Ce înseamnă psihopatologie?

Cf.Dicționarului Larousse (N.Sillamy, 1995),

psihopatologie = psihologie patologică = disciplină
având drept obiect de studiu tulburările de
comportament, conștiință și comunicare.
Etimologic, cuvânt compus
Psyche
Pathos
Ce înseamnă psihopatologie?
Alți autori (A.Sims, 1995) consideră că psihopatologia
reprezintă studiul manifestărilor tulburărilor mintale.
Cf. altor autori, psihopatologia este un studiu
sistematic care presupune evidențierea etiologiei,
simptomatologiei și evoluției bolilor mintale.

În fine, există și voci care o consideră parte a

psihologiei patologice care se ocupă cu: boala
psihică,manifestările psihice ale bolii somatice,
dezadaptarea.
Psihopatologia – direcții
Există 2 direcții importante ale psihopatologiei:

A. Explicativă – de ce? = construcții teoretice

B. Descriptivă =descrie și clasifică experiențele

anormale relatate de pacient sau observate în
comportamentul său.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
1. Modelul ATEORETIC
- abordare creată în S.U.odată cu elaborarea DSM
- depășirea limitelor cunoștințelor actuale privind
etiologia bolilor psihice
- facilitarea comunicării între clinicieni cu
orientări teoretice diferite
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Prima editie a DSM apare in 1952 ca un soi de
Nomenclator al bolilor psihice pentru uzul Fortelor
Armate.
În 1968 apare DSM II, reviziuirea primei editii.
Publicat în 1980, DSM-III numara 494 de pagini și
lista 265 de categorii de diagnostic. Manualul a intrat
rapid în utilizarea internationala și a fost numit o
revoluție în psihiatrie.
Urmatoarele actualizari au fost facute in 1994 (DSM
IV), 2000 (DSM IV – TR) si 2013 (DSM V).
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Incepand cu DSM III se trece la adoptarea unui sistem
diagnostic multiaxial (avand in vedere necesitatea de a
inregistra anasamblul informatiilor disponibile), astfel:
Axa I și II – tulburările mintale
Axa III - tulburările/afecțiunile fizice prezente la persoana
evaluată și având importanță în înțelegerea și tratamentul
cazului.
Axa IV – probleme psihosociale și de mediu care ar putea
influența diagnosticul,tratamentul sau prognosticul.
Axa V – funcționarea psihologică, socială și profesională a
persoanei în cauză.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Diagnostic pe axe:
AXA I: Schizofrenie paranoidă, formă cronică (fără
remisiuni interepisodice de calitate).
AXA II: Personalitate destructurată psihotic.
Personalitatea premorbidă greu de investigat.
AXA III (diagnostice medicale / somatice): nu exista
antecedente medicale relevante.
AXA IV (problemele sociale): scăderea rețelei de suport
social, lipsa locului de muncă, prezența fenomenelor
negative de boală.
AXA V (funcționarea socială): scor GAF = 55.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
2. Modelul Behaviorist
Potrivit acestei optici, atât comportamentele normale, cât
și cele anormale sunt dobândite și menținute prin
mecanisme identice și conforme cu legile generale ale
învățării.
Behavioriștii resping orice cauză internă ca o cauză
ultimă a comportamentului, legând apariția oricărui
comportament de mediul înconjurător al subiectului.
Astfel, clinicienii încearcă să precizeze condițiile specifice
de mediu care preced, acompaniază sau urmează
comportamentelor studiate.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Un comportamentalist va nota reactii ale insului, nu
va eticheta, ci va cauta patternuri de comportament.
Schema dupa care judeca faptele este
 A(antecedent), B (behavior),C (consequences).
 Iti va interzice sa spui copilul este frustrat, implicand
cunoasterea naturii comportamentului copilului, si va
cere sa te limitezi la a descrie comportamentul (de
exemplu: copilul musca).
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
3. Modelul BIOLOGIC
Abordare în care accentul este pus în principal pe
influența modificărilor morfologice sau funcționale
ale SN asupra genezei tulburărilor mintale.
În prezent devine alarmantă dimensiunea la care
tulburările psihice tind să fie explicate din perspectivă
neurobiologică și neurochimică.
Continuarea abordării tulb. psihice din această
perspectivă ar conduce la îndepărtarea psihologului
de psihopatologie și medicalizarea excesivă a acesteia.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
4. Modelul COGNITIVIST
Explicarea tulburărilor mintale se face
ținând cont de procesele prin
intermediul cărora o persoană
dobândește informații despre sine și
mediu, asimilându-le pentru a-și regla
comportamentul.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Teorii care încearcă să explice depresia:
Aaron Beck
- cauze contributive distale ----- schemă depresogenă
+ stress generat de evenimente de viață negative
- cauze contributive proximale ------ distorsiuni
cognitive (ex. suprageneralizare)
- cauza proximală (suficientă) = triada:
 - un pdv negativ privind propria persoană
 - judecăți pesimiste privind lumea
 - un pdv negativ referitor la viitor
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
5. Modelul ETNOPSIHOPATOLOGIC
Se referă la raportul dintre tulburările
psihopatologice și cultura pacientului.
2 perspective:
A. Prima subliniază ceea ce este specific anumitor
culturi, prin sindroame cu specificitate culturală
(latah, karo, amok).
B. Etică – se referă la invarianții clinici
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
Orice tip de comportament - deci si patternurile
comportamentale din cadrul diverselor tulburari
psihice - este judecat prin prisma a ceea ce o societate
considera a fi normal, a ceea ce valorizeaza ea.
Daca egocentrismul e considerat valoare, narcisicul
va fi aplaudat, considerat perfect normal si adaptat,
iar cel care se sacrifica pentru binele colectivitatii – un
dezadaptat.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
6. Modelul FENOMENOLOGIC
origini în filosofia fenomenologică - Fenomenologia (din
limba greacă: phainómenon și logos = studiul fenomenelor) este un curent
filosofic din secolul al XX-lea, care încearcă să descrie structura
experienței, așa cum este reprezentată în conștiință.
Reprez. K. Jaspers și L.Binswanger
- încearcă să descopere care este
experiența nebuniei pronind de la cei
care au trăit-o.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
7. Modelul EXISTENȚIAL – cu rădăcini în
filosofia existențială, centrată pe ideea de
libertate, alegere, responsabilitate.
Patologia – absența sensului.

