IGIENA AERULUI ATMOSFERIC

1. Noţiuni de bază

În general, atmosfera este definită ca fiind aerul care înconjoară pământul, în afara
aerului care se află în interiorul unei construcţii sau al unui spaţiu subteran. Acest strat de aer
are rolul de a izola şi de a proteja vieţuitoarele de influenţa factorilor galactici.

Calitatea aerului ambiental, adică a aerului la care sunt expuse persoanele, plantele,
animalele şi bunurile materiale, în spaţii deschise din afara perimetrului uzinal, reprezintă o
cerinţă esenţială pentru starea de sănătate a populaţiei şi pentru ecosisteme.
Aerul care se găseşte în atmosferă este alcătuit în procente de volum de circa 78 %
azot, 21 % oxigen şi 1% din alte gaze.
Concentraţiile oxigenului şi ale dioxidului de carbon sunt mult diferite în aerul expirat
faţă de cel inspirat (oxigenul scade de la 21% ajungând până la 16%, iar dioxidul de carbon
creşte de la 0,03-0,04% până la 3-4%).
Aerul ambiental conţine, de asemenea, vapori de apă, aerosoli, particule solide în
suspensie precum polen, spori, pulberi de pe sol, pulberi vulcanice, iar într-o societate
puternic industrializată numeroase substanţe străine, chiar toxice, pot fi incluse în compoziţia
chimică obişnuită a aerului ambiental. Principalele componente rămân însă azotul, oxigenul şi
dioxidul de carbon.

Prin poluare atmosferică se înţelege prezenţa în aer a unei substanţe străine sau
variaţia importantă a proporţiilor dintre constituienţii săi, capabilă, în funcţie de
concentraţie sau timp de acţiune, să provoace un efect nociv asupra sănătăţii, să creeze un
prejudiciu mediului sau un disconfort.
Poluarea aerului nu înseamnă aşadar numai impurificare, ci şi modificarea compoziţiei
prin variaţii procentuale importante ale principalelor gaze componente (de exemplu creşterea
concentraţiei de CO2).

2. Sursele de poluare a aerului şi a poluanţii caracteristici acestora

Sursele naturale de poluare a aerului sunt cele mai vechi, acţionează în teritorii
limitate, au frecvent un caracter tranzitoriu şi numai în mod excepţional au efecte redutabile
asupra sănătăţii.
Principalele surse naturale de poluare a aerului sunt:
- Erupţiile vulcanice eliberează în doar câteva zile în atmosferă tone de gaze, pulberi şi
vapori ce formează nori groşi care pot pluti până la mari distanţe, timpul de remanenţă
putând ajunge chiar la 1-2 ani, influenţând şi bilanţul termic al atmosferei.
- Eroziunea eoliană a solului este un fenomen întâlnit în special în zone aride, cu vegetaţie
redusă, unde vânturile puternice ridică în atmosferă cantităţi importante de praf pe care îl
transportă la mari distanţe.
- vegetaţia şi animalele prin:
1
 o eliberarea unor alergeni (spori, polen, fungi, pene, puf, păr, etc.) contribuie la
creşterea numărului de boli alergice şi întreţin disconfortul respirator la bolnavii cu
astm alergic ;
o cataboliţii eliminaţi de organismele vii;
o volatilizarea compuşilor organici cum sunt terpenele din compoziţia uleiurilor de
răşinoase;
- din descompunerea substanţelor organice: rezultă cantităţi mari de CO, NH 3, CH4, H2S,
mercaptan care pot produce accidente mortale, explozii, incendii atunci când se
acumulează în locuri declive;
- incendiile spontane a pădurilor, mai frecvente în anotimpul secetos şi în pădurile de
conifere, produc importante cantităţi de fum, cenuşă, CO, hidrocarburi;

