeniu larg de pH ;
 să fie compatibili cu substanțele auxiliare asociate.

AGENȚI SECHESTRANȚI (chelatanti)

Prezența ionilor metalici cauzează degradarea oxidativă a multor substanțe
medicamentoase și auxiliare utilizate pentru prepararea suspensiilor. Ionii metalici au acțiune
catalizatoare a proceselor de degradare. Prin chelatarea acestor ioni metalici liberi din
formulări, se îmbunătățește calitatea suspensiilor.
Cel mai frecvent se utilizează : acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA) și sărurile sale;
acidul citric, acidul glutamic, 8-hidroxichinolina.

AGENȚI INHIBANȚI AI CREȘTERII CRISTALELOR

Acești agenți acționează ca stabilizanți ai suspensiilor prin diferite mecanisme :

 surfactanți: care scad tensiunea interfaciala solid/lichid, prin fenomenul de

adsorbție fizică de orientare, pe suprafața particulelor, formând un film monomolecular ;

 hidrocoloizi, care acționează la fel, dar formează un film multimolecular;

 mărirea viscozității, care va scădea viteza de difuzie.

AGENȚII CONSERVANȚI ANTIMICROBIENI

În suspensii trebuie să fie incluși agenți conservanți pentru a micșora contaminarea

microbiană. Suspensiile, ca și alte forme farmaceutice lichide sunt ușor invadate de
microorganisme, datorită mediului de dispersie lichid, care pentru majoritatea produselor
este apa și mai rar lipofil, cât și de prezența unor substanțe medicamentoase sau auxiliare
care permit dezvoltarea de bacterii, fungi, ciuperci.

11
 EDULCORANȚI, ARMATIZANȚI, COLORANȚI ȘI PARFUMURI

Aceste substanțe auxiliare sunt adăugate în suspensiile cu administrare orală,

pentru a conferi un aspect, gust și miros plăcut.

Ca edulcoranți se folosesc: zahăr, sorbitol 20-25 %, zaharină 0,05-1 g%, ciclamat

de sodiu, vanilină, cacao, siopuri de fructe, esențe de fructe (pentru suspensiile din
medicația pediatrica), uleiuri volatile: menta, anason (pentru suspensiile antiacide) etc.

Ca aromatizați pentru uz intern se indică: esența de vișine, portocale, ananas,

zmeură, mentă; pentru suspensii dermice : salicilat de metil.

Coloranții sunt utilizați în general pentru suspensiile pediatrice, de uz intern și

pentru produsele cosmetice. La noi în țară , Ministerul Sanatatii aprobă utilizarea a trei
coloranți:

 galbenul de tartrazina (E 102);

 orange S (E 110) ;

 indigotina (E 132).

Agenții de parfumare se utilizează în produsele cosmetice ; mai frecvent sunt

folosite parfumurile naturale: de trandafir, mentă, lavandă, iasomie, care sunt de fapt
uleiuri volatile; dar și sintetice - esteri organici ca: esența de mere (esterii acidului
izovalerianic); de ananas (butirat de etil); de iasomie (acetatul si propionatul de benzil)
etc. sau combinații de esteri.

AGENȚI OSMOTICI - aceste substanțe auxilare se utilizează limitat, numai

pentru formularea suspensiilor injectabile și oftalmice, în scopul măririi presiunii osmotice
a vehiculelor.

AGENȚI DE PENETRAȚIE - aceste substanțe auxiliare sunt numite și promotori

de absorbție sau agenți de permeabilizare; se utilizează în suspensiile oftalmice și dermice.
Ele au rolul de a reduce rezistența la difuziune prin țesutul ocular sau stratul cornos al
pielii

AGENȚI DE SUSPENSIE

12
 Aceste substanțe auxiliare mai sunt denumite : agenți de suspendare, agenți de
stabilizare, agenți viscozifianți, agenți de mărire a viscozității sau agenți de îngroșare.
Agenții de viscozitate se adaugă într-o suspensie dacă mediul de dispersie nu este
suficient de vâscos, cum este cazul apei sau al altor soluții hidroalcoolice. Acești agenți cresc
viscozitatea sistemului dispers și întârzie sedimentarea particulelor solide, prin
modificarea proprietăților reologice ale suspensiei,
Suspensiile care conțin substanțe solide insolubile peste 20% se pot prepara și fără
agent de suspensie.
Dintre agenții de suspensie, coloizii hidrofili macro-moleculari au un rol important.
În concentrații mici, sub 0,1% agenți de viscozitate sunt utilizați pentru acțiunea de
coloizi protectori; în concentrații înalte pot funcționa ca agenți de creștere a viscozității și
astfel scad viteza de sedimentare a unei suspensii defloculate sau asigură stabilitatea unei
suspensii floculate.

2. Principiile de selectare a stabilizatorilor şi conservanţilor:

Stabilitatea presupune capacitatea sistemului dispers de a-și păstra în timp

neschimbate proprietățile și structura. Deosebim trei tipuri de stabilitate a sistemelor disperse
eterogene cinetice (sedimentative), agregativă și de condensare. Capacitatea sistemului
disperse de a păstra repartizarea uniformă a particuleleor dispersate în tot volumul se numește
stabilitate cinetică sau sedimentară. Viteza de sedimentare a particulelor este direct
proporțională cu patratul razei particulelor fazei dispersate, cu densitatea particulelor și invers
proporțională cu viscozitatea mediului.

2 (ꝭ
Vs= (2r p - ꝭm) g): 9ŋ

unde,

Vs- viteza de sedimentare, m/s -1;

r- raza medie a particulelor, m;

ꝭp - densitatea particulelor, kg x m-3;

ꝭm - densitatea mediului dispersant (kg x m-3 ); ꝭp - ꝭm –densitatea eficace, kg x m-3;

13
g - accelerația căderii libere, 9,81 m x s-2;
ŋ -viscozitatea mediului, Pa x s.

Pentru obținerea suspensiilor stabile trebuie de micșorat mărimea particulelor, sau de

mărit viscozitatea mediului dispers. Stabilitatea suspensiei va fi mai mare, cu cât mai mică va
fi raza medie a particulelor fazei disperse, cu cât mai aproape va fi densitatea fazei și
mediului, cu cât mai mare va fi viscozitatea mediului dispers.

