Sunteți pe pagina 1din 13

Cuplul de la casatorie la divort 2004-11-03, 16:33 Scria cineva ca in viata sunt doua lucruri importante: alegerea profesiei si alegerea

partenerului. Influenta acestora asupra intregii vieti a individului este enorma. Decizia luata este departe de a fi simpla, pentru ca factorii implicati sunt deosebit de diversificati - incepand cu datele psihofizice, apoi cu cele culturale si sociale. Totodata, acesti factori nu sunt constanti, imobili, ci intr-o puternica evolutie, modificare in timp si care practic nu poate fi prevazuta. Altfel spus, cu toate precautiile pe care le-ai lua, nu poti fi niciodata sigur ca nu va interveni ceva care va aduce modificari majore, capabile sa-ti modifice viata. In ceea ce priveste alegerea partenerului, in zilele noastre persoanele tind sa selectioneze ca si parteneri de casatorie pe cei care sunt considerati "o partida buna" - atat in ce priveste nivelul de inteligenta, de atractivitate, dar si ca posibilitati materiale (nu discutam importanta pe care o au fiecare dintre acestea, desi poate ar fi necesar). In relatia de cuplu, fiecare devine "cauza" si "efect" in evolutia celuilalt. Tocmai de aceea, transformarile care intervin ulterior in cadrul relatiei (induse de catre unul dintre parteneri) isi gasesc ecoul firesc in manifestari reciproce. Ideal ar fi sa nu privim iubirea dintre doi oameni ca pe un troc, ci ca pe o dorinta a fiecaruia dintre noi de a se exterioriza, de a-si pune in valoare calitatile, de a se darui celuilalt, participand astfel la implinirea fiintei lui. Uniunea cu o alta persoana ne imbogataste registrul de idei, atitudini, comportamente. Ne atrag atat persoanele in care ne regasim, cat si cele care ne ofera aspecte psihologice care ne lipsesc. Alaturi de ele avem posibilitatea de a dobandi trasaturi pe care ni le dorim, caci , sa recunoastem, invatam multe de la cei pe care-i iubim. Pentru asta trebuie sa existe, chiar in cazul unei relatii bazate pe complementaritate, o zona de intersectie, anumite caracteristici comune de ordin psihologic, social, moral - care sa favorizeze o comunicare si o convietuire echitabila. Nevoia de confirmare a propriilor idei, atitudini, sentimente, nevoia de aprobare, dorinta de autoafirmare, de a fi perceputi si intelesi, nevoia de a ne regasi in cel de langa noi sunt doar cateva din argumentele care stau la baza constituirii cuplurilor. In trecut, alegerea partenerului de viata era facuta de catre parinti (sau rude) - prioritare fiind criteriile sociale, de rang ,avere, religie, etnie, in timp ce preferintele personale contau foarte putin sau deloc. In zilele noastre insa preferintele personale au ponderea cea mai mare, libertatea de alegere a individului fiind determinanta. Azi, ceea ce conteaza in formarea unui cuplu, asa cum am mai spus este concordanta asupra valorilor de viata, stilul de viata, apropierea culturala, mediul de provenienta si scolarizarea. Daca aceste criterii in alegerea partenerului sunt in medie respectate, el, cuplul, are mai multe sanse de reusita. Insa riscul nu este exclus in totalitate. Astfel ca inevitabil apare intrebarea: "exista partenerul de viata ideal, barbatul sau femeia cu care sa impartasesti bune si rele, gusturi si pasiuni, cu care sa se poata trai mereu in fericire si buna intelegere?" Trebuie spus ca acest "ideal" are o definitie strict personala, formula compatibilitatii de cuplu fiind strict particularizata avand in vedere multimea variabilelor de personalitate ale celor doi. Nu exista "retete"pentru fericirea nesfarsita intr-un cuplu, asa cum nu exista retete pentru tinerete vesnica. Fiecare dispune de resurse necesare pentru a face o relatie sa "mearga", sa aiba continuitate, cu conditia sa existe iubire si vointa. Relatia dintre doi oameni nu poate fi perfecta; chiar daca relatia a debutat intr-o perfecta compatibilitate, nepotrivirile apar in timp ca dealtfel si dificultatile. Daca acestea depasesc un anumit nivel, relatia incepe sa devina una conflictuala. Simptomele sunt: scaderea contactelor dintre parteneri, diminuarea comunicarii si o vizibila separare a preocuparilor si intereselor celor doi. Devine un proces de "disolutie" treptata, care poate conduce la separare sau chiar la divortul celor in cauza. Sunt insa conflicte care sunt inerente oricarui cuplu, care se inscriu in cotidian, datorate pluralismului de interese, aspiratii si asteptari. Cu usurinta insa ele pot iesi din sfera controlata si pot deveni disfunctionale - in acest caz putandu-se vorbi de o "patologie de relatie" sau de "cupluri carentate". Cu timpul, conflictele latente, neevitate sau poate chiar neconstientizate, devin manifeste, imperative, de neocolit. Daca doresc, partenerii pot evita aceste conflicte - ambii trebuie sa faca ceva pentru a nu duce

conflictul la paroxism, cand poate solutia unica devine divortul. Sigur ca exista relatii care nu mai pot fi salvate, fiind sortite esecului, dar nu in totalitate..Efortul in acest sens poate si trebuie facut. Perceptia asupra divortului s-a schimbat fundamental in ultimii ani. El nu mai are aceleasi conotatii ca in trecut (cand numarul divorturilor era foarte mic, chiar interzis de societate). Azi multe cupluri il percep ca pe o solutie, un raspuns pozitiv la o situatie critica. Ca o necesitate se impune sa cunoastem cateva din cauzele care duc la disocierea cuplurilor; prin urmare, iata cateva din principalele schimbari care intervin in relatia de cuplu, cu implicatii semnificative in dizolvarea acestuia: - egalizarea statutelor sociale prin implicarea masiva a femeii in activitati sociale si printr-o profesionalizare si culturalizare a acestora; acest fapt a facut sa se modifice statutul social al femeii, depasindu-se mitul potrivit caruia femeia trebuie sa stea acasa, sa creasca copii si sa fie doar o excelenta gospodina. Femeia intra astfel in competitie cu barbatul, dobandind