Este o zi mohorata de octombrie si eu ma apuc sa scriu aceste randuri cu speranta ca va

gasesc bine si cu un sentiment accentuat de neputinta. Neputinta din cauza dizabilitatii mele si a
capacitatii mele destul de limitate de acceptare a acestui diagnostic…schizofrenie paranoida.
Recunosc ca simpla pronuntare a acestor cuvinte nu imi umple capul de cunostinte sau
sentimente legate de aceasta boala, ma incearca un sentiment acut de neintelegere a situatiei mele
actuale si framantarile mele sunt de ordin mult mai superficial, cum ar fi, mecanismele sau
functionarea mea individuala pe termen scurt si mediu. Nu sunt capabila de noi profunzimi
pentru ca imi lipsesc calea si ordinea in viata.
Cum am capatat aceasta boala si de ce sunt nevoita sa ma lupt cu ea zi de zi? Care sunt
mecanismele mele de functionare umana si de ce sunt atat de neputincioasa? Cum sa ma schimb
in bine si ce sa fac cu viata mea, cunoscand acest diagnostic? Ce urmeaza sa se intample in viata
mea? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care tradeaza incapacitatea mea de a accepta
soarta aceasta care a fost alterata de izbucnirea acestui monstru si mai tradeaza, deasemenea,
dezechilibrul meu emotional. Desi am acest diagnostic de cativa ani buni, nu cunosc, in
continuare, detaliile covarsitoare ale acestei boli si ma vad nevoita sa activez, sau sa incerc sa
activez o noua versiune a mea, imbunatatita si, vroiam sa spun pe placul lumii, dar niciodata nu
am fost in stare sa fiu sau sa fac pe placul altora, am incercat in copilarie dar acest “avant” m-a
parasit cu mult timp in urma, acum au ramas doar teama si neputinta. Teama de necunoscut si
neputinta in fata oricarui obstacol care se iveste in calea mea, desi, imi doresc din tot sufletul sa
ma activez si sa depasesc obstacolele din viata mea. Aceasta boala este destul de constrangatoare
si, in lipsa unui tratament medicamentos, poate declansa episoade psihotice chiar devastatoare,
am avut perioade in care nu mi-am luat tratamentul si gradul meu de functionare sau de echilibru
interior a fost unul destul de fragil si chiar dureros, nu recomand niciunei persoane care sufera de
aceasta boala sa nu-si ia tratamentul, tratamentul si controlul medical sunt obligatorii.
M-am asezat in fata calculatorului cu intentia de a scrie cateva pagini desi, oricare ar fi
imboldul meu, lipsa culturii generale si a pregatirii profesionale ma fac sa ma limitez la a scrie
doar cateva randuri dar, cum creativitatea mea este inexistenta, oricate surse de inspiratie as
avea, ma voi opri la scurte comentarii rautacioase la adresa mea, la asta ma descurc foarte bine.
Am sa incerc sa trasez cateva idei extrem de vagi despre prostie, prostia mea, sa ne intelegem. Sa
fiu proasta ma pricep cel mai bine, sunt persoane care mimeaza prostia sau inteligenta dar la
mine, este nativ. Am aceasta trasatura pe toate planurile posibile si aceasta se pliaza foarte bine
pe fondul unei realitati care nu are nicio legatura cu responsabilitatile unui adult, in ciuda varstei
mele de 30 de ani. Da, am 30 de ani…si nimic de spus. Ma surprind uneori cand gafez sau
gresesc dar acest lucru n-a dus niciodata la o revizuire de comportament si nu a trezit in mine
niciodata sentimente de luptatoare sau repulsie fata de propria persoana, mereu imbratisez prostia
mea imensa si merg mai departe cu acelasi avant. In trecut, chiar si persoane straine au fost
martorii acestui lucru. Mai apare cate-un cuvant nou care face nota discordanta cu ceea ce sunt
eu astazi si am fost dintotdeauna, care glorifica prostia mea. Pe langa prostie, trasatura mea
caracteristica, ma incearca si o lene bine definita si sloboda la gura, acestea au fost cuvintele care
mi-au trecut prin minte, nu stiu daca sunt pertinente si las aceste intrebari in grija cititorului,
aceste intrebari netulburandu-mi linistea sufleteasca. Lenesa am fost dintotdeauna dar, de cativa
ani incoace, mi-a acaparat intreg universul si, imi dau seama in adancul sufletului, ca sunt o
persoana mica si suparata, asa m-as descrie, mica si suparata.
