Gandurile si trairile noastre

diana ciubotaru
Centrul de Sanatate HolistSan

Terapie holista
Cursuri de formare
Emisiuni
Servicii
Despre Holistsan
Contact

Un corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

GANDURILE SI TRAIRILE NOASTRE TRANSFORMA

MEDIUL SI INFLUENTEAZA MATERIA

Glen Rein, dr. in biologie celulara,

a conceput o serie de experimente pentru a evalua abilitatea vindecatorilor de a modifica
sistemele biologice. De vreme ce ADN-ul este mai stabil decat alte substante precum celulele
sau culturile bacteriene, a decis sa dea vindecatorilor sa tina in maini tuburi de testare ce
contineau ADN (Mc Craty, Rollin, Mike Atkinson, D. Tomasino, 2003).
Acest studiu a avut loc la Centrul de Cercetare Heart Math in California. Cei de acolo au
coordonat cercetari extraordinare in fiziologia emotiilor, interactiunile creier-inima si multe
altele. In esenta, impreuna cu alti cercetatori, s-au interesat asupra legaturii specifice dintre

starile noastre emotionale si ritmul nostru cardiac. Cand avem emotii negative ( de exemplu
furie sau frica), ritmul cardiac devine dezorganizat. Dimpotriva, emotiile pozitive ( de exemplu
iubire sau bucurie) produc patternuri foarte coerente de inalta frecventa, patternuri numite de
Heart Math coerenta inimii.
In experimentul dr. Rein, acesta a studiat initial un grup de 10 indivizi, care aveau o buna
experienta practica in utilizarea tehnicii folosite si predate de Heart Math pentru a construi
coerenta inimii. Ei au aplicat tehnica pentru a produce sentimente puternice , elevate ca
iubire, apreciere, iar ulterior pentru 2 minute, au tinut vase continand mostre de ADN aflate in
suspensie de apa deionizata. La analizarea mostrelor, nu a reiesit nici o schimbare
semnificativa statistic.
Un al doilea grup de participanti antrenati special, au facut acelasi lucru , dar in loc doar sa
creeze emotii pozitive ( un sentiment de iubire si apreciere) ei au creat si au trimis si o intentie
(un gand) catre mostra ADN. Acest grup a produs schimbari semnificative statistic in
conformatia (forma) mostrei ADN. In unele cazuri ADN-ul a fost rasucit sau desfacut mai mult
de 25%.
Al treilea grup de subiecti antrenati a sustinut mental o intentie clara de a schimba ADN-ul,
dar au fost instruiti sa nu intre intr-o stare emotionala pozitiva. Cu alte cuvinte, au folosit doar
intentia gandul pentru a transforma materia. Rezultatul? Nici o schimbare in mostra de
ADN.
Starea emotionala pozitiva a primului grup nu a facut nimic prin ea insasi mostrei de ADN.
Intentia clara a celuilalt grup neacompaniata de emotie, deasemenea, nu a avut impact.
Doar cand subiectii au avut atat emotia pozitiva cat si un obiectiv clar aliniat, ei au putut fi
capabili sa produca un efect constient.
Un gand constient are nevoie de un energizant, un catalizator si acea energie este o emotie
elevata. Iubirea si mintea lucreaza impreuna. Gandurile si sentimentele se unifica intr-o stare

de a fi. Daca o stare de a fi rasuceste sau desface catenele de ADN in 2 minute, ce spune
acest lucru despre capacitatea noastra de a crea realitate?
Ceea ce demonstreaza acest experiment este urmatoarea idee: campul cuantic nu doar
raspunde pur si simplu dorintelor noastre (cerintelor emotionale). Nu doar raspunde
gandurilor noastre. Raspunde, in schimb, doar atunci cand gandul si emotia sunt aliniate sau
coerente adica atunci cand au acelasi semnal. Cand combinam o emotie inalta cu o inima
deschisa si o intentie constienta, cu un gand clar, noi semnalizam campului sa ne raspunda in
moduri uimitore.
Campul cuantic nu raspunde la ceea ce vrem ci la ceea ce suntem.
Joe Dispenza Breaking the Habbit of Being Yourself
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

DE LA DECIZIE LA ACTIUNE

Orice lucru nou am invata si l-am duce pe o treapta

de maiestrie si arta, urmam patru pasi de baza:
1.