comportamente de autoafirmare, initiativa cu repercursiuni in planul conduitei de rol sexual-afectiv. - prelungirea nejustificata a " perioadei de proba" - o situatie destul de actuala, cand doi parteneri care de iubesc initial neconditionat ajung sa se obisnuiasca atat de mult unul cu celalalt in aceste perioade prestabilite de comun acord , incat dispare atractivitatea, diversitatea si chiar interesul pentru a continua convietuirea. - optiunea pentru un stil de viata fara copii - ceea ce largeste uneori nejustificat gradul de libertate al celor doi parteneri, prin lipsa unor responsabilitati majore care sa-i aduca pe parteneri la un numitor comun. - cresterea stresului intrafamilial - datorat in buna parte situatiei de tranzitie prin care trecem de prea mult timp si care se rasfrange in neajunsurile materiale, lipsa posibilitatilor de dezvoltare a cuplurilor. - gelozia - sentiment care poate aparea pe fondul unei dezvoltari inegale a unuia dintre parteneri sau pe fondul unei frustrari/complexari din partea celuilalt - infidelitatea - care poate avea mai multe substraturi si anume: insatisfactii repetate (in plan sexual), schimbari de aspect (handicap fizic, ingrasare), dorinta de diversitate (sexuala), razbunare (datorata neglijarii repetate a partenerului), etc. Si bineanteles lista ar putea continua (degradare morala, alcoolism, violenta domestica). Nu trebuie sa cautam cauze al disocierii cuplurilor, ci motive ale pastrarii uniunii lor. Secretele vietii de cuplu sunt si ele numeroase, chiar daca nu poate fi gasita o "formula magica" a reusitei afective in doi. Totusi, nu putem trece atat de usor peste acest aspect fara a sublinia ca armonia afectiva depinde atat de calitatile fiecaruia dintre parteneri cat si (mai ales) de compatibilitatea psihologica a partenerilor. Aceasta compatibilitate inseamna si complementaritate si similaritate, intr-o proportie diferita a sentimentelor, atitudinilor, stilurilor comportamentale, a preocuparilor. Respectul reciproc, egalitatea partenerilor, impartirea responsabilitatilor, sustinerea reciproca, cautarea unor zone de interes comun, exprimarea sentimentelor, comunicarea - iata o mica parte din secretele reusitei in cuplu. Nu trebuie sa "capitulam"imediat in fata problemelor pe care ni le rezerva viata si nu trebuie sa cautam ca unica solutie a problemelor de cuplu - divortul; fiecare cuplu dispune de resurse interne de reabilitare cat si externe, care pe moment par inexistente, insa sunt doar in stare latenta, de asteptare. Deasemenea, exista personal abilitat si specializat la care un cuplu poate apela cu reale sanse de reusita, precum si terapii de cuplu sau centrate pe rezolvarea problemelor de viata. Uneori se intampla sa traim "o viata" alaturi de cineva si sa ajungem la concluzia ca nu il prea cunoastem. Interesul pe care il manifestam fata de celalalt se opreste uneori la nivelul atarctivitatii fizice sau , de ce nu , materiale. Uitam din pacate de partea spirituala al celui de langa noi, uitam sa il si sa ne dezvaluim. Rezistenta cuplului este subrezita atunci cand nu exista intercunoastere, cand nu incercam sa-l "descoperim" pe celalalt. Cat de bine il cunoasteti pe cel de langa voi? Raspunsul poate sa va traga un semnal de alarma, sau nu. Putem sa verificam acest aspect prin urmatorul test pe care vi-l propun si pe care va rog sa-l apreciati la nivel de amuzament dar si ca pe un punct de reflectie.

Cat de corecti suntem in relatiile noastre 2004-09-28, 13:28 Corectitudinea nu se masoara numai in gradul de respectare a promisiunilor pe care le facem. Aici este vorba pana la urma de ceva suficient de simplu suntem constienti ca noi sau partenerul nostru dorim ceva de ambii cunoscut si ne luam un anumit angajament. Facut, zicem noi, cu buna credinta. E adevarat ca ne putem schimba cu timpul sau ca situatia in care a fost facuta promisiunea s-a modificat si atunci consideram ca aceasta nu mai poate fi valabila. Se intampla destul de des. Partenerul poate avea atunci tendinta de a ne invinui, ca si cum ar fi fost vorba de o actiune deliberata de inducere in eroare. Sa nu ii purtam pica, este destul de greu sa fii intelept in durere. Macar insa atunci suntem corecti noua insine. O incorectitudine mult mai mare apare atunci cand pretindem ceva care nu este adevarat. Motivele sunt multiple poti sa nu te cunosti suficient de bine, nu spui ceea ce crezi fiindca nu se inscrie in linia de conduita normal acceptata de societate sau fiindca ti-e frica ca nu vei obtine ceea ce iti doresti. Intr-o astfel de situatie este greu de crezut ca relatia ta poate fi una reusita. Sa zicem ca pentru moment vei reusi sa te pacalesti atat pe tine cat si pe partenerul tau. Cu timpul insa vei acumula frustrari (care se nasc intotdeauna atunci cand nu iti respecti valorile sau tipul de personalitate) care te vor face sa izbucnesti din cele mai mici neplaceri. Ceea ce vrem de la o relatie ar trebui sa stim de la inceput. Macar ce vrem in mod ideal, pentru ca inca nu stim destul de bine cealalta persoana astfel incat sa ne dam seama daca nu cumva ne-am simti mult mai bine daca am accepta cu totul altceva decat ni se pare normal. Si ar trebui si sa spunem. Pentru ca mai tarziu ceea ce nu a fost discutat la inceput poate deveni o sursa majora de nemultumire. E adevarat ca asta te poate face fie foarte vulnerabil in fata celuilalt, fie poti cere prea mult si partenerul sa aiba impresia ca nu va reusi niciodata sa iti ofere ceea ce iti doresti. Ei, dar fara un pic de risc nu vad cum ai putea obtine ceva de valoare. Primul pas catre o buna comunicare este deci sa stii ce iti doresti. Poti incepe analiza printr-o lista a calitatilor si una a defectelor pe care nu le-ai putea suporta. Suna aiurea, e adevarat. Am vrea mai degraba sa lasam sentimentele sa isi urmeze cursul odata ce o anumita persoana ne-a trezit interesul. Am facut-o de