Sunteți pe pagina 1din 4

Ion DRUTA - biografie - (opera si scrierile)

n. 3 sept. 1928, satul Horodiste, jud. Soro-ca (Republica Moldova).

Prozator, dramaturg si eseist.

Fiul lui Pentelei Druta, zugrav bisericesc, si al Soficai, de origine ucraineana. in 1939, familia Druta se muta in satul
Ghica Voda, de langa Balti, unde viitorul scriitor va face clasele primare. In 1945, urmeaza cursurile unei scoli de
tractoristi, iar in 1946 studiaza la o scoala de silvicultura. in 1947, este secretar la Sovietul Satesc din Ghica Voda,
in acelasi an fiind chemat in armata. Urmeaza Cursurile literare superioare de pe langa Institutul de Literatura
"Maxim Gorki" din Moscova (1956-1957). Dupa absolvire se stabileste la Moscova, scriind in lb. romana si rusa.
Debuteaza in rev. Octombrie (1951), cu povestirea Problema vietii, iar editorial, cu placheta de nuvele La noi in sat
(1952). Lucrarea de mari proportii Frunze de dor (1957) va fi urmata de titluri care il consacra pe DRUTA ca pe
unul dintre cei mai mari scriitori ai Basarabiei: Dor de oameni (1959), Balade din campie (1963), prima parte a
dilogiei Povara bunatatii noastre (a doua aparand in 1968), Piept la piept (1964), Pasarile tineretii noastre (1974),
De la verde pan la verde (1982), Biserica Alba (1988), Clopotnita (1988) s.a. In paralel, publica piese de teatru:
Casa mare (1959), Doina (1968), Pasarile tineretii noastre (1971), Horia (1973), Frumos si sfant (1974), Cervus
divinus (1977-1987), care vor fi jucate cu mare succes in peste patru sute de teatre din fosta U.R.S.S., dar si la
teatre din Romania sau Franta, carti pentru copii (Cenusica, 1962; Bobocel cu ale lui, 1972; Povestea furnicii,
1973; Balada celor cinci motanasi, 1973; Daruri, 1983), articole de atitudine si eseuri devenite celebre (Lumea lui
Cehov, Eminescu, poet national, Cine a stins lumina in Romania), multe din acestea fiind reluate in voi. bilingv
(romano-rus), Ora jertfirii (1998). in 1987, este ales presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Deputat al poporului din URSS, la Congresul I al deputatilor poporului a fost ales membru in Parlamentul tarii,
insotindu-1 pe M. S. Gorbaciov in delegatii oficiale si fiind prezentat de liderul sovietic drept "clasicul nostru in
viata". In 1989 se angajeaza activ in procesul de innoire din Republica Moldova, militand pentru oficializarea limbii
romane si revenirea la grafia latina. Intr-un eseu din 1996, DRUTA afirma ca neamul moldovenesc (idest:
basarabean) este rastignit intre Prut si Nistru: "ne-au prins de brate cele doua rauri, cele doua puteri, si ne rup in
doua, nu alta", atitudine considerata antiromaneasca. in 1990, este ales membru de onoare al Acad. Romane, dar
scriitorul a refuzat ridicarea diplomei, pe motivul ca alegerea sa in forul academic de la Bucuresti s-a facut din
considerente politice, opera nefiindu-i cunoscuta in Romania (unde i s-au tiparit, totusi, cateva capodopere:
Clopotnita, 1988; Povara bunatatii noastre, 1992). O ed. reprezentativa, cu grafie latina, din opera scriitorului, a
aparut la Chisinau: Scrieri, voi. I-IV (1989-1990). in 1987, a lansat ideea de a se inalta, prin subscriptii publice, un
monument grandios inchinat Poetului Anonim, sugestiv numit Badea Mior. Operele sale au fost traduse in: rusa,
franceza, germana, engleza, ucraineana, bulgara, cazaha, gruzina, letona, maghiara, lituaniana, georgiana,
slovaca, armeana, uzbeca, azerbaidjana, letona etc. A colaborat la: Octombrie, Taranul sovietic, Moldova socialista,
Femeia Moldovei, Nistru, Literatura si arta. Moldova suverana, Moldova literara, Literaturnaia gazeta, Candela,
Excelsior etc, la posturi de radio si Tv. A fost decorat cu mai multe ordine si medalii: Drapelul Rosu de Munca,
Premiul de Stat al R.S.S.Moldova, Premiul "Mihai Eminescu" al Societatii Bibliofililor din Republica Moldova, Premiul
"Vasile Alecsandri" al Uniunii Oamenilor de Teatru din Moldova etc. in 1988, i s-a conferit titlul de Scriitor al
Poporului din R.S.S. Moldoveneasca, fiind decorat cu Ordinul Lenin.