Bine, bine dar spui si tu ceva concret? M-am hotarat, aceste randuri sunt o simpla
reflectie, o introspectie falsa sau o insiruire haotica de cuvinte, o incercare de eseu gen monolog
interior sau o ridicare de spranceana, pentru amuzamentul propriu. Cu certitudine, nu ma voi
schimba niciodata desi am multe justificari ce duc catre acest lucru, schimbarea la mine vine
destul de greu, sunt o fata care se prinde foarte greu atunci cand imi este atacata viata personala
sau cineva ma ia la rost, sunt o tampitica care nu stie cum sa primeasca un refuz si care nu stie sa
faca haz de propria conditie. Adevarul este ca ma caiesc foarte mult pentru lipsa de actiune dar
destul despre aceste lucruri, din moment ce am sanatatea in piuneze si corpul subrezit de la
obezitate, ma scuzati daca v-am lezat pana in acest punct al discutiei cu sinceritatea mea
debordanta, va garantez ca va veti obisnui cu acest lucru pana la sfarsitul acestui monolog. Acum
am un nou loc de munca, sunt operator call center pentru o firma din Bucuresti si mi-am
indeplinit, dupa multe incercari esuate, visul de a lucra de la domiciliu. Fac sondaje de opinie
prin telefon. Este un job destul de solicitant dar sunt platita pentru fiecare chestionar efectuat si
trebuie sa tin de mine, pe cat de mult posibil, sa nu fiu concediata, unul la mana, sau 2 la mana,
sa demisionez. Duc o lupta permanenta cu fata care vrea sa renunte la acest loc de munca si imi
spun, in sinea mea, ca am nevoie de aceasta experienta si incerc din rasputeri sa fac o impresie
buna.
Asta e saptamana nr 3, incerc sa las toate indoielile deoparte si sa ma tin de programul de
munca, de la 11 dimineata pana la 15 dupa-amiaza. Am de-a face in fiecare zi, cu refuzuri si cu
lume “zgribulita”, cu fiecare zi ce trece imi dau seama ca sunt foarte putin ancorata in realitate si
ca ar trebui sa reflectez mai mult asupra conduitei mele, cu mentiunea ca nu cunosc cu exactitate
sensul acestui cuvant, conduita. Asa cum probabil ati vazut pana in acest punct al discutiei, sunt
o persoana foarte contradictorie, cu un vocabular foarte limitat, ceea ce ma duce din nou cu
gandul la conceptul de prostie, concept insuficient explicat in acest eseu. Ma gandeam sa explic
acest concept in alt pasaj de text, dar pentru ca simt ca acesta ar putea prinde contur aici, o sa va
spun cum vad eu prostia. O persoana de sex masculin sau feminin este prost/a atunci cand, in
cunostinta de cauza sau nu, induce in eroare o alta persoana sau persoane. Recunosc ca nu am
citit aproape deloc despre acest concept dar consider ca este unul foarte putin explicat sau
exemplificat in familie, scoala, biserica, mass-media sau alte institutii. Va rog sa nu ma certati
daca nu sunteti in asentimentul meu sau aveti o cu totul alta opinie despre acest lucru, priviti
acest eseu ca pe un jurnal personal si ca pe o incercare de a trece prin filtrul mintii niste
informatii elementare sau, un proces mult mai complex, acela de a rationa. Prostia, in ciuda celor
prezentate in scoala sau familie, nu este pretutindeni, existand o linie fina intre prostie si
dezinformare, un om este prost cand nu stie atunci cand ii adresezi o intrebare, mai bine spus,
cand imi adresati o intrebare, mie, atunci se declanseaza prostia, momentele de tacere cumulate
din cauza acesteia in familia mea fiind nenumarate si uite ca asa cochetez eu cu scrisul, sper sa
ma ajute sa am rabdare pe plan profesional si emotional.