Lucrare fundamentală – Omul în căutarea

sensului vieții – Victor Frankl.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
8. Modelul PSIHODINAMIC
Teoria psihodinamica moderna a fost deseori
considerata ca un model care explica fenomenele
psihice drept consecinte ale conflictului.

Acest conflict deriva din forte inconstiente

puternice care cauta sa se exprime si care necesita
o monitorizare constanta din partea fortelor care
se opun, pentru a le impiedica exprimarea
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
 - importanța trecutului personal
 - importanța sexualității, a exp. individuale
 - concepția funcțională asupra bolii mintale ca o
tentativă de ajustare, de rezolvare a unor probleme
care nu au putut fi rezolvate într-o manieră mai
satisfăcătoare.
MODELE ÎN PSIHOPATOLOGIE
9. Modelul SOCIAL
2 obiecte de studiu:
- rolul factorilor sociali în etiologia manifestărilor
psihopatologice
- repercusiunile bolii mintale asupra relației
pacientului cu mediul social

2 teme de cercetare:
A. Relația dintre apariția tulburării mintale și
apartenența la o clasă socială
B. Variația istorică a datelor epidemiologice
Conceptul de NORMALITATE
Dictionarul de psihologie Larousse precizeaza ca
normalitatea este o notiune relativa, variabila de la un
mediu sociocultural la altul.

Cuvantul normal provine de la latinescul norma =

unghi drept, ceea ce nu oscileaza nici la dreapta, nici la
stg, ceea ce se afla chiar la mijloc.

ECHILIBRU (al structurii și funcționării)

Conceptul de NORMALITATE
Criterii de normalitate (Ellis & Diamond)
1. Conștiința clară a eului
2. Capacitatea de orientare în viață
3. Nivel înalt de toleranță la frustrare
4. Autoacceptare
5. Flexibilitate în gândire și acțiune
6. Realism și gândire antiutopică
7. Asumarea responsabilității
8. Angajarea în activități creatoare
Conceptul de NORMALITATE
9. Angajarea moderată și prudentă în activități
riscante
10. Conștiință clară a interesului social
11. Gândire realistă
12. Acceptarea incertitudinii și capacitate de ajustare
13. Îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de
perspectivă.
Perspective asupra normalității
1. Normalitatea ca sănătate
A delimita normalul de patologic este extrem de
delicat, mai ales în ceea ce privește psihicul, faptul
psihopatologic nefiind la fel de ușor de sesizat precum
o plagă, de ex.
Ne bazăm pe relatări (subiective) ale individului și pe
înțelegerea noastră (la fel de subiectivă) asupra
problematicii sale/intensității suferinței lui.
Perspective asupra normalității
Boala psihică se obiectivează prin fizionomii tipice ale
anumitor tipuri de existențe, conduite, idei, credințe, ce
contrastează cu uniformitatea și conformismul celor ale
comunității.
În orice caz, însă,