Afirmat in literatura basarabeana a anilor 50, aproape simultan cu "dezghetul" produs de moartea lui Stalin, DRUTA
s-a putut impune, inca din primele sale volume de schite si povestiri (La noi in sat, 1952; Poveste de dragoste,
1954), ca un adversar al conventiilor ideologice oficiale, gasindu-si timbrul propriu in interesul pentru valorile etice
si religioase, pentru vremurile patriarhale, opera sa fiind, inca de pe acum, "o expresie a rezistentei spirituale si
morale in fata a tot ce submineaza nationalul, umanul, sacrul", dupa cum scria M. Cimpoi, unul din cei mai lucizi
si mai profunzi exegeti ai scriitorului. Specificul primelor volume se va accentua in amplul roman-poem Frunze de
dor (1957), care are in centru dragostea dintre taranul Gheorghe Doinaru (nume semnificativ!) si invatatoarea
Ruxanda. Dominat, ca si Ion al lui Rebrea-nu, de glasul pamantului, Gheorghe Doinaru se va instraina treptat de
Ruxanda, stapanita de glasul ratiunii. Laconismul atat de specific lui DRUTA (mare admirator al lui Cehov, despre
care a scris eseul Lumea lui Celiov) se impleteste aici cu filonul liric, cu umorul sau amanuntul plin de simboluri.
Pentru noua viziune propusa de acest roman, DRUTA si-a atras reprosurile criticii oficiale, care 1-a acuzat ca pune
accentul pe dramele individuale, nu pe cele colective, ca "ocoleste intentionat vremea, epoca in care se petrece
actiunea", scriind "cu incantare despre vechile imprejurari sociale, pe care le zugraveste cu maiestrie adevarata,
insa trece in surdina perioada noua, fenomenele noi de viata", in roman lipsind "momentele socialiste". Aceste
reprosuri se vor accentua in 1963, la aparitia nuvelei Ultima luna de toamna (dupa care se va turna un film interzis
de autoritatile comuniste), dar mai ales la aparitia romanului Povara bunatatii noastre (I, 1963; II, 1968), care-i
atrage scriitorului critici si mai severe: "Au ramas in afara romanului framantarile care au avut loc in satul
moldovenesc in primii ani de dupa razboi - lupta partidului pentru instaurarea noii oranduiri sociale, rezistenta
paturii chiaburesti, sovaielile mijlocasilor, intr-un cuvant - lupta de clasa". Romanul este propus pentru Premiul de
Stat al URSS, dar autoritatile comuniste de la Chisinau protesteaza, argumentand ca Povara bunatatii noastre
"denatureaza tabloul transformarilor socialiste din satul moldovenesc". In plus, "in roman se exprima compatimirea
autorului fata de un ofiter roman, nu se face o distinctie intre armata sovietica si armata fascista a lui Antonescu"
(Nistru, nr. 9, 1988). Povara bunatatii noastre cunoaste un rasunator succes in tara si strainatate, datorita
calitatilor sale artistice si viziunii filosofice pe care o propune. Romanul surprinde secvente ale satului basarabean
de la mijlocul secolului nostru, care a traversat nenumarate drame: alipirea fortata a provinciei dintre Prut si Nistru
la Imperiul Sovietic, anii de razboi, seceta si foametea din anii 1946-1947, colectivizarea fortata, deportarile,
instituirea cotelor etc. Aceste evenimente sunt inregistrate de Onache Carabus, un taran din satul Ciutura, a carui
viata se confrunta nu numai cu destinul dramatic al Basarabiei, ci si cu tragismul existential, in care bunatatea
poate deveni uneori o povara. Alta capodopera indiscutabila a lui DRUTA este romanul istoric Biserica Alba (1983),
care evoca evenimente si intamplari din istoria Moldovei si a Rusiei de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, mai precis
din timpul celei de-a patra invazii rusesti in Tarile Romane. Cu o mana de maestru, DRUTA ne poarta prin luxul
palatelor imperiale, in care traiau Ecaterina a Ii-a, printul Potiomkin, Rumeantev, intram in culisele diplomatice,
asistam la vitejia soldatilor de pe front, cunoastem viata oamenilor simpli, pe care destinul i-a aruncat intre focurile
celor doua imperii hraparete, tarist si otoman. O alta capodopera, Clopotnita (1972), il are ca erou pe Horia,
invatator de meserie, care devine prototipul autentic al eroului exemplar, capabil de sacrificii pentru aproapele sau.
Problematica din romane, povestiri si nuvele o gasim si in piesele de teatru, concepute ca drame {Casa mare,
Doina, Pasarile tineretii noastre, Horia, Frumos si sfant), doar Cervus divinus fiind subintitulata "comedie tragica".
De altfel, unele drame (Horia) au devenit romane (Clopotnita), dupa cum unele nuvele (intoarcerea taranii in
pamant) sau romane (Povara bunatatii noastre, Biserica Alba) au fost rescrise in varianta dramatizata. Aidoma
tuturor scriitorilor basarabeni, DRUTA a scris si carti pentru copii (Cenusica, 1962; Povestea furnicii, 1963; Bobocel
cu ale lui, 1972; Balada celor cinci motanasi, 1973; Daruri, 1983), in care trebuie sa vedem nu numai rezultatul
unui impuls interior, ci si o abila strategie de a evita imperativele politice si ideologice ale momentului. in ipostaza
de eseist, concretizata in cateva eseuri de rasunet, unele reunite in Ora jertfirii (1998), DRUTA se vadeste un autor
profund implicat in viata neamului sau (care este cel moldovenesc, basarabean, nu cel romanesc, in integralitatea
sa), scriind despre subminarea limbii romane in Basarabia, despre istorie, ecologie, agricultura (a conceput chiar
un proiect alternativ de reforma agrara) etc. Mai mult decat opera artistica propriu-zisa, aceste eseuri par a dovedi
ca, dupa 1994, DRUTA "a pactizat in mod paradoxal cu cei care l-au blamat, manifestand atitudini conservatoare
de pastrare a «semintelor socialiste», a moldovenismului si crestinismului modelat dupa cel rusesc" (M. Cimpoi). in
ciuda reprosurilor estetice care i se pot aduce, opera lui D., luata in ansamblu, impune un scriitor inconfundabil,
unul dintre cei mai mari pe care i-a dat romanitatea in a doua jumatate a acestui secol.

