Fundamentele psihoterapiei

1. Ce este psihoterapia? Concepte, definiii, distincii conceptuale, elemente introductive

A. Definitii
Psihoterapia este acel ansamblu de procedee psihologice prin care terapeutul ncearc s diminueze sau s
anuleze suferina pacientului, favoriznd n mod secundar voina lui de a se bucura, a domina sau a
poseda problema/simptomul.

Definiii acional-operaionale Psihoterapia constituie ,,un demers mutual ntre terapeut i pacient,
demers orientat spre investigarea i nelegerea naturii suferinei psihice a celui din urm, n scopul
vindecrii suferinei , sau ,,o relaie de ngrijire profund uman i de ncredere reciproc ntre dou
persoane, pacientul care sufer de o tulburare psihic i terapeutul, care posed pregtirea, aptitudinile i
motivaia de a diminua aceast suferin prin interactiuni contiente, verbale i nonverbale.
Definiii descriptiv-didactice Terapia,,ca disciplin tiinific destinat s faciliteze schimbri ale
comportamentului uman prin operaii tehnice specifice sau ca ,,o ncercare de a descoperi sensuri ale
existenei umane prin autoexplorare i ntelegere, mediata de un terapeut. De asemenea, psihoterapia
poate fi definit ca o procedur de tratament sau ca o gam de proceduri de tratament care este mediat
printr-un schimb verbal ntre pacient i clinician, al caror scop este ameliorarea simptomelor i
mbuntirea adaptarii sociale
Din perspectiva descriptiv comprehensiv: se poate defini psihoterapia ca o form de tratament
psihologic structurat n tehnici i metode, aplicat n mod deliberat, n grup sau individualizat, de ctre
un terapeut specializat:
a) -omului sntos aflat n dificultate, cruia i confer confort moral i o mai bun sntate;
b) - celui cu dificulti de relaionare, pe care l ajut spre o mai bun integrare;
c)- celui suferind somatic, pe care l conduce spre alinare;
d) - celui alienat, cruia ii dezvolt capacitatea de orientare n via i de resocializare.
B. Distinctii conceptuale
Psihoterapia este intervenia psihologic realizat tiinific i n spirit umanist (a) n scopul
promovrii sntii, optimizrii, autocunoaterii i dezvoltrii personale, (b) n scopul
modificrii factorilor psihologici implicai n tulburrile psihice, psihosomatice i n
tulburrile somatice i (c) n situaii de risc.
Psihologia clinic studiaz i intervine asupra factorilor psihologici cu relevan pentru
strile de sntate i de boal.
Consilierea psihologic este intervenie psihologic (a) n scopul optimizrii,
autocunoaterii i dezvoltrii personale i/sau (b) n scopul promovrii sntii, preveniei i
remiterii problemelor emoionale, cognitive i de comportamen
Tehnica psihoterapeutic are n vedere demersul deliberat, sistematizat,cu referire laun
anumit mod de funcionare mintala.
Atitudinea psihoterapeutic are n vedere modul concret de intervenie psihologic,
nesistematizat, tinific sau empiric n cadrul practicii medicale sau pedagogice.
Activitatea psihoterapeutica include n sfera sa atitudinea psihoterapeutica, realiznd un pas
spre metoda psihoterapeutica. Ea ,,ar avea sensul atribuit aciunii terapeutului
Metoda de psihoterapie, care cuprinde anumite tehnici, se bazeaza pe comunicarea verbal
ntr-o relatie de ajutorare dintre pacient i terapeut, n scopul ameliorarii simptomelor sau
imbunatatirii adaptarii sociale. Metoda impune investigarea de catre terapeut a problemelor
de via ale pacientului i a originii dificultatilor n experiena de via a acestuia. Orice
