Sunteți pe pagina 1din 4

STENDHAL- ROSU SI NEGRU

Roșu și negru (franceză Le rouge et le Noir, subtitlu: „Cronica anului 1830”) este un roman
psihologic, în două volume, scris de Stendhal și publicat în 1830. Acțiunea se desfășoară în
perioada septembrie 1826 - iulie 1831 și relatează încercările unui tânăr de a-și depăși condiția
socială de țăran printr-o combinație de talent, muncă, înșelătorie și ipocrizie, doar pentru a se
găsi trădat de propria pasiune. Roșu și negru intră în categoria denumită Bildungsroman („roman
de formare”).

Într-un eseu publicat în 1954 Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din
lume.

Volumul 1

Verrieres este un mic oraș franțuzesc situat în munți. Primarul acestuia, înstăritul domn de Renal,
locuiește împreună cu soția sa și cei trei copii ai săi într-o minunată casă împrejmuită de grădini.
Dorind să iasă în evidență și să fie mai presus de concurentul său, Valenod, domnul de Renal se
hotărăște să angajeze un preceptor pentru copii. Îl alege pe Julien, fiul unui țăran. „E un tânăr
teolog, sau așa ceva, bun latinist, și copiii au să facă progrese cu el; are o fire energică, așa spune
preotul”. Julien, un băiat de nouăsprezece ani, admirator al lui Napoleon Bonaparte, este pe
placul stăpânei lui. „În salon, oricât de umilă i-ar fi fost ținuta, ea îi găsea o mare superioritate
intelectuală față de toți ce veneau în casă”. La început îi este greu în noua locuință, se
acomodează cu dificultate, nu-i iubește pe copii, este invidiat de servitori și simte o profundă
repulsie față de cei bogați. Când află că Elisa, camerista, este îndrăgostită de el, respinge imediat
ideea căsătoriei. „El îi mărturisi preotului, cu multă șovăială în glas, că din pricini pe care nu le
putea spune, ca să nu dăuneze altcuiva, respinsese de la început căsătoria plănuită. Doamna de
Renal este cuprinsă de fericire la aflarea veștii”. Ea ceru să-i repete de mai multe ori că Julien
refuzase de-a binelea și că refuzul lui nu-i îngăduia să revină la o hotărâre mai înțeleaptă. Totuși,
fericirea asta o determină să stea pe gânduri. „«Nu cumva sunt îndrăgostită de Julien?» se întrebă
ea în sfârșit”.

Venind primăvara, familia de Renal se mută la reședința de vară din Vergy. Încetul cu încetul
între Julien și doamna de Renal se înfiripă o aventură. Singura care își dă seama de ceva este
doamna de Derville, o prietenă de-a casei. Pentru doamna de Renal, sentimentele de iubire sunt
ceva cu totul nou. „Să fiu oare îndrăgostită? Eu, femeie măritată, să fiu îndrăgostită? Dar pentru
soțul meu n-am simțit niciodată nebunia asta întunecată care mă face să nu-mi pot dezlipi gândul
de la Julien”. Totuși, după scurt timp începe să o chinuie ideea păcatului. „Când se temea că nu-i
iubită, când o tortura ideea înfiorătoare a păcatului, ca și cum a doua zi avea să fie legată de
stâlpul infamiei, în piața publică din Verrieres, cu o tabliță explicând lumii adulterul săvârșit”.
Julien își luă un concediu de trei zile pentru a-l vizita pe prietenul său Foque. Acesta îi propune
să facă negoț împreună, Julien însă refuză oferta. Întors la Vergy, își continuă periculoasa
escapadă cu stăpâna casei. Într-una din nopți se furișează la iubita sa în cameră. Aceasta se simte
vinovată de ceea ce face și totuși nu se poate opri. „Și, chiar când nu mai avu ce să-i refuze, ea îl
împingea departe de ea, cu sinceră indignare, și apoi i se arunca în brațe”. Când în toamnă trecu
regele prin Verriers, ea reușește să-l numească pe Julien în garda de onoare, dăruindu-i un
costum nou. Concetățenii sunt indignați de această faptă. „Cum, pentru că lucrătorul ăsta mărunt,
deghizat în popă, era perceptorul țâncilor lui, primarul avea îndrăzneala să-l numească în garda
de onoare, spre paguba domnilor cutare și cutare, fabricanți cu dare de mână?”. În aceeași zi,
tânărul îl cunoaște pe episcopul de Agde, un bărbat cu doar șapte sau opt ani mai în vârstă ca el.

