Sunteți pe pagina 1din 7

Despre autosabotaj, cu drag

Autosabotajul sau cum să te transformi în propriul tău inamic


De câte ori ți s-a întâmplat (sau, mai bine spus, ai făcut să ți se întâmple) să începi un lucru important la
care să renunți într-un timp relativ scurt doar pentru că nu ți-a mai venit să te mai reapuci? Ți se întâmplă
frecvent? Lasă-mă să te anunț că suferi de aceeași „afecțiune” ca și mine și probabil ca mulți alții, anume,
autosabotajul. Vestea bună este că se vindecă.
Hai să-ți expun cam cum am conștientizat eu treaba asta.
Există un mic „rebel” răzvrătit în interior care, dacă aude că ceva trebuie realizat sau că este important să
acționăm într-o anumită direcție, să urmăm un proces, o cale sau să luăm o decizie, face cumva să preia
controlul „butoanelor” și amână acea acțiune cât se poate de mult, până când, de cele mai multe ori, se
aranjează circumstanțele singure și nu mai rămâne decât să te resemnezi că nu ai participat activ la propria
ta viață. Că de participat, oricum participi, însă asta nu echivalează cu a trăi propriu-zis așa cum îți dorești,
fără să simți nevoia să evadezi de unde ești. Cum se face că acest mic „rebel” a luat ființă și, mai ales, cum
se face că e „la butoane”?
Din propria-mi experiență, totul ține de stimă de sine și de autorespect. Ți s-a întâmplat să
auzi cât ai fost copil, de la figuri importante de autoritate (mama, tata, profesori, bunici, adulți apropiați ai
familiei, oameni mari pe care îi iubeai) că nu ești bun de nimic? Că e cazul să te dai la o parte ca să facă
altcineva ce făceai tu, căci ești un neîndemânatic, iar ție de fapt iți tremurau mâinile de emoție că în sfârșit
ești luat în seamă și ți se arată încredere prin sarcina respectivă? Ai auzit vreodată vorba ceea: „Dacă eu
mor, tu ce faci?”
Distractiv, dar atunci nu era deloc așa. Sau ai fost vreodată forțat să faci ceva ce tu n-ai fi vrut
să faci nici în ruptul capului, doar „pentru că așa vreau eu”? Cu alte cuvinte, tu ești mic și nu știi, lasă că-ți
spun eu, care sunt mare și am putere asupra ta. Ți s-au încălcat vreodată propriile limite în felul ăsta?
Minunat! Așa ai ajuns cu această minunată calitate. Fiindcă acel copil a fost nevoit să se descurce în
condițiile astea, iar ca mod de adaptare, de a face și cum vrea el, a găsit sabotajul, o formă pasiv-agresivă
de protest față de încălcarea limitelor proprii. De ce pasiv-agresiv? Poate pentru că ai încercat de mai
multe ori să te împotrivești, să spui nu, să țipi, să plângi și, ce să vezi, tot ai ajuns să te conformezi. La
copii constrângerea funcționează de minune, căci sunt dependenți de îngrijirea părintească fără de care nu
ar fi supraviețuit, însă asta se traduce în abuz psihologic și are efecte cumplite asupra adultului de mai
târziu care își poate pierde coloana verterbrală în acest fel și se poate lăsa abuzat pentru multă vreme.
Așa că dacă tocmai ei (oricare ar fi aceștia, atâta timp cât sunt importanți) nu ți-au respectat
vrerea, tu cum să înveți să-ți respecți propriile dorințe și alegeri? Unii învață conformismul, iar alții, ca
mine și ca tine, învață să saboteze. Dacă s-a mai întâmplat și să crezi când ți s-a spus că ești neîndemânatic
și bun de nimic, atunci este posibil ca acest sabotaj să se întoarcă și împotriva ta și nu numai a figurilor de
autoritate din jur (părinți, șefi, profesori, maeștri etc.
