Radiatiile luminoase au acţiune specifică (asupra ochiului, vederii) şi nespecifică (asupra altor

sisteme). Asupra ochiului, care este cel mai sensibil organ, lumina prea puternică scade randamentul
vizual.

Efectul de orbire temporară constă în pierderea trecătoare a funcţiilor oculare din cauza
strălucirii prea puternice a unui obiect în câmpul vizual.

Adaptarea ochiului la lumina slabă (necesară la fotografi, radiologi) poate necesita şi o jumătate
de oră.

Actiunea nespecifică a radiaţiilor luminoase se manifestă asupra pielii, sistemului nervos

(modificări ale tonusului cortical) şi asupra unor functii metabolice şi cardiorespiratorii.

Normative minime de iluminare: pe câmpul obişnuit de lucru - scris, citit, la lumină naturală 100
lx, la lumină incandescentă 150 lx, iar la lumină fluorescentă 300 lx. Radiatiile ultraviolete. În condiţii de
atmosferă nepoluată şi de umiditate normală, radiatiile ultraviolete solare care ajung la suprafaţa solului
au lungimea de undă cuprinsă între 292 şi 400 nm.

Radiaţiile ultraviolete sunt absorbite de particulele din atmosferă, deci pot constitui un
indicator de poluare atmosferică. Efectele radiatiilor ultraviolete se manifestă prin:

a). actiune antirahitică datorită producerii în straturile superficiale ale pielii, de vitamina D. Acest
efect este utilizat în profilaxia şi tratamentul rahitismului. În centrele urbane poluate frecvenţa
rahitismului este mai mare comparativ cu zonele nepoluate;

b). actiune bacteriostatică şi bactericidă. Radiaţiile ultraviolete naturale contribuie la

autoepurarea aerului, apei şi solului. Această actiune poate fi folosită la dezinfectia aerului, apei şi
alimentelor. Totodată radiaţiile ultraviolete artificiale se utilizează pentru dezinfectia aerului sau apei, a
laboratoarelor de microbiologie, virusologie;

c). acţiune eritematoasă se manifestă prin înroşirea mergând până la arsura pielii expuse. În
cazul eritemelor grave pot apare vezicule, edeme, descuamatii şi ulceraţii;

d). acţiune pigmentară. Pigmentaţia este determinată de transformarea promelaninei din stratul
bazal al epidermului în melanină care migrează spre stratul cornos. Se produce bronzarea pielii, pielea
pigmentată nu mai suferă efecte nocive (acţiune eritematoasă);

e). efecte asupra ochiului care se traduc prin leziuni ale polului anterior al globului ocular. Boala
se numeşte fotoftalmie. Apare la câteva ore după expunere şi se manifestă prin simptome conjunctivale:
fotoconjunctivită (senzaţie de corp străin în ochi, hipersecretie lacrimală, secretie conjunctivală,
hiperemie), cefalee, fotofobie. Pentru evitarea leziunilor oculare persoanele care lucrează cu generatori
de ultraviolete (sudori, personal care manevrează aparate de ultraviolete) trebuie să-si protejeze ochii
cu ecrane colorate sau ochelari cu sticlă fumurie;

f). efecte generale asupra organismului. Sub acţiunea radiatiilor ultraviolete cresc elementele
figurate ale sângelui, creste rezistenta la boli infectioase. Dar, favorizează aparitia ridurilor pielii prin
reducerea tonusului muşchilor superficiali, creşte frecventa cancerului cutanat şi al buzelor.
 Norme directe pentru radiatii ultraviolete nu există. Expunerea la radiatii ultraviolete trebuie să
fie sistematică, gradată, uniforma, nu mai mult de 2 ore pe zi. Peste acest timp ne putem expune numai
la radiaţii indirecte, reflectate sau după-amiaza când intensitatea lor scade.

Presiunea atmosferică este factorul care determina mişcarea maselor de aer (în zonele
atmosferice depresionare ia naştere un ciclon, iar în jurul unei zone cu presiune ridicată ia naştere un
anticiclon).

