UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

CATEDRA DE PSIHOLOGIE CLINICA SI PSIHOTERAPIE

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

PSIHOLOGIE EVOLUŢIONISTĂ
- SEMESTRUL II -

Titular de curs:
Dr. Roxana Cardoș
roxanacardos@ubbcluj.ro

Autorii suportului de curs:

Prof.univ.dr. Daniel David
Conf. univ Dr. Alina S. Rusu
Conf.univ.dr. Ioana Alina Cristea

1
I. Informaţii generale

1.1.Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact tutori:

Nume: Dr. Roxana Cardoș Numele cursului – Psihologie

Birou: Departamentul de Psihologie
Clinică și Psihoterapie, Str.Republicii 37,
clădirea AVALON
Telefon: 0264-434141
Fax: 0264-434141
E-mail: evolutionistatutor@psychology.ro
Consultații: continuu, via e-mail
evolutionistatutor@psychology.ro
Evoluționistă Codul cursului - PLR1432,
Anul, Semestrul – anul 2, sem. 2
Tipul cursului – Opțional, 4
credite Pagina web a cursului-
http://www.clinicalpsychology.ro
Tutori – Drd. Ionuț Milea
evolutionistatutor@psychology.ro
Consultatii online: continuu, via e-mail
evolutionistatutor@psychology.ro

1.2.Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Cursul este unul opțional, neexistând condiționări sau prerechizite obligatorii. Ca și prerechizite
recomandate, sunt sugerate cursurile de Psihologie Generală și Psihologie Cognitivă.

1.3.Descrierea cursului
Cursul urmărește următoarele obiective:
1. Familiarizarea studenţilor cu domeniul şi principiile psihologiei evoluţioniste;
2. Asigurarea unui bagaj de cunoştinţe declarative care să permită studenţilor să opereze cu
conceptele psihologiei evoluţioniste.
3. Asigurarea unui bagaj de cunoştinţe declarative şi procedurale care să permită studenţilor o
activitate eficientă în domeniile aplicative ale psihologiei, precum şi o mai bună adaptare
în viaţa de zi cu zi.
Conținutul cursului este structurat după cum urmează:

Modulul I Fundamente ale psihologiei evoluţioniste

Unitatea 1. Ce este psihologia evoluţionistă?
Unitatea 2. Psihologia evoluţionistă în cadrul ştiinţei
Unitatea 3. Ce nu este psihologia evoluţionistă?
Unitatea 4. Limite ale psihologiei evoluționiste
Unitatea 5. Mituri şi concepţii greşite despre psihologia evoluţionistă
Unitatea 6. Principii ale Psihologiei evoluționiste
Unitatea 7. Paradigme ale psihologie evoluţioniste
Unitatea 8. Paradigme de cercetare în psihologia evoluţionistă
Modulul II Aplicaţii ale psihologiei evoluţioniste
Unitatea 9 Introducere
Unitatea 10 Psihopatologia
Unitatea 11 Cogniţiile raţionale şi iraţionale
Unitatea 12 Raţionament şi decizie
Unitatea 13 Comportamentul sexual şi diferenţele între sexe

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul este structurat pe două module de învăţare, fiecare modul focalizându-se asupra
uneia dintre temele menţionate mai sus. Nivelul de înţelegere şi, implicit, utilitatea informaţiilor pe
2
care le regăsiţi în fiecare modul vor fi sensibil optimizate dacă, în timpul parcurgerii suportului de
curs, veţi consulta sursele bibliografice recomandate de noi. De altfel, rezolvarea temelor de control
impune, cel puţin, parcurgerea referinţelor obligatorii menţionate la finele fiecărui modul. În situaţia
în care nu veţi reuşi să accesaţi anumite materialele bibliografice, sunteţi invitaţi să contactaţi tutorii
disciplinei.

1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Aşa cum am menţionat în 1.4., prezentul suport de curs este structurat pe două module.
Parcurgerea acestora va presupune atât întâlniri faţă în faţă (consultaţii), cât şi muncă individuală.
Consultaţiile, pentru care prezența este facultativă, reprezintă un sprijin direct acordat
dumneavoastră din partea titularului şi a tutorilor. Pe durata acestora vom recurge la prezentări
contrase ale informaţiilor nucleare aferente fiecărui modul, dar mai cu seamă vă vom oferi, folosind
mijloace auditive şi vizuale, explicaţii alternative, răspunsuri directe la întrebările pe care ni le veţi
adresa. În ceea ce priveşte activitatea individuală, aceasta o veţi gestiona dumneavoastră şi se va
concretiza în parcurgerea tuturor materialelor bibliografice obligatorii, rezolvarea lucrărilor de
verificare şi a proiectului de semestru. Reperele de timp si perioadele în care veţi rezolva fiecare
activitate (lucrări de verificare, proiect etc) sunt monitorizate de către noi prin intermediul
calendarului disciplinei. Modalitatea de notare şi, respectiv, ponderea acestor activităţi obligatorii,
în nota finală vă sunt precizate în secţiunea politică de evaluare şi notare precum şi în cadrul
fiecărui modul.
1.6. Materiale bibliografice obligatorii

Cosmides, L. & Tooby, J. (2006) http://www.psych.ucsb.edu/research/cep/primer.html

David, D. (2003). Castele de nisip; Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie. Bucureşti: Editura
Tritonic.
David, D., Benga, O, Rusu, A.S. (2007). Fundamente de Psihologie Evolutionista si Consiliere
Genetica. Integrari ale psihologiei si biologiei. Editura Polirom.

Site-uri utile:
Evolutionary Psychology http://www.epjournal.net/
Evolutionary Psychology, (Published By: Human Nature Review), Open Access Journals
http://www.openj-gate.com/toc1.asp?LatestYear=2007&Jcode=104429

1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Optimizarea secvenţelor de formare reclamă accesul studenţilor la următoarele resurse:
- calculator conectat la internet (pentru a putea accesa bazele de date și resursele electronice
suplimentare, dar şi pentru a putea participa la secvenţele de formare interactivă online)
- imprimantă (pentru tipărirea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz)
- acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”)
- acces la echipamente de fotocopiere

1.8. Calendar al cursului

Pe parcursul semestrului II, în care se studiază disciplina de faţă, sunt programate 2 întâlniri
faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii. Ele sunt destinate soluţionării, nemediate, a oricăror
nelămuriri de conţinut. Pentru prima întâlnire se recomandă lectura atentă a primelor șase unități; la
cea de a doua se discută ultimele șapte unități şi se realizează o secvenţă recapitulativă pentru
pregătirea examenului final. De asemenea, în cadrul celor două întâlniri, studenţii au posibilitatea de
a solicita titularului şi/sau tutorilor sprijin pentru rezolvarea temelor, în cazul în care nu au reuşit
singuri. Pentru a valorifica maximal timpul alocat celor două întâlniri, studenţii sunt atenţionaţi
asupra necesităţii suplimentării lecturii din suportul de curs cu parcurgerea obligatorie a cel puţin
uneia dintre sursele bibliografice de referinţă.

3
1.9. Politica de evaluare şi notare
Evaluarea se va realiza printr-un examen, la care se adaugă rezultatele la sarcinile primite pe
parcursul semestrului. Pe parcursul semestrului, studenţii vor avea de rezolvat două sarcini. Nota
finală se compune din nota la examen în proporţie de 70% (7 puncte) şi nota la sarcinile primite pe
parcursul semestrului 30% (3 puncte).
Evaluarea cunoştinţelor declarative şi procedurale dobândite în cadrul acestui modul se va face:
  
printr-un examen oral sau scris acoperind temele de curs şi seminar (7 puncte) şi

două sarcini (3 puncte): (1) un eseu care acoperă aspecte din tematicile abordate în cadrul
cursului, pe baza analizei unui articol ales individual din baza de articole oferite la
inceputul cursului (articole recente selectate din jurnale ISI în domeniul psihologiei
evolutioniste) și (2) un eseu pe baza unui articol ales de profesorul  titular. Predarea la
termen a sarcinilor condiţionează susţinerea examenului oral / scris.
Punctajul maxim la examenul oral / scris (7 puncte) presupune parcurgerea:
  
suportului de curs în format electronic;
  
informaţiei de pe site-urile de Internet recomandate în textul suportului de curs;
 
bibliografiei obligatorii.
Evaluarea sarcinilor se va face imediat după preluare, iar afişarea pe site a notelor acordate se va
realiza la cel mult 2 săptămâni de la data depunerii/primirii proiectelor. Dacă studentul consideră că
activitatea sa a fost subapreciată de către evaluatori, atunci poate solicita feedback suplimentar prin
contactarea tutorilor sau a titularului, prin email.

1.10. Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
- Orice material elaborat de către studenţi pe parcursul activităţilor va face dovada originalităţii.
Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptaţi la examinarea finală.
- Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată prin acordarea notei minime sau, in
anumite condiţii, prin exmatriculare.
- Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin afişaj electronic.
- Contestaţiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor iar soluţionarea lor nu va
depăşi 48 de ore de la momentul depunerii.

1.11. Studenţi cu dizabilităţi:

Titularul cursului și echipa de tutori îşi exprimă disponibilitatea, în limita constrângerilor
tehnice şi de timp, de a adapta conţinutul şi metodele de transmitere a informaţiilor, precum şi
modalităţile de evaluare (examen oral, examen on line etc) în funcţie de tipul dizabilităţii
cursantului. Altfel spus, avem în vedere, ca o prioritate, facilitarea accesului egal al tuturor
cursanţilor la activităţile didactice si de evaluare.

1.12. Strategii de studiu recomandate:

Date fiind caracteristicile învăţământului la distanţă, se recomandă studenţilor o planificare foarte
riguroasă a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog, mediate de reţeaua
net, cu tutorii şi respectiv titularul de disciplină. Lectura fiecărui modul şi rezolvarea la timp a
lucrărilor de evaluare garantează nivele înalte de înţelegere a conţinutului tematic şi totodată
sporesc şansele promovării cu succes a acestei discipline.

4

Nota: Textul suportului de curs este utilizat aici cu scop educațional, pe plan intern, cu
acordul editurii Polirom. Textul a fost publicat in lucrarea David, D., Benga, O, Rusu, A.S.
(2007). Fundamente de Psihologie Evolutionistă
 și Consiliere Genetică. Integrări ale
psihologiei si biologiei. Editura Polirom.

5
MODULUL I. FUNDAMENTE ALE PSIHOLOGIEI EVOLUŢIONISTE

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu fundamentele psihologiei evoluționiste

Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul cursanţii trebuie:
- Să poată defini psihologia evoluționistă
- Să poată descrie conceptele de bază ale psihologiei evoluționiste
- Să poată discuta integrarea psihologiei evoluționiste cu alte discipline
- Să poată dezbate principalele mituri despre psihologia evoluționistă
- Să caracterizeze principalele paradigme din psihologia evoluționistă

1.1. Ce este psihologia evoluţionistă?

Psihologia evoluţionistă este ştiinţa care studiază sistemul psihic uman din perspectiva teoriei
evoluţioniste. Prin sistemul psihic uman înţelegem complexul: stimuli-prelucrări informaţionale-
răspunsuri (David, 2000). Mai precis spus, psihologia evoluţionistă studiază structurile cognitive
care formează arhitectura minţii umane; structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, adică au
fost elaborate prin selecţie naturală, pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat
strămoşii noştri în mediul adaptării evoluţioniste (environment of evolutionary adaptedness; EEA)
(Buss et al., 1998; Buss, 2001; Cosmides & Tooby, 2006; Hagen, 2006).

La o analiză detaliată a structurii anatomice a organismului uman, se poate evidenţia o arhitectură

generală a acestuia; astfel, toţi oamenii au organele interne relaţionate similar (ex: stomacul
comunică cu pancreasul), arhitectura organismului asigurând funcţionarea şi supravieţuirea
acestuia. Evident că există şi variaţii (ex: în forma organului), dar aceste variaţii sunt fie minime
(zgomot) şi nu afectează funcţionarea, fie, mai rar, accentuate şi atunci devin patologie. Similar,
mintea umană are o arhitectură general valabilă la toţi oamenii; variaţiile existente în această
arhitectură sunt fie zgomot, fie patologie (Cosmides & Tooby, 2006).

Să detaliem şi să clarificăm în continuare această definiţie şi constructele pe care ea le include.

Modelul ABC cognitiv (Ellis, 1962) este cadrul în care poate fi conceptualizată, la nivel general,
abordarea psihologiei evoluţioniste. Modelul ABC cognitiv are următoarele componente:
A (activating events) = evenimentul activator poate fi de tip situaţie externă (evenimente de
viaţă) sau de tip situaţie internă/subiectivă (ex: emoţii, aspecte psihofiziologice/biologice,
comportamente).
B (beliefs) = cogniţiile persoanei (elementul de prelucrare informaţională). Acestea se
interpun între evenimentul activator şi consecinţele afectiv-emoţionale/subiective, comportamentale
şi/sau psihofiziologice/biologice. Cogniţiile persoanei nu sunt doar declanşate de evenimentul
activator, ci ele mediază modul de percepere şi reprezentare a acestuia în mintea noastră.
C (consequences) = consecinţele (outputurile/răspunsurile) procesării cognitive a
evenimentului activator şi anume: răspunsuri afectiv-emoţionale/subiective, comportamentale şi
psihofiziologice/biologice.
Atunci când suntem interesaţi să înţelegem răspunsurile subiectului uman (C), psihologia
evoluţionistă ne orienteză spre următoarele aspecte:

(I) Structuri cognitive: Ce structuri cognitive (B) determină outputurile/răspunsurile (C) în

condiţii specifice de mediu (A)? Observăm că la acest nivel psihologia evoluţionistă se identifică, în
fapt, cu psihologia cognitivă. Există totuşi câteva aspecte de diferenţiere. Spre exemplu (vezi figura
1.1), în psihologia evoluţionistă se consideră că atât B cât şi C sunt parte a fenotipului. Fenotipul
rezultă din interacţiunea dintre genotip şi mediu. Această conceptualizare, dublată de angajamentul

6
evoluţionist, ghidează obligatoriu demersul de cercetare al psihologiei evoluţioniste în analiza
structurilor cognitive ca mecanisme relaţionate cu procesul evolutiv, aspect discutat mai jos (vezi
II). Psihologia cognitivă pe de altă parte, nu este cu necesitate interesată de originea fenotipului, ci
mai ales de interacţiunile existente între diversele componente (ex: relaţia dintre B şi C). Chiar în
condiţiile în care este interesată de acest aspect, abordarea psihologiei cognitive se limitează adesea
la genetica comportamentală – contribuţia relativă a genotipului şi mediului asupra diverselor
componente ale fenotipului – fără a implica cu necesitate teoria evoluţionistă. Rezumând, atât
psihologia evoluţionistă cât şi psihologia cognitivă sunt interesate de identificarea structurilor
cognitive care generează răspunsurile subiectului uman. Psihologia evoluţionistă asumă însă faptul
că aceste structuri cognitive sunt rezultatul unui proces de evoluţie. Spre deosebire de sociobiologie
(Wilson, 1975), psihologia evoluţionistă studiază structurile cognitive care mediază şi determină
răspunsurile subiectului uman, fără să asume că aceste răspunsuri sunt rezultatul direct al unor
factori genetici. Acest lucru nu duce doar la evitarea criticilor aduse sociobiologiei (ex: cu referire
la determinismul genetic al comportamentelor sociale), ci este o perspectivă interdisciplinară
fecundă, care reuneşte discipline diverse (psihologie cognitivă, neuroştiinţe, genetică).

Problema adaptativă EEA

Evenimente activatoare - Structură Consecinţe (C)


Post EEA (A) cognitivă (B) 
afectiv-emoţionale/subiective
cognitive

psihofiziologice

Implementare
neurobiologică

Figura 1.1. Modelul ABC în conceptualizare evoluţionistă.

(II). Originea evolutivă a structurilor cognitive: Cum şi de ce au fost aceste structuri cognitive
elaborate în mediul adaptării evoluţioniste (environment of evolutionary adaptation/adapteness;
EEA)?

Termenul de EEA a fost propus de John Bowbly (1969) şi este operaţionalizat ca un compozit
statistic al mediilor în care strămoşii noştri s-au confruntat cu probleme adaptative. Elementul cheie
la întrebarea cum şi de ce au fost aceste structuri cognitive elaborate în EEA se află analizând
problemele adaptative cu care s-au confruntat strămoşii noştri.

O problemă este una adaptativă dacă îndeplineşte două criterii (Hagen, 2006). Primul criteriu se
referă la faptul că ea trebuie să fi fost o constantă a EEA. Al doilea criteriu se referă la faptul că ea
trebuie să afecteze reproducerea organismelor individuale. Afectarea reproducerii organismelor
individuale se poate face prin două mecanisme: (1) dezvoltarea unor structuri cognitive care prin
outputul lor (răspunsurile generate) favorizează supravieţuirea (cu cât supravieţuieşti mai mult, cu
atât poţi avea mai mulţi urmaşi) şi (2) dezvoltarea unor structuri cognitive care prin outputul lor
(răspunsurile generate) au rol direct în competiţia pentru reproducere; spre exemplu, anumite
structuri cognitive care favorizează comportamentul de autoîngrijire pot spori şansa în competiţia

7
pentru reproducere prin anumite trăsături fizice mai plăcute. Uneori structurile cognitive cu rol în
reproducere pot fi periculoase pentru supravieţuire, dar ele sunt selectate căci asigură transmiterea
caracteristicilor; de exemplu, unele comportamente de înfrumuseţare pot pune la risc supravieţuirea
organismului. În cadrul fiecărui mecanism, afectarea reproducerii poate să fie directă sau indirectă
(Archer, 1996; Buss et al., 1998; Buss, 2001).

Afectarea directă se referă la dezvoltarea unor structuri cognitive care cresc şansa de supravieţuire
(ex: vederea în culori pentru a identifica mai bine prădătorii) şi/sau şansa de împerechere (ex: un
aspect fizic mai plăcut). Afectarea indirectă se referă la faptul că soluţia la problemă duce indirect
la creşterea şansei de supravieţuire şi/sau de reproducere. De pildă, structura cognitivă care “ne
împinge” spre a avea o poziţie mai înaltă în ierahia de grup duce indirect la (a) un acces mai mare la
parteneri/e şi în consecinţă, la şansa de reproducere şi/sau (b) la o protecţie mai mare din partea
grupului, sporind astfel supravieţuirea. Un alt exemplu de afectare indirectă este faptul că structurile
cognitive care ne determină să ne implicăm în ajutorul creşterii copiilor rudelor noastre, cresc de
fapt şansa perpetuării genelor proprii.