Cine ai mai fi tu dacă ai demonstra dintr-o dată că ești bun, când toată copilăria ți s-a spus că
n-ai fi tocmai așa? Dacă ai duce acțiunea aia odată la bun sfârșit, ar fi un lucru bun pe care l-ai făcut bine,
te-ai aprecia mai mult, însă asta nu este conform cu ceea ce știi tu că ești. Și mai e ceva. Un respectat
profesor de-al meu a spus-o și are mare dreptate: mai rău decât să nu primești ce vrei, este să primești ceea
ce vrei. Cum așa? Fiindcă dacă dintr-o dată ai fi apreciat și iubit și lăudat pentru treaba bună săvârșită la
timp, te-ar copleși emoțiile și ai intra în contact cu amintirea acelei perioade în care această validare și
recunoaștere ți-au lipsit.
Din această cauză noi oamenii ezităm în a fi atât de buni pe cât putem fi și în a face tot ceea
ce ține de noi pentru a ne îndeplini visurile. Fiindcă odată îndeplinite, ne-ar durea crunt amintirea golului
din interior și am fi copleșiți. Da dragilor, noi nu ne împlinim visurile de teamă, de teama durerii resimțite
în momentul în care am spune: „Gata, am ajuns, s-a împlinit, am reușit!”. Ne e teamă să strălucim și ne
teamă să fim văzuți. Sigur că ar fi cel mai frumos lucru care s-ar putea întâmpla vreodată, însă eu nu sunt
acel om, eu nu am învățat să am succes, eu nu mă identific cu succesul, ci mai degrabă, cu insuccesul și cu
a lăsa pe ceilalți să aranjeze lucrurile pentru mine, bineînțeles, în felul lor care nu coincide întotdeauna cu
modul în care mi-ar plăcea mie să stea lucrurile de fapt, fiind și foarte obișnuit cu criticile lor vis-a-vis de
lipsa de punctualitate, de lucrul realizat cu greșeli.

1
Și uite așa ajungi să amâni, tocmai fiindcă știi că trebuie, fiindcă e important, chiar și fiindcă
e un lucru bun. E mare lucru și numai să conștientizezi, însă conștientizarea e o sabie cu două tăișuri. Pe
de-o parte aduce lumină asupra lucrurilor, pe de alta, folosită concomitent cu programele auto-distructive,
cum este și autosabotajul, poate aduce autoînvinovățire, ceea ce conduce la și mai mult autosabotaj.
A conștientiza cauza (ceea ce am încercat să te ajut să faci mai sus) este un pas important.
Însăatenție: conștientizarea cauzelor exterioare pentru care eu am ajuns într-o anumită situație
nefavorabilă, poate conduce la autoconsolare, blazare și neasumare a responsabilității tale pentru propria-ți
viață. Spre exemplu, dacă părinții mei s-au comportat așa, asta nu a ținut de mine și deci, ce pot eu să fac
dacă sunt așa?
Sau poate conduce la un sentiment de autocompătimire și victimizare. Vai eu, sărmanul! Iar
aceste sentimente sunt foarte toxice pentru o stare psihică bună. Conștientizarea cauzei este bună pentru
înțelegerea procesului prin care treci, iar de asemenea important este să conștientizezi cât de relevant mai
este să privești înapoi cu regret sau cu vinovăție, dat fiind că faptul este cât se poate de consumat. Să-ți
răspund? Este absolut irelevant să faci asta. Și atunci, ce este relevant? Întrebarea foarte constructivă este:
ce pot să fac să îmbunătățesc? probabil vei avea tendința să sabotezi o vreme ceea ce poți face pentru tine,
până când vei decide să mai lași din când în când și adultul „la butoane” și, oricât ar fi de greu la început,
să-ți aduni forțele și să perseverezi.
Și deci, care e cheia? În speranța că ești mai puțin încăpățânat decât mine și că iei în
considerare ceea ce cred că ar fi bine, iată câteva repere care pe mine personal mă ajută:
Respectarea unui program de lucru pe care să-l urmezi cu sfințenie timp de șase luni până când iți intră în
automatism și devine ușor de realizat. Te avertizez că ispitele sunt nenumărate și nu sunt mereu în mod
evident chemate de tine. De exemplu, te sună un prieten fix când adunaseși puțin elan să faci treabă astăzi
și nu-i poți refuza invitația la o cafea; sau ai avut o zi istovitoare la servici și nu mai poți face și asta în
plus astăzi; sau ai mers la culcare târziu azi-noapte, iar astăzi te simți ușor imponderabil și fără chef. În
primul rând, nu există nu pot, ci aleg altceva, am o altă prioritate acum (plăcerea de fi în compania
prietenilor, odihna de după ziua istovitoare de la locul de muncă sau leneveala caracteristică unei zi ce
urmează unui somn prea lung).