Sursele artificiale (antropogene) de poluare a aerului reprezintă categoria cea mai

importantă pentru sănătatea omului şi echilibrul ecologic. Sursele artificiale de poluare a
aerului pot fi împărţite în două mari categorii: surse staţionare (fixe) şi surse mobile.
A. Poluarea produsă de sursele fixe este percepută ca un fenomen local cauzat de:
a) procesele de combustie care au ca scop obţinerea energiei termice şi electrice necesară
industriei şi pentru încălzirea locuinţelor, dar şi incinerarea deşeurilor solide, reprezintă
principala cauză a poluării aerului. Combustibilii utilizaţi sunt combustibilii fosili (petrolul,
cărbunele şi gazele naturale) din arderea cărora rezultă fumul, un amestec de gaze şi particule
solide în suspensie.
 Fumul generat de arderea cărbunilor conţine cantităţi mai mari de suspensii amestecate
cu gaze . În contact cu umiditatea din aerul ambiental oxizii de sulf generează smogul
reducător (smogul de iarnă, sau smogul Londonez) în urma formării acidului sulfuric, ca
poluant secundar.
 Din arderea combustibililor lichizi (petrolul şi derivatele sale) rezultă suspensii fine sub
formă de funingine în cantităţi mai mici şi gaze ca oxizi de carbon, oxizi de azot,
hidrocarburi, oxizi de sulf, etc. Sub influenţa radiaţiei solare şi a oxigenului din aerul
atmosferic, se formeaza smogul fotochimic oxidant (smogul de vară, smogul de Los
Angeles).
 Gazul metan se apropie cel mai mult de caracteristicile unui gaz ideal, din arderea sa
rezultând cantităţi foarte mici de oxizi de azot, CO, aldehide, acizi organici, hidrocarburi
aromatice, funingine.
 Incinerarea deşeurilor produce cantităţi importante de oxizi de carbon care persistă în
mediul înconjurător, se cumuleaza în organismele vii şi prezintă riscul de a cauza efecte
adeverse asupra sănătăţii umane şi mediului.

b) industriile elimină „în puncte” poluanţi specifici producţiei. Ramurile industriale cele
mai poluante sunt considerate siderurgia şi industria neferoaselor, industria chimică şi
farmaceutică şi industria materialelor de construcţii.
B. Sursele mobile sunt reprezentate de arderea combustibilior (benzină sau motorină) în
mijloacele de transport (rutier, feroviar, naval, aerian) care produc o poluare răspândită pe o
suprafaţă foarte largă. În prezent autovehiculele sunt responsabile de 45-47% din poluarea
aerului centrelor urbane industrializate, gazele de eşapament finnd eliberate direct la nivelul
zonei de respiraţie.
La acestea se adaugă autopoluarea produsă prin fumat, care pentru populaţia din zone
fără surse importante de poluare depăşeşte importanţa poluării atmosferice din alte surse.

2
3. Factori care condiţionează poluarea şi autopurificarea aerului

Ajunşi în atmosferă, poluanţii sunt dispersaţi, amestecaţi, recombinaţi după scheme