Aşadar, dacă o variaţie fenotipică cu bază genetică a favorizat rezolvarea unor probleme adaptative,
treptat ea a fost asimilată în genotipul speciei respective (s-a fixat în arhitectura speciei). După cum
se observă, evoluţia nu este spre binele speciei, căci în final ea poate duce la extincţia speciei şi la
apariţia uneia noi. De asemenea, se observă că nu supravieţuirea (survival) este fundamentală
pentru evoluţie, ci reproducerea. Supravieţuirea este importantă doar indirect, în sensul că cei care
trăiesc mai mult au şanse crescute să aibă mai mulţi urmaşi; este însă posibil să trăieşti mai mult
fără a avea mai mulţi urmaşi, caz în care evoluţia nu va apărea. În fine, variaţia fenotipică este
fundamentală pentru procesul de evoluţie; nu orice variaţie fenotipică este însă importantă ci doar
aceea care ne ajută să rezolvăm probleme adaptative şi are un substrat genetic, putând astfel fi
transmisă la urmaşi.

EEA nu este un loc sau timp specific. Foarte general spus, el este mediul la care o specie este
adaptată. Mai clar, EEA se referă la un set de presiuni ale selecţiei la care strămoşii speciei au
trebuit să facă faţă în timpul evoluţiei recente; evoluţia recentă este de obicei determinată ca fiind de
aproximativ 1000-10000 de generaţii (Hagen, 2006). Pentru specia noastră, Pleistocenul, perioada
care a început aproximativ acum 2 milioane de ani şi s-a încheiat aproximativ acum 10000 de ani,
este strâns asociat cu EEA (Hagen, 2006) din două motive. Primul: dacă considerăm o generaţie ca
apărând o dată la 20 de ani, atunci înseamnă că EEA pentru specia noastră este cuprins între 20000
şi 200000 de ani în urmă, perioadă care face parte din Pleistocen. Al doilea motiv este legat de
faptul că genul speciei noastre, “Homo”, a apărut odată cu începutul Pleistocenului, acum 1.8-2
milioane de ani. Trecerea de la societatea de tip vânători-culegători la cea de agricultori s-a
întâmplat doar în urmă cu aproximativ 10000 de ani; este puţin probabil ca această perioadă,
Holocenul, de aproximativ 20 de generaţii, să fi generat structuri cognitive cu rol adaptativ. Aşadar,
raportat la Pleistocen, experienţa noastră în Holocen este una recentă, neconcretizându-se încă în
structuri cognitive adaptative. Plastic, spus avem o minte de Pleistocen în Holocen!

Oricât de diferite par la o analiză de suprafaţă, EEA şi mediul actual – post EEA (ex: vânătoarea
versus zborul cu avionul), ele au elemente comune, fundamentale pentru existenţa speciei umane
(ex: reproducerea, asigurarea hranei, confortul etc.); dacă nu ar exista această similaritate, probabil
că specia umană ar intra în extincţie. Evident că astăzi noi suntem confruntaţi şi cu cu probleme
care nu au apărut în EEA. Rezolvarea acestor probleme este adesea considerată un efect al
structurilor cognitive elaborate pentru a rezolva probleme adaptative. Altfel spus, psihologia
evoluţionistă consideră că mintea umană este constituită dintr-un număr mare de structuri cognitive
formate ca urmare a procesului evolutiv. Aceste structuri cognitive sunt orientate spre rezolvarea
unor probleme specifice, cu alte cuvinte sunt sisteme expert. Relaţia complexă dintre structurile
cognitive elaborate în EEA şi mediul modern post EEA explică răspunsurile subiectului uman.

8
(III). Analiza implementaţională a structurilor cognitive

Care sunt echivalenţele biologice ale acestor structuri cognitive? Ele pot fi discutate la două
niveluri. Primul nivel se referă se traducerea structurilor cognitive, rezultat al procesului adaptativ,
în termeni biologici. Această traducere se poate face la diverse grade de generalitate, de la
componente anatomice (ex: lobul prefrontal), la cele de fiziologice (ex: neurotransmiţători). Al
doilea nivel se referă la relaţionarea structurilor cognitive cu genotipul. Într-adevăr, structurile
cognitive care sunt rezultatul unui proces evolutiv sunt înscrise în genotipul nostru. În acest fel se
transmit de la o generaţie la alta, transmitere care are loc prin reproducere. Astfel, psihologia
evoluţionistă nu este dependentă în demersul ei de identificarea structurilor poligenice care stau la
baza structurilor cognitive rezultat al procesului evolutiv. Altfel spus, deşi în acest moment nu ştim
ce structuri genetice determină fiecare structură cognitivă rezultat al procesului evolutiv, acest lucru
nu afectează demersul psihologiei evoluţioniste.

(IV). Sinteză.

Aşadar, considerând fenotipul ca un rezultant al genotipului şi mediului, psihologia evoluţionistă

este interesată de acele caracteristici ale fenotipului care: (1) sunt parte a sistemului psihic uman
(structuri cognitive); (2) au valori similare la toţi membrii speciei şi (3) sunt asociate procesului de
evoluţie. Pot fi incluse şi acele caracteristici ale fenotipului care, deşi nu iau valori similare la toţi
membrii speciei, reprezintă totuşi rezultatul unui proces de evoluţie. Caracteristicile fenotipului
care, deşi sunt psihologice, nu au legătură cu mecanismele procesului de evoluţie nu constituie
interesul psihologiei evoluţioniste, ele fiind abordate pe linia psihologiei şi/sau biologiei (genetica
comportamentală). Acestea sunt considerate de psihologia evoluţionistă ca reprezentând variaţii (ex:
artefacte, zgomote) genetice şi/sau de mediu, fără valoare explicativă majoră pentru răspunsurile
subiecţilor umani în situaţii specifice.

Altfel spus, la o analiză atentă a anatomiei organismului uman, pot fi puse în evidenţă o serie de
structuri biologice interelaţionate (ex: ficat, inimă, plămâni). Există aşadar, un design anatomic
general valabil pentru fiecare membru al speciei noastre. Evident că apar şi variaţii (ex: în forma
sau mărimea inimii) dar ele sunt considerate devieri nesemnificative de la arhitectura organismului,
fără impact major asupra funcţiilor şi outputurilor acestor structuri. Dacă devierile sunt foarte mari,
atunci ele devin patologice, datorându-se condiţiilor genetice şi/sau de mediu. Similar, psihologia
evoluţionistă consideră că există structuri cognitive interrelaţionate care formează un anumit design
psihologic al minţii umane, general valabil pentru fiecare membru al speciei. Evident că şi în cadrul
acestor structuri sunt variaţii, dar dacă nu sunt patologice, ele sunt considerate devieri
nesemnificative de la arhitectura minţii umane, fără impact major asupra funcţiilor şi outputurilor
structurilor respective.

1.2. Psihologia evoluţionistă în cadrul ştiinţei

Din analiza de până acum se observă că psihologia evoluţionistă nu este o tematică a psihologie, ci
o perspectivă asupra tuturor temelor din psihologie. Ea aplică principiile teoriei evoluţioniste pentru
a înţelege funcţionarea psihologică a subiectului uman. Să analizăm în continuare câteva relaţii
importante ale psihologiei evoluţioniste, pentru a înţelege mai bine specificităţile acesteia.

I. Psihologie evoluţionistă versus Psihologie

Psihologia evoluţionistă se suprapune ca tematică peste Psihologie. Abordarea este însă diferită în
sensul că, spre deosebire de psihologie, psihologia evoluţionistă porneşte de la asumpţiile că: (1)

9
răspunsurile subiectului uman sunt mediate de structuri cognitive; (2) structurile cognitive sunt
rezultatul selecţiei naturale.

Psihologia ca ştiinţă este mai diversă. Mecanismele răspunsurilor subiectului uman pot implica nu
doar structuri cognitive, ci şi structuri pulsionale (ex: psihanaliza) sau de alt gen (ex: psihologia
umanistă). Analiza formării acestora în procesul evolutiv nu este obligatorie. În plus, un demers larg
răspândit în psihologie este reprezentat de modelul social standard. Conform acestui model, există
anumite mecanisme ale minţii umane care sunt independente de conţinut (domain-general/content-
independent); această independenţă faţă de conţinut le asigură o flexibilitate foarte mare. Spre
exemplu, un raţionament ipotetico-deductiv (Dacă A atunci B; A deci B) se poate aplica cu aceleaşi
rezultate unor conţinuturi diferite. Aşadar, deşi psihologia recunoaşte că anumite mecanisme
implicate în procesele cognitive senzoriale şi în unele procese cognitive complexe (limbaj) sunt
abordabile prin prisma psihologiei evoluţioniste, ea susţine că alte mecanisme generale (ex: decizie,
gândire, învăţare, raţionament etc.) sunt abordabile mai degrabă pe baza modelului social standard,
în care factorul cultural şi de mediu, nu cel biologic, este determinant în generarea răspunsurilor
subiectului uman.

Altfel spus, modelul social standard (în diversele sale variante) prespune că există anumite structuri
generale ale minţii umane care, prin interacţiune cu diferite medii (incluzând cultura), duc la
asimilarea diverselor conţinuturi, acest proces exprimându-se în final în similarităţi şi diferenţe
interindividuale, care oglindesc similarităţile şi diferenţele de mediu/culturale. Aşadar, dacă dorim
să cunoaştem mai bine mecanismele psihologice trebuie să ne orientăm spre cultură, nu spre
biologic.

Pariul psihologiei evoluţioniste este însă că arhitectura minţii umane este formată dintr-o mulţime
de structuri cognitive expert, elaborate în cursul procesului evolutiv pentru a rezolva probleme
specifice (nu generale). Mintea umană se naşte cu anumite structuri cognitive expert. Spre exemplu,
nou-născuţii au structuri cognitive prin care se aşteaptă să găsească feţe umane în mediul lor.
Imediat după naştere, ei îşi orientează privirea după stimuli gen feţe umane, şi nu după alt gen de
stimuli. Fără aceste structuri înnăscute referitoare la feţe umane, obiecte, minţile altora etc.,
procesul de învăţare din mediu este afectat. Cu cât un organism are mai multe structuri cognitive, cu
atât el poate rezolva mai multe probleme. Aşadar, flexibilitatea care a fost asociată cu modelul
social standard este un mit; ea se aplică nu doar sistemelor care presupun mecanisme generale de
învăţare, independente de conţinut (ex: modelul social standard), ci şi sistemelor care presupun un
număr mare de mecanisme specifice (structuri cognitive expert), coroborate între ele.

II. Psihologie evoluţionistă versus Ştiinţe cognitive

Asemenea ştiinţelor cognitive, psihologia evoluţionistă porneşte de la asumpţia că răspunsurile

subiectului uman sunt mediate de structuri cognitive. Deosebirea apare în punctul în care psihologia
evoluţionistă consideră că aceste structuri cognitive sunt rezultatul selecţiei naturale. În timp ce
ştiinţele cognitive acceptă faptul că anumite structuri cognitive pot fi rezultatul selecţiei naturale,
ele consideră de asemenea că alte structuri nu sunt produsul acesteia, mizând pe modelul social
standard.

III. Psihologie evoluţionistă versus Biologie

Principiile evoluţioniste sunt parte a teoriei evoluţioniste care este parte a biologiei. În acest sens,
psihologia evoluţionistă apare ca o ramură a biologiei care are ca scop: (1) studiul creierului; (2)
studiul modului cum acesta prelucrează informaţia; şi (3) studiul felului în care prelucrarea
informaţiei generează răspunsurile subiectului uman. În acest cadru nu mai este necesar să adăugăm
că în abordarea psihologiei evoluţioniste se utilizează principiile teoriei evoluţioniste, căci ele sunt

10
parte a abordării biologice în general, iar psihologia evoluţionistă, ca parte a biologiei, le implică
automat. Această perspectivă nu este însă una răspândită. Mai frecventă este situaţia în care
psihologia evoluţionistă reprezintă aplicarea principiilor evoluţioniste (parte a biologiei) la
psihologie – ştiinţă distinctă de biologie; aşadar, ea poate fi considerată o ştiinţă de graniţă între
psihologie şi biologie. Dacă este de sine stătătoare sau parte a psihologiei respectiv biologiei, sunt
întrebări scolastice care nu au încă un răspuns. Trebuie totuşi menţionat că, mizând pe importanţa
componentei cognitive (structurile cognitive), cei mai mulţi profesionişti în domeniu au pregătire
psihologică, astfel că adesea psihologia evoluţionistă apare ca parte a psihologiei.

Psihologia evoluţionistă este diferită de genetica comportamentală (Cosmides & Tooby, 2006).
Genetica comportamentală este ştiinţa interesată să răspundă la întrebarea: Fiind dată o populaţie
mare într-un mediu specific, în ce măsură diferenţele dintre membrii populaţiei pot fi explicate prin
diferenţe la nivel genetic? Aceste diferenţe nu implică adaptări. Pe de altă parte, psihologia
evoluţionistă îşi propune să răspundă la întrebarea: Care sunt structurile cognitive care formează
arhitectura minţii umane, pe care toţi oamenii le au prin natura lor? Aceste structuri cognitive sunt
asociate procesului evolutiv, ele fiind astfel determinate genetic. Unele structuri foarte simple sunt
determinate monogenic, în timp ce altele, foarte complexe (cel mai adesea), sunt determinate
poligenic. Aceste componente genetice sunt general valabile pentru toţi oamenii. Variaţiile lor sunt
minime, fiind adesea considerate erori neglijabile (zgomot). Coeficientul de eritabilitate arată
ponderea factorului genetic în explicarea unor variaţii fenotipice. Evident că în cazul adaptărilor
variaţiile fenotipice sunt minime (ele fiind fixate relativ similar în specie), coeficientul de
eritabilitate fiind aşadar apropiat de zero. Dezvoltările recente din psihologia evoluţionistă
asimilează şi demersul geneticii comportamentale dacă aceasta implică variaţii fenotipice care sunt
adaptări, chiar în condiţiile în care nu sunt general valabile pentru toţi oamenii.

IV. Psihologie evoluţionistă versus religie

Relaţia dintre psihologia evoluţionistă şi religie este una complexă. În varianta tare, psihologia
evoluţionistă este în opoziţie cu religia, mai ales pe linia creaţionismului promovat de aceasta. În
varianta mai relaxată, între aceste două abordări nu există o tensiune insuportabilă. Astfel,
psihologia evoluţionistă consideră timpul (momentul t0) din momentul în care strămoşii noştri au
apărut ca specie; care este cauza acestei apariţii este o întrebare pe care o punem în paranteză, căci
nu este de interes pentru psihologia evoluţionistă, deşi ea este importantă pentru teoria
evoluţionistă! Din momentul (t0) apariţiei speciei noastre şi până acum au acţionat şi acţionează
factorii evoluţiei, iar acest lucru constituie interesul psihologiei evoluţioniste.

V. Psihologie evoluţionistă şi cultură

Minţile care au o înţelegere mai primitivă asupra psihologiei evoluţioniste au fost mereu tentate să
opună evoluţionismul culturii. Această opoziţie a luat diverse forme: “înnăscut versus dobândit”,
“natură versus mediu”, “biologic versus cultural” etc. Cultura se referă la totalitatea valorilor şi
normelor asociate lor. Civilizaţia este cultura în acţiune. La o analiză atentă se poate spune clar că
cultura poate influenţa fenotipul numai prin intermediul genelor; altfel spus, geneticul
precondiţionează şi mediază influenţa culturii asupra fenotipului. De exemplu, nu suntem
influenţaţi, decât poate în sens patologic, de acei stimuli pentru care nu avem receptori!

La rândul său, cultura este expresia outputurilor generalizate ale unor structuri cognitive
individuale. Aceste outputuri, prin faptul că sunt produse de structuri cognitive, pot fi asociate cu
teoria evoluţionistă care se apleacă asupra acestor structuri. Diferenţele culturale există, dar ele nu
explică similarităţile şi deosebirile interindividuale, ci le descriu. Aşadar, similarităţile şi diferenţele
culturale nu sunt factori explicativi, ci care trebuie explicaţi. O linie explicativă a componentelor
culturale poate veni pe filiera psihologiei evoluţioniste.

11
1.3. Ce nu este psihologia evoluţionistă?

Psihologia evoluţionistă trebuie separată de demersurile care consideră că maximizarea fitnessului

este un scop mental (de obicei inconştient) şi în consecinţă, mintea umană este compusă din
structuri cognitive generale care pot identifica ce este maximizare pentru fitness în orice mediu,
determinând astfel răspunsurile subiectului uman. Psihologia evoluţionistă arată că flexibilitatea
minţii umane este asigurată nu de aceste structuri cognitive generale, ci de o multitudine de structuri
cognitive specifice –structuri expert.
Unii autori vorbesc despre psihologii evoluţioniste (Caporael, 2001), în viziunea lor existând mai
multe tipuri, în funcţie de teoria promovată:
(1) Teoria evoluţionistă clasică (darwiniană) – utilizează teoria evoluţionistă clasică (variaţie,
selecţie, fixare, substrart biologic prin transmiterea genetică a variaţiilor selectate) pentru a înţelege
mintea umană (Cosmides, & Tooby, 1987).
(2) Teoriile selecţiei generale – utilizează trei concepte de bază: variaţie, selecţie şi fixare, fără a
face cu necesitate apel la substratul biologic; artefacte culturale sau chiar teorii ştiinţifice pot face
obiectul analizei evoluţioniste în acest cadru teoretic (Campbell, 1997).
(3) Teoriile de inspiraţie socială – cu focalizare pe inteligenţa socială abordată evoluţionist (Byrne,
& Whiten, 1988).
(4) Teoriile evoluţioniste multinivelare – ideea fundamentală este că selecţia acţionează nu doar la
nivelul genei, ci la niveluri multiple (ex: cromozomial, individual, de grup) (Maynard Smith, J., &
Szathmary, 1995).
(5) Teoriile sistemice – ideea fundamentală este că organismul şi mediul evoluează şi se definesc
reciproc (Wimsatt, 1999).

Aceste variaţii reprezintă nu “psihologii evoluţioniste” diferite, ci teorii diverse în cadrul

psihologiei evoluţioniste. Psihologia evoluţionistă nu aplică teoria darwiniană în înţelegerea minţii
umane, ci teoria evoluţionistă modernă; pe măsură ce aceasta se dezvoltă, psihologia evoluţionistă
asimilează aceste dezvoltări. Astfel, nu este corect să spunem că psihologia evoluţionistă clasică
utilizează teoria darwiniană, în timp ce celelalte psihologii evoluţioniste se bazează pe variante
îmbunătăţite ale acesteia! O paradigmă într-un domeniu, cum este psihologia evoluţionistă în cadrul
psihologiei, acomodează teorii diverse, uneori aflate în contradicţie.

1.4. Limite ale psihologiei evoluţioniste

I. Cele mai multe analize ale structurilor cognitive s-au făcut la nivel psihologic. Din cauza
limitărilor induse de metodologie, nu există încă o traducere clară a acestor structuri cognitive în
termeni biologici şi/sau genetici. Este ca şi cum discutăm funcţia ficatului fără a face disecţii
amănunţite ale acestuia. Este acest lucru posibil? Da, dar informaţiile oferite de disecţii ne-ar ajuta
să apreciem mai bine funcţia acestuia.

