 Motto:

 Nu exista nimic in viata mai bun ca

sanatatea.
 Autor :Platon
 1.1.DEFINITIE:
 Siropurile sunt soluţii apoase concentrate de zahăr,
care conţin substanţe medicamentoase sau
aromatizante destinate administrării interne.

 Farmacopeea menţionează că produsele industriale,

care poartă denumirea de siropuri trebuie să aibe o
concentraţie în zahăr de 40% g/g.

Siropurile pot fi soluţii, emulsii sau suspensii, care

conţin zaharuri ca: zaharoză, glucoză, zahăr invertit,
fructoză sau polioli ca: manitol, sorbitol precum şi
îndulcitori de sinteză.
 Siropurile pot fi clasificate după diferite criterii.

 In funcţie de conţinut, siropurile pot fi împărţite în trei grupe:

 siropul simplu,

 siropuri care conţin o singură substanţă sau un produs galenic

 siropuri constituite din mai multe componente medicamentoase sau aromatizante.

 Dependent de modul de preparare, siropurile se pot obţine prin:

 dizolvarea zahărului în apă sau sucuri,

 ape aromatice,

 soluţii extractive etc.,

 amestecarea siropului simplu cu soluţiile substanţei chimice sau cu unele tincturi şi extracte.

 După felul de întrebuinţare pot fi :

 siropuri aromatizante, cand se folo­sesc exclusiv ca agenţi edulcoranţi pentru mascarea gustului
neplăcut al unor medicamente, avand rol de vehicule

 siropuri medicamentoase, care au o acţiune terapeutică bine definită (expectorante, purgative,

antidiareice etc.).
 Principalele avantaje ale siropurilor sunt:

 se pot utiliza cu succes in pediatrie.

 se pot administra persoanelor cu dificultati le inghitire.

 gustul dulce, aromat, culoarea atractiva si mirosul placut,

sunt calitati care determina o mai mare preferinta
pentru aceasta forma farmaceutica, in special din partea
copiilor.

 siropurile corecteaza gustul amar, sarat, acru, lesions al

medicamentelor (ex.: siropul de cirese amare mascheaza
gustul sarat de Fe; siropul de zmeura mascheaza gustul
medicamentelor saline; siropul de portocale corecteaza
gustul de Ca, de sulfamide, etc.).
 Dezavantajele siropurilor sunt cele ale solutiilor
medicamentoase in general cum ar fii:

 stabilitatea redusa a substantei in solutie;

 volumul si masa mare care produce mai frecvent

alterari datorita microorganismelor care gasesc un
mediu prielnic dezvoltarii, mai ales in preparatele cu
pH acid si cu un continut mic de zahar.

 datorita continutului ridicat de zahăr sunt

contraindicate la diabetici.
 Pentru prepararea siropului se foloseste zahar de cea
mai buna calitate, cristalizat care contine 98 – 99%
zaharoza, 0,25 – 0,50% apa si 0,01 – 0,5% cenusa. Se
prefera zaharul bucati, care este mai pur.

 Dizolvarea zaharului se poate face :

 la rece ( la temperatura obisnuita) ;

 la cald prin incalzire pe baia de apa ori pe foc moderat

 Caracterele siropurilor sunt dependente de natura

componentelor dizolvate, culoarea, gustul şi mirosul fiind
variabile.
 Controlul siropurilor se face atat pentru identificarea şi
dozarea princi­piilor active cat şi pentru identificarea şi
dozarea zaharozei.

 Siropurile au, în general, o conservare bună datorită

conţinutului ridicat de zahăr. Prepararea la cald a siropurilor
favorizează o păstrare mai bună datorită sterilizării.

 Cu toate acestea siropurile suferă în timp modificări

importante mai ales dacă sunt păstrate în condiţii neprilenice.
Agenţii atmosferici determină o serie de alterări, care le pot
face inutilizabile.