complexe, astfel că, în timp, concentraţia poluantului în aer scade, până la dispariţie. Factorii
care concură la acest proces de autopurificare a aerului depind de natura agentului poluant,
dar şi de condiţiile meteorologice, topografice şi urbanistice.
 Natura agentului poluant determină procesele fizice şi chimice care se petrec în
atmosferă. Dimensiunea particulelor în suspensie este definitorie pentru stabilitatea lor în
aer, cele grosiere sedimentează rapid, iar gazele şi vaporii difuzează printre moleculele de
aer.
Reacţiile chimice din atmosferă reduc concentraţia poluanţilor în aer, însă uneori
agravează fenomenul din cauză că produşii secundari rezultaţi pot fi mai toxici pentru
organism decât poluanţii primari din care provin.
 Condiţiile meteorologice
Scăderea temperaturii aerului pe măsura creşterii altitudinii favorizează formarea
curenţilor ascendenţi care antrenează poluanţii pe verticală, îndepărtându-i de sol.
În cursul nopţilor senine, în zonele depresionare apare fenomenul de inversie termică,
din cauză că aerul din vecinătatea solului se răceşte mai repede comparativ cu cel din
straturile mai înalte. Acest fenomen natural este favorizat şi de emisiile de aer cald la nivelul
coşurilor înalte ale fabricilor şi locuinţelor. Stratul de aer cald se opune difuziei poluanţilor
atmosferici.
O bună circulaţie a maselor de aer pe orizontală favorizează dispersia moleculelor, în
timp ce calmul atmosferic agravează poluarea prin împiedicarea difuziei.
Precipitaţiile „spală atmosfera” grăbind antrenarea particulelor sedimentabile pe sol,
însă ceaţa este un alt factor meteoro-climatic nefavorabil autopurificarii aerului deoarece, pe
de o parte, favorizează acumularea poluanţilor, iar pe de alta parte favorizează transformarea
oxizilor de sulf şi de azot în acizii corespunzători şi formarea smogului reducător.
 Unele particularităţi topografice naturale (geografice) şi artificiale (urbanistice) pot de
asemenea să influenţeze dinamica proceselor de poluare şi de autopurificare a aerului
dintr-un anumit teritoriu.
Relieful plat favorizează mişcarea aerului pe orizontală şi dispersia poluanţilor, în timp
ce depresiunile şi văile adânci sunt zone în care poluanţii se acumulează din cauză că
favorizează apariţia calmului atmosferic, a inversiei termice şi a ceţii.
Suprafeţele de apă au efect favorabil autocurăţirii aerului prin reţinerea impurităţilor
sedimentate şi dizolvarea unor poluanţi gazoşi, dar şi prin influenţarea regimului eolian care
favorizează dispersia poluanţilor.
Vegetaţia (pădurile, spaţiile verzi, chiar şi iarba) acţionează ca adevărate filtre naturale
care reţin pulberile, fixează unele gaze (bioxidul de carbon) şi diminuează zgomotul. Astfel,
ele constitue zone tampon între sursele de poluare şi zonele protejate (cartiere rezidenţiale,
baze sportive, zone de agrement, instituţii socio-culturale).
 Sistematizarea centrelor populate poate ajuta autopurificarea atunci când în jurul
surselor de poluare sunt respectate zonele de protecţie sanitară, străzile sunt largi, bine
ventilate şi corect întreţinute, sunt create spaţii verzi şi oglinzi de apă intravilane, etc.

3
 În concluzie, inversia termică, calmul atmosferic şi ceaţa, alături de localizarea
depresionară a sursei de poluare reprezintă condiţiile cele mai nefavorabile pentru
autopurificarea aerului, facilitând acumularea poluanţilor la locul de emisie şi atingerea
nivelelor critice de poluare.

4. Efectele poluăii atmosferice asupra sănătăţii

Poluanţii din atmosferă îşi pot exercita acţiunea atât direct, asupra aparatului respirator
sau la distanţă, în diverse alte părţi ale corpului, după absorbţia lor în fluxul sanguin, cât şi
indirect, prin modificarea unor elemente din habitatul uman.

4.1. Grupuri populaţionale la risc

Deşi la nivelurile de poluare atmosferică prezente de obicei în marile oraşe marea

majoritate a persoanelor nu resimt nimic anormal, pentru acelaşi nivel de poluare, unii indivizi
pot constata alterarea stării lor de sănătate, fie pentru că au o constituţie mai fragilă, fie pentru
că sunt expuşi şi la alţi factori de risc.
Persoanele susceptibile de a reacţiona mai rapid sau într-o manieră mai intensă la
efectele nedorite ale poluanţilor atmosferici constituie populaţia la risc. Rezultatele studiilor
experimentale şi epidemiologice au permis identificarea câtorva asemenea grupuri particulare.
Acestea cuprind:
Sugarii şi copiii mici care sunt deosebit de vulneravili deoarece diametrul mic al
bronşiilor, musculatura slab dezvoltată din peretele lor şi bogăţia glandelor bronşice fac ca
poluarea aerului să provoace obstruarea cu uşurinţă bronşiilor din cauza secreţiilor în exces şi
a expectoraţiei ineficiente. Pe de altă parte, din cauza frecvenţei respiratorii crescute, pentru
acelaşi nivel de expunere, copiii inhalează poluanţi mai mult decât adulţii.
Astmul bronşic este o altă cauză de fragilitate în faţa poluanţilor atmosferici. Starea
inflamatorie a căilor respiratorii şi hiper-reactivitatea musculaturii bronşice antrenează o
creştere a permeabilităţii celulelor faţă de poluanţii atmosferici. Datorită acestui fapt,
persoanele astmatice pot prezenta simptomele iritaţiei bronşice (tuse, jenă respiratorie, etc.)
sau declanşarea unei crize de astm la un nivel de expunere relativ scăzut.
Persoanele care suferă de boli respiratorii cronice, precum bronşita cronică, sunt, de
asemenea, deosebit de sensibile la agresiunile poluanţilor din aer. Poluarea atmosferică
constituie astfel un factor suplimentar de risc, făcându-le mai susceptibile faţă de infecţiile
virale sau bacteriene.
Persoanele care suferă de boli cardio-vasculare (angină pectorală, infarcte, etc.)
constituie în egală măsură un grup de populaţie cu sensibilitate particulară la acţiunea poluării
atmosferice. Concentraţiile crescute de doxid de carbon pot cauza tulburări cardiace la aceste
persoane fragile, iar pulberile ar putea să crească vâscozitatea sângelui şi să antreneze
modificarea frecvenţei cardiace, crescând astfel riscul de infarct miocardic.
Activitatea sportivă amplifică rata ventilatorie, în proporţii variabile, în funcţie de
intensitatea efortului. Ca urmare, sportivii pot fi consideraţi într-o oarecare măsură, mai
vulnerabili pentru că, la acelaşi nivel de poluare, doza de poluanţi inhalată devine mult mai
mare.

