PSIHOTERAPII DE GRUP

Caracterizarea generală a psihoterapiei de grup

Prin psihoterapie de grup înţelegem tratamentul simultan al mai multor clienţi, care se întâlnesc regulat cu
acelaşi terapeut pentru a obţine înlăturarea anumitor simptome sau schimbarea personală.

Avantaje faţă de psihoterapia individuală:

1. terapeutul are informaţii referitoare la toţi clienţii din grup – ceea ce îi măreşte posibilitatea de a observa
cum interacţionează unii cu ceilalţi.
2. pacientul îi ascultă pe ceilalţi când îşi prezintă şi îşi discută problemele (inclusiv probleme mult mai grave
decât ale lui) ceea ce îl ajută sa constientizeze că nu este singur cu problema lui.
3. Clienţii câştigă speranţă atunci când observă progresul celorlalţi membri ai grupului şi trăiesc satisfacţia
de a le fi de ajutor celorlalţi.
4. Grupul îi dă clientului şansa de a lua ca model comportamentul pozitiv pe care îl observă la ceilalţi.
4.- Încrederea şi coeziunea care se formează în interiorul grupului duce la creşterea încrederii în sine şi a
aptitudinilor interpersonale ale fiecărui membru al grupului. De asemenea, terapia de grup îi dă clientului şansa de
a-şi testa aceste noi aptitudini într-un mediu protejat.

5.-Terapia de grup îi dă clientului şansa de a-şi revizui modul în care se relaţionează cu familia sa de origine.

6.-Costul terapiei de grup este mai mic, deoarece se reduce timpul afectat de terapeut fiecărui client în parte.
• Grupul de dimensiuni medii cuprinde între 6 şi 12 clienţi
• se întâlnesc cel puţin o dată pe săptămână.
• Toate problemele discutate în grup au caracter confidenţial.
• Funcţiile terapeutului în grup sunt:
– facilitarea participării tuturor membrilor şi a interacţiunii dintre aceştia,
– dirijarea conversaţiei,
– medierea conflictelor dintre membri,
– oferirea suportului emoţional atunci când este nevoie,
– facilitarea stabilirii de reguli de grup şi a aplicării acestora.
Dezavantajele psihoterapiei de grup:
1. Unii clienţi pot fi mai puţin dispuşi să vorbească deschis despre problemele lor în grup decât în terapie
individuală.
2. În unele situaţii feedback-ul furnizat de membrii grupului poate fi dăunător clientului.
3. Este posibil ca punctul central de discuţie să se centreze pe procesul de interacţiune dintre membrii grupului,
consumând astfel timpul care ar trebui acordat problemelor pentru care clienţii s-au înscris de fapt în terapie.
Tipuri de grupuri terapeutice
• Există mai multe tipuri de grupuri terapeutice, centrate pe:
– un singur tip de client (ex: părinţi singuri),
– o singură problemă (ex: dependenţa de droguri)
– îmbunătăţirea unei aptitudini (ex: creşterea asertivităţii).
• Unele tipuri de grupuri terapeutice nu acceptă înscrierea de noi membri după prima şedinţă, altele acceptă
acest lucru.
• Unele au timp limitat pe şedinţă, iar altele nu.

Toate acestea depind de orientarea teoretică a terapeutului.

• Terapia de grup a început să fie utilizată pe scară largă după al doilea Război Mondial.
• Metodele de psihoterapie utilizate în grup pot fi de diferite orientări, de la terapiile psihodinamice,
comportamentale şi chiar fenomenologice.
– Ex1. în abordarea gestaltistă adaptată pentru terapia de grup (Fritz Pearls), terapeutul lucrează pe
rând cu un singur membru al grupului.
 – Ex2. in psihodrama (J.L. Moreno) se pune accent pe interacţiunea dintre membrii grupului.
• Un număr mare de metode de terapie individuală au fost adaptate pentru terapia de grup.
• Însă popularitatea terapiei de grup a crescut foarte mult după 1960, când au început să apară metode
psihoterapeutice create special pentru grupuri.
Psihodrama
• Psihodrama este o metodă de psihoterapie de grup creată de Jacob L. Moreno (1889-1974).
• Această metodă integrează elemente din terapia existenţialistă, gestaltterapie, analiza tranzacţională şi
psihologia analitică jungiană.
• Psihodrama este eficientă deoarece pune accent pe angajarea activă a clientului, prin joc de rol şi
dialog dramatic, ca factori ce duc la schimbare.
Jacob Levy Moreno
• S-a născut la 19 mai 1889 la Bucureşti, mama lui fiind româncă. A absolvit Facultatea de Medicină din
Viena în 1917, iar din 1918 va practica psihiatria.
• Între 1921-1924 intră în contact cu teatrul, dând viaţă unui teatru improvizat numit “Teatrul
spontaneităţii”, unde descoperă valoarea cathardică şi terapeutică a reprezentaţiei teatrale.
• Din 1925 s-a stabilit în SUA. În 1942 pune bazele Asociaţiei Americane de Psihoterapie de Grup şi
Psihodramă. Primele sale scrieri despre psihodramă apar în 1946.
• Psihodrama este o metodă de psihoterapie orientată spre acţiune.
• Ea încorporează mintea, corpul şi spiritul într-un joc de rol activ.
• Este o metodă experienţială, deoarece percepţiile, patternurile şi credinţele sunt exprimate, aducând
inconştientul la nivel conştient.
• În psihodramă schimbarea psihologică este facilitată de jocul de rol activ.
• Moreno susţine ideea că, atunci când un individ joacă roluri sau incidente particulare într-un grup, acesta
îşi explorează, în mediul protejat al grupului terapeutic, patternurile inconştiente, emoţiile inconfortabile,
conflictele adânci şi temele importante din viaţa sa.

