1

Cuprins
1. Introducere........................................................................................................................................................... 4

2. Termeni ............................................................................................................................................................... 6

3. Deosebirea dintre eroare şi greşealǎ .................................................................................................................... 7

3.1. Teoria generală a erorilor profesionale ........................................................................................................ 9

3.1.1.Eroarea de fapt ....................................................................................................................................... 9

3.1.2.Eroarea de normă ................................................................................................................................... 9

3.1.3.Erorile faptice ...................................................................................................................................... 10

3.1.4.Erorile logice ....................................................................................................................................... 10

4. Erorile medicale - perspectiva internațională .................................................................................................... 11

5. Cauzele erorilor medicale .................................................................................................................................. 12

6. Tipuri de erori medicale .................................................................................................................................... 13

7. Factori care pot influența apariția erorilor ......................................................................................................... 16

8. Aspecte legale ale erorilor medicale .................................................................................................................. 19

9. Erorile medicale în România ............................................................................................................................. 21

9.1. Fenomenul malpraxisului ȋn România ....................................................................................................... 21

9.2. Reflectarea erorilor medicale ȋn presǎ ........................................................................................................ 22

10. Cadrul legisl ativ, normativ și strategic din România ...................................................................................... 23

cu privire la erorile medicale ................................................................................................................................. 23

10.1. Răspunderea civilă a personalului medical .............................................................................................. 24

10.2. Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale ............................................................................ 25

10.3. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională ........................................................................ 27

10.4. Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru personalul medical ............. 28

10.5. Răspunderea disciplinară a personalului medical - asistenți medicali generaliști, moașelor și asistenților
medicali ............................................................................................................................................................. 29

10.6. Răspunderea disciplinară ......................................................................................................................... 30

10.7. Răspunderea penală .................................................................................................................................. 36

11. Raportarea erorilor medicale ........................................................................................................................... 37

12. Bariere de raportare ......................................................................................................................................... 39

13. Raportarea erorilor medicale în România ........................................................................................................ 41

14. Programul Operațional Sănătate 2021-2027 .................................................................................................... 41

2
15. Învățarea din erorile medicale ......................................................................................................................... 42

16. Exemple de practici care favorizează sau împiedică apariția erorilor medicale .............................................. 44

17. Soluții pentru a reduce numărul de erori medicale .......................................................................................... 45

18. Îmbunătățirea sistemului de raportare și învățare ............................................................................................ 45

19. Practici pentru siguranța actului medical ........................................................................................................ 46

Bibliografie............................................................................................................................................................ 47

3
 1. Introducere

Eroarea există în sfera cunoaşterii, iar greşeala – în domeniul moralei.1

Cunoașterea faptului că responsabilitatea aduce răspundere și că va fi pusă vina pentru

erori sau greşeli și, eventual, sancțiuni legale invocate, ar putea fi necesare pentru a motiva
organizațiile și persoanele să își examineze activitățile și să acționeze cu bună credință.
Pe de altă parte, dacă trebuie găsit un „vinovat” ori de câte ori s-a produs o eroare,
procesele de realizare vor pune accentul pe evitarea vinei mai degrabă decât pe critică și
onestitate.
Prin urmare, eforturile de a motiva oamenii să acționeze în condiții de siguranță prin
sancțiuni pot fi auto-învingătoare, rezultând chiar starea de informații sărace sau incomplete,
care este o condiție prealabilă pentru vulnerabilitate.
De aceea trebuie pus accentul pe managementul riscurilor care este legat direct de
îmbunătățirea calității și siguranței îngrijirilor medicale, prin identificarea circumstanțelor și a
situațiilor care expun pacienții la risc și, apoi, prin luarea unor măsuri de prevenire sau control
al acestor riscuri. Identificarea riscurilor este o problemă care trebuie să preocupe în
permanență sectorul medical. Erori există oriunde este implicat factorul uman.
Pentru o bună funcționare a sistemului medical din țara noastră, se impune prestarea și
primirea serviciului medico-sanitaro-farmaceutic în mod responsabil, cu discernământ,
diligență și bună-credință. Numai într-o atare premisă, în care resursa umană care stă la baza
existenței și funcționării acestui sistem nu este stânjenită, presată sau supraîncărcată în mod
nejustificat sau nenecesar de către destinatarii serviciilor de tip medical, sistemul poate fi
eficient și poate evolua într-o direcție benefică la nivel social.

1
Mihai Neagu Basarab, Eroare şi greşeală în medicină, Revista Medicalå Românå – volumul LXV, NR. 3, An
2018

4
5
 2. Termeni

EROARE 1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă;

cunoștință falsă, denaturată; greșeală. ♦ a induce (pe cineva) în ~ = a
amăgi, a înșela. 2. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de
fapt, ori asupra existenței unui act normativ. 3. diferența dintre
valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi.2
GREȘEALĂ Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă
sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal,
bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare;
(concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc.3
Eroare medicală Eșecul de a executa o acțiune conform planului sau punerea în
(definiție OMS) aplicare a unui plan incorect care rezultă într-un lucru făcut greșit
(comisiune) sau în nereușita efectuării unui lucru corect (omisiune).
Unele erori medicale produc un rău pacientului, altele nu au vreo
consecință asupra pacientului (Slawomirski et al., 2017; WHO,
2020).
Eveniment Ceva ce i se întâmplă pacientului sau care îl implică pe acesta (WHO,
(definiție OMS) 2020).
Eveniment advers Un incident care are ca rezultat rănirea pacientului, rănire ce ar fi
(definiție OMS) putut fi prevenită (WHO, 2020).
Eveniment advers Eveniment considerat că poate fi prevenit, care reprezintă afectarea
asociat asistenței neintenționată și nedorită a sănătății, rănirea, îmbolnăvirea,
medicale dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului,
(definiție ANMCS) asociată asistenței medicale.
Eveniment near miss Un incident care nu a ajuns la pacient (WHO, 2020).
(definiție OMS)
Eveniment near miss Incident sau potențial incident care a fost evitat și nu a provocat
(definiție ANMCS) daune, deși ar fi putut produce.
Incident Orice abatere de la îngrijirea medicală obișnuită care fie provoacă
(definiție OMS) rănirea pacientului, fie prezintă un risc de vătămare, inclusiv erori,
evenimente adverse evitabile și pericole (WHO, 2020).

2
https://dexonline.net/definitie-eroare
3
https://dexonline.net/definitie-greseala
6
 Malpraxis (definiție Eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau
Legea nr. 95/2006) medicofarmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului
de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
Reacție adversă Un rău neașteptat și care nu ar fi putut fi prevenit rezultat dintr-o
(definiție OMS) acțiune justificată unde a fost urmat procesul corect pentru contextul
în care a avut loc un eveniment (WHO, 2020).
Siguranța pacientului Un cadru de activități organizate care creează culturi, procese și
(definiție OMS) proceduri, comportamente, tehnologii și medii în îngrijirea sănătății
care în mod constant și durabil: minimizează riscurile, reduce apariția
daunelor care pot fi evitate, face apariția erorilor mai puțin probabilă
și reduce impactul erorilor atunci când acestea apar (WHO, 2020).4

3. Deosebirea dintre eroare şi greşealǎ

Nu numai în medicină, ci şi în arhitectură şi în alte domenii, erorile generează greşeli,

adică pagube oamenilor nevinovaţi. Numai acceptând că unii sunt obligaţi să aibă ghinion,
printr-un destin absolut independent de voinţa omenească putem confunda eroarea cu
greşeala, pentru că, în acest caz, cel ce greşeşte nu mai e responsabil de suferinţa pe care o
provoacă, aceasta fiind cerută de destinul nefericit al ghinionistului. Pentru fiecare demers
diagnostic sau terapeutic corect există zeci de posibilităţi diferite de a te afla în eroare,
majoritatea cu greşeli implicate.
Deşi în domeniul medicinei eroarea este sursă de erori succesive şi, desigur, sursă de
greşeli, nu toate greşelile provin din erori. Există o sumedenie de defecte de caracter care
generează direct greşeli, cum ar fi, de pildă, chiar convingerea că nu poţi greşi sau ideea că tot
ceea ce nu cunoşti nu există. E adevărat, aceste convingeri eronate – rod al unor greşeli de
educaţie sau al lipsei de educaţie – pot facilita în egală măsură producerea de erori care vor
genera alte erori sau greşeli.
În medicină, avem erori de diagnostic şi de tratament, mai toate generând greşeli,
pentru că, ori de câte ori o eroare provoacă suferinţă, suferinţa respectivă este, implicit,

4
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
7
expresie a greşelii. Doar în medicina legală, la unele necropsii mai puţin semnificative,
eroarea nu germinează obligatoriu greşeală.
Se pot scrie cărţi de sute şi mii de pagini despre erori şi greşeli în medicină. Sursa
majorităţii erorilor este cunoaşterea netemeinică a bolnavului. S-au relatat zeci de cazuri în
care filmul radiologic, fiind aşezat spre informarea chirurgului din greşeală invers, l-a făcut pe
operatorul care avea de efectuat o operaţie pentru o litiază renală stângă, de pildă, să incizeze
iniţial zona lombară dreaptă. Negăsind calculul renal pe dreapta şi cercetând mai atent
radiografia, a constatat greşeala iniţială – alături de eroarea şi greşeala consecutivă – şi a
reintervenit chirurgical corect pe partea stângă.
Nu discutăm ca erori sau greşeli efectele secundare nedorite sau alergiile imprevizibile
la anumite medicamente, aceste riscuri sau accidente fiind acceptate ca posibilităţi nedorite,
inconveniente datorate efectului medicamentului corect ales asupra bolnavului, nu unei
participări inadecvate a medicului la actul terapeutic. Dar când Carol Davila şi-a otrăvit prima
soţie încurcând borcanele cu medicamente, a comis o eroare urmată de o greşeală fatală.
Există şi situaţii limită sau, în orice caz, greu de compartimentat la erori sau greşeli.

