Sunteți pe pagina 1din 9

Enigma Otiliei

George Calinescu

- Roman realist balzacian, obiectiv, interbelic –

- tema si viziunea-
- George Calinescu a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician
roman, personalitate enciclopedica a culturii si literaturii romane. Acesta este
considerat drept unul dintre cei mai important critici literari romani din toate
timpurile alaturi de Titu Maiorescu si Eugen Lovinescu.
- Romanele lui G. Călinescu se definesc prin câteva trăsaturi comune: depasesc
realismul clasic, asimilând experientele romanului modern: creează caractere
dominate de o singură trăsătură majoră, ridicate la tipologii de mare circulatie
universală, avarul, arivistul (ele fiind însă un pretext - cum mărturiseste insuşi
scriitorul - pentru introspectie). Aşadar, romancierul ”reface clasicismul", trecând
prin experienta curentelor literare, pe care le consideră, consecven principiilor sale
teoretice, relative. Tehnica narativă, prin fixarea caracterelor în spatiu şi în timp, prin
descrierea minutioasă a cadrului fizic in care se-desfasoară actiunea, cu specială
erudită atentie pentru arhitectura cladirilor, pentru interioare, pentru operele de arta
plastică ce le împodobesc, detaşarea fata de personaje şi crearea de tipuri ne trimit la
Balzac şi la realismul secolului al XIX-lea.
- Ramane in constiinta generala in primul rand ca autor al unei lucrari fara egal –
”Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” .A scris numeroase studii de
istorie si critica literara, dar si versuri, teatru, mai cu seama romane realiste: ”Cartea
nuntii”, ”Enigma Otiliei”, ”Bietul Ioanide”, ”Crinul Negru”.
- Opera literata “Enigma Otiliei” este un roman realist, balzacian .Astfel, romanul este
o specie epica, in proza, de cea mai mare dimensiune, cu actiune complexa,
desfasurata pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase, amplu
caracterizate si prin intermediul carora se construieste o imagine cuprinzatoare asupra
existentei omenesti.
- Romanul este construit prin însumarea unor studii caracterologice, urmarind, pe de-o
parte, procesul de formare a personalitatii eroului ”martor şi actor"- Felix -, pe de altă
parte fixând tipuri psihologice bine introduse intr-un cadru social- Otilia, Pascalopol,
Costache, Stănică Ratiu, Aglae -, a caror prezentă este importantă in ponderea
epicului. Tema cartii este viata burgheziei bucureştene de la inceputul secolului al
XX-lea (pe care Felix o consemnează in "dosare de existentă", exprimându-se,
totodată, pe sine prin digresiuni, amintiri etc.).
- Cartea trebuia să se numească, în intentia autorului, ”Parintii Otiliei”, ea ilustrând
ideea balzaciană a paternitatii, urmărită de Calinescu în relatiile ei de la părinti la
copii, dar mai ales în determinările ei social-economice. De aici şi observatia lui Ov.
S. Crohmălniceanu că fiecare dintre personaje, inclusiv Stănică Ratiu, devin "părintii"
Otiliei, pentru că, într-un fel, îi hotărăsc destinul.In raport cu ideea paternitătii,
nucleul epic al romanului este istoria moştenirii batrânului avar Costache
Giurgiuveanu. Am putea adăuga şi faptul că aceasta moştenire hotărăşte mai multe
destine: al Auricăi, căreia pierderea moştenirii ii va spulbera speranta ca s-ar mai
putea marita, al Olimpiei parasita de Stanica, cel care va pune mana pe avere; al lui
Felix, care o pierde pe Otilia.
- Romanul reconstituie atmosfera societatii romaneşti de la inceputul secolului al XX-
lea, în care ,,pozitiile" sociale se stabileau in functie de avere. De aici, incleştarea şi
desfasurarea de energii in jurul mostenirii lui mos Costache. Casatoria devine şi ea,
din această perspectivă, un mijloc de ,,chivernisire", de caştigare a unei pozitii.Chiar
suflete pure ca Felix şi Otilia nu se vor putea realiza pe plan matrimonial, din cauza
mediului viciat în care işi duc existenta.
