O surpriz foarte plcut acest scriitor deloc comercial, un japonez care exploreaz

trmul absurdului i parc aduce un pic cu maestrul Kafka ori poate cu Camus. Femeia
nisipurilor, dincolo de firul narativ foarte interesant, este o mare alegorie i fiecare poate
nelege ce vrea din carte, pentru c, aa cum am nvat n liceu, literatura este
interpretabil, iar doi oameni nu interpreteaz la fel aceeai lucrare. Un cercetator se
rtcete ntr-un sat aflat printre dunele de nisip i este poftit de steni s innopteze la ei,
mai exact n casa unei tinere vduve, o cas ciudat aflat ntr-o groap mare nconjurat
de nisip, la care accesul se face printr-o scar de frnghie. A doua zi, omul dorind s plece
la treburile lui, realizeaza c a disprut scara i c este prizonierul nisipurilor. Nu nelege
de ce, dar zi de zi este pus la munc alturi de femeie, pentru curarea nisipului i
scoaterea sa din groap cu ajutorul unor glei. Cnd refuz s fac munca este privat de
ap i mncare. Totul e foarte ciudat, iar Kobo Abe descrie cu mare finee artistic.
Sexualitatea este prezent chiar i n aceast carte, sex cu arom de transpiraie, mizerie
cleioas de pe pielea celor doi i mult nisip. Personajul reuete s evadeze, dar este prins
n nisipurile mictoare, salvat de steni i adus napoi. Ajunge cumva s se resemneze,
muncete la nisp, femeia rmne gravid, ns la un moment dat scara este cobort i
lsat aa. Are ansa s plece, dar nu este prea hotrt c trebuie s o fac. Autorul
insist asupra nisipului i asupra muncii de Sisif pe care cei doi o fac n lupta cu nisipul.
Zi dup zi, fr nicio alt perspectiv. Eu am vzut asta ca o metafor la adresa vieii
omului i poate mai ales viaa n societatea modern industrializat. Zilnic aceleai
chestii, la nceput te revoli, apoi te obinuieti cu ideea i te resemnezi, iar ntr-un final
poate chiar i place un pic. S ncheiem cu un fragment interesant din carte : "Singura
cale s evii munca este s munceti. Nu munca n sine este preioas, ci faptul c
nvingem munca prin munc. Adevrata valoare a muncii slluiete n puterea
renunrii la sine."
Povestea lui Niki Junpei, entomologul introvertit care pleac n cutarea gndacului
tigrat se sfrete brusc atunci cnd ajunge pe peronul grii S, ntr-un sat izolat unde
marea i nisipul domin destinele oamenilor. Sub pretextul de a-i oferi un acoperi
deasupra capului mcar o zi, femeia care-l primete n gazd i stenii care se ofer s-i
asigure acest adpost, ajung s-l sechestreze n acel loc uitat de lume. De aici ncolo
ncepe povestea unui om captiv, dincolo de contiin. Personajul lui Kobo Abe, nu este
captiv doar pentru c este inut acolo cu fora. Ideea c libertatea i-a fost tot timpul
retezat l urmrete precum o umbr. La fel i ceilali, care la rndul lor sunt intuii
locului de pretexte doar de ei tiute i de natur. Nisipurile par a fi o temni simbolic,
nlnuind cu fora lor acel sat din care nimeni nu se poate rupe.
Mcinat de conflicte interioare, amintiri care par a-l nlnui, chiar i n prezent, brbatul
posed un spirit ermetic. nchis, contrariat i nevoit s-i nghit frustrare dup frustrare.
Nu poate descifra enigma femeii de lng el, pe care o urte dar n cele din urm de care
ajunge s depind, pn la a renuna la evadarea din acel loc. Decizia final poate fi
datorit unui sindrom Stockholm sau poate chiar o eliberare arbitrar, nelegnd c de
fapt, liberi n adevratul sens al cuvntului, nu putem fi niciodat.