cateva ori pana acum si unele alegeri s-au dovedit dezastoase. Un pic de ratiune inainte de a investi prea mult nu strica. Esti rational cand alegi o masina, chiar daca o culoare sau marca te impresioneaza. De ce nu ai fi astfel si cand e vorba de o alegere asa de importanta precum aceasta? Al doilea pas este chiar sa spui ceea ce crezi. In primul rand pentru ca rareori poti schimba pe cineva si faptul ca amani o problema pe mai tarziu nu inseamna ca o si rezolvi. In al doilea rand pentru ca si timpul poate fi pretios nu are sens sa iti consumi timpul si nervii cu ceva care nu are sanse de reusita. Treci mai departe, cauta ceva care intr-adevar sa ti se potriveasca. Sa facem deci o incercare. Sa spunem cum am vrea sa fie partenerul, relatia noastra si peste ce nu am putea trece. Incep eu: nu as putea trece peste folosirea abuziva a increderii pe care o ofer; nu mi-ar place sa am o relatie in care tot timpul trebuie sa verific daca celalalt nu a facut vreo prostie. Ma atrage inteligenta, veselia, imaginatia. Imi plac oamenii care ma fac sa rad si care dezvaluie noi perspective de a vedea lucrurile. Imi plac relatiile care creaza un sentiment de potrivire - fara diferente prea mari de varsta, aspect, resurse financiare, asteptari de la viata Compromisuri pentru o relatie sanatoasa 2004-09-20, 15:23 Cat de mult trebuie sa cedezi intr-o relatie? Cand trebuie sa spui stop? Cat de mult poti pretinde de la partenerul tau? Relatiile nu sunt intotdeauna un taram al linistii. De multe ori ceea ce la alti oameni ne lasa indiferenti sau trecem cu vederea cu usurinta, la partener ne face sa izbucnim in certuri zgomotoase. Nu este anormal - tot ceea ce face acesta ne influenteaza in foarte mare masura. De asemeni si ceea ce nu face nu are porniri romantice,

nu ii place sa discute despre lucrurile care il preocupa, etc. Asteptarile noastre in privinta partenerului sunt mari intrucat stim ca in fata lui suntem vulnerabili, de la el poate veni fericirea sau, dimpotriva, stresul si supararea intr-o masura mult mai mare decat din partea altor oameni care ne inconjoara. Intr-o astfel de situatie in care incarcatura emotionala este atat de mare trebuie sa stim, pentru a avea o viata de cuplu linistita, sa facem compromisuri. Multi se feresc de asta. Au impresia ca un compromis este de fapt o cedare in fata celuilalt si nu reusesc sa isi depaseasca frustrarile acumulate in urma abandonarii propriilor crezuri. Traiesc cu senzatia ca au fost pacaliti si de data asta, dar in viitor nu vor mai ceda. Accepta acum, dar isi fac planuri agresive de impunerea propriei dorinte. Compromisul nu este insa o cedare de o singura parte, cum nu este nici un castig doar pentru unul dintre parteneri. Tocmai in asta consta forta lui se ajunge la el prin consens mutual, nu este o impunere din partea nici unuia dintre parteneri. Pentru asta este necesar ca ambii parteneri sa fie activi in cautarea unei solutii si ambii sa fie suficient de calmi astfel incat sa nu lase o furie de moment sa ii impiedice sa evalueze corect situatia. Certurile adeseori sunt cauzate de discutii in care unul dintre parteneri este acuzator, furios. Ele lasa in urma un sentiment de devastare si imposibilitate de a depasi cu adevarat situatia. Cum poti ajunge la un compromis benefic: 1. discutati despre situatia aparuta in mod calm si deschis. Explica cum intelegi tu lucrurile si care sunt sentimentele tale. Cere partenerului sa faca acelasi lucru. 2. fiecare ar trebui sa isi spuna pe rand punctul de vedere si apoi acesta sa fie discutat. Nu este insa indicat sa iti intrerupi partenerul inainte de a fi terminat. 3. decide care sunt solutiile acceptabile din punctul tau de vedere. Gandeste-te daca din punctul de vedere al partenerului acestea sunt corecte. Ia in calcul ce vrea el sa obtina de fapt. Si el, la randul lui, trebuie sa incerce sa propuna solutii acceptabile pentru el, dar care iau in calcul si ceea ce e bine pentru tine. 4. un compromis este de fapt o promisiune de ambele parti. Ai grija sa iti tii si tu promisiunile, caci altfel nu reusesti decat sa inrautateti situatia. 5. nu uita ca o relatie este in cele din urma o permanenta negociere. Nu lasa prea multe lucruri nediscutate. Cu cat va cunoasteti mai bine cu atat aveti sansa de a avea o relatie linistita. Compromisul inseamna deci castig pentru ambele persoane si este esential pentru a avea o relatie sanatoasa. Mai mult chiar, o relatie nu poate dura fara el. In final, el este o modalitate prin care poti fii fericita si totodata poti pastra aceasta stare benefica. PREJUDECATI DESPRE VIOLENTA DOMESTICA Prejudecatile transmise cultural sau invatate de mici ne impiedica atat ca cetateni cat si ca profesionisti, uneori, sa realizam faptul ca violenta domestica este un act cu conotatie criminala indreptat impotriva unei persoane si incalcand dreptul sau fundamental la protectie si libertate. Tipuri de prejudecati (sau conceptii eronate) pe care le transmit oamenii si societatile: a) Violenta domestica nu este atat de extinsa sau grava. FALS. Din pacate, studiile realizate in SUA arata ca la fiecare 15 secunde o femeie este batuta. 60 milioane de femei au fost omorate in situatii de violenta a partenerului. 35 % dintre femeile care apeleazala sectiile medicale de urgenta sunt victime ale violentei domestice. Una din 5 femei in Europa este agresata in cadrul familiei. 75% dintre femeile care au rupt o relatie cu partenerul violent, au fost agresate dupa ruperea relatiei, cu consecinte medicale si mai grave. Estimarile arata ca 3,6 milioane de copii sunt agresati in fiecare an, si nu sunt toate raportate, asa ca probabil numarul lor sa fie mai mare decat cel cunoscut. Din pacate, in Romania nu exista statistici clare care sa arate amploarea acestui fenomen, nici obligativitatea raportarii cazurilor. Ca atare, nu putem aduce statistici corecte pentru exemplificare.

