Proceduri terapeutice care folosesc

predominant factorii atmosferici

naturali – continuare (C5)
 Aeroionoterapia
Ionii din aer pot fi produşi de surse naturale:
- radioactivitatea naturală și radiațiile cosmice,
- căderi de apă (cascade),
- acţiunea vântului.

1930 Yaglou et. al. au publicat o serie de documente care demonstrează

efectele fiziologice ale ionilor din aer.

Studii din anii 1950 şi 1960 au indicat că sănătatea umană, performanţa şi starea de
spirit au fost afectate de valorile aeroionizării pozitive induse de vânturile calde, uscate.
Efectele acestora: creştere bruscă a morbidităţii.

În timpul acestor vânturi rapoartele arată că:

≈ aproximativ 30 % din populaţie a suferit de migrene, depresie, toane, letargie sau
simptome respiratorii; modificările comportamentale duc la o creştere a numărului de
accidente şi a recrudescenţei bolilor psihice.
- o altă parte a populaţiei (30 %) a suferit mai puţin,
- iar aproximativ 40 % nu a suferit nici un efect.
 Influenţa ionilor negativi asupra sistemului respirator.

- ionii negativi din aer, pot oferi soluţii în tratarea unor afecţiuni
precum rinita alergică (inflamaţie cronică a mucoasei nazale - se
manifestă prin: secreţii nazale abundente, pierderea mirosului, dureri
de cap, respiraţie pe gură, atacuri de strănut şi tuse persistente),

- supunerea adulților și copiilor la concentraţii mari de ioni

pozitivi produce congestii nazale şi ale faringelui, iar atunci când
expunerea este prelungită aceasta afectează şi bronhiile.

- ionii negativi influențează în principal sistemului respirator, prin

intermediul căruia ionii pătrund în organism.
 Influenţa dermatologică a ionilor negativi

Victimele arse au raportat încetarea durerii şi formarea timpurie a

escarelor, după expunerea la ionii negativi din aer.

Diverşi autori au raportat efecte semnificative ale ionizării aerului

asupra echilibrului psihologic.

Pentru nivelurile crescute de ioni negativi din aer au fost observate

îmbunătăţiri ale performanţelor mai ales în cazul sarcinilor complexe .

Subiecţii expuşi la generatoarele de ioni negativi pentru o perioadă

de cel puţin 6 ore s-au simţit mai relaxaţi şi mai puţin obosiţi.

Reduceri ale iritabilităţii, depresiei şi a încordării, stimularea

calmului au fost asociate cu expunerea la ionii negativi.
 O altă direcţie de abordare este aceea a relaţiei dintre
concentraţiile de ioni şi organismul copiilor.

Nivelurile de ioni din microclimatul de interior pot afecta reacţiile

copiilor la factorii de stres. Ionizarea negativă a aerului a crescut
toleranţa fiziologică la stres şi a redus efectele secundare datorate
stresului.
Stabilitatea sistemului nervos a fost îmbunătăţită.

Ipoteza serotoninei.
Ionii negativi acţionează pentru a reduce nivelul de serotonină în
sistemul respirator, sânge şi creier, în timp ce ionii pozitivi favorizează
creşterea nivelului de serotonină.
Reducerea nivelului de serotonină are drept rezultat o stare de
relaxare mentală şi o diminuare a sentimentului de depresie.
 Un efect cunoscut al poluanţilor atmosferici este acela de a epuiza
concentraţia ionilor mici.

Exemplul 1: În San Francisco datorită poluării dezvoltate pe parcursul zilei de

lucru, numărul de ioni mici s-a redus la 80 de ioni/cm3, mai puţin de 10 % din
concentraţia aşteptată într-un cartier rezidenţial.

Exemplul 2:
București, mai 1985, zona Casa Presei Libere,
- orele 9 - 10 dimineața – 560 de ioni/cm3 de aer, coeficient de unipolaritate
1,80;
- orele 12 - 13, cu circulație mai intensă – 440 de ioni/cm3 de aer – coeficient de
unipolaritate 1,20;

Exemplul 3:
București, mai 1985, malul lacului Herestrău,
- s-au înregistrat la aceleași ore 1020, respectiv 1260 de ioni de ambele semne
cu un coeficient de unipolaritate de 0,92, respectiv 0,94, indicând microclimatul
sanogen al acestei ultime locații (Teodoreanu, Gaceu, 2013).
 Nivelurile crescute de ioni negativi din aer sunt recunoscute că ar
avea efecte benefice asupra oamenilor: un sentiment sporit de relaxare
şi un nivel redus de oboseală, de stres, iritabilitate şi depresie.