În ce măsură o greşeală inevitabilă îşi pierde statutul de greşeală?

Greşeala poate fi definită şi prin existenţa unui vinovat,
căci e o suferinţă consecinţă a nesocotirii unor norme morale.
Când e inevitabilă, cine e vinovat, în afară de
modul de funcţionare a organismului?
Există foarte multe situaţii în care responsabilitatea
este foarte dificil de stabilit.
Fiecare din astfel de cazuri merită o discuţie aparte.5

5
Mihai Neagu Basarab, Eroare şi greşeală în medicină, Revista Medicalå Românå – volumul LXV, NR. 3, An
2018

8
3.1. Teoria generală a erorilor profesionale
vorbeşte de:
 erori de fapt (ce ţin de natura actului medical, de natura lucrului în sine) şi de
 erori de normă (ce ţin de lacune de atitudine profesională).
Prin studierea erorilor de fapt se pot trage învăţăminte care ajută la dezvoltarea artei
medicale, iar prin cercetarea erorilor de normă - generatoare de prejudicii - se poate încerca
evitarea acestora.

3.1.1.Eroarea de fapt
este neimputabilă.
 Ea nu este urmată de reprezentarea subiectivă a consecinţelor negative deoarece nu
a putut fi prevăzută în ciuda diligenţelor atente şi minuţioase.
 Erorile se datoresc unei imperfecţiuni a ştiinţei medicale la un moment dat, unei
reactivităţi particulare a bolnavului, care duc la cunoaşterea falsă a unei situaţii de
fapt.
 Ele se produc în condiţiile unei activităţi perfect normale.
 Deoarece respectă regulile de comportament profesional, eroarea de fapt este
susceptibilă doar de o analiză morală, cu un beneficiu deontologic.
 Se apreciază că se află în eroare orice medic care, în aceleaşi condiţii, ar fi fost
victima aceleiaşi capcane.

3.1.2.Eroarea de normă
este imputabilă.
 Ea ţine de domeniul cunoştinţei profesionale şi se omologhează cu greşeala, când
nu se respectă normele acceptate unanim, de obicei.
 Erorile de normă pot fi:
 comisive (atunci când faci ceva ce nu trebuie) şi
 omisive (atunci când nu faci ceea ce trebuie).

9
3.1.3.Erorile faptice
apar prin neconcordanţa totală sau parţială a diagnosticului cu realitatea.

3.1.4.Erorile logice
apar prin încălcarea regulilor de raţionament medical.
Cele două tipuri de erori, cele faptice şi cele logice, se generează reciproc, lipsa unui
diagnostic corect determinând o atitudine medicală neadecvată. Erorile faptice sunt în
realitate greşeli.

În acest context, definiţia greşelii presupune:

1. Existenţa unei datorii profesionale
2. Neîndeplinirea acestei datorii făcute cu vinovăţie
3. Apariţia unui prejudiciu datorat acţiunii sau inacţiunii
4. Demonstrarea legăturii cauzale între fapta medicală şi prejudiciu.6

Eroare versus greşeală7

EROARE
1. de domeniul cunoaşterii
2. deseori inevitabilă, deoarece ţine de natura
lucrurilor
3. de regulă imprevizibilă în condiţii de
comportament medical competent şi prudent
4. poate fi comisă de orice persoană plasată
în aceleaşi condiţii de lucru
5. progresul tehnic poate creşte riscul
erorilor, făcându-le şi mai vizibile
GREŞEALĂ
1. de domeniul corectitudinii medicale
2. evitabilă, deoarece ţine de conduita
personalului medical
3. de regulă previzibilă când lipseşte
comportamentul medical competent şi
prudent
4. comisă numai de cei care în aceleaşi
condiţii de lucru nu respectă regulile de
comportament profesional
5. Indiferent de progresul tehnic:
 informare insuficientă
 încălcarea consimţământului
 nesupravegherea pacientului
 greşeală de diagnostic
 tehnica medicală etc.

6
http://bioclima.ro/164CNB.pdf
7
http://bioclima.ro/164CNB.pdf
10
 4. Erorile medicale - perspectiva internațională

Erorile medicale sunt:

 “acte neintenționate de omisiune sau comisiune, acte prin care nu sunt obținute
rezultatele medicale dorite” (Leape, 1994),
 “abateri de la procesul de îngrijire al unui pacient care produc sau nu rău
acestuia” (Vincent, 2001; Reason, 1995 ),
 “eșecul de a duce la bun sfârșit o acțiune planificată conform intenției (eroare
de execuție) sau utilizarea unui plan greșit pentru a atinge un scop” (Makary &
Daniel, 2016; Reason, 1990).
Multe erori medicale nu au vreo consecință asupra pacientului, însă există și erori care
duc la scurtarea vieții sau chiar la decesul acestuia (Makary & Daniel, 2016). Erorile pot fi
întâlnite atât la pacienții internați într-un spital, cât și la cei tratați în ambulatoriu, la domiciliu
sau la pacienții din centrele de îngrijire precum azilurile de bătrâni.
Erorile medicale sunt parte dintr-un concept mai larg numit siguranța pacientului.
Acest concept presupune “reducerea la un minim a riscului de daune inutile în îngrijirea
medicală, ținând cont de resursele sistemului, context și cunoștințele științifice din acel
moment” (Slawomirski et al. 2017; WHO, 2004).
OMS consideră că nu se poate obține acoperirea universală cu servicii de sănătate dacă
pacienții nu sunt tratați în siguranță (WHO, 2014). Similar, Obiectivul de Dezvoltare Durabilă
Numărul 3 menționează, printre altele, importanța siguranței în asistența medicală. România
este angajată în implementarea acestui obiectiv ca membru ONU (MAE, 2020; WHO, 2019a;
WHO, 2019b).

11
 Problemele legate de siguranța pacientului sunt întâlnite atât în țările în curs de
dezvoltare, cât și în țările dezvoltate. Conform OMS, erorile medicale se află în primele zece
cauze mondiale de deces și dizabilitate (WHO, 2019), pe când OCDE le clasează pe locul
paisprezece ca și cauză de povară globală a bolilor (Slawomirski et al., 2017). Estimativ 15%
din cheltuielile de spitalizare din țările OCDE sunt date de rezolvarea problemelor cauzate de
o îngrijire medicală nesigură, care duc la un număr crescut de zile de spitalizare, investigații și
tratamente (Slawomirski et al., 2017).
Gradul de dezvoltare economică al unei țări este corelat cu indicatorii de siguranță a
pacientului. De exemplu, țările din Africa au un scor scăzut de siguranță în ceea ce privește
rata de deces cauzată de efectele adverse asociate tratamentului medical , în timp ce Finlanda,
Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia și Singapore au un scor maxim de siguranță. Este important
de știut că România are un profil de siguranță sub majoritatea țărilor din UE (Flott et al.,
2019) (Figura 1)

5. Cauzele erorilor medicale

Există o multitudine de
cauze pentru apariția erorilor
medicale. Până în anii ‘90,
personalul medical era de cele
mai multe ori considerat
vinovat pentru apariția erorilor.
Ulterior, lucrări precum
cele ale lui Reason (1990),
Donaldson et al. (2000) și
Emanuel et al. (2008) au mutat
discuția dinspre blamarea personalului medical spre cauzele la nivel de sistem și instituție care
favorizează apariția erorilor medicale.
Astfel de cauze includ:
 nivelul crescut de oboseală a personalului medical,
 resursele umane limitate,
 comunicarea deficitară a echipei medicale,
 dotarea insuficientă,
 circuitele necorespunzătoare din unitățile sanitare sau
12
  absența unor protocoale clare de îngrijire medical.
Această abordare a fost acceptată atât de OMS cât și de Consiliul Uniunii Europene,
după cum se poate observa din recomandările elaborate de aceste entități cu privire la
siguranța pacientului. Totodată, erorile sunt inevitabile prin natura umană..8

6. Tipuri de erori medicale

Studiul erorilor se poate face atât la nivel organizațional, cât și la nivel individual, prin
raportarea incidentelor și analiza lor. Este necesară o abordare sistemică, prin care să se
favorizeze învățarea organizațională și generarea de schimbări la nivelul sistemului.
În fiecare etapă a asistenței medicale pot să apară erori. Se definesc două tipuri de
erori:

A. Eroare fără intenție

numită și eroare de execuție (numai cine nu muncește nu greșește!).
Poate fi observată sau poate trece neobservată. În această categorie
intră și greșelile din cauza unor scăpări din memorie, când cineva
uită să facă ceva.

