COMPARAȚII ÎNTRE MECANISMELE

DE COPING ȘI MECANISMELE DE
APĂRARE ALE EULUI

Poruțiu Ioana Ana Maria

 Apărările eului sunt mecanisme psihice inconștiente care se activează datorită
anxietății legate de reprezentarea unui conflict generat de un pericol intern sau
extern şi care au funcţia de reducere a anxietății printr-o deformare a acestei
reprezentări sau, cu alte cuvinte, acestea permit eliminarea sau interpretarea
specifica a informațiilor neplăcute, reducerea la minimum a sentimentului de
anxietate care apare în urma conștientizării conflictului interior.
În funcție de valoare să adaptiva mecanismele pot fi clasificate în trei categorii
principale, de la cele de la baza până la cele mai avansate. Cu cât un mecanism este
mai primitiv, cu atât îi este mai puțin util persoanei pe termen lung. Mecanismele
de aparare mai avansate sunt mai evoluate decât cele primitive, însă nu reprezintă
soluția ideala. A treia categorie sunt cele adaptive/mature.
S-au identificat șapte niveluri ale mecanismelor de apărare. Primul este nivelul
adaptativ ridicat, ce cuprinde apărările care permit o adaptare optimă la factorii de
stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei conştientizari a
sentimentelor, ideilor, consecinţelor, precum şi asigurarea echilibrului optim între
motivaţiile conflictuale (anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere),
altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea,  sublimarea, reprimarea). Un alt
nivel este cel al inhibiţiilor mentale, ce cuprinde apărările care menţin în afara
conştiinţei idei, sentimente, amintiri, dorinţe sau temeri susceptibile de a
reprezenta o amenţintare potenţială (deplasarea, disocierea,  intelectualizarea,
izolarea afectului, formaţiunea reacţională, refularea, anularea retroactivă).
 Mecanismele de coping/apărare sunt strategii utilizate în mod inconştient şi/sau
conştient de către o persoană pentru a evita, diminua sau remedia pe cât posibil
impactul negativ pe care o situație cu care se confruntă îl are asupra stării sale de
confort psihic şi fizic.
Mecanismele de apărare sunt modele de răspunsuri neintenționate ce apar de cele
mai multe ori la nivel inconștient la factori externi sau interni și implică sentimente,
gânduri și comportamente. Pe când mecanismele de coping/adaptare sunt procese
conștiente, intenționate și bazate pe cogniție, fiind folosite pentru a gestiona o
situație externă care creează probleme unui individ.
Weiten a identificat patru tipuri de strategii de coping: centrate pe evaluare
(cognitive adaptive), centrate pe probleme (comportamentale adaptative), centrate pe
emoții și centrate pe ocupație. Există mecanisme de coping adaptive și dezaptative,
iar de cele mai multe ori oamenii apelează la cele dezaptative pentru o eliberare
imediată. Câteva exemple de strategii dezaptative sunt: consumul de alcool și
droguri, mâncat compulsiv/emoțional, izolare, refugiu în muncă, dormit prea mult
sau prea puțin, cumpărături compulsive, agresivitate, etc. Strategiile adaptive sunt:
tehnici de relaxare, plimbare în natură, căutarea de ajutor profesionist, tehnici de
ancorare în prezent, practicarea acceptarea lucrurilor care nu pot fi schimbate și a
iertării, exerciții fizice, ascultare muzică, învățarea tehnicilor de rezolvare a
problemelor, etc.
 Urmează nivelul distorsiunii minore a imaginii: apărările din acest nivel
operează unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii
celorlalţi, cu scopul reglării autoaprecierii (deprecierea,  idealizarea, omnipotenţa).
Foarte important este nivelul negării: apărările mențin în afara conştiinţei factorii
de stres, precum şi anumite pulsiuni, afecte sau sentimente de responsabilitate
neplăcute sau inacceptabile, ele fiind atribuite eronat unor cauze externe (refuzul,
proiecţia, raţionalizarea), dar şi cel al distorsiunii majore a imaginii: reveria autistă,
identificarea proiectivă, clivajul imaginii de sine sau al imaginii de ceilalţi. Nivelul
acţiunii cuprinde apărări caracterizate prin utilizarea acţiunii sau retragerii în
prezenţa unor factori stresanţi (activism, retragere apatică, plângerea cuprinzând
solicitarea unui ajutor şi respingerea ajutorului şi agresiunea pasivă), iar cel al
dereglărilor defensive reprezintă semnul eşecului apărării persoanei la factorii de
stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă (proiecţia
delirantă, refuzul psihotic, distorsiunea psihotică).
La fel ca și la mecanismele de coping, cele dezaptative(primitive) sunt adesea
mai eficiente decât cele mature, însă pe termen scurt. Acest lucru coroborat cu
tendință generală a societății către satisfacerea imediată a dorințelor, explică de ce
mulți oameni continuă să folosească mecanisme de apărare primitive mult după ce
au depășit perioada copilăriei.
 Mecanismele de apărare și strategiile de coping sunt discutate
ca două tipuri diferite de procese adaptative. Ele pot fi
diferențiate clar pe baza proceselor psihologice implicate, dar nu
și pe baza relației lor cu măsurile de rezultat.
Criteriile bazate pe statutul dispozițional sau situațional al
procesului și pe conceptualizarea proceselor că ierarhice sunt
considerate mai mult o chestiune de accent decât de diferență
critică. Un criteriu care încearcă să facă diferența între procesele
de apărare și de coping pe baza relației lor cu sănătatea
psihologică sau fizică se dovedește a fi lipsit de sprijin odată ce
este recunoscută părtinirea în măsurarea rezultatului auto-
raportare.
 Bibliografie

1. https://minteforte.ro/metode-de-aparare/
2. https://www.oammrbuc.ro/index.php?articol=176
3. https://newsbv.ro/2015/10/31/mecanismele-aparare-explicate-detaliat-psih
ologi
/
4. https://www.pleteriu.ro/articol/mecanismele-de-aparare-a-eului-descriere
5. https://cabinetclaudiumanea.ro/mecanisme-aparare/
6. https://
www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/coping-strategies
7. https://
www.researchgate.net/publication/229459482_Coping_and_Defense_Mec
hanisms_What's_the_Difference