Prostia este dusmanul meu nr 1 si ma incurajez prin acest intermediu sa o reduc prin scris
si citit, stiu ca cititul e ceva necesar, indiferent de varsta, dar imi gasesc fel de fel de scuze sa nu
o fac. Sa citesc si sa aduc o contributie in cadrul unei conversatii sau, mai nou, convorbiri este un
vis foarte, foarte indepartat de realizare dar mai depinde si ce citesti, cum iti cauti informatia,
cum iti expui un punct de vedere, cum umpli un gol cand scrii sau cand citesti, cum sa te adresezi
corect unui auditoriu sau cum sa tii o prezentare. Stiu ce ganditi, ar trebui sa urmaresc cu
sfintenie emisiunea despre greseli gramaticale moderata de Ana Iorga pe Antena 3 dar nu pot
urmari o emisiune pe care nu o inteleg. S-a discutat recent despre cuvantul pamplezir pe care nu-
l inteleg deloc, nu am fost atenta la emisiune si nu am retinut decat acest aspect. Putem spune cu
precizie ca exista o legatura directa intre prostie si incultura sau lipsa culturii, o persoana, cu cat
este mai culta, cu atat este mai putin proasta si, deci, mai fericita. Nu vorbim despre fericire aici,
desi aceasta poate fi atinsa si la o scara redusa, chiar si eu pot fi fericita si ma indemn sa fiu
fericita, joviala, copilaroasa pentru ca nu am un copil in intretinere si nu am responsabilitati prea
mari in intretinerea unei garsoniere, unde am locuit 25 de ani din viata mea, impreuna cu mama
mea. Am tot dreptul sa fiu fericita, chiar daca viata imi da motive sa fiu mai trista sau indispusa,
da, mai trista sau indispusa din cauza problemei mele de sanatate, trebuie sa fiu fericita ca nu-mi
lipseste o mana sau un picior si ca sunt in viata, sa-i multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu
pentru ca sunt atat de norocoasa, in ciuda dizabilitatii de care sufar, dar nu mai vreau sa vorbesc
despre suferinta, vreau ca acest nor negru sa treaca si sa rasara soarele si pe strada mea, sa imi
propun sa citesc sau sa ma informez in fiecare zi deoarece cunoasterea inseamna putere si vreau,
intr-o zi, sa pasesc cu capul sus, nu cu capul jos cum am pasit atata amar de vreme, trebuie sa fiu
fericita si sa zambesc pentru ca am o mama atat de intelegatoare si ocrotitoare. Dintotdeauna mi-
am privit viata in acesti termeni sententiosi, eu nu sunt buna de nimic si fara mama as ajunge o
cersetoare, dar lucrurile ar lua o turnura surprinzatoare in bine, nu in rau, daca mi-as face treaba
si as inceta sa ma vait. Eu ma vait indiferent de situatie, oricat de bine sau de rau m-as simti in
ziua respectiva si nu este deloc fairplay fata de persoana care a avut grija de mine in tot acesti ani
si care si-a rupt de la gura pentru a-mi fi mie bine, este nedrept sa ai parte de aceeasi priveliste
enervanta in fiecare zi, trebuie sa fac tot posibilul sa tin de un loc de munca, fie acesta din
prezent sau viitor intrucat fericirea tine numai de mine de aici incolo si cu cat aman rutina zilnica
mai tare, cu atat ma afund mai rau si cu atat imi va fi mai greu sa ma ridic de jos, am obligatia de
a incerca sa-mi depasesc simpla conditie de persoana asistata si de a fii cat se poate de fericita si
implinita. Desigur, acest lucru nu se va intampla niciodata daca nu imi iau viata si rolul in serios,
daca nu am o rutina zilnica si daca nu imi revin la realitate, pana nu este prea tarziu sau ajung
intr-un punct mai rau decat in prezent.