La presiune atmosferică scăzută se produce accelerarea pulsului, a respiraţiei, creşte debitul

cardiac şi numărul de hematii. În aceste conditii se poate produce şocul de altitudine, şocul aviatorilor,
poliglobulia de altitudine

2.2 Compoziţia chimică a aerului şi influenta sa asupra organismului uman

Aerul pur este teoretic un amestec de oxigen şi azot în proporţie de 1:4. În realitate este un
amestec de gaze format din azot 78-79%, oxigen 20- 21%, bioxid de carbon 0,03-0,04% şi alte gaze:
argon, xenon, neon, crypton, radon, toron şi ozon. La acestea se adaugă vapori de apă, pulberi, polen,
bacterii, fungi, în cantităţi variabile.

Prin actul respirator se modifică compoziţia aerului şi cantitatea de vapori de apă; aerul expirat
fiind practic saturat, compoziţia de bioxid de carbon se modifică de la 0,03-0,04% la 3-4%. În functie de
presiunea parţială a gazelor din atmosferă se realizează schimburile gazoase la nivelul alveolelor
pulmonare. Modificarea de presiune parţială se poate datora modificării concentraţiei gazelor sau
presiunii atmosferice.

2.3. Poluarea aerului şi acţiunea sa asupra sănătăţii

Prin poluare se înţelege prezenţa în atmosfera a unor substante care produc modificări ale
sănătăţii, alterează mediul, în funcţie de concentraţie şi / sau timpul de acţiune. Aceste substanţe pot fi
diferite de cele care se găsesc în compoziţia normala a aerului sau pot fi compuşi care fac parte din
acesta (ozonul, CO2).

Poluantii atmosferici reprezintă o paletă foarte largă de substante deosebite atât ca natură
chimică, cât şi ca efecte realizate asupra omului sau mediului.

Clasificarea cea mai folosită tine cont de starea de agregare a poluanţilor şi stabileşte două
categorii de poluanţi:

- suspensiile din aer sau aerosolii;

- gazele şi vaporii poluanţi.

Suspensiile din aer sau aerosolii sunt poluanţi dispersaţi în aer sub formă de particule solide sau
lichide. După dimensiunea particulelor aerosolii se împart în trei categorii:

a). aerosoli cu dimensiuni mai mari de 10 µm care sedimenzează în aerul imobil şi care nu
difuzează (conform legii gravitaţiei); aerosolii sunt reţinuţi în căile respiratorii superioare.

b). aerosoli cu dimensiuni între 10-0,1 µm care sedimentează în aerul imobil şi difuzează putin;
aerosolii pătrund adânc până la nivelul alveolei pulmonare şi sunt retinuti în proporţie mare în tot
aparatul respirator.
 c). aerosoli cu dimensiuni între 0,1-0,001 µm care nu sedimentează în aerul imobil, impulsul pe
care îl primesc de la ciocnirea cu moleculele de aer este mai mare ca forţa de gravitaţie. Aceste particule
difuzează foarte puternic în atmosfera, fiind animate de mişcări browniene, sunt în continua mişcare. În
timpul actului respirator, deşi pătrund in alveolele pulmonare sunt eliminaţi in proportie însemnată,
odată cu aerul expirat.

Acţiunea particulelor în suspensie asupra organismului uman.

Agresivitatea suspensiilor depinde de concentratia în atmosferă, dimensiunea particulelor şi

natura chimică a substantei din care sunt alcătuite suspensiile.

• Acţiunea toxică specifică (Pb şi compuşii lui, Cd, Hg) provoacă o intoxicatie cu mecanism
fiziopatologic şi tablou clinic caracteristic, indiferent de calea de pătrundere.

• Actiunea alergică este provocată de alergenii din atmosferă, din locuinţă, din mediul de
muncă.