- Un întreg lant de eforturi materiale şi spirituale se desfaşoară in vederea realizării
căsătoriei. Real sau imaginar, ”toti pot deveni parteneri": Felix-Otilia, dar pe Felix îl
visează ca sot sau ca iubit Georgeta şi Aurica; Pascalopol-Otilia, dar pe Pascalopol îl
doreşte Aurica; Lili-Titi, Titi-Ana, Titi-Georgeta; lui Stanică nu-i este indiferentă
Georgeta, cu care se va căsători după ce pune mâna pe avere, dar nutrește gânduri
ascunse pentru Otilia.
- Obsesia căsătoriei o are Aurica, fata batrână din roman; în virtutea acestei idei,
autorul îşi plimbă personajul pe străzi, la nunti, la ghicitoare, la preot. Pentru Aurica,
averea există şi este importantă in măsura în care ea prezinta dota în vederea unei
viitoare căsătorii. Personajele cu care vine în contact prezinta interes în ipostaza ca i-
ar putea deveni parteneri: Felix, Pascalopol, însuși Weismann, dacă nu prin lege şi
credintă, cel putin ca iubit.
- Despre Stănică Rațiu s-a spus că este un "Catavencu al ideii de paternitate". El
vorbește de scopul căsătoriei , de fericirea maternității, pentru ca "familia e tarişoara
lui Stanica". Pascalopol era şi el obsedat de ideea matrimoniului. nerealizandu-se ca
sot şi ca tată. Prima sotie, desi foarte frumoasă, nu i s-a potrivit, iar la Otilia va
renunta, oferindu-i libertatea. Drama este generata de faptul ca "instinctul patern al
lui Pascalopol nu se poate realiza decât erotic" : ”N-am prea stat să disting ceea ce
este patern şi ceea ce este viril in dragostea mea."
- Romanul reconstituie mai multe existente, având in centrul povestirii averea lui moş
Costache - temă clasică, sustinută de personaje de structura balzaciană, complicate
însă cu elemente romantice şi moderne în realizarea lor.
- Costache Giurgiuveanu este un personaj balzacian, blajin, dar zgarcit; pornirile
generoase sunt mereu handicapate de dorinta de a-si pastra banii. Personajul a fost
plasat in galeria maniacilor, alături de Simion, Titi si Aurica. El se afla la limita dintre
comic si tragic, traieşte spaima de a nu fi furat, de aceea moartea insaşi i se pare un
furt. In relatiile cu familia Tulea, moş Costache este retinut, dar ea reprezintă un
univers in care se misca zilnic. Mos Costache se simte în siguranță și liber în contact
cu Pascalopol si Otilia. De aceea, când se îmbolnăveşte, el infruntă "asediul" întregii
familii, încercând să-i dea lui Pascalopol banii pentru Otilia, dar încă o dată
slăbiciunea avarului intervine, amânând gestul pentru mai târziu.
- Familia Tulea este adunată in jurul mesei. Membrii ei sunt , "pungaşii" care il
pândesc pe mos Costache, ca să-l fure sau sa-l moştenească ”până n-a murit".
Adunarea familiei in casa lui moş Costache este surprinsă in două momente:
mâncând cu poftă sau jucând carti. Fiecare raspunde fară legatură cu monologul
interlocutorului. Aglae se plânge de dureri reumatice, Aurica e preocupata de măritis:
,,Dacă n-ai noroc e degeaba!”, Stănică de avere: ,,Am păzit odată un unchi trei zile".
Toti monologhează in virtutea obsesiilor fiecăruia. Titi: ,,Sã-l tratez numai in creionul
numărul 1". Vasiliad vorbeşte despre clientii care-l scoală noaptea, Olimpia, despre
bărbati care nu pot sta decât două zile fără femei, distractii si bautură. Autorul
caracterizeaz foarte bine scena: ”Toată această hârâială fragmentata."
-Un personaj interesant, cu pondere in roman, este Pascalopol. El este astfel
caracterizat de Otilia: ”Este un om delicat, care poate fi de folos unor orfani." Acesta
este portretul eroului, la începutul cartii, şi aşa va rămâne de-a lungul ei, pană la
sfarsitul romanului, când il reintâlneşte Felix bătrân, uscat la fată, dar tot elegant. La
intrebarea lui Felix (”Şi... de ce v-ati despartit?"), Pascalopol raspunde: "pentru
nimic. Eram prea batran, vedeam că se plictiseste, era o chestiune de umanitate s-o
