Sunteți pe pagina 1din 6

Psihoterapie existentiala

Autor: Camelia Airinei


Psihoterapie existentiala
Psihoterapia existentiala a luat nastere la jumatatea secolului XX in Europa, din dorinta de a gasi o
modalitate mai realista de a intelege fiintele umane. Acest tip de terapie nu consta intr-un set de
reguli tehnice, ci in intrebari profunde despre natura fiintei umane si semnificatia experientelor sale.

Nevroza existentiala se refera la conditia fiintei umane care simte ca viata sa este lipsita de sens.
Pacientul este vizualizat in centrul culturii sale, iar problemele majoritatii oamenilor contemporani
sunt singuratatea, alienarea, izolarea.

Abordarea existentiala in psihoterapie si consiliere isi are bazele in filosofia existentiala - cu


Kierkegaard ca principal reprezentant - ce incearca sa raspunda unor intrebari pe care ni le punem
cu totii intr-un moment sau altul: "Ce inseamna sa traiesti?", "Care este scopul existentei?", etc.
Spre deosebire de psihologiile traditionale - axate pe definirea personalitatii si pe explicarea
comportamentului, psihoterapia existentiala a identificat marele teme ale existentei umane
cotidiene: moartea, anxietatea, libertatea si alegerea, sentimentul de vina, sensul vietii, timpul si
situatiile limita.
Conflictele intrapsihice se datoreaza confruntarii individului cu cele patru daturi ale existentei,
identificate de Irvin Yalom: inevitabilitatea mortii, libertatea si responsabilitatile ce decurg din
aceasta, izolarea existentiala si lipsa de sens.

Psihoterapia existentiala are ca obiective sa-i faca pe oameni sa fie din nou sinceri cu ei insisi, sa le
largeasca perspectiva asupra sinelui si a lumii din jur, sa descopere calea de urmat in viitor si in
acelasi timp sa invete din trecut si sa creeze valori pentru prezent. Obiectivele individuale vor fi
stabilite pe parcursul terapiei, prin dialog cu terapeutul, dialog initiat de pacient. Terapia il va ajuta
pe pacient sa "invete sa traiasca cu adevarat", exploatandu-si potentialul la maximum si
constientizand faptul ca este fauritorul propriei vieti.

Strategia terapeutica in psihologia existentiala este similara cu cea a celorlalte terapii dinamice -
terapeutul porneste de la prezumtia ca pacientul prezinta stari de anxietate cauzate de conflicte
existentiale cel putin partial inconstiente. Pacientul incearca sa faca fata anxietatii printr-o serie de
mecanisme de aparare ineficiente; acestea pot ameliora temporar starea de anxietate, insa pe
termen lung mutileaza capacitatea individului de a duce o viata implinita si creativa, astfel incat
apare anxietatea secundara, mai accentuata. Terapeutul asista pacientul in procesul de
autoinvestigare, ce are ca scop intelegerea conflictelor inconstiente, identificarea mecanismelor de
aparare ineficiente, descoperirea influentei negative pe care acestea o au si ameliorarea anxietatii
secundare. Aceste obiective se realizeaza prin corectarea metodelor restrictive de interactionare si
dezvoltarea unor strategii noi de a face fata anxietatii primare.

Servicii
Psihoterapie individuala
Psihoterapie copii
Psihoterapie de grup
Consiliere psihologica
INFORMATIV:
Psihoterapia familiei
Psihoterapia de cuplu