Pentru aceasta se utilizează agenții de stabilizare. Un agent de suspensie\ stabilizare

ideal trebuie să prezinte următoarele calități:

 capacitate de suspendare - să producă vehicule structurate;

 viscozitate mare ;
 să tolereze electroliții și să poată fi utilizat într-un domeniu larg de pH ;
 viscozitatea să nu se modifice sub actiunea temperaturii sau în timp;
 dispersia apoasă să prezinte un prag de curgere;
 să nu fie toxic.
Agenți de suspensie naturali
Agenți de suspensie de natura organică - în natură sunt frecvenți polimeri solubili în apă; ei
sunt exudate din plante, extracte marine, extracte din semințe, procese de fermentare și
microorganisme. Acești polimeri pot fi anionici sau neionici.
Hidrocoloizii fac parte din clasa polizaharidelor si se mai numesc gume.
Cei mai utilizati sunt: guma arabica, tragacanta, pectinele, agar-ul, carrageen-ul.
Gumele naturale sunt agenti de suspensie netoxici, solubile in apa si produc solutii cu
viscozitate inalta, cu exceptia gumei arabice. Cele mai multe gume sunt polielectroliti anionici si
deci incompatibile cu substantele cationice ; mai sunt susceptibile la atacul microorganismelor si in
sistemele disperse apoase sunt necesari agentii conservanti.
Hidrocoloizii prezinta unele dezavantate : nu au grad de uniformitate chimica; variatia culorii
de la un sort la altul; variatia vitezei de hidratare si a puterii de gelificare
De aceea, astazi se prefera in locul lor derivatii de semisinteza ai celulozei sau sintetici.
Guma arabica : a fost polimerul natural cel mai frecvent folosit ca agent de suspensie pentru
preparatele ,,ex tempore" in farmacie.

14
 Guma arabica este un bun agent de suspensie fata de alte gume naturale si valoarea sa ca agent
de dispersie se datoreaza in mare parte actiunii sale de coloid protector (stabilizare sterica) si nu
cresterii viscozitatii mediului.
In concentratii sub 40% are o comportare la curgere de tip pseudoplastic. Nu este foarte
eficienta ca agent de suspendare pentru pulberile dense si de aceea, de cele mai multe ori, se
asociaza cu alti agenti de ingrosare ca tragacanta, amidonul si zaharoza.
Se utilizeaza numai in suspensiile orale; nu se indica pentru uz extern - piele si mucoase,
deoarece produce preparate lipicioase si prin aceste cruste.
Guma arabica este incompatibila cu alcoolul, in concentratii ridicate, ionii metalici, tetraborat
de sodiu (gelificare).
Tragacanta : este tot un polimer natural, o guma, dar care formeaza solutii apoase foarte
viscoase sau chiar geluri, dependent de concentratie (peste 20%) si, prin urmare, este un agent de
ingrosare mult mai eficient decat guma arabica si mai putin lipicios, fiind folosit pentru prepararea
pulberilor insolubile cu densitate mare, pentru suspensiile de uz intern si extern, in farmacie si in
industria de medicamente.
In farmacie se utilizeaza ca si guma arabica, pentru prepararea ex tempore a suspensiilor
magistrale, cu perioada scurta de valabilitate, in concentrate de 0,2 g pulbere pentru 100 g
suspensie, iar ca mucilag 2,5% in proporfie de 20-30 g pentru 100 g suspensie. De asemenea,
pentru prepararea mucilagului se utilizeaza agenti conservanti (FR X). Tragacanta se asociaza cu
guma arabica.
Nu se utilizeaza pentru prepararea suspensiilor cu sulf, salicilat bazic de bismut, azotat bazic de
bismut, deoarece formeaza un gel care se cimenteaza.
Pectina : este tot un polielectrolit anionic, dar solu|ia apoasa 1-2% are o viscozitate toasa si pH
= 3-4, cu o comportare la curgere tot pseudoplastica. A fost utilizata ca agent de suspensie pentru:
antibiotice, sulfamide, hidroxid de aluminiu.
Acidul alginic : este un acid poliuronic, de origine marina, insolubil in apa; ca agenti de
suspensie se utilizeaza derivatii de semisinteza : alginati.
Agarul sau geloza : este un produs din clasa poliuronidelor, extras din alge rosii, polimer solubil
in apa fierbinte cand formeaza o solute coloidala, care la rece gelifica, solutia are pH acid. A fost
utilizat pentru prepararea suspensiei de sulfat de bariu.
Carrageen-ul : este un polimer tot din clasa poliuronidelor; el se utilizeaza pentru extractia a
trei tipuri, numite carrageenani. Au caracter anonic si pot fi solubili in apa, formand dispersii
pseudoplastice (A-carra-geenan), tixotrope (iota-carrageenanul) sau plastice (k-carrageenan).