las sa-şi petreacă libera anii cei mai frumoşi. S-a căsătorit bine si-mi scrie uneori. Pe
dumneata te-a iubit foarte mult şi mi-a spus chiar ca, dacă ar şti că suferi, nu s-ar da
inapoi de a ma inşela cu dumneata. Mi-a spus aceasta... dar n-a facut-o. A fost o fată
delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma." De asemnea, interiorul casei situate
lânga Biserica Albă, cu încăperi inalte şi uşi largi, cu frontoane de lemn bogat
ornamentate, cu picturi murale alegorice, conventionale şi reci, dar ingrijite, cu
tablouri alese cu gust, interior descris balzacian, il va caracteriza pe modestul
Pascalopol din strada Antim ca pe un bărbat distins, generos, într-un cuvânt, cum
spunea Otilia: "un bărbat şic, şi singur, săracul". Pascalopol este un om de lume.
- Felix şi Otilia, din punctul de vedere al lui Pascalopol, sunt nişte orfani care cer
ocrotire. De aceea, şi în raport cu Felix, Pascalopol, desi loial la inceput, i-o rapeşte
mai târziu pe Otilia. Triunghiul îi dă posibilitatea scriitorului să analizeze sentimentul
iubirii.Pascalopol este indrăgostitul matur, dezamăgit şi trist, ”pentru ca nu traieşte
decât o iluzie". Felix este un neîndemânatic în raport cu Otilia, dar si cu Georgeta.
Este un timid, de aceea o va pierde pe Otilia.
- Otilia va fi iubită juvenil de Felix, senzual şi patern de Pascalopol, cu tandrete de mos
Costache; in felul lor o iubesc şi Titi, şi Stănică. Felix este un intelectual superior. El
vrea să se realizezę profesional; mai mult, vrea să fie un nume in ştiinta medicală.
Otilia simte că lui Felix, în ciudat stăpânirii de sine si a abnegației, ii lipseste ceva:
"Dacă un tânăr ar avea răbdarea și bunatatea lui Pascalopol, l-aş iubi". Există însă o
aspiratie secretă a Otiliei spre Felix. Pentru ea este un ,,luceafar" la care nu poate
ajunge pentru că nu-şi poate depăşi conditia de femeie (constientă de propriile ei
slabiciuni şi de faptul ca Felix este o valoare).
- Otiliei ii lipseşte structura profunzimilor. Ea este enigmatică pentru Felix: prin
maturitatea pe care acesta o descoperă în comportările ei, în intuirea naturii fiecăruia
dintre membrii clanului Tulea, in cunoaşterea personajelor, in genere, in felul cum
dispune de toti cei din jur, pentru că este fermecatoare.Pentru Pascalopol, ea este o
fată delicioasa, fragilă, candidă, neajutorată, dornică de lux.
- Astfel, romanul Enigma Oriliei de George Calinescu este o operă complexă sub
aspect tematic, viziunea transmisă subordonându-se celei balzaciene. Scrie istoria
moravurilor bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, pictează caractere şi
compară tipologii, pentru a ajunge la concluzia că ”zeul la care se-nchină toti este
banul”.
CARACTERIZARE DE PERSONAJ
“Enigma Otiliei” este al doilea roman a lui Călinescu apărut în
perioada interbelică, în 1938. Este un roman realist obiectiv de factură
balzaciană, care înglobează elemente de modernitate. El prezintă, în
manieră realistă, viața burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, dezvoltând problematica moștenirii și pe cea a
paternității.
Trăsăturile care încadrează scrierea printre romanele realist-obiective
sunt: prezentarea verdică a evenimentelor, narator omniscient și
omnipresent, perspectiva narativă obiectivă, preferința pentru umane
și integrarea descrierilor minuțioase în structura epică. “Enigma Otliei”
este un roman realist de tip balzacian. Acest realism balzacian constă
în preluarea tehnicilor narative de la scriitorul francez Honore de
Balzac, din seria “Comediei umane”. Trăsăturile acestui curent sunt:
tehnica descrierii exteriorului care corespunde cu cea a interiorului,
caracterizarea unor defecte ale burgheziei însetate după câștig,
dornică să parvină prin orice mijloace, pentru care zeul supreme este
banul, caracterizarea detaliată a personajelor și tema banului și
motivul paternității.