Prostia nu poate fi disimulata si nici controlata, nu poate fi negata si nici ocolita, nu poate
fi intr-un grad mai mic sau mai mare, nu poate fi dezisa sau manipulata sau, daca ma gandesc
mai bine, poate fi manipulata dar nu prostia, ci informatia la modul general, asa cum suntem
manipulati in fiecare zi de catre mass media sau anumite persoane din viata de zi cu zi, care fac
apel la manipulare pentru anumite foloase sau trebuinte, chiar si necesitati, dar de un ordin
superior nevoilor noastre de zi cu zi. Prostia m-a adus aici, de ce sa nu recunosc si faptul ca
mereu a existat cineva caruia sa-i pasez nevoile mele imediate a facut foarte mult rau si foarte
putin bine. Sa ne intelegem, discutam de nevoi imediate, de baza, care pentru mine ar fi o
adevarata zbatere in alte conditii si, in ciuda varstei, nu m-am maturizat destul de mult pentru a-
mi lua viata in serios, blamabil, desigur si ma complac cu situatia mea curenta. O alta prostie pe
care o fac uneori, mai rar, este aceea de a judeca pe cei din jurul meu, nu neaparat din imediata
mea vecinatate, persoane pe care le vad poate pe Facebook si cu care nu am mai pastrat legatura
de multi ani, dar pe Facebook este atat de usor sa judeci. Asta e prostia pe care o fac eu, uneori.
Sunt foarte multe lucruri de zis despre prostie, am foarte multe secvente in minte si as putea oferi
nenumarate exemple, de obicei prostia mea se manifesta printr-o simpla incuviintare din cap si
multe pauze stanjenitoare, de care, ca sa fiu sincera, m-am saturat pana peste cap. In cazul meu,
sa fiu proasta este o sarcina cu norma intreaga, am lasat, de-a lungul anilor, destule persoane fara
cuvinte si am fost jignita de nenumarate ori, dar sa iti doresti o schimbare nu este suficient sa se
si intample, chiar daca prostia e nesfarsita si dureroasa, trebuie sa existe si un buton de oprire
sau conceptia mea despre prostie este una falsa? Desi va vine sa credeti sau nu, am terminat o
facultate, am avut bursa de merit in anul III si ma intelegeam bine cu fata ce ulterior a devenit sef
de promotie la facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, specializarea Sociologie. Am facut
facultatea in Bucuresti, am absolvit in 2015 intr-un oras in care nu credeam ca am vreo sansa,
avand in vedere primirea pe care mi-a facut-o, o serie de intamplari hazlii in care nu voi intra in
detaliu pentru ca mai mult ca sigur va veti pierde rabdarea, daca nu ati facut-o deja.