8
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
13
B. Eroare cu intenție
reprezintă acțiunea efectuată cu intenție, ceea ce este mult mai grav.
De obicei este numită greșeală. Este fie urmarea încălcării unei reguli,
fie o lipsă de cunoștințe. Include erorile de diagnostic, care pot fi
urmate de tratamente neadecvate. De obicei, acestea apar atunci când
furnizorul este confruntat cu situații clinice, cu care nu este familiarizat.

Alte definiții ale erorilor întâlnite în literatură:

Eroarea de judecată
eroare legată de un raționament eronat (Zipperer și colab.).

Eroare de procedură
o eroare care apare ca urmare a unei acțiuni întreprinse. Exemplele includ:
administrarea unui medicament la momentul nepotrivit sau în doze incorecte,
sau folosind o cale de administrare greșită; intervenții chirurgicale efectuate
pe partea greșită a corpului sau erorile de transfuzie de sânge care implică o
compatibilitate sanguină pentru un alt pacient (JCAHO 2001).

Eroare de neglijență
eroare din cauza neatenției sau a superficialității (Zipperer și colab.).

Eroare de omisiune
o eroare care apare ca urmare a faptului că nu au fost efectuate acțiunile
necesare; de exemplu, când din cauza întârzierii în efectuarea unei intervenții
cezariene survine moartea fetală, atunci când o asistentă medicală omite o doză
de medicament ce trebuie administrat, sau atunci când sinuciderea unui pacient
este asociată cu lipsa monitorizării într-o unitate de psihiatrie.
Erorile de omisiune pot sau nu să conducă la rezultate negative (JCAHO
2001).

14
 Tipuri de erori (după OMS, 2011)

Erorile medicale se produc din diferite cauze şi conduc la consecințe.

15
 7. Factori care pot influența apariția erorilor

Factorii care pot influența apariția erorilor în medicină sunt:

 inadecvarea în proiectarea unor echipamente sau amplasamente;
 factori de mediu;
 erori cognitive prin omisiune sau voluntare, precipitate prin:
1. informații inadecvate;
2. prelucrare necorespunzătoare a informațiilor;
3. factorii situaționali, cum ar fi stresul/volumul de muncă crescut;
 decizii contraproductive sau inadecvate (Bogner M.S. Human Error in Medicine.
Hillsdale, N.J.: Lawrence Erlbaum Associates, 1994),

OMS subliniază situații care cresc riscul de producere a erorilor și sugerează o serie
de modalități pentru a evita apariția lor:

Lipsa de experiență
Deși medicina bazată pe dovezi pune pe ultimul loc experiența
în luarea deciziilor, personalul medical trebuie să se informeze
și să deprindă efectuarea unor manevre și proceduri înainte de a le
aplica pacienților, eventual să fie supervizați în perioada de început.

Graba (presiunea timpului)

Așa cum știm cu toții, presiunea timpului poate fi frecvent generatoare de
greșeli. Uneori poate avea rezultate grave. Alteori poate avea rezultate negative
peste un timp îndelungat. Exemplul banal este lipsa rutinei de spălare a
mâinilor după orice intervenție sau consultație. Unele cadre medicale consideră
că din lipsă de timp se poate sări peste acest mic amănunt, dar care poate avea
urmări negative legate de transmiterea unor agenți patogeni.

16
Verificarea neadecvată
Orice acțiune efectuată pacientului, mai ales cele cu risc crescut, trebuie făcută
după o atentă verificare a datelor. Chiar și în practica curentă de medicină de
familie, trebuie în permanență avute în vedere toate informațiile legate de un
tratament, doze, frecvență, comorbidități etc. Mai ales atunci când
reglementările CNAS sunt atât de încurcate, verificările trebuie efectuate. Un
sistem informatic poate fi util, dacă este conceput ergonomic, dacă include
regulile atât medicale, cât și cele administrative.

Lipsa de proceduri
Desfășurarea unei activități medicale de calitate se poate face doar într-un
mediu în care există proceduri clare și ele sunt respectate. Acesta este de fapt
scopul adoptării unor sisteme de calitate, care încearcă să pună ordine în cele
mai importante puncte ale activității cabinetului medical. Din păcate, în
România, acest lucru este departe de a fi implementat, atât din lipsa de viziune
a politicii sanitare, cât și din continua hărțuire a medicilor de către sistemul de
asigurări. Lipsa unor proceduri clare conduce la erori care pot fi descoperite
peste ani buni, și ele pot pune în pericol întreaga funcționare a echipei
medicale.

Informațiile neadecvate și insuficiente

Întreaga activitate medicală implică și un transfer impresionant de informații în
toate direcțiile. Se poate discuta aici despre acuratețea cu care se înregistrează
informațiile pacientului în evidența primară a cabinetului (pe hârtie sau
electronic), dar și de transferul de informații între medic și pacient. Presiunea
timpului intervine și aici, favorizând apariția erorilor. De asemenea, informarea
pacientului privind deciziile medicale și mai ales modalitatea de aplicare a
tratamentului pot fi insuficiente, ceea ce conduce la rezultate mai slabe ale
actului medical, uneori punând chiar în pericol pacientul. Un aspect important
este reprezentat de eroarea prin omisiune, din nou favorizată de presiunea
timpului, care poate conduce la temporizări inutile sau întârzieri în actul
medical.

17
 Situațiile de urgență
În unitățile medicale mai mici, deși asigurarea urgențelor nu este o activitate de
rutină, cazurile deosebite pot aduna întreaga echipă pentru acordarea unui prim
ajutor. În lipsa unor proceduri clare, echipele ad-hoc pot reacționa diferit,
lăsând loc producerii unor erori. Exemplul clasic în literatură este legat de
acțiunile în caz de dezastru, în care intervenția nu este bine coordonată sau
participă echipe care nu au o experiență comună.

Există o serie de factori individuali care predispun la erori, unii legați de personalul
medical, alții de pacient:

Lapsusul
Capacitatea de memorare este și ea limitată. Mai ales când informațiile sunt
legate de aspecte marginale sau externe practicii medicale (a se citi
reglementări și legislație prost concepute), erorile pot apărea frecvent. Dacă ele
nu sunt corectate la timp, se pot perpetua. Oricum, un serviciu medical modern
trebuie să fie dotat cu sisteme informatice bune, care să ajute personalul
medical în multiple feluri (să ofere informații ușor de accesat, algoritmi,
ghiduri de practică, materiale informative, calculatoare medicale, sisteme de
alerte și chemare a pacienților
la control).

Oboseala
Este una din marile probleme ale serviciilor medicale, mai ales în sistemele de
sănătate prost organizate. Oboseala afectează atenția, studiile arătând că
efectele deprivării de somn sunt similare cu ale consumului de alcool.

Stresul, foamea, boala

Starea de sănătate a personalului medical poate influența, desigur, calitatea
serviciilor și siguranța pacientului. Continuarea peste o anumită limită expune
personalul la apariția sindromului de burnout.

18
 Limbajul (bariera lingvistică)
Comunicarea cu pacientul poate fi îngreunată de barierele lingvistice, dar și de
cele culturale, nivelul de educație etc. Personalul medical trebuie să găsească
cea mai bună cale de comunicare, astfel încât pacientul să înțeleagă
informațiile primite. În caz contrar, rezultatele îngrijirilor medicale pot avea
mult de suferit.