Tema romanului este de factură balzaciană și prezintă tema iubirii


idelizate într-o societate burgheză și drama în dragostea a
personajului Felix Sima. De asemenea ne este prezentată tema
moștenirii și tema familiei.

Creația epică este amplă, fiind alcătuită din douăzeci de capitole și


structurată în două planuri nartative principale: istoria complicată a
unei moșteniri și destinul tânărului Felix Sima. Secvențele narative
sunt construite pe baza înlănțuirii, naratorul respectând principiul
cronologic al prezentării faptelor. Narațiunea și dialogul se îmbină cu
descrierea amplă a spațiilor, personajelor și a vestimentației.

Incipitul romanului fixează coordonatele temporale și spațiale, aflate


în strânsă legătură, prezentând un mediu social nou pentru Felix, care,
în anul 1909, pășește pentru prima dată pe stradă Antim di București
“Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțîn înainte de orele
zece, un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean întră în
stradă Antim”. Romanul ilustrează evoluția lui Felix Sima, personaj
care ilustrează tipul intelectului în devenire.Deznodământul romanului
îl prezintă pe Felix realizat, medic renumit și căsătorit, privind o poză
de-a Otiliei, recăsătorită în America de Sud. Finalul scrierii revine
simetric la prezentarea străzii Antim, unde băiatul se va întoarce
nostalgic, amintindu-și de prima sa vizită la Costache. Între incipitul
romanului și finalul acestuia se află o relație de simetrie perfectă.

Romanul prezintă o categorie de personaje realiste, reprezentând


tipuri umane. Dintre ele, unele reușesc să-și depășească condiția,
evoluând pe parcursul acțiunii. Câteva dintre personaje romanului
sunt: felix Sima, care prezintă tipul intelectualului, Otilia Mărculescu,
care reprezintă eternal feminine și tipul cochetei, alături de tatăl
adoptival acesteia și unchiul lui Felix, Costache Giurgiuveanu, care
prezintă tipul avarului. Clanul Tulea reprezintă un alt set de personaje
care aparțin operei. Din acest clan fac parte Simion Tulea, tipul
dementului senil, Titi Tulea (tipul dementului mental), Olimpia Tulea,
căsătorită cu Stănică Rațiu (tipul arivistului, parvenitului), Aurica Tulea
(tipul fetei bătrâne), și Aglae Tulea, tipul “babei absolute”. Nu în
ultimul rând, tipul aristrocatului rafinat este întruchipat de Pascalopol.

Acțiunea începe când adolescentul Felix Sima, orfan, vine în 1909 în


București la unchiul său, Costache Giurgiuveanu, pentru a urma
faculatatea de Medicină. Aici, el o întâlnește pe Otilia Mărculescu, o
orfană îndrăgită de unchiul său și învidiată de clanul Tulea și Stănică
Rațiu. Tânărul absolvent reprezintă tipul intelectualului lucid, în
formare, prin intermediul căruia cititorul se familearizează cu celelalte
personaje.

Statutul social al lui Felix din incipitul romanului este diferit față de cel
de la final. Astfel, în incipit tânărul este doar un lician, orfan fiind de
ambii părinți și fiu de medic, care merge să studieze medicina, de la
Iași la București, aflându-se sub grijă tutorelui legal Costache
Giurgiuveanu. La finalul romanului, statutul social al protagonistului
se schimbă, acesta devenind un medic celebru, cu multe lucrări
publicate și colaborări la trate de medicină. De asemenea, Felix este
prezentat, în final, un om realizat căsătorit.
Din punct de vedere psihologic, Felix este băiat sensibil, visător, cu
nevoi de afecțiune, dat fiind faptul că este orfan. Pe de altă parte, el
este un om inteligent, cu prezență de spirit, păstrând distanță față de
Stănică Rațiu și clanul Tulea, cu care intră în conflict. De asemenea,
este revflexiv, având îndelungate discuții cu Weissman pe tema iubirii
sau a vieții reprezentând, în același timp, tipul intelectualului. Nu în
ultimul rând, protagonistul este un visător, cu o perspectivă proprie
asupra vieții, fiind capabil să renunțe la iubirea adolescentină pentru
Otilia.