Doamna Bovary, este povestea dramatica a Emmei, o fata ambitioasa, crescuta in legile
bisericesti, care insa se casatoreste cu Charles, un tanar medic, muncitor, alaturi de care in ciuda
intemeierii unei familii nu se simte implinita cu adevarat. Emma este femeia dornica de a accede
spre fericirea ideala, pe care nu o gaseste alaturi de sotul ei, incercand sa o cunoasca alaturi de
mai multi amanti, Leon si Rodolphe.
Este drama neimplinirii ca urmare a caracterului sau oscilativ.
Cartea este impartita in trei parti, fiecare prezentand evolutia casniciei Emmei in paralel cu
relatiile extraconjugale ale acesteia.
Partea 1 incepe prin prezentarea lui Charles Bovary, un tanar inscris la scoala in clasa a 5 a uite
un elev pe care ti-l dau in grija, intra in a 5. Daca va fi sarguincios si va avea o purtare buna va
trece la cei mari unde s-ar cuveni sa fie. Charles trece prin mai multe greutati pana ajunge
medic si se insoara cu doamna Dubuc o vaduva de 45 de ani.
Charles pleaca spre Bertaux, ca sa puna la loc un picior rupt. Acolo il vindeca pe dn. Ronault,
care are o fata Emma cu care acesta face cunostiinta.
Charles insa este casatorit cu o femeie care se imbolnaveste si moare, astfel ca domul Renault ii
ofera acestuia sprijin. Charles vrea sa o ceara pe Emma de sotie timp in care
tatal acesteia isi doreste sa o marite daca mi-o care, i-o dau.
Tanatul medic o cere de sotie iar nunta celor doi are loc la inceputul anului, acestia petrec alaturi
de prieteni si parinti dupa care tinerii pleaca in Tostes. Cei doi sunt fericiti, Charles isi iubeste
nevasta mult avea pe viata faptura astta frumoasa pe care o adora
Emma este o fata crescuta de maicute si este plina de calitati insa acum nu isi mai putea
inchipuia ca rutina in care traia ar fi fericirea visata. Emma e dezamagita de sotul ei simtea o
instrainare sufleteasca ce o indeparta de el ajungand chiar sa regrete ca s-a maritat. Doamne
dar de ce m-am maritat?. Cei doi pleaca la Vaubyessard unde Emma danseaza cu vicontele,
amintirea balului devenii pentru Emma o ocupatie, a ramas cu gandul la viconte. Era satula de
viata oferita de Charles, dar dupa o perioada aceasta afla ca este insarcinata.
In partea a 2 a intamplarile iau o directie periculoasa pentru tanara Emma. Sotii Bovary sosesc la
Yonville dna . Bovary fiind foarte incantata si vorbeste cu Leon marturisindu-i ca ii place
schimbarea, cei doi se simpatizeaza. In acest timp Charles era foarte fericit cunostea viata in
toata deplinatatea ei. Emma naste o fetita dar intre ea si Leon se infiripa ceva in ciuda nasterii
copilului care trebuia sa o aproprie mai mult de Charles astfel ca Emma il compara pe Charles cu
Leon. Pe Charles il face taran iar pe Leon incantator. Emma are grija de casa si e tot mai
nervoasa crezand ca este tot o urmare a casatoriei sale esuate cu Charles. Neatenta la copil, fetita
cade, se loveste Berthe cazu la picioarele mesei semn ca nici de copil nu ii pasa foarte mult.
Leon se saturase sa iubeasca fara rezultat si nestiind ca ii sunt impartasite sentimentele pleaca
la Paris lasandu-o singura pe Emma care se resemneaza cu greutate.Ah! Ce departe e
acum aceasta ii simte lipsa plecase singurul farmec al vietii ei, singura speranta.
