2.1.

Definiție
Arsurile reprezintă una din cele mai frecvente cauze de accidente şi sunt împrejurări medico-
chirurgicale, psihologice şi sociale extrem de grave, cu risc vital şi cu potenţial invalidant.
Obiectivele terapeutice esenţiale sunt supravieţuirea, prevenirea complicaţiilor de faza acuta,
prezervarea funcţiilor segmentelor afectate, un rezultat cosmetic acceptabil, precum şi limitarea
consecinţelor psihologice, pentru a permite pacientului o reinserţie socială rapidă şi de cât mai
bună calitate.

a). Arsurile (combustiile) termice: leziuni tisulare severe, cu necrozare de: tegumente, ţesut
adipos, muşchi, tendoane, nervi, vase sanguine, oase, cu o desfăşurare dinamică, stadială,
întrunind sindroame majore de deshidratare, hipoxie, anemie, dismetabolism, endotoxicoză,
infecţie, prăbuşire imunitară a homeostaziei, complicaţiile septice.

b). Arsurile electrice: acţiunea curentului electric asupra organismului în întregime, cu modificări
circulatorii, ale homeostazei, sindromul insufi cienţei multiorganice şi leziuni termice severe, cu
necroză de piele, ţesut adipos, muşchi, tendoane, oase, vase sangvine, nervi etc.

c). Arsurile chimice: rezultă din contactul cu substanţe chimice, acizi puternici sau baze, care
lezează pielea şi ţesuturile subiacente; alte substanţe chimice pot leza ţesuturile, atât prin
acţiunea chimică cât şi prin generarea căldurii atunci când reacţionează cu ţesutul uman.

2.2.Etiologie și factori lezionali:

 Arsuri termice cu lichide fierbinţi, vapori supraîncălziţi;

 Arsuri termice cu flacără, gaze inflamabile aprinse, arc electric;
 Arsuri termice cu obiecte incandescente sau metale topite;
 Arsuri termice cu corpuri văscoşi topiţi (smoală, bitum, mase plastice, ceară);
 Arsuri termice cu raze solare;
 Arsuri cu acizi puternici sau baze.

Plaga arsă este sursa tuturor efectelor generale pe care arsura le produce reprezentând o leziune
dinamică ce nu poate fi privită separat de consecinţele sale sistemice.

Indiferent de modul de producere, factorii lezionali esenţiali sunt:

 temperatura la care este expusă pielea;

  durata expunerii, determinând gradul de alterare structurală a tegumentului.

La o temperatură de 40-45°C prelungită, apar disfuncţii ale sistemelor enzimatice celulare şi

denaturare proteică. La temperaturi de 45°C prelungite, gradul de deteriorare celulară depăşeşte
capacitatea mecanismelor adaptative, apărând necroze celulare. Dacă sursa de căldură nu este
rapid îndepărtată, leziunile celulare vor continua să se producă până când temperatura locală
revine la valori tolerabile; prin răcirea rapidă a ţesuturilor lezate se poate preveni agravarea
arsurii.

La temperaturi mai mari de 60 de grade se produce coagularea proteinelor celulare, cu alterarea

structurală completă, ireversibilă a acestora; necroza celulară este completă, începând de la
suprafaţa pielii şi continuând în profunzime.

Leziunea de arsură este reprezentată prin 3 zone ( Jackson):

 zona de coagulare, centrală, care formează escara.

 zona de stază constituită în jurul zonei de coagulare, atât în profunzime, cât şi pe
suprafaţă, în care celulele sunt parţial lezate, iniţial viabile, dar circulaţia este progresiv
compromisă, ducând eventual la întreruperea fluxului sanguin şi la leziuni celulare
ireversibile.
 zona de hiperemie (inflamaţie) situată la periferia zonei de stază, pe suprafaţă şi în
profunzime, caracterizată prin leziuni celulare minime, vasodilataţie marcată şi flux
sanguin crescut, ca urmare a acţiunii mediatorilor vasoactivi ai inflamaţiei; în această
zonă, ţesuturile revin de obicei la normal dacă nu sunt lezate prin alte mecanisme
(traumatisme, infecţie).

2.3.Clasificarea arsurilor:

După mecanismul de producere arsurile pot fi:

 arsuri termice: - prin lichid fierbinte/vapori;

- prin flacără/explozie;
- prin contact cu corpuri încinse;
 arsuri electrice (electrocuţie);
  arsuri chimice;
 leziunile de iradiere.

În funcţie de profunzimea leziunii de arsură sunt:

 arsuri superficiale (epidermice, gradul I) - arsuri solare, expunere de scurtă durată la

lichide sau la alţi agenţi termici cu temperaturi sub 50°C. Aceste zone de arsură
superficială nu sunt luate de obicei în calculul suprafeţei arse, decât dacă sunt foarte
întinse, în cazul
 arsuri parţiale superficiale (dermice superficiale, gradul II A): - lezează epidermul în
totalitate şi, parţial, dermul şi anexele cutanate; vindecare spontană posibilă (pentru
suprafeţe limitate), în 14-21 de zile, cu zone cicatriceale.
 arsuri parţiale profunde (dermice profunde, gradul IIB): - lezează epidermul în totalitate
şi dermul în profunzime; - vindecare spontană posibilă (pentru suprafeţe limitate), în 14-
21 de zile, cu zone cicatriceale.
 arsuri totale („toată grosimea dermului", subdermice, gradul III-IV) - reprezintă necroza
în totalitate a tegumentului, cu afectarea, în unele cazuri, a structurilor subiacente. Fiind
distruse toate elementele epiteliale din structura tegumentului, nu este posibilă
reepitelizarea spontană provenită din straturile profunde. Vindecarea spontană a unor
leziuni de arsură totală se face prin epitelizare marginală şi proliferare cicatriceală, în
timp îndelungat (peste 21 de zile) şi numai pentru leziuni de suprafeţe limitate. Arsurile
„toată grosimea dermului" au indicaţie chirurgicală certă şi precoce, cu atât mai mult cu
cât sunt situate pe zone de importanţă funcţională şi/sau depăşesc 1-2% din suprafaţa
corporală. Vindecare spontană în timp foarte îndelungat şi cu consecinţe cicatriceale
definitive.

Orice arsură profundă, care distruge dermul în totalitate, are indicaţie chirurgicală, cu atât mai
mult cu cât este situată pe zone de importanţă funcţională sau cosmetică şi/sau acoperă o
suprafaţă importantă a corpului.

