Eseu reflexiv asupra dezvoltării personale

în formarea de bază

Formator Cursant

Dr. Gina Chiriac Violeta CEETI

 Sunt un căutător. De sensuri. De mine. De viață trăită cu sens.

Am crezut mereu că, dacă voi înțelege un lucru, voi putea sa-l aplic in viața mea,
pentru a-mi fi mai bine. Până am aflat, cu stupoare, ca operăm doar 5% conștient (care tine de
doar 10 cm de creier prefrontal, bijuteria evoluției speciilor). Restul de 95% rulăm programe
descărcate in subconștientul nostru de către Părinți, prin modelarea comportamentelor și în
inconștient, de către... <ceilalți>. Cine sunt <ceilalți>? Ei bine, am aflat că în inconștientul
meu personal am înregistrate programe din viețile anterioare, iar în inconștientul de neam –
alte programe <plantate> de mii de strămoși, a căror memorie celulară am primit-o ca zestre,
până ca eu sa învăț, măcar, a vorbi și a face primii pași. Funcționez, deci, <pe pilot automat>.
Ghici, ce? Am dat cu capu* in mulți <pereți>, ziduri pe care mi le-am construit de-a
lungul vieții si despre care-am aflat, cu lacrimi in ochi și-n suflet - intr-un modul de formare
în cadrul ARPI, ca <...trebuie onorate. In ziduri sacre nu dai cu barosu*. Pe ziduri sacre, poti
doar sa plantezi flori>, mi-a zis Adrian Beu, unul dintre psiho-magicienii-formatori, în
cadrul ARPI.
Un parcurs lung, dezvoltarea mea personala, ce a inceput cu terapie individuala si in
grup, în 2014, apoi cu grupuri de dezvoltare personala, culminând cu decizia de a-mi onora
visul, de a-i însoți si pe alți căutători pe drumul asta sinuos, al regăsirii de sine.
Am absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul Universității Andrei Șaguna în anul
2020 si am finalizat formarea de bază în cadrul ARPI , în 2021. ARPI, pentru mine, a devenit
un fel de familie extinsă, în care am intrat împreună cu colegii mei (familia de bază), cu care
am împărtășit nenumărate experiențe de creștere în cabinetul de psihoterapie al Iuliei Buzan,
terapeuta noastră, formată tot în cadrul ARPI. Admirația pe care o aveam pentru ea, ca
terapeut, a fost motivul pentru care am făcut și eu această alegere, fiind fermecată de-a
dreptul de ceea ce eu, din perspectiva de client, percepeam din actul psihoterapeutic ce se
întâmpla în cabinet. Am întâlnit, aici – în familia ARPI, oameni ce m-au fascinat prin
profunzimea actului terapeutic, prin magia pe care o simțeam <țesându-se> in fiecare cadru
de lucru, dar mai ales in terapiile la mijloc. Cel mai mult mă fascinează puterea prezentei si
atenția la detalii, pe care nici clientul nu le percepe / conștientizează, însă formatorii ARPI,
profesioniști practicanți (așa cum zicem, în alt context, <creștini practicanți>, pentru a-i
deosebi pe cei ce-L trăiesc pe Iisus, de cei ce-L citesc, doar). Asta este ceva ce eu încă
antrenez la mine. Visez sa fac psihomagie, așa cum am văzut la profesorii mei. Încă mai am
mult de lucru la si cu mine. Sunt conștientă ca mai am de vindecat si ca imi voi putea insoti
clientii doar pana la nivelul la care eu voi fi ajuns, asa incat, psihoterapia și dezvoltarea
personala, va fi mereu o preocupare vitala pentru mine.
Multe constientizari, multe somatizari, momente magice de <a-haaa!!!>
Asa cum am mentionat si in eseul de prezentare a cartii Orbi, m-am regasit mult in
procesul terapeutic al personajului principal si, desi erau notiuni cunoscute, tot au avut
puterea de a-mi ridica un <a-ham...>, pe ici, pe colo. Ma fascineaza modul in care preluam si
manifestam tipare comportamentale de la inaintasii nostri si cat avem de lucrat, pentru a lasa
energia vietii sa curga libera catre copiii nostri.
Singurul lucru pe care il stiu, e ca schimbarea e singura constanta in viata noastra si,
daca vrem sa traim fericiti, trebuie sa alegem sa nu avem intotdeauna dreptate. Sa lucrez in
realitatea clientului, fara a emite judecati... asta – da, provocare. Sa ajung sa simt, in timp
real, ce simte clientul, fiind atenta si la ceea ce eu simt si sa verific, in permanenta... sper sa
reusesc sa fac... Sa lucrez cu corpul... sa fiu capabila sa ma golesc de mine, pentru a-mi putea
contine clientii... sunt alte visuri de-mplinit. Invat sa am rabdare acum. Invat sa (ma) iubesc.
Invat sa-nvat. Si sa-mi tin gura-nchisa, sa nu dau fuga peste client (care poate fi orice prieten
pe care-l intalnesc si-aveam tendinta de a-l constientiza, de a-l salva de la nu stiu ce ...orice).
Am de invatat...
<sa nu strivesc corola de minuni a lumii>