Patologic implică patos = sentiment concret al

suferinței și neputinței, al unei vieți
nemulțumitoare
Perspective asupra normalității
2. Normalitatea ca valoare medie
Abordarea se bazează pe descrierea
statistică a fenomenelor biologice,
psihologice și sociale, conform repartiției
gaussiene a curbei în formă de clopot.
Porțiunea mediană ar corespunde
normalului, iar extremele – deviante.
Perspective asupra normalității
Cf. acestei abordări, cu cât un fenomen este mai frecvent,
cu atât poate fi considerat mai normal, iar cu cât este mai
rar, mai îndepărtat de media statistică, cu atât apare ca
fiind mai anormal.
Criteriul nu e operant în medicină,unde unele fenomen
morbide apar f frecvent (unele infecții, caria dentară etc.),
iar alte fenomene f.rar (grupa ABIV,de ex), raritatea
nefăcând-l însă fenomen patologic.
Abordarea a fost utilizată extins în biologie și psihologie,
dar și-a capătat o utilizare tot mai intensă și în psihiatrie,
ca urmare a utilizării scalelor și testelor.
Perspective asupra normalității
3. Normalitatea ca utopie
Stabilește o normă ideală(valorică), un ideal de
normalitate atât dpdv individual, cât și comunitar.
Normalul valoric implică o măsurare de tip Pat al lui
Procust.(Expresia “Patul lui Procust” a devenit o metaforă la modul în
care societatea transformă oamenii, astfel încât să se potrivească tiparelor şi
regulilor prestabilite. Altfel spus, pentru a se adapta la societatea în care
trăieşte, un individ trebuie să facă mici sau mari compromisuri, să se
alungească sau să se scurteze.)
Perspective asupra normalității
Conceptul de sănătate mintală nu
poate fi înțeles decât prin sistemul
de valori al unei colectivități.
Societatea este cea care hotărăște
dacă un om este nebun sau sănătos.
C.F.Willard
Perspective asupra normalității
Colectivitățile umane își organizează
existența în raport cu idealuri comunitare
în care transpar legi, modele educaționale,
istoria grupului respectiv.
Normalitatea ideală definește felul în care
individul și comunitatea consideră că
persoana ar trebui să fie.
Perspective asupra normalității
4. Normalitatea ca proces (ca mod de functionare)
Un comportament normal este o rezultantă
finală a subsistemelor care interacționează.
Norma funcțională este cea care reflectă
măsura în care un organism, o persoană, un
subiect, își îndeplinește rolul funcțional
pentru care există în economia sistemului
din care face parte.
Perspective asupra normalității
Se nasc noi întrebări:
 Care este rolul funcțional pentru care o
persoană există?
 În câte - dintre sistemele din care individul
face parte - trebuie să fie eficient, pt a fi
considerat normal?
Nivele psihopatologice
 NEVROZE

PSIHOZE

PSIHOPATII = TULBURARI DE PERSONALITATE

Clasificarea tulburărilor psihice
Clasificarea încearcă să aducă oarecare ordine în marea
diversitate a fenomenelor întâlnite în practica clinică.
Scop – identificarea grupurilor de pacienți care prezintă
caracteristici clinice similare (astfel, stabilim cel mai
adecvat tratament + prognosticul cel mai probabil.
Deși folosirea schemelor de clasificare psihiatrică a fost
contestată, criticile au diminuat odată cu constatarea că
anumite sindroame răspund la tratamente specifice
fiecăruia (Tratat de Psihiatrie Oxford)
Clasificarea tulburărilor psihice
Criterii propuse (discutabile..)
- severitatea