În funcție de severitate - clasificarea ABA (American Burn Association):

a). Arsuri minore (pot fi tratate ambulator):

 arsuri parţiale superficiale de sub 5-10% SC, la copil şi vârstnic;

  arsuri parţiale superficiale de sub 15% SC, la adult;
 arsuri „toată grosimea dermului", de sub 2% SC, la adult, fără afectarea zonelor speciale
de gravitate.

b).Arsuri moderate (potenţial severe, necesită evaluare şi internare în centre specializate):

 arsuri parţiale de 10-20% SC, la copil şi vârstnic;

 arsuri parţiale de 15-25% SC, la adult;
 arsuri „toată grosimea dermului" de2-10% SC, fără afectarea zonelor speciale de
gravitate.

c).Arsuri majore (grave, necesită internare obligatorie şi iniţială în unităţi de arsuri din spitale
complexe, interdisciplinare, cu profil de urgenţă; aceste cazuri majore nu trebuie reţinute în
unităţi intermediare sau nespecializate):

 arsuri parţiale de peste 20% SC, la copil şi vârstnic;

 arsuri parţiale de peste 25% SC, la adult;
 arsuri „toată grosimea dermului" de peste 10% SC, la orice vârstă;
 arsuri localizate în zonele speciale de gravitate (faţă, mâini, picioare, perineu);
 arsuri electrice sau chimice;
 traumatisme asociate, boli cronice preexistente, boli acute concomitente, sarcină,
imunodepresie de orice cauză, carenţe;
 suspiciunea de arsură non-accidentală (abuz, neglijare) la copil şi persoane cu dizabilităţi;
 riscul psihosocial asociat (tentativă de suicid, copil în dificultate, patologie psihiatrică,
lipsă de cooperare a familiei în procesul terapeutic).

În funcţie de evoluţia clinică:

Faza de inflamaţie-detersie a ţesuturilor alterate:

 edem şi hiperemie a ţesuturilor învecinate plăgilor;

 detaşarea şi decolarea marginală a crustelor;
 apariţia granulaţiilor;

Faza de proliferare-granulare:

 granulaţiile roz-pale acoperite de fi brină şi cu rămăşiţe de crustă;

  eliminările purulente se diminuează;
 granulaţiile devin roze, cu semne de impregnare a tifonului;

Faza de reparare-epitelizare:

 transplantatele se vascularizează, se epitelizează plăgilerămăşiţe;

 eliminările seropurulente diminuează;

Faza de remodelare-maturare a cicatricei.

2.4.Evaluarea gravităţii arsurii şi calculul suprafeței corporale arse

Elementele esenţiale ce trebuie luate în calcul în evaluarea gravităţii arsurii sunt :

a).Vârsta pacientului: la aceeaşi profunzime şi suprafaţă arsă o arsură este mai gravă în cazul
pacienţilor la extremele varstelor (copil sub 3 ani, persoane peste 60 de ani).

O arsură trebuie întotdeauna considerată gravă la sugar şi la vârstnic. Orice arsură „toată
grosimea dermului" la extremele vârstelor necesită spitalizare iniţială în centru specializat.

b).Suprafaţa arsă este elementul esenţial în evaluarea gravităţii, prognosticului şi a schemei

terapeutice în arsuri. Există o corelaţie directă între suprafaţa arsă şi riscul de deces.

Raportul dintre mortalitate şi suprafaţa arsă, pe grupe de vârstă, este cel mai important indicator
de performanţă a unei unităţi de arsuri.

În cazul adultului şi adolescentului peste 15 ani, suprafaţa arsă se calculează pe baza „regulii lui
9" (Wallace), după cum urmează:

 cap=9%SC;
 un membru superior = 9% SC;
 un membru inferior=2x9%SC=18%SC;
 trunchi anterior = 2 x 9% SC = 18% SC;
 trunchi posterior = 2 x 9% SC = 18% SC;
 perineu 1%SC.
Total=100%
În calculul suprafeţei arse nu sunt evaluate zonele de arsură superficială, ci doar cele de arsură
parţială (flictene, epiderm decolat) şi „toată grosimea dermului" (escară albă-cenuşie, indoloră).

În practică, se constată o tendinţă de subevaluare a suprafeţei arse de către personalul medical

nespecializat, respectiv o tendinţă de supraevaluare a suprafeţei arse de către personalul antrenat
din unităţi de arsuri (experienţa ne învaţă că leziunea de arsură are şi o dimensiune în
profunzime, iar pierderile lichidiene nu sunt exclusiv generate de suprafaţa leziunii, ci şi de tipul
ei şi de masa totală de ţesut ars).

Arsurile prin electrocuţie, mai ales cele prin voltaj înalt, vor fi de la început supraevaluate în
suprafaţă cu 20-30% (leziunile tisulare profunde sunt însemnate).

Tot în cazul adultului, şi pentru aproximarea rapidă a unor suprafeţe arse limitate, se poate
folosi „regula palmei", conform căreia suprafaţa palmei unei persoane reprezintă 1% din
suprafaţa corporală a acelei persoane.

În cazul copilului, raportul dintre diferitele segmente corporale se modifică odată cu vârsta şi
sunt prezentate în următorul tabel (LundBrowder):

Vârsta 0-1 an 1-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15 ani

Cap 19% SC 17% SC 13% SC 11% SC 9% SC
Un membru superior 9% 9% 9% 9% 9%
Trunchi anterior 14% 14% 14% 14% 14%
Trunchi posterior 18% 18% 18% 18% 18%
O coapsă 5,5% 6,5% 8% 8,5% 8,5%
O gambă 5% 5% 5,5% 6% 6,5%
Perineu 1% 1% 1% 1% 1%

În cazul arsurilor ce asociază inhalaţie de fum şi/sau arsuri de căi respiratorii, se face de
asemenea o supraevaluare cu 10-15% a suprafeţei arse.

c). Profunzimea arsurii - evaluarea profunzimii trebuie realizată în dinamică (2-5 zile), de către
personal competent.
 O arsură „toată grosimea dermului" trebuie considerată gravă, cu indicaţie chirurgicală, chiar în
cazul suprafeţelor relativ mici. Anumiţi agenţi etiologici generează cu precădere leziuni profunde
(curent electric, flacără, explozie, substanţe chimice, ulei încins, substanţe vâscoase, contact cu
suprafeţe încinse).

Arsurile „toată grosimea dermului" şi cele parţiale profunde sunt considerate grave şi sub
aspectul riscului potenţial de sechele cicatriceale definitive, cu implicaţii funcţionale şi
cosmetice.

d). Localizarea arsurii - sunt considerate grave sau potenţial severe arsurile localizate pe faţă,
mâini, picioare, perineu, arsurile de căi aeriene şi cele cu distribuţie circulară.

Arsurile circulare la nivelul extremităţilor prezintă risc de ischemie periferică; acestea trebuie
poziţionate procliv, inspectate frecvent şi abordate chirurgical prin incizii de decompresiune, în
anumite cazuri.

Arsurile „toată grosimea dermului" cu distribuţie circulară la nivelul cervical şi/sau la nivelul
trunchiului prezintă risc de edem şi obstrucţie laringiană, precum şi de insuficienţă respiratorie,
necesitând incizii de degajare eficiente, în primele ore de la accident.

e).Agentul etiologic- electrocuţiile şi arsurile chimice trebuie întotdeauna evaluate iniţial în

mediu spitalicesc specializat, chiar dacă leziunile cutanate par minore. Arsurile prin
flacără/explozie generează mai frecvent leziuni profunde şi extensive, şi prezintă risc crescut de
mortalitate, cu atât mai mult cu cât asociază şi leziuni inhalatorii.

f).Traumatismele asociate - fracturile, traumatismele craniene, leziunile interne produse prin

cădere de la înălţime (electrocuţii prin voltaj înalt) sau prin proiectare (explozie, electrocuţie prin
voltaj casnic), intoxicaţia cu monoxid de carbon (incendiu în spaţiu închis) trebuie evaluate de la
examenul iniţial. Leziunile asociate agravează prognosticul şi impun internarea într-o unitate de
arsuri a unui spital complex, multidisciplinar.

g).Afecţiunile şi carenţele preexistente: afecţiuni cronice debilitante, afecţiuni acute, sarcină,

imunodepresie şi tratamente imuno-supresoare, status socio-economic precar, handicapuri şi
dizabilităţi preexistente, afecţiuni psihice.
2.5.Simptomatologie

Arsuri superficiale epidermice, gradul I

 aspect roşu şi uşor edemaţiat al tegumentului;

 senzaţie de usturime şi căldură locală;
 hiperpigmentare şi descuamare – tranzitorii.