Cabinet
Tarife si Programare
Locatie
Cabinet

Despre sensul vietii

Pentru multi dintre noi exista un moment dat din viata cand ne oprim din mersul lucrurilor cotidiene
si ne punem intrebarea: "Care este, de fapt, sensul vietii?". Uneori este o intrebare nerostita,
tulburatoare, care pare nebuneasca. Este, cu siguranta, o intrebare despre care nu se discuta in
mod obisnuit in societate. Si totusi, este o intrebare normala, naturala. Se pare ca noi, oamenii,
avem nevoie de sens.
Irvin Yalom abordeaza subiectul intr-un mod destul de cuprinzator si totusi usor de inteles in cartea
sa, Psihoterapie Existentiala (Ed. Trei, 2010). El este de parere ca exista doua tipuri de sens in
viata:
Sensul cosmic - adica al vietii in general. Acesta se refera la existenta unui plan extern, superior
noua.
Sensul pamantesc - adica sensul vietii mele. Se refera la scopuri sau functii pentru a caror implinire
este dedicata viata, teluri supreme catre care se merge.
Pentru cei care au un sentiment al sensului cosmic sensul pamantesc are scopul de a implini
sensul cosmic, ii corespunde acestuia.
Sensul cosmic. Traditia religioasa este prima care ne ofera un astfel de sens, spunand ca viata
omuluiface parte dintr-un plan de origine divina. Astfe, sarcina fiecarui om este sa duca la
indeplinire vointa lui Dumnezeu, asa cum se gaseste ea in Scripturi.
O alta perspectiva este ca viata omului ar avea ca scop sa il imita pe Dumnezeu - insemnand ca
scopul vietii este de a tinde spre perfectiune - fizica, corporala, morala, rationala. Dintre acestea,
Aristotel a ales-o pe cea rationala ca fiind singura specifica omului, aceea prin care "omul devine
om".
Jung era de parere ca omul este cel de-al doilea creator al lumii si ca scopul sau este sa
desavarseasca creatia lui Dumnezeu.
Sensul pamantesc. Yalom vorbeste in cartea sa despre activitatile care au parut de-a lungul timpului
sa ofere oamenilor un sens in viata.
Altruismul - tot Yalom abordeaza subiectul acesta in povestile sale de psihoterapie in cartea sa
"Mama si sensul vietii" (Editura Humanitas, 2009). El prezinta cazurile unor pacienti care erau
diagnosticati cu boli incurabile si care isi gaseau o mare alinare in a ii ajuta pe altii in situatii similare
- acest lucru le-a dat putere sa suporte stari fizice ce pareau coplesitoare, dar mai ales sa aiba un
sens pana la sfarsitul vietii. "Ideea ca reprezinti un model pentru altii, mai ales pentru propriii copii,
in a-i ajuta sa-si diminueze sau sa-si indeparteze groaza de moarte, poate umple viata de sens
chiar pana in momentul mortii."
Dedicarea pentru o cauza - Istoricul si filosoful Will Durant este de parere ca "sensul vietii rezida in
sansa de a produce sau a contribui la ceva ce trece dincolo de noi". Astfel, exista mai multe tipuri
de cauze utile pentru a ne gasi un sens: familia, statul, cauze politice, religioase, cercetarea
stiintifica etc.
Creativitatea - Crearea de ceva nou si nemaivazut pare sa fie un antidot puternic impotriva lipsei
sensului. Procesul creativ si rezultatele lui sunt in sine ceva ce ne minuneaza si ne reimplica in
viata. Cred ca vine in acord cu viziunea lui Jung mentionata mai devreme, si anume ca omul este
pe pamant pentru a desavarsi creatia lui Dumnezeu.
Solutia hedonista - Din acest punct de vedere Yalom vede scopul vietii ca fiind pastrarea unui
sentiment al mirarii si al miracolului vietii, cautarea placerii in cel mai profund mod cu putinta.
Hedonistii sutin ideea conform careia placerea, ca scop in sine, ofera o explicatie satisfacatoare si
suficienta a comportamentului omenesc. Astfel, toate activitatile mentionate pana acum pot fi vazute
ca avand scop final obtinerea placerii, chiar daca asta inseamna trecerea peste un disconfort
temporar.
Autoactualizarea - Termenul se refera la realizarea potentialului innascut, considerat a fi o alta
sursa de sens in viata. Se considera astfel ca scopul oricarei fiinte este acela de a se fructifica pe
sine si de a-si realiza propria existenta. Gandirea crestina vede acest lucru ca desavarsire de sine
si pune accentul pe modelul reprezentat de Hristos. Abraham Maslow era, de asemenea, sustinator
al ideii ca traim pentru a ne duce la indeplinire potentialul. Raspunzand intrebarii "Cum sa traim?",
el sugereaza ca valorile pozitive sunt in esenta innascute in organismul omenesc, iar daca ne vom
increde in intelepciunea organismului, le vom descoperi intuituv. Andrei Plesu considera ingerii ca
fiind varianta implinita a propriei persoane, portretul potentialului nostru atins, imagine ce ne
insoteste permanent si spre care tindem ("Despre Ingeri", Ed. Humanitas).
Transcederea de sine - Vine oarecum in continuarea conceptului de autoactualizare pe care il vede
ca fiind important si totusi nu suficient. Maslow vede astfel o persoana autoactualizata ca nefiind
preocupata cu "autoactualizarea". Mai degraba ea are deja o perceptie solida despre sine si merge
astfel mai departe, ingrijindu-se de altii, de scopuri care depasesc propria persoana.
Aceste modalitati prin care persoana isi procura un sens al vietii pot fi active simultan. De
asemenea, se poate vorbi de o evolutie gradata a sensurilor pe parcursul vietii. Astfel, daca in
adolescenta oamenii sunt preocupati mai mult de descoperirea propriei identitati, de competentele
profesionale si de relatiile intime, spre cincizeci de ani individul isi gaseste un sens in activitati care
trec dincolo de el (educatia copiilor, valorile civilizatiei, sprijinirea unor cauze etc.)
Yalom aprofundeaza discutia despre sensul vietii dezbatand contributia lui Viktor Frankl asupra
subiectului. Puteti gasi mai multe informatii despre acest subiect in cartea lui Yalom, "Psihoterapia
existentialista" (Ed. Trei) sau in cartea lui Viktor Frankl, "Omul in cautarea sensului vietii".