Elisa observând că se petrece ceva între stăpâna casei și Julien, se duce la domnul de Valenod și-
i destăinuie totul. Acesta nu așteaptă mult și trimite o scrisoare anonimă domnului de Renal, în
care povestește la rândul lui cele aflate. Cei doi amanți, bănuind primejdia, uneltesc un plan
pentru a ieși din impas, plan care le reușește. Julien este nevoit să plece pentru un timp la
Verrieres, unde își petrece timpul printre plictisitorii bogătași ai orașului. „Ce adunătură! își
spuse Julien, chiar dacă mi-ar da jumătate din tot ce fură, tot n-aș vrea să trăiesc laolaltă cu ei.
Într-o bună zi m-aș da de gol; n-aș fi în stare să-mi stăpânesc disprețul pe care mi-l inspiră”. Între
timp doamna de Renal reuși să-l convingă cu desăvârșire pe soțul ei că este nevinovată în toată
întâmplarea. Planul însă trebuie dus la sfârșit. „Dar nu mai era femeia nepricepută și sfioasă de
acum un an; patima ei față și remușcările îi luminaseră mintea”. Așadar, hotărăște să se despartă
de Julien pentru o vreme, trimițându-l la un seminar la Besancon. Scrisoarea de recomandare i-o
face părintele Chelan, prietenul tânărului și om de seamă în ochii părintelui Pirard, directorul
seminarului. Julien nu-și face prieteni în răstimpul șederii lui acolo, este însă luat sub ocrotirea
părintelui Pirard, care cu timpul îl îndrăgește. Scrisorile doamnei de Renal nu le primește,
acestea fiind arse. „«Să mă fi uitat oare toată lumea?», se gândea el, neștiind că părintele Pirard
primise și zvârlise în foc câteva scrisori trimise din Dijon [...]”. Colegii lui îl poreclesc „Martin
Luther”, „mai ales, ziceau ei, din pricina logicii aceleia drăcești care îl face să fie atât de
înfumurat”. Deși se străduiește, Julien nu reușește să se facă iubit. Spre norocul lui, după ce îl
destituie din funcție, părintele Pirard îl recomandă marchizului de La Mole. Marchizul este
încântat de ideea de a-l lua pe tânăr ca secretar, lucru pe care îl și face numaidecât. Înainte de
plecarea spre reședința de La Mole din Paris, Julien trece pe la iubita sa pentru a o vedea ultima
oară înainte de lunga despărțire. Face acest lucru pe furiș, noaptea, plecând dimineața ca un
fugar, cu domnul de Renal pe urmele lui.

Despre ,,Rosu si negru” se poate spune ca este un roman de fictiune istorica. Aceasta inseamna
ca cineva s-a gandit sa inventeze o poveste care este plasata intr-un moment foarte exact al
istoriei, si ca pe tot parcursul desfasurarii actiunii vom intalni numeroase referiri la acel moment,
la cauzele si efectele anumitor intamplari, si nu in ultimul rand la societatea acelui moment.
Romanul de fata isi anunta apartenenta la acest gen literar inca din subtitlu: ,,o cronica a anului
1830”.

A anului 1830, pentru ca in luna iulie a acelui an a avut loc Revolutia care a instaurat monarhia
constitutionala, si care a marcat revenirea la valorile ,,napoleoniene”, prabusind astfel
Restauratia dinastiei Bourbon.. Ce ar mai fi de mentionat in introducere este faptul ca Stendhal a
fost un sustinator al lui Napoleon la fel de aprig ca si personajul principal al cartii sale.

Actiunea nu este complicata si poate fi urmarita cu usurinta. Ba chiar s-ar putea sa va distreze
gandurile si problemele pe care si le face Julien Sorel, personajul principal, si care sunt descrise
amanuntit, aproape ca intr-un roman psihologic.