4
 Educaţie sanitară
Asistentul medical trebuie să ţină seama de fragilitatea particulară a acestor grupuri
populaţionale la risc, făcând următoarele recomandări:
- să nu facă sport în aer liber în timpul vârfurilor de poluare atmosferica
- să nu frecventeze locurile unde se fumează,
- să evite utilizarea solvenţilor şi a altor substanţe toxice,
- cardiacii, astmaticii şi bronşiticii să respecte cu stricteţe tratamentul medical prescris
şi să se prezinte urgent la medic dacă apar simptome neobişnuite sau dacă suferinţa persistă a
în ciuda urmării stricte a tratamentului.

4.2.1. Acţiunea directa a poluanţilor iritanţi

Poluanţii iritanţi sunt substanţe care afectează mucoasa căilor respiratorii, iar la
concentraţii mari conjunctiva, corneea şi/sau tegumentele.
Ei sunt reprezentaţi de pulberi şi gaze (oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, clor,
ozon, etc.) care rezultă din procesele de combustie, din industrii, trafic sau ca urmare a
formării smogului.
Efecte acute
Concentraţii foarte mari ale poluanţilor din aer care apar accidental (în caz de avarii
industriale, explozia unor cisterne cu substanţe iritante, etc.) produc leziuni grave ale
mucoasei oculare – conjunctivită şi cheratoconjunctivită chimică - şi a căilor respiratorii –
sindrom traheo-bronşic, bronşiolitic şi bronho-pulmonar cu edem pulmonar toxic.
Cel mai adesea, episoadele de poluare atmosferică severă se asociază cu creşterea
adresabilităţii populaţiei la serviciile medical şi a numărului de spitalizări datorită
problemelor respiratorii (pneumonie, bronşită acută) apărute pe fondul unei afecţiuni cronice
(bronhopneumopatii, tuberculoză, astm) sau a agravării unor afecţiuni cardiace (insuficienţă
cardiacă, angină pectorală, infarct miocardic) şi chiar creşterea numărului de decese prin
insuficienţă respiratorie sau cardiacă.

Efectele cronice sunt rezultatul expunerilor îndelungate (ani) la concentraţii moderate