b) Bataia survine intr-un moment de pierdere a cumpatului. FALS. De fapt, aceasta survine intr-o relatie in care abuzatorul controleaza deja prin frica si inspaimantare partenera. Una din cinci femei care si-au parasit sotul au raportat abuzuri si hartuiri din partea acestora. Bataia este numai o forma de manifestare agresiva, in fapt este insotita si de alte comportamente: intimidare, amenintare, abuz psihologic, izolare si pedepsire. c) Daca violenta ar fi atat de serioasa, femeia ar rupe relatia cu partenerul ei. FALS. Femeia afectata, de cele mai multe ori nu gaseste resurse sa rupa o relatie dupa prima agresiune indreptata asupra ei; motive: dependenta ei emotionala si financiara fata de agresor, sentimente de loialitate si iubire pentru acesta, prezenta copiilor si resurse limitate de crestere a lor, neincredere in sine si stima de sine scazuta, saracia relatiilor de sprijin social si familial, sentimente de rusine si depresie, izolare. d) Violenta domestica apare numai in medii sarace si la persoane fara educatie. FALS. Violenta domestica se manifesta in toate mediile socio-culturale, fara exceptie. Existavictime ale acestui fenomen si in randul persoanelor cu cariera, a celor cu studii superioare, nu tine cont de varsta. Mai posibil ca aceasta prejudecata sa porneasca de la ideea ca oamenii cu studii sau venituri ridicate pot rezolva mai usor o situatie conflictuala. Realitatea este ca din aceste medii femeile raporteaza mai greu agresiunile, din diverse motive: rusine, presiune sociala mai mare, afectarea imaginii la serviciu, de asemenea dependenta emotionala de agresor si sprijin redus din partea retelei sociale si comunitare. e) Violenta domestica apare mai frecvent in grupurile etnice decat la populatia majoritara. FALS! Violenta domestica apare pe scara larga si in randul populatiei majoritare. Material realizat cu sprijinul Centrului de Mediere si Securitate Comunitara www.cmsc.ro model de comunicare eficienta in relatiile de cuplu Psihologii moderni inteleg prin congruenta acordul dintre ceea ce gandim cu adevarat si ceea ce spunem. In alti termeni, congruenta consta in potrivirea dintre trairea noastra interna si expresia externa. A fi congruent atrage dupa sine o serie de beneficii psihologice importante intr-o relatie de cuplu. Cu cat vom fi mai putin tematori si anxiosi in relatie, cu atat vom fi mai capabili sa ne cunoastem mai bine pe noi insine si pe partenerul nostru. Cu cat vom reusi sa ne intelegem mai bine, cu atat vom atinge un nivel mai inalt de congruenta. In acest mod, sunt create premisele unei bune si autentice relatii de cuplu. Plecand de la conceptul de congruenta, C. Rogers, intemeietorul psihoterapiei nondirective, prezinta urmatorul model de comunicare in relatiile interpersonale: 1. Comunicarea in relatia cu partenerul de cuplu este marcata de propriul nostru grad de congruenta. 2. Cu cat congruenta noastra se dovedeste a fi mai mare, cu atat este mai posibil ca mesajele noastre (verbale si nonverbale) sa fie mai bine intelese de partenerul nostru. 3. Cu cat mesajele noastre sunt mai clare, mai lipsite de semnificatii ambigue, cu atat partenerul nostru de relatie ne va raspunde cu mai multa claritate. 4. Cu cat suntem mai congruenti in relatia noastra si mai capabili sa exprimam intr-o maniera autentica ceea ce simtim in legatura cu o anumita tema de discutie, cu atat vom fi mai dispusi si mai liberi sa-l ascultam pe cel de langa noi. 5. La acest stadiu, partenerul nostru de cuplu se simte cu adevarat inteles de catre noi. El simte ca, in masura in care se exprima mai bine pe sine insusi, noi vom intelege mai clar modul sau de a percepe o anumita problema. Cu alte cuvinte, noi putem sa vedem lumea prin proprii ochi ai partenerului nostru de cuplu si il intelegem empatic. 6. Pentru partenerul nostru de cuplu, faptul de a se simti inteles inseamna ca noi manifestam o consideratie pozitiva fata de el.

7. In masura n care partenerul nostru de cuplu, a. ne percepe ca fiind congruenti si integrati in relatia cu el, b. simte ca manifestam o consideratie pozitiva fata de el, c. simte ca il intelegem empatic, se stabilesc conditiile unei bune relatii de cuplu. 12. In masura in care partenerul nostru experimenteaza aceasta relatie (cu elementele ei caracteristice, a, b si c), comunicarea sa se va elibera de tot mai multe obstacole. Treptat, partenerul nostru va tinde sa comunice si el cu o tot mai mare congruenta. 13. Comunicand mai liber, intervenind tot mai putine distorsionari, partenerul nostru de cuplu va fi acum si mai capabil sa asculte cu o mai mare atentie ceea ce ii comunicam (repetarea punctului 4, din punctul de vedere al partenerului nostru). 14. In masura in care partenerul nostru este mai capabil sa asculte ceea ce ii comunicam, noi ne vom simti intelesi empatic de catre el (repetarea punctului 5), simtim ca partenerul nostru manifesta o consideratie pozitiva fata de noi (repetarea punctului 6) si apreciem relatia noastra ca fiind una bazata pe incredere si ajutor (repetarea punctului 7). 15. Aceasta situatie semnifica faptul ca ambii parteneri de relatie se sprijina si se sustin reciproc. 16. In acest lant de evenimente, pot sa intervina unii factori limitativi meniti sa "ameninte" procesul descris mai sus. Daca partenerul nostru de relatie introduce in raspunsul sau la punctul 3 elemente noi (care ies din domeniul nostru de congruenta) si atinge o zona in care noi nu ne simtim prea confortabil (de pilda, pot fi unele aspecte legate de viata noastra intima sau de ascensiunea profesionala), atunci vom fi tot mai putin capabili sa-l ascultam pe cel de langa noi si ii vom trimite mesaje ambigue. Ca raspuns, vor apare tot mai multe distorsionari defensive venite din partea partenerului nostru. In aceasta situatie, toate procesele descrise anterior se vor derula invers. O relatie de cuplu nu numai ca ne uneste cu o alta persoana, dar ne si transforma. Desi relatia de cuplu este o creatie a noastra, noi vom fi intrucatva transformati de aceasta relatie. Modul in care ne privim pe noi insine se modifica de-a lungul interactiunilor cu partenerul nostru, dobandind astfel o mai profunda intelegere de sine. Intr-o buna relatie de cuplu, nimeni nu este judecator sau ghid, fiecare incercand sa valorifice eforturile celuilalt de a stabili o comunicare vie si autentica. Asadar, sa invatam sa devenim congruenti cu noi insine! Sa nu ne fie teama sa exprimam ceea ce gandim si simtim cu adevarat! O relatie de cuplu fara parteneri congruenti este lipsita de viata si sortita esecului. O relatie bazata pe congruenta este dinamica, puternica si cu dorinta de a fi vesnica. Alaturi de cel iubit, ne redescoperim in fiecare zi, re-invatam sa fim spontani, re-invatam sa ne miram de noi si de cel de langa noi. Alaturi de cel drag, avem prilejul sa invatam sa fim noi insine! Fara false pudori, fara minciuni si fara ascunzisuri! Doar noi! Program de autoterapie in rezolvarea conflictelor conjugale Simtim ca traversam o perioada de criza in relatia cu partenerul nostru ? Avem unele indoieli in legatura cu dorinta noastra de a mai continua sau nu relatia actuala ? Vrem sa luam o decizie si nu stim daca am gasit cel mai bun moment ? Va propun un program de autoterapie menit sa va ajute sa intrezariti mai bine solutia la dilema in care va gasiti. Inainte de a cere sfatul unui psiholog, incercati sa raspundeti cu onestitate si franchete la urmatorul set de intrebari: 1. De fapt, ce vreau de la relatia mea actuala ? Care sunt zonele de nemultumire, de insatisfactie in relatia pe care o am in momentul de fata ? Stiu clar ce anume imi doresc de la partenerul meu ? 