Atitudinile periculoase
Mai ales începătorii, până la instalarea unor rutine, s-ar putea hazarda să
încalce reguli, unele chiar elementare, în special când acționează fără
supervizare.
Cu timpul, înțelegerea și intrarea în rutină pot duce la reducerea situațiilor
în care sănătatea lor sau chiar a pacientului este expusă riscurilor.9

8. Aspecte legale ale erorilor medicale

În dreptul român nu există o clasificare consacrată a malpraxisului medical, însă există

doctrinari care oferă una. Malpraxisul medical se împarte în culpa de tehnică
medicală și culpa de etică medicală.
Culpa de tehnică medicală cuprinde culpa comisivă, neîndeplinire a obligației de
îngrijire, neîndeplinirea obligației de securitate, culpa omisivă, privare de șansă.
Culpa de etica medicală cuprinde culpa comisivă, depășirea competenței profesionale,
practica neautorizată, efectuarea actului medical în lipsa consimțământului, nerespectarea
confidențialității și a secretului profesional, neîndeplinirea obligației de respectarea vieții
private a pacientului, discriminarea pacienților, culpa omisivă, neîndeplinirea obligației de
informare, refuzul acordării asistenței medicale, abandonul pacientului.10

9
https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/sa-invatam-din-greseli-despre-siguranta-pacientilor-in-cabinetul-de-
medicina-de-familie-id-740-cmsid-51
10
https://www.juridice.ro/684974/particularitatile-malpraxisului-medical.html G. Adrian Năsui, Malpraxisul
medical, ed. II-a, Universul Juridic (2006) p.122.
19
 Pentru cazurile grave de erori medicale se poate recurge la proces. Cazurile de erori
medicale cu caracter infracțional sau cu efecte grave asupra sănătății pacienților intră în
atribuția autorităților naționale competente. Acestea diferă de la o țară la alta, în funcție de
caracteristicile sistemului de sănătate și cel legal.
Nivelul redus al calității serviciilor medicale din România contribuie la apariția
erorilor medicale. Aproximativ 73% din pacienți au o opinie negativă cu privire la calitatea
serviciilor medicale din România, un procent de aproape trei ori mai mare decât media
europeană (25%).
Factorii care determină o calitate redusă a actului medical include:
 comunicarea inadecvată a personalului medical și
 extenuarea cadrelor medicale.
Cercetarea aprofundată a calității serviciilor medicale și, în particular a erorilor
medicale, este un imperativ în studiile de actualitate din spațiul academic românesc.
Erorile medicale au o prevalență crescută în procesul de acordare a asistenței
medicale, iar recunoașterea acestui fapt este primul pas în reducerea lor. Aceste erori sunt
parte dintr-un concept mai larg din domeniul sănătății publice – siguranța pacientului.
Reducerea numărului de erori medicale și asigurarea unei asistențe medicale sigure
este o prioritate în agenda globală. Aceste eforturi pot salva sute de mii de vieți și pot
economisi resurse prețioase ale sistemelor naționale de sănătate. OMS recomandă raportarea
erorilor medicale și învățarea din greșeli printr-o abordare nepunitivă. Se recomandă
recurgerea la proces doar pentru cazurile individuale grave.
Deși erorile medicale pot fi cauzate de personalul medical, OMS consideră că factorii
ce țin de sistem sunt principalii responsabili de apariția erorilor medicale (resursele umane
limitate, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare). Riscul apariției erorilor medicale

20
poate fi redus atunci când sistemul de sănătate per total și unitățile spitalicești în mod
individual contribuie activ la crearea unui mediu sigur.11

9. Erorile medicale în România

Malpraxisul medical este definit ȋn Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii ca fiind: eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului
medical sau medico-farmaceutic, care a produs prejudicii asupra pacientului şi
atrage răspunderea civilă a personalului medical şi/sau a furnizorului de produse
si servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.12

9.1. Fenomenul malpraxisului ȋn România

O serie întreagă de probleme, structurale sau funcţionale, ale sistemului de sănătate au

însoţit evoluţia României în ultimele aproape trei decade care au urmat căderii comunismului.
Printre diversele crize pe care le-a trăit sistemul nostru de sănătate (discontinuităţi în
aprovizionări cu medicamente şi materiale sanitare, închiderea de spitale, lipsa de personal şi
altele dezbătute în presă), o serie întreagă de date vin să sugereze posibilitatea de a ne
confrunta, într-un viitor apropiat, cu o formă de criză a malpraxisului; forma pe care o va
îmbrăca această criză reprezintă în sine un subiect interesant de analiză. Sistemele sanitare
care au trecut printr-o astfel de criză (edificator fiind cel american, în anii ’70-’80) au fost
nevoite să treacă printr-o reformă legislativă în privinţa acestui fenomen. Discuţiile privind
impactul economic al erorilor sau neglijenţelor medicale sunt cu atât mai sensibile, având în
vedere valorile sociale protejate de aceste reglementări: viaţa şi sănătatea. Analiza pornind de
la consideraţii etice poate reprezenta un punct de plecare fundamental. Literatura
consemnează o serie de controverse în privinţa diverselor reforme ale malpraxisului; aceste
reforme au cuprins în cele din urmă reforme de ordin legislativ, prin modificări aduse cadrului
civil delictual general faţă de care s-a raportat iniţial fenomenul. Codurile civile au ca
fundament necesitatea reparării unui prejudiciu adus persoanei. Prejudiciul poate fi atât unul
material, cât şi unul moral, iar întinderea unui astfel de prejudiciu este stabilită de către o
instanţă. Avem din acest punct de vedere o conexiune între sistemul medical şi cel juridic.
Controlul social adus de practica medicală se întrepătrunde cu un control social pe care îl

11
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
12
http://bioclima.ro/164CNB.pdf
21
exercită legea asupra practicii medicale. Punctele de vedere ale celor două componente (cea
medicală şi cea juridică) conduc în numeroase situaţii la controverse; reprezentanţii sau
asociaţiile aparţinând uneia dintre părţile aflate în acest „conflict” este posibil să aibă agende
diferite, iar punctele lor de vedere prezentate unilateral pot conduce la o anumită concluzie
prestabilită, puternică, dar oarecum antagonică faţă de opinia celeilalte părţi.
În societatea românească este dificil să identificăm opinii clare şi susţinute puternic
atât din partea asociaţiilor profesionale medicale, cât şi din partea celor ale avocaţilor. Pe
viitor, luarea deciziilor finale ar trebui să ia în considerare, într-un mod raţional, ambele
puncte de vedere care vor fi formulate. Este necesară o modulare în funcţie de situaţia locală a
sistemului de sănătate.13

9.2. Reflectarea erorilor medicale ȋn presǎ

Mass-media poate contribui semnificativ la dezinformarea şi interpretarea greşită a

litigiilor privind cazurile de malpraxis. Reflectarea fenomenului în presă are roluri pozitive
generale, care rezidă în drepturile fundamentale la informare, şi poate contribui la
îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prin sesizarea unor abateri de la norme. Totodată,
accesibilitatea la formele moderne de comunicare a schimbat modul actual de comunicare
prin rapiditatea cu care o informaţie este difuzată şi prin numărul de oameni care
recepţionează ştirile. În felul acesta, fluxurile online de informaţii pot aduce date privind
percepţia socială şi nivelul de conştientizare la nivel social cu privire la o anumită temă.
O serie noi de probleme apar odată cu apariţia acestor noi moduri de comunicare în era
internetului; fluxul foarte mare de informaţii face ca verificarea acestora să nu mai fie una
sistematică la nivel de individ, iar fenomene noi precum fake news nu ocolesc ştirile legate de
activitatea medicală. Obiectivele care se află în spatele canalelor media sunt unele mai mult
legate de numărul de oameni care le accesează şi în funcţie de care primesc finanţare.
Activitatea media poate fi descrisă simbolic ca o fugă după senzaţional. Obiectivele legate de
calitatea informării privind aspectele medicale ar trebui preluate de diverse instituţii (publice
sau private) cu responsabilităţi în domeniul îngrijirilor. Instituţiile şi organizaţiile profesionale
din medicină vor trebui să evolueze şi să se adapteze la noile presiuni de comunicare.
Mass-media, prin prezentarea uneori într-o formă agravantă a cazurilor medicale,
influenţează opinia publică şi creează o imagine care scoate în evidenţiază deficienţele

Radu Mihai Dumitrescu, Fenomenul malpraxisului medical ȋn România- Perspective etice( partea I-a),
13

Medichub Media, 2019

22
sistemului medical în detrimentul progreselor şi succeselor. Este necesară modificarea
paradigmei privind modul de analiză a posibilelor cazuri de eroare medicală, precum şi a
adevărului informaţiilor prezentate.
Declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale au ridicat
problema reflectării în presă a activităţii medicale Cazurile de malpraxis medical, mai mult
sau mai puţin dovedite, prezentate în presă, pot conduce către o formă de blamare socială a
unei întregi categorii profesionale care se adaugă la o serie de alţi factori ce au promovat
migraţia profesioniştilor din sănătate către alte sisteme de sănătate ale altor state.14

