Terapia dinamica versus terapia cognitiv-comportamentala

Psihoterapiile dinamice au la baza asertiunea conform careia toate fenomenele mentale sunt
rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice, inaccesibile constiintei omului si carora
el le opune rezistenta; în consecinta, scopul psihoterapiei consta în facilitate emergentei si
întelegerii continutului inconstient al psihismului.
In psihoterapie, ca, de altfel, in orice forma de terapeutica, medicul trebuie sa-si adapteze
tehnica necesitatilor bolnavului. Psihoterapia fundamentata pe principii dinamice (psihodinamice)
trebuie sa se adapteze la nevoile pacientului in scopul dezvoltarii armonioase a capacitatilor
acestuia. Ea trebuie sa urmareasca dezvoltarea de noi structuri si reactii emotionale, nu numai in
prezenta terapeutului, ci in oricare alta imprejurare din viata subiectului.
Psihoterapia dinamica inglobeaza terapiile analitice axate pe explorarea relatiei dintre
constient si inconstient. Adeptii acestor psihoterapii se bazeaza in cea mai mare parte pe teoriile lui
Sigmund Freud, Alfred Adler si Carl Jung. Psihoterapia dinamica este similara psihanalizei prin
faptul ca atribuie problemelor emotionale unor motivatii si conflicte inconstiente, insa, spre
deosebire de teoria freudiana, aceste motivatii nu sunt neaparat de natura sexuala.
Psihoterapiile dinamice sunt eficiente in tratarea unei game largi de afectiuni psihice,
inclusiv tulburari depresive, tulburari de anxietate, atacuri de panica, dificultati in sfera sexuala si
afectiuni legate de stres. Terapia se remarca prin autointrospectie si utilizarea relatiei intre pacient si
terapeut ca oglinda a reatiilor problematice din viata pacientului.
Psihoterapia dinamica utilizeaza doua forme de terapie: expresiva si suportiva. Terapie
expresiva este un proces explorator ce incearca ameliorarea simptomelor prin intermediul insight-
ului (al iluminarii sau al intelegerii de sine), iar terapia suportiva este utilizata atunci cand este
necesara ameliorarea imediata a suferintei pacientului si ramane la nivelul superficial al
problemelor.
Cu toate ca terapia psihodinamica a suferit transformari semnificative de-a lungul secolului
XX, cei mai multi psihoterapeuti psihodinamici înca sondeaza inconstientul pacientilor în legatura
cu experientele copilariei pentru a furniza rezolvarea problemelor curente ale acestora. Multi
terapeuti psihodinamici contemporani încearca sa-si ajute pacientii sa patrunda si sa înteleaga
propriile conflicte reprimate precum si încarcatura afectiva sau sentimentele.
Psihoterapia dinamica experientiala este o metoda terapeutica accelerata, avand o durata mai
scurta decat terapiile traditionale. Termenul "experiential" se refera la importanta acordata
experientei si trairii individuale a sentimentelor conflictuale, iar "dinamic" se refera la conceptele
freudiene pe care se bazeaza: inconstient, transfer, mecanisme defensive, rezistenta si conflict
intrapsihic.
Obiectivul psihoterapiei dinamice experientiale este descoperirea emotiilor esentiale,
ascunse in inconstient, cu ajutorul relatiei terapeutice care ofera pacientului sprijin si ghidare.
Majoritatea oamenilor obisnuiesc sa refuleze diverse emotii pentru a evita suferinta, insa
obstacolele create in calea emotiilor produc disfunctii in relatiile cu ceilalti si cu sine. Odata cu
inlaturarea barierelor, pacientul va putea beneficia din nou de intimitate, spontaneitate si largirea
orizonturilor. Printre factorii principali care inhiba aceste sentimente esentiale se numara anxietatea
si culpabilizarea.
Strategia acestei psihoterapii este compusa din interventii terapeutice specifice (verbale) si
sprijinul si mediul securizant oferit de relatia terapeutica. Psihoterapia dinamica experientiala este
eficienta intr-o gama larga de afectiuni psihice, inclusiv tulburari cronice si tulburari de
personalitate. Efectele pozitive se mentin pe o perioada indelungata dupa incheierea tratamentului.
Scolile experientialiste includ: terapia centrata pe persoana, gestalt terapia, psihodrama clasica,
analiza existentiala, analiza bioenergetica, analiza tranzactionala, programarea neuro-lingvistica,
terapia transpersonala, terapia experientiala a unificarii.
Psihoterapia dinamica de scurta durata functioneaza dupa aceleasi principii ca psihanaliza,
insa are tehnici si obiective diverse. Accentul se pune pe solutionarea problemelor si oferirea
instructiunilor, nu pe interpretare si explicatii.