• Astfel, patternurile şi conflictele interne sunt externalizate.

• El chiar trăieşte efectiv zbuciumul şi nu doar vorbeşte despre el în mod detaşat.

• Din acest motiv, clientul poate găsi noi înţelesuri şi astfel se produce insight-ul.

• În urma insight-ului creşte claritatea cu care clientul vede alternativele pe care le are şi îşi poate schimba
patternurile de viaţă
• Psihodrama este o întâlnire existenţială între un grup de oameni.

• Prin utilizarea unei reţele sociale pentru a facilita schimbarea adâncă, Moreno îşi invită clienţii să
inverseze rolurile şi să-şi imagineze cum ar fi să fie în pielea altei persoane.

• El promovează astfel empatia, compasiunea şi auto-reflecţia.

• Metoda lui Moreno pune accent pe responsabilitatea individuală în a-şi crea propriul destin.
• Moreno defineşte psihodrama ca fiind “ştiinţa care explorează adevărul prin metode
dramatice”(Moreno, 1972).
•
• Este o tehnică de a-şi exprima emoţiile şi de a face faţă conflictelor adânci punându-i pe membrii grupului
să joace evenimente semnificative din viaţa protagonistului.

• Scopul psihodramei este de a ajuta clienţii să-şi descopere adevărul interior, să-şi exprime emoţiile
reprimate şi să creeze relaţii autentice cu ceilalţi.
 • Mecanismul de bază al psihodramei implică asumarea de roluri specifice de către membrii grupului.
Rolurile din psihodramă sunt:
1. Conducătorul – terapeutul. Acesta ia o atitudine activă faţă de grup, stimulând participanţii să se exprime.
El ajută fiecare persoană să dea formă (realistă sau simbolică) conţinuturilor sale mentale, să se exprime
folosind toate instrumentele expresive de care dispune (de la cele verbale la cele corporale). Creează
condiţii pentru ca fiecare persoană să se poată confrunta cu conflictele sale în interiorul mediului
psihodramatic.

• 2. Grupul:
– – acţionează în interiorul regulilor gestionate de conducător.
– - acţionează atât în situaţii de realitate - când fiecare persoană este percepută şi tratată “aici şi
acum”, cu caracteristicile ei actuale -, cât şi în situaţii de semirealitate - când fiecare persoană este
tratată nu pentru sine însăşi, ci pentru rolul interpretat pe scenă.
– - grupul devine auditoriu în timpul psihodramei, el cedând scena protagonismului şi punându-se în
totalitate la dispoziţia nevoilor acestuia.
3. Protagonistul – vine pe scenă pentru a exprima propria realitate interioară, fiind în centrul atenţiei. Este însoţit
de terapeut de-a lungul întregului proces de experimentare creativă de roluri noi. El alege din auditoriu eurile
auxiliare, care vor întrupa pe scenă personajele lumii sale interioare.

4. Eurile auxiliare – sunt membrii grpului care îşi asumă rolurile persoanelor semnificative din drama
protagonistului. Ei joacă rolurile atribuite de protagonist şi dispun în crearea rolului atribuit de o marjă de
libertate.

5. Audienţa – restul membrilor grupului care sunt martori la jocul dramatic şi reprezintă lumea în ansamblul ei.
• După încheierea fazelor de joc dramatic, membrii grupului îşi împărtăşesc experienţele individuale.
• Aceasta implică împărtăşirea experienţei subiective trăite în timpul jucării rolului repartizat de protagonist,
concretizată în gânduri şi sentimente.
• Dincolo de tehnica utilizată, în psihodramă este esenţială înţelegerea semnificaţiei psihologice a
evenimentului pe care protagonistul îl explorează.
• Este foare important ca acesta să-şi recunoască gândurile şi sentimentele pe care nu le-a putut exprima
la momentul real când s-a petrecut scena jucată.
• Aceasta include înţelegerea dinamicii relaţiilor pe care acesta le avea cu persoanele din viaţa sa implicate
în eveniment, exprimarea fanteziilor legate de ce anume ar putea să gândească sau să simtă aceste
persoane şi luarea în consideraţie a diferitelor unghiuri din care poate fi privită situaţia respectivă.

• Atunci când clientul revede comportamente şi patternuri de reacţie vechi, el va alege de cele mai
multe ori în viitor să încerce altele mult mai eficiente.

• Rezultatul este nu numai o schimbare în aptitudinile interpersonale, ci şi o integrare a nivelelor

comportamental, cognitiv, afectiv şi spiritual.