În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce, în iubire, contrastele se atrag.

– Care este stilul de atașament cel mai des întâlnit în rândul femeilor.

Nevoia de a ne conecta cu alți oameni este una universală, normală, ce apare din primele
clipe de viață și moare odată cu noi. Modul în care căutăm și obținem aceste conexiuni sunt
însă diferite, în funcție de stilul de atașament pe care l-am dezvoltat, în special în relație cu
mama – sau cu un adult ce a reprezentat figura noastră de atașament în primii ani de viață.

Așadar, atașamentul este în mod fundamental o legătură interpersonală, iar nevoile de

atașament sunt acceptarea, atenția, sentimentul de apartenență, confortul și siguranța. De
aceea, pentru a ne înțelege pe noi înșine, dar și pe partenerul nostru, e important să ne
cunoaștem stilul de atașament.

Iată cele 4 tipuri de atașament:

1. Atașamentul anxios

Acest tip de atașament se dezvoltă din experiențe repetate de răspuns pe care nu te poți baza.
Mai exact, copilul nu a avut un sentiment constant de securitate, protecție, iubire, ci a primit
mesaje ambivalente. Este hiperactiv și preocupat de disponibilitatea celorlalți. Un copil cu
un stil de atașament anxios se bucură când își revede mama/persoana de atașament, dar, în
același timp, este furios. Îi ia mai mult timp pentru a se calma și poate avea reacții violente,
de respingere a mamei: „De ce nu ai fost aici până acum?”.

Caracteristici:

 Este nefericit, atunci când nu este într-o relație;

 Își dorește multă apropriere emoțională și fizică într-o relație;
 Recurge la tot felul de strategii și jocuri pentru a menține atenția partenerului;
 Îi este foarte greu să se autoregleze emoțional, caută constant conexiune emoțională, un
răspuns de la partener;
 Așteaptă ca partenerul să ghicească ce-l deranjează;
 Ia decizii foarte greu, se ghidează după partener;
 Are o preocupare constantă în ceea ce privește relația, se chinuie să păstreze interesul
partenerului;
 Este suspicios, îi este teamă că o să fie părăsit, înșelat.
 2. Atașamentul evitant

Se dezvoltă când copilul este apreciat, primește atenție atunci când face ce spune părintele și
este respins atunci când își exprimă nevoile. Când părintele se deconectează emoțional din
relația cu copilul, el se poartă ca și cum nimic nu s-ar fi întamplat. Când părintele revine,
copilul continuă să-l ignore, evitând conexiunea, însă este neliniștit, cu un grad ridicat de
stres. Studiile au demostrat că, de fapt, persoanele cu acest tip de atașament prezintă un ritm
cardiac crescut și au un nivel ridicat de cortizol – hormonul stresului.

Caracteristici:

 Transmite mesaje ambivalente;

 Privesc partenerul cu superioritate, inclusiv pe foștii parteneri;
 Au un grad foarte ridicat de independență la care nu vor să renunțe, impun limite în relație,
impun distanțare emoțională și/sau fizică, iau decizii, fără să se consulte cu partenerul;
 Au o imagine nerealistă, asupra modului în care ar trebui să funcționeze o relație, fantazează
la relația perfectă, la partenerul perfect sau idolatrizează fostul parter;
 Are convingeri rigide despre relații;
 Fug de emoții dureroase, pentru ei aproprierea fiind periculoasă;
 Simte nevoia să plece în cazul unui conflict, pentru că altfel explodează;
 Îi este greu să vorbească despre relație, despre ceea ce simte.

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să
rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.

3. Atașamentul securizant

Atașamentul securizant se dezvoltă din experiențe repetate de conexiune autentică și

sintonie, atunci când persoana de atașament răspunde nevoilor de conexiune ale copilului, și
în felul acesta el învață că poate cere și poate primi – pe limbajul lui.  Ba mai mult, că i se
respectă limitele. Chiar dacă copilul este vizibil stresat dacă este lăsat singur, atunci când
persoana de atașament revine, el se bucură, se simte în siguranță și nu are izbucniri violente
sau de plâns.

Caracteristici:

 Consecvent, de încredere, disponibil;

 Se consultă cu partenerul, îl implică în luarea deciziilor;
 Comunică clar, spune ce-l deranjează în relație, ținând cont de sentimentele partenerului și
având grijă să nu-l rănească;
 Este flexibil, acceptă să facă compromisuri pentru buna funcționare a relației;
 Își reasigură partenerul, se simte confortabil cu angajamentele, cu intimitatea, cu aproprierea
fizică și emoțională;
 Include partenerul (relativ repede), în cercul de prieteni, familie;
 Face față răspunsurilor ambigue cu mai puțin dramatism;
 Păstrează o imagine coerentă și pozitivă despre sine.