Moral, Felix este un personaj complex cu principii și cu empatie față


de cei din jur, acceptând să-i dea meditații lui Titi. El este capabil de
relații autentice de prietenie, încercând să o înțeleagă pe Georgeta,
înainte de a o judecă. De asemenea, deși este gelos pe Pascalopol,
acesta este capabil să perceapă  relația cu el din punct de vedere
moral.

Romanul prezintă evoluția lui Felix Sima, un personaj care ilustrează


tipul intelectului în devenire. Tânărul, ajuns la casa unchiului sau,
Costache, din București, o reîntâlnește pe Otilia, fiica adoptivă a lui
Costache, de care se îndrăgostește. Otilia însă, deși ține la Felix, nu își
dorește o relație cu acesta , dorind să plece din mediul în care se află
și considerându-se o pedică în calea lui Felix. Felix, un băiat sensibil și
naiv, trăiește, astfel, drama iubirii într-o societate mercantilă. O
iubește pe Otilia și este gelos pe moșierul Pascalopol, care o curtează
pe fată și cu care Otilia se va căsători ulterior. Dezamăgit de
personalitatea complexă și volatilă a Otiliei, Felix are o relație și cu
Georgeta, o prostitoata de lux. În final, Felix se va căsători și va deveni
un medic cunoscut.

O scenă reprezentativă pentru relația de factură erotică dintre Felix și


Otilia este cea care surprinde vizita lui Felix și a Otliei la moșia lui
Pascalopol din Câmpia Bărăganului. Aici, inspirat, de mirosul fanului,
de cerul înstelat și de natură idilică, Felix, un visitor, se apropie și mai
mult de Otilia, văzând în această relație un viitor. Fată, însă, se
căsătorește cu Pascalopol, cu care va pleca la Paris. Alte trăsături ce
reies din opera se pot observă în ultimul capitol, în care Otilia îi
propune tânărului să înceapă o relație fără a se căsători. Felix, având
un moment de luciditate morală și intelectuală, refuză propunerea
fetei, punând mai presus viitorul sau, decât prezentul. Această
secvență ilustrează maturitatea și traseul frumos și ascendent al
personajului.

Încă de la început, naratorul, prin intermediul caracterizării directe îi


alcătuiește un portret fizic sugestiv, care denotă perseverența
caracterului, delicatețea și superioritatea spirituală: “un tânăr de vreo
optsprezece-nouăsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”, “un
aer bărbătesc și elegant”, “fața îi era juvenilă și prelungă, aproape
feminină din privința șuvițelor mari de par ce-i cădeau de sub șapcă,
dar culoarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau
printr-o notă voluntară întâia impresie.” În raport cu celelalte
personaje ale romanului, tânărul își dovedește superioritatea, fiind
considerat “un om inteligent și ambițios” chiar și de membrii familiei
Tulea, care îl jicnesc și îl detestă, considerându-l un posibil pretendent
la moștenirea lui Costache.

Indirect, deși Felix este un adolescent lucid și hotărât, un fin


observator al psihologiei umane, nu poate descifra taina personalității
celei pe care o iubește, căci aceasta alternează stările de profundă
afecțiune față de el cu cele de indiferență. Rivalitatea inițială cu
bătrânul Pascalopol se metamorfozează într-o profundă simpatie
pentru bărbatul ajuns la vârstă senectuții, care are nevoie de
afecțiunea Otiliei, pe care o iubește ca un părinte. În raport cu acesta,
tânărul dovedește noblețea caracterului său.