Alexandra Gheorghe

DESPRE DEZVOLTAREA EXISTENIAL


Omul este o fiin cu un destin ciudat.

Biologic vorbind, este un animal dornic de supravieuire i reproducere. Dac s-ar rezuma la att,
omul nu ar fi nefericit. Gsirea surselor de hran i sex l-ar mulumi ndeajuns. ns Mirarea i
capacitatea de a reflecta la propria condiie fac posibil transcenderea simplelor trebuine i i
alimenteaz nelinitile. Tot punndu-i ntrebri, ce descoper el?

n primul rnd, Moartea.

Omul e singura fiin care i contientizeaz finitudinea: cea mai puternic surs de angoas.
Dorete s triasc, dar tie c, ntr-o zi, va muri. Aici apare primul conflict. Dar certitudinea morii
are un rol esenial: fr ea, omul i-ar amna constant viaa.
Plcerile s-ar dilua (pentru c ar putea fi oricnd gustate din nou), relaiile ar fi monotone (avem tot
timpul s ne mpcm), distanele nu ar mai deranja pe nimeni (cndva sigur ne vom ntlni, dar nu-
i nicio grab), idealurile ar fi realizabile (la ce mai putem aspira?), ambiiile i tristeile nu i-ar avea
rostul. Totul s-ar amna pe un mine infinit i viaa ar fi o niruire de clipe netrite. Timpul ar avea
prea mult rbdare

Iat de ce moartea apare ca facilitator al schimbrilor de perspectiv interioar.

Descoper, apoi, c este Liber.

Aruncat ntr-un univers misterios de semne, simboluri, reguli i relaii, omul, la nceput, le percepe
ca fiind date, eterne, de neschimbat. Apoi, treptat, pe msur ce se maturizeaz, devine contient
c el contribuie la alctuirea lumii sale prin alegerile pe care le face: este condamnat la libertate,
cum a spus Sartre. Iar sensul i coerena sunt doar aparente, sunt vlul linititor de rutine care
asigur confortul celor care nu se (mai) ntreab. Apare conflictul dintre aspiraia spre sens i
structur i faptul c ele nu sunt date, ci trebuie gsite.
Nenumratele alegeri l fac Responsabil i angoasat: Pentru orice DA exist mai muli de NU;
opiunile pot fi infinite, ns viaa are un sfrit. n fiecare clip alege: renun la unele lucruri pentru
altele, i petrece timpul cu un om i nu cu altul. Fiecare alegere se adun, ca picturile de ap, i
contureaz caracterul, i umple intervalul dintre natere i moarte. De modul cum i triete viaa
este singurul responsabil, chiar dac, uneori, prefer s lase povara pe umerii altuia (i aceasta e o
alegere). Nu exist niciun alt vinovat pentru regretele de dinaintea cderii cortinei: un adevr
simplu, care doare atunci cnd regretele sunt mai multe dect satisfaciile.

Responsabilitatea unor alegeri n via mai poate fi mprit, ns omul realizeaz curnd c de
moarte nimeni nu-l poate scuti. Nimeni nu poate muri pentru el sau alturi de el, existenial este
singur n momentul sfritului.

