Universitatea din Pitesti Facultatea de Stiinte Socio-Umane Specializarea Psihologie

Orientari si Curente in Psihoterapie Psihanaliza vs. Terapia Comportamentala

Avram Alexandru

Abordarea psihodinamica se refera nu numai la psihoterapia psihanalitica, ci si la multe alte tipuri de terapii de orientare psihodinamica, toate avand legaturi cu teoriile lui Sigmund Freud (1856-1939), cel care a fondat psihanaliza. Nici un psiholog sau psihoterapeut contemporan nu poate afirma ca nu este influentat de opera lui Freud. ideile acestuia au generat mai multe scoli de psihoterapie, unele infiintate de fosti colaboratori ai lui Freud care au simtit nevoia sa se distanteze de acesta: C.G. Jung (psihoterapia analitica), Alfred Adler (psihoterapia individuala), Wilhelm Reich, Melanie Klein (scoala relatiilor de obiect), D.W. Winnicott. Exista si unele abordari moderne care, desi nu se trag direct din opera lui Freud, au fost masiv influentate de aceasta: analiza tranzactionala si Gestalt terapia. Inca de la aparitie, psihanaliza a fost supusa deseori unor critici severe. Freud a fost invinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare insemnatate rolului impulsurilor sexuale in viata psihica ("pansexualism"). Aceasta se explica, printre altele, prin faptul ca, in timpul sau, functiunea glandelor endocrine era insuficient cunoscuta, endocrinologia se gasea la inceputul dezvoltarii ei. Pe de alta parte, trebuie recunoscut ca emanciparea sexuala din zilele noastre se datoreaza in buna parte contributiei aduse de psihanaliza in transformarea conceptiilor morale, in inlaturarea tabu-urilor. Filosoful Karl Popper considera ca psihanaliza nu este o tiinta rezultata in urma cercetarilor, ci mai de graba o idee sectara, un fel de credinta religioasa. in acelai sens, de data asta autocritic, se exprima i psihanalistul francez Jacques Lacan, afirmnd (in 1977, intr-o interventie la universitatea din Bruxelles) ca, in scurt timp, lumea nu va mai vrea sa auda de psihanaliza. Psihanaliza se prezinta ca un sistem inchis, ca o dogma, fara criterii metodologice precis definite, fapt care contravine principiilor de baza ale tiintei. O parte din aceste critici se datoreaza in buna masura lipsei de eficienta demonstrabila a psihanalizei terapeutice in comparatie cu alte metode i procedee psihoterapeutice. Psihanaliza nu este o terapie simptomala. Ea nu urmareste in mod programatic vindecarea in sens medical, adica disparitia simptomelor. Din punct de vedere istoric, pentru ca psihanaliza a fost inventata de medici, la inceput ea a avut aceasta orientare: a face ca simptomele nevrotice sa dispara. Desi la inceputuri psihanaliza a fost orientata spre vindecarea simptomelor, ulterior a evoluat in alta directie si a devenit o psihoterapie care vizeaza intreaga personalitate, fundamentele personalitatii, vindecarea fiind o consecinta a restructurarii fundamentelor personalitatii. Aceasta prima particularitate a psihanalizei explica si alte particularitati. Psihanaliza este o psihoterapie lunga. Astazi, cand in lume exista foarte multe psihoterapii scurte,psihanaliza este o psihoterapie de durata (de ordinul anilor), ceea ce presupune investitii mari, de timp dar si financiare. Psihanaliza este o psihoterapie de durata pentru ca isi propune modificarea personalitatii astfel incat simptomele sa nu mai poata aparea. In termeni medicali, psihanaliza este orientata mai curand profilactic decat spre vindecarea simptomelor. Psihanaliza este o terapie cauzala. Ea cauta acele cauze care stau la baza simptomelor si isi propune sa actioneze asupra lor pentru a le inlatura si pentru a inlatura, o data cu ele, si simptomele. Psihanaliza este o psihoterapie non-directiva. Spre deosebire de celelalte psihoterapii, psihanalistul nu incearca sa influenteze in vreun sens, prin personalitatea sa si prin valorile proprii, personalitatea pacientului.