2. Cum exprim ce anume vreau de la aceasta relatie ? Oare am deprinderile necesare de a-i comunica partenerului meu ce vreau si ce-mi doresc de la relatia noastra ? 3. Pot sa apreciez daca partenerul meu aude ceea ce ii spun ? Este partenerul meu capabil sa raspunda nevoilor mele, sa inteleaga situatia din punctul meu de vedere ? Este partenerul meu capabil sa se schimbe ? 4. Oare sunt constienta de faptul ca anumite comportamente ale mele pot contribui si ele la aparitia unor situatii conflictuale in relatia noastra ? Cat de mult contribui eu insami la crearea acestor situatii si cat de mult contribuie partenerul meu ? Pot discuta cu partenerul meu despre aceste situatii conflictuale ? 5. Care sunt dorintele/ asteptarile mele prioritare de la o relatie si care sunt cele secundare ? Ce anume obtin de la o relatie care imi implineste aceste dorinte/ asteptari ? Oare nu astept prea mult de la o relatie ? Oare nu ma

concentrez prea mult pe ceea ce nu am in relatia mea actuala si pierd din vedere tocmai ceea ce am in aceasta relatie ? 6. Care sunt trasaturile unice si specifice ale comportamentului sexual masculin si feminin ? 7. Care sunt modelele mele de relationare din copilarie cu care vin in actuala mea relatie ? Nu cumva am tendinta de a ma comporta cu partenerul meu in aceeasi maniera in care ma comportam cu mama/ tata/ alte persoane semnificative din trecutul meu ? Nu cumva am tendinta de a-l identifica pe partenerul meu cu una dintre aceste figuri semnificative din copilaria mea ? 8. In ce mod vreau ca partenerul meu sa se schimbe ? In ce mod contribui eu insami la incapacitatea partenerului meu de a se schimba ? Cum anume contribui eu insami la aparitia diverselor situatii conflictuale (ma retrag in mine, stau suparata, izbucnesc in scandal etc.) ? 9. Daca decid ca partenerul meu este incapabil sa se schimbe (punctul 3), ca actuala mea relatie nu imi satisface dorintele/ asteptarile mele prioritare (punctul 5) si ca nu exista o cale constructiva de a repara situatia, sunt capabila sa ma despart de partenerul meu ? 10. Cum voi face fata separarii si cum voi aborda conflictul legat de ideea luarii unei decizii corecte ? 11. Pot sa spun "La revedere" ? Ce-mi mai doresc inca de la partenerul meu ? 12. Sunt capabila sa fiu singura ? 13. Cum anume voi proceda pentru a ma implica intr-o noua relatie ? 14. Cand voi intalni o alta persoana, cum voi fi capabila sa-mi dau seama daca va fi capabila sa-mi satisfaca dorintele/ asteptarile ? Oare nu voi repeta vechile mele modele comportamentale in relatiile ulterioare ? ABC-ul relatiilor de cuplu V-ati gandit vreodata ca propria noastra gandire ne poate rasplati sau pedepsi, chiar daca aceasta gandire este complet separata de ce se intampla in exterior? In functie de interpretarea pe care o acordam unui eveniment din relatia noastra, ne putem simti veseli sau tristi, multumiti sau dezamagiti. Totul depinde de modul in care gandim cu privire la acest eveniment activator. Va propun sa reflectam impreuna asupra unui sistem terapeutic propus de A. Ellis (1992), un psihoterapeut american excesiv de directiv si pragmatic in abordarea relatiilor disfunctionale de cuplu. ABC-ul relatiilor de cuplu Un eveniment nefericit activator (A) din relatia noastra contribuie, dar nu produce perturbare psihica (stari depresive, anxioase) si se manifesta la nivelul consecintelor emotionale si comportamentale (C). De fapt, noi nsine suntem cei care ne autoperturbam, datorita credintelor si opiniilor noatre irationale (B) cu privire la (A). Atunci cand ne confruntam cu o situatie de criza in relatia noastra, de fapt, propriile noastre idei, ganduri si credinte disfunctionale sunt cele care ne saboteaza propria fericire si armonie in cuplu. Ca exercitiu, va propun sa va dedicati (timp de cateva minute pe zi), unei activitati de identificare a gandurilor irationale, dupa urmatorul model: A ---> B ---> C Eveniment activator Credinte si ganduri irationale Consecinte emotionale si comportamentale (A) Descrie pe scurt evenimentul activator care te-a deranjat in relatia ta actuala; (B) Noteaza gandurile care ti-au aparut atunci cand te-ai confruntat cu A; (C) Noteaza emotiile negative care au insotit A (anxietate, culpabilitate, depresie) si comportamentele negative care conduc la esec, n raport cu A. Modelul ABC al relatiilor de cuplu presupune ca atitudinile si convingerile noastre irationale stau la baza "filozofiilor autoperturbatoare" si prezinta doua caracteristici importante: (1) constau din cerinte dogmatice si rigide exprimate n termeni de: "trebuie", "s-ar cuveni sa...", de tipul: "Este absolut necesar sa fiu multumit in relatia mea!" (2) rezultatele acestor cerinte conduc la erori de gandire, de tipul: "Daca scopurile mele importante sunt blocate si nerealizate in propria mea relatie, atunci ... a) Este ingrozitor!, b) Este insuportabil!, c) Sunt cea mai incapabila persoana!, d) Voi esua mereu in obtinerea a ceea ce imi doresc intr-o relatie si voi avea doar ceea ce

nu-mi doresc, acum si in viitor!" In consecinta, efortul nostru ar trebui sa se indrepte in directia dezradacinarii acestor convingeri irationale, pentru a ajunge la un mod mai eficient de a gandi si anume, la un set de convingeri preferentiale de tipul: "As prefera sa fiu demn de iubire, dar nu am facut nimic in acest sens!", "Mi-ar placea ca partenerul meu sa-mi arate mai multa afectiune, dar nu exista nici un motiv pentru ca el sa procedeze in acest mod!" Contraargumentarea convingerilor noastre irationale se desfasoara pe trei planuri: cognitiv, emotional si comportamental. Pe plan cognitiv, prin intermediul regulilor logicii, putem sa ne adresam intrebari menite sa conduca la modificarea cerintelor si trebuintelor noastre eronate ("De ce trebuie sa fiu tratat cu mai multa consideratie, de ce gandesc eu ca ar trebui sa fiu tratat astfel?"). Pe plan emotional, in cadrul sedintelor de psihoterapie, se poate lucra impreuna cu terapeutul in vederea schimbarii sentimentului inadecvat de depresie cu unul mai adecvat de regret sau dezamagire. Pe plan comportamental, cei care evita, de pilda, relatiile bazate pe intimitate, vor dovedi o mai buna adaptare atunci cand se vor convinge ca nu este ingrozitor, ci doar neconvenabil sa fii respins. Revenind la modelul ABC al relatiilor interpersonale, consecintele emotionale si comportamentale a doi oameni (C) influenteaza in mare masura evenimentul lor activator (A). De pilda, daca un barbat isi critica partenera (A1), ea ar putea sa gandeasca in urmatorul