- conștiința bolii

- neputința între a distinge între experiența subiectivă

și realitate
Nivele psihopatologice
Conceptul de nevroză
Domeniul cel mai întins al psihopatologiei
Etiologie dominant psihogenă
Psihogenii = grup polimorf de afecțiuni psihice de
intensitate și coloratură psihopatologică variabilă, cu
etiologie în principal reprezentată de traume psihice
care interferează cu istoria individului, brutal sau
trenant, depășindu-i capacitățile de adaptare și
răspuns, a căror apariție și evoluție depind de durata
și intensitatea psihotraumei ca și de particularitățile
psihologice și somatice ale subiectului.
Nivele psihopatologice
Simptome din sfera nevrozelor pot fi
considerate depresia, anxietatea, atacurile
de panică, diferitele forme de fobie,
patologia somatoformă sau conversivă, cele
asupra cărora pacientul este conştient că
reprezintă o schimbare faţă de starea de
bine pe care anterior o trăia
Nivele psihopatologice
 Exemple
 Fosta nevroză depresivă – actual
 - Distimie
 - Episod depresiv ușor sau moderat
 Fosta nevroză isterică
 - aria tulburărilor de conversie – tlb de conversie
 - aria tulb disociative (amnezia disociativă, fuga disociativă, P multiplă)
 - aria somatoformă – tulb de somatizare
 - tulb algică
 Fosta nevroză obsesiv – compulsivă
 - tulb obs - compulsivă
 Fosta nevroză anxioasă – tulb de anx generalizată, PTSD, tulb de adaptare,
reacția acută la stress
Nivele psihopatologice
În tratatul de psihiatrie Oxford (ediția a II-a),
definiția nevrozelor este formulată prin sublinierea
caracteristicilor acestora și anume:
sunt tulburări funcționale, adică nu sunt însoțite
de o boală cerebrală organică,
nu sunt psihoze, adică pacientul nu pierde contactul
cu realitatea exterioară oricât de severă este starea sa,
ele diferă de tulburările de personalitate, având
un debut distinct și nu o dezvoltare continuă din
primii ani ai vârstei adulte
Nivele psihopatologice
Definiție
Grup de tulburări cu etiologie psihogenă, cu
mecanisme psihice profunde în formarea
simptomelor, care operează cu materialul unui
conflict intrapsihic inserat în istoria individului.
Un răspuns de adaptare ineficient (după F. Tudose,
2007)
Nivele psihopatologice
Cea mai bună definire se face prin diferențierea
nevrozei de psihoză:

1. Nevrozele sunt anomalii sufletești care vizează

persoana într-un anumit domeniu (profesional,
familial) sau interes personal.
Psihozele lezează omul în întregime, global.
Nivele psihopatologice
2. Esența nevrozei stă în situație și
conflict, nevroticul utilizând mecanisme
specifice care intervin uneori și la individul
normal.
Psihoza are în special o etiologie endogenă
și foarte rar, una exogenă, circumstanțială
(mai ales ca trigger)
Nivele psihopatologice
3. Credem, spre deosebire de Freud,ca nici
fenomenul nevrotic, nici fenomenul psihotic nu
pot fi considerate ca modificări exclusiv
cantitative sau calitative.
Ele se deosebesc de normal din ambele puncte de
vedere, dar cu predominanțe diferite.
K. Jaspers
Nivele psihopatologice
Diferențierea nevroză-psihoză la
Freud:
1. Nevroza ia naștere în urma
conflictului dintre Eu și Sine.
Psihoza ia naștere din conflictul
dintre Eu și Lumea exterioară.
Nivele psihopatologice
2. Nevroticul pierde simțul realității numai
parțial.
(De ex. – doar o anume situație,
punctuală/un grup de situații îmi
declanșează fobia)
Psihoticul neagă întreaga realitate, îi
întoarce spatele și construiește o lume nouă
(delir).
Nivele psihopatologice
3. Nevroticul ajunge în situația sa
paradoxală de teamă ca nu cumva decupajul
de lume pe care l-a refulat să se reactiveze
și să-l indispună.
Psihoticul refuză realitatea din frica de a-și
pierde lumea proprie pe care a construit-o
sau ca nu cumva această lume să se
prăbușească.
Nivele psihopatologice
4. Conflictul nevrotic poate fi developat
și soluționat printr-o îndelungată cură
psihanalitică și niciodată spontan.
La psihotic, refularea poate apărea la
suprafață fără nici un fel de rezistență,
dar aceasta nu echivalează cu sănătatea.
Nivele psihopatologice
5. Limbajul nevrotic rămâne intact (e comprehensibil)
Limbajul psihoticului se dezorganizează în mod
obligatoriu.
Cu timpul, psihoticul devine incapabil să comunice,
iar atunci când o face, informațiile frunizate nu pot fi
înțelese și folosite de către ceilalți.
În cazul nevrozelor, comunicarea poate fi îngreunată
de anumite inhibiții, dar nu este niciodată întreruptă
total, iar modificările sunt în special cantitative.
Nivele psihopatologice
O altă diferență majoră dintre nevroze și psihoze ține
de critica pe care individul o are asupra problemelor
sale (vezi rap de ev psih)
De regulă, nevroticul își cunoaște problemele, fiind
capabil să le conștientizeze și să ceară ajutorul.
Pacientul psihotic nu recunoaște caracterul patologic
al ideilor și percepțiilor sale, considerându-se perfect
sănătos.
Nivele psihopatologice
CONCEPTUL DE PSIHOZĂ
Până la DSM III, sistemele de clasificare includeau
categoriile de boli mintale: psihoze și nevroze.
Termenul de psihoză cuprinde un cadru larg de
entități nosografice care se referă, în linii mari, la
formele mai severe de boală psihică din care fac
parte: tulburările mintale organice, schizofrenia,
tulburarea schizo-afectivă, tulburările delirante și
tulburările afective (ex PMD)
Nivele psihopatologice
Pentru definirea mai precisă a termenului au fost propuse
numeroase criterii, unele a căror valoare este discutabilă
(criteriul gravității, criteriul evolutiv, criteriul etiologic).
Pentru a sistematiza, le vom menționa pe următoarele:
Pierderea capacității de autoapreciere a propriei suferințe
Incapacitatea de a distinge între experiența subiectivă și
realitate
Apariția tulburărilor de percepție (halucinații, iluzii)
Existența ideației delirante
Gândire ilogică
Comportamente inadecvate, bizare
Nivele psihopatologice
O caracteristică proprie
psihozelor este stranietatea,
bizarul tulburărilor.
Disfuncționalitate în relaționarea
cu pacientul psihotic, chiar
angoasă.
Nivele psihopatologice
Modelul psihotic presupune dezorganizarea
globală a persoanei tradusă prin distrugerea
unității psihice și pierderea contactului cu
realitatea.
 Psihoza instaurează o dezordine mintală care se
manifestă în plan expresiv (prin comportament,
limbaj, etc) și a cărei trăsătură fundamentală este
incomprehensibilitatea.
Nivele psihopatologice
Un alt criteriu este cel al gravității
De obicei, nevrozele au intensitată mică sau medie și
nu rup legăturile profesionale, familiale, sociale etc.
Spitalizările sunt rare și de scurtă durată.
Tulburările produse de psihoze sunt grave,
spitalizarea fiind de cele mai multe ori necesară și
uneori, îndelungată.
Ultimul criteriu este cel al etiologiei
Nivele psihopatologice
În prezent, clasificarea bolilor mintale cuprinse în
trecut sub termenul de psihoză arată astfel:
Tulburarea psihotică indusă de alcool
Tulburarea psihotică indusă de substanțe
(amfetamine,cannabis,cocaină,opiacee etc)
Schizofrenia și alte tulburări psihotice (ex -
tulburarea delirantă etc)
Tulburarea afectivă (tulburarea bipolară)
Nivele psihopatologice
Psihopatiile
Tulburările de personalitate