Arsuri gradul II : - lezează epidermul în totalitate şi, parţial, dermul şi anexele cutanate:

 apar flictene,
 edem perilezional cu aspect rozat;
 durere vie;
 inflamaţie locală şi exsudat abundent;
 sete;
 oligurie - la suprafeţe arse de peste 10% din suprafaţa corpului (SC) la adult şi peste 5%
SC la copilul mic;

Arsuri parţiale profunde (dermice profunde, gradul IIB): - lezează epidermul în totalitate şi
dermul în profunzime:

 flictene şi escară albă sau roşu-viu;

 edem perilezional important;
 exsudat moderat, inflamaţie locală intensă;
 durere intensă/zone de analgezie;
 sete;
 oligurie;
 afectarea mai marcată a stării generale

Arsuri totale („toată grosimea dermului", subdermice, gradul III-IV)

 necroză în totalitate a tegumentului;

 flictene rupte, escară albă sau alb cenuşie, indoloră;
 edem perilezional important şi instalat precoce; exsudat în cantitate redusă;
 afectarea marcată a stării generale, chiar de la suprafeţe arse de sub 10% SC;

Manifestări neurologice - agitaţie, dereglări ale somnului, greţuri, convulsii;

Dereglările gastrointestinale (inapetenţă, vomă, diaree);

Semne de dereglări a sistemului cardiovascular - tahicardie, T/A instabilă; -

Semne de dereglări ale sistemului respirator - tahipnee, dispnee;

Semnele de dereglări ale sistemului urinar - oligoanurie, hematurie.

Grad / semne Gradul I Gradul II Gradul III A Gradul III B-IV

Flictena - ++ +++ -
Lichidul - Sero - citrin Sero -
flictenular sangvinolent
Culoarea derm - Roşu viu, Tromboze Alb marmorat
denudat dilataţie capilră capilare violaceu (caramelizare) brunnegr
cu pacheteuri
albe
Epiderm Eritematos Brun, decolorat Brun, decolorat Absent
Membrana bazală Integră Integră Alterată Distrusă
Dermul Integru Alterat Alterat profund Distrus
superficial
Durerea la + +++ ++ -
atingere (hiperestezie) (hipoestezie) (anestezie)
Vindecare Restabilire Epitelizarea Lent, cu sechele Chirurgical Excizie-
integrală spontană, cicatriceale grefare
hiperpigmentare
Recolorarea +++ ++ + (-) -
Tracţiunea firelor Nu se smulge Se smulge Cade în pensă Fire de păr absente
de păr (dureroasă) (dureroasă) (durere minimă)

2.6. Investigații

Examenul obiectiv local:

 Arsurile superficiale: hiperimia pielii, durere, sensibilitate şi tumefiere; arsurile se vor

vindeca de sinestătător fără să lase cicatrice;
 Arsurile cu afectarea parţială a profunzimii pielii: tegumentul hiperemiat, palid şi umed,
de asemenea se vor forma la suprafaţă bule cu conţinut seros; durerea intensă;
  Arsurile cu afectarea completă a profunzimii pielii: toate straturile de piele sunt afectate,
pot fi implicaţi muşchii, oasele sau organele interne; arsurile au un aspect tipic uscat sau
asemănător cu pielea tanată; zona arsă poate fi de culoare albă, cafenie sau de culoarea
cărbunelui; deoarece părţile dermului şi ale straturilor subcutanate ce conţin fi bre
nervoase sunt distruse, durerea este superficială sau lipseşte şi zona este dură la palpare.
Investigaţiile paraclinice (examenul de laborator):
 Pulsoximetria: SaO2 < 90%.

Examene de laborator:

 analiza generală a sângelui (Hb, Ht): hemoconcentraţie, leucocitoză;

 analiza generală a urinei: hematuria, leucocituria; b
 biochimia sângelui: bilirubina şi fracţiile ei, ALT, AST, ureea, creatinina, ionograma (Na,
K, Ca, Cl), proteină totală: modifi cate-faza de toxemie;
 antibioticograma: depistarea factorului microbian;
 coagulograma (timpul de coagulare, timpul de sângerare, timpul de tromboplastină parţial
activat, protrombina, fibrinogenul, D-dimerii): depistarea dereglării reologiei.

Tratament.

1.Tratamentul arsurilor minore

În cazul arsurilor minore ce nu necesită spitalizare protocolul de tratament local ambulator poate
fi:

 toaleta plăgii arse, folosind soluţii antiseptice neiritante (clorhexidină în ser fiziologic,
clorură de benzalconiu, hipoclorit de sodiu, povidone-iodine). Nu este indicată şi nici
utilă practicarea toaletei primare a plăgii arse, făcută cu soluţii iritante (alcool) sau
coloranţi.
 debridarea flictenelor sparte şi a celor de mari dimensiuni; se pot lăsa intacte sau evacua
pe ac steril flictenele de mici dimensiuni, situate pe suprafeţe plane.
 aplicarea unui pansament tip tulle-gras şi a unor topice antibacteriene (neomicină-
bacitracină, nitrofurazonă, sulfadiazină argentică, povidone-iodine unguent). Pansamentul
medicalizat se acoperă cu compresă sterilă şi se securizează cu faşă (rol absorbant, de
 protecţie mecanică şi bacteriologică, de limitare a edemului şi mişcărilor, de ameliorare a
confortului pacientului).
 arsurile superficiale, fără flictene (solare), pot necesita uneori pansament (suprafeţe mari,
senzaţie intensă de disconfort, copil mic).
 arsurile „toată grosimea dermului" de mici dimensiuni, care se tratează o perioada
ambulator: pansamentul se face cu sulfadiazină argentică, după dezinfecţia şi debridarea
iniţială menţionată.
 orice plagă arsă tratată ambulatoriu, care, la două, maxim trei săptămâni nu este aproape
complet vindecată, necesită intervenţie chirurgicală
 în cazul particular al arsurilor vechi, neglijate, suprainfectate, tratate empiric sau în
servicii nespecializate, este esenţială prelevarea unor culturi din plagă, urmată de toaletă
riguroasă, folosind soluţiile antiseptice menţionate, îndepărtarea riguroasă a tuturor
resturilor tisulare, a exsudatului şi a resturilor de unguente aplicate. Ritmul de schimbare
a pansamentului este zilnic, timp de 2-4 zile (pe toată perioada cât plaga este intens
exsudativă); apoi, pe măsură ce se obţine epitelizarea zonelor parţiale superficiale şi
detersia zonelor de escară; cantitatea de exsudat scade (în absenţa suprainfecţiei), iar
pansamentul poate fi efectuat la 48-72 de ore.