Cum poti repera un om prost? Vorbind din propria experienta, m-am confruntat de-a
lungul vietii cu fel de fel de episoade si, prin interactiune si nu neaparat prin asta, poti repera cu
foarte multa usurinta un om prost sau proasta, in cazul de fata. Un om prost nu are nevoie de
nicio prezentare si eticheta ce mi-a fost pusa ma va ghida in viata foarte mult timp, oricat de mult
spun acum ca imi doresc o schimbare, sa fiu triumfatoare, firesc, trebuie sa fac ceva in privinta
asta pentru ca e o problema dar nu ma tine nimeni sa citesc si sa aprofundez diverse chestii/
chestiuni( suna mai bine). De ce aleg sa fiu proasta? Pentru ca e cel mai comod, cel mai simplu si
convenabil. Oricat de mult ar fi avut imaginea mea de suferit, eu continui si in prezent sa fiu
proasta si sa manifest acest lucru in fiecare zi, desi, va spun cu mana pe inima, nu e deloc
distractiv sa fii proasta, eu stiu cel mai bine. Desi sa-mi repar imaginea in fata persoanelor care
m-au considerat proasta este un vis pe care nu-l voi indeplini prea curand, ma “visez” cateodata
inteligenta si cu capul pe umeri, cum s-ar spune, sper sa nu ramana doar un vis…In sfarsit, am
primit un newsletter interesant de la Business Academy, unde sunt abonata, daca si ei au
recunoscut ca vremurile sunt grele inseamna ca asa e, oricat m-ar contrazice cativa dintre
oamenii care au afaceri sau lucreaza in companii in aceasta tara, este foarte greu in ziua de astazi
sa te angajezi si este si mai greu atunci cand asteptarile tale nu coincid cu ale firmei sau
companiei unde vrei sa te angajezi, sa iti castigi painea de toate zilele este un subiect foarte putin
explorat in termeni de discutii in aceasta casa, unde locuiesc cu mama mea. Sunt atatea subiecte
neexploatate pentru ca nu am o cultura si sunt sigura ca as fi mult mai fericita daca as avea mai
multe lucruri in comun cu mama mea, daca am discuta despre mai multe lucruri, o consider pe
mama mea o adevarata cunoscatoare, indiferent de domeniu si am foarte multe de invatat de la
ea, trebuie doar sa ma informez si sa imi pese mai mult de lucrurile a caror actiune ma afecteaza
si pe mine, intr-un fel sau altul, sa imi pese mai mult de drepturile si indatoririle mele ca cetatean
al acestei tari si sa fac mai mult decat a trece pasiva peste anumite stiri sau informatii care
vizeaza atat adultii cat si copiii, mi-am facut un obicei curios din a ma vaita si din a ma
compatimi. Este cazul sa fiu mai receptiva si indulgenta cu mine insami fiindca nu am decat o
viata si este foarte importanta, vreau sa fiu mai responsabila si deschisa provocarilor pe plan
profesional, desi sunt de-abia la inceput, sper sa ma ajute Dumnezeu sa fac o impresie buna
colegilor mei de munca si ca aceste cuvinte sa nu fie vorbe in vant, desi depinde doar de mine
perioada in care voi munci, este extrem de important sa respect programul de munca, 4 ore pe zi,
sa fiu amabila cu fiecare potential respondent, sa nu fac presupuneri sau sa dau de banuit, in ceea
ce priveste conditia mea delicata si faptul ca bunul simt si rabdarea sunt calitati din ce in ce mai
rare in ziua de astazi. Trebuie sa razbat, orice s-ar intampla si sa imi vad lungul nasului, desi simt
cumva biciul angajatorului in spatele meu si simt ca aceasta pozitie, competent sau incompetent
ocupata, este amenintata de catre alti candidati sau angajati, sa vedem ce o sa se intample de aici
incolo si in ce masura ma voi plia cerintelor angajatorului meu, astfel de ganduri ma cuprind in
momentul in care scriu aceste randuri adanc neslefuite.