10. Cadrul legisl ativ, normativ și strategic din România

cu privire la erorile medicale

Principalele elemente din cadrul legislativ, normativ și strategic din România au

legătură în mod direct cu erorile medicale și dimensiunea siguranței pacientului. În prezent,
legea în vigoare care reglementează domeniul sănătății este Legea nr. 95/2006 republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Având în vedere faptul că dimensiunea siguranței pacientului face parte din conceptul
mai larg de calitate în sistemul medical, este important de precizat că în conformitate cu
Legea nr. 95/2006 principalele organismele naționale care au atribuții în legătură cu calitatea
în sănătate și cu managementul calității (inclusiv erorile medicale) sunt:
• Ministerul Sănătății;
• Direcțiile de Sănătate Publică;
• Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
De asemenea, potrivit articolului 414, Organizațiile profesionale (Colegiul Medicilor,
Colegiul Medicilor Stomatologi, Colegiul Farmaciștilor, Ordinul Asistenților Medicali
Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali), colaborează în domeniul lor de competență cu
Ministerul Sănătății, cu instituții, autorități și organizații la stabilirea și creșterea standardelor
de practică profesională în vederea asigurării calității actului medical în unitățile sanitare.
În legătură directă cu dimensiunea siguranței pacientului, Legea nr. 95/2006 cuprinde
un întreg titlu (Titlul XVI) dedicat răspunderii civile a personalului medical și a furnizorului
de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.15

14
Radu Mihai Dumitrescu, Fenomenul malpraxisului medical ȋn România- Perspective etice( partea a II-a),
Medichub Media, 2019
15
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
23
10.1. Răspunderea civilă a personalului medical

Malpraxisul, aşa cum este acesta definit prin norma legală specifică aplicabilă –
Legea nr. 95/2006 aşa cum a fost modificată şi completată - exclude răspunderea penală,
pe cea administrativă, precum şi pe cea disciplinară, vizând strict răspunderea civilă,
constând în dreptul pacientului la repararea prejudiciului suferit. Aceasta nu înseamnă că
personalul medical este absolvit de răspunderea cu caracter penal, administrativ sau
disciplinar,
ci doar că atragerea acestor posibile tipuri de răspundere nu reprezintă malpraxis,
ci forme de sancţionare a personalului medical.16

Conform articolului 653 din Titlul XVI al Legii nr. 95/2006, termenul “personal
medical” cuprinde medicul, medicul stomatolog, farmacistul, asistentul medical și moașa care
acordă servicii medicale. Din punct de vedere al răspunderii civile a personalului medical,
malpraxisul este definit ca fiind “eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical
sau medicofarmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului”.

Răspunderea civilă pentru fapta proprie a personalului medical pentru

malpraxis este angajată, conform legii cadru pentru domeniul sănătății, pentru:
 prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau
cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în
cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament;
 prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor titlului XVI al Legii nr.
95/2006 privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea
acordării asistenței medicale;
 prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele
competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal
medical ce are competența necesară.

16
https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2017/06/SUSTINERE_TEZA/PITURU_SILVIU/Pituru-REZUMAT-
teza-doctorat.pdf
24
 Situațiile în care personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile
produse în exercitarea profesiunii, reglementate prin aceeaşi lege sunt următoarele:

 când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu

echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor
adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de
investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare,
echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive,
substanțelor medicale și sanitare folosite;
 când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței
acordate.

De asemenea, legea precizează că “toate persoanele implicate în actul medical

vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia”, iar răspunderea civilă
reglementată “nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta
care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii”.

10.2. Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale

Legea nr. 95/2006 stabilește faptul că unitățile sanitare publice sau private răspund
civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție,
diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:
 infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză
externă ce nu a putut fi controlată de către instituție;
 defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale folosite în
mod abuziv, fără a fi reparate;
 folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor
asistive, substanțelor medicamentoase și sanitare, după expirarea perioadei de garanție
sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
 acceptării de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive,
materiale sanitare, substanțe medicamentoase și sanitare de la furnizori, fără

25
 asigurarea prevăzută de lege, precum și subcontractarea de servicii medicale sau
nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

În cazurile enumerate anterior, răspunderea furnizorului de servicii medicale pentru

prejudiciile produse de personalul medical angajat este o răspundere indirectă a comitentului
pentru fapta prepusului, unitățile sanitare răspunzând în condițiile legii civile în solidar cu
acesta. Unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil și
pentru prejudiciile cauzate pacienților, în mod direct sau indirect, generate de nerespectarea
reglementărilor interne ale unității sanitare.
Unitățile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, și producătorii
de echipamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, substanțe
medicamentoase și materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse
pacienților în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament, generate în mod direct sau
indirect de viciile ascunse ale echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și
dispozitivelor asistive, substanțelor medicamentoase și materiale sanitare, în perioada de
garanție/valabilitate, conform legislației în vigoare.

Important este de menționat faptul că dispozițiile speciale cu privire la răspunderea civilă a

personalului medical și furnizorilor de servicii medicale din Legea Sănătății sunt completate
de dispozițiile generale care reglementează răspunderea juridică.

26
10.3. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională

Personalul medical are obligativitatea încheierii asigurării de malpraxis pentru cazurile de

răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical, iar omisiunea
acesteia sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice și juridice, constituie
abatere disciplinară și se sancționează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz,
suspendarea autorizației de funcționare.

Conform articolului 668, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care

asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane care se constată că au fost supuse unui
act de malpraxis medical, precum și pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate
prin actul medical.
Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistența medicală.
Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă și
va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea și
competența profesională a asiguratului și în gama de servicii medicale oferite de unitățile de
profil.
Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare sunt stabilite de către CNAS, după
consultarea asociațiilor profesionale din domeniul asigurărilor și CMR, CFR, CMSR,
OAMGMAMR și OBBC, cu avizul Ministerului Sănătății.
Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistențe medicale
neadecvate se pot exercita împotriva celor implicați direct sau indirect în asistența medicală.
Aceste drepturi se pot exercita și împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente,
instrumental medical și medicamente care sunt folosite în limitele instrucțiunilor de folosire

27
sau prescripțiilor în asistență medicală calificată, conform obligației acestora, asumată prin
contractele de furnizare a acestora.

10.4. Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru

personalul medical

În vederea gestionării sesizărilor cu privire la posibile cazuri de malpraxis, Legea nr.

95/2006 stabilește că la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) județene și a
municipiului București se constituie Comisia de monitorizare și competență profesională
pentru cazurile de malpraxis. Comisia poate fi sesizată de:
a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima
unui act de malpraxis săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și
tratament;
b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei
activități de prevenție, diagnostic și tratament.
Această comisie analizează sesizările făcute împotriva medicilor, medicilor
stomatologi, farmaciștilor, asistenților și moașelor şi stabilește, prin decizie, dacă în cauză a
fost sau nu o situație de malpraxis, decizia comunicâdu-se tuturor persoanelor implicate,
inclusiv asigurătorului.
În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părțile implicate nu este de acord cu
decizia Comisiei, o poate contesta la instanța de judecată competentă, în termen de 15 zile de
la data comunicării deciziei.
De reţinut este faptul că procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică
liberul acces la justiție potrivit dreptului comun.
Actele de malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și tratament
se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepția faptelor ce reprezintă
infracțiuni. 17

17
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71139#id_ttlA3239_ttl
28
10.5. Răspunderea disciplinară a personalului medical - asistenți medicali generaliști,
moașelor și asistenților medicali

Pe lângă răspunderea civilă

profesională a personalului medical,
Legea nr. 95/2006 reglementează și
condițiile răspunderii disciplinare.
Răspunderea disciplinară a
asistenților medicali generaliști,
moașelor și asistenților medicali este
reglementată separat, în cuprinsul
OUG nr. 144/2008 privind exercitarea
profesiei de asistent medical
generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și
funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali
din România. Răspunderea disciplinară a membrilor OAMGMAMR nu exclude răspunderea
civilă, contravenţională şi penală.18
Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali răspund disciplinar
pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul profesiei, a Codului de etică şi deontologie al
asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, a regulilor de
bună practică profesională, a Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor
şi Asistenţilor Medicali din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate, în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, de organele de conducere ale Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi
pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea
şi prestigiul profesiei sau ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi
Asistenţilor Medicali din România.