mod: "Nu ar trebui sa fie atat de exigent! Ce pisalog!" (B1) si poate reactiona cu furie si ostilitate (C1). In schimb, el ar putea sa priveasca ostilitatea partenerei sale drept un eveniment activator negativ si poate reactiona la nivelul C prin depresie. Ea ar putea sa aprecieze depresia lui ca pe un eveniment activator negativ si sa reactioneze la nivelul C prin vinovatie. Etc! Interactiunea este reciproca si intre A si B. Criticile constante ale barbatului la adresa anumitor actiuni ale partenerei sale, o poate face pe aceasta din urma sa creada: "Ma uraste!", iar comentariul ei: "Ma urasti, ticalosule!", il poate incuraja pe acesta sa o critice si mai des si chiar sa o loveasca (C2 al lui si A2 al ei). Astfel incat, ea sa ar putea sa gandeasca: "Da, acum sunt sigura ca ma uraste (B2 al ei) si vreau sa ne despartim!" (C2 al ei). Interactiunile a doi sau mai multi oameni cuprinsi intr-un sistem familial devin profunde si complexe. Reluand exemplul de mai sus, sotia criticata de partenerul ei (A1), isi poate spune rational: "Nu-mi place ca ma trateaza in acest mod!", se simte tot mai dezamagita si, in mod treptat, se va indeparta sexual de el (C1 ). Dar, tot la nivel rational, ea isi poate spune: "Nu cred ca este bine sa ma indepartez sexual de el!" (B2) si va avea pareri de rau (B2) in legatura cu modul in care partenerul ei se poarta fata de ea (A2), dar si in legatura cu modul in care ea gandeste: "Cred ca am fost prea meschina fata de el!" (B1) si cu indepartarea ei sexuala (C1). Din aceasta perspectiva, persoana in cauza nu este nevrotica (in gandire, simtire si comportament). Din contra, persoana respectiva ar putea sa manifeste, referitor la atitudinea critica a sotului ei (A1), cereri irationale de tipul: "El nu ar trebui sa ma critice in acest mod, e un ticalos!", continuand, pe acest ton, asaltul impotriva sotului ei (C2). Cererile absolutiste, in locul preferintei firesti de a nu se produce acest eveniment activator (A), vor conduce la sentimente si comportamente de tip nevrotic (C1). In plus, aceasta persoana se va perturba prin cerintele sale dogmatice in legatura cu A1, B1 si C1 ale sale. Ea poate insista sa gandeasca astfel: (1) "Nu trebuie sa-mi las sotul sa ma critice!"(A1); "Nu trebuie sa-mi consider sotul un ticalos!" (B1); (3) "Nu trebuie sa fiu furioasa si sa ma comport agresiv fata de el!" (C1). Cu astfel de cerinte, persoana in cauza va dezvolta un comportament dezadaptativ de tip nevrotic. In acelasi timp, sotul ei ar putea dezaproba ABC-urile partenerei sale si, in mod rational, ar dori sau ar prefera ca ea sa nu-l mai considere atat de critic (A), sa nu-l mai considere un ticalos (B) si sa nu mai fie furioasa si agresiva (C) fata de el. Sau, din contra, ar putea sa pretinda faptul ca ea nu ar trebui sa se comporte in acest mod, devenind la randul sau anxios, depresiv si furios, datorita ABC-urilor sotiei sale. Prin urmare, daca vom reusi sa luam cunostinta de ABC-urile partenerului nostru, vom putea sa apreciem mult mai realist dificultatile intampinate in relatie. Daca sistemul nostru de convingeri este preferential, probabil ca nu vom intampina dificultati majore. Din contra, daca aceste convingeri se exprima in termeni de cerinta absolutista, creste probabilitatea aparitiei unei crize in relatia noastra.

Conflictele in cadrul cuplului Problemele de cuplu In orice problema de cuplu este bine ca cei doi parteneri sa se concentreze in primul rand pe aspectele care vizeaza ameliorarea comunicarii dintre ei. Orice conflict ar fi bine sa fie abordat direct, nicidecum evitat sau ignorat. Asadar, identificam problema si incearcam sa gasim impreuna cu partenerul cea mai buna solutie de a o rezolva. Cum anume? De pilda, putem adopta acele comportamente care stim ca ofera placere partenerul nostru. Este bine sa ne comportam astfel incat sa oferim satisfactie celui de langa noi. Psihologii considera ca gradul de satisfactie intr-un cuplu este dat de numarul de interactiuni pozitive intre parteneri. Cei care nu se inteleg bine au mai multe interactiuni negative decat pozitive. Interactiunile negative sunt generatoare de sentimente ostile si contradictorii. Partenerii se supara unul pe celalalt, se blameaza sau se pedepsesc reciproc. Cand apar conflictele? In general, atunci cand unul dintre parteneri sau amandoi au senzatia ca sunt prinsi intr-o capcana fara iesire sau cand cei doi inceteaza sa-si mai aprecieze eforturile reciproce. Nepotrivirile sexuale sau relatiile extraconjugale vin sa acutizeze conflictul. Cei doi incep sa se certe frecvent si "explodeaza" din orice lucru marunt ("Nu ai luat hainele de la curatat, asta inseamna ca nu vrei sa te implici in problemele casei si ai incetat sa ma mai iubesti!"). De multe ori, partenerii inceteaza sa mai faca acele mici lucruri placute menite sa consolideze relatia lor. Pe acest fundal apar neglijarile, certurile si criticile frecvente. Multe dintre aceste interactiuni negative sunt determinate de asteptarile nerealiste ale partenerilor cu privire la celalalt sau de convingerile lor negative cu privire la relatia in sine (de genul, "Relatia noastra a esuat complet si nu mai vad posibila nici o impacare!"). Aceasta gandire catastrofica nu face altceva decat sa blocheze procesul de comunicare dintre parteneri si sa genereze alte si alte conflicte. Cum rezolvam conflictele? Este bine ca partenerii sa priveasca relatia lor drept un proces evolutiv. In general, cuplurile conflictuale au o viziune statica cu privire la relatia lor ( "Nimic nu mai este de facut!"). De pilda, celor doi parteneri li se poate sugera sa se concentreze intr-o prima faza pe aspectele pozitive ale relatiei lor. Remomararea momentelor in care s-au intalnit, a situatiilor placute traite impreuna, a deciziei de a sta impreuna ar putea veni in ajutorul depasirii conflictului actual. Reactualizarea sentimentelor de afectiune si imbunatatirea comunicarii dintre parteneri reprezinta cele mai bune tehnici de rezolvare a conflictelor. Niciodata nu este bine sa astepti ca celalalt partener sa se schimbe! Conflictele in cuplu trebuie rezolvate impreuna si necesita efort din partea ambilor parteneri. Intreaba-ti partenerul ce anume ii face placere in viata de zi cu zi si vei putea descoperi noi fatete ale felului sau de a fi. De asemenea, incearca sa iti analizezi propriile ganduri negative cu privire la comportamentul partenerului tau. Nu cumva aceste ganduri se indeparteaza cu mult de realitate? Daca nu te-a sarutat cand a venit acasa chiar inseamna oare ca te inseala? De multe ori avem tendinta de a exagera si de a interpreta comportamentul partenerului nostru intr-o maniera catastrofizanta. In final, voi sugera un mic exercitiu partenerilor aflati in fata unui conflict conjugal. Apreciati pe o scala gradata de la 1 la 10 gradul de satisfactie al relatiei dvs. cu partenerul de viata, in urmatoarele domenii: afectiune relatii sexuale respect reciproc bani responsabilitati casnice Confruntati-va fiecare punctajele acordate si initiati apoi o discutie deschisa in legatura cu neconcordantele aparute.