Soseste domnul Rodolphe Boulanger care e decis sa o cucereasca pe Emma acesta fiind si
resmnarea dupa plecarea barbatului ce il iubea adica Leon.Sotii Bovary sosesc la banchetul
orasului,iar Rodolphe o flateaza ma gandesc la dvs. Intruna fapt ce o face pe Emma sa se simta
o persoana importanta. Urmeaza plimbari ale celor doi in natura, cei doi merg sa calareasca cu el
si de la micile escapade aceasta incepe sa il viziteze imprudent. Emma si Rodolphe se vad pe
ascuns ceea ce o face pe Emma sa se simta vinovata incepu sa aibe remuscari.
Charles face operatii de Strefopodie unui pacient Hyypolyte, insa acestuia i se inflameaza
piciorul si-l cheama pe alt doctor sa-l amputeze. Emma se intoarce la Rodolphe dragostea
reincepu aceasta se hotareste sa fuga cu Rodolphe care insa nu o vedea pe Emma decat ca pe o
amanta astfel in ziua plecarii ii scrie Emmei o scrisoare de adio pastreaza amintirea
nenerocitului care te-a pierdut Emma se imbolnaveste de tristete incercand chiar sa isi ia viata
dar esueaza urmand sa stea la pat pentru o periada. Charles are multe datorii iar Emma era
decisa sa fie resemnata si iertatoare Charles doreste sa o mai inveseleasca pe Emma motiv
pentru care cei doi pleaca la Rouen, acolo merg la teatru unde se intalnesc cu Leon. Partea a 3 a
ne prezinta urmarile reintalnirii Emmei cu Leon , dupa ce a vazut-o pe Emma pasinea se trezi dar
Emma nu i-a marturisit ca a iubit pe altul Cei doi isi dau intalnire la biserica.

n acest roman nu se ntmpl nimic, doar mult ateptare era verdictul pe care-l auzisem din gura unui
student dintr-un an mai mare. A fost prima mea ntlnire indirect cu titlul lui Dino Buzzati. Se ntmpla
acum vreo 5-6 ani. mi construisem nite reprezentri subiective, fabuloase n privina crii. Odiseea
cutrii a nceput cu Biblioteca V.A. Urechia care, spre dezamgirea mea, nu o avea la mprumut, ci doar
la sala de lectur (dei e o bibliotec performant, modern, cam aa cum le descrie Radu Pavel Gheo pe
cele din Seattle). Sala de lectur nu mi s-a prut o soluie viabil. Nu pot citi (literatur) n public, n
uniti de transport. Lectura presupune intimidate. De cte ori fceam vreo comand pe net (i am fcut
multe), dei iniial eram asigurat de valabilitatea comenzii, primeam apoi inevitabilul rspuns Ne pare
ru, cartea nu mai e n stoc! Aceast zdrnicie, sunt sigur, cumulat cu dorina de a o citi, a contribuit i
mai mult la cutare. n cele din urm o librrie anonim din Braov mai avea un singur exemplar, mi l-a
trimis Deertul ttarilor, Polirom, 2002. E cea mai trist carte pe care am citit-o, alturi de Pe frontul de
vest nimic nou . Aproape am plns. Sunt un idiot. Scris la 1940, cartea e unic n peisajul literar
european, o spun criticii. Citind-o nu ai cum s nu te gndeti la propria viaa, prins ntre repere exacte
de unde arbitrarul e aproape expulzat. Nedeterminarea spaio-temporal e o marc definitorie a
romanului. Lipsesc semnele clare ale unui timp bine ancorat n succesiunea cronologiei. Se vorbete de
vehicule, dar i cruele sunt vehicule. Armele de foc sunt inventate i suficient de performante. Totui,
innd cont c n final regatul din nord va ataca statul aprat, n acel loc, de fortreaa Bastiani, m face
s cred c unificarea Italiei sub Garibaldi nc nu se nfptuise. Deci aciunea ar avea loc pn cel tarziu
spre anul 1861. Titlul e o metafor, nu are nimic a face cu ttarii, vremea lor trecuse demult, ci cu
iminena pericolului, cu neantul acelui deert, nsufleit rareori de semne interpretabile i echivoce. Acest
deert numit al ttarilor configureaz mai degrab un ecou la incursiunilor ttrti de pe timpuri.