II. Psihologia evoluţionistă se bazează pe analiza comportamentului uman în EEA. Dezvoltările

recente din cadrul teoriei istoriei vieţii (life history theory) – disciplina care studiază aspectele de
bază ale ecologiilor reproductive la plante şi animale – nu sunt încă bine asimilate în psihologia
evoluţionistă, deşi ele oferă o descriere mai detaliată a EEA. Una dintre probleme este şi faptul că
vocabularul utilizat de aceste două discipline este diferit (ex: mărirea corpului, rata mortalităţii, în
teoria istoriei vieţii, versus design, structuri cognitive, în psihologia evoluţionistă). De asemenea,
modelul existent al EEA se bazează pe cercetările etnografice asupra populaţiilor din Kalahari şi din
zona amazoniană. Există însă date recente în arheologie şi paleoantropologie care nu sunt încă
suficient de bine asimilate în descrierea EEA.

12
III. Psihologia evoluţionistă are asumpţia ca arhitectura minţii umane este formată din structuri
cognitive rezultat al procesului evolutiv. Problema care se pune este cum interacţionează aceste
structuri cognitive pentru a genera răspunsuri coerente la probleme complexe. Unele structuri sunt
foarte specifice, outputul lor trebuind să fie integrat de altele mai generale etc. În această fază,
psihologia evoluţionistă este orientată mai ales asupra identificării structurilor cognitive expert,
neavând încă teorii foarte bine articulate pentru a corobora acţiunea acestora în situaţii complexe de
viaţă.

IV. Psihologia evoluţionistă tinde să favorizeze evoluţia convergentă (structuri similare în medii
similare) în dauna filogeneticii (structuri similare în medii similare pentru specii derivate dintr-un
strămoş comun). Aşadar, fiind focalizată pe designul structurii cognitive, ea poate relaţiona, fără
discriminare, acest design cu cele existente la păsări sau maimuţe, dacă EEA a fost similar.
Considerarea modului în care trăsăturile moştenite din strămoşi comuni afectează relaţia structură-
mediu este importantă; în acest sens analiza prin raportare la maimuţă ar trebui considerată cu o
pondere mai mare decât analiza prin raportare la păsări.

V. Conceptul de problemă adaptativă nu este uneori suficient de clar explicitat. Într-adevăr,

psihologia evoluţionistă este focalizată pe analiza designului structurii cognitive presupusă a se
dezvolta ca urmare a confruntării cu probleme adaptative. Acest concept de problemă adaptativă nu
este însă uneori suficient de clar detaliat. Spre exemplu, limbajul are caracteristicle unei structuri
cognitive cu design evoluţionist, care a ajutat probabil la rezolvarea unor probleme adaptative ale
speciei în EEA. Dacă nu detaliem însă aceste probleme adaptative, rămânem cu următoarea
întrebare: de ce alte specii nu au dezvoltat limbaj, confruntate cu probleme adaptative? Aşadar,
specificarea clară a problemei adaptative poate duce la o înţelegere mai bună a structurii cognitive
rezultat al procesului adaptativ.

VI. Ipotezele alternative la cele evoluţioniste nu sunt uneori suficient de serios considerate. Disputa
se poartă adesea între predicţiile modelului social standard şi cele ale psihologiei evoluţioniste,
respectiv între structurile cognitive generale, independente de conţinut şi cele specifice, dependente
de conţinut. Este însă posibil şi ca anumite fenomene să fie explicabile prin structuri cognitive
specifice, dependente de conţinut, care nu au rezultat însă ca urmare a unui proces de evoluţie.

1.5. Mituri şi concepţii greşite despre psihologia evoluţionistă (pentru detalii vezi şi Cosmides &
Tooby, 2006; Hagen, 2006).

Mitul I. “Înnăscutul” este opus “Învăţatului”.

Din punctul de vedere al psihologiei evoluţioniste, această distincţie este una fără sens. Este
evident că pentru a putea învăţa ceva trebuie să existe anumite structuri cognitive. Psihologia
evoluţionistă consideră că cele mai multe structuri cognitive ale minţii umane sunt înnăscute şi că
ele sunt specifice.

Mitul II. Plasticitatea este incompatibilă cu psihologia evoluţionistă.

Plasticitatea este adesea adusă ca un argument pentru modelul social standard. Dar ce este
plasticitatea? Este un termen care descrie flexibilitatea răspunsurilor subiectului uman, şi anume că
acesta se schimbă ca reacţie la condiţiile de mediu. Odată înţeles acest lucru, este clar că ceea ce
trebuie explicat este relaţia dintre schimbarea comportamentului şi schimbarea condiţiilor de mediu,
explicaţie care în psihologia evoluţionistă angajează structurile cognitive rezultat al procesului de
evoluţie.

13
Mitul III. Psihologia evoluţionistă nu lasă loc pentru liberul arbitru. Astfel ea răstoarnă tot
eşafodajul social.
Aşadar, dacă structurile cognitive determinate genetic îmi generează răspunsurile, mai sunt
eu responsabil pentru ceea ce fac? Avem două veşti la această întrebare, ambele rele. Prima veste
este că într-adevăr psihologia evoluţionistă, ca şi cercetările recente din ştiinţele cognitive şi
neuroştiinţe, arată că liberul arbitru este o iluzie, fără a avea rol determinant în răspunsurile noastre.
A doua veste rea este că, deşi nu avem liber arbitru, suntem responsabili pentru ceea ce facem.
Legile sociale sunt elaborate pentru a împiedica subiectul uman să facă lucruri pe care el le
interpretează ca fiind în interesul său, dar care îi costă pe alţii. Numai pentru că există în natura
noastră tendinţa de a fura, nu înseamnă că este în regulă să o şi facem. Fiecare dintre noi are
structurile cognitive care asigură respectarea legilor şi violarea lor.

Mitul IV. Abordarea psihologiei evoluţioniste este politic incorectă (politically incorrect).
Unii oameni consideră că modelul social standard este politic-corect deoarece, mizând pe
componenta de învăţare generală, toţi oamenii au şansă egală. Altfel spus, fiecare poate deveni
orice. Înţelegând greşit psihologia evoluţionistă, unii consideră că, prin angajamentul ei genetic,
aceasta este discriminatorie şi rasistă. Psihologia evoluţionistă este însă la fel de corectă politic ca şi
modelul social standard. Ceea ce spune ea este că mintea umană nu constă din mecanisme generale
de învăţare, ci dintr-un număr mare de structuri cognitive specifice, care formează arhitectura
acesteia! Aşadar, toţi oamenii pot învăţa limbajul, doar că, în timp ce psihologia evoluţionistă spune
că acest lucru se realizează printr-o structură cognitivă specifică, modelul social standard consideră
că se face printr-un mecanism cognitiv general. În acest context, criticile feministe privind
psihologia evoluţionistă sunt desuete. Feminismul a atacat psihologia evoluţionistă, acuzând-o de
discriminare şi de sexism. Răspunsurile psihologiei evoluţioniste sunt ştiinţifice. Diferenţele sexuale
se exprimă în strategii reproductive diferite (lucru susţinut de date ştiinţifice), fără ca aceasta să
însemne discriminare. Nu orice diferenţă semnalizată este discriminare!

Mitul V. Dacă ceva este rezultat al procesului de evoluţie, trebuie să fie prezent la naştere.
Dacă nu apare la naştere este mai probabil să fie rezultat al procesului de
învăţare/culturalizare.
Argumentul este cel puţin ciudat. Nou-născuţii nu au dinţi la naştere. Spunem, după ce îi
dobândesc, că i-au învăţat?

Mitul VI. Genetic versus Mediu.

Întrebarea „ce este mai important în dezvoltarea unui individ, geneticul sau mediul?” este
fără sens. Ca structură, ea este similară cu situaţia în care am întreba: „ce este mai important în
stabilirea ariei unui dreptunghi, lungimea sau lăţimea acestuia?”. Aceste confuzii apar prin faptul că
se confundă individul cu populaţia. La nivel de populaţie putem să ne întrebăm cât la sută din
variaţia fenotipică este determinată de genetic (ex: coeficientul de eritabilitate) şi cât la sută de
mediu. La nivel de individ însă, acest lucru nu are sens. Dacă una dintre cele două componente are
valoarea 0, atunci individul nu există!

Mitul VII. Structurile cognitive ale procesului de evoluţie sunt panglosiste. Termenul de
panglosist provine de la numele lui Panglos din opera lui Voltarire, care a propus că orice există
reflectă cea mai bună structură. Psihologia evoluţionistă nu este panglosistă (ex: nu avem urechi
pentru a putea să purtăm ochelari), asupra designului structurilor cognitive existând o serie de
constrângeri. Să le analizăm pe cele mai importante:
(1) Evoluţia este adesea un proces lent, astfel că structura cognitivă se dezvoltă în timp,
după apariţia problemelor adaptative, şi poate persista atunci când problemele adaptative nu mai
există. Spre exemplu, strategia ariciului de a se face ghem la apariţia unui pericol era utilă în
confruntarea cu un prădător animal, dar nu este utilă acum, în confruntarea cu maşinile.

14
 (2) Structura cognitivă nu reprezintă cel mai bun design posibil, ci designul optim în mediul
dat. Aceast design optim împiedică adesea dezvoltarea celui mai bun design, prin faptul că,
favorizând reproducerea, el se autoperpetuează, nepermiţând apariţia unuia mai bun.
(3) Structura cognitivă reflectă variaţii posibile în cadrul unei specii. Spre exemplu, deşi ar fi
fost extrem de adaptativ să avem vedere de tip infraroşu, din cauza faptului că variaţiile genetice ale
speciei noastre nu includeau această caracteristică, ea nu a putut fi selectată în cursul procesului de
evoluţie.
(4) O structură cognitivă sau biologică nu aduce doar beneficii, ci şi costuri. Spre exemplu,
creşterea cantităţii de testosteron duce la creşterea corpului şi la apariţia caracterelor masculine, dar
în acelaşi timp afectează sistemul imunitar, făcând bărbaţii mai susceptibili la diverse boli în
comparaţie cu femeile. Aşadar, trebuie menţinut un echilibru între cantitatea de testosteron absolut
necesară şi cea care ar fi putut produce la maximum caracteristicile masculine.
(5) Structurile cognitive sau biologice trebuie coroborate unele cu altele. Spre exemplu,
faptul că femeile nasc a dus la lărgirea bazinului, dar această structură anatomică trebuie coroborată
cu necesitatea alergării în mersul biped. O exagerare în oricare sens ar fi dus la probleme în
reproducere. Dacă bazinul ar fi fost prea îngust, s-ar fi putut alerga mai repede, evitând prădătorii şi
crescând supravieţuirea, dar ar fi existat probleme cu sarcina. Invers, lărgirea excesivă a bazinului,
pentru a favoriza sarcina, ar fi dus la dificultăţi în alergare, scăzând şansa de supravieţuire. Aşadar,
cele două structuri biologice au trebuit coroborate una cu alta.

1.6. Principii ale Psihologiei evoluţioniste.

Să analizăm în continuare mai detaliat principalele asumpţii ale psihologiei evoluţioniste
(pentru detalii vezi Buss, 2001; Cosmides & Tooby, 2006; Hagen, 2006).

1.6.1. Rolul structurilor cognitive

Mintea umană (creierul uman) are structuri cognitive (circuite cerebrale) construite pentru a genera
comportamente adecvate condiţiilor de mediu (EEA). Structurile cognitive au fost în general
elaborate pentru a genera mişcare – comportament – ca răspuns la informaţia din mediu. Frecvent,
organismele care nu se mişcă nu au creier. Mai mult, unele organisme care se mişcă şi au creier,
atunci când se fixează, renunţând la mişcare, creierul este resorbit (ex: moluştele sefile). După cum
am spus mai sus, modelul ABC cognitiv (Ellis, 1962) este cadrul în care poate fi conceptualizată
abordarea psihologiei evoluţioniste.

Psihologia evoluţionistă consideră că structurile cognitive cu caracter general sunt neesenţiale

pentru explicarea răspunsurilor subiectului uman. Structurile cognitive specifice sunt cele care
determină răspunsurile acestuia.

Structurile cognitive generale au fost promovate de psihologie la începuturile ei – modelul social

standard. Ideea fundamentală este că aceste structuri generale pot fi aplicate cu aceeaşi eficienţă la
diverse conţinuturi, generând răspunsurile subiectului uman. Cercetările recente de psihologie
cognitivă, biologie evoluţionistă şi neuroştiinţe au arătat că această perspectivă este fundamental
falsă. Mintea umană constă dintr-o mulţime de structuri cognitive specifice, specializate pentru a
rezolva probleme particulare. Flexibilitatea ei este deci determinată nu de faptul că anumite structuri
generale se aplică flexibil la diverse conţinuturi, ci de faptul că având un număr mare de structuri
specifice (expert), ele interacţionează, ajutându-ne să facem faţă atât la probleme particulare, cât şi
la cele noi şi complexe. Acesta este pariul angajat de psihologia evoluţionistă, iar datele acumulate,
prezentate şi pe parcursul acestei lucrări, arată că el va fi probabil câştigat în dauna modelului social
standard.

15
1.6.2. Structură cognitivă versus structură biologică

Relaţia dintre structura (componenta) biologică (B) şi cea psihologică (P) este încă insuficient
înţeleasă de către unii profesionişti. Din păcate, cei mai mulţi au încă gândirea marcată de dualismul
cartezian; dacă sunt biologici/medici, consideră adesea că biologicul cauzează psihologicul (ex:
serotonina cauzează starea stresantă/depresivă), iar dacă sunt psihologi/sociologi, consideră frecvent
că psihologicul cauzează modificările biologice (ex: starea stresantă/depresivă şi/sau un stresor
puternic alterează metabolismul serotoninei). Dezvoltările din neuroştiinţele cognitive au depăşit
demult dualismul cartezian.

Discursul psihologic şi cel medical sunt adesea descrieri diferite ale aceleiaşi realităţi/fenomen
(Kirsch, 1990). Aşadar, teoria psihologică şi cea biologică a depresiei nu sunt în opoziţie sau
alternative. Ele sunt descrieri diferite ale aceluiaşi fenomen; în acest context, discursul „cauzal”
trebuie menţinut în cadrul aceluiaşi limbaj. Afirmaţia: schemele cognitive cauzează trăirea
depresivă ar putea corespunde în limbaj biomedical, urmând ipoteza noastră anterioară, afirmaţiei
că: deficitul de serotonină determină o amplitudine redusă a potenţialului postsinaptic excitator.
Deficitul de serotonină nu ne face să avem scheme cognitive disfuncţionale, ci reprezintă descrierea
biologică a schemelor cognitive disfuncţionale! Similar, factorii psihologici nu cauzează modificări
ale indicatorilor neurobiologici, ci corespund (descriu) unor astfel de modificări! Într-adevăr,
studiile existente (pentru o sinteză vezi David, 2003) arată că intervenţia psihoterapeutică nu
modifică doar factorii psihologici, ci schimbarea lor este asociată cu modificări neurobiologice (ex:
în metabolismul serotoninei); aşadar, orice psihoterapie este farmacoterapie. La fel, intervenţia
medicamentoasă afectează nu doar componenta biologică, ci şi factorii psihologici.

1.6.3. Originea structurilor cognitive

Structurile cognitive (circuitele cerebrale) au fost elaborate prin selecţie naturală pentru a rezolva
probleme cu care strămoşii noştri s-au confruntat în cursul evoluţiei speciei (în EEA). Evident că
din cele discutate până acum se înţelege că structurile cognitive nu au fost elaborate pentru a
rezolva orice fel de problemă, ci doar probleme adaptative. Bineînţeles că astăzi noi suntem
confruntaţi cu probleme care nu au apărut în EEA. Rezolvarea acestora este considerată adesea un
efect al structurilor cognitive elaborate pentru a rezolva probleme adaptative. Spre exemplu, mersul
biped a impus dezvoltarea unui mecanism complicat al echilibrului; el este astăzi utlizat şi pentru a
face skateboarding, deşi această activitate nu este una care să ţină de o problemă adaptativă.

1.6.4. Structuri cognitive versus probleme adaptative

Diferite structuri cognitive sunt specializate pentru a rezolva diferite probleme adaptative. Aşa cum
structurile biologice sunt specializate pentru a rezolva probleme diverse, şi structurile cognitive sunt
specializate în acest sens. Astfel, spre exemplu, în timp ce inima are rolul de a pompa sânge, ficatul
are rolul de a îl detoxifica. Aşa cum ficatul nu are funcţia de a pompa sângele, nici inima nu are
funcţia de a detoxifica sângele. Evident că ele acţionează coordonat (ex: ficatul poate detoxifica
sângele deoarece acestea este pompat de câtre inimă), dar fiecare structură biologică are funcţia sa,
funcţie coordonată apoi de alte structuri (ex: creierul).

Structurile cognitive sunt specializate funcţional în acelaşi fel. Altfel spus, ele au fost elaborate
pentru a rezolva o anumită problemă adaptativă. Spre exemplu, componentele implicate în percepţia
vizuală nu sunt implicate şi în actul sexual. Aşadar, aceste structuri cognitive sunt modulare. Un
modul poate fi conceptualizat ca un mini computer dedicat rezolvării unei sarcini specifice (o
problemă adaptativă specifică). Evident că modulele sunt organizate pe niveluri diferite; spre
exemplu, unele dintre ele se ocupă de integrarea outputuruilor altor module. Aşadar, mintea noastră
trebuie văzută ca o colecţie de astfel de module, integrate funcţional.

16
1.6.5. Structura reflectă funcţia

Focalizarea psihologiei evoluţioniste este asupra structurilor cognitive rezultat al procesului de

evoluţie. Psihologia cognitivă studiază nivelul computaţional şi algoritmic-implementaţional al
acestor structuri cognitive. Neuroştiinţele abordează nivelul lor implementaţional. Abordările
psihologiei cognitive şi ale neuroştiinţelor identifică cauzele proximale ale răspunsurilor subiecţilor
umani. Psihologia evoluţionistă porneşte de la ideea că o structură cognitivă a apărut deoarece ea a
trebuit să rezolve a problemă adaptativă. Aşadar, explicaţia este una distală.

1.6.6. Cutia craniană modernă găzduieşte o minte pentru epoca de piatră

EEA era diferit de mediul nostru actual. Strămoşii noştri trăiau în grupuri nomadice, relativ mici,
care îşi petreceau cea mai mare parte a activităţii procurând hrană prin vânătoare şi culegerea
fructelor (societăţi de vânători-culegători; hunter-gatherer societies). Acesta a fost stilul de viaţă
dominant în ultimele 2 milioane de ani ai evoluţiei speciei noastre. Problemele adaptative cu care se
confruntau erau adesea legate de împerechere, vânătoare, culegerea de plante, negocieri, alegerea
unui habitat bun, creşterea copiilor etc. Aşadar, structurile noastre cognitive s-au format pentru a
face faţă acestui gen de probleme.