Prioritizarea. Când te simți cuprins de valul tentației de a amâna, adu-ți aminte de
următoarea metaforă: dacă treci printr-o pădure în drumul tău către o anumită destinație, urmezi cărarea
către destinația respectivă. Atenția îți poate fi distrasă de frumusețile din jur și e perfect în regulă să
admiri, atâta timp cât nu decizi să locuiești acolo sau cât nu te rătăcești abătându-te de la calea pe care o ai
de urmat. E adevărat că e mai frumoasă călătoria decât destinația finală, însă ce rost ar mai avea o
călătorie dacă renunțăm la scopul ei? Așadar, ce e esențial și ce nu? Atenția concentrată pe destinație!
Auto-motivarea. Este un adevărat multiplicator de energie și motivație imaginația a ceea ce
urmează atingerii scopului. Ești apreciat, recunoscut, mai întâi de către tine însuți și apoi de către ceilalți.
Starea este una de fericire și entuziasm. Afli cum este să te simți bine cu tine și mândru cu ceea ce ai
realizat. Obții mai multă încredere în tine de acum înainte. În plus, cu fiecare acțiune întreprinsă bine și la
timp, mai dărâmi puțin din programul de autosabotaj. Felicitări!
Răbdare! Asta este greu de realizat. De dragul certitudinii că vom reuși, ni se poate întâmpla
să ne dorim să realizăm un lucru cât mai curând. Am aflat că metoda pașilor mărunți funcționează de
minune. Cu cât este mai important, cu atât ai nevoie de timp care să-ți permită să faci câte puțin în fiecare
zi. Evită ca în fiecare zi să îți stabilești o sarcină mai mare decât ai avea energie să faci. Riști să îți omori
entuziasmul, iar asta poate fi o formă de autosabotaj. Câte puțin în fiecare zi.
Evită anxietatea! Rezultatele nefavorabile ale muncii tale sunt doar o posibilitate dintre
numeroasele care pot avea loc. Evită să te concentrezi pe un singur gând despre cum va fi viitorul. Ar
putea fi rău, așa cum ar putea fi și bine! Secretul este că în funcție de gândurile pe care le repeți în mintea
ta, ai șanse mai mici sau mai mari de a reuși.
Încetează să te mai identifici cu problema. Spre exemplu, „eu sunt un om delăsător”.
Nimic mai fals. Tu ești un om cu un comportament delăsător cu care nu te-ai născut, ci pe care l-ai
dobândit ulterior și care este supus controlului tău. Unele sunt mai ușor de modificat, altele mai dificil.
Dar se poate, atâta timp cât vrei. Cu atenția pe scop și urnindu-te din loc poți face cam tot ce vrei tu!
Și nu în ultimul rând, ÎNCEPE! Lasă ezitarea și incertitudinea de-o parte și pornește cu o bucățică oricât
de mică din ceea ce ai de realizat. La sfârșitul zilei te vei simți mândru de tine! Asta este cea mai
importantă etapă, cea de început. Începe cu ceva, numai să începi!

2
Acestea fiind spuse, învață să îți fii prieten fiindcă toți ceilalți pot rămâne prin preajmă sau
pot pleca, pot fi sau nu de acord cu tine. Însă tu ești cu adevărat singura persoană constantă din viața ta.
Viață de la care nu poți lua pauză și care ți se întâmplă în fiecare zi, fie că vrei sau nu asta. Fă pace cu tine,
lasă trecutul în spate și vezi ce poți face azi pentru sufletul tău! Timpul e mai scurt decât credem și deci, e
bine să fie cheltuit cu maturitate. Și adu-ți aminte de fericirea care te așteaptă de partea cealaltă a
îndeplinirii oricărui scop pe care ți l-ai fixat! Și ține minte să practici recunoștința pentru ce a fost și pentru
ce este. Atât trecutul, cât și prezentul te aduc în punctul în care te afli acum, acela de om minunat pe cale
să afle cam cât de minunat poate fi.