 Cele mai însemnate modificări sunt:

 cristalizarea zahărului, invertirea zahărului, fermentaţia,

mucegăirea etc.
 SIROPURI OFICINALE IN F.R.IX
 Exemple:
 SIROPUL SIMPLU ( SIRUPUS SIMPLEX)

 SIROPUL DE BALSAM DE TOLU (SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI FRX)

 SIROPUL DE BELADONA ( SIRUPUS BELLADONNAE FRX )

 SIROPUL DE CODEINA 0,2 % ( SIRUPUS CODEINI 0,270 FRX)

 SIROPUL DE LAMAIE ( SIRUPUS CITRI)

 SIROP DE ETER

 SIROP DE OPIU 

 SIROP DE GUAICOLSULFAT DE POTASIU

 SIROP DE CLORURA FEROASA

 Cercetările din ultimul timp au dovedit că administrarea
unui anumit număr de doze unitare într-un medicament
nu duce intotdeauna la efectul terapeutic aşteptat.

 Această constatare este denumită lipsă de

echivalenţă terapeutică intre medicamentele care conţin
doze identice ale aceluiaşi principiu activ.

 O serie de factori fizico-chimici şi fiziologici

influenţează biodisponibilitatea preparatelor orale.

 Factorii fizico-chimici intervin în funcţie de forma

farmaceutică, de modul de formulare al acesteia şi de
procesul tehnologic aplicat.


 Soluţiile de uz intern au în principiu
disponibilitatea biologică cea mai ridicată dintre
toate preparatele orale.

 Factorii fiziologici cei mai importanţi sunt cei

care influenţează compor­tarea substanţei active
la nivelul tubului digestiv, absorbţia ca şi
metabolismul la nivelul ficatului.

 Se pot cita: conţinutul stomacului, viteza de

golire a sto­macului, durata tranzitului intestinal,
secreţia biliară, fluxurile sucurilor di­gestive.
 Parfumarea unor produse de uz extern urmăreşte mascarea
mirosului ne­plăcut al unor componente sau o prezentare şi o
aplicare mai plăcută pentru pacient.

 Preparatele de uz intern sau extern sunt aromatizate pentru a

le face mai accesibile. în aceste condiţii medicamentul este mai
uşor suportat şi ade­sea se vorbeşte de efectul terapeutic
superior al unor astfel de preparate.

 Gustul şi mirosul medicamentelor este un ansamblu de mai

multe senzaţii.

 Aromatizanţii pot fi: naturali, forme modificate ale produselor

naturale sau de sinteză.

 Alături de produse lichide sau semilichide se folosesc şi diferiţi

aromatizanţi sub formă de granule, de pulberi sau pulbere foarte
fină.
 Aromatizanţii de sinteză sunt substanţe pure, stabile,
care se utilizează în cantităţi foarte mici şi au un preţ de
cost scăzut.

 Pacienţii privesc însă cu neancredere aceste substanţe

preferind aromatizanţii naturali, iar acceptarea
introducerii în domeniul farmaceutic nu se poate face
decat după verificări minuţioase în ceea ce priveşte
inocuitatea.

Substanţele de sinteză adăugate au rolul de a potenţa

efectul, de a mări stabilitatea şi de a influenţa favorabil
solubilitatea

Substanţele corectoare de gust, cele mai importante, sunt

îndulcitorii iar dintre aceştia zahărul ocupă primul loc.
 Edulcoranţii sunt substanţe cu o capacitate mare de
îndulcire.

 In afară de zahăr, care este folosit curent, se

recomandă o serie de alţi produşi din grupa hidraţilor.

 Acestea sunt destinate pentru a îndulci produsele

dietetice pentru diabetici, produsele insipide şi amare,
deoarece aceste substanţe au o remanenţă mai mare pe
papilele gustative decat celelalte substanţe.

 Capacitatea de îndulcire relativă a edulcoranţiior în

comparaţie cu zaharina ciclamat de sodiu sau de calciu
30.