De ce este inadecvat termenul de

Psihopatie?
Nivele psihopatologice
Definiție (DSM IV R)

Sunt patternuri pervazive și inflexibile de

experiență internă și comportament, cu debutul
în adolescență sau precoce în perioada adultă,
stabile în cursul timpului și care duc la
deteriorare.
Nivele psihopatologice
 Grupa A (ciudat, excentric)
 – Paranoid
 - Schizoid
 - Schizotipal
Grupa B (dramatic, emoțional, imprevizibil)
– - Borderline
- Narcisic
- Histrionic
- Antisocial
Grupa C (anxios, temător)
– Obsesiv – compulsiv
- Dependent
- Evitant
C2 Modelul diateză – stress
(privește etiologia bolilor psihice)
Cu siguranta, una dintre cele mai frecvente
intrebari pe care ni le adreseaza studentii se refera
la cauzele tulburarilor psihice.
Este tulburarea psihica ereditara sau dobandita?
daca mama sau tatal sufera de o boala psihica,
atunci sigur aceasta se va transmite urmasilor?
poate un eveniment traumatic sau un eveniment
stressant sa explice instalarea, la un moment dat,
a unei conditii psihiatrice?
Modelul diateză - stress
Opus conceptiilor din trecut care accentuau
endogenia (determinare din interior) sau exogenia
(determinare din afara, din exterior), concepţia
modernă asupra etiologiei bolilor psihice porneşte de
la modelul diateza-stress, model care imbina
componentele biologice si psihologice, factorii interni
si externi, in explicatia declansarii, la un moment dat,
pe parcursul existentei insului, a unei tulburari.
Modelul diateză - stress
Folosirea termenului diateza in campul medicinei
dateaza din sec. XIX si semnifica o anume
susceptibilitate, predispozitia ereditara
pentru o anumita conditie, boala.
In ciuda acestui fapt, modelul nu a fost preluat de
psihopatologie pana in anii 60 ai secolului trecut,
cand a inceput sa fie folosit pentru explicarea
etiologiei schizofreniei
Modelul diateză - stress
O structura sau o boala psihica NU se transmit ca
atare, este vorba despre o predispozitie.
Fiecare persoana are o ecuatie individuala unica,
astfel incat posibilitatea de a declansa o tulburare
psihica, undeva, pe parcursul vietii este: f (V + F+
S), unde
V = vulnerabilitatea biologica
F = fragilitatea psihologica
S = factorul stressor
Modelul diateză - stress
Diateza însumează posibilii factori care au făcut ca cel în
cauză să fie intern construit într-un anume fel.
Dacă luam in considerare substratul biologic, o vom numi
vulnerabilitate, iar dacă dorim să ne apropiem mai mult de
psihologic, poartă numele de fragilitate.
Elementele care iau parte la alcătuirea diatezei reprezintă, de
fapt - fiecare în parte - modele etiopatogenetice, ipoteze
în ceea ce priveşte apariţia bolii psihice, câte puţin din
fiecare teorie sau ipoteză contribuind ca factor ce încarcă
suplimentar diazeta şi face persoana în cauză mai expusă ca
sub influenţa unui trigger să poată declanşa o tulburare.
Modelul diateză - stress
Ce anume „încarcă” diateza?:
 Antecedentele heredo - colaterale- reprezinta
afectiuni intalnite in cadrul familiei, fac referire la
starea de sanatate din cadrul unei familii.
Nu putem insa calcula cu exactitate probabilitatea de
a mosteni o anumita afectiune psihica, in cazul
acestora defectele nefiind pe o singura gena.
Poti, insa, mosteni trasaturi dintr-un anumit registru
(spectrul schizoid sau spectrul autist, de ex.).
Această transmisie a trăsăturilor
dintr-un anumit registru – care nu
semnifică neapărat patologicul –
poartă numele de heritabilitate.
Modelul diateză - stress
O dificultate suplimentara este data de
faptul ca nu intotdeauna antecedentele
heredo-colaterale pentru o anume tulburare
psihica sunt cunoscute, aceasta depinzand
de gradul de toleranta al mediului in care
traieste individul.
EX - intr-un mediu artistic un individ maniacal apare
celorlalti ca fiind normal sau doar usor excentric, in
multe medii pare firesc ca la batranete sa te ramolesti,
(deci uitarea ca simptom al instalarii dementei poate
fi tratata cu superficialitate),
La fel, contează aria geografica ori chiar epoca in care
ne situam (surprinzator! exista mode si in
diagnosticare, actualmente orice copil neastamparat
ori impulsiv primeste foarte usor eticheta de ADHD.)
Modelul diateză - stress
 Chiar cand sunt cunoscute
antecedentele heredo-colaterale, nu
intotdeauna forma clinica si uneori
nici coloratura emotionala nu se