Pe ceilali omul i descoper vslind pe acelai ocean ntunecat, cu acelai destin de fiine efemere,
dar fiecare n luntrea lui, contemplnd clepsidre diferite. Izolarea Existenial se opune dorinei
fireti de apropiere i dizolvare n cei dragi. Un mod n care ne putem sprijini este prin a deveni
sensibili la angoasele care ne unesc: aprindem luminie n fiecare luntre pentru a ne semnaliza
prezena i solidaritatea

n mod obinuit, omul nu reflecteaz la condiia sa i nu i contientizeaz temerile. Cnd ajunge el


s le perceap ca atare?

Atunci cnd are EXPERIENE LIMIT:

moartea unei persoane dragi


boal grav, un accident care i pune viaa n pericol
desprire (sau decizia de a ntemeia un cmin)
aniversare important
pensionarea, schimbarea radical a locului de munc, mutarea din vechea cas etc.
rentlnirea colegilor de coal dup mult timp
vise recurente i semnificative, care sugereaz angoase
Cum abordm aceste conflicte existeniale?

Printr-o form de terapie care i are rdcinile n filosofie (fenomenologie i existenialism) i care
ne nva, n primul rnd, c suntem liberi i singurii responsabili pentru ce facem cu viaa noastr,
pe care o vom numi terapie existenial.

Ce este terapia existeniala?

O abordare terapeutic dinamic ce se concentreaz asupra nelinitilor care i au originea n


existen (Irvin Yalom, una dintre figurile proeminente ale terapiei existeniale n SUA).

Ce este patologia din punct de vedere existenial?

Patologia este definit ca gestionarea ineficient a angoaselor fundamentale:

fa de moarte
fa de lipsa de sens
fa de libertate
fa de izolarea existenial.
Care sunt premisele terapiei existeniale?
Cu rdcini n fenomenologie (Husserl, Heidegger) i existenialism (Sartre, Camus), poziia
existenial privete persoana ca pe o fiin n devenire, care se definete pe sine toat viaa
(existena precede esena).

Noi nu suntem doar subieci reacionnd la stimuli externi i nici nu percepem acurat realitatea;
fiecare dintre noi o percepem n mod diferit i, n plus, participm la construcia ei. Exist elemente
comune pentru c altfel nu am putea comunica, ns nuanele, punctele de disjungere sunt la fel de
importante i trebuie acceptate.

n plus, noi n orice clip alegem ceea ce vrem s devenim. Avem oricnd (pn n ultimul moment)
posibilitatea de a face schimbri.

Ce se ntmpl n edine?

Psihologul ncearc s adopte perspectiva tovarului su de drum (privit nu ca un pacient, ci ca un


om aflat n aceeai dificil condiie deom) pentru a-i nelege disperarea. Privete din unghiul su,
este empatic; l accept; nu l critic, nu l judec, nu ia decizii n locul lui.

Diagnosticul este mai puin important pentru c interesul vizeaz experiena celui care vine la
psiholog, nu deviana de la norme.

Se analizeaz relaia aici i acum, cea din edin, rezultat din ntlnirea cu terapeutul, pentru c
tot ce se manifest n via va deveni vizibil n cele din urm n terapie. Avem n vedere:

coninutul actului terapeutic (problemele care trebuie rezolvate, comportamentele verbale i


nonverbale ale protagonitilor)
procesul (relaia terapeutic, apropierea dintre cei doi tovari de drum)
Astfel, terapeutul analizeaz emoiile i comportamentele care apar n edine la ambii participani.
Acestea sunt, n general, semne ale unor atitudini mai profunde sau nrdcinate fa de via i
relaii. Concluzia va contura zonele vulnerabile i va servi drept orientare pentru explorarea
alternativelor, pentru un mod diferit de a fi n lume.

De ce este important RELATIA TERAPEUTIC?

Psihoterapia este o repetiie general pentru via (Irvin Yalom), iar relaia terapeutic este un
mijloc pentru a atinge acest scop: de a experimenta i a exersa tot ce ne poate fi util, apoi, n
confruntarea cu realitatea.

Pentru a realiza acest lucru avem nevoie de o relaie terapeutic solid, caracterizat prin
autenticitate, deschidere, empatie, ncredere, solidaritate.