Sunt atât de mândră de mine acum, atât de fericită și recunoscătoare, recitind lucrările
făcute anterior... Când m-am hotărât să m-apuc de lucru pentru examenul de terminare a
formării de bază, am avut o perioadă de câteva zile de coșmar... zile în care stăteam în fata
laptopului și nu reușeam să mă adun, măcar, pentru a începe... aveam certitudinea că sunt
cea mai proastă ființă de pe planetă... iar acum, după ce am citit câteva eseuri, îmi vine să
mă pup, nu alta... Chiar nu am trecut degeaba prin acest proces... Da, mai am unele
momente de cădere; da, mai am de lucru (<ce surpriză, stimați telespectatori>, ar zice o
doamnă dragă mie, dar sunt pe drumul cel bun.
Am luat decizia de a -mi urma pasiunea la vârsta de patruzeci și doi de ani și, fără să
stau prea mult pe gânduri, m-am hotărât să fac și formarea în psihoterapia integrativă, aceasta
fiind orientarea psihoterapeutului meu de la acea vreme. Au urmat cei mai provocatori și mai
frumoși ani din viata mea de până acum, ani în care limitele mi-au fost testate și depașite de
foarte multe ori, ani în care m-am descoperit, putin cate putin. În acest context, al dezvoltării
mele în acest periplu, aduc revelatia pe care am primit-o astăzi, abia, citind raportul de la
braimap-ul făcut în cadrul modulelor de neuropsy genius training, care, chiar daca nu sunt
parte din curicula scolii de formare, aduc lumină acolo unde era întuneric și este important
pentru mine să mentionez acest lucru. Revelatia despre care vorbesc este o confirmare a unei
prezumtii pe care o aveam de ceva vreme (de o viată, chiar), dar care azi mi-a aparut, negru
pe alb, în acel raport: am simptome pronuntate de ADHD, iar asta explică toate
comportamentele mele dezadaptative care m-au urmărit ca o umbră intreaga mea viată, de
patruzeci și șapte de ani. Aș fi vrut să fi aflat asta cu niște ani în urmă, în cadrul terapiei, în
care să fi învătat și niste mecanisme de copping, dar nimic nu este întâmplător și știu că am
instrumente cu care să lucrez și, prin propria experientă, îmi voi putea sustine clientii adulti
care, ca și mine, descoperă la un moment dat că există niște explicatii anatomice pentru
modul în care experimentează viata și că există și solutii pentru a-și imbunătati această
experienta. <Atunci când judeci un pește după capacitatea lui de se cățăra într-un copac, va
crede toată viata că este un prost>, a zis Einstein și avea dreptate.
În viziunea psihoterapiei integrative vindecarea are loc numai prin intermediul aliantei
terapeutice ce se creează între terapeut și client, evoluând de-a lungul timpului. Așa cum
mentioneaza Kenneth Evens și Maria Gilbert ”Relația terapeutică este vazută ca un proces
dinamic între două persoane în interacțiune reciprocă în cabinetul de terapie, întotdeauna o
confruntare unică din cauza individualității persoanelor implicate. Este o vedere bilaterală a
procesului terapeutic, recunoscând că și clientul va avea un impact asupra terapeutului în mod
constant. ) (Evens și Gilbert, 2014). Așadar, primul pas pe care îl am de făcut, acum, este să-
mi caut un nou terapeut, pentru a începe procesul de vindecare. De fapt, acest proces deja a
început, având deja conștientizarea și acceptarea, urmând să parcurg întregul proces
psihoterapeutic.
“Responsabilitatea terapeutului este aceea de a construi un pod către client, de a folosi
atenția, cunoștințele, aptitudinile și experiența lor pentru a trece dincolo de separare, în lumea
subiectivă a clientului”. Este vorba despre o relație intersubiectivă în care terapeutul aduce în
relația terapeutică stilul propriu de contact și căile de construire ale înțelesurilor, care apoi
interacționează cu cele ale clientului (Evans și Gilbert, 2014, p. 63).
În același timp, una dintre implicațiile responsabilității terapeutului este reglarea și co-
reglarea afectului. Este un proces de reglare continua în care comunicarea este permanent
susținută de ambele părți cu scopul de a trezi conștiința persoanei. Astfel se obține un
echilibru între a fi conștient de sine și a fi atent la celălalt, concept pe care l-am mai întâlnit
sub denumirea de „incluziune” și pe care îl regăsim în viziunea filozofică a lui Martin Buber.
Mai jos am descris cativa dintre cei mai importanti factori ce influenteaza relatia
terapeutica:
 1. Autenticitatea si onestitatea terapeutului/clientului. Rogers subliniaza importanţa
