POLUAREA

ECOSISTEMULUI Realizat de
Ghindă Daniela,
TERESTRU-AERIAN ȘI cl a 12-a „A”

PROTECȚIA LUI
 POLUAREA REPREZINTĂ
CONTAMINAREA MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR CU MATERIALE CARE
INTERFEREAZĂ CU SĂNĂTATEA UMANĂ,
CALITATEA VIEȚII SAU FUNCȚIA
NATURALĂ A ECOSISTEMELOR
(ORGANISMELE VII ȘI MEDIUL ÎN CARE
TRĂIESC). CHIAR DACĂ UNEORI
POLUAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
ESTE UN REZULTAT AL CAUZELOR
NATURALE, CUM AR FI ERUPȚIILE
VULCANICE, CEA MAI MARE PARTE A
SUBSTANȚELOR POLUANTE PROVINE DIN
ACTIVITĂȚILE UMANE.
  POLUAREA AERULUI
Aerul atmosferic reprezintă un component semnificativ pentru
supraviețuirea organismelor mediului terestru-­aerian. El poate
fi poluat de diferite substanțe, printre care:
1. Poluanți naturali – praful eolian sau vulcanic, gazele
vulcanice, razele ultraviolete și termice, sărurile la
evaporarea apelor marine, sporii de ciuperci, polenul,
bacteriile etc.
2. Poluanți antropogeni – oxidul de carbon, dioxidul de sulf,
oxizii de azot, aldehidele, funinginea etc., obținute la arderea
combustibilului; praful, fumul, substanțele toxice și iritante
etc., degajate de intreprinderile industriale; oxidul de carbon,
hidrocarburile, oxizii de azot, dioxidul de sulf, aldehidele
etc., eliminate prin țevile de eșapament ale automobilelor;
substanțele radioactive rezultate de la exploziile atomice sau
catastrofele centralelor atomice.
  POLUANȚI NATURALI
Erupţiile vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi şi solizi,
exercitând influenţe negative asupra purităţii atmosferice. Cenuşile
vulcanice, împreună cu vaporii de apă, praful vulcanic şi alte
numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde formează nori
groşi, care pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere.
Timpul de rămânere în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge
chiar la 1-2 ani.
Furtunile de praf sunt un important factor de poluarea a aerului.
Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de
precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse
acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată, ridică
de pe sol o parte din particule, care sunt reţinute în atmosferă
perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule, ca urmare a
procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de
ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost
ridicate.
Incendiile naturale sunt o importantă sursă de fum şi cenuşă, care
se produc atunci când umiditatea climatului scade natural sub
pragul critic. Fenomenul este deosebit de răspândit, mai ales în
zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din
această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului.
  POLUANȚI ANTROPOGENI
Anual, în atmosferă se elimină până la 200 de milioane de tone de oxid și
dioxid de carbon, 150 de milioane de tone de dioxid de sulf, 50 de milioane
de tone de oxizi de azot. Acești oxizi, în combinare cu vaporii de apă, pot
provoca ploi acide, care suprimă dezvoltarea plantelor și animalelor.
Creșterea concentrației de oxid de carbon în aer (peste 2 mg/m3 ) afectează
procesele fiziologice ale organismelor. Aceasta se expliă prin faptul că CO
posedă o mai mare afinitate față de hemoglobină. Astfel, omul simte oboseală,
iritabilitate, amețeală.
Dioxidul de sulf, în concentrații mari (peste 0,05 mg/m3 ), provoacă tusea,
bronșita, astmul, pneumonia. La plante, excesul acestui poluant provoacă
decolorarea frunzelor și scăderea recoltei.
Dioxidul de azot, în concentrații mari (peste 0,085 mg/m3 ), provoacă iritarea
ochilor și a nasului, edemul pulmonar etc. În concentrații mai mari de 40
mg/m3 , NO2 cauzează căderea frunzelor, reducerea creșterii și dezvoltării
plantelor.
Hidrocarburile (metanul, benzopirenul), care se obșin în minele de cărbune, la
fermentația anaeroă sau în uzinele de prelucrare a petrolului, posedă
proprietăți cancerigene. Aerul deasupra orașelor este foarte poluat. De
exemplu, aici, cantitatea de praf este de 150 de ori mai mare decât deasupra
oceanului. Cele mai poluate orașe din Moldova sunt: Chișinău, Tiraspol, Bălți,
Rîbnița, Rezina, Tighina ș.a.
  POLUAREA SOLULUI
În natură s-a stabilit un anumit echilibru dinamic în cadrul proceselor
de formare și degradare a solului. Degradarea solului se poate
produce pe diferite căi:
1. prin eroziune, cauzată de mișcările eoliene;
2. prin salinizare, cauzată de „înflorirea solului“, irigare;
3. prin înmlăștinire, cauzată de ridicarea apelor subterane, irigare;
4. prin pierderea terenurilor, cauzată de construcția orașelor,
drumurilor, căilor ferate, lacurilor de acumulare etc.;
5. prin poluare, cauzată de acumularea unor poluanți de origine
naturală sau antropogenă.
Pentru a menține starea de echilibru, este necesar să excludem
factorii care provoacă degradarea solului. Utilizarea nerațională a
îngrășămintelor minerale, a pesticidelor și a insecticidelor, deșeurile
menajere etc. poluează solul și, în consecință, scad fertilitatea lui, iar
pentru formarea unui centimetru de sol fertil sunt necesari circa 100
de ani.
  MĂSURI DE PREVENIRE
• Pentru protecția mediului aerian este necesar:
controlul permanent al mediului aerian cu ajutorul
aparatelor speciale; stabilirea concentrațiilor
maxim admisibile ale factorilor poluanți; dotarea
întreprinderilor cu utilajul necesar pentru
prevenirea poluării aerului; reducerea consumului
de cărbune și petrol și folosirea gazelor naturale și
a electricității; construcția de noi mașini care ar
reduce concentrațiile poluanților în gazele de
eșapament; proiectarea corectă a zonelor
industriale; crearea și amenajarea spațiilor verzi
etc.
• Ca măsuri de prevenire şi combatere a
poluării solului, amintim: colectarea igienică a
reziduurilor menajere în recipiente speciale,
îndepărtarea organizată şi la perioade cât mai
scurte a reziduurilor colectate în afara
localităţilor, depozitarea controlată sau tratarea
corespunzătoare a reziduurilor îndepărtate prin
neutralizarea lor, utilizarea în agricultură, ca
îngrăşământ natural a reziduurilor, incinerarea
reziduurilor uscate, recuperarea şi reutilizarea
(reciclarea) reziduurilor etc.