Societatea, aşa cum o ştim noi astăzi, este o dezvoltare recentă. Agricultura a apărut doar în ultimii
10000 de ani şi doar în ultimii 5000 de ani majoritatea societăţilor umane s-a angajat în activităţi
agricole, renunţînd la cele de vânători-culegători. Aşadar, mintea noastră nu s-a adaptat încă la acest
mediu post EEA. În aceste sens se afirmă că deşi noi avem o minte pregătită pentru EEA, trăim cu
ea în post-EEA; suntem aşadar un fel de Flintstone transpus în Star Trek. Acestea fiind spuse,
trebuie recunoscut faptul că mediul post EEA are similarităţi majore şi importante pentru specie cu
EEA; altfel supravieţuirea speciei nu ar fi posibilă.

1.7. Paradigme ale psihologie evoluţioniste

Există două paradigme de cercetare în psihologia evoluţionista. Prima paradigmă, numită şi

paradigma clasică, consideră că focalizarea trebuie să se facă asupra structurilor cognitive generale
pentru specia noastră (Cosmides & Tooby, 2006), altfel spus – asupra structurilor cognitive care fac
parte şi constituie arhitectura minţii umane, indiferent de individ. Diferenţele individuale sunt de
interes doar în măsura în care constituie expresia acestei arhitecturi cognitive generale; într-adevăr,
mediul poate influenţa serios exprimarea fenotipică a genotipului. Astfel, mecanismele
developmentale ale multor organisme au fost structurate de către selecţia naturală să producă
fenotipuri diferite în medii diferite. Spre exemplu, unii peşti pot să-şi schimbe sexul în funcţie de
mediu: dacă masculul moare, atunci femela cea mai mare devine mascul. Constructele de bază ale
acestei abordări, care reflectă caracteristicile fenotipice, sunt cele de adaptare, artefact şi zgomot.

A doua paradigmă, numită şi paradigma modernă, este o extensie şi o completare a celei clasice
(Buss et al., 1998; Buss, 2001). În acest caz focalizarea se poate face şi asupra unor structuri
cognitive care au funcţie adaptativă, dar care nu sunt general valabile pentru toţi membrii speciei. În
plus, caracteristicile fenotipice (ex: structurile cognitive) nu sunt toate considerate ca fiind adaptări,
unele dintre ele putând fi văzute ca exaptări sau spandreluri.

1.8. Paradigme de cercetare în psihologia evoluţionistă

Cercetarea este procesul prin care producem cunoştinţe, necesare rezolvării unei probleme (David,
2006). O problemă este o discrepanţă între o stare prezentă (ce ştim) şi o stare scop (ce vrem să

17
ştim). Demersurile ştiinţifice realiste sunt acelea în care discrepanţa dintre starea prezentă şi starea
scop poate fi redusă prin prisma metodologiei actuale. Dacă această discrepanţă este una care nu
poate fi abordată, nici măcar potenţial, prin prisma metodologiei actuale (ex: cum să mă transform
în diverse animale), atunci ea nu este considerată o problemă sau o problemă ştiinţifică serioasă
şi/sau actuală (dar poate face obiectul unor abordări vrăjitoreşti sau artistice). Problema poate să fie
una formulată/existentă în domeniu sau una descoperită/creată de cercetător. Dezvoltarea
cunoaşterii se face nu doar rezolvând probleme existente (ex: de tip „puzzle”), ci şi
formulând/inventând noi probleme; uneori, creând (punând) probleme, putem împinge cunoaşterea
mai departe prin rezolvarea pe care o propunem, care devine apoi model de lucru. Acesta este rolul
personalităţilor remarcabile care au marcat ştiinţa.

Dezvoltarea cunoaşterii se face atât cumulativ (prin rezolvarea de probleme existente), cât şi prin
salturi în urma unor descoperiri cruciale ale unor personalităţi marcante, care au găsit şi/sau inventat
probleme a căror rezolvare a dus la un salt calitativ în cercetarea din domeniu. Este adevărat că prin
formularea stării finale a problemei, putem spune că toate problemele sunt mai mult sau mai puţin
create de cercetător; unele formulări pot fi însă atât de neaşteptate, încât rezolvarea lor duce la
schimbări paradigmatice în domeniu, în timp ce alte formulări sunt produse inferenţial din starea
domeniului. În acest context trebuie să înţelegem foarte clar că o metodă de cercetare ştiinţifică nu
este superioară alteia. Fiecare metodă de cercetare are anumite constrângeri care trebuie respectate
şi generează un anumit tip de cunoştinţe necesare rezolvării unui anumit tip de problemă. Să
ilustrăm această idee prin exemplu de mai jos.

În psihologia evoluţionistă problema porneşte de la încercarea cercetătorului de a descrie, prezice,

explica şi/sau sistematiza răspunsurile subiectului uman. Paşii urmăriţi într-un demers de cercetare
pe linia psihologie evoluţioniste sunt următorii:
Pasul 1: Care este structura cognitivă care poate explica producerea acestui răspuns?
Pasul 2: În ce constă această structură ca proces şi/sau conţinut? Răspunsul la această întrebare este
fundamental, căci el ne ghidează (alături de analiza EEA) spre funcţia proximală şi/sau distală a
acestei structuri.
Pasul 3: Care este funcţia distală a acestei structuri:
Este ea o adaptare? Dacă da, care sunt artefactele ei şi/sau zgomotele asociate?
Este o exaptare?
Este un spandrel?
Care sunt corespondenţele biologice ale acestei structuri? Această secvenţă nu este
obligatorie, mai ales din considerente de factură metodologică, dar poate întregi
demersul de cercetare.

Toţi aceşti paşi trebuie ghidaţi de metodologia de cercetare ştiinţifică (vezi David, 2006). Astfel,
ipotezele evoluţioniste trebuie derivate din teorii şi/sau observaţii bine informate ştiinţific şi
verificate apoi prin date culese după formularea lor. Altfel spus, ele trebuie să fie falsificabile şi/sau
verificabile. Una dintre criticile aduse abordării evoluţioniste este că ea se transformă adesea într-o
„elaborare de poveşti”. Într-adevăr, dacă pornim de la observaţii pentru care construim o teorie
evoluţionistă care să le explice, fără a respecta constrângerile descrise mai sus (ex: structura EEA
fundamentată de paleoantropologie), nu suntem departe de a spune poveşti. Dacă teoria avansată
este constrânsă de EEA, avem o teorie posibilă, care însă nu este validată, ci doar construită;
validarea ei trebuie făcută prin noi observaţii anticipate de ipoteze.

18
Bibliografie obligatorie:
David, D., Benga, O, Rusu, A.S. (2007). Fundamente de Psihologie Evolutionista si Consiliere Genetica.
Integrari ale psihologiei si biologiei. Editura Polirom.
Cosmides, L. & Tooby, J. (2006) http://www.psych.ucsb.edu/research/cep/primer.html

19
MODULUL II. APLICAŢII ALE PSIHOLOGIEI EVOLUŢIONISTE

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu principalele aplicații ale psihologiei evoluționiste

Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul cursanţii trebuie:
- Să poată caracteriza abordarea evoluționistă a psihopatologiei
- Să poată caracteriza procesele cognitive din punct de vedere evoluționist
- Să poată prezenta un demers de cercetare din psihologie evoluționistă

2.1. Introducere

Este aproape unamim acceptat faptul că structurile cognitive primare sunt rezultatul unui proces de
evoluţie (Cosmides & Tooby, 2006). De pildă, organizarea modulară a proceselor perceptive
primare (ex: modulul pentru detectarea culorii, adâncimii etc.) este un exemplu de reuşită a
abordării evoluţioniste (Buss et al., 1998; Buss, 2001; Cosmides & Tooby, 2006; Hagen, 2006).

Pariul major al Psihologiei evoluţioniste este că şi ceea ce în mod tradiţional numim structuri
cognitive superioare (gândire) sunt rezultatul unui proces de evoluţie. Într-adevăr, abordarea
evoluţionistă a fost deja validată ca demers în înţelegerea unor fenomene complexe precum
“detectarea trişorului/înşelătorului” (cheater detection) (Cosmides, & Tooby, 1992), preferinţa
pentru anumite peisaje (Orians, 1986), alegerea mâncării (Profet, 1992), formarea alianţelor şi
dinamica grupului (Price, 2005), patologia somatică şi psihică (Wakefield, 1999; Williams, &
Nesse, 1991), comportamentele de împerechere (Sefcek et al., sub tipar), personalitatea umană
(Buss, 1998), gelozia (Buss et al., 1992) etc. În consecinţă, această secţiune se va focaliza pe
ilustrarea acestor aspecte, în următoarele modalităţi:
(1) Prezentarea unor demersuri de cercetare care s-au concretizat deja în concluzii
(demersuri de cercetare complexe) clare;
(2) Prezentarea unor ipoteze de frontieră plauzibile şi în curs de validate, care se constituie
în exerciţii şi teme de studiu pentru cei interesaţi de acest domeniu (cercetări de frontieră).

I. DEMERSURI DE CERCETARE COMPLEXE

2.2. Psihopatologia

2.2.1. Sănătate şi boală: Aspecte generale

Starea de sănătate este definită în Constituţia WHO/OMS (World Health Organization/Organizaţia

Mondială a Sănătăţii; http://www.who.int) ca o stare de bine fizic, psihic şi social. Boala, pe de altă
parte, este definită ca o serie de modificări biologice şi/sau psiho-comportamentale (afectiv-
emoţionale/subiective, cognitive şi comportamentale) care generează o stare de distres şi
sau/dizabiliate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate [American Psychiatric
Association/Asociaţia Americană de Psihiatrie (APsyA), 2000; U.S. Department of Health and
Human Services (USDHHS), 1999].

20
În cazul bolii se pune următoarea întrebare: cât de modificată trebuie să fie modificarea pentru a ieşi
din sfera normalităţii? Un prim criteriu care a fost propus pentru a delimita între normal şi patologic
a fost cel statistic (Pichot, 1967). Conform acestuia, normal înseamnă ceea ce aproximează media
populaţiei (ceea ce fac cei mai mulţi oameni). Al doilea criteriu propus pentru a delimita
normalitatea de anormalitate este criteriul cultural-ideal (Pichot, 1967). Conform acestui criteriu,
normal este ceea ce se aşteaptă a fi normal într-o societate, idealul pe care grupul social respectiv îl
stabileşte pentru starea de sănătate. Al treilea criteriu este cel funcţional (Pichot, 1967). El arată că
normalul înseamnă capacitatea de a-ţi atinge scopurile importante în viaţă, fără a interfera cu
funcţionalitatea celuilalt. Astăzi normalitatea este definită în psihopatologiei într-un cadru delimitat
aproximativ de cele trei criterii menţionate, cu un accent mai puternic pe criteriul funcţional.

Boala, aşa cum este definită mai sus, are mai multe componente, pe care le discutăm succint în
continuare.
(1) Manifestări (pentru detalii vezi Boloşiu, 1990). Fiecare boală presupune anumite modalităţi
de manifestare, un anumit tablou clinic, format adesea din elemente afectiv-emoţionale/subiective,
cognitive, comportamentale şi psihofiziologice/biologice interrelate; în unele situaţii boala poate să
nu aibă un tabloul clinic identificabil sau uşor identificabil. Tabloul clinic – numit şi
simptomatologia pacientului – conţine semne şi simptome. Unele semne şi simptome tind să apară
împreună, constituind sindroame (gr. syn-împreună; dromos-cale, cursă), numite şi tulburări. Spre
exemplu, concepţiile negative legate de propria persoană, prezent şi viitor tind să apară împreună,
constituind un sindrom depresiv (Beck et al., 1979). Un sindrom poate să aibă o etiologie multiplă.
Dacă mecanismele etiopatogenetice (mai ales factorii determinanţi) ale unui sindrom sunt
cunoscute, atunci, în principiu, putem vorbim despre boală (pentru detalii privind relaţiile dintre
conceptul de sindrom şi cel de boală, vezi Boloşiu, 1990).

În tabloul clinic, componenta afectiv-emoţională/subiectivă (simptom) este fundamentală; în

domeniul psihoterapiei, pacienţii se prezintă la tratament mai ales din cauza prezenţei acestor
manifestări (egodistonici); dacă ele nu există, atunci adesea ei ajung în psihoterapie doar constrânşi
legal şi/sau de grupul de apartenenţă (egosintonici).

Tratamentele care vizează direct remiterea/ameliorarea acestor manifestări, fără a schimba cauzele
şi mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice. Spre exemplu, deşi factorul
cognitiv este un mecanism etiopatogenetic fundamental în apariţia atacului de panică, medicaţia
anxiolitică poate ameliora tabloul clinic blocând efectele psihofiziologice/biologice ale acestui
mecanism (care rămâne însă activ).
(2) Boala presupune anumiţi agenţi/factori etiologici (cauzali) (pentru detalii vezi Price, &
Lynn, 1981). Două criterii sunt mai importante în clasificarea acestor agenţi/factori etiologici. După
natura lor, ei se clasifică în agenţi exogeni şi agenţi endogeni. După funcţia lor, agenţii etiologici
se împart în: (1) factori declanşatori; (2) factori determinanţi; (3) factori favorizanţi; (4) factori
predispozanţi/de risc şi (5) factori de menţinere.

Toţi factorii etiologici prezentaţi aici interacţionează pentru a genera un anumit tablou clinic, dar
aceasta nu înseamnă că de fiecare dată când apare un tablou clinic trebuie să fie prezenţi factori din
fiecare categorie menţionată (ex: în anumite situaţii factorii favorizanţi pot să nu fie prezenţi, iar în
psihopatologie este adesea dificil de identificat factorii determinanţi).

Tratamentele care vizează modificarea acestor factori şi, prin aceasta, remiterea tabloului clinic, se
numesc tratamente etiologice, ele ţintind cauza manifestărilor bolilor.
(3) Reacţii de răspuns al organismului la acţiunea agenţilor etiologici (pentru detalii vezi
Price, & Lynn, 1981; Selye, 1976). Aceste reacţii pot să fie specifice sau nespecifice, fiecare dintre
ele, la rândul lor, putând fi locale sau cu caracter general. Toate aceste reacţii se pot manifesta la
nivel biologic (ex: modificarea tensiunii arteriale) sau la nivel psihologic (ex: deficienţe la nivelul

21
memoriei implicite). Ele sunt identificabile prin analize de laborator (ex: teste medicale şi
psihologice).
Tratamentele etiologice şi cele patogenetice (etiopatogenetice) sunt un deziderat în intervenţia
medicală şi psihologică deoarece ele vizează cauzele distale (cele etiologice) şi proximale (cele
patogenetice) ale tabloului clinic; aplicate corect, ele previn recăderile/relapse (reapariţia tabloului
clinic) şi/sau recurenţa/reccurence (reapariţia tulburării). Tratamentele simptomatice, deşi pot
ameliora şi remite tabloul clinic, nu sunt cauzale şi deci nu împiedică recăderile şi /sau recurenţa
tulburării; de aceea rolul lor este de a acţiona (1) în situaţii de criză şi/sau (2) până când este
posibilă administrarea unor tratamente etiopatogenetice şi/sau (3) până când tabloul clinic se
ameliorează ca urmare a evoluţiei naturale a bolii.

2.2.2. Abordarea evoluţionistă a psihopatologiei

Psihopatologia poate apărea ca urmare a patru mecanisme (Siegert, & Ward, 2002; Stein, 2000;
Wakefield, 1999):
1. O anumită formă de patologie este o adaptare. Altfel spus, mecanismele patogenetice
implicate în apariţia tabloului clinic sunt adaptări care prin outputul lor – tabloul clinic – au
favorizat rezolvarea unei probleme adaptative în EEA. Discrepanţa dintre EEA şi mediul
post EEA este ceea ce face ca o adaptare să devină dezadaptativă; altfel spus, o adaptare nu
înseamnă cu necesitate că ea este adaptativă şi astăzi. Spre exemplu, o reacţie agresivă la
frustrare (uciderea unei alte persoane) ar fi putut fi adaptativă în EEA (ex: îţi redobândeai
poziţia socială în grup), dar este dezadaptativă în mediul post EEA (ex: eşti încarcerat).
2. O anumită structură cognitivă rezultat al procesului evolutiv este afectată. Altfel spus,
mecanismele patogenetice implicate în apariţia tabloului clinic sunt modificări patologice
ale unor structuri care, prin outputul lor, au favorizat rezolvarea unei probleme adaptative în
EEA; aceste modificări generează astăzi tabloul clinic. Aşadar, dacă în prima variantă
structura este intactă, dar există o nepotrivire cu mediul post EEA, în această alternativă
structura cognitivă însăşi este afectată (ex:
3. supraactivare; subactivare etc.).
4. Anumite tulburări psihice sunt efecte non-adaptative ale procesului de evoluţie (ex:
artefacte, zgomot). Spre exemplu, distresul poate fi un artefact (vezi Buss, 2001) al
structurilor adaptative implicate în tulburarea de tip depresiv (vezi mai jos).
5. Anumite structuri cognitive rezultat al procesului de evoluţie funcţionează uneori, sporadic,
în mod eronat. Spre exemplu, eroarea masculului de a infera că o femelă este interesată
sexual poate duce la agresiuni sexuale.

2.2.3. Tulburări specifice

În continuare vom analiza abordarea psihopatologiei din perspectivă evoluţionistă,
exemplificând algoritmul cercetării prin cazul depresiei (vezi şi Nettle, 2004).
Tulburarea de tip depresiv
Pasul 1: Care este structura cognitivă care poate explica producerea acestui răspuns?
Depresia este un termen care descrie modificări specifice la nivel subiectiv (ex: tristeţe),
cognitiv (ex: gânduri negative), comportamental (ex: reducerea comportamentului social) şi
psihofiziologic (ex: probleme cu somnul). Aceste manifestări sunt efectul unor structuri cognitive.
Pasul 2: În ce constă această structură ca proces şi/sau conţinut? Răspunsul la această întrebare este
fundamental căci el ne ghidează (alături de analiza EEA) asupra funcţiei proximale şi/sau distale a
acestei structuri.
Structurile cognitive implicate în depresie angajează un proces informaţional numit
generalizare excesivă. Aplicată diverselor conţinuturi, aceasta produce două tipuri de structuri
cognitive relevante pentru depresie:
Neajutorarea
Autoexcluderea.

22
Pasul 3: Care este funcţia distală a acestei structuri?
Una dintre cele mai cunoscute teorii a avansat ipoteza că depresia este o adaptare. Evident,
atunci când spunem că depresia este o adaptare, ne referim la structurile cognitive care generează
tabloul clinic. Astfel, analiza structurilor cognitive descrise mai sus (neajutorarea şi
autoexcluderea), sugerează două funcţii distale ale acestora. Prima funcţie este una de ruminaţie
socială. Depresia este asociată cu probleme sociale, astfel că funcţia ei este de a orienta energia
disponibilă de la activităţile sociale şi fizice normale la problema specifică cu care se confruntă
subiectul. A doua funcţie este cea de motivare socială. Altfel spus, depresia semnalizează nevoia de
ajutor de la partenerii de coaliţie.

