Moş Goriot - roman al prozatorului francez Honore de Balzac

publicat în anul 1834.

Moş Goriot face parte din Comedia umană, ciclul Scene din via(a pariziană, şi reprezintă cheia
de boltă a întregului ciclu, întrucât în acest roman Balzac introduce procedeul personajelor
"reparaissant" - al căror destin este urmărit de-a lungul mai multor romane din cadrul ciclului -
(Rastig-nac, Vaulrin, Doamna de Restand etc)

Acţiunea romanului se desfăşoară în pensiunea doamnei Vauquer, unde întâlnim oameni

provenind din diferite medii sociale: studenţi, negustori, ocnaşi, femei din burghezia scăpătată
etc.

La pensiunea Vauquer, Eugene de Rastig-nac, un tânăr ambiţios provenit dintr-o familie de

aristocraţi sărăciţi, face cunoştinţă cu Moş Goriot.

Moş Goriot s-a lipsit de toată averea strânsă de-a lungul vieţii pentru a-şi face fericite fiicele: pe
Anastasie de Res-tand (căsătorită cu un aristocrat) şi pe Del-phine de Nucingen (căsătorită cu un
bancher). Pe acestea însă niciun sentiment nu le leagă de tatăl lor, considerat o persoană mult
prea modestă pentru "înalta" societate din care ele ajunseseră să facă parte. Pentru cele două fiice
Goriot rămâne, pur şi simplu, o sursă permanentă de bani.

Cele două fiice ingrate îşi vor lăsa tatăl să moară, vegheat doar de Rastignac, fără să îl viziteze
nici măcar atunci când acesta se afla pe patul morţii. Chiar şi pe ultimul drum, spre cimitir, Moş
Goriot îl va avea alături doar pe Rastignac. înainte de a muri Moş Goriot ajunge la trista
concluzie că adevăratele sentimente, sincere şi profunde, nu pot exista decât la oamenii săraci,
lipsiţi de orice fel de avere.

Moş Goriot, acest "Christ al paternităţii" (Antologie de literatură universală, coord. Al. I. Dima)
trăieşte drama iubirii paterne. El şi-a concentrat întreaga viaţă afectivă în jurul unui singur
sentiment, obsedant, şi anume iubirea paternă.

Paralel cu destinul lui Moş Goriot, Balzac ne înfăţişează şi evoluţia tânărului provincial Eugene
de Rastignac.

Rastignac doreşte să reuşească în viaţă prin muncă cinstită, dar cu timpul, sub influenţa lui
Vautrin, un personaj cinic şi misterios, el ajunge la concluzia că pentru a-şi atinge scopurile
trebuie să facă uz de orice mijloace.

"Educaţia" pe care Vautrin i-o insuflă lui Rastignac presupune o adaptare perfectă la situaţia
existentă, la principiile "moralei" burgheze.

în final, Vautrin este arestat ca ocnaş evadat, iar Rastignac, pătruns în "înalta" societate prin
intermediul
lui Delphi-ne de Nucingen, al cărei amant devenise, lansează Parisului sfidarea: "Şi acum între
noi doi".

Rezumat complex
Honore de Balzac este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul
romanului realist, psihologic si fantastic. A creat un adevărat monument, Comedia umană, ciclu
în a cărui componentă intră si romanul Mos Goriot.

În acest impresionant roman, Balzac ne înfătitează trei povesti de viată distincte. În primul rând,
drama pe care o trăieste un domn, pe nume Goriot, din cauza iubirii paterne imense pentru fetele
lui. În al doilea rând, evolutia unui tânăr ambitios, student la Drept, ce face parte dintr-o familie
de aristocrati sărăciti, Eugen de Rastignac. Iar în al treilea rând, Balzac ne prezintă povestea unui
personaj cinic si misterios, Vautrin, ce se dovedeste a fi un ocnas evadat, si care în final este
arestat. Cea mai tristă poveste e a domnului Goriot, care si-a concentrat întreaga viată afectivă în
jurul unui singur sentiment, si anume iubirea paternă.

Actiunea romanului se desfăsoară într-un cartier mărginas al Parisului, în pensiunea doamnei

Vauquer, unde întâlnim oameni ce apartin unor diferite medii sociale: studenti, ocnasi, negustori
etc.