V-am spus, sunt foarte recunoscatoare pentru tot ce mi se ofera in fiecare zi, desi nu stiu
daca voi fi vreodata independenta sau fericita. Despre fericire o sa mai discut pentru ca eu sunt
de felul meu tare nefericita si pesimista, imi doresc foarte mult sa imi acord o sansa, in ciuda
piedicilor care s-au ivit in calea mea, sa renunt la vaitat si tot ar fi o performanta. Pot spune, cu
mana pe inima, ca acest vaitat a devenit un reflex suparator si ca orice as face, tot la vaitat ma
intorc cu aceeasi lipsa de entuziasm. Trebuie doar sa invat sa devin rabdatoare, toate esecurile
mele profesionale sunt din cauza acestui lucru, nu am rabdare, astept rezultate pe termen scurt si
nu imi bat capul cu detalii despre firma sau, mai bine spus, firmele care ma angajeaza, mai
devreme sau mai tarziu. Acest lucru este foarte important. Sa cunosti pe dinafara firma sau locul
de munca pe care il urmaresti sau pe care il urmaresc, in momentul de fata am cautat detalii
despre aceasta dar nu am gasit informatii suficiente pe motorul de cautare desi, aceasta firma nu
este noua. Cat am locuit in Bucuresti, tinteam foarte sus, pentru companii prestigioase dar
intrarea in astfel de domenii precum telecomunicatii sau internet banking a fost aproape
imposibila, le pot compara cu un club exclusivist in care vrei sa devii membru, foarte greu si
multe filtre de triere a candidatilor dar, daca stau mai bine sa ma gandesc, nu am pierdut mare
lucru, chiar daca nu m-am angajat acolo, sunt foarte multumita cu locul de munca din prezent.
Trebuie doar sa ma straduiesc mai tare si sa ma vait mai putin, acesta este tot un exercitiu, pana
la urma. Am observat dand scroll acestui eseu ca folosesc cuvinte foarte scurte si foarte simple,
oare nu pot mai mult decat atat? Nu pot avea o gandire complexa? Ce asteptari sa am de la viata
mea? Pana la urma, simplitatea ma caracterizeaza cel mai bine, o persoana simpla si deloc
rabdatoare, dar sunt sigura ca rabdarea se construieste in timp, se cultiva. Sunt foarte deficienta
din acest punct de vedere, al rabdarii, si alte persoane au sesizat acest lucru. Rabdarea si
indemanarea sunt criterii foarte importante pentru un lucru bine facut, cum se spune, si acest
lucru se aplica si in viata de zi cu zi. De exemplu, ca sa ajungi la rezultate in call center ai nevoie
de rabdare si informatii, chiar daca in ziua de astazi oamenii tind sa pretuiasca oamenii livratori
de informatii si marginalizeaza cu totul persoane care nu livreaza informatii corecte. Sa fii
habarnist in ziua de azi e un mare pacat, daca nu a fost dintotdeauna.
Rabdarea este o virtute si, pe langa respect, sunt foarte importante in anumite culturi,
precum cea japoneza, unde se pune mare pret pe acestea. Desi japonezii au o anumita umilinta in
felul de a vorbi, sunt foarte performanti dar si supusi la o anumita doza de stres cotidian, mie mi-
ar fi pur si simplu imposibil sa traiesc intr-o astfel de tara, care pune mare pret pe valori sociale,
culturale, familiale cat si traditionale. Desigur, traditiile se intalnesc in orice cultura si se observa
o distantare a noilor generatii de traditii, intr-o lume de mare viteza, din ce in ce mai
tehnologizata si digitalizata. Digitalizarea este un concept destul de nou, din punctul meu de
vedere, nu prea stiu cu ce se mananca dar sunt convinsa ca pentru anumite categorii de oameni
este vazuta ca fiind foarte folositoare si de ajutor, desi imi cam da batai de cap. Astazi, spre
exemplu, am fost la banca pentru a-mi ridica cardul de credit si digitalizarea face posibila plata
cu telefonul, daca este conectat la un card bancar, foarte simplu, nu? De obicei, aplicatiile pe
telefon sunt intuitive si nu trebuie sa astepti o vesnicie pentru a efectua o plata sau a plati un
serviciu, desi presupunerea mea e aceea ca este mai greu sa monitorizezi acest nou tip de
consum, sau, mai bine zis, vechiul consum dar cu o alta palarie, banii stau mai bine in portofel si
e mai simplu sa-i urmaresti. In sfarsit, in pofida celor spuse mai sus, acest tip de plata incepe sa
fie din ce in ce mai des folosit, mai ales de tineri. In paragraful urmator voi discuta despre
globalizare.