ale iritanţilor din aer şi constau în creşterea frecvenţei şi gravităţii infecţiilor căilor
respiratorii (rinofaringite, bronşite acute, pneumonii) la copii cu formarea terenului bronşitic
şi a hiperreactivităţii bronşice, ceea ce va conduce la creşterea incidenţei bronhopneumopatiei
cronice nespecifice la vârsta adultă. Aceasta cuprinde:
- Bronşita cronică - este o boală cu etiologie multifactorială, în apariţia ei intervenind
pe de o parte factorii endogeni (bazali): constituţionali, genetici, metabolici, hormonali, etc.,
iar pe de altă parte factorii exogeni (provocatori): tabagismul cronic, factori climatici, condiţii
de locuit, la care se adaugă şi poluarea aerului. Poluarea cu iritanţi a aerului reprezintă, în
acelaşi timp, un factor de agravare a bronşitei cronice, grăbind evoluţia insuficienţei
respiratorii.
- Astmul bronşic. Poluarea cu iritanţi favorizează declanşarea crizei la subiecţii
astmatici şi uneori apariţia astmului la persoane cu hiperreactivitate bronşică.
-Emfizemul pulmonar. Studiile experimentale au arătat că expunerea la agenţi
oxidanţi precum cei rezultaţi din reacţiile fotochimice (ozon, dioxid de azot) dar şi alte gaze
iritante (oxizi de sulf, clor, etc.) este asociată cu apariţia leziunilor de tip emfizem. Fumatul
rămâne însă factorul exogen cel mai important, studiile epidemiologice arătând că incidenţa
enfizemului creşte paralel cu intensitatea şi cu durata acestui obicei.

5
 - Alte efecte:
În zonele cu astfel de poluare studiile epidemiologice au evidenţiat modificări
tranzitorii ale funcţiei pulmonare, alterarea dezvoltării fizice şi neuropsihice a copiilor, a
procesului de osificare, precum şi modificări hematologice semnificative, probabil consecinţe
ale discretelor fenomene de hipoxie produse de tulburările respiratorii.

4.2.2. Acţiunea directa a poluanţilor toxici sistemici

Menţionăm îndeosebi plumbul, care din cauză că este un poluant ubicuitar, expunerea
neprofesională la ora actuală a devenit inevitabilă.
Plumbul este prezent în toţi factorii de mediu :
- în sol, fiind un element natural al scoarţei tereste unde se găseşte în cantitate mică, cu
excepţia minereurilor de plumb în care apare la concentraţii mai mari.
- în apă - ajunge prin deversarea apelor reziduale industriale sau ca urmare a solubilizării
plumbului din conductele de plumb sau material plastic.
- în alimente - vegetale cultivate în zone poluate sau contaminate în cursul preparării sau a
conservării;
- în aer provine din emisii industriale (metalurgia neferoasă) sau din gazele de eşapament
ale autovehiculelor. După eliminarea tetraetilului de plumb din benzină, poluarea
atmosferică a scăzut considerabil.
- alte surse de expunere sunt diverse activităţi la domiciliu precum confecţionarea de
bijuterii, vitralii, tinichigerie, cositorit, jucării de plumb, renovarea locuinţelor vechi unde
mai sunt prezente vopsele pe bază de plumb, etc.
Cu toate că cea mai mare cantitate de plumb pătrunde în organism prin ingestie,
plumbul ingerat se absoarbe doar în proporţie de 5-10%, în timp ce plumbul inhalat se
absoarbe în proporţie de 30-50%.

Efectele toxice ale plumbului asupra populaţiei generale depind de nivelul expunerii
şi de vârsta la care aceasta se produce .

Educaţie sanitară: asistentele medicale, în special cele care lucrează cu gravidele şi familiile
cu copii, au un rol important în comunicarea riscurilor de expunere la plumb legate de:
- Renovarea locuinţei – case vechi, construite înainte de 1960, datorită prezentei
vopselelor cu Pb.
- Apa distribuită prin reţea veche (conducte cu Pb) sau apa stagnantă şi apa din reţeaua de
apa caldă
- Solul mai poluat în zone urbane datorita traficului intens şi în zone unde există industrii
de metale neferoase, exploatări miniere. Se recomandă
- spălarea mâinilor după ce copii se joacă afară!
- schimbarea încălţămintei înainte de a intra în locuinţă
- evitarea consumului de alimente provenite din zona poluată
- Expunere la locul de muncă – duş, schimbarea echipamentului de protecţie înainte de a
părăsi locul de muncă
- Desfăşurarea la domiciliu a unor activităţi precum confecţionarea de bijuterii, vitralii,
cositorire, tinichigerie, etc. creşte semnificativ riscul de expunere la Pb a copiilor, gravidelor
sau altor grupuri vulnerabile.
- Atentie la jucării din metal sau acoperite cu vopsele care conţine Pb, iar copiii trebuie
descurajaţi să introducă în gură obiecte