15
 Amidonul : este utilizat ca atare ca agent de suspensie si se poate asocia cu tragacanta si
zaharoza sau carboximetilceluloza sodica.
Gelatina : produs din clasa polipeptidelor, de origine animala, cu caracter anionic sau cationic,
depinzand de pH-ul mediului de preparare si de tipul de gelatina.
Agenti de suspensie de natura anorganica (minerali) - din aceasta grupa de agenti de
suspensie naturali, de origine minerala, fac parte argilele, polimerii din clasa montmorilonitelor, cat
si dioxidul de siliciu.
Argilele sunt silicati hidratati de magneziu sau de aluminiu, care in apa se hidrateaza usor,
absorbind un volum mare de apa, mai ales la temperaturi ridicate, formand, in functie de
concentratie:
• dispersii coloidale pseudoplastice sau
• geluri cu caracter tixotrop.
Se folosesc: bentonita, veegumul, hectorita.
Bentonita : este un silicat de aluminiu coloidal, natural si hidratat, insolubil in apa si acizi, dar
prezinta o capacitate mare de umectare si umflare; adsoarbe cantitati mari de apa, umflandu-se de
aproximativ 12 ori fata de volumul initial si formeaza o suspensie viscoasa in concentratii de 2-3-5
% sau un gel cu proprietati tixotrope (6%). Suspensia de bentonita 2-3-5 % se utilizeaza in
preparatele de uz extern si este mai stabila la pH peste 7. Suspensia de bentonita 5% se numeste
magma de bentonita; suspensia de bentonita se va steriliza inainte de utilizare si se adauga si agenti
conservanti; cu toate acestea poate fi invadata de fungi, ceea ce constituie un mare dezavantaj
pentru domeniul industrial
Veegumul : argila de culoare alba, uniforma, pe baza de silicat de aluminiu si magneziu
purificat, fara gust si netoxica.
Nu este solubil in apa, dar se disperseaza rapid si se umfla usor, prin adsorbtia fazei apoase in
reteaua cristalina. Se utilizeaza mai ales in industrie ca agent de ingrosare, pentru suspensiile de uz
intern si extern, in concentratii de 0,5-2-5%, avand si rolul de a preveni cimentarea sedimentelor.
Veegumul este compatibil cu hidrocoloizii anionici si neionici; se asociaza cu agenti de
suspensie organici ca guma de xanthan si carboximetilceluloza sodica in raport 9 :1 si 2 :1, care au
rolul de a ameliora limita de curgere, gradul de tixotropie si de a controla flocularea. Un dezavantaj
il constituie capacitatea de schimbare a cationilor si adsorbtia de substante cationice si neioni
Hectorita (bentonita de magneziu) : se utilizeaza in industria farmaceutica pentru stabilizarea
suspensiilor de uz extern, in concentratie de 1-2%, care formeaza un gel clar, puternic tixotrop.
Se poate obtine si hectorita sintetica (Laponita), aceasta poate fi folosita si pentru uz intern.
Proprietatile reologice pot fi modificate prin adaugarea de gume naturale organice.
16
 Dioxidul de siliciu si hidratul sau silicagelul : sunt produsi naturali asemanatori cu argilele,
insolubili in apa, dar care se hidrateaza puternic, formand dispersii coloidale, cu viscozitate inalta.
In anumite concentratii dispersiile lor gelifica si prezinta tixotropie. In mod obisnuit, acesti agenti
se utilizeaza in asociere cu alti agenti de suspensie naturali sau semisintetici.
Agenti de suspensie semisintetici - cei mai folositi sunt sarurile acidului alginic, derivatii de
celuloza si derivatii de amidon.
Alginatul de sodiu : are proprietati de suspendare similare cu acelea ale tragacantei, actionand
prin marirea viscozitatii; se foloseste ca agent de suspensie, sub forma de mucilag 1 % sau ca
pulbere ; in concentratii mici 0,5-2% are rolul de coloid protector; dispersiile sale apoase sunt
stabile la pH=4-9; nu trebuie sa fie incalzite peste 60-70 °C pentru a nu se depolimeriza polimerul,
ceea ce are ca urmare pierderea viscozitaiii.
Se utilizeaza mai ales pentru suspensiile de uz intern cu substante antiacide, cu sulfat de bariu,
iar de uz extern: pentru talc, sulf, oxid de zinc; este incompatibil cu substantele cationice si sarurile
metalelor grele : saruri de calciu, saruri fenilmercurice.
Alginatul de propilenglicol : se comporta asemanator cu alginatul de sodiu, dar este stabil la pH
= 3; dispersia apoasa 0,8% stabilizeaza suspensia de azotat bazic de bismut.
Derivatii de celuloza constituie o clasa mare de agenti de suspensie semisintetici, disponibili in
diferite grade de viscozitate, care variaza cu masa moleculara si deci cu proprietatile reologice. In
apa se disperseaza formand solutii coloidale viscoase. Cei mai importanti sunt: metilceluloza,
carboximetilceluloza sodica, hidroxipropilceluloza, etilceluloza, hidroxipropil-metilceluloza,
hidroxietilceluloza, celuloza micro cristalina. Cu exceptia carboximetilcelulozei sodice, acesti
agenti sunt polimeri neionici si sunt compatibili din punct de vedere chimic cu cele mai multe
componente.
Metilceluloza (MC) : polizaharid semisintetic neionogen; exista in mai multe sorturi cu diferite
grade de viscozitate dependent de gradul de metilare si lungimea catenei. Metilceluloza actioneaza
ca agent de stabilitate a suspensiilor prin cresterea viscozitatii si are rol coloid protector In
concentratii mici formeaza solutii coloidale si peste 5 % formeaza geluri: este solubila in apa rece si
insolubila la cald, de aceea se disperseaza prin agitare in apa calda si apoi se reduce
temperatura(4°C) pentru dizolvarea polimerului.
Metilceluloza se utilizeaza sub forma de solutie coloidala (mucilag) in concentratie de 0,5-2%,
in proportie de 25-50 g pentru 100 g suspensie, in produsele de uz intern si extern.
Nu se utilizeaza pentru suspensiile cu oxid de zinc, talc si oxid de titan, deoarece formeaza
sedimente aderente. La fel se comporta: etilceluloza si hidroxietilceluloza.