 metod de psihoterapie constituie -n sine- expresia aplicativ a unei teorii filozofice,
psihologice sau psihopatologice, cu privire la modul de funcionare a psihicului sau la
cauzele tulburarilor psihice. n funcie de metoda utilizat, terapeutul are un cadru teoretic
necesar ordonarii observatiilor i interventiilor sale. Mai sunt necesare n afara de metod i
teorie- de anumite atribute personale (angajare nepasiv- dorina autentica de sprijin-empatie
corecta) ale terapeutului n vederea aplicrii corecte a metodei i a obtinerii succesului.
C. Elemente introductive
Tehnici i metode n psihoterapie n functie de ,,pivotii distinctivi ai fiecarei scoli (Karasu),
psihoterapiile pot fi mparite n dinamice - comportamentale - experieniale.
Psihoterapiile dinamice considera ca toate fenomenele sunt rezultatul interaciunii conflictuale a
unor forte intrapsihice, inaccesibile contiinei omului carora el le opune rezisten; ca atare,
scopul psihoterapiei const n facilitatea emergenei i intelegerii continutului inconstient al
psihismului.
Psihoterapiile comportamentale pornesc de la premiza ca orice comportament, normal sau
anormal, este produsul a ceea ce a nvat sau nu a nvat insul, n consecinta, bolile psihice ar fi
deprinderi nvaate sau rspunsuri dobndite n mod involuntar, repetate i ntrite de stimuli
specifici de mediu. Pentru vindecarea lor, pacientul trebuie sa nvee noi alternative, care trebuie
exersate, att n cadrul situatiei terapeutice, cit i n afara ei.
Psihoterapiile experieniale au ca punct de plecare situatia de subestimare a dimensiunilor etice
ale omului i a relatiilor sale morale cu ceilalti; omul nu poate fi cunoscut numai prin analiza
comportamentului sau manifest, ci i prin intelegerea ,,TRIRII (experienei) lui interioare. Sub
acest unghi, omul sanatos este considerat ca o entitate inerent activa, autoafirmata, autopotenat
i luptatoare, dotata cu o capacitate aproape nelimitat de cretere i dezvoltare.
Psihoterapia are n vedere nu numai vindecarea bolii, ci i dezvoltarea insului att prin atingerea
unei maxime constientizari, ct i prin dezvoltarea unor dimensiuni ,,expansive, ca:
autodeterminarea, creativitatea i autenticitatea.
Obiectivele psihoterapiilor
Obiectivele imediate, orientate asupra strii de sntate, urmresc: interventia n criza i
eliminarea anxietatii; reducerea simptomatologiei specifice; rezolvarea unor probleme limitate;
rezolvarea unei clarificari intr-o zona circumscrisa de conflict.
Obiectivele de perspectiv, orientate asupra reorganizrii personalitii i ameliorarea
comportamentului, au n vedere: reducerea intensitatii conflictului; ntarirea defenselor i a
capacitatilor integrative; reorganizarea structurilor defensive; modificarea conflictelor
incontiente fundamentale; redistribuirea mai mult sau mai putin profund a investitiilor afective
n vedereaunei dezvoltari armonioase a personalitatii; modificarea organizarii personalitatii n
directia funcionrii adaptative i mature.
Obiectivul major al psihoterapiei const n realizarea unor schimbri ale personalitatii
pacientului care sa-i permita o mai buna adaptare fata de sine i fa de lume.
Obiectivul final al psihoterapiei consta n realizarea unei sanatati mintale (psihice) nalt
calitative; terapeutul trebuie,,sa fac totul pentru ca aptitudinile pacientului sa se realizeze
facndu-l pe acesta att eficient, ct i capabil s se bucure, pe ct posibil (Freud-Introducere n
Psihanaliza-Paris-1925).