Odată avansate aceste ipoteze, ele trebuie verificate. După cum ştim deja, pentru a fi considerată
adaptare, o structură trebuie să satisfacă diverse criterii:
(1) Probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a şansei este mică.
Prevalenţa crescută a depresiei şi distribuţia asimetrică pe sexe (prevalenţa este de două ori
mai mare la femei decât la bărbaţi) elimină probabilitatea ca ea să fi apărut datorită şansei.
(2) Structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu
fitnessul.
Modul în care depresia a favorizat rezolvarea unor probleme adaptative este descris mai jos.
(3) Are caracteristicile unui design evolutiv:
(a) Are o structură complexă care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA.

Simptomele depresiei trebuie să fi ajutat la rezolvarea problemelor adaptative în EEA. Analiza

acestor simptome arată însă că, în general, funcţionarea cognitivă este afectată în depresie
(performanţe mai scăzute la nivel mnezic, atenţional) (Austin et al., 1992). Pe de altă parte, Watson
şi Andrew (2002) arată, congruent cu prima ipoteză avansată, că depresivii au performanţe mai
bune decât non-depresivii în sarcini cu încărcătură socială. În plus, fenomenul de realism depresiv a
fost de asemenea invocat ca argument pentru a arăta că depresivii pot avea performanţe mai bune
decât non-depresivii. Acesta se referă la evaluări mai acurate ale depresivilor privind relaţia
performanţă-cauză în comparaţie cu non-depresivii. Cercetările recente au nuanţat însă acest aspect.
Astfel, el apare numai în sarcinile în care populaţia generală are distorisuni pozitive; dacă populaţia
generală este realistă, depresivii au distorsiuni negative.

A doua funcţie a adaptării presupune mobilizarea de resurse din partea partenerilor. Ipoteza
avansată sugera că tabloul clinic poate mobiliza aceste resurse. Cercetările recente arată că lucrurile
stau exact invers. Simptomele de tip depresiv îi fac pe ceilalţi mai ostili (Coyne, 1976) şi duc la
pierderea suportului social (Monroe, & Steiner, 1986). De asemenea, simptomele de tip depresiv
sunt buni predictori ai eşecului marital (Reich, 2003). Desigur, se poate argumenta că mediul post
EEA în care s-au colectat aceste date este diferit de mediul EEA şi prin urmare, deşi depresia putea
mobiliza resurse ale partenerilor în EEA, nu mai mobilizează aceste resurse astăzi; presaţi de timp şi
sarcini multiple, partenerii reacţionează negativ la tabloul de tip depresiv care le solicită resurse
suplimentare. Pornind de la aceste considerente, se poate formula mai departe ipoteza că reacţiile
negative ale partenerilor vor apărea doar dacă aceştia sunt la rândul lor presaţi de timp şi de lipsa
resurselor. Datele culese până acum nu susţin acest lucru.
(b) Constituie o caracteristică a speciei.
Într-adevăr, depresia este o tulburare cu prevalenţă mare, fiind o boală transculturală
(Wilson, 1998). Aşadar, capacitatea pentru depresie poate să fie o caracteristică a speciei, capacitate
care se transformă în depresie în condiţiile adecvate de mediu. Aşa cum rezultă din ipoteza
avansată, condiţiile de mediu care ar trebui să declanşeze depresia sunt reprezentate de pierderi
(loss) cu valenţă socială. Într-adevăr, studiile de epidemiologie arată că apariţia depresiei este
asociată cu pierderi sociale. Trebuie menţionat însă că nu toţi cei care se confruntă cu astfel de
evenimente dezvoltă depresie. În plus, studiile gemelare au reliefat faptul că eritabilitatea acesteia
este de 0.37 (NIMH, 1999), indicator care creşte dacă istoria familială cuprinde tulburări depresive

23
severe şi recurente. Analizând aceste date, este clar că nu se poate afirma că depresia este o
adaptare fixată la nivel de specie.
(c) Se dezvoltă fără efort conştient, în absenţa unei instruiri formale.
Într-adevăr, depresia este un fenomen care apare automat, fără a depinde de intenţiile
subiectului.
(d) Este utilizată fără efort conştient şi fără a conştientiza modul în care funcţionează.
Activarea structurilor cognitive se face automat, involuntar, adesea pacienţii
neconştientizând prezenţa şi modul în care aceste structuri cognitive funcţionează.
(e) Nu se identifică şi/sau reduce la aplicarea structurilor generale ale modelului social
standard la conţinuturi specifice.

Observăm din analiza efectuată că dintre cele cinci criterii (a-e) pentru ca ceva să fie considerat un
design evolutiv, doar ultimele trei sunt satisfăcute (c-e). Primele două sunt satisfăcute parţial.
Analiza generală sugerează că depresia nu este o adaptare fixată în specie. În acest condiţii ea poate
să fie: (1) o adaptare parţială; (2) un zgomot; şi/sau (3) efectul factorilor sociali.

Ţinând cont de eritabilitatea ridicată, este clar că depresia nu este doar efectul unor factori sociali.
Ea ar putea fi conceptualizată ca un zgomot prin prisma modelului stres-vulnerabilitate. Este ea o
adaptare parţială? Această întrebare este una interesantă, care trebuie explorată în studii viitoare, în
competiţie cu modelul stres-vulnerabilitate. Ea trebuie considerată serios din mai multe motive:
(1) prevalenţa tulburării depresive este crescută şi transculturală, ceea ce este mai greu de
justificat prin simple mutaţii care ne predispun la depresie;
(2) prevalenţa este mai mare în cazul femeilor decât la bărbaţi, ceea ce sugerează că
tulburarea ar putea fi relaţionată cu mecanisme reproductive.

Asupra depresiei au fost avansate recent şi alte teorii de inspiraţie evoluţionistă. Astfel, s-a propus
ideea deteriorării unor structuri cognitive specifice; mai precis, în loc ca focalizarea să fie asupra
depresiei ca întreg, se abordează din perspectivă evoluţionistă diverse componente ale acesteia (ex:
starea de deprimare/low mood). Această deteriorare duce la activarea lor cronică şi/sau la activarea
lor în condiţii de mediu inadecvate. Astfel, structurile cognitve implicate în „deprimare” apar atunci
când scopul nu poate fi atins şi starea de deprimare este utilă, căci ne ajută să ne separăm de acel
scop. (Nesse, 2000). De asemenea, după o pierdere, ea scade motivaţia de a ne implica în atingerea
unui alt obiectiv, organismul nefiind pregătit la nivelul optim, după pierderea suferită, în care a
investit resurse (ex: energetice), pentru o nouă confruntare. Alţi autori (Gilbert, & Allan, 1998) au
arătat că „deprimarea” este utilă ca mecanism de coping în acele situaţii în care evitarea nu este
posibilă. Altfel spus, structurile cognitive asociate cu deprimarea sunt un mecanism adaptativ pentru
acceptarea subordonării sociale, fără a ameninţa indivizii cu rang social ridicat şi fără a cheltui
energie în competiţii pe care nu le putem câştiga.

2.3. Cogniţiile raţionale şi iraţionale

2.3.1. Aspecte generale
Cogniţiile evaluative sunt structuri cognitive relaţionate cu descrierile şi inferenţele, ele
putând fi raţionale sau iraţionale; în literatura de specialitate se mai numesc şi „cogniţii calde” (hot
cognitions), condiţionând apariţia reacţiilor afective. În acest context, termenul „raţional” se referă
la suportul logic, empiric şi/sau pragmatic. „Iraţional” înseamnă că ceva nu are suport logic, empiric
şi/sau pragmatic.
Cogniţiile evaluative generale sunt structuri cognitive considerate factori de vulnerabilitate
generală, fiind implicate în edificiul personalităţii subiectului uman şi în filosofiile lui de viaţă. În
relaţie cu evenimentele activatoare specifice, ele pot genera structuri cognitive locale care iau forma
cogniţiilor evaluative locale (gânduri automate).

24
Albert Ellis (Ellis, 1962; 1994), pe baza a zeci de studii, a descris cele mai importante structuri
cognitive evaluative generale (definite logic şi empiric) implicate ca mecanisme etiopatogenetice în
patologie – prin această asociere sunt şi disfuncţionale – (cogniţii iraţionale) şi/sau în promovarea
sănătăţii şi a unui comportament adaptativ (cogniţii raţionale). Cogniţia iraţională generală centrală
este gândirea inflexibilă, absolutistă (demandigness), din care derivă altele trei cogniţii iraţionale
generale intermediare: catastrofarea (awfulizing), lipsa de toleranţă la frustrare/intoleranța la
frustrare (low frustration tolerance/frustration intolerance) şi evaluarea globală (global evaluation).
Cogniţia raţională generală centrală este gândirea flexibilă, non-absolutistă (preferential and
accepting), din care derivă apoi celelalte trei cogniţii raţionale generale intermediare: non-
catastrofarea (badness), toleranţa la frustrare (frustration tolerance) şi evaluare contextuală
(antiglobal evaluation). Atunci când sunt asociate cu evenimente activatoare specifice, aceste
structuri cognitive evaluative generale produc structuri cognitive evaluative locale, în forma
gândurilor automate.

Sumarizând, structurile cognitive evaluative generale [cogniţiile evaluative centrale

(trebuie/preferinţă), care le influenţează pe cele intermediare (catastrofare/non-catastrofare,
toleranţă scăzută la frustrare/toleranţa la frustrare, evaluare globală/evaluare contextuală)], în
interacţiune cu evenimente activatoare specifice, generează structuri cognitive evaluative locale
[cogniţii evaluative centrale (trebuie/preferinţă), care le influenţează pe cele intermediare
(catastrofare/non-catastrofare, toleranţă scăzută la frustrare/toleranţă la frustrare, evaluare
globală/evaluare contextuală)] exprimate în gândurile automate care, la rândul lor, produc
răspunsuri afectiv-emoţionale/subiective, comportamentale şi psihofiziologice/biologice. Dacă
aceste mecanisme sunt iraţionale, răspunsurile se vor exprima într-un tablou clinic; gândurile
automate iraţionale fac parte din tabloul clinic şi constituie factori de vulnerabilitate locală pentru
celelalte componente ale tabloului clinic. Dacă aceste mecanisme sunt raţionale (ex: cogniţia
evaluativă centrală este formulată preferenţial), atunci răspunsurile se înscriu în sfera normalului.

2.3.2. Abordarea evoluţionistă

Analizele de psihologie evoluţionistă (vezi Pelusi, 2003) arată că cogniţiile iraţionale sunt rezulatul
unui proces de evoluţie. Aceasta nu înseamnă însă că ele sunt adaptative şi astăzi. Timp de zeci de
mii de ani, specia noastră s-a adaptat la un mediu şi la sarcini relativ simple şi bine definite (ex: a
găsi hrană, adăpost şi a procrea). În acest mediu, un stil iraţional era adaptativ: (a) sarcinile fiind
simple, o hipermotivare în termeni de „trebuie” nu afecta performanţa; (b) un stil catastrofic de
gândire te proteja, în măsura în care erai mereu vigilent şi gata să reacţionezi la pericol, fie că acesta
era sau nu real; (c) toleranţa scăzută la frustrare te ajuta să schimbi situaţia (ex: să ucizi masculul
dominat pentru a-i lua locul), iar (d) evaluarea globală îţi permitea categorizarea rapidă a fiinţelor
sau lucrurilor din jurul tău (ex: utile sau inutile). Deşi mintea noastră s-a adaptat timp de zeci de mii
de ani la un astfel de mediu, de câteva mii de ani încoace ea este forţată să funcţioneze într-un
mediu modern, pentru care nu a fost pregătită. În mediul modern, hipercomplex, sarcinile sunt
complicate şi deschise. Ceea ce era util într-un mediu simplu şi bine definit, devine vulnerabilitate
la boală într-unul complex. O hipermotivare în sarcini dificile duce la scăderea performanţei. O
anticipare a pericolului în situaţii sociale controlate (ex: în faţa unei clase) duce la ceea ce numim
„anxietate de performanţă”. O toleranţă scăzută la frustrare care se exprima în acte violente este
drastic pedepsită. Evaluarea globală manifestată prin dispreţ faţă de ceilalţi sau faţă de propria
persoană debilitează individul în interacţiunile sale sociale.

Plastic spus, noi suntem urmaşii celor care au supravieţuit în EEA printr-un stil iraţional. Şansa
noastră este că avem şi predispoziţia genetică de a putea încerca să gândim alternativ, raţional.
Nimeni nu este perfect raţional sau perfect iraţional; este vorba despre un raport între cele două
stiluri cognitive, de dorit fiind, desigur, promovarea unui stil cognitiv cât mai raţional. Studiile

25
existente sugerează că, în timp ce iraţionalitatea crescută generează emoţii care implică
supraactivare sau subactivare fiziologică, nivelurile scăzute de iraţionalitate se asociază cu o
activare fiziologică medie spre ridicată (David et al., 2005).

Conform legii optimului motivaţional (Yerkes şi Dodson, 1908), până la un punct, cu cât creşte
intensitatea motivaţiei creşte şi performanţa în sarcină, după care, o creştere a motivaţiei duce la o
scădere a performanţei. Altfel spus, o activare fiziologică medie spre ridicată, dată de prezenţa unor
scopuri/dorinţe formulate în termeni preferenţiali şi asociată cu emoţii funcţionale, ar susţine
performanţa optimă în sarcini complexe. În timp ce stilul preferenţial se asociază cu emoţii
funcţionale şi ne menţine în zona optimului motivaţional, stilul absolutist se asociază cu emoţii
disfuncţionale şi poate duce la o motivare excesivă, însoţită de o scădere a performanţei. Aşadar, un
stil iraţional într-un mediu complex constituie un factor de vulnerabilitate spre psihopatologie. Deşi
în sarcini simple şi bine structurate cei care au un patern dominant iraţional pot să fie la fel de
performanţi ca cei cu un patern cognitiv dominant raţional, ei sunt serios afectaţi în ceea ce priveşte
starea de sănătate. Iraţionalitatea este un factor de vulnerabilitate. Aşadar, elementul necesar (nu şi
suficient) pentru patologie este discrepanţa dintre ceea ce se întâmplă şi ceea ce dorim noi! Dacă nu
există această discrepanţă, este puţin probabil să apară stări afective negative.

Să revenim asupra paşilor pe care trebuie să-i urmăm în analiza unei structuri cognitive, prin prisma
teoriei evoluţioniste.
Pasul 1: Care este structura cognitivă care poate explica producerea acestui răspuns?
În acest caz, analiza se referă tocmai la structura cognitivă. Cogniţiile iraţionale sunt
asociate cu emoţii disfuncţionale şi comportamente dezadaptative. Cogniţiile raţionale sunt
asociate cu emoţii funcţionale şi comportamente adaptative.
Pasul 2: În ce constă această structură ca proces şi/sau conţinut? Răspunsul la
această întrebare se regăseşte în descrierea de mai sus.
Pasul 3: Care este funcţia distală a acestei structuri?
Una dintre cele mai cunoscute teorii a avansat ipoteza că structura cognitivă iraţională este o
adaptare. După cum am arătat, pentru a fi considerată adaptare, o structură trebuie să satisfacă
următoarele criterii:
(1) Probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a şansei este mică.
Prevalenţa mare a acestor strcturi cognitive în populaţie elimină o astfel de posibilitate.
(2) Structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu
fitnessul.
Modul în care aceste structuri cognitive au asigurat rezolvarea unor probleme adaptative a
fost descris mai sus.
(3) Are caracteristicile unui design evolutiv:
(a) Are o structură complexă care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA
(vezi analiza de mai sus).
(b) Constituie o caracteristică a speciei.
Într-adevăr, prezenţa cogniţiilor iraţionale este o constantă a subiectului uman, indiferent de
cultură.
(c) Se dezvoltă fără efort conştient, în absenţa unei instruiri formale.
Într-adevăr, cogniţiile iraţionale se învaţă implicit, fără efort conştient şi fără o pregătire
formală.
(d) Este utilizată fără efort conştient şi fără a conştientiza modul în care funcţionează; Într-
adevăr, cogniţiile iraţionale generează automat diverse outputuri emoţionale şi
comportamentale.
(e) Nu se identifică şi/sau reduce la aplicarea structurilor generale ale modelului social
standard la conţinuturi specifice.
Conform modelului social standard, aceste structuri cognitive ar trebui să fie aplicabile
similar la conţinuturi diferite. Cercetările arată însă că ele sunt sensibile la conţinuturi legate de

26
confort (comfort), afiliere (affiliation) şi reuşită (achievement), care sunt fundamentale pentru EEA,
şi mai puţin sensibile la conţinuturi legate de fenomene naturale.
Observăm din analiza efectuată că sunt satisfăcute toate cele cinci criterii pentru a putea
afirma că cogniţiile iraţionale sunt structuri adaptative.

2.4. Raţionament şi decizie

În mod tradiţional, raţionamentul şi decizia sunt considerate componente cognitive
superioare, abordabile prin modelul social standard (Gleitman, 1992).
Raţionamentul ipotetico-deductiv apare formalizat în structura:

Dacă A atunci B Dacă A atunci B

A Non-B
______________ _____________
B Non-A

Altfel spus, dacă se stabileşte o legătură necesară între A şi B (Dacă A atunci B) şi A se

dovedeşte adevărat, atunci şi B este adevărat. Dacă B este fals (non B) atunci rezultă că şi A este
fals (non A).

Conform modelului social standard, nu ar trebui să existe diferenţe în performanţă în funcţie

de conţinutul implicat în acest tip de raţionament. Alfel spus, mecanismul prezentat mai sus este
unul general, care se aplică apoi diverselor conţinuturi.
Conform abordării evoluţioniste, mintea umană este formată dintr-un număr mare de
structuri cognitive expert, strâns legate de conţinutul pe care îl prelucrează. Dacă acest conţinut este
asociat cu probleme adaptative, atunci este probabil ca el să fie prelucrat preferenţial. Un conţinut
relevant este în acest sens detectarea „trişorilor”/ „înşelătorilor” (cheaters) în cadrul schimburilor
sociale (social exchange). Un înşelător este un individ care acceptă un beneficiu fără să satisfacă
condiţiile necesare primirii lui. Aşadar, ipoteza avansată este că arhitectura minţii umane conţine
structuri cognitive expert (specializate) pentru identificarea înşelăciunii, aşa cum a fost ea definită
mai sus.
Sarcina utilizată cel mai frecvent pentru a testa concurenţial cele două ipoteze este “Wason
selection task” (Wason, 1966). În această sarcină, participanţilor li se cere să găsească violări ale
raţionamentului ipotetico-deductiv.
Rezultatele studiilor arată că subiecţii care în situaţii obişnuite nu pot detecta erorile implicate în
raţionamentul ipotetico-deductiv, o fac cu uşurinţă atunci când acesta vizează „înşelarea” într-o
situaţie de schimb social. Atunci când se aplică unui conţinut relevant pentru o problemă adaptativă,
structurile cognitive rezultat al procesului adaptativ nu sunt orientate spre detectarea erorilor de
logică. Ele sunt orientate spre alegeri care favorizează detectarea înşelătorilor, indiferent dacă
aceasta respectă sau nu logica. Spre exemplu, dacă în raţionament se schimbă ordinea condiţiilor şi
beneficiului, subiecţii aleg răspunsul corect funcţional, dar incorect logic.