17
 Etilceluloza (EC) : spre deosebire de metilceluloza, eterul etilic al celulozei este insolubil in
apa, glicerol si propilenglicol, dar solubil in alcool si solventi organici. Este un bun agent de
suspensie, compatibil cu multe substante medicamentoase, prezinta tot comportare pseudoplastica
s,i este stabila la pH = 7.
Hidroxietilceluloza (EEC) : produsul comercial este denumit Natrosol 250. Formeaza solutii
coloidale mai clare decat metilceluloza si nu gelifica prin incalzire, avand avantajul ca este solubila
atat in apa rece, cat si in apa fierbinte. Prezinta comportare pseudoplastica si are aceleasi utilizari ca
metilceluloza.
Hidroxipropilceluloza (HPC) : derivat solubil in apa si in alcool; este tot un agent de suspensie
cu comportare pseudoplastica si are actiune coloid-protectoare; polimer neionogen. Prezinta
proprietati superficiale si produce spuma. Are aceleasi utilizari ca ceilalti derivati de metilceluloza.
Hidroxipropilmetilceluloza (HPMC) : polimer neionogen, stabil la valori de pH = 3-10, solutiile
coloidale apoase ale polimerilor cu masa moleculara mare prezinta o curgere pseudoplastica;
reologia este afectata de temperatura si de prezenta electrolitilor; stabila la pH = 6-8, gelifica la
cald.
Carboximetilceluloza sodica (CMC Na) : Carmelose-Na, Cellosize, Edifas. Polimer anionic,
solubil in apa la rece si la cald, in amestecuri de apa si alcool sau apa si acetona in proportii de 40
%.
Ca agent de suspensie se utilizeaza in concentratii de 1-3% (mucilag), 25-30 g pentru 100 g
suspensie actionand ca viscozifiant pentru suspensiile orale, parenterale si de uz extern: suspensii
antiacide cu oxid de magneziu, de sulf, de salicilat bazic de bismut, oxid de titan. In suspensiile
orale este frecvent utilizata in concentratii mai inalte, deoarece acestea contin cantitati mari de
solide insolubile. Este incompatibila cu acizii tari si ionii metalelor grele, alte substante cationice,
formeaza complecsi cu unii surfactanti. Se poate asocia cu polimeri tixotropi ca: veegum,
carbopoli, celuloza microcristalina, ce confera suspensiilor o rezistenta mare la sedimentare.
Celuloza microcristalina (MCC) : Avicel-RC-591. Este un coprecipitat dintre celuloza
microcristalina 80-85% si carboximetilceluloza sodica 15-20% uneori stabilizat cu
hidroxipropilceluloza ; pulbere cu dimensiuni coloidale, insolubila, dar care se disperseaza usor in
apa. Actioneaza ca agent de viscozitate si coloid protector.
Este unul din agentii de stabilitate cel mai utilizat pentru fabricarea suspensiilor si a formelor
farmaceutice solide, fara gust, fara miros, ce confera un aspect placut, o buna toleranta s
acceptabilitate.
Astazi este cel mai utilizat agent de stabilitate pentru fabricarea suspensiilor industriale (cu
antibiotice, antiacide etc.).
18
 In famacie se poate utiliza pentru prepararea suspensiilor din unele comprimate (propranolol,
orfenadrina).
Glicolatul de amidon si sodiu : Explotab, Primojel; este un derivat semisintetic obtinut din
amidonul de cartofi si utilizat pentru prepararea „ex temporae” a suspensiilor.
Agenti de suspensie sintetici - produsii de sinteza polimerici prezinta avantajul unei bune
uniformitati a caracterelor fizico-chimice, indiferent de sort.
Ca agenti de suspensie se utilizeaza: polividona, alcoolul polivinilic, carbomerii.
Polividona (PVP) : este un polimer sintetic, neionogen, foarte solubil in apa si solventi organici
(alcool).
In general, se utilizeaza asociata cu alti agenti de suspensie, ce au viscozitate mare, deoarece
solutiile apoase prezinta o viscozitate mica si actioneaza drept coloid protector; previne cresterea
cristalelor.
Alcoolul polivinilic : Polimer sintetic, neionogen, insolubil in apa rece, solubil la cald; in
concentratii mici formeaza solutii coloidale transparente, cu curgere pseudoplastica; peste 10%
formeaza geluri translucide, tixotrope. Actioneaza ca agent stabilizant al suspensiilor prin rolul de
colid protector si viscozifiant, avand si proprietati tensioactive slabe. Viscozitatea solutiilor apoase
variaza in functie de concentratie si de temperatura, de adaosul de acid boric si borax. Ca agent
stabilizant al suspensiei de uz intern si extern se utilizeaza in concentratii de 5-10% pentru: terpin
hidrat, sulf, carbune, carbonat de calciu, sulfat de bariu, oxid de zinc, azotat bazic de bismut.
Prezinta o buna capacitate de aderare pe piele si prin evaporarea vehiculului conduce la formarea
de pelicule.
Carbomerii : rezine de carbopol, polimeri de carboxivinil, carboxipolimetilen sau acid
poliacrilic; familie de polimeri sintetici ai acidului acrilic, cu masa moleculara mare; pentru
suspensii se utilizeaza rezinele: 934, 940, 941, 980, 981, 2984, 5984. Rezinele farmaceutice de
carbopol sunt pulberi albe foarte fine, foarte usoare, partial solubile in apa, formand dispersii acide,
deoarece contin o proprtie mare de grupari carboxil . Ca agent de suspensie se utilizeaza in
concentratii mici 0,1-0,5%, ceea ce constituie un mare avantaj fata de alti viscozifianti.
Carbomerii actioneaza ca agenti de dispersie si de viscozitate, in primul rand cu rol de coloid
protector si cresc viscozitatea; se utilizeaza in suspensiile de uz extern, de exemplu, sulfamide,
calamina, neocalamina, dar si pentru cele orale. Prin evaporarea vehiculului conduce a formarea de
pelicule (filme), avand o buna capaciate de aderare pe piele.
Aerosilul : numit si cab-o-sil, este un polimer sintetic macromole-cular al dioxidului de sliciu .
Se prezinta ca o pulbere alba, foarte fina si foarte usoara. Dispersii cu viscozitatea si stabilitate mai
mare se obtin prin amestecarea aerosilului cu apa. Se utilizeaza pentru suspensiile de uz intern, atat
19
fluide cat si uscate (reconstituibile), cat si extern. Poate fi folosit ca agent de viscozitate (de
ingrosare) si pentru suspensiile nepolare, lipofile.
Pentru a stopa dezvoltarea în suspensii a bacteriilor,fungilor și ciupercilor se utilizează
conservanți. Frecvent se utilizeaza derivatii acidului p-hidroxibenzoic in concentratii mici; ei
necesita pentru dizolvare solventi ca: alcool, glicerol sau propilenglicol, in concentratie mai mica
sau egala cu 10% ; acesti solventi pot fi utilizati si pentru alte componente insolubile in apa, de
exemplu, uleiurile volatile, folosite ca aromatizanti.
In suspensiile orale se prefera: acidul benzoic si saruri, acidul sorbic si saruri, parabeni.
In suspensiile topice, frecvent se utilizeaza asocierea dintre donori de formaldehida cu parabeni.