18
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
29
 10.6. Răspunderea disciplinară
este angajată în funcţie de gravitatea abaterii.
Constituie abatere disciplinară fapta prin care se încalcă prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale prezentului statut, ale Regulamentului de organizare şi
funcţionare al OAMGMAMR, ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical,
precum şi ale celorlalte acte normative emise de OAMGMAMR.19
Malpraxisul medical este adus, de cele mai multe ori, în atenția asistenților medicali
când un astfel de caz tulbură lumea medicală. De regulă, asistenții medicali au un principiu
al profesiei foarte clar stabilit: să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa
postului, conform competențelor profesionale, prin respectarea standardelor recunoscute și
acceptate în specialitatea respectivă. Dar nu este suficient, pentru că problematica este una
vastă. Actul medical are o componentă științifică, una etică și una legală, motiv pentru care
malpraxisul medical trebuie abordat din aceleași perspective.
Există într-adevăr o necesitate educațională în acest domeniu, întrucât în formarea
lor de bază, asistenții medicali nu beneficiază de o pregătire în acest sens, iar neștiința nu ȋi
exonerează de răspundere. Din aceste considerente, OAMGMAMR este preocupată cu
identificarea mijloacelor și metodelor de informare cu privire la mapraxisul medical.
Aceasta are în derulare programe de educație medicală continuă pe astfel de teme, dar
pregătește și campanii de informare a asistenților medicali în probleme privind legislația
medicală, incidentă în această materie.
Întrucât consecințele unui act de malpraxis pot fi dramatice atât pentru pacient, cât
și pentru asistentul medical (afectând uneori ireversibil viața pacientului, dar și cariera
profesională a asistentului medical), pentru că în exercitarea profesiei acesta este expus
riscului de malpraxis – din cauze care nu țin de pregătirea noastră profesională, ci de
particularitățile unui sistem sanitar deficitar –, este necesară o cunoaștere aprofundată a tot
ceea ce reglementează acest domeniu. Trebuie astfel să încercăm, prin mijloace care țin de
persoana noastră, să prevenim malpraxisul medical.
În practica medicală au fost identificate mai multe domenii de vulnerabilitate, cum
ar fi: obligaţia acordării îngrijirilor medicale, respectarea drepturilor pacientului,
consimțământul informat al pacientului, secretul profesional, depǎşirea limitelor
competenței, etc.20

Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
19
20
https://www.viata-medicala.ro/ars-medici/malpraxisul-medical-informare-si-prevenire-13983 ESTERA
AMBRUȘ LUNI, 27 NOIEMBRIE 2 017 Malpraxisul medical, informare şi prevenire
30
 A. Obligaţia acordării îngrijirilor medicale

Asistentul medical generalist,

moaşa şi asistentul medical, în
exercitarea profesiei, nu pot face
discriminări pe baza rasei, sexului,
vârstei, apartenenţei etnice, originii
naţionale sau sociale, religiei,
opţiunilor politice sau antipatiei
personale, a condiţiei sociale faţă de
pacienţi.
Asistentul medical generalist,
moaşa şi asistentul medical au obligaţia de a lua măsuri de acordare a primului ajutor.
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical au obligaţia să acorde
asistenţă medicală şi îngrijirile necesare în limita competenţei lor profesionale.
În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, epidemii, incendii) sau accidentări
în masă (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare etc.), asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să răspundă la chemare, să îşi ofere de
bunăvoie serviciile de îngrijire, imediat ce au luat cunoştinţă despre eveniment.
Voinţa pacientului în alegerea asistentului medical generalist, a moaşei şi a
asistentului medical trebuie întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia. Dacă
pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu îi permite exprimarea lucidă a voinţei,
aparţinătorii sau apropiaţii celui suferind trebuie preveniţi şi informaţi corect, pentru a hotărî
în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii (de identificare, de comunicare, de deplasare
etc.) sau a urgenţelor.
Dacă în urma examinării sau în cursul îngrijirilor asistentul medical generalist, moaşa
şi asistentul medical consideră că nu au suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a asigura o
asistenţă corespunzătoare, se vor consulta cu alţi colegi sau vor îndruma bolnavul către alţi
specialişti.
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical vor păstra o atitudine de
strictă neutralitate şi neamestec în problemele familiale (morale, materiale etc.) ale
pacientului, exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia este motivată de interesul sănătăţii
pacientului, cu consimţământul prealabil al acestuia.

31
 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical pot refuza acordarea unor
îngrijiri către pacient atunci când refuzul este justificat de interesul sănătăţii pacientului, cu
excepţia situaţiilor de urgenţă.

B. Respectarea drepturilor pacientului

Pacientul are următoarele drepturi: dreptul la informaţia medicală, dreptul la

consimţământ, dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată, drepturi în domeniul
reproducerii, drepturi la tratament şi îngrijiri medicale.

C. Consimţământul informat al pacientului

O intervenţie medicală nu se poate efectua decât după ce pacientul sau reprezentantul

legal al acestuia, în cunoştinţă de cauză, şi-a dat consimţământul. Pacientul are dreptul să
refuze sau să oprească o intervenţie medicală, asumându-şi în scris răspunderea pentru
decizia sa; consecinţele refuzului său, al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

32
Consimţământul pacientului sau, după caz, al reprezentantului legal al acestuia este
obligatoriu:
a) pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din
corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta
este de acord;
b) în cazul supunerii la orice fel de intervenţie medicală;
c) în cazul participării sale la învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică;
d) în cazul fotografierii sau filmării sale într-o unitate medicală;
e) în cazul donării de sânge în condiţiile prevăzute de lege.
Consimţământul pacientului sau al reprezentantului legal al acestuia, după caz, nu este
obligatoriu în următoarele situaţii:
a) când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie
medicală de urgenţă;
b) în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul,
asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi să
anunţe medicul curant/de gardă (decizia fiind declinată unei comisii de arbitraj
de specialitate).

D. Secretul profesional

Secretul profesional este obligatoriu.

Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din sistemul
sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi decesul
pacientului.
Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical generalist,
moaşa şi asistentul medical, în calitatea lor de profesionist, au aflat direct sau indirect în
legătură cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de
diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte,
inclusiv rezultatul autopsiei.
Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical răspund disciplinar pentru
destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat
consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în parte.

33
 Interesul general al societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, a bolilor
venerice, a bolilor cu extindere în masă şi altele asemenea prevăzute de lege) primează faţă
de interesul personal al pacientului.
În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate încât identitatea pacientului
să nu poată fi recunoscută.
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate de către asistentul medical
generalist, moaşa şi asistentul medical numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul
explicit sau dacă legea o cere în mod expres.21

E. Depǎşirea limitelor competenței

Personalul medical este obligat să acţioneze în limitele de competență profesională

deţinute în specialitatea sa.
Excepţia de la regula de mai sus o reprezintă situaţia de urgenţă, în care nu este
disponibil personalul medical care ar avea competenţa necesară pacientului.
În condițiile în care un numar mare de pacienți aflați în stare gravă se vor prezenta la
spitale, este posibil/probabil să existe multe situații în care să se îndeplinească cele 3 condiții
cumulative descrise de către legiuitor pentru efectuarea de acte medicale cu depășirea
limitelor de competență profesională:

1. situație de urgență;
2. nu există disponibil personal medical cu competența necesară;
3. nu se poate amâna inițierea actului medical până la sosirea
acestuia/transferul pacientului la alta instituție medicală competentă.

Depăşirea nelegală a limitelor de competență deţinute de către personalul medical în

cadrul specialităţii determină atragerea răspunderii civile a acestuia.
Depăşirea nelegală a limitelor competenței mai are o consecinţă negativă suplimentară
- atrage neoperarea contractelor de asigurare de răspundere civilă profesională, dat fiind că
depăşirea limitelor de competență constituie clauză de excludere în contractele de asigurare de
răspundere civilă profesională a personalului medical (“asigurare de malpraxis”).22

Codul de etică şi deontologie profesională al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului

21

medical din România

22
https://www.srumb.ro/downloads/Implicatii-juridice-COVID-19.pdf
34
 10.6. Răspunderea contravențională

Din punct de vedere legal, această răspundere poate aparține personalului medical,
unităților medicale, sanitare sau farmaceutice, producătorilor, importatorilor, distribuitorilor,
comercianților de produse sau servicii medico-sanitaro-farmaceutice, caselor de sănătate, etc.
Contravențiile pot avea ca obiect:
 activitatea de inspecție sanitară de stat (care implică și atribuții de control și de
aplicare a sancțiunilor contravenționale);
 activitatea contabilă și financiar-fiscală;
 activitatea legată de existența și funcționarea sistemului DES – Dosarul
Electronic de Sănătate;
 activitatea legată de asigurarea profesională;
 activitatea legată de producția, importul, distribuția, comercializarea de
produse medico-sanitaro-farmaceutice.