6
 - Gravidele şi copiii să nu consume băuturi sau alimente păstrate în recipiente de cristal sau
ceramică glazurată cu vopsele cu Pb
- Atentie la inhalarea fumului rezultat din arderea hârtiei de ziar, baterii casate, lemne
acoperite cu vopsea cu Pb

4.3. Acţiunea indirectă a poluării aerului atmosferic

 Degradarea ozonului stratosferic

Datorită faptului că ozonul stratosferic protejează viaţa pe Pământ faţă de radiaţiile
UV solare, acesta este de o importanţă majoră. Distrugerea stratului de ozon favorizează
pătrunderea radiaţiilor UV la nivelul solului care determină creşterea riscului de apariţie a
cancerelor de piele, favorizează “îmbătrânirea precoce” a pielii, creşte incidenţa cataractei
şi afectează funcţia imunitară. Erupţiile vulcanice pot, de asemenea, afecta stratul de ozon.

 Schimbările climatice
Cumularea radiaţiilor calorice în atmosferă va duce la încălzirea acesteia determinând
încălzirea globală planetară.

Efectele încălzirii globale asupra sănătăţii pot fi directe sau indirecte, iar impactul
este mai grav în ţările în curs de dezvoltare.

Efectele directe (mai evidente) constau în consecinţele fenomenelor meteorologice

extreme (uragane, tornade, inundaţii, secetă) care produc răniţi, pierderi de vieţi, boli
psihice, etc. şi a valurilor de căldură care cresc numărul spitalizărilor şi chiar al deceselor.
Expunerea la radiaţii solare, ca urmare a schimbării vestimentaţiei, creşte riscul cancerelor
de piele.
Efectele directe (mai greu de pus in evidenta, dar predominante) sunt legate de :
• boli transmise de vectori (malaria, boala Lyme...)
• deşertificarea şi înmulţirea paraziţilor agricoli →malnutriţie, foamete
• dezvoltarea unei vegetaţii care determină astm bronşic, boli alergice
• poluare atmosferică (ozon) → afecţiuni respiratorii cronice şi acute
• boli infecţioase transmise prin apă şi alimente (boli diareice şi altele)

 Ploaia acidă

Între acţiunile dăunătoare ale ploii acide se numără şi afectarea sănătăţii omului prin
iritaţia mucoasei respiratorii, dar şi indirect, prin eliberarea din roci a metalelor cu potenţiel
toxic (aluminiu, plumb, cupru) care ajung în apa de băut şi în alimente.

5. Rolul asistentului medical în prevenirea şi combaterea efectelor poluării aerului

atmosferic

Asistentul medical poate contribui la protecţia sănătăţii pacienţilor şi a comunităţii faţă

de acţiunea poluanţilor atmosferici prin următoarele categorii de măsuri:

7
1. Supravegherea stării de sănătate a populaţiei cu accent deosebit asupra zonelor de risc şi a
grupurilor populaţionale cele mai sensibile.
2. Conştientizarea şi informarea populaţiei cu privire la calitatea aerului şi riscurile pentru
sănătate;
3. Educarea populaţiei despre măsurile de reducere a expunerii, în mod deosebit a grupurilor
vulnerabile: să recunoască condiţiile favorabile apariţiei episoadelor de poluare severă, să
evite activitatea fizică în aer liber când poluarea este crescută (după amiază când creşte
nivelul de ozon) sau în vecinătatea unor zone cu trafic intens (mai ales la orele de vârf).
4. Asistentele pot promova în rândul populaţiei câteva măsuri de reducere a emisiilor:
- încurajarea reducerii consumului de energie (înlocuirearea becurilor clasice cu becuri cu
consum redus) şi utilizării energiilor regenerative, nepoluante (lumina şi căldura soarelui,
forţa apelor, forţa eoliană)
- încurajarea folosirii mijloacelor de transport în comun, în loc de mașina personală,
mersul pe jos sau cu bicicleta!
- educarea populaţiei să nu ardă frunze, crengi sau alte resturi din gradină, etc.