3. Metode de obținere a suspensiilor:

Prepararea suspensiilor implica in primul rand selectarea ingredientelor, in functie de care se va
alege metoda si echipamentul de fabricare adecvat, care sa conduca la tipul de dispersie cerut:
sistem dispers floculat sau defloculat. Suspensiile, ca si alte forme farmaceutice lichide se prepara
in conditii si cu aparatura asemanatoare deosebindu-se doua directii principale :
 prepararea in farmacie;
 fabricarea in industrie, respectand regulile generale indicate de FR X in monografia
SUSPENSIONES, pentru formele orale si topice si in plus conditiile de la : Preparate
parenterale, nazale, oftalice, otice.
Prepararea suspensiilor se face prin două metode :
 Metoda de dispersie
 Metoda de condensare sau precipitare

Metoda de dispersare - cea mai frecvent utilizata pentru suspensiile orale si topice este metoda
de dispersare a substantelor medicamentoase aduse sub forma de particule foarte fine in vehicul,
printr-o pulverizare prealabila; pentru suspensiile intectabile si oftalmice, se prefera metodele de
precipitare controlata a substantelor medicamentoase. Si in industrie se recurge la una din cele trei
metode de obtinere a suspensiilor defloculate sau floculate, determinate de proprietatile substantei
medicamentoase, cat si calea de administrare :
 suspensii defloculate in vehicul structural (nenewtonian);
 suspensii floculate in vehicul newtonian;
 suspensii floculate in vehicul structural (nenewtonian).

20
 Toate aceste trei metode impun dispersarea uniforma a particulelor defloculate intr-un vehicul
adecvat.
In general, se prefera cea de a treia cale, a unei floculari controlate in vehicul structural, pentru
suspensiile orale si topice (piele si mucoase).
Pentru fabricarea unei astfel de suspensii sunt necesare urmatoarele faze:
 livrarea materiilor prime;
 cantarirea sau masurarea materiilor prime ;
 pulverizarea substantelor;
 umectarea particulelor pulverizate ;
 prepararea anterioara a vehiculului structural si adaugarea lui peste faza solida
insolubila de substanta pulverizata si amestecarea;
 adaugarea altor adtuvanti in formulare si omogenizarea amestecului;
 dezaerarea si complelarea cu vehicul la masa finala (m/m, m/v);
 omogenizarea finala a suspensiei;
 stocarea intermediara ; control de calitate ;
 transferul si repartizarea in recipiente ; inchidere ;
 ambalarea recipientelor;
Pulverizarea substantelor medicamentoase : operatia de pulverizare se poate efectua prin unul
din cele doua procedee : metode mecanice sau chimice (prin precipitare).
Melode de pulverizare mecanice - sunt numite si metode de dispersare si fac apel la diferite
aparate de pulverizare; pulverizarea se efectueaza in mediu uscat sau in mediu lichid.
Metodele de pulverizare includ diferite procedee de producere a particulelor mici, uniforme :
 micropulverizarea in stare solida;
 impact sau lovire ;
 frecare;
 combinarea metodelor de impact si frecare.
 micropulverizarea in stare lichida;
 uscarea prin atomizare (spray);
 micropulverizarea cu energie fluida (micronizare).
Aceste metode fac apel la: mori cu ciocane, cu bile, mori cu valturi etc., ce functioneaza cu
viteza mare de lovire sau frecare a materialului realizand o pulverizare fina ; unele dispozitive sunt
prevazute cu site, care produc separarea particulelor pe dimensiuni.
Micropulverizarea in mediu lichid - se efectueaza cu ajutorul morilor cu bile din sticla; in
dispozitiv sunt introduse impreuna: produsul solid, lichidul si bilele. In acest caz se va tine seama
21
de capacitatea aparatului, dimensiunea bilelor, cantitatea de produs solid cantitatea de lichid,
densitatea diferitelor elemente, viteza de rotatie si durata operatiei.
Prin tehnica uscarii prin atomizare (uscare prin nebulizare sau spray) se obtine o pulbere fina
cu o curgere libera.
In timpul prepararii suspensiilor este adesea indispensabil sa nu se recurga la omogenizatoare :
mori coloidale omogenizatoare cu filiere, cu ultrasunete etc.
Umectarea particulelor de substanta pulverizata este necesara in cazul substantelor insolubile
hidrofobe, pentru a infringe fortele de atractie dintre particulele pulberii, datorate energiei
superficiale libere mari, rezultate in uma pulverizarii avansate (micropulverizarii).
Umectarea se efectueaza in general cu o cantitate minima de surfactant anionic sau neionic. Se
poate utiliza si o solutie concentrata a uni agent surfactant in vehiculul cu care se va prepara
suspensia. De asemenea, pentru umectare, se mai pot utiliza alcoolul, glicerolul, care disperseaza
particulele si faciliteaza pene-trarea vehiculului in interiorul masei de pulbere.
O alta metoda prevede ca substanta medicamentoasa sa fie dispersata prin adaugare de apa, sub
agitare usoara sau cu amestec de apa-glicerol care contine si agentul umectant.
Prepararea vehiculului structural si adaugarea lui peste substanta pulverizata
Pentru prepararea suspensiilor se utilizeaza ca vehicul apa, glicerina, alcoolul, singure sau in
amestec, uleiurile vegetale etc. In cazul majoritatii suspensiilor se folosesc vehicule structurate,
pentru a obtine suspensii floculate. Vehiculele structurate se vor prepara, in general cu 24 ore
inaintea prepararii suspensiei, pentru a da posibilitatea structurarii retelei macromoleculare.
Vehiculele structurate sunt solutii coloidale apoase de agenti viscozifianti: hidrocoloizi, gume,
argile, singure sau in amestec.
O buna dispersie se realizeaza prin utilizarea de mixere cu forfecare inalta sau cu ejector:
 amestecator cu forfecare inalta:
 mixer cu ejector:
Dupa prepararea vehiculului, acesta este lasat in repaus, de obicei 12-24 ore pentru structurare,
apoi este adaugat peste substanta sau substantele medicamentoase.
In cazul unor substante puternic hidrofobe, umectarea poate fi facilitata prin amestecarea sub
presiune redusa, procedeu care are avantatul de a produce dezaerarea suspensiei si amelioreaza
aspectul.
Adaugarea altor adjuvanti de formulare si omogenizarea amestecului - in amestec se pot
adauga celelalte componente asociate: antioxidanti, chelatanti, conservanti, coloranti, parfumuri, fie
direct in vehicul, fie printr-o dizolvare prealabila, intr-un cosolvent adecvat.