Tratamentul general

 profilaxie antitetanică.
 prescrierea unui analgetic minor (Paracetamol, Ibuprofen, Acetaminofen) la intervale de
4-6 ore, in doze adaptate vârstei pacientului.
 prescrierea unui antibiotic cu administrare orală (Oxacilină, Claritromicină, Ampicilina),
în cazul plăgilor arse prezentate tardiv şi suprainfectate (după recoltarea culturilor).
 indicaţii igieno-dietetice: menţinerea poziţiei proclive a segmentului afectat, repaus,
indicaţii de reabilitare precoce, hidratare orală suplimentară şi evitarea alimentelor
iritante, continuarea tratamentelor în curs pentru afecţiunile cronice sau acute
antecedente, sedare uşoară în cazul pacienţilor anxioşi.
 indicaţii scrise oferite pacientului şi familiei, inclusiv ritmul de schimbare a
pansamentului.
În general, în arsuri, chiar şi în cazul celor minore, tratate ambulator, este necesară o grijă
meticuloasă, chiar compulsivă, pentru detalii şi respectarea protocolului.

2.Tratamentul arsurilor moderate și severe în spital

Elementele esenţiale ale unui tratament eficace în arsurile medii şi grave sunt:

 reanimarea hidroelectrolitică promptă, eficace şi adecvată;

 prevenirea şi controlul terapeutic al complicaţiilor de fază acută;
 prevenirea şi controlul infecţiilor;
 suport nutriţional şi imun;
 tratament local zilnic sau la două zile; - excizie-grefare precoce a arsurilor „toată
grosimea dermului";
 tratament chirurgical agresiv, în arsurile extensive, predominant profunde;
 intervenţia fizio-kinetoterapeutică şi asistenţa psihosocială precoce şi susţinută, pe tot
parcursul terapeutic;
 participarea activă a familiei pacientului la procesul terapeutic.

Arsurile „toată grosimea dermului” necesită un procedeu chirurgical de închidere a plăgii, fie
precoce (excizie-grefare precoce), fie o dată cu apariţia plăgii granulare (degranulare şi grefare).
Ţesuturile devitalizate care formează escara suferă, treptat, un proces de detersie, sub acţiunea
proteazelor bacteriene şi a celulelor imune. În cazul arsurilor „toată grosimea dermului”, ce
depăşesc 20-30% din suprafaţa corpului, îndepărtarea rapidă, chirurgicală, a escarei devine o
necesitate imperioasă; în caz contrar, organismul suferă tot cortegiul de reacţii sistemice şi
posibile complicaţii amorsate de plaga arsă.

Plaga granulară, tratată conservator şi pe suprafeţe limitate, se poate cicatriza. Consecinţele

funcţionale şi cosmetice ale acestei vindecări spontane a leziunilor „toată grosimea dermului"
sunt ulterior neplăcute, necesitând corecţii chirurgicale repetate, cu rezultate de asemenea
imperfect. Arsura este traumatismul cel mai frecvent asociat cu apariţia cicatricelor patologice
(hipertrofice, retractile, discromice), ceea ce impune stabilirea, încă din faza acută, a mijloacelor
şi procedeelor celor mai indicate pentru a preveni consecinţele definitive şi pentru a face ca
rezultatul definitiv să permită o calitate a vieţii cât mai bună.
 Excizia-grefare precoce poate preveni cicatrizarea patologică şi asigură o calitate a rezultatului
superioară tratamentelor conservatoare prelungite. Când pielea este distrusă, dispare şi funcţia de
barieră mecanică, imunologică şi termică.

Baia terapeutică, considerată în trecut un element terapeutic obligatoriu, este, în prezent, utilizată
selectiv şi nu foarte frecvent. Necesită condiţii tehnice speciale, consum mare de substanţe
dezinfectante. Arsura nu distruge numai funcţia de barieră mecanică a pielii, ci alterează şi cel
mai mare organ imun.

Escara este avasculară, deci antibioterapia administrată sistemic nu poate realiza nivele
terapeutice la nivelul escarei. Pe de altă parte, escara avasculară, contaminată, uneori
suprainfectată este despărţită doar de câţiva milimetri de patul microvascular viabil, ceea ce
explică uşurinţa cu care o infecţie, la acest nivel, poate deveni cu uşurinţă invazivă, şi justifică
aplicarea topicelor antimicrobiene şi a soluţiilor dezinfectante

Scopul tratamentului profilactic cu substanţe antiseptice şi topice antimicrobiene este de a

întârzia şi reduce la minimum posibil colonizarea bacteriană inevitabilă a escarei, de a preveni
suprainfecţia cu germeni franc patogeni şi de a preveni infecţia invazivă cu punct de plecare în
plaga arsă. Nici unul din topicele antimicrobiene nu poate elimina complet colonizarea
bacteriană şi riscul de infecţie în arsuri, mai ales în cazurile extensive, la care imunitatea gazdei
se alterează progresiv, în faţa unei plăgi arse infectate, topicul folosit trebuie să fie eficient pe
flora cauzală, să penetreze escara în profunzime şi trebuie asociat cu măsuri generale de
prevenire şi control a sepsisului, precum şi cu procedee chirurgicale de îndepărtare a ţesuturilor
devitalizate suprainfectate şi de asanare chirurgicală a focarelor septice la distanţa.

Topicele antibacteriene cel mai frecvent utilizate în practică sunt:

 Sulfadiazina argentică 1% este topicul cel mai frecvent utilizat, în special în arsuri
profunde, caracterizat după cum urmează: aplicare nedureroasă, nu pătează plaga şi nici
materialele, are proprietăţi hidrofile; spectru larg de activitate; nu penetrează escara în
profunzime; reduce numărul de bacterii în plagă şi întârzie colonizarea plăgii arse cu
germeni Gram negative.
  Mafedine: activitate bună împotriva Gram pozitivilor (cu excepţia MRSA) şi spectru larg
de acţiune pe Gram negativi, dar fără activitate antifungică (spre deosebire de
sulfadiazina).
 Nitratul de argint, soluţie 0,5% a fost introdus în tratamentul topic al arsurilor în anii '60;
este activ împotriva majorităţii stafilococilor şi a Gram negativilor.
 Clorhexidina: soluţia de clorhexidină gluconat este folosită în majoritatea centrelor de
arsuri pentru spălarea şi dezinfecţia plăgii arse, la internare şi în cursul tratamentelor
locale zilnice sau la baia terapeutică. Poate fi aplicat şi sub formă de pansamente umede,
pe plăgi masiv contaminate/infectate şi/sau pe zonele grefate. Are spectru larg de acţiune,
acoperind flora frecvent incriminată în suprainfecţia arsurilor. Aplicarea este
nedureroasă şi cu efecte adverse minime. Nu s-a descris până în prezent dezvoltarea
rezistenţei bacteriene la acest antiseptic.
 Povidon-iodine: extrem de util în tratamentul local pe suprafeţe arse mici, ca şi în
dezinfecţia tegumentelor îndemne, pregătirea preoperatorie, pansamentul zonelor grefate.
în arsuri extensive există riscul de toxicitate sistemică (disfuncţii renale şi tiroidiene) şi
dezavantajul că produsul este rapid inactivat de către lichidul de exsudat.
 Alte topice: Nystatin, Neomicina-Bacitracina, Mupirocin - utile în tratamente locale pe
zone mici şi specifice (faţă, pavilioane auriculare). Utilizarea topicelor antibacteriene în
arsuri, cu scop profilactic şi/sau curativ, nu este o soluţie „miracol" aşa cum este privită
uneori de pacient şi chiar de către unii practicieni.