• Actiunea fotodinamică este provocată de pulberi fotosenzibilizante (antracenul, smoala,

parafina, acridina).

• Acţiunea cancerigenă este determinată de inhalarea unor pulberi anorganice (As, Cr, Ni,
azbest) sau organice (hidrocarburi policiclice aromatice).

• Acţiunea infectantă. Pulberile pot vehicula germeni patogeni eliminaţi de oameni şi care ajung
să adere de particolele de praf.

• Actiunea iritantă poate fi produsă de orice suspensie din aer care produce fenomene de
inflamaţie aseptică la nivelul aparatului respirator.

• Actiunea fibrozantă sau pneumoconiogenă apare în urma expunerii la anumite categorii de

pulberi care produc îmbolnăviri cu aspect clinic şi anatomopatologic bine conturat - pneumoconiozele.

Gazele şi vaporii poluanti.

Pătrunderea in organismul uman este predominent respiratorie, calea cutanată şi digestivă fiind
secundară. Cele circa 7 milioane de alveole au o suprafaţă de 90 m 2 şi realizează o suprafaţă enomă de
contact cu toxicele din aer. Membrana alveolo-capilară este uşor străbătută de substantele toxice
inhalate. Se disting gaze cu acţiune asfixiantă care au ca efect toxic hipoxia sau anoxia (CO2 şi Co), gaze
cu actiune narcotică şi gaze cu actiune sistemică.

2.4 Sursele de poluare a aerului

Sursele de poluare se pot clasifica in surse naturale (erupţii vulcanice, descompuneri naturale de
material organic, erodarea solului, pulberi de meteoriti) şi artificiale care cuprind: procesele de
combustie, transporturile şi procesele industriale diverse.

Procesele de combustie.

Principala sursă de poluare a aerului, indiferent de originea poluării o reprezintă procesele de

combustie în vederea obţinerii de energie. Principalele surse de energie sunt cărbunele, petrolul şi
derivatii săi, gazele naturale. Cărbunele şi petrolul elimină la ardere cantităţi importante de poluanţi, un
amestec de suspensii şi gaze în concentraţie diferită, care intră în compoziţia fumului.

Poluarea produsă de procesele de combustie prezintă in primul rând risc iritant (suspensii, SO2,
NO2, aldehide) şi cel cancerigen prin hidrocarburi policiclice aromate. Riscul asfixiant este determinat de
acumularea de CO2 şi CO. Este mai redus, nu ajung la concentratii toxice deoarece difuzează în
atmosferă.

Transporturile.

Autovehiculele constituie o sursă importantă de poluare a aerului prin numărul lor mare şi prin
cantitatea de substante eliminată. Cele mai importante substance sunt: hidrocarburile, oxidul de carbon,
oxizii de azot, aldehidele şi plumbul. Plumbul, prezent în benzină sub formă de tetraetil de plumb este
eliminat în gazele de eşapament sub forma de suspensii de Pb mineral, este un factor de poluare notabil.

Poluarea produsă de gazele de eşapament prezintă un risc iritant (NO, aldehidele), asfrxiant (CO
eliminat aproape de sol), rise toxic specific (halogenurile de Pb) şi cancerigen (hidrocarburile policiclice
aromate).

Procesele industriale diverse.

Industria siderurgică este o sursă importantă de poluare (se elimină oxizi de fier, mangan, arsen,
cărbune, funingine, cenuşă, SO2, oxizi de azot, CO, hidrogen sulfurat).

Metalurgia neferoasă aduce în atmosfera localităţilor suspensii sub formă de oxizi metalici (Pb,
Zn, Cd), gaze toxice. În industria de aluminiu produsul de poluare cel mai nociv este fluorul.

Industria materialelor de construcţii poluează atmosfera cu pulberi care dispersează pe mari

suprafeţe din jur (cimentul). Dintre pulberile cu nocivitate ridicată amintim pulberea de azbest (fabricile
de frâne pentru autovehicule, industria extractivă).