Proaspt numit ofier, Giovanni Drogo e trimis la fortreaa Bastiani, undeva n muni, spre nord.
Fortrea care i pierduse gloria de odinioar, locaie unde legile militare, uneori absurde, impun o
norm de conduit extrem de exigent. Giovanni ar vrea s se ntoarc, dar ceva indescifrabil l reine,
temerea c i-ar putea compromite viitorul militar. Patru luni, doi ani, patru ani, cincisprezece ani, treizeci
de ani n cele din urm dumanul apare, numai c Drogo e bolnav i neputincios. E obligat s
prseasc garnizoana. Giovanni pleac dezabuzat, nfurat n mantia morii, cu regretul de a-i fi fost
furat viaa i gloria. E martorul propriei cderi, ar fi meritat o moarte glorioas, cel puin onorabil. S-ar
fi avntat n vrtejul luptei, ateptase att, ca acum s priveasc la tinerii militari, venii n scopul ntririi
rezistenei, s-i fure clipa de graie, s-i terfeleasc ateptrile. Nu moartea e ceea ce-l nspimnt, ci
trecerea sa n spatele frontului. Numai c Giovanni mai are o lupt, cea final, chiar mai important dect
cea oficial, lupta cu moartea fireasc. O trecere trist, aproape inutil, ca cea a lui Paul Baume. Absena
reperelor etnice, religioase faciliteaz accesul operei spre universalitate. Oricine poate fi protagonistul
crii. Editura Polirom a lansat o ediie de carte la pre redus, probabil singura posibilitate de a contracara
strategiile pe pia ale Adevrului i Jurnalului Naional. Printre cele dinti apariii se regsete iDeertul
ttarilor Am cutat-o mult timp, de azi va sta pe raftul oricrei librrii. E nedrept. Cum e s intri ntr-un
magazin i s vezi vrafuri de blugi, cnd odinioar te numrai printre puinii beneficiari ai acestui fost
articol de lux, vorba unui scriitor basarabean. Deertul ttarilor o carte despre iluzia mplinirii, despre
nefericire. i singurtatea pe care nimeni nu o poate renega, despre ateptare i ansa mntuirii(stau i
atept / chiar dac ceea ce atept nu va veni niciodat Vasile Garnet). Cteva frgamente ncetul cu
ncetul, credina i slbea. E greu s crezi n ceva atunci cnd nu poi s-i mprteti sperana nimnui,
cnd eti absolut singur. i Drogo i ddu seama c oamenii, orict de mult s-ar iubi ntre ei, rmn
ntotdeauna cumplit de singuri, de izolai: dac unul sufer, durerea este n ntregime a sa, nimeni altul nu
poate s ia asupra-i nici mcar o frm din ea; cnd unul sufer, ceilali nu simt durerea lui, orict de
mare ar fi iubirea ce-i leag, i aici se afl pricina nsingurrii omului n via. p.193

Curaj, Drogo, asta e

ultima carte, iei n ntmpinarea morii ca un adevrat soldat, n aa fel nct existena ta ratat cel puin
s sfreasc bine! Rzbun-te, n sfrit, pe soart, nimeni nu-i va cnta osanale, nimeni nu te va socoti
erou sau ceva asemntor, dar tocmai din pricina asta merit osteneala s-o faci! Pete cu pas hotrt n
mpria ntunericului, elegant ca la o parad, i zmbete chiar dac izbuteti! La urma urmei contiina

nu i-e mpovrat i Dumnezeu va ti s te ierte. p. 220 Sau poate e chiar ea (moartea), care a intrat cu
pas tcut i acum tocmai se apropie de fotoliul lui Drogo, fcndu-i curaj Giovanni i ndreapt puin
bustul, i aranjeaz cu mna gulerul uniformei, mai arunc o privire dincolo de fereastr, o privire fugar
spre ultimele stele din dreptul su. Apoi, n ntuneric, dei nimeni nu-l vede, zmbete. p. 230