Din nefericire, în cazul arsurilor „toată grosimea dermului”, extensive sau limitate ca suprafaţă,
nici un topic nu poate induce reepitelizarea spontană şi prevenirea sechelelor cicatriceale; în
aceste situaţii, soluţia optimă este intervenţia chirurgicală de excizie a escarei şi grefare cutanată
a defectului tegumentar, realizată cât mai precoce cu putinţă.

Pentru a menţine volumul circulant în timpul primelor ore/zile de la producerea accidentului

sunt necesare cantităţi mari de lichide perfuzate: Ringer lactat, Ser fiziologic 0,9%, Glucoză
5% .

Antibioticoterapie în arsuri:

 Peniciline semisintetice (Amoxicilină 80-100 mg/kg în 3-4 prize sau Ampicilină 80-100
mg/kg în 3-4 prize i.m.
  Asocieri ß-lactamine cu inhibitori de ß-lactamază (Amoxicilină+Acid Clavulonic 50-100
mg/kg×2-3 prize per os.
 Cefalosporine (Cefalexină 70-100 mg/kg în 2 prize i.m.sau i.v).

Preparate antipiretice (Paracetamol, doza maximă 25 mg/kg la fiecare 4-6 ore per os, apoi 12,5
mg/kg fiecare 6-8 ore, sau Ibuprofenă 5-10 mg/kg doză unică per os) .

Preparate antihistaminice (Difenhidramină, sau Clemastină, sau Cloropiramină 5-10 mg/kg/24

ore per os).

Preparate analgetice (sol. Metamizol 50%-2,0, Sol. Trimeperidină 1%- 1,0).

În electrocuţii, tratamentul la locul accidentului, primele gesturi sunt:

 deconectarea victimei de la sursa de curent electric (cu respectarea măsurilor de

precauţie, pentru a nu se produce accidente colective şi pentru a nu agrava eventualele
traumatisme ale victimei);
 stingerea hainelor, dacă este cazul;
 resuscitarea cardiorespiratorie dacă victima este în stop cardiorespirator; monitorizare
EKG, eventual IOT şi suport ventilator;
 îndepărtarea resturilor de materiale arse, a accesoriilor care pot agrava leziunile prin
mecanism de garou (inele, ceas, brăţară, curea etc.).

În arsuri chimice, intervenţia promptă la locul accidentului este esenţială pentru reducerea
gravităţii leziunilor şi diminuarea riscului de toxicitate sistemică:

 îndepărtarea rapidă a hainelor îmbibate (ca măsură de precauţie, pentru a nu se produce

contaminarea mediului sau a persoanelor din jur);
 spălarea abundentă a plăgilor şi tegumentelor contaminate.

Spălarea trebuie practicată folosind cantităţi mari de apă curgătoare, la temperatura de 25-30°C
(pentru a preveni hipotermia), pe o durată de 15-30 de minute. Este contraindicată aplicarea pe
plagă a soluţiilor neutralizante, care produc, în majoritatea cazurilor tot o reacţie exotermă, ce
poate agrava leziunea iniţială.

Ingestia substanţelor chimice poate provoca leziuni de arsură la nivel buco-esofagian şi gastric,
precum şi reacţii toxice sistemice. Inhalarea vaporilor toxici sau aspirarea substanţei în tractul
respirator produc arsuri ale căilor aeriene; edemul laringian masiv şi rapid instalat, precum şi
reacţia severă de bronhospasm pot fi fatale. Necesită IOT precoce şi suport ventilator.

Toxicul poate avea efecte nocive cardio-circulatorii: depresie miocardică, scăderea rezistenţei
vasculare periferice. În cadrul reanimării lichidiene, aceste efecte trebuie compensate, cu
menţinerea unui debit cardiac cât mai aproape de normal şi a unei oxigenări tisulare adecvate.
Dializa poate fi utilă şi necesară, pentru a îndepărta toxicul şi produşii acestuia din organism.