Autor: PSIHOLOG | RUXANDRA IOANA STOICA

Autosabotare – de ce mă rănesc eu pe mine?


Autosabotare – de ce mă rănesc eu pe mine?
Într-o armată, cei mai valoroşi luptători sunt adesea cei aflaţi în tabăra adversă, sub acoperire.
Vizibili fizic, dar bine ascunşi la nivel de intenţie, de fapte, de acţiuni cu impact major, pe termen lung. Un
singur sabotor strecurat în armata duşmană poate face ravagii, şi asta pentru simplul fapt că este invizibil.
Necunoscut. Şi are ACCES la unele puncte slabe, pe care le cunoaşte şi asupra cărora poate acţiona fără să
fie împiedicat sau măcar suspectat. La fel stă treaba şi într-o firmă, un singur angajat-cheie racolat de
concurenţă te poate băga în faliment.
Ca şi life coach, unul din scopurile mele e să te fac conştient de acest proces. Dacă reuşesc, pot spune că
mi-am făcut deja jumătate munca. Dar e un proces de durată, deoarece sabotorii, prin definiţie, sunt
ascunşi. La fel ca şi trupele de comando, vizibilitatea lor e redusă la minimum, şi tot ce vedem sunt
rezultatele acţiunilor lor, descoperite foarte târziu, când deja întreaga funcţionare a unui sistem bine pus la
punct este complet compromisă!
Deşi pare greu de crezut, suntem, ca specie umană, maeştri în a ne pune beţe în roate, sau a tăia craca pe
care stăm. Şi asta pentru că permitem uneori sabotorilor externi să îşi facă treaba, şi antrenăm continuu şi
o întreagă armată de sabotori interni! Care sunt perfect camuflaţi! Doar ei, nu şi acţiunile lor!
Pentru cei care au dubii, le-aş aminti doar despre sabotajul dus la extrem, când oamenii îşi iau viaţa. Dar
aceste cazuri sunt doar vârful iceberg-ului, pentru că sabotajul e mult mai vechi, e treptat, exista acolo de
ani de zile, doar că efectele lui erau puţin vizibile din exterior. Şi doar în unele cazuri acest mecanism duce
la autodistrugere totală. Cel mai adesea, sabotajul îndreptat împotriva propriei persoane este extrem de
discret, este lent, şi greu de perceput atât pentru cei din jur, cât şi pentru cel în cauză!
Şi tu eşti un sabotor al propriei persoane? Vei nega vehement. Pentru că tu nu ai gânduri de sinuidere…
deci nu faci parte din această categorie, sau cel puţin eşti convins de asta. Dar vin eu şi te asigur că acest
proces este general. Aşa cum nu există armată fidelă sută la sută propriei ţări, tot aşa, nu am cunoscut încă
nici o persoană care să acţioneze doar în direcţia propriilor interese, fără să trădeze din când în când
interesele proprii în favoarea altora.
Şi aici nu vorbim despre extreme, care duc la autodistrugere fizică rapidă, ci la autosabotări discrete, la
mici sabotaje, repetate, de mai mică intensitate. Care ne caracterizează cam pe toţi. Şi excepţii nu prea
există. Procesul face parte din noi, din viaţa noastră, din educaţia noastră. E frecvent activat, şi dificil de
observat. De identificat. Şi imposibil de oprit. Poate fi doar atenuat, conştientizat, şi aici e deja vorba de
un efort conştient, intens, de durată. Pe care îl poţi învăţa în timp, de la experţi.
Dar cine cheamă un expert din exterior să-i facă ordine în propria armată? Sau la propria firmă? Doar
puţini, doar cei care înţeleg că sabotajul e extrem de păgubitor, şi stoparea lui, în ciuda oricăror dificultăţi
sau pierderi de imagine, este cea mai bună soluţie. Sau mai degrabă singura care te mai poate salva.