2.5. Comportamentul sexual şi diferenţele intre sexe

Comportamentul sexual şi diferenţele psihologice dintre sexe au făcut obiectul abordării
evoluţioniste în mod riguros. Ca urmare a cercetărilor efectuate, s-a impus ideea că comportamentul
sexual şi diferenţele psihologice între sexe sunt mai bine explicate de psihologia evoluţionistă decât
de modelul psihosocial standard. Ideea fundamentală (vezi Sefcek et al., in press) este că
comportamentul sexual (ex: paternurile sale: monogamie, poligamie, poliandrie, poliginie etc.-;
preferinţele pentru: abilităţi parentale, fertilitate etc.; strategiile de împerechere: pe termen scurt,
lung sau mixt), rezultat al procesului evolutiv, este în strânsă legătură cu factorii de mediu (ex:
resursele existente, încărcarea patogenă, rata bărbaţi/femei etc.). Diferențele psihologice dintre sexe

27
(vezi Archer, 1996; Sefcek et al., in press) sunt explicate ca fiind consecinţe evolutive ale selecţiei
sexuale şi a conflictului dintre strategiile reproductive diferite ale bărbaţilor şi cele ale femeilor.
Coroborând toate aceste componente, accentul nu se pune doar pe diferenţele dintre sexe ci şi pe
variaţiile în cadrul aceluiaşi sex.

Prezentam mai jos o cercetare proprie din domeniul psihologiei evolutioniste privind
diferenta intre sexe in strategiile de alegere a partenerilor sexuali in Romania.

Articolul a fost integral publicat in Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies –

utilizarea acestui text in suportul de curs se face cu acordul comisiei editoriale a jurnalului.

28
Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies,
Vol. 7 No. 1, March 2007, 27-43.

CHOOSING A MATE IN ROMANIA:

A COGNITIVE EVOLUTIONARY PSYCHOLOGICAL
INVESTIGATION OF PERSONAL ADVERTISEMENTS
MARKET
Alina S. RUSU* & Aurora BENCIC
Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania

Abstract
Evolutionary psychologists generally combine sexual selection theory and empirical
research to identify mating strategies in humans. The theory behind the current
literature on human mating is the theory of parental investment (Trivers, 1972), which
states that during mate search, given the asymmetry in parental investment of the two
sexes, females should focus on attributes reflecting resources, whereas males should
focus on indicators of health and fertility. Our study is a pilot investigation of mating
strategies reflected by the Romanian market of personal advertisements. We performed
the content analysis of 400 personal advertisements placed online by heterosexual
Romanian advertisers. Our findings are in agreement with Trivers’s predictions and
with other similar studies. Thus, Romanian men offered resources and were more
interested in younger partners and in attributes signaling health and fertility. Romanian
women were significantly more interested than men in older partners and in attributes
reflecting wealth of the sought partners. Romanian women appear to be well attuned to
their market value, whereas men overestimate themselves. Our study is a preliminary
one, and, to our knowledge, the first one to investigate the Romanian advertisements
market from an evolutionary psychological perspective.

Key words: parental investment theory, market value, mating strategies, mating
preferences.

INTRODUCTION

Sexual reproduction is generally known as the process by which two individuals donate genetic
material for the creation of their descendants that differ genetically from both parents. As discussed by
Alcock (2001), the inter-individual variation resulting from sexual reproduction is considered to be the basic
material for evolution via natural selection, as certain individuals are able to adapt better to their socio-
ecological environment than others. Such a variation in adaptability is translated into variation in individual
fitness (i.e. individual reproductive success and offspring abilities to survive and reproduce). Given that

*
Correspondence concerning this article should be addressed
to: Email: alinasrusu@yahoo.com

29
offspring are the primary vectors of parental fitness, the strongest interests of the parent’s fitness should be to
produce offspring that would well adapt to the prevailing environmental conditions. In this light, individuals
should carefully chose their mates in order to fulfill the above mentioned fitness interests. Indeed, individuals
of all sexually reproducing species, including humans, select mates that advertise their fitness qualities either
directly, by possessing certain morphological, behavioral and psychological traits, or indirectly via the
possession of superior resources (i.e. space, food, money etc.).

In nearly every human cultures, the long-term bonds (that are usually formalized as marriages)
develop as a result of mate-choice decisions made either by the male and the female partners or by their
relatives thereof (Buston & Emlen, 2003). Assuming that there is variation in terms of reproductive success
between different marriages, then natural selection should favor those decision rules that govern the
formation of the most reproductively successful couples (Buston & Emlen, 2003).

Over the last decades, human mating, particularly human mate choice, has been widely studied by
evolutionary psychologists and psychologists. However, there is no common agreement among researchers
regarding the fundamental mating strategies of humans (Schmitt, 2005). In evolutionary psychology and
human ethology, the most common hypotheses of human mate strategies evolution are: the monogamy
hypothesis, which states that human species is designed for long-life monogamy (Hazan & Zeifman, 1999),
the polygynous relationship hypothesis (Symons, 1979), which posits that men are designed to mate with
more than one partner at a time, the pluralistic mating repertoire hypothesis (Belsky, Steinberg & Draper,
1991), and the hypothesis that, in humans, the two sexes have invented specific strategies of their own (Buss
& Schmitt, 1993). However, as a way to reconcile all the evolutionary debates on human mating phenomena,
it is now generally acknowledged that humans have adapted for more than one mating strategy (Schmitt,
2005).

The theory that founds all the hypotheses listed above is the parental investment theory (Trivers,
1972), which states that the relative proportion of investment in rearing the offspring varies across males and
females. This asymmetry regarding the parental investment of each sex is supported by the facts that a
female needs fewer matings to fertilize the eggs she can produce during the entire life, whereas a male has
the potential to fertilize a much higher number of eggs than one female can produce. Trivers (1972) has
argued that, because of this difference, the reproductive success of females tends to be limited by their access
to resources needed for the nourishment of each of their eggs, while the reproductive success of males tends
to be limited by their access to females. Given these conflicts of interests between the two sexes, it is
expected that the mate-search strategies differ between males and females accordingly.

Typically, across human cultures, men invest less in their offspring than women (Symons, 1979;
Quinn, 1977; Low, 1989). As in the cases of females of other species that reproduce sexually, women have
to support the costs of internal fertilization, placentation, gestation, lactation and obligatory parenting at least

30
until weaning time, which is usually around the fourth year after giving birth to a child (Schmitt, 2005;
Kelly, 1995). In humans, as in other species, this asymmetry in parental investment should result in sex-
specific differences at level of “choosiness” in mate preferences.

There are numerous studies showing that women, as opposed to men, express a stronger preference
for attributes referring to resources necessary for the survival and success of offspring developing from their
fertilized eggs. Previous investigations indicate that some of the resource-related attributes that women
generally seek are: financial wealth, social status, desire for children and desire for commitment (Bereczkei
et al., 1997; Buss, 1985; Buss, 1989; Buss et al., 1992; Buss, 1994; Waynforth & Dunbar, 1995). Since all
these attributes are age-dependent traits in men (i.e. older men in average have greater access to resources
critical to female reproduction; Buss, 1989; Boone, 1986), women usually seek older partners. Like the
males of other sexually reproducing species, men commonly select their mating partners on the basis of cues
that correlate with female fecundity, such as youthfulness, health, and physical attractiveness (Gwynne,
1981; Buss, 1989; Kenrick & Keefe, 1992; Pawlowski & Dunbar, 1999). As pointed by Trivers (1972), male
gametes are relatively much cheaper than female gametes, so male fitness interests would be best fulfilled
when mating with females that could best propagate the genes of their mates to the next generations.

The way each sex expresses choosiness in the process of mating varies widely across animal taxa and
across human cultures (Schmitt, 2005). Overall, evolutionary psychologists consider mate choice a
negotiation process between the two partners. In animals, because of the problems in ascertaining exactly
what an individual was looking for when choosing its partner, it is relatively difficult to evaluate the trade-
offs made by individuals during this process (Pawlowski & Dunbar, 1999). However, the problems of
assessing what an individual exactly sought during the process of mate-choice diminish in humans. Indeed,
humans sometimes engage in forms of mate search in which they explicitly state what they have to offer to
their partner and, as well, what they expect from them (Pawlowski 2000; Pawloski & Dunbar, 1999). One of
the most common form in which such an accurate communication occurs between individuals is the market
of personal advertisements either online or via newspapers (Pawloski & Dunbar, 2001).

A personal advertisement typically consists of a list of self-descriptive attributes (i.e. words

describing the traits of the advertisers) and a list of attributes of the traits the advertisers seek in a prospective
partner (Pawlowski & Dunbar, 1999). Previous studies of personal advertisements in various countries
indicate a high correlation between mate choice patterns reflected by advertisement market and patterns
emerging when investigating the mate preferences by using questionnaires. Moreover, the evolutionary study
of personal advertisements can reveal differences between studied populations, and that might indicate
adaptations to specific spatio-temporal features of culture, ecology and economy.

Given the continuous social and economical changes following the political and social reforms of
1989 (e.g. removal of restrictions concerning free circulation between countries), one should expect mating
strategies of Romanian people to continuously adapt to these changes. A recent demographic survey in

31
Romania (see the Demographic Year Book 2003, European Council, http://www.coe.int/) shows that the
number of registered marriages tended to decrease after 1989. Still, as reported by European Council, in
2003, Romania had one of the highest marriage rates among the European countries. Moreover, in 2001,
Romania has registered the lowest value of divorce rate in the last five year (i.e. 1.39 divorces per 1000
inhabitants, see Demographic Year Book 2003). The relatively high rate of marriages and the low divorce
rate as compared to other European countries indicate a relative stability of the family in Romania, contrary
to the expectations based on the continuous socio-economical changes after 1989; this means that these
changes had actually no significant effect on this demographic phenomenon (Demographic Year Book
2003). However, as indicated by the same demographic survey, during the last ten years, the main cause of
divorce in Romania was infidelity. Moreover, Romanian men were four times more likely to cause divorce
than women. We suggest that this difference between sexes regarding the divorce initiation and generally the
mating strategies should be taken into account by Romanian psychotherapists dealing with problematic
couples, especially by those applying therapies based on the interactions between emotions, cognitions and
behavior, such as Cognitive Behavioral Therapy. In this light, we consider that an evolutionary psychological
investigation of the differences in mating strategies of men and women represents a translational research
that might help psychotherapists to better understand and solve the problems arising within Romanian
couples.

Our study represents a pilot investigation of the Romanian market of personal advertisements using
an evolutionary psychological approach. In accordance with previous studies of personal advertisements
performed in other countries, our aims were to investigate: (1) whether the predictions derived from
Trivers’s theory of parental investment do apply to the Romanian studied sample, and (2) which is the
current market value of Romanian advertisers of different age intervals, and whether the male and female
Romanian advertisers adjust their mate-search negotiation strategies in the light of their perceived status in
the market place. More specifically and according to other similar investigations (Wiederman, 1993;
Greenless & McGrew, 1994; Waynforth & Dunbar, 1995; Bereczkey & Csanaky, 1996; Pawlowsky &
Dunbar, 1999), if the evolutionary principles of the theory of parental investment govern the mate search
strategies of the Romanian advertisers, one should expect male advertisers to be concerned about attributes
that refer to their partner’s fecundity, and female advertisers to focus on their future mates wealth and
commitment. To test this, we performed a content analysis of 400 personal advertisements placed online by
heterosexual Romanian advertisers. We quantified those attributes that were known from previous studies on
human mate choice as being of evolutionary significance (Pawlowski & Koziel, 2002; Greenless & McGrew,
1994; Pawlowski & Dunbar, 1999; Thiessen et al., 1992), and we calculated the market value for age-
specific intervals of advertisers.

METHODS

Data sampling
Personal advertisements have been gathered from two Romanian webpages designed for matrimonial
posts: www.noi2.neogen.ro and www.matrimoniale-romantic.ro. The advertisements have been

32
published from September 2005 to May 2006. We have considered for analysis only those advertisements
that specified heterosexual relationships, and both the age of the advertisers and of the sought partners. The
advertisers were aged 20 - 55, with two exceptions (i.e. one advertiser under 20 and another one over 55).
Because we intended to study the Romanian market only, we have excluded from analysis those
advertisements placed by foreigners.

Procedure
We have performed content analysis on 400 advertisements: 200 placed by males and 200 placed by
females. When not given as an exact value, the age of the advertisers was coded using the procedure
described in Pawlowski & Dunbar (1999): if the ages were given as approximate values (e.g. early, mid of
late 30s), they were coded as 32, 35 and 38. The age of the sought partner was generally specified as a range
(e.g. partner older than 20, partner in their 40s). The mid-point of the age range sought by advertisers was
coded for each advertisement using the procedure of Waynforth & Dunbar (1995). For further analysis, the
age was divided into five-year cohorts.

A personal advertisement consists of a list of self-descriptive attributes (i.e. words describing the
traits of the advertisers) and a list of attributes that advertisers seek in their prospective partner (Pawlowski &
Dunbar, 1999). We have quantified those attributes known from previous studies on human mate choice as
being of evolutionary significance (Pawlowski & Koziel, 2002; Greenless & McGrew, 1994; Pawlowski &
Dunbar, 1999; Thiessen et al., 1992). In particular, we have recorded: age, number of physical attributes (e.g.
weight, height, beauty, hair color, eye color etc.), number of emotional attributes (e.g. sensitivity, sense of
humor, ability to share love etc.), number of attributes reflecting material resources (i.e. monthly income,
level of richness, car availability, flat ownership etc.), number of references to educational achievements,
number of references to hobbies (i.e. climbing, painting, shopping etc.), and type of sought relationship (i.e.
for pleasure only, short-term friendship, marriage, long-term friendship, and unspecified).

Using the procedure described in Pawlowski & Dunbar (1999), a market value was calculated for
each age-cohort (5-years cohort) as the ratio between demand of our sample for a specific age cohort and
supply (i.e. the number of individuals available on the local market within the specific age cohort). For this,
the proportion of advertisers seeking individuals of a given age was divided by the proportion of advertisers
of that age in our studied sample. The market value is considered a measure of the selective pressure placed
on each individual age- cohort (Pawlowski & Dunbar, 1999). A market value of 1 means that the demand for
certain traits equals the supply of those traits, whereas a market value lower than 1 means that demand is
lower than supply. Similarly, a market value higher than 1 means that demand is higher than supply.

Statistical analyses

33
 Differences between male and female advertisers in continuous variables were tested by the Student
t-test (2-tailed). Differences between sexes in categorical variables were tested by Pearson’s 2 test. Analyses
were carried out using Analyse-It for Microsoft Excel (version 1.73) and SPSS (version 10).

RESULTS

Table 1 presents the mean and the standard deviation of the number of attributes used by male and
female Romanian advertisers to describe themselves and to describe the sought partners. Our data
show that, independently of age, male advertisers mentioned a significantly higher number of
attributes referring to their offer in comparison to female advertisers (t = 4.45, p < .05). The total
number of demanded attributes (i.e. attributes used to describe the sought partners) was
significantly higher in the advertisements posted by males than in those posted by females (t = 2.83,
p < .05).

In our sample, Romanian males used more physical attributes than females to describe themselves (t
= 2.64, p < .05). Romanian females significantly required more physical attributes than the
Romanian males for their sought mates (t = 8.99, p < .05). Comparative to female advertisers,
Romanian males used a higher number of material attributes (i.e. resources offered) to describe
themselves (t = 4.17, p < .05). As opposed to males, Romanian females demanded a higher number
of material resources from their sought mates (t = 4.26, p < .05). Males listed more references to
their emotional qualities than females when describing themselves (t = 3.38, p < .05), whereas no
difference was found between the numbers of emotional attributed demanded for their mates by
males and by females.

No significant differences were found between males and female advertisers when
describing themselves and the sought partner at level of number of attributes referring to
educational achievements, athletic activities and hobbies (Table 1).

Table 1. Differences between sexes in numbers of attributes describing the advertiser and the
sought partner (Student's t-test, 2-tailed). The sample consisted of personal advertisements placed
by heterosexual Romanian females (N = 200) and personal advertisements placed by heterosexual
Romanian men (N = 200). Each advertisement was considered an individual replicate.

Attributes Sex Averag SD SE t-test (2- p

e M tailed) level
Total advertis females 8.91 0.7 0.47 t =4.45, < .05
number er males 12.01 8 0.51 df=398
0.8 SED=0.69
sought females 4.56 1.5 0.29 t=2.83, < .05
partner males 5.82 4 0.34 df=398
1.1 SED=0.44
5
Physical advertis females 3.42 0.5 0.16 t=2.64, < .05
er males 4.01 6 0.15 df=398
0.8 SED=0.22

34
 sought females 0.92 0.2 0.08 t=8.99, < .05
partner males 0.12 3 0.03 df=398
0.0 SED=0.08
6
Material advertis females 0.35 0.0 0.02 t=4.17, < .05
er males 0.77 8 0.08 df=398
0.1 SED=0.09
sought females 0.39 0.1 0.05 t=4.26, < .05
partner males 0.12 7 0.03 df=398
0.0 SED=0.06
6
Education advertis females 0.49 0.1 0.07 t=1.11, ns
al er males 0.59 2 0.06 df=398
0.1 SED=0.04
sought females 0.13 0.2 0.03 t=1.65, ns
partner males 0.21 1 0.03 df=398
0.4 SED=0.04
2
Emotional advertis females 0.43 0.8 0.07 t=3.38, < .05
er males 0.81 6 0.09 df=398
1.0 SED=0.11
sought females 0.3 0.1 0.06 t=1.66, ns
partner males 0.45 3 0.07 df=398
0.1 SED=0.09
6
Athletic advertis females 0.09 0.0 0.01 t=0.06, ns
activities er males 0.13 2 0.04 df=398
0.0 SED=0.05
sought females 0.07 0.0 0.03 t=0.07, ns
partner males 0.01 4 0.01 df=398
0.0 SED=0.06
6
Hobbies advertis females 0.35 0.2 0.1 t=0.09, ns
er males 0.37 4 0.1 df=398
0.2 SED=0.14
sought females 0.08 0.0 0.02 t=1.73, ns
partner males 0.01 4 0.01 df=398
0.0 SED=0.03
2

Comparisons between males and females regarding their expressed preferences for the age of the sought
partner (i.e. older, same age, younger, not important, unspecified) is presented in Table 2. Romanian females
significantly expressed a stronger preference for older partners than males did (Pearson 2 = 5.76, p < .05),
while male advertisers significantly asked more for younger partners than female advertisers did (Pearson 2 =
31.22, p < .05).