La inceput, suntem inconstient de nepriceputi, nu stim nici macar ca nu stim.

2.

Pe masura ce inaintam cu invatatul si constientizam ce dorim, devenim constient

nepriceputi.

3.

In timp ce ne pregatim sa incepem procesul de demonstrare (punerea in practica,

actiunea), si daca insistam sa aplicam cele invatate, ajungem in cele din urma constient
priceputi, adica putem efectua o actiune cu un anumit grad de efort constient.

4.

Daca mergem mai departe, aplicandu-ne constientul asupra propriei demonstratii si

reusim sa realizam actiunea in mod repetat, devenim inconstient de priceputi. La
inceputul procesului de schimbare, aici vrem sa ajungem.

Acum cativa ani, m-am hotarat sa invat sa folosesc snowboardul. Eram inconstient de
nepriceput. In momentul in care am decis ca vreau sa invat acest lucru nou, am patruns pe
teritoriul constientizarii nepriceperii stiam ca nu stiu s-o fac. Prin procesul de instruire,
prin care am capatat cunostinte despre cum se face si in cadrul caruia mi-am pus
cunostintele respective in practica, am facut trecerea la constientizarea priceperii, adica
trebuia sa ma gandesc la ce aveam de facut aproape in fiecare clipa ca sa stau drept, sa
raman la poalele dealului si sa nu pierd controlul. Trebuia sa fiu constient clipa de clipa, sa nu
pierd din minte hotararea si, cand mi-am pierdut concentrarea, rezultatul a fost destul de
dureros. Formula aceasta se aplica indiferent ce invatam un sport, o atitudine, o virtute sau
o trasatuta supranaturala. A stapani ceva inseamna a-l transforma intr-o amintire implicita si
a-l face sa para usor de facut.
In timp si cu mai mult exercitiu si cu mai putine cazaturi, am reusit sa ajung pana jos fara sa
fiu nevoit sa-mi reamintesc tot ce fusesem invatat despre snowboard. Pe urma, corpul a
trebuit sa se relaxeze suficient ca sa-l transforme intr-o a doua natura, care sa nu mai solicite
atata efort. Am inceput sa ma gandesc mai putin si sa-mi las corpul sa-si aminteasca ce sa
faca. Cand am ajuns in punctul in care nu mai eram nevoit sa ma gandesc la ce faceam si am
reusit pur si simplu s-o fac, ma aflam in etapa in care eram inconstient de priceput.
Joe Dispenza Antreneaza-ti creierul
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

DE CE REPETAM ACELEASI GRESELI?

CUM IESIM DIN BUCLELE VICIOASE?

In termenii Sinelui nu exista greseli. Exista doar dorinta de a experimenta o situatie si de a

invata din ea. De a o arhiva in minte sub forma intelepciunii, dupa ce ai gustat emotia
adiacenta ei.
Daca e sa repetam fraza in termenii Sinelui: De ce repetam in viata aceleasi experiente?
atunci raspundem:Deoarece nu ne-am desprins de emotia care o genereaza si nu am arhivat
experienta ca fiind inteleasa.
Mecanismul este acesta: Cand treci printr-o experienta intensa (indiferent de valenta ei:
pozitiva sau negativa) primul lucru cu care iei contact este chiar acest ocean de emotii, trairi,
senzatii. Mintea este inundata de acest ocean si nu prea poti reflecta imediat asupra
experientei traite, doar esti in ea (de exemplu te-ai certat cu partenerul, va aruncati vorbe
grele, unul dintre voi pleaca din casa, lipseste toata noaptea. Dimineata va priviti obositi si nu
mai continuati nimic. Mintea e plina de durerea noptii. Nici nu stiti cum sa va impacati.) Dupa
cateva zile, mintea se deconecteaza de emotii si incepi sa te intrebi: Oare ce am vrut, de
fapt, cand am inceput discutia? Acest De fapt te mentine in pozitia observatorului, un loc
neutru emotional, care te ajuta sa intelegi dansul celor doi in conflict, sau jocul tip pingpong al replicilor. Intelegi ca te-ai certat si pe marginea tuturor conflictelor de luna trecuta pe