35
 Procedura de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor se realizează de
către organele abilitate potrivit legii speciale, care se completează, după compatibilitate, cu
legea generală în materia, respectiv O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

10.7. Răspunderea penală

Sub aspectul răspunderii penale, pot fi subiecte active atât personalul medical, cât
și unitățile medico-sanitaro-farmaceutice, producătorii, importatorii, comercianții de
produse sau servicii medico-sanitaro-farmaceutice.
Infracțiunile care pot interveni în acest
domeniu sunt, în principal, cele legate de
exercitarea activităților profesionale, a
activităților administrative, organizaționale,
de funcționare, contabile și financiar-fiscale,
infracțiuni cu privire la documentele
medicale, la cardul de sănătate (exemplu:
infracțiuni de fals și uz de fals), infracțiuni
legate de practicarea profesiei sau activității
de către o persoană care nu are această calitate
sau fără drept, infracțiuni legate de
nerespectarea regulilor de bună practică în
studiul clinic al medicamentelor, de efectuarea de către personal necalificat în studiul clinic al
medicamentelor a unor studii care necesită aprobarea ANMDMR), etc.
Infracțiunile legate de exercitarea activităților profesionale pot fi constituite din
următoarele fapte penale:
 uciderea la cererea victimei;
 determinarea sau înlesnirea sinuciderii;
 uciderea din culpă;
 vătămarea corporală sau vătămarea corporală din culpă;
 întreruperea cursului sarcinii;
 vătămarea fătului;
 lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate sau împiedicarea
ajutorului;
 divulgarea secretului professional;
 sustragerea sau distrugerea de înscrisuri – precum documentele medicale;
36
  nedenunțarea sau omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului, tăinuirea;
 obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor,
 mărturia mincinoasă, sustragerea ori distrugerea de probe ori de înscrisuri;
 luarea de mită;
 traficul de influență;
 purtarea abuzivă, abuzul sau neglijența în serviciu, uzurparea funcției;
 falsurile în înscrisuri și uzul de fals;
 falsul informatic, falsul în declarații;
 exercitarea fără drept a unei profesii sau activități;
 neluarea sau nerespectarea măsurilor legate de securitate și sănătate în muncă;
 zădărnicirea combaterii bolilor;
 prelevarea ilegală de țesuturi sau organe, etc.
În funcție de fapta săvârșită, cercetarea penală poate fi efectuată la sesizarea din oficiu,
la plângere sau denunț sau, după caz, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau a
reprezentantului său legal, după caz.23

11. Raportarea erorilor medicale

OMS și UE încurajează
raportarea erorilor medicale
pentru a învăța din ele. Pentru
aceasta, un sistem de sănătate
trebuie întâi să aibă o modalitate
adecvată de raportare a erorilor
medicale (în general ca parte din
sistemul de raportare a
problemelor de siguranță a
pacientului). Sistemul de
raportare este relevant doar dacă datele colectate sunt analizate și comparate între instituții. Pe
baza evaluării, pot fie luate măsuri cum ar fi acordarea de feedback cadrelor medicale,
unităților sanitare și altor entități implicate într-o anumită eroare medicală (EC, 2014).

23
Alexandra WEISMAN, Malpraxisul medical în România, 2021https://www.juridice.ro/720450/malpraxisul-
medical-in-romania.html

37
 În 2014, Comisia Europeană a publicat un raport despre sistemele de raportare și
învățare pentru incidentele în materie de siguranța pacienților în Europa. Douăzeci și două de
țări ale UE au contribuit cu informații despre sistemele lor de raportare, dar printre acestea nu
s-a aflat și România (EC, 2014). Modul în care raportarea se face variază considerabil de la o
țară la alta, în funcție de factori precum istoricul dezvoltării unui sistem de sănătate, scopul
sistemului de raportare și cerințele de acreditare a unităților sanitare.
Conform raportului, majoritatea țărilor au un sistem de raportare la nivel național
(Danemarca, Ungaria), care câteodată este asociat cu sisteme regionale (Germania) și/sau
locale (Estonia). Există însă și țări cu sisteme de raportare doar la nivel local, de spital
(Belgia, Cipru). Deși țările pot să aibă un sistem de raportare, nu înseamnă că raportarea
erorilor este obligatorie. Astfel, mai mult de zece țări precum Belgia, Cehia, Germania,
Slovenia și Regatul Unit au optat pentru raportarea voluntară pe când țări ca Norvegia, Suedia
și Croația au optat pentru raportarea obligatorie a incidentelor (EC, 2014). În principal,
sistemele de raportare se regăsesc atât în spitalele publice cât și în cele private, dar există și
țări în care există sisteme de raportare a incidentelor din instituțiile de asistență medicală
primară (Austria, Germania, Olanda, Regatul Unit) sau farmacii (Austria, Cipru, Ungaria,
Regatul Unit) (EC, 2014).

Țările variază între ele și în ceea ce privește tipul de erori medicale pe care aleg să le
raporteze, cât și prin prisma persoanelor care sunt autorizate să raporteze un incident (Risso-
Gill et al., 2014). În cele mai multe țări, cadrele medicale sunt singurele autorizate să
raporteze incidentele, dar există și țări în care sunt autorizați și pacienții (Belgia, Germania,
Suedia), rudele (Germania, Franța) (EC, 2014). Datele de identificare ale persoanei care a
făcut raportarea sunt deseori anonimizate (Letonia) sau șterse (Danemarca) pentru a încuraja
38
raportarea. Mai mult, în Germania legislația nu permite ca datele din sistemul de raportare să
fie folosite în instanță împotriva persoanei care a făcut raportarea, cu excepția unor cazuri
individuale foarte grave și a infracțiunilor cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare de cinci ani
(EC, 2014).

12. Bariere de raportare

Personalul medical autorizat să raporteze o eroare medicală poate să nu facă acest

lucru din cauza barierelor existente. Cel mai adesea, personalul medical evită raportarea din
teama de învinuire, sancțiuni administrative și/sau a neînțelegerii importanței raportării
erorilor medicale. Totodată, pot exista probleme de acceptabilitate a sistemului de raportare
propriu-zis, date de birocrație, metodologia de raportare insuficient de clară și competențele
tehnologice limitate.24

24
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
39
40
 13. Raportarea erorilor medicale în România

Având în vedere faptul că în legislația din România nu există o definiție clară a

conceptului de “eroare medicală”, considerăm importantă distincția între malpraxis și eroare
medicală. Conform definiției sale din România, malpraxisul reprezintă eroarea generatoare de
prejudicii asupra pacientului, în timp ce în definiția internațională a erorii medicale este
inclusă și eroarea care nu are consecințe asupra pacientului. Așadar, cu toate că există erori
medicale care pot fi încadrate în definiția de malpraxis, nu există o suprapunere absolută între
cei doi termeni.
În ultimul an, în România au avut loc modificări legislative care pot influența
semnificativ dimensiunea siguranței pacientului și implicit frecvența apariției erorilor
medicale.25
Pentru raportarea EAAAM (Evenimente adverse asociate asistenței medicale) , fără
caracter acuzator, în scopul învățării din erori a fost înființat de către ANMCS în 2017
Registrul Național al Evenimentelor Adverse Asociate Asistenței Medicale ( EAAAM).

14. Programul Operațional Sănătate 2021-2027

Dimensiunea siguranței pacientului a fost abordată în aceast program în Prioritatea 4 -

Creșterea eficacității sectorului medical prin investiții în infrastructură și servicii, mai exact
ȋn cadrul Obiectivului Specific FEDR /FSE - Creșterea accesului egal și în timp util la
servicii de calitate, sustenabile și cu prețuri accesibile; modernizarea sistemelor de protecție

25
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
41
socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială; îmbunătățirea accesibilității, a
eficacității și a rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung.
Printre cele mai importante direcții de acțiune și măsuri prevăzute în cadrul acestui
obiectiv specific se numără implementarea de programe/ măsuri destinate controlului
infecțiilor asociate actului medical.26

15. Învățarea din erorile medicale

a) Numǎrul erorilor
În România nu există încă o cultură a raportării erorilor bine înrădăcinată în practicile
sistemului medical, ce poate reprezenta o barieră în procesul de învățare din erorile medicale.

Numărul de înregistrări în sistemul de raportare a EAAAM27

Număr înregistrări / AN 2017 2018 2019 2020 (până la
data 01.12.2020)
Număr total înregistrări (include 2.324 5.132 6.538 5.688
raportarea lipsei EAAAM)

Numărul de înregistrări al evenimentelor adverse asociate asistenței medicale este în

creștere ȋncepând din anul 2017.

b) Consecințele erorilor
În ceea ce priveşte consecințele asupra pacienților, ȋn anii 2019 și 2020, jumătate
dintre EAAAM au fost cauzate de nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a
infecțiilor asociate asistenței medicale, cele mai des întâlnite fiind infecțiile intraspitalicești.
Consecințele nespecificate reprezintǎ 7% din total.

26
Programe operaționale propuse pentru România în perioada de programare 2021-2027
27
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
42
 Consecințele EAAAM raportate de către unitățile sanitare către ANMCS28
Consecință asupra Anul 2019 Anul 2020
pacientului (până la data 01.12.2020)
Infecție 3.496 2.344
Traumatism 595 740
Nespecificat 265 322
Deces 61 67

Prin urmare, analizând datele obținute se constatǎ cǎ în România, în anii 2019 și 2020
au fost raportate peste 5.800 cazuri de infecții asociate asistenței medicale, peste 1.300 de
erori medicale care au avut ca rezultat traumatismul pacientului și 128 de cazuri de deces din
cauza unor erori medicale.

c) Soluții de reducere a frecvenței erorilor

Erori există oriunde este implicat factorul uman. Dar erori pot apărea și din
funcționarea unor aparate și dispozitive, iar aici, desigur, discutăm despre o modalitate mai
clasică de minimizare a riscurilor, prin aplicarea unui sistem de verificare periodică a
echipamentelor.