Industria chimică elimină în atmosferă: fluor (industria îngrăşămintelor chimice), plumb

(industria colorantilor, detergenţilor), acid sulfuric şi bioxid de sulf (fabrici de îngrăşăminte, fabrici de
hârtie, industrie textilă), hidrogen sulfurat (fabrici de mătase artificială, fabrici de cauciuc sintetic).

2.5 Factorii care condiţionează poluarea şi autopurificarea aerului

Produşii eliminati în atmosferă de către diferite surse de poluare suferă un proces de

autopurificare a aerului prin care se produce o reducere treptată până la dispariţia lor completă din aer.

Dacă cantitatea de substante poluante este foarte mare sau scade puterea de autopurificare a
aerului concentratia impurităţilor poate deveni periculoasă pentru colectivitatea expusă.

Factorii care condiţionează autopurificarea aerului sunt:

a). Factorii meteorologici constituie principalul element natural care contribuie la realizarea
unei autopurificări eficiente.

Curenţii de aer favorizează diluarea elementelor poluante, atât cei orizontali, cât şi cei verticali.

Temperatura aerului influenţează nivelul de poluare prin modul cum determină curenţii verticali
de aer. Stratul de la suprafaţa solului, mai cald, se ridică formând curenti verticali ascensionali care
antrenează substantele poluante, le ridică în straturile superioare ale atmosferei diluându-le foarte
mult. Există cazuri când gradientul de temperatură se inversează - fenomen de inversie termica. La
altitudine există un strat de aer mai cald care coboară.

Inversia termică, calmul atmosferic şi ceaţa sunt conditii meteorologice nefavorabile.

Umiditatea aerului joacă rol important atât prin vaporii de aer din atmosferă, cât şi prin
precipitaţiile atmosferice. Umiditatea crescută împiedică difuzarea impurităţilor. Precipitaţiile
atmosferice au rol favorabil, precipitând la sol suspensiile şi substantele gazoase care se pot solvi în
picăturile de ploaie.

b). Aşezarea topografică a localităţilor şi industriilor poluante. Configuraţia urbană are rol
important, contează amplasarea industriilor in raport cu cartierele de locuit, amplasarea prea apropiată
sau pe directia vânturilor dominante, fiind nefavorabile.

c). Suprafetele de apă contribuie la autopurificarea aerului prin faptul că retin pe suprafaţa lor
impurităţile depuse şi împiedică ridicarea ulterioară in atmosfera.

d). Vegetaţia reprezintă un element important al autopurificării prin faptul că reduce poluanţii
din atmosferă şi reduce concentratia vaporilor şi gazelor.

2.6 Acţiunea poluării aerului asupra sănătăţii

În cadrul acestei acţiuni se disting efecte acute şi efecte cronice:

- efectele acute sau după expuneri de scurtă durată produc modificări rapide ale sănătăţii, dar si
agravarea sau decompensarea unei boli preexistente. Acestea sunt caracteristice nivelurilor ridicate de
poluare a aerului.

- efectele cronice sau după expuneri de lungă durată, se datorează actiunii îndelungate a
concentraţiilor moderate de poluanţi atmosferici. Efectele tardive sunt cele in care latenta cu care apar
modificările patologice cuprinde chiar decenii. Este vorba de actiunea cancerigenă; actiunea teratogenă
şi mutagenă.

Din punct de vedere al efectului direct agenţii poluanţi se clasifică in următoarele grupe:

- poluanţi iritanti,

- poluanţi asfixianti,

- poluanţi sistemici,

- poluanţi cancerigeni,

- poluanţi fibrozanti,

- poluanţi alergizanţi.