Julien este fiul unui tamplar dintr-un orasel din Franta care viseaza la o cariera militara si sa fie
important, ca si eroul sau, Napoleon. Dar cum singurul mod de a ajunge cineva era prin
intermediul Bisericii, acesta se pregateste sa devina preot. Punctul de cotitura este momentul in
care primarul orasului, Dl de Rênal il angajeaza pentru a fi profesorul particular al copiilor sai.
Acolo o cunoaste pe sotia primarului, Dna de Rênal, in privinta careia ajunge la concluzia ca este
de datoria lui sa o seduca, ceea ce se si intampla; din pacate pentru mandria bravului erou
romantic, care se considera un as in cucerirea femeilor, Dna de Rênal il accepta pe Julien numai
dupa ce acesta incepe sa planga. Astfel, relatia lor dureaza pana cand adversarul politic al
primarului afla si incepe sa imprastie zvonurile. Dna de Rênal reuseste sa il convinga pe sotul
sau ca zvonurile nu sunt adevarate, iar pentru a evita alte scandaluri, Julien este trimis la o scoala
de preoti, unde prin ipocrizie castiga admiratia directorului dar gelozia colegilor. Drept urmare
este recomandat ca secretar personal al unui marchiz in Paris.

Julien nu reuseste sa se integreze in societatea pariziana care il ,,condamna” inca de la inceput


din cauza originii sale umile. Reuseste insa sa o faca pe Mathilde, fiica marchizului sa se
indragosteasca de el, si chiar o lasa insarcinata. In mod evident, cei doi urmeaza sa se
casatoreasca, dupa ce marchizul il innobileaza pe Julien, acesta din urma obtinand in sfarsit
rangul ravnit si puterea politica ce ii urmeaza. Totul ar fi fost bine daca Dna de Rênal nu ar fi
trimis o scrisoare marchizului in care sa ii spuna ca noul nobil este de fapt un afemeiat si un
manipulator. Astfel ca casatoria este anulata, si pentru a se razbuna, Julien o impusca pe fosta lui
amanta; acesta nu moare, dar tanarul este totusi condamnat la moarte.

Ce subliniaza Stendhal este ca Julien s-a pierdut in alegerea rosului armatei, sau negrului
Bisericii. In acelasi fel si societatea, in special aristocratia acelei vremi este pierduta in alegerea
valorilor napoleoniene sau a celor de dinainte de Napoleon pe care incearca sa le readuca la viata
Restauratia.
Roșu și negru e un roman ce practic nu ar mai avea nevoie de nici o prezentare – un roman clasic
și în acelaşi timp modern scris de un adevărat titan a literaturii universale – Stendhal. “Format
sub influența «Secolului Luminilor», romantic și realist în spiritul timpului său, Stendhal este și
unul dintre primii inventatori ai romanului modern” (Irina Mavrodin).

Considerat de critici romanul central al operei lui Stendhal, Roșu și negru “poartă un titlu care ar
putea simboliza oarecum tabla de șah a întregii sale opere romanești. Desigur, el însuși ne spune
că prin Roșu și Negru înțelege cariera militară și cariera ecleziastică, jucându-și fiecare rolul în
destinul lui Julien Sorel. […]” (Albert Thibaudet)

Romanul poartă subtitlul de “Cronica anului 1830” și reprezintă povestea unui tânăr dintr-un
orășel de provincie (Julien Sorel) care încearcă să își depășească condiția prin orice mijloace.
Pentru acesta, “sensul existentei se dovedește, în cele din urmă, a fi «goana după fericire», prin
cultivarea eroică și tragică a cunoașterii de sine. Fericirea este iubirea în sfârșit cucerită, adică
trăită și înțeleasă totodată” – observă Irina Mavrodin.

Povestea este presărată de intrigi, tentative de avansare pe scara socială tipice acelei perioade,
dar mai ales pasiune. Bildungsroman prin excelență, Roșu și Negru ne arată că orice acțiune are
și o consecință.

Deși am putea încadra cu ușurință acest roman în categoria “romane istorice” – povestea se
petrece între septembrie 1826 și iulie 1831, acțiunea este una de actualitate absolută. Zbuciumul
interior, dorința de a excela, tentativele de a cuceri femei care se află pe altă treaptă a scării
sociale – toate sunt descrise foarte amănunțit de Stendhal. Finalul este cutremurător și, în plus,
nu știi dacă să îți fie milă de Julien Sorel sau dacă acesta chiar și-a meritat destinul!

Pe scurt, Roșu și Negru e un roman ce a fascinat generații întregi și va continua să o facă. Un


roman psihologic, sau mai degrabă un roman al moravurilor fascinant și mereu actual, ce vă va
captiva cu siguranţă.