2. Scurta istorie a relaiei de ajutor Psihoterapia n contextul profesiilor de ajutor

Sub titulatura de profesiuni de sprijin (de sntate mintal), gsim reunite o serie de domenii
axate pe nevoi sociale diferite. Unii profesioniti sunt rapid identificai ca atare (psihiatri,
psihologi, consilieri, asisteni sociali). Alii (medicii, preoii, surorile medicale, profesorii) ncep
deja s fie i ei ncadrai, n literatura de specialitate, n rndul acestor profesioniti. Evident este
ca cei mai muli teoreticieni sunt de acord c termenul consiliere i gsete locul firesc alturi de
orientare i psihoterapie.
Exist cteva condiii fr de care nu se poate vorbi despre aciunea de sprijin (help):
1. Prima se refer la existena unui specialist capabil s acorde ajutor i a unei persoane care are nevoie
de el i care, foarte important, este i de acord s fie ajutat.
2. A doua condiie presupune dorina de a acorda ajutor. Un consilier eficient este acela care i
contientizeaz propriile nevoi i care se desprinde, pe parcursul activitii de consiliere, de acele
aspiraii interioare care pot periclita relaia de sprijin, prin deplasarea accentului i a interesului dinspre
client spre propria persoan (avem n vedere nevoile de recunoatere, de mplinire, putere, de admiraie,
ncredere n sine etc). Ghidat de aceste nevoi personale, consilierul nregistreaz un eec sigur.
3. Urmtoarea condiie vizeaz abilitile consilierului fie ele naturale sau nvate/dezvoltate.
4. Ultima cerin se refer la condiiile concrete n care se realizeaz aciunea de consiliere i care
trebuie s asigure confort, intimitate, plcere estetica, totul n limitele bine definite ale unui interval de
timp.
Intre principalele profesiuni de sprijin care isi diputa domeniul consilierii-psihologia, psihiatria, asistenta
sociala, si consilierea se mentin o serie de importante diferente care provin pe de oparte din formatia
teoretica si practica a fiecaruia sip e de alta parte din traditie si din acreditari.
Domeniul psihoterapiei
Aici se pune problema abordat de fiecare specialist n parte: consilierea se adreseaz tuturora, pe cnd
psihoterapia se ocup mai ales de situaii de tulburri ale sntii neuropsihice. Consilierul are o
pregtire interdisciplinar, viziunea sa este mai cuprinzatoare dect a specialistului psihoterapeut.
Activitatea de consiliere are un caracter proactive, iar psihoterapia actioneaz ntr-un mod reactiv. Este
adevrat c, n final, ambele urmresc schimbri de comportament, dar consilierea ncearc s previn
poteniale probleme, s sprijine deciziile clientului pentru un plan de aciune care s i asigure, undeva n
viitor, succesul ntr-un domeniu sau altul; psihoterapeutul se ocup de cele mai multe ori de tratarea unor
probleme deja existente. Consilierea nu i propune s trateze niciodat luand n considerare doar
caracterul general al celor dou activiti.
Psihiatria
Diferenta intre un consilier si un psihiatru este ca doar ultimul are dreptul legal sa prescrie tratament
medicamentos su sedative sau psihotropice.Psihiatrii au pregatire medicala(facultatea de medicinacu o
specializare in psihiatrie)si au abilitati pentru tratarea tulburarilor mentalede etiologie fiziologica, dar
psihiatrii nuau pregatire minimala sau deloc in ceea ce priveste tehnicilede consigliere individuala sau de
grup, tehnicile de evaloarein domeniul dezvoltarii competentelor ori pentru consigliere in cariera.
Specialistii psihologi
Psihologii sunt foarte bine pregatiti sa identifice si sa trateze problemele emotionale , sa intreprinda
cercetari si sa aplice tehnici de evaloare, sa practice consigliere si psihoterapie individualasi de grup.
Psihologii activeaza in organizatii umanitare, institutii de stat sau private, penitenciare, companii
industrial, scoli etc.
Asistenta sociala
Rolul asistentului social este srans legat de categoriile sociale defavorizate. Acest specialit este pregatit sa
isi assume inclusive roluri de consiliersi uneori de psihoterapeut pentru personae cu difeite problem
sociale. Asistentii sociali sunt des intalniti in organizatiile de protective a familiei, copilului, femeilor,
somerilor, batranilor, in spitale,fundatii, si asociatii umanitare.Sunt totusi slab pregatiti pe partea de
consigliere in cariera, tehnici de evaloare si metode cantitative de cercetare sociala.