OPERA

La noi in sat, povestiri, Chisinau, 1952; Poveste de dragoste, nuvele, Chisinau, 1954; Frunze de dor, roman,
Chisinau, 1957; Dor de oameni, nuvele, Chisinau, 1959; Cenusica, povestire pentru copii, Chisinau, 1962; Balade
din campie, Chisinau, 1963 (primul voi. al dilogiei Povara bunatatii noastre; vol. II, 1968); Povestea furnicii,
versuri pentru copii, Chisinau, 1963; Piept la piept, nuvele. Chisinau, 1964; Bobocel cu ale lui, Chisinau, 1972;
Balada celor cinci motanasi. Chisinau, 1973; Pasarile tineretii noastre, teatru, Chisinau, 1974; De la verde pan la
verde, ed. revazuta si completata. Chisinau, 1982; Daruri, istorioare pentru copii, Chisinau, 1983; Clopotnita,
roman, Chisinau, 1984 (ed. ingrijita de Elena Siupiur, Bucuresti, 1988, cuprinde, in afara de Clopotnita, si
douasprezece povestiri si doua nuvele); Scrieri, voi. I-1I, Chisinau, 1986 (cu caractere chirilice); Biserica Alba,
roman, Chisinau, 1988; Scrieri, voi. I-IV. ed. ingrijita, cu acordul autorului, de V. Gutu si E. Lungu, Chisinau, 1989-
1990 (in grafie latina); Povara bunatatii noastre, roman, pref. si tabel cronologic de M. Cimpoi, Bucuresti, 1992;
Ora jertfirii, proza, publicistica, scrisori, Chisinau, 1998; Biserica Alba, 2000.