Abordarea comportamentala - se bazeaza pe teoriile invatarii elaborate de rusul I.P. Pavlov (1849-1946) si americanii J.B. Watson (1878-1958) si B.F. Skinner. Terapia comportamentala a devenit populara in anii 70, dupa ce Wolpe a prelucrat teoriile comportamentalistilor timpurii. Elemente ale teoriilor invatarii pot fi gasite in multe din abordarile moderne ale consilierii psihologice si psihoterapiei, intrucat majoritatea psihologilor recunosc astazi rolul unor procese de invatare in dezvoltarea umana. Tehnicile comportamentale sunt eficiente in tratamentul mai multor tulburari (depresie, tulburarile de comportament alimentar, insomnie, disfunctiile sexuale, dependenta de substante, etc) precum si in terapia de cuplu / familie si in psihoterapia copiilor si adolescentilor. Terapeutul are rol de educator si incearca sa-l ajute pe pacient sa inteleaga modul in care schimbarea comportamentului va duce la schimbarea starii psihice. Terapiile comportamentale sunt constituite dintr-un set de procedee menite sa elimine o gama larga de reactii emotionale cu caracter dezadaptativ, de comportamente nedorite si sa elaboreze modele de comportament mai eficiente, care sa permita pacientului sa faca fata sarcinilor cotidiene si sa beneficieze de relatii interpersonale adecvate. Spre deosebire de alte forme de psihoterapie, terapia cognitiv-comportamentala este axata mai degraba pe prezent (respectiv descoperirea factorilor care mentin problemele in prezent, in viata unei persoane), este limitata in timp si mai orientata pe rezolvarea problemelor si gasirea de solutii eficiente. Obiectivul terapiei cognitiv-comportamentale este dobandirea, de catre client, a unor abilitati sau aptitudini care sa-i fie utile pe tot parcursul vietii, devenind, astfel, propriul sau terapeut. Terapia cognitiv-comportamentala nu este o terapie pasiva, in care "stam de vorba" ; este necesara participarea activa atat a clientului, cat si a terapeutului. Cei doi lucreaza impreuna, ca o echipa, in care clientul detine informatiile privind problema, iar terapeutul detine informatii privind tehnicile si metodele care s-au dovedit eficiente pentru rezolvarea acestor probleme. impreuna, intro atmosfera de siguranta si incredere, cei doi vor afla care sunt factorii care au determinat aparitia problemei, ce anume o mentine in prezent, care sunt obiectivele pe care doresc sa le atinga, iar apoi vor creea, in colaborare, un plan de interventie (cum vor actiona asupra problemei). Tehnicile comportamentale includ tratamentul conditionat; terapia aversiva; antrenamentul de relaxare; terapia de expunere - expunere in practica si expunere in imaginatie, gradata (desensibilizare) sau brusca (imersie); antrenamentul aptitudinilor sociale; antrenamentul asertiv; autocontrolul; modelarea si biofeedback-ul. Psihoterapia comportamentala are ca obiectiv modificarea unor comportamente specifice, numite comportamente-tinta. La inceputul tratamentului terapeutul il ajuta pe pacient sa defineasca cu precizie problema comportamentala de care sufera, apoi se identifica obiectivele terapeutice dorite si se aleg tehnicile adecvate. in cazul in care exista mai multe comportamente-tinta, acestea se trateaza pe rand, nu simultan. Un principiu dupa care functioneaza psihoterapia comportamentala este pastrarea in timpul sedintelor a factorilor sau a conditiilor care provoaca sau mentin comportamentul-tinta. Totodata, acest tip de terapie implica pacientul in mod activ - acesta primeste teme pentru acasa, isi observa propriul comportament, exerseaza comportamentul pe care si-l doreste si isi adapteaza viata pentru a mentine rezultatele obtinute prin terapie. Psihoterapia comportamentala se axeaza cu preponderenta pe modificarea comportamentului vizibil din prezent, omitand gandurile, afectul si motivatia pacientului. Criticile acestor terapii argumenteaza faptul ca sunt neglijate cauzele din trecut ale comportamentului din prezent, ca terapeutul are posibilitatea de a controla si manipula pacientul, si totodata psihologia comportamentala are o capacitate limitata de a se adresa anumitor probleme.

Asemanari si deosebiri Abordarea psihanalitica urmareste eliminarea cauzelor simptomelor, nu simptomele in sine. Abordarea comportamentala, pe de alta parte, este axata pe eliminarea directa a simptomelor, cat si pe dobandirea de catre pacient a unor aptitudini ce il vor ajuta sa evite reaparitia acestora. implicarea terapeutului este redusa in psihanaliza, acesta avand mai degraba rol de observator, in cadrul terapiei comportamentale pacentul si terapeutul lucreaza impreuna spre rezolvarea problemei. Terapia comportamentala este axata pe modificarea comportamentului in prezent, psihanaliza abordeaza trecutul pacientului incercand sa expuna cauzele care au dus la aparitia simptomelor. Abordarea comportamentala presupune un efort de scurtta durata, rezultatele fiind vizibile dupa o perioada scurta de timp, spre deosebire de psihanaliza, ce poate dura uneori chiar si ani. Fiecare orientare, atat psihanaliza cat si terapia comportamentala, a dezvoltat multe metode de tratament al tulburarilor psihice, metode ce se aplica in mod curent in clinicile din lume. Insa nu e nevoie de incrancenari doctrinale si de delimitari stricte ideologice, pentru ca scopul e unul singur ajutorarea clientilor. Si atunci, de ce terapeutii sa nu "sara gardul" propriei orientari si sa invete si de la altele care ii pot imbogati gama de mijloace prin care ii poate ajuta pe oameni? Dezvoltarea ulterioara a psihoterapiei ca profesie si stiinta depinde de aceste "comunicari" intre marile scoli de terapie. Ralf T. Vogel este psihanalist si psihoterapeut cognitiv-comportamental, formator si supervizor pentru ambele orientari terapeutice. Este profesor universitar de psihoterapie, activeaza atat in practica privata, cat si la o clinica de psihiatrie si psihoterapie din Germania. Sustine ca a reusit sa combine cele doua terapii, rezultand astfel un hibrid ce combina cele mai bune trasaturi ale fiecareia dintre cele doua, dezvaluind procesul in cartea sa, "Psihoterapie cognitiv-comportamentala si psihanaliza: incercare de integrare"