Nivelurile crescute de ioni pozitivi sunt prezentate în rapoartele

de cercetare ca neavând nici un efect, sau, cel mai frecvent, efecte
dăunătoare.
Tensiunea corpului subiectului joacă probabil un rol important în
ingerarea de ioni.
 Aeroionoprofilaxia pe cale naturală
Folosirea aeroionilor negativi, ca procedeu de creştere a
rezistenţei organismului faţă de acţiunea factorilor dăunători din
mediu, este legată de acţiunea favorabilă asupra organismului indusă de
aceștia.

Printre efectele aeroionilor negativi, verificate experimental şi

confirmate apoi, prin numeroase observaţii, putem enumera:

 atenuarea simptomelor hipoxiei produsă de insuficienţa

oxigenului şi excesul de dioxid de carbon;
 moderarea acţiunii dăunătoare a anemiei şi a pierderii de sânge;
 creşterea randamentului activităţilor fizice şi intelectuale la om;
 diminuarea şocului anafilactic şi consecinţele favorabile asupra
bolnavilor alergici;
 creşterea rezistenţei organismului la acţiunea factorilor fizici.
 Zonele cu un climat electric în care dominanţi sunt ionii negativi sunt
recomandate în aeroionoprofilaxie.
staţiunea Băile Herculane
Cercetările întreprinse au arătat preponderenţa aeroionilor negativi, faţă de cei
pozitivi,
- în jurul barajului uzinei de apă, existent în amonte de staţiune au fost găsite
concentraţii de până la 6400 aeroioni negativi pe cm3 de aer,
- în alte puncte de măsurare s-au găsit valori ale concentraţiei aeroionilor
negativi mai mari decât ale celor pozitivi,
- în parcul central al staţiunii unde activitatea urbană de fiecare zi diminuează
concentraţia ionilor biologic activi, predomină ionizarea negativă,
- la Hotel Roman, în octombrie 1987 au fost determinați 1160 de ioni (coeficient
unipolaritate 0,84),
- în amonte de staţiune pe o distanţă de câţiva kilometri s-a observat o
aeroionizare negativă importantă (≈ 2000 ioni/cm3 – coeficientul de unipolaritate între
0,72 și 0,97).
Băile Herculane este printre puţinele staţiuni cu un climat electric cunoscut fie la
noi în ţară, fie în Europa.
Aeroionizarea puternică o aseamănă cu staţiunea Davos din Elveţia şi o apropie
de cascada Niagara (măsurătorile făcute la căderea acesteia). La Băile Herculane, la o
altitudine de 160 m, se respiră un aer ca la 2000 - 3000 m.
 staţiunea Slănic Moldova

- în parcul staţiunii concentratiile de ioni nu sunt mari (920 ioni/cm3),

- concentraţia de ioni negativi şi pozitivi este echilibrată şi creează un efect
terapeutic favorabil. Factorul de unipolaritatea este aproape de valoarea unitară.
- regimul ionizării aerului este favorabil pentru climatoterapie (se aseamănă
cu cel înregistrat în statiunea Sinaia) (Bunescu, Enache, 2013).

Alte observații:
- Băile Felix (mai și octombrie 1973), suma ionilor a fost peste 1300 ioni de
ambele semne; coeficientul de unipolaritate - 0,96;
- Semenic, iunie 1982, 1450 de ioni, coeficient - 0,80;
- Vatra Dornei, august 1986, 1265 de ioni, coeficient - 0,96;
- Sinaia, august 1990, 1346 de ioni, coeficient - 1,00;
- Stâna de Vale, februarie și iunie 1979, 1650 de ioni/cm3 de aer, coeficient -
0,74 (Enache, Teodoreanu, 1980);
- litoral, numărul aeroionilor între 700 - 1300/cm3 de aer cu un coeficient de
unipolaritate de 1,20 – 2,60 (Enache, 1984).
 În cazul persoanelor sănătoase terapia cu ioni negativi este o practică ce dă
rezultate foarte bune.

Efectele favorabile ale aeroionilor negativi au determinat utilizarea lor şi în

domeniul sportiv, mai exact ca măsură de profilaxie şi metodă de refacere a
organismului celor ce practică activităţi fizice sportive (în perioada de pregătire sau
de refacere a capacitătii de efort, de reechilibrare psiho-fizică).

Aeroionoterapia naturală poate fi mai puţin accesibilă. Sportivii ar trebui să

se deplaseze în anumite zone sau medii naturale în care se dezvoltă aceste procese.

