Sunt prea supărată pe sine

Mă privesc ca pe un gunoi al societății,

Ca pe un caz de laborator eșuat

Deci, sunt un nimeni în ochii mei.

Și totuși sunt om.

Om care se pedepsește disprețuindu-și existența.

De ce?

Ore nu exstența înseamnă sine...

Deci eu cu sinea mea mă pot înțelege și percepe alt fel.

Sunt fericită cu sine

Mă privesc ca pe o parte a socității

Ca pe o ființă care doar a trăit sentimentul eșecului , la acceptat și a mers mai departe,

Deci , indiferent cum mă privesc în ochii mei .

Sunt om.