Tu poţi fi uneori convins că tu nu ai sabotori interni. Eşti atât de sigur că sabotorii atacă doar armatele
inamice, încât îţi vine greu să crezi că şi firmele, sau persoanele pot fi atacate de sabotori. Mai mult, faptul
că ei sunt invizibili te pot oricând convinge că nu există! Şi urmele acţiunilor lor, mai mult decât vizibile,
pot fi uşor neglijate, sau acoperite, sau responsabilitatea lor poate fi aruncată alcuiva. Aşa că vei NEGA
agresiv că eşti victima unui sabotaj. O fac băncile mari, o fac firmele multinaţionale, şi o faci şi tu. Lăsând
sabotorul să îşi continue opera. Şi refuzi agresiv să faci ceva împotriva lui.
Cum ar fi ca o bancă mare să recunoască faptul că parola ta de acces în contul tău a fost furată? Mai bine
ascunde adevărul, lasă hackerul să îţi ia salariul din cont, şi apoi te despăgubeşte. Pierde foarte puţini bani,
dar iese cu imaginea neşifonată. La fel face şi soţia, când soţul vine de la cârciumă cu salariul hăcuit, sau
3
pierdut la păcănele. În loc să apeleze la un specialist, trece totul sub tăcere, sperând… să nu se afle. Şi să
nu se mai repete. Fără să accepte realitatea dureroasă, că se va repeta iar şi iar…
În asta stă puterea unui sabotor intern! E ascuns, acţionează lent, treptat, şi toată lumea se coalizează
pentru a trece sub tăcere prezenţa lui. Lăsându-l să funcţioneze mai departe nestingherit. Oarecum chiar
încurajând acţiunile lui, prin ignorare.
Însă aş vrea să-ţi explic despre sabotorii tăi interni, despre acele elemente din interiorul tău, despre acele
blocaje ale minţii tale, despre acele credinţe dezadaptative pe care le-ai asimilat, despre acele obiceiuri şi
tipare comportamentale existente în viaţa ta, pe care le rulezi inconştient. Despre greşelile frecvente pe
care le repeţi fără să fii capabil să înveţi ceva din ele.
Da, ştiu, tu eşti sănătos, eşti raţional, eşti lucid şi conştient… Cam asta îmi spun toţi la prima şedinţă. Şi
astfel de tipare autosabotante sunt doar la alţii (?!). Iar dacă îţi spun că le avem toţi, refuzi să crezi, în
primă fază. Şi atunci mă văd nevoit să explic…
De fapt, consumul de alcool e un astfel de mecanism. Pe de o parte, te face să te simţi, temporar, mai bine.
Pe de alta, devii un pericol public. Şi fără să urci la volan. Şi în plus, îţi distruge ficatul, la canităţi mari. Şi
doar un sfert dintre români fac abuz de alcool. Despre fumat, să nu mai vorbim, doar 32% fumează,
făcând acelaşi lucru, intoxicându-se cronic cu nicotină, gudroane etc. Însă şi astea sunt extreme, şi sunt
tipare care dăunează doar unei mici părţi din populaţie, cam o treime, plus cei din jurul lor (colegii de
birou, colocatarii, familia). Deci abia dacă sar de jumătate din români, cei care suferă destul de serios din
cauza autosabotării unora dintre noi. Aşa că îmi continui explicaţia şi cu privire la restul lumii.
Ţi s-a întâmplat vreodată ca în loc să te odihneşti, când eşti obosit, tu să te pui pe muncă? Ai avut senzaţia
aceea de sfârşeală, de „vreau odihnă”, însă ai continuat să munceşti? Ai ignorat complet mesajul transmis
de propriul tău corp? Atunci l-ai sabotat într-o oarecare măsură.
Dar munca pe care o făceai era pentru tine, pentru bunăstarea ta materială sau spirituală? Sau era o muncă
făcută în beneficiul altcuiva, pentru profitul altcuiva? Şi o mai faci şi zi de zi?
Ţi s-a mai întâmplat să fii răcit, să ai nevoie de repaos, să vrei să stai în pat, dar diverse obligaţii să te
împiedice să faci ce era mai bine pentru tine? Te-ai sabotat, dacă ai prioritizat alte persoane, şi nu odihna
ta!