4. Atașamentul dezorganizat

Acest tip de atașament, anxios-evitant, este specific copiilor/adulților ce au trăit experiențe

repetate de abuz emoțional, fizic și sexual. Și prezintă caracteristici din ambele stiluri de
atașament.

Statistic vorbind, stilul de atașament anxios este mai des întâlnit în rândul femeilor, cel
evitant în rândul bărbaților, iar cel securizant la ambele sexe, dar mult mai rar.

Cum persoanele cu un stil de atașament securizant sunt mai puține, nu este de mirare că cele
mai multe relații sunt între persoanele cu un stil de atașament anxios și evitant, pe principiul
contrastele se atrag. Evitantul suprastimulează prin ambivalență sistemul de atașament al
anxiosului, care este oricum activat, fiind în căutarea confirmărilor de conexiune. În terapia
centrată pe emoții sunt numiți „urmărit și urmăritor”, anxiosul fiind urmăritorul. Anxiosul
cere – evitantul pleacă!

Pentru a putea evolua, avem nevoie de o bază de siguranță, de încredere, de alinare, iar un
sistem de atașament activat nu este sinonim cu o iubire înflăcărată. În relație cu o persoană
cu un stil de atașament evitant, anxioșii vor avea frecvent stări de neliniște și nesiguranță,
vor trăi cu sufletul la gură, așteptând o remarcă pozitivă sau un gest, oricât de neînsemnat,
pe care să-l traducă ca fiind atenție: ”Contez!”.

Un evitant poate să pară misterios, transmite mesaje ambivalente, este disponibil doar când
vrea el, poate să fie atent, dar în egală măsură rece. Are acel ceva ce incită! Da, sistemul de
atașament anxios și tot tumultul interior este tradus ca fiind fiorii dragostei.

Persoanele cu un stil de atașament securizant sunt constante, de încredere, nu trimit mesaje

ambivalente, știu ce vor în relații, le este confortabil să-și exprime sentimentele, dau
partenerilor o stare de confort și siguranță, sunt disponibile emoțional, știu să respecte
nevoia de independență și autonomie. În astfel de condiții, sistemul de atașament anxios
rămâne inactiv, acest fapt fiind asociat cu plictiseala și cu pierderea interesului. Astfel,
putem rata parteneri ce ne pot oferi relații funcționale.
 Cum ne putem intersecta când iubim ”în felul nostru”

Este foarte important să ne aducem aminte că toate stilurile de atașament au la bază o nevoie
comună, cea de conexiune. Dincolo de comportamente disfuncționale, de emoții secundare
– care sunt de suprafață, precum furia – există nevoi de atașament neîmplinite, durere
emoțională la care am învățat să facem față punând în aplicare mecanisme de coping
diferite.

Anxiosul se simte singur în relație, crede că face totul de unul singur, că el se ocupă de
toate, este într-o luptă continuă pentru conectarea cu partenerul evitant. La rândul lui,
evitantul simte că, indiferent ce ar face, pare să nu fie suficient, așa că preferă să se retragă,
să nu spună nimic, pentru că atunci când vorbește, situația se înrăutățește. Evitantul nu știe
să exprime ce simte, este blocat emoțional.

Relațiile între parteneri cu stiluri de atașament de tip insecurizant (anxios, evitant,

dezorganizat) pot fi funcționale, dacă cei doi parteneri fac eforturi în acestă direcție.
Identificând propriul stil de atașament, putem găsi, cu ajutor specializat, strategii de
dezactivare a mecanismelor de coping. Avem un creier capabil să facă asta, cu puțin efort și
consecvență.

Însă, indiferent de stilul tău de atașament, există căteva strategii pe care le poți pune în
practică pentru a-ți optimiza relația:

 Arătă interes sincer față de starea de bine a partenerului;

 Încurajează-ți partenerul să spună ce simte, ascultă, fără să critici. Toate emoțiile sunt
normale, comportamentul prin care le exprimăm poate fi disfuncțional. Comportamentul
poate fi o problemă, dar nu neapărat emoția în sine;
 Evită strategiile de manipulare, fii deschis și onest în relație;
 Demonstrează disponibilitatea de a te implica în relație și de a implica partenerul în luarea
deciziilor;
 Evită generalizările! Când apare un conflict, concentrează-te pe problema actuală;
 Evită formulările de tipul ”mă rănești, mă dezamăgești”. Înlocuiește cu –”atunci când ai
făcut x am fost dezamăgit”. Identifică și numește comportamentul pe care mintea ta l-a
interpretat ca fiind nepotrivit. Sau întrebă-ți partenerul ce a vrut să-ți transmită prin acel
comportament, mesajul fiind: ”La mine a ajuns asta, am interpretat corect? Asta ai vrut să-
mi transmiți?”.