vitală ca in relatia terapeutica sa fim in mod „liber şi profund” noi insine. Chiar si
psihoterapeutul trebuie să fie o fiinţă umană „reala”. O fiinta umana reala inseamna o
persoana cu gânduri si sentimente reale, precum şi cu probleme reale. Orice fatada ar trebui
lăsata in afara relatiei terapeutice. Psihoterapeutul este necesar să fie conştient de sine
insasi/insusi si introspectiv pe tot parcursul relatiei terapeutice. Această caracteristică
favorizează dezvoltarea încrederii în relaţia terapeutica.
2. Empatia. Aceasta caracteristica este baza relatiei terapeutice, un aspect
care ,dincolo de aspectele teoretice este necesar sa il putem intelege si practica. Inţelegerea
empatica a modului in care pacientul este constient de experienta sa, este esenţială pentru o
relaţie terapeutica eficienta. Este esenţial să avem capacitatea de a intra in „papucii” clientilor
nostri, de a înţelege gândurile şi emotiile/sentimentele lor, fără a le judeca (Rogers, 1957).
Ca si client - este important sa asimilezi aceasta calitate – sa vezi lucrurile din perspective
diferite/ a altuia, te ajuta sa iti imbunatatesti relatiile cu cei din jur si iti diminueaza suferinta.
3. Impartasirea acordului cu privire la obiectivele terapiei. Galileo declara: „Nu putem
invata un om ceva, putem doar să-l ajutam să-si găsească el însuşi raspunsurile.” În terapie,
psihoterapeutul trebuie să propuna sau sa gaseasca impreuna cu clientul obiective pe care
clientul doreste să lucreze (nu sa impuna).
Un client forţat sau constrans sa lucreze la ceva ce el nu doreste sa schimbe cu
adevarat, poate fi supus si poate urma propunerile terapeutului- dar cu toate acestea,
modificările obtinute nu vor fi internalizate.
4. Utilizarea umorului în relaţia terapeutica. Un element care ajuta la stabilirea unei
relaţii terapeutice puternice este umorul. Se pare ca a invata pacientul sa rada de el/ea
insasi/insusi (uneori oferind propriul model) este un element important in terapie. De
asemenea, acest element permite pacientului sa isi priveasca terapeutul ca pe o persoana
„pamanteana”, cu simt al umorului.
Umorul este o excelenta abilitate de coping si este de asemenea extrem de sănătos.
Aceasta va avea un efect profund atat asupra relaţiei cât şi asupra vieţii personale a
pacientului (si a terapeutului binenteles).
Factori care influenteaza rezultatele terapiei:
• factorii extraterapeutici,
• efectele asteptate,
• tehnicile utilizate,
• factori ce tin de relaţia terapeutica.
 Focusarea terapeutului asupra dezvoltarii unei relatii autentice si pozitive cu clientul
sau, va influenta experientele negative codificate in memoria implicita cu privire la relatii,
prin crearea unei noi codificari cu privire la un atasament pozitiv.
Ca relatia terapeutica sa demareze favorabil si demersul terapeutic sa fie urmat in
toate etapele este necesar ca:
 Clientul
- sa inteleaga de la inceput in ce consta psihoterapia;
- sa stabileasca obiective concrete si realiste;
- sa identifice indicatorii care-i vor spune ca obiectivele au fost atinse;
- sa-si asume responsabilitatea pentru obtinerea starii de bine;
- sa colaboreze la aflarea resurselor care vor sprijini demersul terapeutic etc.
 Terapeutul
- sa dea dovada de rezonanta emotionala;
- sa fie autentic;
- sa-l accepte pe solicitant asa cum este, fara a-l critica, judeca sau eticheta;
- sa-i ofere intreaga sa intelegere;
- sa-si concentreze atentia pe ghidarea solicitantului intru gasirea raspunsurilor sau solutiilor
potrivite;
- sa-l indrume pe solicitant spre negocierea unor obiective realiste;
- sa-l ajute pe solicitant sa invete despre el insusi;
- sa-l sprijine pe solicitant pe parcursul demersului terapeutic prin oferirea de feedback si sa-l
incurajeze pentru parcurgerea si atingerea obiectivelor psihoterapeutice.
O relatie terapeutica solida conduce la obtinerea schimbarii dorite, sau la rezolvarea
problemei cu care s-a prezentat solicitantul terapiei.
In concluzie, pot afirma, asa cum o fac și M. Gilbert și V. Orlans, ca „Psihoterapia
integrativă este o abordare unificatoare, care aduce laolaltă sistemul psihologic, afectiv,
cognitiv, contextual și comportamental, creând astfel un cadru de lucru multidimensional,
care poate fi re-creat din nou pentru fiecare caz individual”. (Gilbert și Orlans, 2013, p. 7).
Sunt fericită și recunoscătoare pentru că am ales să urmez cursurile de formare în
psihoterapie integrativă în școala ARPI.
Multumesc, Multumesc, Multumesc!