22
 In general, conservantii din grupa parabenilor, parfumurile si antioxidantii necesita o dizolvare
prealabila intr-un solvent ca : alcool, propilenglicol, inainte de a fi introdusa in mediul apos.
Omogenizarea finala va asigura dispersia completa a substantelor in suspensie si va conduce la
un produs adecvat.
Dezaerarea si completarea la volumul final - datorita agitarii, suspensia include o cantitate
mare de aer, care va avea o influenta negativa asupra produsului final, ca si in cazul emulsiilor: va
afecta culoarea, densitatea, volumul final, proprietatile reologice, dozarea substantei active, cat si
stabilitatea fizico-chimica, in timpul depozitarii. De aceea, pentru eliminarea aerului inchis, in
suspensie, in aceasta etapa este necesar sa se aplice vidul. Se completeaza cu vehicul la masa
prevazuta (m/m, m/v).
Omogenizarea finala a suspensiei - suspensia necesita o ultima omogenizare. Echipamentul de
productie trebuie sa aiba capacitatea de a amesteca materialul viscos, dar o agitare excesiva
produce incalzirea si poate hidroliza agentul polimeric, de suspensie. De cele mai multe ori,
suspensia completa este trecuta prin moara coloidala - sau prin omogenizator pentru a sfarama
agregatele de particule si a asigura o amestecare adecvata produsului final.
Stocarea intermediara; controlul de calitate - din containerele de fabricare, suspensia este
transferata in containere de stocare, prevazute cu rotile si capac in vederea umplerii recipientelor.
Depozitarea are loc la temperatura camerei, pentru cateva ore. In acest timp se efectueaza o serie de
controale ca: pH, densitatea, marimea particulei, aspectul etc., pentru a garanta calitatea suspensiei
Transferul si repartizarea suspensiei in recipiente; inchiderea - suspensia este introdusa, cu
ajutorul pompelor pneumatice (aspiratoare) in palnia de dozare a masinii.
Exista trei categorii de echipamente de umplere a fluidelor:
 prin gravitatie;
 sub presiune;
 sub vid.
Tipul echipamentului de umplere care se alege va depinde de viscozitatea suspensiei. Produsele
mai vascoase sunt repartizate cu echipamente care lucreaza sub presiune sau cu vid, la volumul
prevazut. Produsele mai putin vascoase pot fi repartizate cu echipamente, prin gravitatie.
Selectarea recipientelor depinde de viscozitatea suspensiei. Produsele mai vascoase sunt
repartizate in flacoane, cu deschidere larga, prin cantarire individuala si aplicarea capacelor.
Dupa aceasta urmeaza ambalarea si aplicarea etichetei pe fiecare recipient (realizand si
marcarea). Recipientele sunt ambalate individual in cutii de carton pliate, inscriptionate specific sau
in grup, impreuna cu prospectul produsului. Recipientele vor fi insotite de o lingurita dozatoare, cu
o capacitate de 5 ml, o mensura gradata in ml sau alte tipuri de masura, in capacul flaconului. In
23
plus, se aplica eticheta cu mentiunea: ,,A se agita inainte de intrebuintare ! " sau dupa caz : ,,Nu se
aplica pe pielea lezata ! ".
Produsele sunt grupate in pachete si ambalate in hirtie, pe care se aplica eticheta.
Metode de precipitare - in aceste metode, divizarea substantei medicamentoase se efectueaza
prin precipitarea solidului in particule fine intr-un mediu lichid. Toate reactiile de precipitare se pot
utiliza, dar pentru a obtine particule de finetea si forma cristalina determinata se va opera in conditii
definite riguros de: agitare, concentratie, temperatura si timp.
Se va urmari o cristalizare controlata : se poate prepara o solutie suprasaturata, care se va raci
rapid sub agitare; aceasta cauzeaza formarea de multi nuclei si multe cristale.
Parametrii cei mai importanti care trebuie sa fie urmariti, pentru a obtine particule microfine
sunt :
 concentratia solutiilor care se amesteca si gradul de saturare;
 alegerea solventului adecvat;
 temperatura de cristalizare ;
 prezenta germenilor de cristalizare.
Cele trei metode principale de precipitare sunt :
1. Precipitarea din solventi organici - aceasta metoda este frecvent utilizata in industria de
medicamente pentru a obtine substante insolubile, care vor fi formulate ca suspensii intectabile si
oftalmice.
Solventi organici utilizati frecvent sunt: alcool, metanol, propilenglicol, polietilenglicol.
In aceasta metoda, factorul important este marimea particulei - daca este o forma polimorfa sau
se obtine un cristal hidratat.
2. Precipitarea prin modificarea pH-ului mediului de dispersie - este una din cele mai rapide
metode, care se aplica pentru prepararea industriala a suspensiilor intectabile cu substante
medicamentoase a caror solubilitate depinde de valoarea pH-ului(suspensia intectabild de insulina,
de stradiol, suspenia ACTH
3.Cea de a treia metoda de precipitare prin reactia de descompunere dubla nu se utilizeaza
decat in industria chimica, pentru fabricarea de substante medicamentoase.

4. Descrieţi etapele fluxului tehnologic de fabricare a suspensiilor după formulele

de mai jos. Care este rolul fiecărui component din prescripţie. Indicaţii terapeutice.
Particularităţi de eliberare din farmacii.

Metronidazol suspensie
24
 Bill of Materials
Scale (mg/5 mL) Item Material Name Quantity/L (g)
125.00 1. Metronidazole (use metronidazole benzoate) 40.20
7.50. 2. Methyl paraben 1.50
1.00. 3 Propyl paraben 0.20
2500.00 4 Sucrose 500.00
7.50. 5 Saccharin sodium 1.50
8.75 6 Sodium phosphate monobasic 1.75
8.75. 7 Sodium phosphate dibasic 1.75
40.00 8 Magnesium aluminium silicate 8.00
30.00 9 Microcrystalline cellulose 6.00
650.00 10 Propylene glycol 130.00
7.50 11. Lemon flavor 1.50
7.50 12 Bergamot flavor 1.50
— 13 Water, purified q.s. to 1 L

Suspensia cu conținut de metronidazol se utilizează în tratamentul anumitor

infecții de origine:
1. parazitară:
  amibiaza, la pacienţi adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani
  tricomoniaza urogenitală, la pacienţi adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani .
  lambliaza (giardioza) la pacienţi adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani
2. bacteriană :
 vaginita nespecifică, la pacienţii adulţi şi adolescenţi.
 infecţii medico-chirurgicale cu germeni anaerobi sensibili, la pacienţi adulţi şi copii cu
vârsta cuprinsă între 6-12 ani.
 infecţii medico-chirurgicale cu germeni anaerobi sensibili (continuarea tratamentului
parenteral), la pacienţi adulţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani.