Poluanţii iritanti sunt reprezentati de gazele iritante (SO2, NO2, C12, NH3) şi suspensii. Sunt cei
mai răspândiţi, provin din procesele de combustie, circulatia autovehiculelor, diverse industrii. Efectul
dominant se realizează la nivelul aparatului respirator.
 Efecte acute apar după expuneri de scurtă durată la concentratii relativ crescute de poluanti şi
pot provoca:

• intoxicaţii acute ce apar accidental in caz de avarii industriale. Afectează aparatul respirator
producând edem pulmonar toxic, precum şi polul anterior al globului ocular producând
cheratoconjunctivită chimică;

• creşterea semnificativă a mortalităţii şi morbidităţii populatiei. Apare la concentraţie mai

redusă decât cea care produce intoxicaţic acută. De exemplu creşterea morbidităţii şi mortalitătii prin
boli ale aparatului respirator;

• agravarea bronşitei cronice. Se consideră că fenomenele de agravare apar când concentratia

medie a bioxidului de sulf depăşeşte 0,25 mg/dm3 , şi persistă mai mult de 24 de ore.

Efectele cronice sau după expuneri de lungă durată apar la niveluri moderate de poluare şi joaca
rol in etiologia bronhopneumopatiilor cronice. În cadrul acestei notiuni se grupează bronşita cronică,
emfizemul pulmonar şi astmul bronşic.

Bronşita cronică are o incidentă crescută in ţările cu grad mare de industrializare şi urbanizare.
Evolutia acestei boli se caracterizează prin alternarea de perioade de acalmie şi puseuri evolutive,
fiecare puseu se însoţeşte de accentuarea ireversibilă a insuficientei respiratorii şi a invaliditătii
bolnavului.

Emfizemul pulmonar apare frecvent asociat cu bronşita cronică. Se corelează şi cu fumatul şi cu

expunerile profesionale la pulberi şi toxice iritante. Producerea emfizernului pulmonar in cazul expunerii
la atmosfera poluată cu poluanţi iritanţi se datorează creşterii cantităţii de enzime proteolitice puse in
libertate de macrofagele distruse.

Astmul bronşic. S-a semnalat frecventa crescută in zonele intens poluate, substantele poluante
acţionează prin initierea reactiei spastice reflexă şi prin acţiunea asupra musculaturii bronhiilor.
Poluanţii iritanti cresc susceptibilitatea aparatului respirator la infecţiile bacteriene şi virale. Cei mai
susceptibili la îmbolnăviri sunt copiii.

Poluanţii asfixianti cuprind substantele al căror efect pathogen predominant il reprezintă

hipoxia sau anoxia prin blocarea aportului, transportului sau utilizării oxigenului in procesele metabolice
(CO, CO2, H2S, acid cianhidric şi cianuri). CO este cel mai răspândit poluant atmosferic, se produce în
urma combustiilor incomplete. Cea mai mare parte din CO din atmosferă rezultă din arderea cărbunelui,
a gazelor de eşapament, industria fierului, oţelului, industria hârtiei.

Efectele asupra organismului uman sunt determinate în primul rând de capacitatea de a forma
cu hemoglobina un complex numit carboxihemoglobină, realizând o blocare a capacităţii de fixare a
oxigenului de catre sânge.

Carboxihemoglobina este un produs reversibil, scăderea concentraţiei CO din aer are drept
urmare transformarea acesteia din nou în oxihemoglobină. Efecte acute sunt legate de tulburări produse
de hipoxie sau anoxie şi depind de procentul de carboxihemoglobina format. Pânâ la 2%
carboxihemoglobină în sânge nu s-au semnalat modificări fiziologice sau patologice. Între 2-10% pot
apare modificări senzoriale şi psihomotorii, mai ales la persoane care au tulburări de circulatie cerebrală,
au consumat alcool, au luat sedative, au folosit substanţe hipotensoare. Între 10 - 20% apare în plus
cefalee, dispnee, tahicardie, scăderea perfonnaţelor fizice şi intelectuale. Între 20 - 40% apar fenomene
de intoxicatie acută cu cefalee intensă, greţuri, vărsături, ameteli, adinamie, tulburări senzoriale. La
peste 40% se produce pierderea cunoştinţei, iar la 60% se produce în scurt timp moartea. Efecte cronice
apar la persoane expuse timp mai îndelungat la concentraţii relativ ridicate de oxid de carbon. Se produc
efecte asupra aparatului cardiovascular, se favorizează producerea aterosclerozei.