mentin (ex: exista pacienti schizofreni
cu rude de gradul I avand tulburari
afective sau invers)
Modelul diateză - stress
Aspecte legate de perioada intrauterina
Aici pot intra toate bolile de etiologie virală,
infecţioasa sau toxică avute de mamă în timpul
sarcinii, care pot influenţa dezvoltarea neuro – psihică
a copilului (ca şi medicamentele contraindicate
utilizate în această perioadă, drogurile si alcoolul).
Modelul diateză - stress
Aspecte perinatale
Acestea sunt aspecte referitoare la circumstante
legate de nastere, cum ar fi:
Prematuritatea – organismul copilului nascut
prematur difera in multe privinte de cel al copilului
nascut la termen, nefiind vorba doar de greutatea mai
mica la nastere, ci de pregatirea diverselor aparate si
sisteme de a actiona conform rolului lor functional;
Modelul diateză - stress
Incompatibilitatea de Rh – corpul mamei va considera
Rh-ul fatului un factor strain, astfel incat sistemul ei
imunitar va produce anticorpi care sa lupte contra
substantelor necunoscute; acestea vor ataca sangele
nou-nascutului.
Netratata, incompatbilitatea poate determina diverse
perturbari la nivel cerebral, cum ar fi hemoragiile
intracraniene.
Modelul diateză - stress
Traumele asociate procesului nasterii – in trecut,
folosirea forcepsului, un travaliu prea lung (sunt inca
multe femei care refuza cezariana, chiar daca aceasta se
impune), cordonul ombilical infasurat in jurul gatului
pruncului, putand genera hipoxie/anoxie. Dezvoltarea
normala si functionarea in limite normale a creierului
copilului depind de „provizia” de oxigen care-i parvine
prin sange. Anoxia/hipoxia perinatala afecteaza pana la
1% dintre noii nascuti (Herbart, M., 2003) si desigur
severitatea afectarii creierului noului nascut va depinde
de gravitatea si durata privarii de oxigen;
Modelul diateză - stress
Traumele cu conotaţie organică survenite pe
parcursul micii copilării (trumatisme cranio -
cerebrale cu sau fără pierdere de cunostinta, infecţii
virale sau bacteriene cu afectare a creierului –
meningite, encefalite, posibile reacţii adverse ale unui
tratament medicamentos specific), un rol aparte
revenind crizelor epileptice.
Modelul diateză - stress
Mai ales daca acestea sunt frecvente, vor
pune creierul in repetate situatii de
insuficienta oxigenare.
 Aceste crize trebuie sa atraga atentia
diagnosticianului (psiholog sau psihiatru)
asupra unui creier mai fragil in sens morfo-
functional.
Modelul diateză - stress
Dar cum anume poate fi afectat creierul?
- ca orice organ, acesta are o anumita structură si un
anume mod de funcționare.
1. Atunci cand e afectata structura (morfologia,
organizarea) vorbim de afectare anatomica
cerebrala.
Modelul diateză - stress
2. Ipoteza funcţională - creierul nu este afectat în
mod anatomic, ci este vorba doar de nişte circuite
neuronale deficitar sau inadecvat conectate.
Acestea pot fi interemisferice (intre cele doua
emisfere) sau intraemisferice (intre parti diferite ale
aceleiasi emisfere) şi explică mai ales patologia
înscrisă pe linia dezorganizării gândirii
(tangenţialitatea, circumstanţialitatea, slăbirea
asociaţiilor, ilogismul) –într-un cuvânt - tulburările de
forma, precum şi inadecvarea comportamentală.
Modelul diateză - stress
Exista numeroşi pacienţi care, în psihiatrie, apar
ca avand „indici de organicitate”. Este vorba de
semne neurologice minore sau amprente EEG
de tipul unui traseu mai iritativ (chiar dacă nu
tipice pentru crizele de tip epileptic).
Corespondentul psihologic este de tipul unei
iritabilităţi – de data aceasta observabila
comportamental.
Modelul diateză - stress
Functionarea cerebrala este tributara nu doar
conexiunilor intra sau interemisferice, dar si
modului in care se face transmisia prin
intermediul neuromediatorilor chimici.
3. Vorbim aici despre ipotezele biochimice si de
o patologie situată la nivelul fantei sinaptice, acolo
unde se întâlnesc ramificaţiile axonului terminal
cu dendritele următorului neuron, ce va prelua
impulsul descărcat de primul dintre aceştia
Modelul diateză - stress
Schematic vorbind, patologia psihiatrică
înseamnă – la nivelul fantei sinaptice – o
cantitate prea mare sau prea mică dintr-un
anumit neurotransmiţător.
Neurotransmitatorii incriminati sunt:
dopamina, serotonina si
noradrenalina.