3. Apariia i evoluia principalelor curente psihoterapeutice: psihodinamice, umaniste,

cognitive i comportamentale.
 Nu se poate aborda problema tratamentelor psihologice fara referinta constanata la castigul
teoriei astfel principalele directii terapeutice pot fi impartite dupa Karasu n 3 categorii:
1- Orientarea DINAMICA Psihoterapiile Dinamice considera ca toate fenomenele sun rezultatul
interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice, inaccesibile constiintei omului carora el le opune
rezistenta; ca atare, scopul psihoterapiei consta in facilitatea emergentei si intelegerii continutului
inconstient al psihismului. Abordarea psihodinamica - se refera nu numai la psihoterapia psihanalitica,
ci si la multe alte tipuri de terapii de orientare psihodinamica, toate avand legaturi cu teoriile lui Sigmund
Freud (1856-1939), cel care a fondat psihanaliza.
2- Orientarea COMPORTAMENTAL Psihoterapiile competentale pornesc de la premiza ca orice
comportament, normal sau anormal, este produsul a ceea ce a invatat sau nu a invatat subiectul, in
consecinta bolile psihice ar fi deprinderi invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar, repetate si
intarite de stimuli specifici de mediu. Pentru vindecarea lor, pacientul trebuie sa invete noi alternative,
care trebuie exersate, atat in cadrul situatiei terapeutice, cat si in afara ei.
Principiul de baza al psihoterapiei cognitiv-comportamentale se refera la faptul ca starile afective
negative, cum ar fi depresia, anxietatea, panica, iritarea, precum si comportamentele dezadaptative au la
baza modul distorsionat in care oamenii gandesc despre ei insisi, despre lume si despre viitor. Aceste idei
eronate au tendinta de a aparea si la persoane cu un nivel intelectual ridicat, persista chiar in contradictie
cu datele realitatii si conduc la comportamente autoblocante si autodistructive. Demersul terapeutic pune
accentul pe tehnicile de restructurare atitudinala, apeland la principiile invatarii pentru a obtine modificari
in sfera comportamentului. Rezolvarea de probleme reprezinta o latura importanta a tratamentului.
Psihoterapia este limitata in timp, are obiective clar definite, rezultate evidente, de cele mai multe ori
posibil de cuantificat. Terapia cognitiv-comportamentala are rezultate eficiente in tulburarile anxioase
(anxietate generalizata, atacuri de panica, agorafobie, fobii multiple, fobie sociala), depresive, in
tulburarile post-traumatice de stres, in cele datorate abuzului de substante, dar si in cazuri mai complexe
cum ar fi, de pilda, tulburarile de personalitate.Abordarea cognitiva este astazi, impreuna cu abordarea
comportamentala si formand impreuna terapia cognitiv-comportamentala, una din cele mai populare, mai
raspandite si mai apreciate terapii, datorita duratei scurte si eficientei in inlaturarea simptomelor.
3- Orientarea EXPERENIAL. - Psihoterapiile experientiale au ca punct de plecare situatia de
subestimare a dimensiunilor etice ale omului sin a relatiilor sale morale cu ceilalti; omul nu poate fi
cunoscut numai prin analiza comportamentului sau manifestare, ci si prin intelegerea trairii(experientei)
lui interioare. Sub acest unghi, omul sanatos este considereat ca o entitate inerent activa, autoafirmata,
autopotentata si luptatoare, dotata cu o capacitate aproape nelimitata de crestere si dezvoltare.
Psihoterapia nu are in vedere numai vindecarea bolii, ci si dezvoltarea clientului(pacientului) atat prin
atingerea inei maxime constientizari, cat si prin dezvoltarea unor dimensiuni ca: autodeterminarea,
creativitatea si autenticitatea. Centrata mai curand pe dezvoltare personala, interpersonala (de grup) si mai
nou, transpersonala, orientarea experientiala grupeaza metodecare integrand creator reperele
fundamentaleale gandirii psihanaliticeschimba perspectiva abordarii clientilor(pacientilor) intr-un effort
de operare transformativa asupra calitatii si mecanismelor procesului de autocompensare si restructurare
interna. Accentul se comuta de la cauze si efecte la dinamica procesuala ce se desfasoara intre aceste
doua centre de interes pentru terapeut. Toate terapiile experientiale sunt preocupate de dinamica
transformarilor si restructurarilor intrapsihice si interpersonale, lasnd persoana pe o traiectorie de
maturizare , participare si decizie responsabilainprocesul propriei deveniri , pe stimularea potentialului de
autoactualizare si autodezvoltare.
Despre fiecare gasiti la punctul 1 Tehnici si metode