Table 2. Comparison (Pearson 2) between Romanian males (N=200) and females (N = 200)
regarding the numbers of advertisements that referred to certain age-ranges for the sought partners.

Age of the sought Males Females (%) Pearson p level

partner (%) 2

Older 7.23 15.12 5.76 < .05

Same age 4.41 6.1 0.04 ns
< .05
Younger 20.42 1.74 31.22
ns
Not important 22.7 25.61 0.12 ns
Unspecified 45.33 51.72 1.21

35
The data on the type of relationship sought by Romanian advertisers showed that males asked significantly
more than women for pleasure-based relationships (Pearson 2 = 8.57, p < .05; Table 3). Romanian women
posted a significantly higher number of advertisements without specifying the type of desired relationship
than Romanian men (Pearson 2 = 21.4, p < .05). There were no significant differences between sexes at level
of demands for marriage, short-term friendship and long-term friendship (Table 3).

Table 3. Comparison (Pearson 2) between the numbers of times the different types of sought
relationship were mentioned by male (N = 200) and female Romanian advertisers (N = 200).
Romanian men and women differed significantly in their interest toward the weight and the height of
their sought partners (Table 4). In most of the studies of human mating strategies in relation to body
measurements, these two traits are be reliable predictors of phenotypic conditions, especially of health status
and fertility (see Schmitt, 2005). In our sample, males were significantly more interested than women in
weight (Pearson 2 = 23.14, p < .05) and height (Pearson 2 = 15.05, p < .05) of their potential partners.

Sought relationship Males (%) Females Pearson 2 p level

(%)
Pleasure 25.6 13 8.57 < .05
ns
Marriage 22.6 18.2 0.82
ns
Short-term 24.2 19.4 0.93
ns
friendship 7.5 5.9 0.18 < .05

Table 4. Comparison (Pearson 2) between male (N = 200) and female (N = 200) advertisers
regarding the numbers of advertisements in which they showed interest for weight and height of the
sought partner.

2
Interest in sought Males (%) Females (%) Pearson p level
trait
Weight 22.66 3.33 23.14 < .05
Height 27.33 9.33 15.05 < .05

36
 3.5
Males
3.09
3
Females

2.6
2.5 2.5
2.375
2.28

2
1.82
1.66
1.5

1.28
1.15
1 1.04

0.65 0.67
0.5

0
20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54

Age cohorts (years)

Fig. 1. Market values for Romanian men and women plotted against 5-year age cohorts. Market
value is expressed by the ratio between the numbers of advertisers preferring a certain age-cohort
and the numbers of individuals available in that age-cohort in the studied population (Pawlowsky &
Dunbar, 1999).

When plotted against age (Fig. 1), the distribution of market value has a similar shape in
Romanian males and females. Relatively similar shapes have been observed in other populations,
such as UK population (Pawlowsky & Dunbar, 1999). In our sample, the two curves have different
location of their peaks (Fig. 1). Thus, the female market value peaks during the early 30s (30-34-
year), equally surrounded by peaks during the interval 25-29-year and 35-39-year, whereas the male
market value peaks during the interval 45-49-year, closely followed by the peak during the interval
50-54-year, and, on a slightly lower location, by the peak during the interval 40-44-year.
Using the procedure described in Pawlowsky & Dunbar (1999), we investigated whether
advertisers are sensitive to their market value in terms to the extent to which they demand attributes
from their sought partners. For this, we plotted the market value for each age-cohort of advertisers
(i.e. females, Fig. 2, and males, Fig. 3) against the average values of total number of attributes
sought. These attributes included all the categories of evolutionary relevant traits that were
quantified in our study (i.e. age, weight, height, attractiveness, emotional attributes, educational
accomplishments etc.).

37
 7

40-44

Total number of sought attributes (average)

6
30-34

5
35-39

4
25-29

3 20-24

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5
Market value of females

Fig.2. Mean values of total numbers of attributes sought in a prospective partner by females
(vertical line) plotted against age-specific market value.

In the Fig. 2 it is noticeable that the most “valuable” age-cohort of Romanian women (i.e. the
30-34-year cohort is most wanted in the market, see Fig. 1) is well sensitive to its market value, that
means that individuals of this age-cohort are aware that they can afford to ask a high number
attributes from their sought partners (Fig. 2). With one exception that is the age-cohort 40-44-year,
all female cohorts appear to be well attuned to their market value (Fig. 2). Romanian females in the
40-44-year age group overestimate themselves in the market by listing the highest number of sought
attributes across all the female age-cohorts.

Overall, the age-cohorts of Romanian males appear to demand a higher number of attributes from
their sought partners than Romanian females do (Fig. 3, Table 1). Males of the most wanted age-
cohorts (i.e. 45-49-year and 50-54-year) are very sensitive to the local market and they assess
themselves accordingly by demanding a high number of attributes from their prospective mates.
Previous studies of personal advertisements have shown that in the UK market, the males with a
market value above 1.5 had an average number of demanded traits above 1.5, with the exception of
the most valuable age-cohort, that was 45-49-year, which overestimated itself in the market
(Pawlowsky & Dunbar, 1999). Comparative to males in the UK market (Pawlowsky & Dunbar,
1999), the males in our studied samples appear to overestimate their positions in the market. This
overestimation is visible even in those age-cohorts that have a market value lower than 1.5 (Fig. 3,
i.e. 25-29, 30-34 and 35-39 cohorts).

38
 9

8 50-54
20-24
7
45-49
6 35-39 40-44

5
30-34
25-29
4

0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3
Market values of male

Fig.3. Mean values of total numbers of attributes sought in a prospective partner by males (vertical
line) plotted against age-specific market value.

CONCLUSIONS AND DISCUSSIONS

The aims of our study were to investigate: (1) whether the predictions derived from Trivers’s theory of
parental investment do apply to the Romanian studied sample, and (2) which is the current market value of
Romanian advertisers of different age intervals, and whether Romanian men and women adjust their mate-
search negotiation strategies in the light of their perceived status in the market place.

1. Does the theory of parental investment apply to the mating strategies reflected by the Romanian
personal advertisement market?
The results of our pilot evolutionary psychological investigation of the Romanian market indicate that the
predictions of Trivers’s theory of parental investment (1972) do apply to the studied sample. These
predictions were that male advertisers should be concerned with attributes that refer to women fecundity,
while female advertisers should focus on wealth and commitment when searching their partners. Also, the
theory states that men should search for younger partners, whereas women should be more oriented toward
older partners (i.e. older men in average have greater access to resources critical to female reproduction;
Buss, 1989; Boone, 1986). Our data show that, independently of age, Romanian men offered a significantly
higher number of attributes describing the resources, and that Romanian women demanded more resources
from their sought partners. Also, Romanian females were significantly more oriented toward older
prospective partners, whereas the males expressed their preferences for younger partners.

In our sample, males were significantly more interested in the weight and height of their potential partners,
as opposed to women. In most of the studies of human mating strategies in relation to body measurements,
these two traits appeared to be reliable predictors of phenotypic conditions, especially health status and

39
fertility (Schmitt, 2005). Our results clearly indicate that Romanian women fit into the profile of mate-
searching female as predicted by Trivers’s theory, which is a female that is concerned about resources
needed to raise her descendants. Romanian males attempt also to fulfill their fitness interests in a manner
predicted by Trivers (1972), that is by generally demanding parameters indicating fertility (i.e. age, weight,
height, attractiveness etc.). In adition, the data on market value for specific age-cohorts come to support
Trivers’s hypothesis. Thus, the most wanted age-categories of Romanian males are 45-49-year and 50-54-
year cohorts, that normally imply a good socio-economic status. Overall, the differences between sexes in
advertising and searching for mates that were found in our sample replicate prior findings (e.g. Bereczkei et
al., 1997; Waynforth & Dunbar, 1995; Pawlowsky & Dunbar, 1999), and indicate that our sample is typical
in terms of sex-specific differences.

2. Are the Romanian men and women sensitive to their market value and how does this sensitivity
shape the process of negotiation between the two sexes?

With one exception (i.e. age-cohort 40-44-year), all female cohorts appear to be well attuned to
their market value (Fig. 2). Romanian females in the 40-44-year group overestimate themselves in
the market by listing the highest number of sought attributes across all the female age-cohorts. To
explain this result, one should perform an analysis of this specific age-cohort on a larger sample-
size. Our sample was too small to investigate such a specific outcome. However, at a first look, it
appears that the 40-44-year female cohort demands the highest number of educational attributes
from their sought partners (data not shown). Comparative to Romanian females, all the age-cohorts
appear to be overestimating themselves.

Why are the Romanian males over-rating themselves in the studied market? We suggest that an
explanation of this result comes from one of the predictions of Pedersen’s theory (1991) on the
evolution of human mating. This theory refers to the effects of sex-ratio (i.e. the relative number of
men versus women in a population) on human mating, and it is a combination of classic theory of
sexual selection (Darwin, 1871) and theory of parental investment (Trivers, 1972). Pedersen’s
theory states that in populations or cultures with lower sex-ratio (i.e. more females than males; ratio
value below 100), men become a valuable resource and can afford to demand more from their
prospective partners than they can offer. In this condition, it is predicted that the culture should be
more oriented toward short-term matings (Schmitt, 2005). A recent cross-cultural investigation
(Schmitt, in press) indicates that the value of operational sex-ratio in Romania is lower than 100, so
women are outnumbering men. Thus, our results fit into the Pedersen’s prediction that was
mentioned above.

40
Our data show that Romanian males were more prone to engage in pleasure-based relationships (i.e. sex
without commitment) compared to women. Our results indicate that women are significantly less clear than
men when stating about the kind of relationship they search (i.e. the number of advertisements with
“unspecified” sought relationship is significantly higher in women as opposed to men). These findings are in
agreement with Pedersen’s theory on the effects of sex-ratio on human mating, but also with the theory of
short-term mating strategies in animals, also called multimale-multifemale mating strategies, when females
mate with numerous males and males mate with numerous females (Dixson, 1998; Schmitt, 2005). In
humans, even though there is no culture exhibiting short-term mating as an “official” mating strategy, there
are numerous studies indicating that humans have adapted for at least some short-term mating (Schmitt,
2005). Thus, recent ethnological investigations have shown that short-term sexual behaviors, such as
premarital sex, extra-marital sex, mate-poaching, are quite common across human cultures (Schmitt, Alcalay,
Allik, et al. 2004; Jankowiak, Nell, & Buckmaster, 2002).

In our sample, there are indications of sex-specific strategies regarding the searching process of a
short-term relationship: Romanian males clearly state that they want more pleasure-based relationships than
women; some of the women do specify the type of sought relationships, but the majority of women stay
ambiguous regarding their preferences for a certain type relationship. Such an ambiguity of the female
preferences for a specific relationship suggests that Romanian females are generally available to all of the
categories of male advertisers regardless of the type of relationships. Our result that Romanian males are
more oriented toward relationships involving sex without commitment comes in agreement with Trivers’s
parental investment theory regarding the sexual asymmetry in parental effort of the two sexes, that predicts
that the sex that invests less in producing and rearing offspring should be more inclined toward low-cost and
short-term mating. Our data are in accordance with other studies of socio-sexuality in humans, which have
shown that, across cultures, men significantly expressed a higher desire for short-term sexual relationships
than women (Schmitt, 2005; Wright & Reise, 1997; Townsend, 1995; McGuire & Gruter, 2003).

Romanian men were more specific than women in stating their demand for a certain type of
relationship. An explanatory frame of this result could be the theory of protection against cuckoldry in
humans. Cuckoldry, when males are deceived to invest in raising offspring with whom they do not share any
genes, occurs in many primate species, including humans (van Schaik & Paul, 1996; Schmitt, 2005). In
human modern cultures, the population-based estimates of cuckoldry indicate values between 10% and 15%
(Cerda-Flores et al., 1999). Evidences of the countermeasures developed by humans can be seen in
adaptations to romantic jealousy, such as sensitivities to the possibilities that mating partners might cheat
(Buss, 2000).

In men, these sensitivities focus on sexual betrayal, whereas in women the sensitivities focus on
emotional betrayal (Schmitt, 2005; Buss, 2000; Daly, Wilson, & Weghorst, 1982; Buss et al., 1992). This is
because men are not only more susceptible to cuckoldry than women, but also because the costs of investing

41
in unrelated offspring are higher for those men that are “trapped” within a monogamous relationships (i.e.
the involvement of a man into a monogamous relationship restrains his natural tendency of mating with more
than one woman). Comparative to men, women are always certain of maternity, but are susceptible to their
mates emotionally connecting to other women and eventually investing in raising the offspring of those
women (Buss et al., 1992). Our finding that Romanian men use significantly more attributes than women
when referring to their emotional qualities, might be interpreted as an indication of men being aware of
women’s sensitivities to the risks of emotional betrayal.

We want to stress that our study of the Romanian market of personal advertisements is a preliminary
one, and, to our knowledge, the first one to investigate this market from evolutionary psychology
perspective. An enlarged sample size would allow us to investigate the sex-specific strategies of relationship
searching in relation to age intervals. This is a matter of further studies. Moreover, we hope that our
preliminary study of the evolutionary aspects of the current differences between the mating strategies of the
Romanian men and women will offer helpful insights to the Romanian psychotherapists when dealing with
emotional, cognitive and behavioral problems related to sexual behavior in general, and family management
in particular.

ACKNOWLEDGEMENTS

ASR was supported by a Post-doctoral Fellowship at The International Institute for the
Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, Babes-Bolyai University (grant
CEEX 15141/07.04.2006, director Dr. Dan David). The authors would like to thank Marius Benta
for revising the English.

REFERENCES

Alcock, J. (2001). Animal Behavior - An Evolutionary Approach, 7th Edition. Sinauer Associates,
Sunderland.
Belsky, J., Steinberg, L., Draper, P. (1991). Childhood experience, interpersonal development, and
reproductive strategy: An evolutionary theory of socialization. Child Development, 62, 647-
670.
Bereczkei, T., & Csanaky, A. (1996). Mate choice, marital success, and reproduction in modern
society. Ethology and Sociobiology, 17, 23-35.
Bereczkei, T., Voros, S., Gal, A., & Bernath, L. (1997). Resources, attractiveness, family
commitment: reproductive decisions in human mate choice. Ethology, 103, 681-699.
Boone, J.L. (1986). Parental investment and elite family structure in preindustrial states: a case
study of late medieval-early modern Portuguese genealogies. American Anthropologist, 88,
859-878.
Buss, D. M. (1985). Human mate selection. American Scientist, 73, 47-51.
Buss, D.M. (1989). Sex differences in human mate preferences: Evolutionary hypothesis tested in
37 cultures. Behavioral Brain Sciences, 12, 1-149.
Buss, D.M., Larsen, R.J., Western, D., Semmelroth, J. (1992). Sex differences in jealousy:
Evolution, physiology and psychology. Psychological Science, 3, 251-255.
Buss, D.M., & Schmitt, D.P. (1993). Sexual strategies theory: An evolutionary perspective on
human mating. Psychological Review, 100, 204-232.

42
Buss, D. M. (1994). The evolution of desire: Strategies of human mating. New York: Basic Books.
Buss, D.M. (2000). The dangerous passion. New York, Free Press.
Buston, P.M., & Emlen, S.T. (2003). Cognitive processes underlying human mate choice: The
relationship between self-perception and mate preference in Western society. PNAS, 100,
8805-8810.
Cerda-Flores, R.M., Barton, S.A., Marty-Gonzalez, L.F., Rivas, F., & Chakraborty, R. (1999).
Estimation of nonpaternity in Mexican population of Nuevo Leon: A validation study of
blood group markers. American Journal of Physical Anthropology, 109, 281-293.
Daly, M., Wilson, M., & Weghorst, S.J. (1982). Male sexual jealousy. Ethology and Sociobiology,
3, 11-27.
Darwin, C.R. (1871). The descent of man and selection in relation to sex. London:
Murray. Demographic Year Book (2003). European Council. http://www.coe.int/
Dixson, A.F. (1998). Primate sexuality: Comparative studies of the prosimians, monkeys, apes, and
human beings. New York: Oxford University Press.
Greenless, I.A., & McGrew, W.G. (1994). Sex and age differences in preferences and tactics of
mate attraction: analysis of published advertisements. Ethology and Sociobiology, 11, 297-
323.
Gwynne, D.T. (1981). Sexual difference theory: Mormon crickets show role reversal in mate
choice. Science, 213, 779-780.
Hazan, C., & Zeifman, D. (1999). Pair bonds as attachments: Evaluating the evidence. In J. Cassidy
& P.R. Shaver (Eds.). Handbook of attachment (pp. 336-354). New York: Guilford Press.
Jankowiak, W., Nell, D., & Buckmaster, A. (2002). Extra-marital affairs: A reconsideration of the
meaning and universality of the “double standard”. World Cultures, 13, 2-21.
Kelly, R.L. (1995). The foraging spectrum: Diversity in hunter-gatherer lifeways. Washington, DC:
Smithsoninan Institution Press.
Kenrick, D.T., & Keefe, R.C. (1992). Age preferences in mates reflect sex differences in
reproductive strategies. Behavioral Brain Sciences, 15, 75-133.
Low, B.S. (1989). The evolution of human life histories. In C. Crawford & D.L. Krebs (Eds.),
Handbook of evolutionary psychology (pp. 131-161). Mahwah, NJ: Erlbaum.
McGuire, M., & Gruter, M. (2003). Prostitution: An evolutionary perspective. In A. Somit & S.
Peterson (Eds.), Human nature and public policy: An evolutionary approach (pp.29-40). New
York: Palgrave Macmillan.
Pawloski, B., & Dunbar, R.I.M. (1999). Impact of market value on human mate choice decisions.
Proceedings of the Royal Society of London, 266, 281-285.
Pawlowski, B. (2000). The biological meaning of preferences on the human mate market.
Anthropological Review, 63, 39-72.
Pawloski, B., & Dunbar, R.I.M. (2001). Human mate choice strategies. In R. Noe, J. van Hoof, & P.
Hammerstein (Eds.). Economics in nature. Social dilemmas, mate choice and biological
markets (pp. 187-202). Cambridge: Cambridge University Press.
Pawlowski, B., & Koziel, S. (2002). The impact of traits in personal advertisements on response
rate. Evolution & Human Behavior, 23, 139-149.
Pedersen, F.A. (1991). Secular trends in human sex ratios: Their influence on individual and family
behavior. Human Nature, 2, 271-291.
Quinn, N. (1977). Anthropological studies on women’s status. Annual Review of Anthropology, 6,
181-225.
Schmitt, D.P., Alcalay, L., Allik, A., Austers, I., et al. (2004). Patterns and universals of mate
poaching across 53 nations: The effects of sex, culture, and personality on romantically
attracting another person’s partner. Journal of Personality and Social Psychology, 86, 560-
584.
Schmitt, D.P. (2005). Fundamentals of Human Mating Strategies. In: Buss D.M. (Ed.), The
Handbook of Evolutionary Psychology (pp. 258-291). John Willey & Sons, Inc., New Jersey.