Eugen de Rastignac a venit la Paris pentru a urma Dreptul. Acesta doreste să reusească în viată
prin muncă cinstită, dar sub influenta lui Vautrin, se abate de la idealurile initiale, vroind doar să
se integreze în înalta societate pariziană. La început a încercat cu Anastasie de Restaud, una
dintre cele două fiice ale lui Goriot, sotia unui aristocrat, dar după mai multe esuări, hotărăste să
încerce cu Delphine de Nucingen, cealaltă fiică a domnului Goriot, sotia unui bancher.

Domnul Goriot a dobândit o uriasă avere în urma unei specule cu făinoase. El s-a lipsit de toată
averea tocmai pentru a-si face fiicele fericite. Totodată ele au ajuns să facă parte din înalta
societate a Parisului gratie tatălui lor. Pentru Anastasie si Delphine, Goriot este o sursă
permanentă de bani. După ce s-au văzut bogate, respectate de toată lumea, pe cele două nu l-au
mai interesat destinul tatălui lor. Îl considerau o persoană mult prea modestă, nevrednică de
această lume cu bani din care ajunseseră să facă parte. Pe lângă acest lucru, Goriot nu se
întelegea nici cu ginerii lui. Tocmai din această cauză dorea ca Eugen să fie ginerele lui, pentru
a-l apropia de fetele sale. Nici când Goriot a fost pe patul mortii, acestea nu îl vizitează, ceea ce
dovedeste o imoralitate si o nepăsare absolută fată de tatăl lor. În cele din urmă Goriot moare,
dar nici atunci nu se ostenesc să vină, să-si conducă tatăl pe ultimul drum, ci trimit doar blazonul
familiei. Pe de altă parte, Goriot îl priveste ca pe un fiu pe Eugen, cei doi devenind foarte buni
prieteni.

În ceea ce priveste situatia materială a domnului Goriot la început, acesta era respectat de toată
lumea din pensiune. Ocupa cel mai luxos apartament de la etajul întâi al pensiunii. Avea propriul
frizer care venea regulat pentru a-l aranja. Umbla numai cu cămăsi albe. Tot timpul era aranjat.
Chiar doamna Vauquer s-a gândit la un moment dat să filtreze cu el, să i se bage pe sub piele,
tocmai pentru banii lui. Cu timpul, nemaiavând bani, a ajuns să stea în cea mai deplorabilă
cameră, la etajul al treilea. Tocmai din această cauză la început i se spunea domnul Goriot, iar
mai târziu când nu mai avea bani, i se spunea mos Goriot. Nu a mai fost respectat, era bătaia de
joc a tuturor.

Oricui i se poate întâmpla ce i s-a întâmplat domnului Goriot. Mos Goriot este un roman
emotionant, trist, melancolic ce degajă multă tristete si amărăciune în sufletul lectorului.

Mos Goriot face parte din Comedia Umana, ciclul Scene din viata pariziana si reprezinta cheia
de bolta a intregului ciclu, intrucat in acest roman Balzac introduce procedeul personajelor
„reparaissant”- al caror destin este urmarit de-a lungul mai multor romane din cadrul ciclului -
(Rastignac, Vautrin, Doamna de Restad etc.).

Actiunea romanului se desfasoara in pensiunea doamnei Vauquer,unde intalnim oameni

provenind din diferite medii sociale:studeinsi,negustori,ocnasi,femei din burghezia scapatata etc.

La pensiunea Vauquer, Eugene de Rastignac,un tanar ambitios dintr-o familie de aristocrati

saraciti,face cunostiinta cu Mos Goriot.

Mos Goriot s-a lipsit de toata averea stransa de-a lungul vietii pentru a-si face fericite fiicele: pe
Anastasie de Restand (casatorita cu un aristocrat) si pe Delphine de Nucingen (casatorita cu un
bancher).Pe acestea insa nici un sentiment nu le leaga de tatal lor, considerat o persoana mult
prea modesta pentru „inalta” societate din care ele ajunsesera sa faca parte.Pentru cele doua fiice
Goriot ramane o sursa permanenta de bani.

Cele doua fiice ingrate isi vor lasa tatal sa moara, vegheat doar de Rastignac, fara sa il viziteze
nici macar atunci cand acesta se afla pe patul mortii.Chiar si pe ultimul drum spre cimitir Mos
Goriot il va avea alaturi doar pe Rastignac.Inainte de a muri Mos Goriot ajunge la trista
concluzie ca adevaratele sentimente,sincere si profunde, nu pot exista decat la oamenii
saraci,lipsiti de orice fel de avere.