REFERINTE CRITICE

V. Coroban, in Octombrie, nr. 3, 1953; idem, Romanul moldovenesc contemporan, 1964 (ed. II, 1974); idem.
Profiluri literare, 1972; A. Lupan, in Scrieri, III, 1973; M. Cimpoi, Creatia lui Ion Druta in scoala, 1988; A.
Hropotinschi, Problema vietii si a creatiei, 1988; DRUTA Gradinarii. in Viata Romaneasca, nr. 5, 1988; P.
Salcudeanu, in Romania literara, nr. 39, 1988; N. Biletchi, in Limba si literatura moldoveneasca, nr. 1, 1989; M.
Dolgan, in Limba si literatura moldoveneasca, nr. 2, 1989; I. Ciocanu, Dreptul la critica, 1990; ***, Drutiana,
1990; Val. Condurache, in Romania literara, nr. 16, 1991; Mircea Popa. in Steaua, nr. 1, 1991; V. Cristea, in
Literatorul, nr. 21-22, 23, 24, 26-27, 1992; Eliza Botezatu, in Basarabia, nr. 2, 1992; E. Lungu, in Sfatul Tarii, nr.
93-95, 1992; Z. Ornea, in Basarabia, nr. 2, 1993; V. Cristea, in Caiete critice, nr. 1-3, 1994; P. Miron, in Sfatul
Tarii, nr. 1, 1994; idem, in Literatura si arta, nr. 3. 1994; M. Cimpoi, O istorie deschisa a literaturii romane din
Basarabia, 1997.
Trăim într-o lume a iluziei, pe o insulă ispititoare, o lume îmbrăcată în
amăgiri, secrete, suflete dezgolite, o lume mai puțin preocupată de
adevăratele valori.Sunt mulți scriitori care au conturat adevăratele valori
umane, dar puțini dintre noi sunt cei care le posedă.
Ion Druță, omul cu cele mai multe doruri, este un promotor al valorilor ce
cristalizează frumusețea, originalitatea și existența unui popor.Astfel,
pentru personajul druțian este esențial substratul sufletesc, interioritatea
cea mai ascunsă.Omul conceput de scriitor e o ființă profundă, capabilă să
comunice cu lumea la un nivel mai complex promovînd valori ca: familia,
munca, dragostea și cele mai nobile calități:demnitatea, bunătatea, mila,
curajul, credința.În viziunea lui Ion Druță, familia este valoarea cea mai de
preț a vieții, un adevărat colț de lume cu bucuriile și necazurile lui.Ca cititor
avizat,am sesizat rolul familiei în romanele ,,Frunze de dor" și ,,Horodiște".
În romanul autobiografic ,,Horodiște" cele mai frumoase valori sunt
învățate în cadrul familiei, părinții reprezentînd modele umane demne de
urmat:,, mama era harnică și silitoare ca o furnică", tatăl, deși ,,o ființă dură
și enigmatică" le-a insuflat copiilor săi:dragostea pentru pămînt,
demnitatea, curajul.
În ,,Frunze de dor" este accentuat același rol al familiei, dar de o intensitate
mult mai profundă.Gheorghe Doinaru impresionează prin valorile
moștenite de la tatăl său:,, și așa frumos mai era Vasile al ei, că nu era
nuntă să nu joace el mireasa, și așa era harnic, că uite aproape din nimic
și-au înjghebat ei o casă și ceva lîngă casă, și era așa de cuminte...".
O altă valoare este munca, cea care modelează adevăratul om.Pentru eroii
druțieni, munca înglobează cea mai frumoasă activitate și formă de
existență.Sofica ,,iarna întreagă torcea, țesea, cosea, cîrpea, iar de cu
primăvară și pînă toamna tîrziu basmaua ei albă zbura ca o
pasăre...".Pentru Moș Mihail din nuvela ,,Sania", munca reprezintă