NGRIJIREA PLĂGILOR (C. COPOTOIU, S.M. COPOTOIU) Plaga reprezintă o discontinuitate la nivelul
tegumentului sau a mucoaselor.   Vindecarea plăgilor trece prin mai multe faze: - Faza de inflamație  ‐ 
vasoconstricție locală, urmată  de agregarea trombocitară, oprirea hemoragiei şi formarea fibrinei.
Leucocitele şi macrofagele trec în țesutul interstițial, apoi ajung la nivelul plăgii şi distrug detritusurile
celulare. Epitelizarea începe după 24 de ore. - Faza de proliferare  ‐  migrarea fibroblastelor  şi formarea
colagenului, urmată de dezvoltarea vaselor neoformate. - Faza de remodelare şi maturare  ‐ se
maturează fibrele de colagen care se contractă şi apare țesutul cicatriceal. Plăgile chirurgicale
necontaminate se vindecă  de primă  intenție, marginile plăgii se apropie prin sutură iar cicatricea este
fină şi minimă. Plăgile chirurgicale sau posttraumatice contaminate se lasă deschise până se formează 
țesut de granulație, se drenează  şi se tratează  cu soluții antiseptice. Ele se suturează ulterior. Tehnicile
de pansare  şi de curățire a plăgilor sunt importante pentru vindecarea cât mai rapidă  şi fără 
complicații. Prin spălare se îndepărtează  detritusurile celulare. Pansamentul ajută la hemostază,
protejează de infecții şi are rol estetic pentru pacient. Toaleta plăgilor Curățirea plăgilor înlătură 
detritusurile celulare, permițând un control mai bun al plăgilor, facilitează proliferarea celulară, reduce
incidența necrozelor. Tehnicile de curățire a plăgilor includ de la spălarea mecanică  cu tampoane de
tifon până la irigarea cu jet la plăgile cu necroze extinse. Plăgile suturate nu necesită de obicei tehnici
speciale de spălare, cu excepția celor cu drenaje largi;  la aceste plăgi se spală tegumentele din jurul
suturii cu apă şi săpun. 219 Obiectivul în acest caz îl reprezintă spălarea  şi nu dezinfectarea plăgii. Cel
mai des folosit este serul fiziologic steril. Apa oxigenată sau povidone‐iodine pot fi chiar caustice
pentru țesutul nou de granulație. Antibioticele nu sunt recomandate local, chiar şi în cazul plăgilor
infectate. Materiale necesare: mănuşi, recipient pentru pansamentele contaminate, ser fiziologic steril,
pensă  sterilă, comprese sterile, seringă  cu ac pentru irigare (dacă este cazul), bandă adezivă. Se
administrează  analgezie pacientului dacă  manevra este dureroasă, se explică procedura care va fi
efectuată şi importanța acesteia, se cere acordul pentru manevrele care vor fi efectuate. Tehnica - Se
spală mâinile. - Se poziționează pacientul astfel încât poziția să favorizeze drenajul plăgii, de la mai puțin
contaminat la mai intens contaminat. - Se pune recipientul de colectare a soluției de irigat (tăvița renală)
sub plagă . - Se utilizează mănuşile de examinare/protecție. - Se îndepărtează  pansamentul de pe plagă,
dacă  este cazul. Când pansamentul este aderent, acesta se îmbibă  cu ser fiziologic sau apă  oxigenată 
(dacă  aceasta nu este contraindicată) aşteptând înmuierea acestuia.   - Se recoltează  pentru examen
bacteriologic din plagă, dacă  este necesar. - Se desfac compresele sterile  şi se iau în pensa de lucru
utilizând pensa de serviciu.   Pensa de serviciu nu se atinge niciodată  de pensa de lucru sau de alte
suprafețe potențial contaminate! Dacă  acest lucru se întâmplă  accidental, pensa de serviciu se
schimbă! - Se spală  plaga suturată  dinspre sutură  spre margine, cu tampoanele/compresele sterile. - La
plaga nesuturată se spală dinspre partea mai puțin contaminată  spre cea mai contaminată, la nevoie se
irigă cu o seringă creând un jet cu soluția de spălare. 220 - Se usucă plaga cu ajutorul unei comprese
sterile uscate. - Se pansează plaga steril. - Se lipseşte pansamentul cu benzi adezive. - Pansamentele
contaminate  şi pensele utilizate sunt depozitate separat, conform normelor de protecție. Complicații -
Hemoragie din plagă  – necesită  efectuarea unui pansament compresiv. - Dehiscența suturii sau a
plăgii ‐ consult de specialitate. - Suprainfectarea plăgii  ‐  recoltare de culturi din plagă, eventual
antibioterapie sistemică  Recoltarea culturilor pentru antibiogramă din plagă Toate plăgile deschise sunt
considerate potențial contaminate, dar nu neapărat infectate. Dacă  mecanismele de apărare a
organismului funcționează corespunzător şi îngrijirea plăgii este corect efectuată, plăgile se
vindecă fără suprainfectare. Recoltarea culturilor din plagă  se efectuează  atunci când sunt semne de
infectare a plăgii. Semnele de infectare sunt:   - edemațierea şi inflamația zonei,   - creşterea
temperaturii locale,   - secreții abundente şi urât mirositoare din plagă  - leucocitoză imputabilă exclusiv
plăgii. Cultura din plagă  evidențiază  prezența unui anume germen în plagă  şi sensibilitatea sa la
anumite antibiotice. De aceea este importantă recoltarea corectă  şi evitarea contaminării culturii
pentru a obține o antibiogramă  corectă. Recoltarea se efectuează prin două metode:   - metoda
aspirației - prin ştergere sau tamponare.   Dacă este necesar se poate recolta din mai multe zone ale
plăgii, în special la plăgile cu drenaj. Materiale necesare: dispozitiv/eprubetă  de recoltare sterilă  sau
seringă  sterilă de 20 ml cu ac de 19 G şi dop pentru ac, mănuşi de examinare sterile, recipient pentru
compresele contaminate, ser fiziologic steril pentru spălare, 221 comprese sterile, etichete pentru
recipientele care vor fi trimise la laborator, pungă de plastic pentru transportul recipientelor la
laborator. Tehnica - Se spală mâinile. - Se iau mănuşile de examinare. - Se înlătură compresele de pe
plagă. - Se schimbă mănuşile cu cele sterile. - Se spală cu ser fiziologic plaga. - Se iau mănuşi noi de
examinare. - Se ia tamponul cu dopul de pe eprubeta de recoltare şi se şterge cu ea plaga prin mişcări
circulare. - Dacă se fac mai multe recoltări se folosesc eprubete separate. - Se introduce tamponul în
eprubetă, având grijă  să  nu se atingă  tamponul de pereții eprubetei. - Dacă  este cazul, se introduce
mediul în eprubetă  astfel încât să  acopere tamponul din eprubetă. - Pentru anaerobi este important
să se închidă ermetic eprubeta şi să  fie transportat cu dopul în jos pentru a menține dioxidul de carbon
în porțiunea în care se află proba biologică. - Metoda aspirației se foloseşte pentru recoltarea din
tuburile de dren şi se introduce acul în tubul de dren în prealabil dezinfectat şi se aspiră 5‐10 ml de
secreție. - Se scoate aerul din seringă. - Se pune dopul peste ac. Recipientele cu probele biologice
trebuie etichetate corect cu datele pacientului, data şi persoana care a efectuat recoltarea. Se introduc
în pungă de plastic şi se trimit la laborator. Se va trece în foaia de urmărire a pacientului recoltarea
probelor biologice.

STUDIU DE CAZ

INFORMATII GENERALE

Nume si prenume : T.M.;

Data nasterii

Sex : feminin;

Mediu de provenienta : rural ;

Limba vorbita: romana ;

Religie : ortodoxa ;

Ocupatia : pensionara ;

Stare civila : casatorita ;

Conditii de viata : corespunzatoare ;

Studii : 4 clase ;

Grupa sanguina : B III, Rh-ul pozitiv ;

Perioada internarii

Diagnostic la internare : arsura de grad I-II, cu apa fierbinte in zona fetei, membrului superior si
inferior drept, IP=18%x2=36 (Suprafata=fata 4%, brat si antebrat drept 6% , membrul inferior drept
8%) ;

Motivele internarii : febra, durere, prezenta plagilor in zona fetei, bratului si antebratului drept si pe
membrul inferior drept;

Antecedente personale fiziologice : menarha 13 ani ;

Antecedente personale patologice : a avut hepatita virala acuta la 17 ani, nu a mai suferit alte
accidente sau interventii chirurgicale si a avut doua sarcini normale ;

Istoricul bolii : accidentul din 11.05.2008 se soldeaza cu arsuri termice ( cu apa fiarta ), la nivelul
fetei, membrului superior si inferior drept, se prezinta la Urgenta si se interneaza in sectia de chirurgie
pentru examinare si tratament de specialitate;

Analize de laborator :

Glicemie = 90 mg.% ( N = 70-115 mg.% );

Uree = 36 mg.% ( N = <50 mg.% );

Hemoglobina = 12,7 g.% ( N = 12.5/16.5 g.%);

Examen sumar de urina = negativ

Culegerea datelor privind cele 14 nevoi fundamentale

Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie

- pacienta prezinta o respiratie normala, FR = 17 respiratii / minut ;

- sonoritate pulmonara normala, tipul respiratiei→costal superior ;

- pulsul ritmic, regulat, amplu, FC = 75 batai/minut ;

- circulatie inadecvata, manifestata prin TA = 180/110 ;

Nevoia de a bea si a manca

- inainte de accidentul suferit pacienta avea o alimentatie corespunzatoare varstei ;

- reflex de deglutitie prezent;

- hidratare normala;

- masticatie dificila din cauza leziunilor de arsura de pe obrazul stang .

Nevoia de a elimina
mictiuni spontane (diureza = aprox. 3000 ml./24 h.) ;

tranzit intestinal normal ;

transpiratii in limite normale ;

prezenta menopauzei .