Unele obiceiuri ale tale îţi dăunează fizic sau psihic? Unele acţiuni ale tale îţi provoacă neplăceri? Dar le
faci pentru că „trebuie” făcute? Pentru că există oarecare presiune socială, morală, educaţională pentru a le
face? Tot ce faci împotriva dorinţei tale, proprii şi personale, şi îţi aduce atingere sănătătţii, stării de bine,
capacităţii de funcţionare, este, la scară mai mică, tot un proces de autosabotare! Care erodează lent
sănătatea ta.
Ecologic ar fi să fii în armonie cu tine, cu activităţile tale, cu cerinţele celor din jur. Să iei decizi clare,
raţionale, bazate pe ce simţi tu, pe ce îţi face ţie bine, pe confortul tău fizic şi sufletesc. Şi să înţelegi că
orice acţiune care îţi creează disconfort face parte din procesul autosabotant, prin care tu alegi să îţi faci
singur rău.
Deciziile pe care le iei fac parte, tot aşa, dintr-o frământare interioară, dintr-un conflict de interese interior.
Care poate fi minimalizat, sau poate fi ignorat, lăsat la voia întâmplării. Iar aceste decizii vor constitui
viaţa ta, drumul tău prin ea. Poţi să le analizezi temeinic, împreună cu un life coach, sau să le laşi pur şi
simplu la voia întâmplării. Iar dacă tu laşi lucrurile extrem de importante, ca deciziile tale, la voia
întâmplării, e vorba de un proces raţional, sau e un fenomen clasic de autosabotare?
Autor Coach Daniel Moiş
Comportament autodistructiv
În cazul oamenilor, sintagma comportament autodistructiv are o utilizare extinsă, care
conceptualizează anumite tipuri de acte distructive îndreptate împotriva propriei persoane. De asemenea,
se folosește pentru a caracteriza anumite tipuri de acte violente îndreptate împotriva propriei persoane.
Termenul provine din psihologia obiectivă, în care totalul abuzurilor indreptate împotriva propriei
persoane este tratat ca fiind o colecție de acțiuni și, de aceea, ca un sindrom.
Actele de "autodistrugere" pot fi atat metaforice ("sinucidere sociala") sau literale
(sinucidere). La modul general, acțiunile autodistructive pot fi deliberate, atât sub formă impulsivă cat și
sub formă de obișnuințe. Termenul tinde sa fie aplicat în special acelor autodistrugeri care sunt în mod
potențial formatoare de obișnuințe și, astfel, sunt potențial fatale.

4
Forme de comportament autodistructiv
Comportamentul autodistructiv este adesea considerat ca fiind sinonim cu auto-rănirea, ceea
ce nu este întocmai exact. Auto-rănirea este o formă extremă de comportament autodistructiv, dar acesta
poate apărea sub multe alte forme.
Comportamentul autodistructiv poate fi utilizat ca un mecanism de adaptare, atunci când
lucrurile devin 'insuportabile'. De exemplu, confruntat cu o examinare scolară dificilă, o persoană poate
alege să își saboteze propria muncă în loc de a se confrunta cu stresul asociat. Sabotarea va face imposibil
succesul examinării, dar va elimina și grija asociată cu aceasta.
Comportamentul auto-distructiv se poate manifesta și prin încercări active de îndepărtare a
celorlalți oameni. De exemplu, poate fi utilizat pentru a pune capăt unei relații romantice. Adesea,
persoana acționând astfel are senzația că, pentru un motiv oarecare, este incapabilă sau neândreptățită să
aibă o relație cu persoana pe care încearcă sa o îndepărteze. Adesea, are o părere foarte bună despre
respectiva persoană și nu dorește să o 'afecteze' prin crearea și menținerea unei relatii.
Un aspect important al comportamentului auto-distructiv este inabilitatea de a face față
stresului generat de lipsa de încredere în sine a unui individ - de exemplu, într-o relație, dacă cealaltă
persoană este cu adevarat fidelă ("cum poate să iubească pe cineva ca mine?"); la locul de muncă sau la
scoală, dacă îndeplinirea unor sarcini si termene de execuție este posibilă ("nu există nicio posibilitate sa
indeplinesc toată munca la termen").
Indivizii care au succes pot să îsi autosaboteze propriile realizari; aceasta isi poate avea
originea într-o senzație de lipsă de valoare sau într-o dorintă de a repeta "escaladarea catre varf."