În România aeroionoterapia este recomandată în numeroase staţiuni

balneoclimatice, dintre care putem exemplifica cu:

- Vatra Dornei, Ceahlău-Durău, Bălţăteşti, Slănic Moldova, Băile Tuşnad,

- Voineasa, Vidra, Băile Herculane, Băile Govora, Stâna de Vale etc.,
- o arie geografică cu o aeroionizare negativă remarcabilă este Cacica – Solca,
- a nu se uita văile râurilor carpatice, culmile carpatice, ariile de pasaj înalte
etc.
 Speleoterapia

Grotele carstice sunt incluse de unii autori în speleoterapie,

dată fiind concentraţia mare de ioni de calciu şi prezenţa carbonatului
de calciu şi sunt recomandate în:

- hipocalcemii, cu manifestări caracteristice tetanie, migrene

(datorate contracţiei vaselor coronare ale encefalului),
- modificări psihice (depresii, psihoze),
- modificări neurologice,
- carii dentare,
- cataractă.
 Utilizarea speleoterapeutică a peşterilor

În România, nu au fost făcute amenajări specifice pentru utilizarea peşterilor în

scopuri terapeutice.
Cerințe pentru valorificarea speleoterapeutică a unei peșteri - Maiorescu şi
colab. (2012).
1) O primă cerinţă presupune ca peştera aleasă să fie inclusă în circuitul
turistic, pentru a nu necesita costuri suplimentare de amenajare a accesului şi
spaţiului interior.
2) Peştera trebuie să nu fie încadrată ca „peşteră de categoria A sau B”,
conform Ordinului 604/2005, unde nu sunt permise nici un fel de intervenţii în scopul
amenajării şi accesului turiştilor.

3) Peştera trebuie să beneficieze de o bună accesibilitate.

4) Peştera este de preferat să fie situată în vecinătatea unei staţiuni turistice

sau chiar pe teritoriul acesteia – pentru asigurarea unui număr relativ stabil de
potenţiali pacienţi.

5) Peștera să dispună de cavităţi subterane mari sau tuneluri spaţioase, care

să permită organizarea ca centru terapeutic.
 Maiorescu şi colab. (2012) au selectat Peştera Fundata, o peşteră amenajată
pentru vizitare turistică de puţin timp.

Accesibilă de pe drumul naţional DN 1E (Braşov – Poiana Braşov – Râşnov).

Îndeplineşte criteriile enunţate.

Beneficiază de o cavitate subterană mare pentru tratament; pot fi amenajate

în acest scop şi alte culoare de ramificaţie.

Investigaţiile climatice, microclimatice şi de radioactivitate efectuate

confirmă în cea mai mare parte calitatea terapeutică a mediului subteran.

Este totuși o peşteră rece (6,4 – 7,60C) şi umedă (96 % - 99 %), cu un

bioclimat general de inconfort prin răcire (9,0 şi 10,10TEE).
 Nivelul de atractivitate dat de numărul mare de vizitatori, constituie un
avantaj în introducerea peşterii în circuitul speleoterapeutic, dacă rezultatele
experimentale vor confirma efectul terapeutic asupra vindecării sau ameliorării
unor afecţiuni.

Concluziile enunţate de Maiorescu şi colab. (2012) arată că o serie de

peşteri, prin amenajarea şi introducerea în circuitul speleoterapeutic creează noi
oportunităţi de tratament balnear.
 Psamoterapia

Tratamentul cu nisip reprezintă o metodă de termoterapie

uscată, având la bază acţiunea:
- excitanţilor termic - cald,
- a celui mecanic şi
- a celui chimic, reprezentaţi de granulele de nisip în contact cu
pielea.

Psamoterapia poate fi efectuată în condiţii de litoral marin sau

oriunde există plaje cu nisip (exemple: malurile unor râuri, sau ale
unor lacuri).
 Proprietăţile care diferenţiază nisipurile plajelor sunt granulometria,
umiditatea şi culoarea.

Granulometria - nisipurile se împart în fin, mijlociu şi mare.

- la Mamaia granulometria este de 0,2 - 0,1 mm în proporţie de 93,96 %
(nisipul fiind unul fin),
- la Mangalia valorile acestui parametru sunt de 0,2 - 0,5 mm în proporţie de
58,20 % (nisip mijlociu) şi de 0,5 - 1 mm în proporţie de 16,79 % (nisip fin).

Umiditatea este dependentă de granulometrie:

- cu cât nisipul este mai fin, cu atât reţine mai mult apă,
- cu cât are granulaţia mai mare, cu atât permeabilitatea pentru apă creşte;
aceleaşi procese se petrec şi cu lichidul sudoral.