Nevoia de a se misca si a avea o buna postura

- tonus muscular relativ normal;

- dificultate in deplasarea normala ;

- resimte durere la nivelul membrului superior si inferior drept ;

- isi mentine echilibrul;

- piele hiperemica si edematiata in zonele afectate ;

Nevoia de a dormi si a se odihni

-ore insuficiente de somn, alternarea ritmului somn-veghe se face noaptea la aproximativ 2 ore;

-treziri frecvente, atipiri in timpul zilei;

-somn agitat;

-ochi incercanati, tremuraturi ale mainilor.

Nevoia de a se imbraca si dezbraca

-dificultate in a se imbraca si dezbraca, din cauza lezarii fizice prin arsura si a durerilor;

-dificultatea de a-si misca membrul superior drept;

-aparatul locomotor este integru, mobil, dar miscarea se face greoi datorita durerilor;

-dificultate de a se incalta si descalta;

-in primele zile de internare necesita ajutor la imbracare si dezbracare, ulterior este capabila sa o faca
singura, dar cu mici dureri;

Nevoia de a mentine temperatura corpului in limite normale

-temperatura corpului = 38,2°C, dupa trei zile de tratament revine la normal;

-temperatura camerei-adecvata 21-25°C;

-tegumente caldute, piele rosie si fierbinte;

-prezenta sensibilitatii corpului la temperaturi scazute;

8. Nevoia de a fi curat, ingrijit, de a proteja tegumentele si mucoasele

-alterarea integritatii tegumentelor;

-mucoase alterate ( limba uscata );

-piele hiperemica, edematiata, cu edeme si vezicule in zonele cu arsura;

9. Nevoia de a evita pericolele

-vulnerabilitate fata de pericole;

-facies crispat, neexpresiv;

-durere;

-alterarea integritatii fizice ;

-este foarte ingrijorata de posibilele complicatii ale arsurilor.

10. Nevoia de a comunica

-acuitate vizuala si auditiva buna;

-sensibilitate tactila;

-posturi si gesturi normale;

-este orientata temporo-spatial si nu prezinta dificultati de vorbire;

-comunica eficient cu familia si este foarte receptiva la indicatiile medicului.

Nevoia de a actiona conform propriilor convingeri si valori, de a practica religia

-pacienta are posibilitatea de a actiona conform propriilor credinte sau dorinte;

-isi rezerva timp pentru rugaciune;

12. Nevoia de a fi preocupat in vederea realizarii

-pe plan social si familial da dovada de seriozitate si responsabilitate;

-vrea sa stie cat mai multe despre boala.

13. Nevoia de a se recrea

-dificultatea de a efectua activitati recreative din cauza durerii si a pansamentelor;

-ii place sa asculte radioul si sa se uite la televizor;

14. Nevoia de a invata sa-si pastreze sanatatea

-cunostinte insuficiente privitor la prevenirea accidentelor;

-are dorinta de a invata cat mai multe despre boli in general;

2.3. DIAGNOSTICE DE NURSING :

Disconfort datorita durerii;

Alterarea nevoii de a fi curat, ingrijit, de a proteja tegumentele si mucoasele;

Alterarea curbei termice manifestata prin cresterea valorilor temperaturii;

Alterarea nevoii de a avea o buna circulatie;

Alterarea nevoii de a se alimenta si hidrata;

Dificultatea de a se imbraca si dezbraca;

Alterarea nevoii de a se misca si a avea o buna postura;

1. Disconfort datorita durerii

Obiective: -durerea sa scada in intensitate in 30 minute si sa devina suportabila;

Interventii: -durerea va fi sedata la nevoie;

-repaus la pat intr-o pozitie antalgica;

-la indicatia medicului se administreaza analgezice minore (algocalmin), analgezice majore (mialgin) si
sedative (diazepam);

Evaluare: -durerea scade in intensitate si dispare dupa administrarea de analgezice.

2. Alterarea nevoii de a fi curat, ingrijit, de a proteja tegumentele si mucoasele

Obiective: -pacienta sa prezinte tegumente normal colorate, fara cicatrici

sau cruste si sa nu devina o sursa de infectii nosocomiale;

-sa favorizeze vindecarea tegumentelor lezate.

Interventii: -se iau masuri de prevenire a infectiilor nosocomiale;

-suprafetele afectate vor fi protejate cu pansament efectuat in conditii de perfecta asepsie;

-se desface cu blandete pansamentul, ( umezindu-l la nevoie cu rivanol sau ser fiziologic ) ;

-pansamentul se face cu blandete, pentru a nu distruge tesuturile nou formate prin procesul de
vindecare;

-se supravegheza ca pansamentul sa nu fie prea strans, pentru a nu impiedica circulatia ;

-la indicatia medicului se face tratamentul zonelor afectate cu spray Oximed, Dermazin si Acid boric
sub pansament;

Evaluare: -pacienta nu prezinta leziuni suprainfectate;

-plagile produse de arsura termica evolueaza spre vindecare, fara complicatii.

3. Alterarea curbei termice manifestata prin cresterea valorilor temperaturii

Obiective: -pacienta sa prezinte temperatura corpului in limitele normale.

Interventii: -se masoara si se noteaza temperatura corpului de doua ori pe zi;

-se asigura repaus la pat intr-un climat adecvat;

-se administreaza antipiretice (Algocalmin) la indicatia medicului;

Evaluare:     - valorile temperaturii pacientei au ajuns la normal.

4. Alterarea nevoii de a avea o buna circulatie

Obiective: -pacienta sa prezinte TA in limitele normale.

Interventii: -se masoara si se noteaza TA de doua ori pe zi;

-se asigura repaus la pat intr-un climat adecvat;

- la indicatia medicului se administreaza medicatie hipotensoare si analgezice (Enalapril, Algocalmin);

Evaluare: - dupa doua zile de tratament si repaus total, TA revine la normal.

5. Alterarea nevoii de a se alimenta si hidrata

Obiective: -pacienta sa nu prezinte dureri mai ales la nivelul obrazului    stang, pentru a avea o buna
masticatie si mobilitate a musculaturii faciale;

-sa fie echilibrata nutritional si hidric, sa prezinte o stare de bine.

Interventii: -se aleg alimentele tinand seama de preferintele si nevoile    pacientei;

-nevoia de lichide este completata cu ser fiziologic si solutii glucozate;

-se informeaza pacienta asupra importantei regimului alimentar in mentinerea sanatatii;

-se calculeaza numarul de calorii in functie de varsta, sex, activitate fizica;

-la indicatia medicului se administreaza vitamina B1, B6, B12 si vitamina C.

Evaluare: -pacienta are o stare nutritionala adecvata, nu mai prezinta durere, astfel incat poate avea
o masticatie normala.

6. Alterarea nevoii de a se misca si a avea o buna postura

Obiective: -pacienta sa stea comod in pat, sa se poata odihni si sa nu prezinte dureri care sa-i
ingreuneze odihna.

-sa aiba o postura buna care sa favorizeze circulatia;

-pacienta sa nu prezinte escare de decubit, contracturi,

Interventii: -se asigura igiena tegumentelor, a lenjeriei de corp si de pat;

-se sugereaza pacientei sa-si schimbe pozitia la interval de doua ore, sa-si verifice pielea in zonele cu
proieminente osoase;

-masarea punctelor de presiune la fiecare schimbare de pozitie;

Evaluare: -odata cu suprimarea durerii, pacienta are o postura buna in pat, si se poate odihni mai
bine. Nu prezinta escare, contracturi si are o circulatie adecvata;

-prezinta o stare de bine din punct de vedere fizic si psihic.