Forme mai evidente de autodistrugere sunt neglijarea alimentatiei, abuzul de alcool, dependența de
droguri, auto-rănirea si tentativele de sinucidere.
Cauzele comportamentului autodistructiv
Comportamentul autodistructiv este adesea o formă de autopedepsire pentru un esec personal,
care poate fi real sau imaginar. De asemenea, poate fi sau nu legat de sentimentul de auto-ură.
Adesea, se face confuzia între comportamentul autodistructiv si căutarea atentiei sau se crede
ca nevoia de atentie este motivația principală. Acest fapt poate fi adevărat în unele cazuri, dar în mod
normal motivația este mai profundă.
Conform asteptarilor, comportamentul autodistructiv este mai des întalnit în cazul celor
afectați de depresie clinică.
În mod alternativ, în anumite situații poate fi cauzat de asimilarea unor comportamente
disfuncționale anterior in viață, sau poate fi doar rezultatul unei lipse de înțelepciune aplicată sau a unor
prioritați greșit alese.

https://www.youtube.com/watch?v=Qpw_IUYIsv8

Opreste autosabotarea!
Este esential sa recunoastem autosabotarea, sa ii intelegem cauza si sa cautam
strategii pentru a o stopa. Afla cum facem asta de la psihologul Irina Macovei.
dentificarea autosabotarii
Cea mai intalnita si cunoscuta forma a autosabotarii este probabil procrastinarea. Ce
inseamna aceasta? Avem un proiect de finalizat si amanam iar si iar inceperea lui sau incepem mai multe
lucruri deodata si nu reusim sa finalizam nici unul.
Alte aspecte ale autosabotarii se refera la frica de esec, lipsa asumarii responsabilitatii si
aruncarea vinei asupra celorlalti, asupra circumstantelor sau asupra ghinionului, deteriorarea relatiilor
sociale, sentimentul de lipsa a valorii personale, vorbire negativa cu sine, prefectionism sau autocritica
aspra.
In formele ei mai grave, autosabotarea se concretizeaza in depenenta de droguri, alcool
si alte substante, tulburari de alimentatie sau chiar auto-ranire.
Explicatii pentru autosabotare
Cu toate ca ne impiedica sa fim fericite si sa facem ceea ce ne dorim, autosabotarea devine
uneori o obisnuinta, transformandu-se intr-un mecanism de autoaparare pentru a nu fi dezamagite.

5
Asadar, este o modalitate inadevata de coping in fata unor situatii dificile carora consideram,
constient sau inconstient, ca nu le putem face fata.
De asemenea, persoanele cu un nivel scazut al increderii in sine si al stimei de sine sunt
mai predispuse la a se autosabota.
O alta explicatie pentru autosabotare ar putea fi lipsa de motivatie. Faptul ca nu suntem
suficient de motivate pentru a intreprinde anumite actiuni poate conduce la amanare sau cautarea unor
justificari pentru a nu le realiza.
In fine, experientele negative din trecutul nostru in care nu am reusit sa realizam ceea ce ne-
am propus, poate duce la dezvoltarea unui comportament de autosabotare.
Descurajarile si cuvintele dure sau negative primite din partea celorlalti, si mai ales a
parintilor sau persoanelor apropiate, in copilarie, pot avea si ele un efect negativ in acest sens.
Observarea comportamentului si constientizarea efectelor
Un prim pas pentru a opri autosaborarea este sa fii atenta si sa observi ce gandesti, ce
simti si cum actionezi atunci.
Indentifica felul in care te autosabotezi si detaliile despre situatiile respective: ti se pare poate
un obiectiv greu de atins si de aceea il amani, nu ai incredere in tine ca poti reusi sau sunt implicate
anumite persoane, lucruri sau imprejurari.
De asemenea, constientizeaza ce ganduri iti vin in minte si cum te simti. Ar fi bine sa le
monitorizezi si chiar sa le scrii intr-un jurnal.
Dupa ce ai stabilit care sunt gandurile, emotiile si actiunile care te tin pe loc, urmatorul pas ar
fi sa decoperi care sunt factorii declansatori si, eventual, cand s-a intamplat prima data sa te autosabotezi.