Avand in vedere avantul tehnologic la care am asistat in ultimii ani, este evident ca
suntem din ce in ce mai interconectati si asta ma duce cu gandul la globalizare, ceea ce inseamna
ca distantele sociale se scurteaza si ca omul gaseste noi metode de a evolua ca specie. Am citit
pana in acest punct eseul meu sau ce o fi si par a fi extrem de plangacioasa, regret nespus daca v-
ati format aceasta opinie despre mine, nu caut compatimire din partea dvs, dar simplul fapt ca ma
izolez atat de mult din cauza diagnosticului meu si al faptului ca am oprit legaturile pe care le
aveam cu 2 foste college de liceu, mi-a facut mai mult rau decat bine si caut o modalitate de a
interactiona cu alte persoane, cunoscute sau necunoscute. Stiu ca nu am multe de zis dar imi
doresc sa cunosc o persoana care sa nu ma judece din cauza handicapului meu si sa ma trateze cu
respectul cuvenit desi, daca derulez modul in care mi-am petrecut ultimii 5 ani de viata, ma pot
condamna dar, in definitiv, nimeni nu merita sa fie atat de singur, avand in vedere ca singura
persoana cu care comunic este mama mea, de care sunt foarte atasata. Comunicarea este foarte
importanta pentru mine si sunt constienta ca nu fac destule lucruri pentru a ma inconjura de astfel
de oameni dar este foarte greu sa gasesc oameni de varsta mea cu care sa rezonez. Lipsa culturii
ma face sa fiu foarte frustrata si nefericita si cu cat inaintez in varsta cu atat va fi mai rau. Imi
este ciuda pe incapatanarea mea si lipsa de actiune, nepasarea si vesnicele amanari. Desi am spus
ca in acest paragraf voi discuta despre globalizare, tot aman acest lucru fiindca nu-mi vin idei
despre acest concept. Poate o sa-mi spui tu ce intelegi prin globalizare si care este rostul ei.
Ceea ce am observat in ultimii ani sau, mai bine spus, asa a fost dintotdeauna, se pune
mare pret pe reguli in societatea actuala. Fel de fel de reguli care constrang si care testeaza
rabdarea romanilor, de la traversarea strazii pana la candidarea pentru un job, nimic nu este lasat
neacoperit. Aceste reguli au rolul de a creea ordine in societate si ajuta in cazul unor concepte
mult mai complexe precum stratificarea sociala sau rol demografic. Nerespectarea acestor reguli
sau norme aduce consecinte mari, pe termen mediu si scurt si imaginea respectivilor ar avea mult
de suferit. Sa traiesti intr-o astfel de societate nu poate fi catalogata decat ca fiind
constrangatoare si inhibitoare, sunt prea multe norme de urmat, avand in vedere cat de putin
ofera societatea si cate cere de la individ, sa faci parte dintr-un sistem care monopolizeaza
individul si reglementeaza relatiile sociale isi are originea in cultura, istorie cat si costructia la
nivel individual. Este greu sa traiesti printre oameni dar si amuzant, uneori. In functie de cultura
fiecaruia, acesta se raporteaza la sistem, desi sistemul nu ne asimileaza pe toti in mod egal,
educatia, religia, venitul cat si mediul de rezidenta ne deosebesc si suntem catalogati sau
etichetati in functie de eforturile noastre, ceea ce ne face similari cat si diferiti. Capitalismul
descrie bine rolurile in societate, in timp ce unii dintre noi au nevoie de mai multe resurse pentru
a juca pe scena mare a vietii. Este un lucru suparator ca se pune un accent atat de mare pe
competenta si professionalism si pe ideea ca nu poti reusi in viata decat daca te zbati sau depui
eforturi mari la nivel individual, mai ales cultural si profesional.