Divortul- fenomen cu implicatii multiple Am pornit de la acest titlu pentru ca divortul - ca factor psiho-social- implica nu doar indivizii legati strict prin casatorie, ci este un fenomencare are implicatii directe asupra societatii si membrilor unei societati. Maimult de atat, in ultimul timp s-au inregistrat cresteri spectaculoase privind numarul de divorturi. Statisticile cu privire la divortialitate ating maxime laintervale regulate, adesea insotite de precizari pesimiste si catastrofice cuprivire la dezintegrarea familiilor si disparitia casatoriei ca un contract peviata. Din punct de vedere societal si individual, divortul este un fenomen ambivalent: el rezolva o serie de dificultati ( inlaturarea conflictelor sitensiunilor familiale, atenueaza traumatizarea copiilor ca urmare a disputelordintre parinti ), dar creaza si altele noi ( stres psihic, dificultatieconomice etc. ) Divortul, asa cum spuneam, reprezinta un fenomen psiho-social complexprivit ca forma finala a desfacerii vietii conjugale, ce modfica viatapatrenerilor si a descendentilor acestora. Cand incepem sa discutam despre divort trebuie sa tinem cont de faptulca el nu este un simplu eveniment, ci un proces adesea traumatizant. Elantreneaza tensiuni, conflicte, frustrari si insatisfactii ale caror efecte seprelungesc dincolo de pronuntare instantei judecatoresti. Ca ultima etapa in cadrul unui proces de erodare si disolutie a cuplului familial, divortul maieste definit ca modalitate prescrisa social si legal de disolutie a casatoriei. Deci divortul, reprezita polul opus al casatoriei, aceasta fiindinteleasa ca modalitate acceptata la nivel social prin care doua sau mai multepersoane constituie o familie. Casatoria poate comporta un aspect juridic (sanctionare formala de catre o insititutie legitima a uniunii maritale ) si unaspect religios( sanctionareformala, prin sacralizare, de catre o institutie religioasa legitima a uniuniimaritale ). Plecand de la acest punct, este usor de facut asocierea dintrestabilitate, moralitate, armonie si echilibru - ca elemente observate candvorbim de casatore -si polul opusacesteia, adica istabilitate, dezechilibru si chiar imoralitate, cand vorbim dedivort. La baza unui proces finalizat cu divortul, stau mai multe etape: a)starile conflictuale si eroziunea - frecventa crescuta, consitenta si violenta acestoraau de cele mai multe ori efecte de disolutie si eroziune a vietiiconjugale.Primul indicator al disolutiei casatoriei este manifestarea isatisfactiei fata de convietuirea in cuplu. b)separareapremergatoare divortului- nu toate separarile duc la disolutia casatoriei,dar majoritate disolutiilor sunt premerse de separare. Separarea se realizeazain functie si de aspecte independente de relatiile dintre parteneri: nivelulveniturilor, posibilitatea de a gasi o lucuinta etc. Ca o consecita fireasca castarilor conflictuale o reprezinta incetare relatiilor sexuale. c)disolutialegala - este forma definitiva a rupturii relatiei conjugale, consfintireajuridica a acetei stari de fapt. Legaturile care au unit sotii prin casatorievor inceta odata cu divortul, cei doi parteneri devin fosti soti. Divortul ducela incetarea relatiilor de familie, la distorsiunea legaturii parentale, lapierderea sau determinarea unor functii ale familiei. d)acomodarea inperioada de dupa divort- dupa disolutia casatoriei, fostii soti trebuie sase adapteze unui nou stil de viata: viata intr-o noua locuinta si o nouavecinatate, stabilirea de noi relatii si prietenii, refacerea in urma stresuluiprovocat de divort, etc. Unul dintre primii autori care au conceptualizat divortul ca fiind uncomplex psiho-social in aceeasi masura in care este un proces juridic, a fostBohannan, care a identificat sase dimensiuni ale experientei de divort: emotionala,legala, economica, parentala, comunitara si psihica ( psihologica ). Acestmodel al dezorganizarii cuplului nu apare in complexitatea sa in toatecazurile. Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu probleme din toateaceste domenii in acelasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repededintr-un domeniu in altul.

