AEROIONIZAREA

GHEORGHE ALINA
MASTER KAAL II
Aeroionizarea negativa si oxigenarea
Aeroionizarea negativa si oxigenarea sunt mijloace utilizate in scopul accelerarii refacerii
postefort a tuturor sportivilor, dar in special al celor care efectueaza eforturi de anduranta lunga.
Ele pot fi asigurate natural, prin cura de altitudine, sau artificial, in camere special amenajate.
Concentratia ionilor negativi din aer este de asemenea influentata si de nivelul umiditatii,
al temperaturii aerului si de viteza de deplasare a vantului.
Cele mai bune conditii se intalnesc la altitudini de 800 – 1000m.
Artificial aeroionizarea si oxigenarea pot fi realizate in camere special amenajate, dotate cu
generatoare de aeroioni negativi si cu butelii de oxigen.
Efectele aeroionizarii si oxigenarii la nivelul organismului sunt:
- cresterea numarului si stabilitatii globulelor rosii;
- stimularea metabolismului si a randamentului energetic;
- cresterea rezistentei organismului la actiunea agentilor stresanti, in special a frigului, hipoxiei si
solicitarii fizice crescute;
- cresterea capacitatii de efort;
- sedarea sistemului nervos central;
- regularizarea valorilor tensiunii arteriale, a colesterolemiei, calcemiei si apotasiemiei;
- revenirea mai rapida postefort, in special a parametrilor cardio – vasculari si respiratori.
Aeroionizarea si oxigenarea se fac in sedinte zilnice cu durata de 10 - 15 minute, in stare
de relaxare, de preferat in pozitie decliva. In cazul oxigenarii efectele sunt ameliorate prin
asocierea exercitiilor de respiratie.
Ionii formaţi în atmosferă se deosebesc între ei după semnul sarcinii electrice (pozitiv sau
negativ), după starea de agregare (gazoasă, solidă sau lichidă), după dimensiuni, mobilitate şi
durata de existenţă.

În funcţie de acestea se delimitează:

- aeroioni mici - cu încărcătură electrică pozitivă sau negativă, de dimensiuni mici, cu mobilitate
mare si cu timpul de existenţă redus;
- aeroioni mari (grei) - cu încărcătură electrică de sens pozitiv şi negativ, de dimensiuni mai
mari (zeci de microni), cu mobilitate redusă şi cu durata de existenţă mai mare (ore).
Numărul de ioni în atmosferă depinde de puritatea aerului. Ionii mici se găsesc, de
regulă, în atmosfera neimpurificată, iar cei mari se întâlnesc în special în locurile poluate, în
zonele industriale, în încăperile închise şi supraaglomerate, în locurile cu umiditate sporită.
Concentraţiile de aeroioni prezintă variaţii zilnice, sezoniere. Astfel, aeroionii mici sunt
mai mulţi dimineaţa, scad la mijlocul zilei, cresc după amiază, fiind mai numeroşi noaptea.
Devierile de concentraţie a ionilor mari sunt inverse. Vara numărul aeroionilor mici este mai
maredecâtiarna.

Acţiunea biologică a aeroionizării

Investigaţiile experimentale au permis emiterea unor ipoteze referitor la acţiunea aeroionilor
asupra organismului, şi anume că ei:
- contribuie la stabilitatea componenţei plasmei;
- modifică echilibrul hidro-mineral al organismului;
- modifică pH-ul mediului intern şi în consecinţă apar devieri în sistemul enzimatic;
- cauzează tulburări neurohormonale, alterând activitatea metabolică, circulatorie a organismului
etc.

S-a constatat că creşterea ionilor pozitivi conferă mediului un caracter acid, fapt ce conduce la
creşterea energiei celulare, la stimularea metabolismului serotoninei, la creşterea frecvenţei
respiratorii şi a activităţii sistemului nervos simpatic. Ionii negativi imprimă mediului intern un
caracter bazic, exercitând o acţiune inversă celei a ionilor pozitivi.

În genere, aeroionii mici negativi creează un mediu calmant pentru organism, în timp ce cei
pozitivi - excitant. De aceea, pentru funcţiile fiziologice optime, este necesară prezenţa ionilor
mici atât a celor negativi, cât şi a celor pozitivi la un nivel corespunzător.

Este aplicat pe larg tratamentul cu aeroioni mici negativi în afecţiunile aparatului respirator, în
hipertensiunea arterială, în tulburări neuropsihice, gastrite, ulcer duodenal etc. Aeroionizarea
poate servi ca indicator în stabilirea gradului de poluare a aerului atmosferic din încăperile
închise si criteriu de zonare a centrelor populate.
În condiţiile unui aer poluat, ionii mici pot scădea sub 100 perechi/cm aer, iar cei mari pot depăşi
100000 perechi/cm aer