Modelul diateză - stress
Nivelul prea scazut de dopamina (fie ca urmare a
supradozarii cu neuroleptice, fie ca urmare a
evolutiei naturale a bolii) duce la
simptomatologia negativa (aplatizarea afectiva,
hipobulia, dezinteresul, neglijenta, dezinsertia
sociala etc).
În consecinţă, se consideră că patologia
schizofreniei este, de fapt, o perturbare a activităii
dopaminergice.
Dopamina este responsabilă de tot ceea ce înseamnă
patologie psihotică.
În situaţia în care nivelul ei în fanta sinaptică este
mai crescut decât în normalitate, apare
simptomatologia productivă (halucinaţiile şi
ideile delirante), adica individul percepe sau crede
ca se intampla lucruri ce nu au corespondent in
realitate.
Modelul diateză - stress
Serotonina este neurotransmiţătorul implicat în
depresii, mai ales în cele de intersitate uşoară şi
medie.
Este vorba de o scădere a acesteia la nivelul fantei
sinaptice.
Succesul antidepresivelor – indiferent de mecanismul
lor de acţiune – este determinat de măsura în care
reuşesc să crească serotonina necesară transmisiei
impulsului nervos.
Modelul diateză - stress
Precizari:
Depresia ce evoluează cu scăderea cantităţii de
serotonină este una de tip anxios, însoţită de nelinişte
psiho - motorie, tendinţă la plâns, iritabilitate,
irascibilitate, potenţial interior conflictual, preocupări
crescute pentru frământări de aspect nevrotic şi
pacientul pare a fi într-o permanentă căutare a ceva
care să îl scoată din această stare
Modelul diateză - stress
Depresia de intensitate majoră asociază, pe lângă
scăderea serotoninei şi pe cea a noradrenelinei,
depresie ce se manifestă prin inhibiţie psiho - motorie
marcată, deficite cognitive grave (dar reversibile odată
cu trecerea epidsodului), senzaţia subiectivă de
blocare a gândurilor, incapacitate de acţiune (unii
pacienţi cu depresie endogenă nici măcar nu părăsesc
patul), inapentenţă, masiva scădere în greutate.
Modelul diateză - stress
Am discutat pana aici primul factor al ecuatiei –
Vulnerabilitatea - in sens biologic.
Este momentul sa trecem la examinarea celui de al
doilea termen.
Ce este fragilitatea psihologica, ce o poate explica si
caror conditii i se poate datora?
Modelul diateză - stress
Incepand cu modul in care copilul este primit,
ingrijit, mangaiat, stimulat din momentul venirii sale
pe lume si trecand apoi prin stadiile de dezvoltare ori
ciclurile vietii (cf. Erikson,E), cu rezolvarea corecta sau
nerealizarea obiectivelor unui anumit ciclu, fiecare
persoana semnificativa, eveniment traversat, context
de viata, lasa „urme” in formarea personalitatii.
Modelul diateză - stress
Unanim acceptat ca major implicat este pierderea
precoce a persoanei de ataşament.
Teoria ataşamentului are o importanta fundamentala
Literatura de specialitate citează procente cuprinse între
6 şi 13 % pentru tulburarea depresivă recurentă şi de până
la 25 % în acest sens pentru tulburarea afectivă bipolară.
În principiu, aceste cuantumuri se referă la perioada de
vârstă situată înainte de 13 ani, când capacitatea de
reprezentare mintală face greu accesibil un traveliu de
doliu.
Modelul diateză - stress
Greselile educationale – lipsa limitelor sau educatia
extrem de rigida, inconsecventa, hiperprotejarea sunt
tot atatea modalitati prin care putem creea structuri
fragile in sens psihologic.
Stilul parental hiperprotector este aproape la fel de
daunator ca si neglijarea. A fi hiperprotector nu
inseamna, asa cum multi parinti afirma „a iubi prea
mult”.
Modelul diateză - stress
A fi hiperprotector inseamna a face totul (sau aproape
totul) in locul copilului, a-i rapi bucuria descoperirii,
curajul, initiativa. A-l face sa nu poata sau sa nu vrea.