Asadar, incearca sa reconstitui modelul de autosabotare.
De exemplu, ne dorim ceva foarte mult, dar renuntam pentru ca nu ne simtim pregatite sau
credem ca e un obiectiv imposibil de atins.
Acesta poate fi, de fapt, un mecanism de coping in fata posibilitatii de a avea un
insucces. Cu alte cuvinte, chiar daca facem acest lucru constient sau inconstient, preferam nu mai
incercam deloc pentru a evita un esec.
La fel de important este sa constientizezi care sunt efectele negative si pozitive ale
autosabotarii. Pe cele negative le putem descoperi destul de repede: neimplinire, nu reusim sa evoluam si
sa ajungem acolo unde ne dorim, sentimente de vinovatie, ne este afectata sanatatea fizica si emotionala,
etc.
Dar exista si efecte pozitive si este foarte important sa le identificam. Omul este o fiinta
rationala si nu face nimic care sa nu-i aduca un beneficiu. Asadar, care sunt beneficiile faptului ca
ne autosabotam?
Continuand exemplul anterior, ar putea fi faptul ca responsabilitatea pentru ca nu am reusit sa
ne atingem obiectivul este pasata altor persoane, situatii sau circumstante. Scopul ar fi sa descoperim
efectele pozitive pe care le-ar avea schimbarea acestui comportament.
Confruntarea cu gandurile, emotiile si actiunile
Pentru a transforma acele ganduri, emotii si reactii negative, pe care le-ai identificat
deja, intr-o atitudine pozitiva, poti sa le confrunti, recurgand la urmatoarele intrebari:
Ceea ce gandesc este bazat pe fapte cu adevarat reale? Ceea ce simt si gandesc este in acord
cu ceea ce se intampla acum in jurul meu? Au fost momente in care am avut succes? Ce am facut atunci?
Cum altfel am reactionat, am gandit, am simtit? Am motive sa simt ceea ce simt acum?
Cum altfel pot sa gandesc, sa simt sau sa actionez pentru a obtine ceea ce imi doresc? Care
este motivatia mea sa fac aceasta schimbare? Care sunt beneficiile pe termen lung? Ce pot sa imi spun
mie insami ca sa ma incurajez si sa ma comport intr-o maniera poactiva?
Comportamente alternative de pus in practica
Un alt pas presupune sa te gandesti la ceea ce iti doresti sa realizezi si sa cauti
alternative, adica comportamente noi si diferite de cele incercate pana acum, pentru a ajunge unde
ti-ai propus.
Incearca sa iti pui intrebari care sa iti ofere solutii si mai putin pe acelea care se concentreaza
pe problema ta. La fel de important este sa ceri ajutorul persoanelor din jurul tau.

6
Fiind implicate direct intr-o problema, de multe ori ne blocam sau ramanem fixate pe o
singura solutie. Insa, ceilalti, fiind mai detasati, ne pot oferi nu doar incurajari si suport emotional,
ci si idei noi.
Daca te regasesti in mai multe forme de autosabotare, este bine sa iei fiecare comportament
pe care vrei sa il schimbi, pe rand.
Concentrandu-te asupra unuia singur, energia si eforturile tale vor fi mai bine focalizate si cel
mai probabil vei avea rezultate mai rapide.
Intr-o prima faza, te poti imagina realizand noul comportament si avand succes in ceea
ce faci, iar apoi sa treci la actiune.
Imparte scopurile mari in obiective mai mici
O strategie similara este sa iti propui un scop mai important pe care sa il imparti in obiective
mai mici. Astfel, vei avea sanse mai mari de reusita si cu fiecare succes iti vei creste increderea in sine.
Iar daca se intampla sa nu reusesti, nu renunta, ci concentreaza-te pe latura pozitiva.
Gandeste-te la ceea ce ai invatat din acea experienta, ce beneficii ai avut si ce ai putea face altfel pe
viitor.
Stiind ca autosabotarea este cea care ne impiedica sa realizam ceea ce ne propunem, cel mai
important lucru ar fi sa constientizam ca putem opri acest comportament si sa ne dorim sa ne schimbam.
De Elena-Irina Macovei, psiholog, psihoterapeut