43
Schmitt, D.P. (in press). Sociosexuality from Argentina to Zimbabwe: A 48-nation study of sex,
culture, and strategies of human mating. Behavioral and Brain Sciences.
Symons, D. (1979). The evolution of human sexuality. New York: Oxford University Press.
Thiessen, D., Young, R.K., & Burroughs, R. (1992). Lonely hearts advertisements reflect sexually
dimorphic strategies. Ethology and Sociobiology, 12, 209-229.
Townsend, J.M. (1995). Sex without emotional involvement: An evolutionary interpretation of sex
differences. Archives of Sexual Behavior, 24, 173-205.
Trivers, R.L. (1972). Parental investment and sexual selection. In (B. Campbell, ed.). Sexual
Selection and the Descent of Man (pp.136-179), 1871-1971 Aldine. Chicago.
Van Schaik, C.P., Paul A. (1996). Male care in primates: Does it ever reflect paternity?
Evolutionary Anthropology, 5, 152-156.
Waynforth, D., & Dunbar, R.I.M. (1995). Conditional mate choice strategies in humans- evidence
from lonely-hearts advertisements. Behaviour, 132, 755-779.
Wright, T.M., & Reise, S.P. (1997). Personality and unrestricted sexual behavior: Correlations of
sociosexuality in Caucasian and Asian college students. Journal of Research in Personality,
31, 166-192.
Wiederman, M.W. (1993). Evolved gender differences in mate preferences: evidence from personal
advertisements. Ethology and Sociobiology, 14, 331-352.

II. CERCETĂRI DE FRONTIERĂ

Prezentăm în continuare câteva ipoteze evoluţioniste asupra unor fenomene psihologice de
interes. Ele sunt investigate la nivel internaţional, fără a se concretiza încă în concluzii clare,
general acceptate şi se pot constitui ca teme de cercetare pentru cei interesaţi în a le testa şi/sau a
avansa ipoteze evoluţioniste noi asupra acestor teme. Evident că cercetările de frontieră nu se reduc
la aceste teme. Aplicând principiile de cercetare prezentate în această lucrare, orice temă de
psihologie (ex: consumul de substanţe, religia etc.) poate fi în principiu abordată evoluţionist,
urmând ca abordarea să fie confirmată sau infirmată. Să analizăm câteva exemple cu impact mai
mare.

Limbaj
Limbajul a fost adesea considerat o structură adaptativă (Chomsky, 1968). Recent însă, s-a
avansat ipoteza (vezi Buss et al., 1998) că limbajul nu este o structură adaptativă, ci un spandrel. El
ar fi aşadar, un artefact al unui creier mare (structură adaptativă) care apoi a dobândit funcţie
adaptativă în procesul evolutiv.

Emoţie
Emoţiile sunt conceptualizate ca structuri cognitive, de prelucrare informaţională, care au
funcţia de a coordona acţiunea celorlalte structuri cognitive (Cosmides & Tooby, 2000). Aşa cum
spuneam anterior, arhitectura minţii umane este formată dintr-un număr foarte mare de structuri
cognitive expert, fiecare specializată funcţional pentru a rezolva anumite probleme adaptative în
EEA. Existând însă un număr atât de mare de structuri cognitive adaptative, ele pot genera uneori
outputuri diferite şi/sau incompatibile. Spre exemplu, activitatea sexuală şi evitarea unui prădător
sunt relativ incompatibile. Aşadar, prezenţa unui prădător poate determina „frică”, iar aceasta
blochează structura cognitivă care ar determina comportamentul de împerechere şi amorsează
structuri care ne ajută să facem faţă prădătorilor.

44
Patologie
Comportamentul alimentar
Obezitate. Obţinerea hranei a fost o problemă adaptativă fundamentală pentru strămoşii noştri în
EEA. Consumarea a cât mai multă hrană odată obţinută era o strategie adaptativă în EEA. În mediul
post EEA, accesul la hrană este mai simplu şi mai facil (ex: nu mai trebuie să vânăm, ci mergem la
magazin şi frigider!). Această combinaţie poate duce la apariţia obezităţii.
Anorexia Nervosa. Anorexia – individul refuză să menţină un minimum de greutate normală – a
fost asociată cu mecanisme evolutive. Astfel, în EEA, în cursul perioadelor dificile, când hrana era
puţină, nu era adaptativ să mănânci tot ceea ce era disponibil, căci trebuiau făcute rezerve şi hrana
se distribuia întregului grup. Prin urmare, capacitatea de „a nu mânca” putea fi importantă pentru
supravieţuire într-o astfel de perioadă şi, trăind în grupuri sociale, este posibil ca ea să fi fost întărită
de grup. Aşadar, amorsele sociale sunt importante pentru comportamentul alimentar. În consecinţă,
dacă în mediul post EEA apar mesaje din partea grupului social de referinţă de a mânca mai puţin,
poate fi amorsată anorexia nervoasă.

Bulimia Nervoasă.
Bulimia – mâncatul compulsiv şi metodele compensatorii inadecvate pentru a preveni luatul în
greutate (ex: tip purgare) - implică un mecanism similar celui din anorexia nervoasă (stimularea
mecanismului de a mânca mai puţin), dar aici presiunea grupului spre a mânca mai puţin se exprimă
prin mâncatul compulsiv asociat cu metode compensatorii de tip purgare (ex: autoprovocarea de
vărsături, utilizarea de laxative etc.) şi non-purgare (ex: post sau exerciţii excesive).

Autismul.
Autismul este o tulburare de dezvoltare care apare de obicei în primele luni după naştere
(aproximativ primele 30 de luni), caracterizată prin trei clase de simptome: (1) afectare socială; (2)
afectarea comunicării; (3) repertoriu restrâns de activităţi şi interese. Aceste simptome se manifestă
din cauza faptului că structura cognitivă de „citire a minţii” este afectată în cazul acestor copii.
„Citirea minţii” (vezi şi Gaviţa, 2006) se referă la abilitatea de a face inferenţe referitoare la
intenţiile, dorinţele, emoţiile, credinţele şi atitudinile celorlalţi, observând comportamentul lor în
situaţii specifice. Altfel spus, ipoteza evoluţionistă este că structura cognitivă de citire a minţii este
fundamentală în interacţiunile umane şi, în consecinţă, ea este rezultatul unui proces evolutiv. În
cazul copiilor suferinzi de autism, această structură este afectată.

Tulburările de personalitate
Tulburările de personalitate sunt considerate efectul unor structuri cognitive adaptative pentru EEA
(prin strategiile generate favorizau rezolvarea unor probleme adaptative) care produc probleme în
mediul post EEA. Aceste probleme apar din cauza nepotrivirii dintre mediile EEA şi post EEA
şi/sau din cauza afectării respectivelor structurilor cognitive (ex: supraactivare).

45
Bibliografie obligatorie:
David, D. (2003). Castele de nisip; Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie. Bucureşti: Editura Tritonic.
David, D., Benga, O, Rusu, A.S. (2007). Fundamente de Psihologie Evolutionista si Consiliere Genetica.
Integrari ale psihologiei si biologiei. Editura Polirom.
Cosmides, L. & Tooby, J. (2006) http://www.psych.ucsb.edu/research/cep/primer.html

46
 III. ANEXE

ANEXA 3.1 Bibliografia completă a cursului

Bibliografie obligatorie

APsyA (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (fourth edition revised). American
Psychiatric Association: Washington.
Buss, D.M. (Ed.)(2005). The handbook of evolutionary psychology. New York: Wiley.
Buss, D.M., Haselton, M.G., Shackelford, T.K., Bleske, A.L., & Wakefield, J.C. (1998). Adaptations,
exaptations, and spandrels. American Psychologist, 53, 533-548.
David, D. (2003). Castele de nisip; Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie. Bucureşti: Editura Tritonic.
David, D., Benga, O, Rusu, A.S. (2007). Fundamente de Psihologie Evolutionista si Consiliere Genetica.
Integrari ale psihologiei si biologiei. Editura Polirom.
Cosmides, L. & Tooby, J. (2006) http://www.psych.ucsb.edu/research/cep/primer.html

Bibliografie facultativă

Archer, J. (1996). Sex differences in social behavior. Are the social role and evolutionary explanations
compatible? American Psychologist, 51, 909-917.
Austin, M.P., Ross, M., Murray, C., O’Caroll, R.E., Ebmeier, K.P. & Goodwin, G.M. (1992). Cognitive
function in major depression. Journal of Affective Disorders, 25, 21-30.

Beck, A.T. (1976). Cognitive therapy for emotional disorders. New York: International University Press.
Beck, A.T., Rush, A.J., Shaw, B.F., & Emery, G. (1979). Cognitive therapy of depression. New York:
Guilford Press.
Boloşiu, H.D. (1990). Semiologie medicală. Cluj-Napoca: Medex.
Bowlby, J. (1969). Attachment and Loss. London: Hogarth Press.
Buss, D. M. (1998). Psychological sex differences: Origins through sexual selection. În Clinchy, B.M. &
Norem, J. K. (Eds.), The Gender and Psychology Reader. New York: New York University Press.
Buss, D.M. (2001). Human nature and culture: an evolutionary psychological perspective. Journal of
Personality, 69, 955-978.
Buss, D.M., Larsen, R., Westen, D., & Semmelroth, J. (1992). Sex differences in jealousy: Evolution,
physiology, and psychology. Psychological Science, 3, 251-255.
Byrne, R.W., & Whiten, A. (1988). Machiavellian Intelligence: Social Expertise and the Evolution of
Intellect in Monkeys, Apes and Humans. Oxford: Oxford University Press.
Campbell, D.T. (1997). From evolutionary epistemology via selection theory to a sociology of
scientific validity. Evolution and Cognition, 3, 5-38.
Caporael, L.R. (2001). Evolutionary psychology: toward a unifying theory and a hybrid science. Annual
Review of Psychology, 52, 607-628.
Chomsky, N. (1968). Language and Mind. New York: Harcourt, Brace and World.
Cosmides, L., & Tooby, J. (1987). From evolution to behavior: Evolutionary psychology as the missing
link. În J. Dupre (Ed.), The latest on the best: Essays on evolution and optimality. Cambridge, MA:
The MIT Press.
Cosmides, L., & Tooby, J. (1992). Cognitive adaptations for social exchange. În J. H. Barkow, L. Cosmides,
& J. Tooby (Eds.). (1992). The Adapted Mind: Evolutionary Psychology and the Generation of
Culture. New York, NY: Oxford University Press.
Cosmides, L., & Tooby, J. (2000). Evolutionary psychology and the emotions. În M. Lewis & J.M.
Haviland-Jones (Eds.), Handbook of Emotions, 2nd edition (pp. 91-115). New York: Guilford Press.
Coyne, J. (1976). Depression and the Response in Others. Journal of Abnormal Psychology, 85, 186-193.
David, D. (2000). Prelucrări inconştiente de informaţie. Contaminarea psihologică în mass-media, practica
clinică şi juridică. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
David, D. (2006). Metodologia cercetării clinice. Fundamente. Iaşi: Editura Polirom.

47
David, D., Szentagotai, A., Kallay, E., & Macavei, B. (2005). A synopsis of rational emotive behavior
therapy: Fundamental and applied research. Journal of Rational-Emotive and Cognitive-behavior
Therapy, 23, 175-221.
Ellis, A. (1962). Reason and emotion in psychotherapy. Secaucus, NJ: Citadel.
Ellis, A. (1994). Reason and emotion in psychotherapy (re. ed.). Secaucus, NJ: Birscj Lane.
Gangestad, S., & Buss, D. (1993). Pathogen prevalence and human mate preferences. Ethology and
Sociobiology, 14, 89-96.
Gilbert, P., & Allan, S. (1998). The role of defeat and entrapment (arrested flight) in depression: an
exploration of an evolutionary view. Psychological Medicine, 28, 585–598.
Gleitman, H. (1992). Basic Psychology, 3rd edition. New York: W.W. Norton & Co.
Kaplan, H.I., şi Sadock, B.J. (1998). Kaplan and Sadock’s Synopsis of Psychiatry: Behavioral Sciences,
Clinical Psychiatry, 8th Edition. Baltimore: Williams and Wilkins.
Kirsch, I. (1990). Changing expectations. A key to effective psychotherapy. Pacific Grove, CA: Brooks/Cole
Publishing Comp.
Maynard Smith, J., & Szathmary, E. (1995). The major transitions in evolution. New York: Freeman.
Monroe, S.M., & Steiner, S.C. (1986). Social support and psychopathology: Interrelations with pre-
existing disorder, stress, and personality. Journal of Abnormal Psychology, 95, 29-39.
Nesse, R.M. (2000). Is depression an adaptation? Archives of General Psychiatry, 57, 14-20.
Nettle, D. (2004). Evolutionary origins of depression: a review and reformulation. Journal of Affective
Disorders, 81, 91-102.
Newton, G., & Bailey, P. (2006). Meet the ancestors. What fossils and genetics tell us about human
evolution. http://genome.wellcome.ac.uk
OMS (1992). International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems. WHO:
Geneva.
Orians, G.H. (1986). An ecological and evolutionary approach to landscape aesthetics. In E. C. Penning-
Rowsell & D. Lowenthal (Eds.) Landscape meanings and values. London: Allen & Unwin.
Pelusi, N.M. (2003). Evolutionary psychology and Rational Emotive Behavior Therapy. În W. Dryden (Ed.),
Rational Emotive Behavior Therapy. Theoretical developments. New York: Brunner-Routledge.
Pichot, P. (1967). Les tests mentaux PUF (Que Sais-je?). Paris: Presses Universitaires De France.
Pinker, S. (1994). The Language Instinct. New York: William Morrow.
Pretzer, J. L., & Beck, A. T. (1996). A cognitive theory of personality disorders. În J. F. Clarkin, & M. F.
Lenzenweger (Eds.), Major Theories of Personality Disorder. New York: Guilford.
Price, M.E. (2005). Punitive sentiment among the Shuar and in industrialized societies: cross-cultural
similarities. Evolution and Human Behavior, 26, 279-287.
Price, R.H., & Lynn, S.J. (1981). Abnormal psychology in the human context. Illinois: The Dorsey Press.
Profet, M. (1992). Pregnancy sickness as adaptation: a deterrent to maternal ingestion of teratogens. În
Barkow JH, Cosmides L, & Tooby J (Eds): The Adapted Mind. Evolutionary Psychology and the
Generation of Culture. New York: Oxford University Press.
Reich, G. (2003). Depression and couples relationship. Psychotherapeutics, 48, 2 – 14.
Sefcek, J.A., Brumbach, B.H., Vasquez, G., & Miller, G.F. (sub tipar). The evolutionary psychology of
human mate choice: how ecology, genes, fertility, and fashion influence our mating behavior. To
appear in Kauth, M.R., (Ed.). On the Evolution of Sexual Attraction [Special Issue]. Journal of
Psychology & Human Sexuality.
Selye, H. (1976). The stress of life. New York: McGraw-Hill.
Siegert, R.J., & Ward, T. (2002). Clinical Psychology and Evolutionary Psychology: Toward a dialogue.
Review of General Psychology, 6, 235-259.
Stein, D.J. (2006). Evolutionary theory, psychiatry, and psychopharmacology. Progress in Neuro-
Psychopharmacology & Biological Psychiatry, 30, 766-773.
USDHHS (1999). Mental health: A report of the surgeon general-Executive Summary. Rockville, MD: U.S.
Department of Health and Human services, Substance Abuse and Mental Health Services Health,
National Institute of Mental Health.
Wakefield, J.C. (1999). Evolutionary versus prototype analyses of the concept of disorder. Journal
of Abnormal Psychology, 3, 374-399.
Wason, P.C. (1966). Reasoning. În B.M. Foss (Ed.), New Horizons in Psychology. Harmondsworth, UK:
Penguin.
Watson, P.J., & Andrews, P.W. (2002). Toward a revised evolutionary adaptationist analysis of depression:
The social navigation hypothesis. Journal of Affective Disorders, 72, 1-14.

48
Williams, G. W., & Nesse, R. M. (1991). The dawn of Darwinian medicine. Quarterly Review of
Biology, 66, 1-22.
Wilson, D.R. (1998). Evolutionary epidemiology and manic-depression. British Journal of Medical
Psychology, 71, 375-396.
Wilson, E.O. (1975). Sociobiology. Cambridge, MA: Belknap Press.
Wimsatt, W. (1999) Generativity, entrenchment, evolution, and innateness: Philosophy, evolutionary
biology, and conceptual foundations of science. În V.H. Hardcastle (Ed.), Where Biology Meets
Psychology: Philosophical Essays, pp. 139-179. Cambridge, MA: MIT Press.
Yerkes, R.M., & Dodson, J.D. (1908). The Relation of Strength of Stimulus to Rapidity of Habit-Formation.
Journal of Comparative Neurology and Psychology, 18, 459-482.

49
 Anexa 3.2. Glosar

Psihologia evoluționistă = disciplina care studiază structurile cognitive care formează arhitectura
minţii umane, structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, adică au fost elaborate prin
selecţie naturală, pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat strămoşii noştri în
mediul adaptării evoluţioniste (environment of evolutionary adaptedness; EEA)

Mediul EEA = termenul propus de John Bowbly (1969) şi operaţionalizat ca un compozit statistic
al mediilor în care strămoşii noştri s-au confruntat cu probleme adaptative

Adaptare = caracter complex, care a rezolvat probleme adaptative în mediu EEA, și constituie
o caracteristică a speciei, care se dezvoltă fără efort conștient, în absența unei instruiri formale

Artefact = un produs secundar al evoluției, care a apărut pentru că din întâmplare a fost asociat cu
o adaptare; nu influențează direct sau indirect reproducerea

Zgomotul/efectele întâmplătoare = nu este legat de adaptare, pot fi produse de mutații care

nu influențează reproducerea

Exaptarea = selecția naturală a acționat asupra unei adaptări anterioare; susține direct sau
indirect reproducerea în prezent

Spandrel = rezultatul unui proces de selecție naturală care a acționat asupra unui artefact și
ajută direct sau indirect reproducerea în prezent

50
 Anexa 3.3. Scurtă biografie a titularului de curs
Dr. Roxana Cardoș este psiholog sub supervizare în psihologie clinică și psihoterapie, atestat de
Colegiul Psihologilor din România (www.copsi.ro) și de Institutul Albert Ellis, SUA (http://albertellis.org/).
Roxana este absolventă a școlii clujene de psihologie, licențiată în psihologie (2011), absolventă a
masteratului de “Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie” (2013) și a Școlii Doctorale
“Psihodiagnostic și intervenții psihologice validate științific” (2017). Domeniile sale de competență sunt
psihologia clinică, aplicațiile psihologiei cognitive în psihologie clinică și psihoterapie, consilierea genetică
și psihologia evoluționistă.

51