Problema Orientarea dinamica Orientarea Orientarea

psihanalitica comportamentala experientiala
Problema principala Represiunea sexual Anxietatea Disperarea existenial,
fragmentarea Eu-lui,
pierderea posibilitii
umane, incongruena.
Conceptia Conflictele instinctuale, Deprinderile nvate,
psihopatologica (cauza dorinelibidinale comportamente
aparitiei simptomului) necontientizate deficitare sau n exces -----------------------
care au fost ntrite de
factori de mediu.
Conceptul de sanatate Prin rezolvarea Sntatea nscut, Autorealizarea
conflictelor refulate, reducerea simptomelor, potenialului uman,
victoria Eu-lui asupra absena simptomelor sau autodesvrirea
Sine-lui, ntrirea Eului. anxietii, eliminarea personal, rectigarea
comportamentelor autoncrederii i
problem spontaneitii.
Cum se produce Cu ajutorul mai Prin nvare Trirea experienei
schimbarea profund, nelegerea imediate
intelectual emoional
Perspectiva temporala Perspectiva istoric, Perspectiva non - Orientare anistoric,
centrat pe trecutul istoric, centrat pe trirea momentului
subiectiv. prezentul obiectiv. fenomenologic
Durata tratamentului De lung durat, cu De scurt durat, non - De scurt durat i
caracter intensiv intensiv intensiv
Sarcina terapeutului S neleag coninutul Programarea, A nva pacientul s
mental de natur recompensarea, interacioneze ntr-o
incontient al nhibarea sau elaborarea atmosfer reciproc, s
subiectului, unor noi rspunsuri se comporte autentic.
semnificaiile ascunse comportamentale,
ale vieii bolnavului. adecvate la situaiile
anxiogene.
Tehnica Interpretarea, Condiionarea, Interaciunea, dialogul,
psihoterapeutica asociatia libera, desensibilizarea dramatizarea.
analiza transferului, a sistematic, elaborarea
actelor ratate si unor modele
comportamentale noi.
viselor
Modelul terapeutic Modelul medical tip: Model educaional: Model existenial, relaie
parinte-copil, medic- profesor - elev; printe - om-om, bazat pe
bolnav, autoritar, copil, autoritar, bazat pe nelegere uman
bazat pe contract o convenie de nvare. reciproc.
terapeutic
Natura relatiilor Relatii de tip Relaii ca efect secundar Relaie real, primar n
terapeutice transferential terapiei i se restrnge raport cu terapia
doar la relaia real
obiectiv.
Rolul terapeutului Interpretare un stil Terapeutul are rol de Rol de acceptare
direct frustrant sftuitor, educator, stil reciproc, stil interactiv,
Reflectare nepasional direct centrat pe permisiv, recompen-
rezolvarea problemei sativ.
4. Relaia psihoterapeutic specificul comunicrii terapeutice