Mos Goriot traieste drama iubirii paterne.El si-a concentrat intreaga viata afectiva in jurul unui
singur sentiment,obsedant,si anume iubirea paterna.

Paralel cu destinul lui Mos Goriot,Balzac ne infatiseaza si evolutia tanarului provincial Eugene
de Rastignac.

Rastignac doreste sa reuseasca in viata prin munca cinstita, dar cu timpul sub influenta lui
Vautrin,un personaj cinic si misterios,el ajunge concluzia ca pentru a-si atinge scopurile trebuie
sa faca uz de orice mijloace.

„Educatia” pe care Vautrin i-o insufla lui Eugene presupune o adaptare perfecta la situatia
existenta, la principiile „moralei” burgheze.
 In final, Vautrin este arestat ca ocnas evadat, iar Rastignac, patruns in inalta societate prin
intermediul lui Delphine de Nucingen ,al carei amant devenise, lanseaza Parisului sfidarea:”Si
acum intre noi doi”.

Caracterizare Mos Goriot

Dupa obicei, Balzac a insistat, grijuliu, asupra portretului bătrânului negustor de paste făinoase,
retras din lumea afacerilor si trăindu-şi ultima parte a vieţii în slinoasa pensiune de familie
condusă de văduva Vauquer, microcosm al vieţii pariziene de mahala, din care îşi iau zborul
nenumărate iluzii şi speranţe, pe care-l prezintă în mai multe etape. Aflăm întâi că el locuieşte
într-una din cele mai proaste camere, la catul al trelea, plătind o chirie de mizerie şi privit fără
prea mult respect de cei din jur… Câteva pagini mai târziu mai aflăm că locuia acolo de şase ani,
dar că în timpul acelor ani situaţia lui materială se degradase simţitor.

La început, adică în 1813, ne precizează Balzac (acţiunea romanului se petrece în iarna anului
1819), era un om înstărit şi locuia la etajul întâi, într-un apartament de trei camere. Era bine
îmbracat, ba chiar elegant ; un lanţ gros de aur se lăfăia pe o burtă „piriformă şi proieminentă’’ şi
făcea perechea cu tabacheta masivă tot de aur; purta părul pudrat; toată persoana lui respira bună
stare si mulţumirea de sine. Stia să se apere şi un cădea lesne în cursa măgulelilor. O aventurieră
care încearcă să-l seducă fu respinsă cu hotărâre si discernământ şi i se plânse doamnei Vauquer:
acest om, îi spuse, este ridicol şi neîncrezător; un zgârcit, un năuc, un prost, de la care un vă
puteţi aştepta decât la neplăceri. Oricum, în acea vreme, şi în ciuda clevetirilor din spatele lui,
‘’domnul’’ Goriot era respectat. Situaţia lui înrăutăţindu-se, se mută întâi la catul al doilea, apoi
la al trelea. Renunţă la coafor şi nu-şi mai pudrează părul; purta straie de proastă calitate; părea
cufundat într-o stranie şi tristă visare; clevetirilor le urmară batjocurile: “domnul” Goriot a
devenit “moş” Goriot, şi toţi râdeau de el.

Anastasie şi Delphine sunt fiicele lui Goriot, pe care acesta le înzestrase regeşte şi reuşise să le
“plaseze” într-o lume mirifică cu mult deasupra celei în care trăise. Inţelegând avantajele
material pe care le procură revoluţiile spiritelor îndrăzneţe, acceptase să fie preşedinte de
secţiune în timpul marii revoluţi francize. Pe drumul acestei ascensiuni spre avere, putere şi
fericire, cunoaşte însă durerea de a-şi pierde soţia. Echilibrul lui moral este zdruncinat. De aici
inainte alunecă cu repeziciune pep anta pe care o pornise mai de mult şi pe care o vom numi a
pervertirii. Ascultase doar de poftele lui, de lăcomia lui, şi alergase din success în success.
Rămas singur, tată a două fetiţe firave şi stăpân al unei averi uriaşe, nu mai are decât un singur
ideal: fiicele sale, fericirea lor. Cele două fete se dovedesc a fi două finite lipsite de suflet,
egoiste, lacome, depravate, care nu ştiu nici le să discearnă între ce e rău şi ce e bine şi care-şi
folosesc tatăl ca pe o unealtă.