Poluantii toxici specifici sunt agenţi poluanti a căror actiune se exercită asupra diferitelor organe
şi sisteme, efectul fiind specific substantei în cauză. Plumbul provine din industria de extragere şi
prelucrare a plumbului, din gazele de eşapament ale autovehiculelor. În atmosferă se găseşte sub formă
de vapori sau suspensii.

Expunerea populaţiei la plumb poate fi profesională şi neprofesională. Din aerul poluat plumbul
pătrunde în organism direct pe cale respiratorie şi indirect după depunerea lui pe sol şi în apă, prin
ingerarea produselor alimentare contaminate. Cel mai bine se absoarbe plumbul inhalat în propotrtie de
30-50% faţă de 5- 10% cel ingerat. Pătruns în circulatie se fixează de hematii în cantităţi mici şi se
depune în oase. Se elimină prin urină şi fecale, mai puţin prin salivă, lapte, păr, unghii, secretie sudorală.

Nivelurile crescute de plumb în organism se manifestă prin tulburări nervoase (iritabilitate,

insomnie, cefalee), digestive (greturi, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit), articulare,
cardiovasculare

Poluanţii fibrozanti sunt formati în general din suspensii care se depozitează în plămân,
declanşând reacţii fibroase care duc la îmbolnăviri numite pneumoconioze.

Cea mai gravă şi cea mai frecventă este silicoza, produsă de bioxidul de siliciu cristalizat.

Poluantii cancerigeni.

Numărul substantelor chimice cu efect potenţial cancerigen este în continuă creştere. Dintre
cancerigenii organici pe primul loc se situează hidrocarburile policiclice aromatice îndeosebi
benzopirenul.

Hidrocarburile policiclice aromatice se găsesc permanent în atmosfera urbană, rezultând din

procesele de ardere a combustibililor (cărbune, petrol, gaze naturale). Ele favorizează apariţia cancerului
pulmonar. Clorura de vinil poate produce după un număr de ani de expunere angiosarcom hepatic. Este
mai frecvent la muncitorii din fabricile de policlorură de vinil.

Există şi riscul îmbolnăvirilor neprofesionale în cazul utilizării spray-urilor care contin ca agent
propulsor clorură de vinil. Dintre cancerigenii anorganici menţionăm: As, Cr, Ni, Cd, azbestul. Azbestul
produce mezoteliom pleural şi potenţează efectul cancerigen al altor substanţe, în special cele provenite
din fumul de ţigară.

Fumatul este un important factor în cancerogeneza pulmonară. Nu toti fumătorii fac cancer
pulmonar, dar la fumători incidenţa cancerului pulmonar este de 10 ori mai mare faţă de nefumători,
90% din cazurile de cancer pulmonar sunt fumători. Tutunul este cancerigen prin următorii factori: în
urma arderii la temperaturi de 600-800°C se produc gudroane şi hidrocarburi policiclice care produc
lezarea bronşiilor. Nu nicotina, ci această multitudine de gudroane şi hidrocarburi sunt cancerigene.
Tutunurile prost fermentate au ciuperci, care produc alfatoxine cu efect puternic cancerigen. Foiţa de
ţigaretă degajează prin ardere derivati de benzpiren cu efect cancerigen. Fumătorii de ţigarete fac mai
frecvent cancer pulmonar decât fumătorii de pipă sau ţigări de foi.

Poluantii alergizanţi sunt responsabili de creşterea frecvenţei bolilor alergice, mai ales la nivel
respirator. Ei provin din industria chimică. În afară de aceştia mai există şi produşi naturali alergizanţi ca:
polenul, fungii sau produşi volatili rezultati din anumite vegetale.