Suspensia dată este o formă farmaceutică lichidă , pentru uz oral, formată din
componentele principale și substanțe auxiliare. În baza prescripției avem următoarele
componente cu rolul său :
o Metronidazol – substanța activă

25
 o Methyl paraben – utilizat pe post de agent conservant
o Popyl paraben – utilizat cu rol de agent de conservare
o Sucrose – îndulcitor
o Saccharin sodium- îndulcitor
o Sodium phosphate monobazic – agent antigelifiant
o Sodium phosphate dibazic – utilizat ca agent antigelifiant , au capacitatea de a
preveni creșterea viscozității și gelifierea suspensiei.
o Magnezium aluminium silicate – utilizat ca agent de dispersie, utilizat pentru a
obține o amestecare omogenă a substanței medicamentoase hidrofobe în mediu de
dispersie ( apa).
o Microcrystalline cellulose – agent de suspensie care întârzie sedimentarea
particulelor și creste vâscozitatea suspensiei
o Propylene glycol- agent de dispersie
o Lemon flavor- agent de aromatizare
o Bergamot flavor-agent de aromatizare
o Water, purified – apa utilizata ca mediu de dispersie

Etapele fluxului tehnologic:

1. Pentru început într-un vas de oțel se dispersează substanța de metronidazol (1) în
propylen glycol(10) cu ajutorul agitatorului. Se formează o soluție omogenă și se lasă
deoparte, pentru utilizarea ulterioară.
2. Într-un vas se încălzește 186.0 g de apă purificată (13) până la temperatura de 90° -
95°C, apoi se dizolvă în ea methyl paraben (2) și propyl paraben (3) amestecând în
continuu.
3. Adăugați și dizolvați sucrosa (4) în timp ce amestecați la a temperatura de la 90° la
95°C.
4. Răciți la 50° până la 55°C.
5. Într-un vas din oțel inoxidabil dizolvați zaharina sodică (5) în 4.0 g de apă (13) și
se adaugă în vas în timp ce se amestecă.
6. Se filtrează siropul. Strângeți siropul în rezervor de oțel.
7. Dispersați silicatul de magneziu și aluminiu (8) în 120,0 g de apa (13) fierbinte
(70° - 75°C) într-un vas din oțel inoxidabil, folosind agitator. Continuați să amestecați
timp de 30 de minute. Transferați compoziția în mixer prin vid.

26
 8. Se amestecă și se omogenizează la o temperatură de 70° - 80°C, viteza mixerului
18 rpm, omogenizator la viteză mare și vid 0,4 până la 0,6 bar pentru 10 minute.
9. Răciți la 25° până la 30°C.
10. Dispersați celuloza microcristalină (9) în 120,0 g de apa (13) în vas de oțel
inoxidabil , folosind agitator. Continuați să amestecați timp de 30 de minute pentru a
face o dispersie omogenă.
11. Transferați siropul filtrat de la pasul 2.4 și transferați mucilagiul Avicel de la pasul
4 în mixer. Setați mixerul la 25° până la 30°C, 18 rpm; de mare viteză şi vid 0,4 până la
0,6 bar.
12. Se amestecă și se omogenizează timp de 10 minute.
13. Se dizolvă sodiu fosfac monobazic si dibazic ( 6 ,7) în 12,0 g de apa (13) și
amestecați în mixer în timp ce adîugați.
14. Adăugați benzoat de metronidazol și propilenă dispersată în glicol (etapa 1) în
mixer.
15. Clătiți recipientul cu medicament cu 10,0 g de apă (13) și adăugați în mixer pentru
a evita pierderea.
16. Adăugați florile de lamâie (11) și bergamot (12) în mixer. Alcătuiește volum la
1,0 L cu apa (13) rămasă.
17. Se amestecă și se omogenizează timp de 20 de minute la maxim viteză, vid 0,4
până la 0,6 bar. Verificați suspensia pentru omogenitate. Transferați suspensia prin sita
de 630 microni într-un vas de oțel inoxidabil , igienizat în prealabil cu etanol 70%.
18. Nu depozitați suspensia mai mult de 48 ore în rezervorul de stocare fără agitare.
Inainte de umplutură, amestecați nu mai puțin de 30 de minute pentru uniformizare
dispersie pentru a evita problema uniformității conținutului.

Mebendazole Oral Suspension

Bill of Materials
Scale (mg/5 mL) Item Material Name Quantity/L (g)
102.00 1 Mebendazolea 20.40
10.00 2 Methyl paraben 2.00
1.00 3 Propyl paraben 0.20
750.00 4 Propylene glycol 150.00
8.25 5 Sodium citrate 1.65
27
 7.50 6 Saccharin sodium 1.50
0.55 7 Citric acid (monohydrate) 0.11
52.50 8 Microcrystalline cellulose 10.50
25.00 9 Carboxymethylcellulose sodium 5.00
7.50 10 Polysorbate 80 1.50
12.50 11 All fruits flavor 2.50
— 12 Water, purified q.s. to 1 L

Mebendazolul este o substanță care face parte dintr-un grup de medicamente

denumite generic „antihelmintice". Suspensia cu conținut de mebendazol este folosită în
tratamentul infecțiilor cu viermi intestinali, precum:
- oxiuri (denumiţi Enterobius vermicularis). 
-  alte infestări obişnuite cu viermi (denumiţi precum Trichuris
trichuria (tricocefali), Ascaris lumbricoides (ascarizi), Ancylostoma duodenale (viermi cu
cârlig obişnuiţi, anchilostome), Necator americanus (viermi cu cârlig de tip American,
necatori), Strongyloides stercoralis; Taenia spp. (viermi plaţi).
Această suspensie nuse recomandă copiilor cu vârsta sub 2 ani , deoarece au fost
raportate cazuri excepţionale de convulsii la această grupă de vârstă cu excepţia cazului, cînd
preparatul este indicat de medicul specialist.