7. Dificultatea de a se imbraca si dezbraca

Obiective: -pacienta sa se imbrace si dezbrace singura, in timp cit mai scurt;

-sa-si recapete increderea in fortele proprii.

Interventii: -se identifica capacitatea si limitele fizice ale pacientei;

-se imbraca pacienta incepand cu membrul superior afectat, apoi cu cel sanatos, iar dezbracarea se va
face in mod invers;

-se sugereaza pacientei sa foloseasca haine largi, cu mod de incheiere simplu si incaltaminte fara
sireturi;

-se acorda pacientei rabdare, calm si timp suficient pentru a efectua tehnica;

-impreuna se fac zilnic exercitii de motricitate fina a membrelor afectate;

-se aplica pansamente pe zonele devitalizate, in vederea imbunatatirii capacitatii de a se imbraca si

dezbraca.

Evaluare: -pacienta poate sa se imbrace si sa se dezbrace fara ajutor, nu mai prezinta durere in

timpul efectuarii acestei tehnici.

Potential de complicatii

Cele mai frecvente si grave complicatii sunt infectia, nefrita acuta, bornhopneumonia, embolia
pulmonara, hemoragia digestiva, escarele, etc. Daca accidentul s-a produs intr-un spatiu inchis, iar
bolnavul a inhalat fumul si gazele produse in timpul accidentului, el poate muri asfixiat cu oxid de
carbon, chiar inainte de a i se da primul ajutor.

Infectia. Suprafata intinsa, neprotejata de piele, este un teren propice pentru deezvoltarea infectiei,
care poate distruge putinele insule epiteliale din piele ce au putere regenerativa. Astfel, vindecarea se
face cu cicatrici retractile, cu granulatii ( muguri carnosi expuberanti), greu de tratat. Este necesara
monitorizarea florei bacteriene de la nivelul leziunilor si a tegumentelor vecine, pentru a evalua riscul
septicemic si pentru a orienta tratamentul cu antibiotice si tratamentul chirurgical.

O metoda simpla este aplicarea unei comprese imbibate in ser fiziologic la nivelul zonei arse, care apoi
este introdusa intr-un mediu de cultura pentru insamantare. Rezultatele se exprima in numar de
germeni/cm². Trebuie determinat si tipul de germeni, pentru a stabili antibiograma.

Nefrita acuta, bronhopneumonia, embolia pulmonara, hemoragia digestiva superioara exprimata prin
hematemeza si melena  se datoreaza leziunilor difuze care se produc la nivelul diferitelor organe:
rinichi, plamani, tub digestiv, din cauza unei intoxicatii masive a organismului cu substante resorbite
din regiunea arsa.

La arsii incorect ingrijiti pot sa apara escare de decubit si in regiunile neatinse de arsura.

Educatie medicala a pacientului cu arsuri

Pacienta urmareste evolutia plagii si vindecarea corecta si completa a zonelor arse;

Manifesta interes deosebit pentru eventualele complicatii care pot aparea si modul de prevenire a
acestora;

Pacienta isi contacteaza prompt medicul in cazul aparitiei unor simptome de infectie ca inrosirea
tegumentelor, durere sau tumefactie in zonele afectate;

Este informata cu privire la necesitatea purtarii echipamentului de protectie in timpul lucrului si

utilizarea de creme fotoprotectoare si antiinsecte pentru o protectie suplimentara a zonelor afectate;

Prevenirea arsurilor este incontestabil mai usoara decat tratarea acestora, educatia sanitara avand un
rol deosebit in acest sens;

Pacienta acorda atentie sporita privind modul de acordare a primului ajuror, atat in cazul arsurilor cat
si in cazul altor accidente;

Respecta recomandarea medicului cu privire la controlul periodic.

III. CONCLUZII

In urma studiului facut asupra unui lot de 28 de bolnavi, am observat ca majoritatea leziunilor de
arsura au fost provocate de lichide fierbinti, majoritatea fiind persoanele de sex feminin.

Cu cea mai mare adresabilitate a fost populatia ce provine din mediul rural, respectiv muncitori, cu
varste cuprinse intre 41- 60 ani.

Studiul facut releva faptul ca au existat si plagi infectate, in special cele de gradul III si IV si la care
transportul de la locul accidentului nu a asigurat pe deplin asepsia.

Din cele 28 de cazuri luate in studiu, toate s-au produs accidental, nu a existat nici o tentativa de
suicid sau vreun act criminal.

Protocolul terapeutic in cazul arsurilor este cuprinzator, amplu, incluzand mai multe grupe de
medicamente ( antialgice, antibiotice, antiinflamatoare, sedative, topice locale ) si dublat de ingrijire
adecvata, din punct de vedere al tehnicilor de nursing, asigurand o buna evolutie a acestei afectiuni.
Urmarind de-a lungul perioadei de stagiu, evolutia unor cazuri de arsura, am ajuns la concluzia ca
pentru a ingriji leziunile provocate de arsuri avem nevoie de cunostinte teoretice si practice care sa fie
bine stapanite, de seriozitate si profesionalism.

concluzii

 În ciuda cunoașterii destul de bune a mecanismelor de producere a durerii la pacientul ars, și
a metodelor utile pentru a o combate, ne aflăm în continuare în fața unui simptom adesea
subevaluat și insuficient tratat. Abordarea durerii la pacientul ars trebuie să fie una flexibilă,
multimodală, rapid adaptabilă la schimbările prin care trece plaga, dar și pacientul în
ansamblu. Existența unor echipe terapeutice complexe, care să includă chirurg plastician și
anestezist specializat în terapia intensivă a arsurilor, farmacolog clinician, psiholog,
fiziokinetoterapeut, asistent social, dar și personal mediu antrenat în îngrijirea pacientului ars
cresc șansa ca durerea să fie recunoscută și tratată eficient și la timp.

Aprecierea periodică a intensității durerii, anticiparea anumitor episoade de exacerbare și

tratarea lor corespunzătoare pot aduce satisfacții atât pentru pacient, cât și pentru echipa
terapeutică. Nursa este un cadru de tehnica si multilaterala. Spre deosebire de mediul cadru
corespunzator, cunostintele nursei se bazeaza pe intelegerea fondului fiziopatologic al
fenomenelor morbide in cursul procedeelor de investigatie si tratament. In vederea acestui scop,
ea trebuie sa fie inarmata cu cunostinte de patologie generala, clinica, farmacologie, terapeutica
insusite pe baza solida de cunostinte generale.

 analiza generală a sângelui (Hb, Ht): hemoconcentraţie, leucocitoză;

 analiza generală a urinei: hematuria, leucocituria;
 biochimia sângelui: bilirubina şi fracţiile ei, ALT, AST, ureea, creatinina, ionograma (Na,
K, Ca, Cl), proteină totală: modificate- faza de toxemie;
 antibioticograma: depistarea factorului microbian;

coagulograma (timpul de coagulare, timpul de sângerare, timpul de tromboplastină parţial

activat, protrombina, fibrinogenul, D-dimerii):