“Enigma” fetei, pe care o iubește și pe care o idealizează, rămâne însă


de nedezlegat pentru tânărul în formare, care însă prin perseverență
ajunge să-și îndeplinească visul de a-și asigura o carieră strălucită.
Este totuși capabil să înțeleagă că, într-un mediu social viciar, în care
puterea banului coordonează destine, căsătoria nu se poate baza pe
sentimente pure, ci devine doar o afacere profitabilă din ambele părți.

În ceea ce privește stilul călinescian, se remarcă sobrietatea, precizia,


nota impersonală, obiectivă, de factură tradițională. Se remarcă
descrierile minuțioase, cum ar fi prezentarea detaliată a străzii Antim,
a casei lui Costache, a interioarelor, a vestimentației și fizionomiei
personajelor, care sugerează felul de a fi a fiecăruia. Descrierile făcute
în text conferă romanului, pe lângă trăsăturile clasice și realiste și
trăsături romantice. Perspectiva narativă a romanului este obiectivă,
întâmplările sunt relatate de  către un narator obiectiv și omniscient,
care știe totul despre personaje și acțiune.
RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE
Povestea de dragoste dintre Felix şi Otilia este una dintre cele mai rafinate, ilustrând iubirea
ca mister, ce defineşte destinul şi îl călăuzeşte. Cuplul de îndrăgostiti este privit în relatie cu
Pascalopol, ca într-un triunghi amoros: "Pascalopol şi Felix reprezintă cele doua valente ale
Otiliei. Cei trei nu mai sunt personaje, ci arhetipuri." (Paul Georgescu)
Statutul personajelor se desprinde din întreaga operă. Felix este un personaj romantat,
idealizat, având numai trăsături pozitive. Este un tânăr intelectual, in ascensiune
profesională, în formare. Are un scop bine definit, pe care-l urmează cu hotărâre. Otilia este
un chip modern, un personaj-simbol, exprimand feminitatea şi misterul ei. Felix este orfan,
un tânăr de 18-19 ani, fiul celebrului doctor Sima din laşi, care ii lasa o avere considerabilă.
Proaspăt absolvent de liceu, vine in Bucureşti, ca sa devină student la medicină. Dupa
absolvirea acestei facultati, ajunge profesor universitar şi se dedică cercetării. Otilia este şi
ea orfană, are 19-20 de ani, studenta la Conservator. Este mostenitoarea mamei ei, dar, ca şi
Felix este lasată in grija lui moş Costache, care le administreaza amândurora averea. Sub
aspect moral, ambele personaje scapa de determinismul social, detaşandu-se de societatea
vremii prin nobletea sufleteasca, iar in privinta statutului psihologic, ambii sunt adolescenti in
formare şi pe drumul maturizari. Mai multe ctape.
Cei doi traiesc o poveste de dragoste, care traversează mai multe etape. Se cunosc din
copilărie şi işi spun verişori, deşi sunt rude foarte îndepărtate, prin aliantă, şi nu de sange:
mama lui Felix şi prima sotie a lui moş Costache au fost surori. Cei doi au corespondat
printr-un lung şir de scrisori, cum se obişnuieşte in vremea respectivă. Când Felix vine in
casa tutorelui sau, este uimit de atmosfera apasătoare in care traieste Otilia, despre care știa
că este fiica unchiului, dar nu ştia şi de ce poartă alt nume:Aglae se opune adopiei, urmărind
să intre în posesia averii moşului. Otilia ii apare lui Felix în mai multe ipostaze, aşa încât
sentimentele lui evoluează de la o afectiune calda spre iubire. Mai intâi, o percepe ca pe o
prezentă ce înlocuieşte afectiunea maternă: Otilia umple golul sufletesc lasat de moartea
prematură a mamei. Ulterior, se apropie de ea ca de o soră, îi devine prietenă şi confidentă,
cei doi petrecând mai mult timp impreună după ce isi descoperă pasiunile comune: lectura si
muzica. Felix realizeaza că Otilia este adevărata stăpână a casei şi, deşi uneori imbracă
păpuşi, alteori il uimeşte cu maturitatea ei. Se îndrăgosteşte de ea cand ii descoperă