Aceasta abordare se concentreaza pe tulburarile afective rezultate in urma evenimentelor
traumatizante reprimate sau nerezolvate si are ca obiectiv constientizarea sursei sentimentelor care
impiedica functionarea normala.
Relatia de colaborare dintre terapeut si pacient ocupa un loc important in psihoterapia
dinamica de scurta durata, deoarece ofera pacientului sprijin si ghidare in decursul rezolvarii
conflictelor intrapsihice dificile. Chiar de la inceputul tratamentului, terapeutul isi asuma un rol
activ si interpreteaza rezistentele, transferul si alte elemente ale dinamicii dezvoltarii simptomelor.
Relatia intre terapeut si pacient trebuie sa se bazeze pe incredere, intelegere si empatie,
pentru a facilita acceptarea interpretarilor si identificarea gandurilor si sentimentelor reprimate sau
exprimate impropriu prin actiune sau pasivitate.
Comportamentele inhibate si depresia sunt interpretate ca un paravan ce ascunde emotiile
reprimate rezultate in urma neexprimarii sentimentelor. Pacientii sunt incurajati sa retraiasca unele
evenimente sau sentimente dureroase din trecut, care au ramas nerezovate.
 Psihoterapiile comportamentale pornesc de la premisa conform careia comportamentul
normal sau anormal este produsul a ceea ce a învatat sau nu a învatat persoana; în consecinta,
tulburarile psihice pot fi deprinderi învatate sau raspunsuri dobândite în mod involuntar, repetate si
întarite de stimuli specifici din mediu. Pentru tratarea lor (sau ameliorarea), pacientul trebuie sa
învete comportamente alternative, care trebuie exersate, atât în cadrul sedintei terapeutice (in vitro),
cât si în afara ei (in vivo) (Forsyth si Sabsevitz, 2002).
Psihoterapiile cognitive sustin ca distorsiunile si / sau disfunctiile de gândire influenteaza
dispozitia si comportamentul. Terapia cognitive accentueaza colaborarea si participarea activa a
pacientului si terapeutului.
Orientarea spre obiective, focalizarea pe problema si limitarea în timp a interventiei
terapeutice sunt atuurile esentiale. Structurarea riguroasa a sedintelor învata pacientul sa identifice,
evalueze si sa raspunda cognitiilor disfunctionale. Psihoterapia cognitiva ofera oportunitatea
schimbarii fundamentale a miezului cognitiilor si efecte pe termen lung a acestor schimbari.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (TCC) combină elementele terapiei
comportamentale şi ale terapiei cognitive, pornind de la ideea că răspunsurile comportamentale și
emoţionale la anumite evenimente sau situaţii nu sunt cauzate direct de acestea, ci de percepțiile şi
interpretările făcute asupra acestor evenimente şi situaţii.
Abordarea cognitiv-comportamentală este orientată către probleme și vizează atenuarea
simptomelor patologice, ceea ce duce la o ameliorare a funcţionării comportamentale sau la o
remisiune totală a unei tulburari psihiatrice. Accentul se pune pe comportamentele problematice,
cognițiile maladaptive și emoțiile însoțitoare, dar şi pe stabilirea unor obiective clare în demersul
terapeutic .
Avantajul acestei terapii este faptul că pacientul este implicat activ în procesul terapeutic,
tehnicile sunt însuşite şi aplicate de către clienţi atât în terapie cât și în viața lor privată, astfel
efectele pozitive se menţin și după întreruperea terapiei.
Terapia cognitiv-comportamentală este o terapie de scurtă durată care şi-a dovedit eficienţa
atât în dezvoltarea  şi autocunoaşterea personală, cât şi în tratarea unei game diversificate de
probleme psihice, cum ar fi: depresia, anxietatea, atacul de panică, furia, problemele de cuplu,
abuzul sau dependenţa de substanţe, fobiile, tulburările de alimentaţie și tulburările de personalitate.
Deși tehnicile TCC şi-au dovedit eficienţa în studiile efectuate pe adulţi şi adolescenţi ,
experienţa clinică ne arată faptul că terapia individuală cu copiii de vârstă preşcolară/ școlară
trebuie să implice un anumit nivel de terapie prin joc. Complexitatea tehnicilor cognitiv-
comportamentale utilizate cu clienții mai în vârstă, sunt adaptate conform dezvoltării pentru copiii
de vârstă școlară și preşcolară, folosind tehnici de joc cum ar fi modelarea, jocurile de rol, jocurile
sociale, jocurile competitive și jocul de păpuși. Terapia cognitiv-comportamentală a fost utilizată cu
succes la copiii cu vârsta sub 7 ani prezentând o serie de probleme, inclusiv encoprezis, enurezis,
refuzul școlar, durere abdominală, tulburare de anxietate generalizată, fobii, abuz sexual  și
probleme de comportament disruptiv. Tehnicile concrete cu instrucţiuni clare și simple sunt utile
pentru majoritatea copiilor mici, în timp ce adolescenții se pot angaja de obicei în utilizarea unor
tehnici mai sofisticate, precum identificarea convingerilor disfuncționale și a tehnicilor de 
restructurare cognitivă.