generozitatea și dăruirea pînă la sacrificiu pentru binele oamenilor,,cuminte
ca un copil, săvîrșea bătrînul, taina cea mare a omenirii-taina muncii".
Opera lui Ion Druta este , in linii mari, o expresie a rezistentei spirituale si morale
in fata a tot ce submineaza nationalul, umanul, sacrul. (Mihai Cimpoi)
Ion Druta este unul din cei mai mari scriitori Basarabeni care a scris cu drag
despre tara, prin operele sale sadeste in sufletul nostru cite un graunte de demnitate,
omenie, milostenie, patriotism, cumsecadenie.
Personajele drutiene, fiind mereu impovarati de nesfirsite framintari intru cautarea
adevarului si a frumusetii umane, ne ofera noua cititorilor adevaratele lectii de viata, ne
invata a ramine ,,Omeni" in orice situatie.
Desi multe din lucrarile sale au fost scrise cu ani in urma, ele ramin actuale prin ideeile
promovate.
levii vor discuta în premieră despre contribuţia lui Ion Druţă la dezvoltarea patrimoniului
cultural naţional.
Asta pentru că puţini cunosc faptul că ideea de a ridica monumentul Lumânarea
Recunoştinţei din oraşul Soroca îi aparţine anume scriitorului.
Proiectul a fost realizat şi inaugurat în anul 2004. Autorităţile locale susţin că sculptura,
care are o înălţime de 24 de metri, adună anual mii de vizitatori din diferite colţuri ale
lumii.
"Maestrul Ion Druţă, pe lângă faptul că este un scriitor talentat, s-a dovedit că are şi o
extraordinară intuiţie istorică. Monumentul este construit din piatră de cosăuţi. Vizitatori
vin foarte mulţi, mai ales că zona are şi un peisaj foarte frumos", a spus Victor Botnaru,
muzeograf la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca.
Pentru a ajunge în vârful monumentului, vizitatorii trebuie să urce tocmai 600 de trepte,
dar acest lucru nu-i împiedică deloc. Priveliştea de sus este uimitoare, spun oamenii.
"Este foarte frumos, poţi vedea Nistrul. Înăuntru lumânarea arată foarte frumos."
"Aşa cum sunt venită pentru prima oară aici, pot să spun că mi-a plăcut, chiar am
rămas surpinsă."
"Este foarte frumos şi foarte îngrijit."
"Monumentul s-a păstrat destul de bine de când a fost creat. Ion Druţă a fost cel care a
dat ideea de a construi acest monument, această lumânare, dar meşterii sunt din
Soroca şi Cosăuţi."
Ion Druţă s-a născut în data de 3 septembrie 1928 în satul Horodişte din raionul
Donduşeni. Operele sale "Frunze de dor", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătăţii
noastre", "Clopotniţa" sau "Toiagul păstoriei" fac parte din fondul de aur al literaturii
naţionale.
Din 1987 este preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
De asemenea, este membru onorific al Academiei Române şi membru titular al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
În anul 2008 a obţinut Premiul de Stat "pentru contribuţia de excepţie la dezvoltarea
culturii şi literaturii naţionale şi universale".

Citește mai mult: https://www.publika.md/prima-lectie-de-dirigentie-din-noul-an-scolar-dedicata-scriitorului-


ion-druta_3016932.html#ixzz5PdxbbUbK
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

S-ar putea să vă placă și