Desigur, a te situa la polul opus, a fi inflexibil, a pune

limite continuu, a fi extrem de sever – nu constituie
un stil parental adecvat pentru o formare armonioasa.
Modelul diateză - stress
Vom examina in continuare cea de a doua parte a
„ecuatiei” individuale: stress-ul (trigger sau
eveniment declansator).
Ce anume poate fi factor de stress? as spune: orice
depaseste, la un moment dat, capacitatea de adaptare
a individului: evenimente dramatice de tipul separarii,
pierderii persoanei dragi, a stabilitatii financiare, a
slujbei, statutului social, conflicte in familie, cu rudele
ori prietenii, boli somatice (ale insului sau celor
apropiati lui).
Modelul diateză - stress
Atunci cand diateza este „incarcata”, cand din
varii motive (expuse anterior), individul este mai
vulnerabil sau fragil, situatii care altora le par
benigne pot declansa o tulburare psihica, o reactie
de tip nevrotic sau un episod psihotic, pot face sa
se decompenseze o tulburare de personalitate.
Semnificatia evenimentului este intotdeauna
individuala.
Modelul diateză - stress
Sunt alte situaţii, aflate la polul opus, în care
diateza nu este semnificativ încărcată, dar
evenimentul declanşator este marcant
traumatizant, depăşind limitele experienţelor
majorităţii. (Trifu, Simona, 2010).
Exemplu: femeie in varsta de 20 de ani, asista la
omorul violent comis de tata asupra mamei,
situatie urmata de un episod disociativ al tinerei.
Modelul diateză - stress
Sarcina fiecaruia dintre voi va fi aceea
de a cantari, ca evaluatori, cat anume
revine endogeniei (fie ea
vulnerabilitate sau fragilitate) si cat
anume exogeniei – factorilor
stressanti din mediu si nu de a gandi in
termeni “ori-ori”.
Modelul diateză - stress
Implicatiile sunt practice: in functie de ele vom putea
orienta procesul terapeutic.
Exista cazuri cand singura, psihoterapia nu poate ajuta si
trebuie intervenit farmacologic (deci, ne vom orienta
pacientul si catre un medic psihiatru).
Exista si cazuri in care tulburarea se poate rezolva doar
prin psihoterapie si ar fi pacat ca, in aceste conditii, sa se
recurga la medicamente.
Alteori, insasi modificarea circumstantelor de viata,
iesirea din situatia problematica, poate conduce la
vindecare.