inteligenta şi talentul artistic, întelegandu-i unicitatea in raport cu celelalte fete din generatia
ei. Treptat, Felix nu o mai întelege, mai ales când, deşi ii promite un viitor impreună, Otilia il
alege pe Pascalopol. Deşi relatia lor se termină sub semnul esecului, Felix admite că Otilia a
avut in viata lui un rol decisiv, a dat sens adolescentei sale, maturizandu-l.
Felix şi Otilia, din punctul de vedere al lui Pascalopol, sunt nişte orfani care cer ocrotire. De
aceea, şi în raport cu Felix, Pascalopol, desi loial la inceput, i-o rapeşte mai târziu pe Otilia.
Triunghiul îi dă posibilitatea scriitorului să analizeze sentimentul iubirii.Pascalopol este
indrăgostitul matur, dezamăgit şi trist, ”pentru ca nu traieşte decât o iluzie". Felix este un
neîndemânatic în raport cu Otilia, dar si cu Georgeta. Este un timid, de aceea o va pierde pe
Otilia.
Otilia va fi iubită juvenil de Felix, senzual şi patern de Pascalopol, cu tandrete de mos
Costache; in felul lor o iubesc şi Titi, şi Stănică. Felix este un intelectual superior, ce vrea să
se realizezę profesional; mai mult, vrea să fie un nume in ştiinta medicală. Otilia simte că
lui Felix, în ciudat stăpânirii de sine si a abnegației, ii lipseste ceva: "Dacă un tânăr ar avea
răbdarea și bunatatea lui Pascalopol, l-aş iubi". Există însă o aspiratie secretă a Otiliei spre
Felix. Pentru ea este un ,,luceafar" la care nu poate ajunge pentru că nu-şi poate depăşi
conditia de femeie (constientă de propriile ei slabiciuni şi de faptul ca Felix este o valoare).
Otiliei ii lipseşte structura profunzimilor. Ea este enigmatică pentru Felix: prin maturitatea
pe care acesta o descoperă în comportările ei, în intuirea naturii fiecăruia dintre membrii
clanului Tulea, in cunoaşterea personajelor, in genere, in felul cum dispune de toti cei din jur,
pentru că este fermecatoare.Pentru Pascalopol, ea este o fată delicioasa, fragilă, candidă,
neajutorată. dornică de luxIn ciuda efuziunilor care parcă nu mai puteau fi stăvilite si care se
indreptau pe rând când spre Pascalopol, când spre Felix, facându-i pe amândoi să sufere,
Otilia devine dintr-o dată rezervată, reflectând la viitorul lui Felix, sau, cochetă, mărturisind:
”Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată. "
Scenele care li aduc fapă in fată sunt numeroase in roman. Se detaşează aceea cand Felix
intră prima dată in camera ei, în absenta fetei, rămânând cu impresia ca se simte mai aproape
de ea în acest mod, ca o intelege mai bine: eleganta, rafinamentul stilului interior, dezordinea
jucată, ce amestecă partituri de muzică şi bucati de ciocolată muşcate in grabă, sugerează
spontaneitatea Otiliei, de care se lovește permanent mintea lui Felix: ”Nimic în purtarea
Otiliei nu era agresiv sau arogant, gesturile şi cuvintele ei erau pline de gratie, insă totul
respira prea multă inteligenta. Otilia traia cum cânta la pian, zguduitor şi delicat, într-un
tumult de pasiuni... " Scena finala da sens personajului feminin, privit simultan şi prin ochii
lui Pascalopol, care afirmă, in fata unei fotografii bizare a unei fete ce pare străina de fata de
altădată: “Pe dumneata te-a iubit foarte mult si mi-a spus chiar ca, daca ar sti ca suferi, nu s-
ar da inapoi de a ma insela cu dumneata. Mi-a spus aceasta…dar n-a facut-o. A fost o fata
delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma”.
Astfel, cuplul Felix-Otilia cunoaste o evolutie de scurta durata, dar completa si complexa,
iubirea lor trecand prin prietenie, erotism si afectiune parinteasca, etape traite cu intensitate,
care ii conduc catre destinul propriu si catre redescoperirea in celalalt a imaginii sinelui.

S-ar putea să vă placă și