Terapia sistemică

Terapia sistemică
• Conţinut
• Terapia sistemică: un alt mod de a face terapia
• Înțelegerea tulburărilor într-o formă multicauzală
• Începuturile terapiei sistemice
• John Bell, cea mai populară referință a sa
• Terapia scurtă se dezvoltă din terapia sistemică
• Praxia terapiei sistemice
• abordare sistemică este aplicarea teoriei generale a sistemelor în orice
disciplină: educație, organizații, psihoterapie etc.
• Această abordare este prezentată ca un mod sistematic și științific de
abordare și reprezentare a realității văzută dintr-o perspectivă holistică
și integratoare, unde important este relațiile și componentele care apar
din ele. De acolo reiese terapie sistemică.
• Prin urmare, studiul și practica acestuia acordă o importanță deosebită
relației și comunicării în orice grup care interacționează, înțeles ca
a sistem. Această abordare se extinde și asupra persoanelor individuale,
luând în considerare diferitele sisteme care alcătuiesc contextul lor.
Terapia sistemică: un alt mod de a face terapia

• terapie sistemică înțelege problemele dintr-un cadru contextual și se

concentrează pe înțelegerea și schimbarea dinamicii relațiilor
(familie, muncă etc.).
• Rolurile și comportamentele oamenilor în aceste contexte sunt
înțelese a fi determinate de regulile nerostite ale acelui sistem și de
interacțiunea dintre membrii acestuia.
 Înțelegerea tulburărilor într-o formă multicauzală
• Până atunci, în domeniul psihoterapiei, boala mintală a fost înțeleasă în termeni liniari, cu explicații
istorice și cauzale ale afecțiunii. Mai întâi se caută cauza și mai târziu se întâmplă tratamentul. Modelul
de terapie sistemică (utilizat pe scară largă în terapia de familie), observă fenomenele într-o manieră
circulară și multicauzală, prin urmare, markerii liniari nu pot fi stabiliți. Pentru a lua un exemplu, în
cadrul unei familii, membrii se comportă și reacționează în moduri imprevizibile, deoarece fiecare
acțiune și reacție se schimbă continuu de la natura contextului.

• Paúl Watzlawick a fost un pionier în distingerea cauzalității liniare și a cauzalității circulare, pentru a
explica diferitele posibile modele repetitive de interacțiune și a marca un înainte și un după în
interpretarea dificultăților din relațiile personale. vedere circulară a problemelor este marcat de modul
în care comportamentul unui individ influențează acțiunile altuia, care la rândul său îl influențează și pe
primul.
• Prin urmare, terapia sistemică oferă o viziune circulară, interactivă în cadrul sistemului sau grupului
care are regulile sale de transformare și autocontrole prin fenomene de feedback pentru a menține o
stare de echilibru. Componentele sistemului intră în relație prin comunicare, una dintre cheile acestei
terapii.
Începuturile terapiei sistemice

• Terapia sistemică apare în anii treizeci ca suport pentru profesii din

diferite domenii: psihiatrie, psihologie, pedagogie și sexologie. Deși
mișcarea a început în Germania datorită lui Hirschfeld, Popenoe este
primul care îl aplică în Statele Unite. Mai târziu, Emily Mudd a
dezvoltat primul program de evaluare în terapia de familie din
Philadelphia.
John Bell, cea mai populară referință a sa

• Mulți susțin că tatăl terapiei moderne de familie este John Bell, profesor de
psihologie la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, deoarece în
1951 a condus terapie comună cu întreaga familie a unui tânăr foarte agresiv
și a obținut rezultate excelente. De aceea, în multe citări bibliografice, ele
marchează acest moment ca fiind începutul terapiei sistemice.
• De aici, mulți au aplicat și diseminat principiile terapiei sistemice în diferite
condiții. De exemplu, Nathan Ackerman, în psihiatrie infantilă, Theodore Lidz
s-a specializat în lucrul cu familiile pacienților schizofrenici și a fost primul
care a explorat rolul părinților în procesul schizofreniei. Bateson, care era
antropolog și filosof, a studiat structura familială a triburilor insulelor Bali și
Noua Zeelandă împreună cu soția sa Margaret Mead.
Terapia scurtă se dezvoltă din terapia sistemică

• De la începutul anilor '70, s-a propus ca modelul sistemic să poată fi aplicat unei

singure persoane chiar dacă întreaga familie nu a participat, și asta presupune o
dezvoltare a terapie succintă al RMN-ului din Palo Alto.
• Scurtă terapie sistemică este o set de proceduri și tehnici de intervenție care
urmăresc să ajute indivizii, cuplurile, familiile sau grupurile să își mobilizeze
resursele pentru a-și atinge obiectivele în cel mai scurt timp posibil, și își are
originea în terapia sistemică.
• La mijlocul anilor 1970, un grup format din Paul Watzlawick, Arthur Bodin, John
Weakland și Richard Fisch, a înființat „Centrul de terapie scurtă”. Acest grup a
dezvoltat ceea ce este acum cunoscut în întreaga lume sub numele de Modelul
Palo Alto, generând o schimbare radicală în psihoterapie, prin dezvoltarea unui
model scurt, simplu, eficient și eficient pentru a ajuta oamenii să producă o
schimbare.
Praxia terapiei sistemice

• Terapia sistemică este caracterizată mai degrabă ca o abordare practică, mai

degrabă decât o soluție analitică de rezolvare a problemelor. Nu contează atât
de mult diagnosticul cine este pacientul sau cine are problema (de exemplu,
cine are o problemă agresivă), Mai degrabă, se concentrează pe identificarea
tiparelor disfuncționale în cadrul comportamentului grupului de
oameni (familie, angajați etc.), pentru a redirecționa direct acele tipare de
comportament.
• Terapeuții sistemici ajută sistemele să găsească echilibrul. Spre deosebire de
alte forme de terapie, de exemplu terapia psihanalitică, scopul este de a
aborda într-un mod practic tiparele actuale ale relației, mai degrabă decât
cauzele, deoarece în acest exemplu pot fi impulsurile subconștiente ale
traumei din copilărie.