Beneficiile relaiei terapeutice autentice:

relaia este cadrul pentru dezvluirea ct mai profund i complet a celuilalt


acesta are experiena de a fi acceptat i neles
nva/exerseaz abiliti sociale
are un reper privind ce presupune o relaie intim i profund (sinceritate, cldur, curaj) i se poate
raporta la acesta n cutrile sale viitoare

PSIHOTERAPIA EXISTENTIALISTA

Bazat pe filosofia existenialist promovat de Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger, Sartre i Buber,


terapia existenialist s-a dezvoltat prin contribuia lui Binswanger, Frankl, May i Yalom.
Aparuta ca o reacie mpotriva psihanalizei i behaviorismului terapia existenialist reprezint o
variant a psihoterapiilor experieniale. Este o abordare terapeutic accesibil (clienii pot sa
perceap concentrndu-se pe propria lor experienta), umanist (omul se gsete n centrul ateniei)
i parcimonioas (are puine ipoteze).

Q Corey (1991, p. 179) sistematizeaz temele centrale ale i existenialiste n urmtoarele ase
afirmaii:

1. capacitatea omului de a fi contient de sine;


2. n libertatea de alegere din mai multe alternative i responsabilitatea direcionrii propriului destin;
3. nzuina spre identitate i relaionare (omul fiind supus sentimentului singurtii i izolrii, dar n
acelai timp nzuind spre relationare pentru a-i cpta sau pstra sensul);
4. in cutarea semnificaiei i scopului vieii, n condiiile n care jndividul nu poate gsi sensul vieii
(nevroza existenial major descris de V. Frankl, 1963), astfel nct trebuie s descopere un nou
sens prin angajarea n creaie, dragoste i munc;
5. anxietatea este o condiie a vieii, distingndu-se anxietatea existenial; o form de anxietate
normal i stimulent pentru dezvoltare; se urmrete transformarea anxietii nevrotice n
anxietate normal i dezvoltarea capacitii de a tri n conditiile unei anxieti normale (R. May,
1983);
6. contiina morii i a nefiinei - sursa energiei vieii i a creativitatii.

Prin intermediul terapiei existenialiste, clienii devin capabili s se angajeze n aciuni concrete,
pentru a avea o existen auentic (plin de sens), n conformitate cu propria evaluare a ceea ce
este valoros pentru ei nii.
Dup C. R. Corduban (1994 p- 140), clienii ajung s recunoasc cile prin care vor putea tri
autentic i vor face alegerile care s-i conduc la devenirea a ceea ce ei sunt capabili s devin".
Acest sistem psihoterapeutic pune un accent deosebit pe unicitatea fiecrui individ i a felului su
propriu de a fi n lume. Terapeutul evit diagnosticul, intelectualismul abstract, interpretarea i
ncurajeaz procesul clientului de descoperire prin experimentare. Eforturile sale se ndreapt n
direcia nelegerii lumii subiective a clientului su. G. Corey (1991, p. 188) descrie terapia drept o
cltorie n comun a terapeutului i clientului, o cltorie care sap adnc n interiorul lumii aa
cum este ea trit i perceput de ctre client". Firete, n aceast cltorie nu numai clientul trece
printr-o serie de modificri, ci i terapeutul se dezvolt o dat cu clientul su. Cel care dorete s
lase neschimbate modul de a fi i propria cretere, ar trebui s nu devin terapeut" (S. Jourard,
1971).
n psihoterapia existenialist, calitatea relaiei psihote-rapeut-client este cea care vindec, i nu
tehnicile terapeutice. J. Bugental (1987) accentueaz rolul crucial pe care prezena terapeutului l
joac n aceast relaie. Din pcate, terapeuii sunt mult prea concentrai pe coninutul a ceea ce
spun i mai puin pe distana care se creeaz ntre ei i proprii lor clieni. Tocmai aceast calitate a
relaiei terapeutice vine s energizeze dificilul efort ndreptat n direcia schimbrii clientului.
In psihoterapia existenialist, relaia terapeutic se bazeaz n primul rnd pe respect. Aceast
caracteristic implic ncrederea terapeutului n potenialul clientului de a face fa n mod autentic"
propriilor sale tulburri i de a descoperi moduri alternative de a fi. Terapeutul l ajut pe client s
neleag cum acesta, n anumite circumstane, i-a limitat" propria existen. Mai mult, clientul
devine responsabil pentru asumarea unui asemenea tip de existen.