28
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021

43
 Există și riscuri, erori datorate unor probleme legate de legislația ambiguă sau
neadecvată. Chiar și aceste erori ar trebui înregistrate, analizate și găsite soluții pentru
îmbunătățire.
Indiferent despre ce tip de eroare discutăm, esențial este să existe o cultură la nivelul
organizației care să permită sesizarea și, ulterior, înregistrarea erorilor. Le putem numi mai
elegant (ca în Marea Britanie) evenimente semnificative. Este important ca întregul proces să
nu aibă loc într-un mediu ostil, într-o cultură a blamării. Această abordare arhaică, în care
pentru fiecare greșeală trebuie găsit un responsabil, este contraproductivă. Greșeli se
întâmplă, și de rezolvarea lor este responsabil doar sistemul, organizația. Ea poate depista și
prevedea o serie întreagă de erori posibile. Studiile arată o corelație strânsă între cultura
organizațională și gradul de siguranță al serviciilor medicale oferite. În plus, organizațiile care
au o cultură a raportării evenimentelor semnificative sunt capabile să învețe din greșeli, fără
teama de repercusiuni.
Cel mai important instrument este sistemul de raportare a evenimentelor semnificative
(erori, efecte adverse, incidente). Raportarea poate fi anonimă, de exemplu utilizând sisteme
electronice online sau prin simple registre de sugestii și reclamații. Pot fi utilizate, de
asemenea, chestionare de evaluare a gradului de satisfacție a pacientului, unde pot fi raportate
diverse aspecte negative. De asemenea, este important feedbackul pe care conducerea
organizației îl poate primi de la angajați și colaboratori. Esențial este ca informațiile colectate
să fie periodic analizate într-un mod structurat și să se caute soluții pentru ca aceste
evenimente să nu se repete.29

16. Exemple de practici care favorizează sau împiedică apariția erorilor medicale

PRACTICI NEGATIVE PRACTICI POZITIVE

Probleme cu recrutarea și reținerea
personalului medical
Folosirea dotărilor instituției pentru alte
scopuri decât cele legale
Cazuri frecvente de malpraxis și
nerespectare a protocoalelor terapeutice
Abordare strategică pentru motivarea
personalului medical
Dotarea spitalului în funcție de
competențele medicilor din spital
Respectarea protocoalelor și încurajarea
raportării erorilor medicale

29
https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/sa-invatam-din-greseli-despre-siguranta-pacientilor-in-cabinetul-
de-medicina-de-familie-id-740-cmsid-51
44
 17. Soluții pentru a reduce numărul de erori medicale

Exemple de bună practică din țările europene care contribuie la reducerea erorilor
medicale
La nivelul țărilor europene, există exemple de soluții specifice care au fost
implementate sau studiate pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale prin reducerea
erorilor medicale. Programele educaționale s-au dovedit, în particular, a fi eficiente. Pe lângă
programele educaționale și cele care se adresează igienei medicale, există o multitudine de
alte modalități prin care erorile medicale pot fi diminuate.
În România este utilizată noțiunea de eveniment advers asociat asistenței medicale.
Acest lucru diferă de modelul internațional unde accentul este pus pe raportarea erorilor
medicale. Spre deosebire de evenimentele adverse asociate asistenței medicale, erorile
medicale se referă și la greșelile de omisiune sau comisiune din timpul asistenței medicale
care nu au vreo consecință asupra stării de sănătate a pacientului.
OMS menționează că raportarea erorilor fără consecințe este importantă pentru a
identifica cauzele greșelilor medicale și a învăța din ele înainte de a se ajunge la situații în
care produc efecte negative asupra sănătății pacientului.

18. Îmbunătățirea sistemului de raportare și învățare

OMS a dezvoltat un instrument de autoevaluare a sistemului de raportare a erorilor

medicale. România poate utiliza acest instrument pentru a identifica deficiențele propriului
sistem de raportare. Această evaluare reprezintă un prim pas în identificarea zonelor care
necesită intervenții pentru a încuraja raportarea și a eficientiza cadrul în care aceasta este
utilizată. Instrumentul de auto-evaluare se găsește în raportul tehnic Raportarea incidentelor
privind siguranța pacientului și sisteme de învățare (WHO, 2020).
Într-un sistem medical performant este esențial să aibă loc raportarea atât a erorilor
medicale cât și a infecțiilor asociate asistenței medicale. Raportarea erorilor medicale
reprezintă un pas esențial, însă nu generează rezultate palpabile fără existența unor mecanisme
robuste de învățare din erorile identificate la nivelul tuturor unităților sanitare și centrelor de
îngrijire medico-sociale. România nu dispune de metode clare prin care erorile medicale
raportate sunt analizate și interpretate. Datele despre erorile medicale ce sunt colectate la
nivelul unei unități sanitare oferă indicii despre particularitățile din unitatea respectivă care

45
predispun la apariția anumitor erori medicale. Astfel, analizarea datelor colectate atât la
nivelul unei unități sanitare, cât și la nivelul întregului sistem de sănătate poate conduce la
îmbunătățirea politicilor de sănătate.30

19. Practici pentru siguranța actului medical

Comunicare eficientă
 Implicarea pacienților și îngrijitorilor ca parteneri în actul terapeutic
 Comunicarea riscului;
 Comunicarea onestă cu pacienții după un eveniment advers (dezvăluire deschisă)
 Obținerea consimțământului
 Fiind respectuos și înțelegător din punct de vedere cultural
Identificarea, prevenirea și gestionarea evenimentelor adverse și riscului apariției
acestora
 Recunoașterea, raportarea și gestionarea evenimentelor adverse și a riscului
apariției acestora;
 Înțelegerea erorilor din asistența medicală
 Gestionarea reclamațiilor
Utilizarea celor mai bune practici disponibile
 Utilizarea celor mai bune practici disponibile bazate pe dovezi
 Utilizarea tehnologiei informației pentru a îmbunătăți siguranța
Lucrând în echipă
 A te integra în echipă și a prezenta inițiativă
 Înțelegerea factorilor umani
 Înțelegerea organizațiilor complexe
 Asigurarea continuității îngrijirii
 Gestionarea oboselii și a stresului
Dimensiunea etică
 Menținerea antrenamentului pentru a lucra sau a practica
 Comportament etic în practica medicală
 Învățarea continuă
 Să fii un învățător la locul de muncă
 Fiind profesor la locul de muncă31

30
Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
46
 Bibliografie

1. Mihai Neagu Basarab, Eroare şi greşeală în medicină, Revista Medicalå Românå –

volumul LXV, NR. 3, An 2018
2. https://dexonline.net/definitie-eroare
3. https://dexonline.net/definitie-greseala
4. Siguranța pacientului în actul medical - Observatorul Român de Sănătate, 2021
5. https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/sa-invatam-din-greseli-despre-siguranta-
pacientilor-in-cabinetul-de-medicina-de-familie-id-740-cmsid-51
6. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/71139#id_ttlA3239_ttl
7. Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali
din România
8. https://www.viata-medicala.ro/ars-medici/malpraxisul-medical-informare-si-
prevenire-13983 ESTERA AMBRUȘ LUNI, 27 Noiembrie 2017 Malpraxisul
medical, informare şi prevenire
9. Codul de eticǎ şi deontologie profesionalǎ al asistentului medical generalist, al moaşei
şi al asistentului medical din România
10. https://anmcs.gov.ro/web/situatia-raportarii-evenimentelor-adverse-asociate-asistentei-
medicale-eaaam-catre-anmcs-ianuarie-2020/
11. Radu Mihai Dumitrescu, Fenomenul malpraxisului medical ȋn România- Perspective
etice( partea I-a), Medichub Media, 2019
12. Radu Mihai Dumitrescu, Fenomenul malpraxisului medical ȋn România- Perspective
etice( partea a II-a), Medichub Media, 2019
13. https://www.juridice.ro/684974/particularitatile-malpraxisului-medical.html G. Adrian
Năsui, Malpraxisul medical, ed. II-a, Universul Juridic (2006) p.122
14. Alexandra WEISMAN, Malpraxisul medical în România, 2021
https://www.juridice.ro/720450/malpraxisul-medical-in-romania.html
15. http://bioclima.ro/164CNB.pdf
16. https://umfcd.ro/wpcontent/uploads/2017/06/SUSTINERE_TEZA/PITURU_SILVIU/
Pituru-REZUMAT-teza-doctorat.pdf
17. Programe operaționale propuse pentru ROMÂNIA în perioada de programare 2021-
2027
18. Pliant-profesionisti-Patient-Safety-2019-finalpdf_210817_194823.pdf

31
Pliant-profesionisti-Patient-Safety-2019-finalpdf_210817_194823.pdf
47