Istorisirea Zahăriei Fîntînarul

de Mihail Sadoveanu
În încipit este prezentată nemulţumirea liţei Salomia pe orbul
ce tocmai îşi terminase povestirea.Aceasta discută cu naratorul
şi îşi exprimă dorinţa de a auzi istorisirea unui om care,, a văzut
multe pozne la viaţa lui” moş Zaharia fântânarul unul dintre cei
mai tăcuţi oamenii ai hanului.Auzind vorbele Salomiei comisul
Ioniţase implică repede în discuţie şi doreşte şi el să audă
povestea moşului Zaharia.Cu greu fântânarul începu a povesti
că într-o zi a fost chemat de boierul de la Păstrăveni să găsească
apă într-o poiană pentru că acolo urma să facă popas în toamnă
la vânătoarea domnească Vodă şi ai săi oameni.Apoi moşul
sfârşi povestirea spre nemulţumirea liţei Salomia care amintind
de cumpâna cu care acesta a găsit apă în poiana aceea încearcă
să-l înduplece pe fântânar să să continue povestirea.Fântânarul
scoase din chimir aceea cumpănă pe care o avea şi acum la el şi
continuă povestirea .Zaharia povesti despre cum el i-a dat ordin
oamenilor lui Dimachi Mârza să contruiască fântâna şi despre
promisiunea pe care i-o făcuse cuconului, aceea că îl va aştepta
cu apă din fântână la terminarea acesteia.Zaharia ceru apoi
rachiu de drojdie de la Cotnari şi continuă alene
povestirea.După zile de muncă fântâna era gata iar fântânarul îl
aşteptă cu apă bună pe boier în poiană apoi acesta încheie din
nou abrupt istorisirea dar liţa Salomia răzând cu subînţeles
începu a vorbi despre datoria lui moş Zaharia de a îl aştepta pe
Vodă cu apă la vânătoarea din toamnă şi de ,,a îngriji poiana şi
o colibă de frunze” .,,Toate fiind astfel rânduite a venit Vodă la
Păstrăveni cu mare alai” .Venind Vodă cu mare alai, cuconul
Dimachi Mârza l-a întâmpinat înainte cu femeia dumisale şi cu
fata căci avea o fată subţirică şi tare frumoasă. S-au înclinat şi
au sărutat mâna lui Vodă iar fata suspina şi plângea într-una
spre enervarea tatălui său care nu era deacord cu iubirea dintre
ea şi un fecior de mazâl din Războieni, Ilieş Ursachi. Cuconul
trimise pe fată de acolo ca să nu mâhnească pe Vodă.A doua zi
Vodă a fost primul pe cal la vânat alături de Dimachi Mârza iar
în urma acestora Zaharia se grăbise către fântână şi înainte de a
ajunge, văzu pe copila cuconului care-i mărturisi că-şi va răpune
viaţa pentru iubirea sa şi că se va arunca în fântână. Fata
trimise pe ţigancă sa să-l cheme pe Ilieş să petreacă această
ultima clipă împreună. Fântânarul i spuse că făcăul n-o va lăsa şi
îi sugera domniţei Aglăiţa să se ascundă în coliba de frunze iar
când se face popas Vodă să-i vadă îngenunchiaţi cerând
iertare.1iţa se opri din povestit să răsufle adânc iar Zaharia
începu a râde părând mai uimit decât alţi căci altfel era
povestea spusă de o gură străină.1iţa continuă apoi povestirea
îndrâznind să apuce încă o plăcintă cu poalele în brâu. Spuse că,
între timp, Vodă afase de la un om al său de necazul copilei şi îl
chemă pe boierul Mârza şi îi ceru să o aducă pe fata sa degrabă.
Încurcat şi înspăimântat pentru că ştia că fata sa fugise de acasă 
cu gând rău, cuconul nu ştia ce să facă iar atunci cu un curaj
ieşit din comun. Zaharia scoase cumpăna şi urmând semnul
acesteia a deschis uşa de la colibă şi Vodă văzu pe tineri
cerându-şi iertare.Nimeni nu a înţeles ce s-
a întâmplat iar Vodă a fost tare uimit de înţelepciunea
acestei cumpene.Apoi împăcându-se toţi  Măria Sa şi
Doamna au fost naşi ai tinerilor în nunta de la Iaşi.După ce
mătuşa Salomia termină povestirea, Zaharia aprobă dar comisul
Ioniţă zise că istorisirea a fost frumoasă, dar că alţi ştiu istorisiri
şi mai frumoase şi mai minunate.Fiind trecut de miezul nopţii
încet-încet se făcu tăcere la vatră şi toţi umblau după cotloane
ferite şi locuri de odihnă.Hanul adormi agale după ce cloşca cu
pui trecuse crucea nopţii.