Culoarea dă diferenţa de nuanţă a nisipurilor şi se datorează proporţiei de

alb-negru.
- la Mangalia albul este în proporţie de 34,5 %,
- la Mamaia de 30,0 %,
- iar la Eforie Sud 39,9 %.
Cu cât proporţia de alb este mai mare, cu atât gradul de reflexie al energiei
solare este mai însemnat.
 Nisipul se foloseşte în scop terapeutic în psamoterapie.

Psamoterapia este considerată cea mai veche metodă de

termoterapie.

Psamoterapia:
- a fost introdusă în practica medicală de Herodot,
- a fost folosită mult de romani,
- în zilele noastre se foloseşte mai ales pe plajele italiene.
 Împachetările cu nisip au efect hipertermic cu acţiune
declanşatoare a mecanismelor de termoreglare, respectiv a termolizei.
Amenajări - o groapă cu nisip lungă de ≈ 2 m, lată de ≈ 1 m şi
adâncă de 20 – 30 cm.
Nisipul = uscat, în cantitate suficientă pentru a acoperi pacientul
dezbrăcat, cu un strat cu o grosime de 4 – 5 cm.
Zona în care va fi aşezat capul va fi prevăzută cu o umbrelă de
protecție contra radiațiilor. Un ceas sau telefon previne depăşirea duratei
şedinţei evitând supradozarea (Berlescu, 1998).
Psamoterapia se recomandă între orele 1000 - 1100 până la 1500 -
1600.
Împachetările = generale şi parţiale.
Durata este de 5' în prima zi, creşte zilnic cu 5' şi nu se recomandă a
depăşi 20' pentru aplicaţia generală şi 30' pentru cea parţială.
Numărul de şedinţe poate ajunge la 10 - 12 în cazul împachetărilor
generale şi 12 - 15 pentru cele parţiale. În funcţie de starea pacientului se
pot efectua zilnic, cu pauză a 4 -a sau a 5 -a zi.
 Fiecare pacient are un loc propriu de tratament, acelaşi pentru toată perioada
curei, iar pentru evitarea umezirii nisipului în cursul nopţii, locul de tratament se
acoperă cu un material impermeabil.

În timpul efectuării tratamentului t0 nisipului la suprafaţă este de 60 - 700C,

iar nivelul pielii (sub stratul de 4 – 5 cm) de 55 - 600C.

După fiecare şedinţă pacientului i se recomandă un repaus prelungit la pat,

învelit în cearşaf şi pătură pentru continuarea sudoraţiei.

Se permite apoi un suc de fructe bogat în vitamine şi zahăr (100 – 200 ml),
care se bea încet (Berlescu 1998).
 Efectele împachetărilor cu nisip

În primele 5' se declanşează mecanismul de termoliză, apare sudoraţia

abundentă, absorbită de nisip, creşte frecvenţa cardiacă, respiraţia devine
superficială, tegumentele feţii se colorează şi sunt acoperite de o transpiraţie
abundentă.

Cantitatea de apă pierdută după o şedinţă este mare (1 - 1,5 l).

Este posibilă să apară un oarecare disconfort dat de diminuarea apetitului, o

stare de agitaţie sau una de insomnie.

Procedura nu trebuie efectuată, după o masă bogată.

Celor care o fac în intervalul orar 1000 - 1300 li se recomandă să ia un mic

dejun ușor la ora 800.

Celor care fac procedura după orele 1300 până la 1600, li se recomandă să ia
un mic dejun mai consistent tot la orele 800.

Medicaţia prescrisă de medic se va lua la aceeaşi oră (Berlescu, 1998).

 Procedură solicitantă pentru organism și afectează:
- funcţiile cardio-respiratorii,
- metabolismul,
- sistemul endocrin,
- rinichiul,
- sistemul nervos. Se desfășoară sub supraveghere medicală.
Psamoterapia asociată cu talasoterapia poate fi folosită ca metodă de
termoterapie contrastantă cu valoare profilactică, la omul sănătos.
Indicaţiile psamoterapiei (Berlescu, 1998) sunt pentru:
- tratarea reumatismului degenerativ (spondiloze, artroze) în fază
compensată,
- a obezităţii şi hipotiroidiei.
Contraindicații:
- în cazul pacienţilor cu vârstă înaintată,
- în cazul stărilor de denutriţie (indiferent de cauză),
- al celor de convalescenţă după afecţiuni ce au evoluat cu febră,
- al tulburărilor neurovegetative şi al hipertiroidiei.