Suspensia dată este o formă farmaceutică lichidă , pentru uz oral, formată din
componentele principale și substanțe auxiliare. În baza prescripției avem următoarele
componente cu rolul său :
o Mebendazol – substanța activă
o Methyl paraben - utilizat pe post de agent conservant
o Propyl paraben - utilizat pe post de agent conservant
o Propylene glycol – are rol de agent de dispersie
o Sodium citrate – utilizat pe post de agent defloculant
o Saccharine sodium – utilizat ca îndulcitor
o Citric acid – utilizat ca agent antigelifiant
o Microcrystalline cellulose - agent de suspensie semisintetic care întârzie
sedimentarea particulelor și creste vâscozitatea suspensiei
o Carboxymethylcellulose sodium – agent de dispersare

28
 o Polysorbate 80 – utilizat ca agent de dispersie
o Flori de fructe – utilizat ca agent de aromatizare
o Apă – mediul de dispersie

Etapele fluxului tehnologic :

1. Încărcați 300,0 g de apă purificată (12) încălzită (25° până la 30°C) în mixer. În ea,
dizolvați citratul de sodiu (5) , acidul citric ( 7) și zaharină sodica ( 6) în timp ce
amestecați la viteza de 18 rpm.
2. Dizolvați methil paraben (2) și propil paraben (3) în 30,0 g de propilen glicol (4)
(45°C) într-un recipient din oțel inoxidabil în timp ce se amestecă cu agitatorul .
3. Răciți la 25° până la 30°C.
4. Adăugați soluția de paraben în pasul 1 în timp ce amestecați.
5. Dispersați celuloza microcristalină (8) în 200,0 g de apă (12) încălzită (25° - 30°C)
într-un recipient din oțel inoxidabil în timp ce se amestecă cu agitator. Păstrați
deoparte timp de 1 oră pentru a fi complet hidratat.
6. Dispersați carboximetilcelulozaso sodică (9)b în 100,0 g de apă (12) încălzită (70°C)
într-un recipient din oțel inoxidabil în timp ce amestecați cu agitator.
7. Răciți la 25° până la 30°C. Se tine deoparte 1 ora pentru gelificare completă. Răcirea
este necesară pentru gelificare.
8. Dizolvați polisorb 80 (10) în 20,0 g de apa ( 12) încălzită (50°C) într-un recipient din
oțel inoxidabil în timp ce amestecați cu agitator.
9. Se răcește la 30°C. Adăugați 120,0 g de propilen glicol (4) prin amestecarea.
10. Dispersați mebendazolul ( 1) în timp ce amestecați. Ține deoparte pentru levigație
completă.
11. Se adaugă dispersia de avicel și CMC de sodiu dispersie de la pasul 3 și pasul 4 în
mixer în pasul 1. Se amestecă și se omogenizează la viteza mixerului 18 rpm, turație
mică a omogenizatorului și vid 0,4 la 0,6 bar timp de 10 minute.
12. Adăugați dispersia de mebendazol de la pasul 5 în mixer la pasul 1. Se amestecă și se
omogenizează la viteza mixerului 18 rpm, omogenizator turatie mica, şi vid 0,4 până
la 0,6 bar timp de 10 minute.
13. Adăugați toate florile de fructe ( 11) în pasul 6. Refaceți volumul până la 1 L cu apa
(12) . Se amestecă la o viteză de 18 rpm timp de 5 minute.

29
 14. Verificați omogenitatea suspensiei. Transferă suspensia prin sita de 630 microni în
rezervor de stocare de inox , igienizat in prealabil cu 70% etanol.

CONTROLUL CALITĂȚII:

Controlul calității suspensiilor poate fi realizat organoleptic si fizic.

Descreire. Suspensiile sunt preparate fluide, opace; pot prezenta un sediment, care
este ușor redispersabil prin agitare, astfel încat să se obțină o suspensie stabilă, care să
permită administrarea dozei corecte. Culoarea, mirosul și gustul sunt caracteristice
componentelor (FR X).

Marimea particulelor. Se determina prin examinarea la microscop a unei mase de

preparat care conține cca 10 mg substanță activă suspendată, intinsă intr-un strat subțire pe
lama de microscop. 90% din particulele examinate trebuie să prezinte un diametru de cel mult
50 mkm pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de cel mult 180 mkm
(FR X).

Resuspendarea- suspensiile lăsate in repaus separă particulele de substanțe, dar la

agitare de 15-20 s dupa 24 ore de păstrare și de 40-60 s după 3 zile preparatul trebuie să
omogenizeze (are loc resuspendarea).

Timpul sedimentării - cu ajutorul cilindrilor gradați poate fi determinată viteza de

sedimentare a suspensiilor prin masurarea periodică a inălțimii sedimentului, fără a agita
sistemul.

Masa sau volumul eliberat- se trec într-un recipient cât mai complect (se agită
recipientul inainte de efectuarea determinării) posibil se determină dupa caz masa sau
volumul conținutului. Rezultatul nu trebuie să fie mai mic decât valoarea declarată pe
etichetă.

Conservare

30
 În recipiente bine inchise. Suspensiile se eliberează in flacoane din sticlă
transparentă. Pe etichetele vaselor de livrare trebuie să se menționeze:

o „A se agita inainte de administrare”

o ,,De a se feri de copii”
o Termen de valabilitate

31
 Bibliografie:

1. European Pharmacopoea, ed.7, 2010.

2. Farmacopea Română. Ed.X., Ed. Medicală, 2005.
3. Diug E., Trigubenco I. Tehnologia medicamentelor în farmacie. Ed. Universitas,
Chişinău, 1992, 192-206 p.
4. Eugen Diug., Diana Guranda., Tamara Polișciuc., Rodica Solonari. Tehnologie
farmaceutică extemporală. Compendiu. Ed.,,Universul”,
5. www.scribd. com. doc/50081630/ Suspensii.
6. https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2021/FISE
DISCIPLINE/FARMACIE/OBLIGATORII/AN-IV/2.1.-Tehnologie-
farmaceutica-si-Biofarmacie_AnIV.pdf

32