Obiectul central al cercetrii este relaia dintre parteneri n cadrul comunicrii i interaciunea mijlocit
prin mesaj. Abordat astfel, comunicarea este prin definiie comportament i devine accesibil prin
metoda observaiei.
In defasurarea vie a interactiunilor lor, oamenii isi defines si isi redefines continuu relatiile, pornind de la
reguli de comunicare pe care par cu totii sa le cunosca, desi else sunt rareori formulate explicit.Singurul
mode a avansaa ipoteze verificabile empiric in domeniul pragmaticii comunicarii este Acela de a aborda
comunicarea in termini de comportament, a carui manifestare poate fi observata in desfasurarea sa
actuala, aici si acum
Axiomele comunicarii:
Nu putem s nu comunicm - Orice comportament (verbal, nonverbal i paraverbal), integrat unei
interaciuni, are valoare de mesaj, cu alte cuvinte: este comunicare. ntruct comportamentul nu are
termen contrar, "nu putem s nu avem comportament" si astfel ajungem la concluzia c "nu putem s nu
comunicm". Daca studiem comunicarea ca interactiune situate in context, putem constata ca nu doar
comportamentul verbal este purtator de mesaj. Privirea , gestul, mimica, dar si tacerea, retragerea,
replierea sunt acte de comunicare, intrucat participa la schimbul dintre interactanti. A nu vorbi, a nu da
atentie partenerului sunt tot atatea mesaje, la care in consecinta, acesta nu poate sa nu reactioneze.
Orice comunicare prezint dou aspecte: coninut i relaie, astfel nct al doilea l nglobeaz pe
primul i este, cu alte cuvinte, o metacomunicare. Considerat comportament orice comunicare
reprezint un angajament i definete o relaie. Altfel spus, pe lng faptul c transmite o informaie,
comunicarea induce un comportament.
Natura relaiei depinde de punctuaia secvenelor de comunicare ntre parteneri- Studiind circularitatea
schimburilor comunicaionale, s-a observat tendina interactanilor de a "decupa" n moduri diferite
"secvenele" de comunicare. Acest decupaj se realizeaz prin aa-numita "punctuaie". Rostul ei este s
contribuie la definirea relaiei, fiecare partener avnd n principiu tendina s "puncteze" n funcie de
propriile sale valori sau de poziia (de superioritate, preeminen, dependen) pe care ncearc s i-o
defineasc, n raport cu cellalt.
Fiinele umane folosesc dou moduri de comunicare: digital i analogic. n limbajul natural, folosind:
stabilind o legtur convenional ntre cuvnt i obiectul desemnat. Comunicarea analogic, are raporturi
mai directe cu ceea ce reprezint, n spe raporturi de asemnare i prin aceasta este, ntre anumite limite,
un limbaj "universal". Orice form de comunicare non-verbal poate fi inclus n repertoriul formelor de
comunicare analogic: mimica, pantomimica, postura, inflexiunile vocii, .a.m.d., precum i indicii de
context cu valoare de comunicare. Omul este singurul organism capabil s utilizeze aceste dou forme ale
comunicrii.Continutul este in majoritatea cazurilor transmis digital, in vreme ce relatia este de regula
definite anlogic.
Aceast caracteristic a comunicrii umane, de a opera simultan n cele dou modaliti, pare s nu pun
nici un fel de dificultate ct vreme le studiem separat, de pild fcnd clasica distincie comunicare
verbal/comunicare nonverbal. Dac ns admitem concomitena lor n unul i acelai mesaj, precum i
faptul c, n fluxul viu al comunicrii, sntem adesea obligai s "traducem" mesajul analogic ntr-unul
digital i invers, observm c apar probleme care, la limit, conduc la comunicarea patologic. In
definirea relatiei, limbajul analogic este mai apt sa redea complexitatea, nuantele,varietatea legaturilor ve
guverneaza interactiunile in cadrul comunicarii. Prin comunicarea analogical este greu, uneori imposibil
sa exprimam anumite functii logice(ca de pilda negatia), abstractiuni sau diferenteintre trecut , prezen si
viitor.Aceste caracteristici fac ca limbajul digital, in ciuda sau poate tocmai din cauza preciziei sale, sa nu
poata traduce intotdeauna in mod adecvat mesajul analogic.

5. Schimbarea psihoterapeutic
Toate caracteristicile comunicarii normale se pot prezenta si in forme disfunctionale, patologice.
Interventia terapeutului este posibila si oportuna iar formele patologice comunicarii impugn
modalitati diferite de a le asista. Cand acestea reprezinta blocaje terapeutul poate intervene
modificand regulile de comunicare, recomandand si dirijand metacomunicarea, inlesnind
traducerile dintre digital si anlogic,etc. el poate deloca secventele repetitive, organizate patologic
Acionnd asupra comunicrii prin comunicare, terapeutul acioneaz asupra principalului mecanism de
autoreglaj al subiectului aici i acum, deci n cadrul relaiei terapeutice, dar i asupra relaiei n sine
vzut ca sistem de autoreglare prin feedback. Comunicarea eficient se refer la abilitatea celui ce
comunic de a rspunde ntr-un mod ct mai adecvat feedbacku-lui.