Invers intelegera si cooperarea intr-un domeniu potincuraja cooperarea si in altele. Cu toate acestea, exista putin ajutor multi -disciplinar la dispozitie, care sa se adresesze tuturor acestor domenii dintr-odata. Plecand de la aspectele enumerate mai sus putem vorbi de: -divort emotional = manifestarea divergentelor dintreparteneri,deteriorarea raporturlorafective; un divort emotional poate ava loc cu mult inainte ca un cuplu sa sesepare fizic; -divort legal = pronuntarea de catre o curte de justitie adisolutiei casatorei; divort economic= divizarea proprietatii intre parteneri,separarea bunurilor casnice, stabilireaobligatiilor de plata a pensiei alimentare; divort parintesc= incredintarea copiilor minori unui parinte,stabilirea drepturilor celuilalt parinte asupra copiilor minori; divort comunitar= divizarea comunitatii de prieteni si izolarea decomunitatea de rudenie a fostului sot; divort psihic= dobandirea autonomiei psihice fata de fostul partener de casatorie; indivizii care ramanafectati de pierderea partenerului pot sa aiba dificultati in constituirea unornoi relatii si activitati. Un alt aspect ce tine de divort este acela ca in fiecare societate,legislatia familiei cuprinde reglementari specifice privitoare la disolutiacuplurilor. Trebuie sa discutam putin institutia juridica a divortului, acestareprezentand forma legala de desfacere a casatoriei sau, desfacerea casatorieiprin hotarare judecatoreasca. In tarile europene, divortul este reglementat detrei tipuri de legislatii: a)divortul sanctiune - prevede cadisolutia casatoriei se face inurmaconstatarii culpei unuia dintre soti; b)divortul faliment- apare cand legaturile dintre sotisunt puternice afectate, incat cei doi soti sunt constienti ( desi nu in egalamasura ) ca uniunea lor nu mai poate continua; c)divortul remediu- este solutia unei casatoriicomplet compromise pentru a permite partenerilor sa se recasatoreasca. Principalele probleme care intervin in cazul divortului sunt: stresul emotional, incredintara siingrijirea copiilor, divizarea proprietatii. Incredintarea copiilor in urmadisolutiei legale s-a facut in mod traditional mamei. Dar in ultimele deceniis-au facut presuni din partea barbatilor pentru a se modfica prevederile legalediscriminatorii. Numarul tatilor carora li s-au incredintat copiii a crescut inmajoritatea societatilor. A crescut, de asemenea, numarul cazurilor in carecopiii au fost incredintati ambilor parinti. Cercetarile de psihosociologiearata ca desi aceasta varianta este preferata de un numar tot mai mare decupluri care divorteaza, efectele asupra copiilor pot fi deseori negative.Majoritatea reglementarilor privind divortul stabilesc obligatia ambilorparinti de a contrbui la ingrijirea copiilor. De regula acest lucru serealizeaza prin plata unei pensii alimentare. Refuzul de a contrbui laacoperirea cheltuielilor pentru ingrijirea copiilor se pedepseste de lege.Majoritatea casatoriilor se bazeaza pe comunitatea de bunuri. In timpuldivortului, legea decide asupra impartirii bunurilor; locuinta revine de regulaparintelui caruia i s-au incredintat copiii. Analizand divortul, ne dam seama ca la baza lui stau diversi factori economici,culturali, psihologici, morali, religiosi care actioneaza la nivelulpartenerilor, in interiorul cuplurilor si in afara acestora. Factorii socialicare pot limita divorturile sunt: starea de prosperitate a sanatatii, protectiasociala a populatiei, atitudinea profamilista a populatiei, intoleranta fata dedivort, interdictii morale, religioase si juridice. Dar divortul, in ciudafactorilor enumerati mai sus, ramane hotararea partenerilor de a se desparteii,de a pune capau uniunii conjugale existente, de a incerca o alta forma deconvietuire contractarea altei casatorii sau traiului fara partener.

Printre factorii interni familiali care pot genera divortul putemenumera: -lipsa experientei premaritale, -insuficienta cunoasterii partenerului, -absenta dragostei, -casatoria precoce, -diferente mari de varsta intre parteneri, -diferente privind instructia si educatia partenerilor, -incompatibilitati psihice si temperamentale ale partenerilor, -comportamenteagresive, -alcoolismulunuia dintre parteneri-divergente privind educatia copiilor, si lista probabilpoatecontinua si se potadauga mereu noi factori care sa actioneze asupra cuplului. Divortul, antreneaza modificari majore la nivelul tuturorfunctiilor familiei. Functiile economice, de solidaritate, de socializare,cunosc o destructurare sau, in cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare, decele mai multe ori negetiva. Divortul are ca prim efect, perderea functiei psihoafectivea familiei, slabirea sau ruperea relatiilor formale si informale alepartenerilor. Un alt efect provocat de divort tine de faptul caresponsabilitatile paterne sunt redistribuite si preluate in totalitate deparintle caruia i s-a incredintat minorul. Desi efectele asupra copilului suntnegative, exista si situatiile in care efectele negative asupra minorilor suntcontra balansate de efectele benefice ( de exemplul in cazul cuplurilor cu unparinte agresiv, alcoolic, etc. ). Dar oricum am privi si oricat de optimisti suntem, nu putem saspunem ca minorul implicat intr-un proces de divort, nu este afectat in planpsihic. In absenta unuia dintre parinti, efectele se pot observa direct sauindirect in comportamentele si conduitele pe care minorul le adopta:irascibilitate, hipersensibilitate, izolare, performante scolare scazute sauacte devianete sau delincvente. Unii autori fac o asociere intre divort si durerea pe care oimplica acesta. Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cupierderea prin moarte. Durerea care insoteste divortul poate sa conduca ladepresii si anomie prelungite in care viata sa para fara rost si sarcinile defiecare zi sa devina lipsite de semnificatie. Se mai face o asemanare intresentimentele divortatilor si vaduvilor, desi faptul ca partenerul a plecat debuna voie va lasa pe unii divortati mai umiliti si cu mai multa amaraciunedecat suporta in general vaduvul. Cei divortati tind adesea sa fie considerabilmai tineri decat vaduvii, dar readaptarea este complicata in ambele situatiiatunci cand se mentin sentimente puternice de manie, respingere sau vinovatie. Dar in acelasi timp putem privi si dintr-o parte pozitiva princare putem spune ca divortul poate aduce eliberarea de relatiile nefericite saurestrictive, eliberand indivizii pentru a construi o noua viata fie de uniisinguri, fie cu un nou partener. Oricum ar fi resimtita durerea de unul dinparteneri este indicat sa se manifeste liber si sa se elibereze de apasare,apeland la una din formele de manifestare ale durereii: plans, manie,etc. Oincompleta exprimare a durerii poate intarzia readaptarea personala si poateproduce dificultati majore in relatii subiacente acesteia.

Dar in ziua de astazi putem observa in foarte multe societati cafamilia capata alte dimensiuni si se restructureaza, trecand la noi forme carecu siguranta vor schimba si modul de abordare privind divortul. De la familiilee traditionale - in care stilul de viata este bazat pe autoritate, sifunctioneaza avand la baza ierarhia, conformismul, represiunea - s-a trecut lafamiliile contemporane, care se intemeiaza pe un alt stil de viata in careautoritatea este schimbata cu cooperarea si este sustinuta de alte valori:comunicare, egalitate, schimbare. Dar plecand de la aceasta tipologie, se poatespune ca o alternativa la cele doua mentionate mai sus, in viitor, valoareafocala intr-o familie ar fi individualitatea, sustinuta de urmatoarele valori:competitie, insingurare, nonconformism. Familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutiesociala, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilorinterese si mai putin de realizarea functiilor pe care le atribuie institutieifamiliale. Plecand le acest punct de vedere si de la schimbarile care deja suntmult prea evidente in ziua de astazi, este usor de inteles ca si aspectelelegate de divort si de modalitatile de destramare a familiei se vor modifica sivor suferi diferite schimbari, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat.