Sunteți pe pagina 1din 1

Psihoterapie existentiala

Autor: Camelia Airinei

Psihoterapia existentiala a luat nastere la jumatatea secolului XX in Europa, din dorinta de a gasi o modalitate mai
realista de a intelege fiintele umane. Acest tip de terapie nu consta intr-un set de reguli tehnice, ci in intrebari
profunde despre natura fiintei umane si semnificatia experientelor sale.
Nevroza existentiala se refera la conditia fiintei umane care simte ca viata sa este lipsita de sens. Pacientul este
vizualizat in centrul culturii sale, iar problemele majoritatii oamenilor contemporani
sunt singuratatea, alienarea, izolarea.

Abordarea existentiala in psihoterapie si consiliere isi are bazele in filosofia existentiala - cuKierkegaard ca principal
reprezentant - ce incearca sa raspunda unor intrebari pe care ni le punem cu totii intr-un moment sau altul: "Ce
inseamna sa traiesti?", "Care este scopul existentei?", etc. Spre deosebire de psihologiile traditionale - axate pe
definirea personalitatii si pe explicarea comportamentului, psihoterapia existentiala a identificat marele teme ale
existentei umanecotidiene: moartea, anxietatea, libertatea si alegerea, sentimentul de vina, sensul vietii, timpul si
situatiile limita.
Conflictele intrapsihice se datoreaza confruntarii individului cu cele patru daturi ale existentei, identificate de Irvin
Yalom: inevitabilitatea mortii, libertatea si responsabilitatile ce decurg din aceasta, izolarea existentiala si lipsa de
sens.
Psihoterapia existentiala are ca obiective sa-i faca pe oameni sa fie din nou sinceri cu ei insisi, sa le largeasca
perspectiva asupra sinelui si a lumii din jur, sa descopere calea de urmat in viitor si in acelasi timp sa invete din trecut
si sa creeze valori pentru prezent. Obiectivele individuale vor fi stabilite pe parcursul terapiei, prin dialog cu
terapeutul, dialog initiat de pacient. Terapia il va ajuta pe pacient sa "invete sa traiasca cu adevarat", exploatandu-si
potentialul la maximum si constientizand faptul ca este fauritorul propriei vieti.
Strategia terapeutica in psihologia existentiala este similara cu cea a celorlalte terapii dinamice - terapeutul porneste
de la prezumtia ca pacientul prezinta stari de anxietate cauzate de conflicte existentiale cel putin partial
inconstiente. Pacientul incearca sa faca fata anxietatii printr-o serie de mecanisme de aparare ineficiente; acestea pot
ameliora temporar starea de anxietate, insa pe termen lung mutileaza capacitatea individului de a duce o viata
implinita si creativa, astfel incat apare anxietatea secundara, mai accentuata. Terapeutul asista pacientul in procesul
de autoinvestigare, ce are ca scop intelegerea conflictelor inconstiente, identificarea mecanismelor de aparare
ineficiente, descoperirea influentei negative pe care acestea o au si ameliorarea anxietatii secundare. Aceste
obiective se realizeaza prin corectarea metodelor restrictive de interactionare si dezvoltarea unor strategii noi de a
face fata anxietatii primare.