În prezent, psihoterapia cognitiv-comportamentală ocupă locul întâi în lume în ceea ce
priveşte eficienţa, numeroase studii demonstrând  faptul că această abordare terapeutică este cel
puţin la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos  în tratarea depresiei, a anxietăţii, a
obsesiilor, fobiilor, tulburărilor obsesiv-compulsive, tulburărilor de stres post-traumatic, atacurilor
de panică, insomniei, tulburărilor de alimentaţie sau adicţiilor.
In ultimii ani, au avut loc progrese semnificative in ceea ce priveste aplicarea interventiilor
cognitiv-comportamentale in problemele emotionale si comportamentale ale copiilor si
adolescentilor. Mai precis, terapia cognitiv-comportamentala a fast aplicata in numeroase probleme
clinice des intalnite la tineri, inclusive anxietate, tulburare de hiperactivitatecu deficit de atentie
(ADHD), tulburare de conduita, depresie, tulburari alimentare rare de comportament opozant,
pentru a mentiona doar cateva. In ultimii cativa ani au fost elaborate o serie de materiale excelente,
de referinta pentru clinicienii care lucreaza cu adolescenti si copii, cu privire argumentele practice
si empirice pentru utilizarea TCC la tineri.
Cu toate acestea, in pofida tot mai multor lucrari de specialitate asupra TCC la pacientii
tineri, exista in continuare prea putine resurse referitoare la folosirea acestui tip de terapie la copii in
contexte educationale sau scolare. Dat fiind rolul esential al scolii si al personalului didactic in
dezvoltarea cognitiva, comportamentala, emotionala, sociala si interpersonala a copiilor si
adolescentilor, este oportun faptul ca atat clinicienii care activeaza in scoli, cat si sistemele de
invatamant incep sa ia in consider are implementarea serviciilor de interventie bazata pe TCC,
pentru a veni in sprijinul copiilor si adolescentilor care au nevoie de asistenta.
S-a pus mereu problema daca o metoda de terapie este mai buna decât alta.
Numeroase studii au demonstrat ca nu exista diferente semnificative în ceea ce priveste
eficienta în diverse sisteme psihoterapeutice (Casey si Bermon, 1985; Cross, Sheehan si Khan,
1982; Diloreto, 1971; Garfield, 1983; Michelson, 1985; Smith, Glass si Miller, 1980)
 Alti autori contesta aceste concluzii (Eysenck, 1985; Pirolean, Murdoc si Brady, 1983;
Shapiro, 1985) afirmând ca aceasta problema complexa nu a fost înca rezolvata.
La universitatea din Pennsylvania a fost realizat un studiu în cadrul căruia au fost comparate
terapiile psihodinamice, cognitive si comportamentale, concluzia fiind ca aceste demersuri dau
rezultate asemanatoare si ca 80% dintre pacienti beneficiaza de pe urma lor (Gabbard, 1995).
Se poate afirma însa, pe baza observatiilor clinice, ca anumite metode de terapie sunt mai
potrivite pentru anumiti clienti.
Astfel, terapia psihanalitica se potriveste mai bine persoanelor interesate de autocunoastere
si autoanaliză, care doresc sa-si rezolve conflictele intrapsihice si sa aiba relatii armonioase cu
ceilalti. Pe de alta parte, terapia comportamentala pare mai eficienta în cazul celor cu probleme clar
delimitate în sfera conduitei, cum ar fi fobiile.
Terapia cognitiva da rezultate bune în cazul depresiilor usoare si moderate sau în atacurile
de panica. (Dupa Irina Holdevici, I., Neacsu, V., 2008, pag. 26)

Bibliografie
Holdevici, I., 1996, Elemente de psihoterapie. Ed. AII, Bucuresti
David, D., (coord.), 2003, Interventie cognitiv comportamentala in tulburarile psihice,
psihosomatice si optimizare umana, Ed., BCU, Cluj-Napoca
Marin, M., (coord.), 2011, Psihoterapii-teorie, motode, interventie, ed. a II-a, Ed.Universitatii din
Oradea, Oradea
Holdevici, I., Neacsu, V., 2008, Sisteme de psihoterapie si consiliere psihologica, Ed., Kulluys,
Bucuresti