„Mioriţa” rămâne cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru conform afirmaţiilor lui Mihail

Sadoveanu. Această creație populară dăinuie, continuând să impresioneze generaţiile prin frumuseţe şi
mister. Punctul culminant îl constituie motivul alegoriei moarte-nuntă şi motivul măicuţei bătrâne.

Alegoria moarte - nunta, impresioneaza atat prin semnificatie, cat si prin realizarea artistica, care
contine sensul profund al baladei Miorita si tema ei fundamentala. Alegoria cuprinde un sir de
personificari, comparatii si metafore care pun in lumina conceptie despre viata si moarte a ciobanului
moldovean, moartea este prezentă sub forma unei nunţi fantastice:,, Că m-am însurat / C-o mândră
crăiasă / A lumii mireasă”, atitudinea lui in fata mortii si ii evidentiaza unele insusiri, sporand totodata
elementul fabulos, impresionante, cu participarea masiva a tuturor elementelor naturii, care apar
prezentate prin enumeraţie, personificate. Brazii şi păltinaşii sunt nuntaşii, munţii devin preoţi, păsările
– lăutari, stelele – făclii, iar soarele şi luna – nuni, creând un cadru de basm. Prin intermeduil acestuia
alegorii, poetul traspune, in primul rand, in plan artistic, o datina ramaneasca, potrivit careia
desfasurarea ceremoniei funebre a tinerilor necasatoriti ia forma unei nunti simbolice, intrucat casatoria
este considerata o etapa atat de importanta in existentei umana, incat neimplinirea ei ar insemna
neinplinirea vesnica a omului.

Motivul măicuţei bătrâne este construit prin protestul mamei pentru moartea prematură şi nedreaptă a
fiului ei. Cele două portrete, al măicuţei care este redat de două epitete ,,bătrână”, ,,brâul de lână” şi al
ciobănaşului - portret realizat ca un bocet - amplifică dramatismul prin individualizarea suferinţei, redate
prin gerunziu care sugerează o durere chinuitoare pentru pierderea celui drag: „Din ochi lăcrimând, / Pe
câmp alergând, / Pe toţi întrebând / Şi la toţi zicând / Cine-au cunoscut, / Cine mi-au văzut / Mândru
ciobănel / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui, / Spuma laptelui; / Musteţioara lui, / Spicul grâului; /
Perişorul lui, / Pana corbului; / Ochişorii lui, / Mura câmpului!...”. Ea este cea care prezintă portretul
ciobanului printr-o multime de metafore care au corespondent în natură.

Din punct de vedere structural textul este alcătuit din versuri scurte, ce au măsura de 5-6 silabe, rima
împerecheată sau monorimă şi ritm trohaic ,care conferă versului o tonalitate melancolică, muzicalitate
gravă şi sensibilitate emoţională. Pornind de la această structură simplă şi neobişnuită, geniul popular
a ţesut o poveste fascinantă, împletită din mituri şi tradiţii străvechi, credinţe, atitudini, dorinţe ale
omului simplu.

Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a românului „născut poet”, prin varietatea figurilor de
stil: metafore - „picior de plai”, „gură de rai”, „lacrimi de sânge”-, epitete oi „mândre şi cornute”, „negru
zăvoi”, „mioriţă laie, bucălaie”-, personificări - „soarele şi luna / mi-au ţinut cununa”, „preoţi, munţii
mari”, „paseri, lăutari”-, diminutive populare - „ciobănel”, „mioriţă”, „bolnăvioară”, „fluieraş”,
„măicuţă”, „feţişoara”, „musteţioară”, „perişor”, cuvinte populare cu iz arhaic - „ortoman”, „plăviţă”,
„bârsană”, „strungă”-, precum şi formele populare ale viitorului verbelor - „de-o fi”, „s-ar strânge”,
„dacă-i întâlni”.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru”, Mioriţa
concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai literaturii noastre:
Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade.
Ca in orice balada “Miorita” evidentiaza un puternic sentiment al naturii. Ea cuprinde ambele ipostaze
pe care le dobandeste natura in operele folclorice: natura-cadru si natura-personaj .Ambele forme de
manifestare genereaza in “Miorita” versuri de o tulburatoare frumusete si profunzime.Natura apare de
la inceputul operei fixand cadrul epic, creand impresia unui taram de o frumusete mirifica, un paradis
terestru: “Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai”. Sintagma “de rai” are in context o valoare superlativa,
contribuind la sugestia unui cadru epic evocator de liniste si de impacare, dar si respirand o puternica
impresie de specific romanesc.

Momentul de varf al participarii naturii este figurat insa prin secventa nuntii cosmice. Legatura puternica
dintre om si natura reprezinta in aceasta parte a monologului baciului moldovean un moment de
implinire, de la elementele apropiate personajului(brazii, paltinii, pasarile, muntii) la marile elemente ale
cosmosului (soarele, luna, stelele) participa la desfasurarea actiunii, intr-o ceremonie de o tulburatoare
armonie, creatoare de adanci semnificatii.

Legatura omului cu natura apare si in finalul monologului baciului. Testamentul ciobanasului pune in
prim-plan dorinta de a fi ingropat in mijlocul naturii, “In strunga de oi / Sa fiu tot cu voi / In dosul stanii /
Sa-mi aud canii”.Se poate concluziona deci ca prezenta naturii este in “Miorita” o realitate constanta.
Prin dezvoltarea ideii sale poetice balada se defineste ca o meditatie folclorica in care natura -; cadru si
personaj -; ocupa un loc esential.

Balada „Mioriţa” reprezintă sinteza gândirii şi a spiritului românesc prin profunzimea ideilor şi prin
dramatismul sentimental. Această operă a conturat specificul poporului românesc. Ea a impus „spaţiul
mioritic” în cultura românească.

Considerată de Mihail Sadoveanu „drept cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru”, Mioriţa
concentrează profunda spiritualitate românească şi dă naştere marilor creatori ai literaturii noastre:
Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi Mircea Eliade.