care nu le-ati incheiat cu o concluzie concreta, si mai intelegi ca ai fi putut sa te opresti

oricand daca nu te-ai fi gandit ca celalalt trebuie sa faca primul asta. Nu ai vrut sa fii tu primul
care se opreste si, ca atare, ai participat la dans pana la final. Acum, din afara, pare vizibila
responsabilitatea ta si INTELEGI ca nu puteai avea o alta experienta cata vreme ai decis sa
actionezi in felul in care ai facut-o atunci. Ei bine, acest moment de INTELEG este primul pas
in Resetare.
Daca nu ajungem la aceasta intelegere, ne vom angaja mereu in aceste comportamente care
nu ne servesc, nici nu ne ajuta sa evoluam, si vom experimenta in mod repetat, aceeasi
dezamagire, durere, suferinta. In plus, mintea noastra consolideaza un shortcut, sau o
scurtatura pentru acea topica si, in timp, va fi nevoie doar de o mica scanteie pentru a face sa
escaladeze intreg conflictul, inclusiv cel din trecut.
La o scara mai larga deja nu mai vorbim de clasicul conflict mental si putem vorbi de marele
esec in viata. Acest mare esec este, de fapt, esecul mintii de a accepta ca este posibil
succesul pentru tine. Oamenii nu au numai frica de esec ci si frica de succes. Frica de a reusi
asta ar insemna sa renunte la obiceiul lor de a-si plange de mila, de a se considera in
secret nedreptatiti, sau sa renunte la obiceiul de a se lasa compatimiti de ceilalti si salvati de
eroul lor preferat. Unii oameni nu ies din bucle, pentru ca, pur si simplu, au gasit cateva
persoane cu care construiesc zilnic bucla, prefacandu-se ca nu pot sa se opreasca.
Ca o scurta sinteza blocajul constant in situatii neplacute de viata se datoreaza in primul
rand mintii care se autosaboteaza prin programul fricii de esec (de ce ti-e frica nu scapi) sau
de succes (daca am succes va trebui sa ma schimb).
In al doilea rand, datorita sistemului in care traiesti, care mentine nonschimbarea ta prin mai
multi actori care participa la jocul tau: mereu va fi cineva care se va bucura de esecul tau, sau
te va salva de la el, cineva care ofera solutii si altii care sa se planga de tinesi lista
continua.

Si in al treilea rand, datorita faptului ca nu esti obisnuit sa te pui in pozitia de Observator sau
martor al vietii tale, si atunci nu poti incheia bucla spunand: Da, acum inteleg, chiar cred ca
tot raul a fost spre binele meu. Si ceea ce am judecat atunci intr-un fel, acum imi apare intr-o
noua perspectiva. Acum inteleg de ce am ales in acel fel atunci, si acum fac alte alegeri in
viata mea. ACUM, prin ce am invatat, stiu ca pot face alte alegeri.
Cum te ajuta Sinele in aceasta ecuatie? Prin faptul ca faci o pauza din tot caruselul vietii, te
asezi alaturi observind cu atentie si fara sa judeci, intreaga scena, dintr-o perspectiva mai
larga, ca si cum ti-ai vedea orasul in harta intregii tari. Prin faptul ca, observand suficient de
mult timp, castigi o stare de claritate mentala prin care intelegi si perspectiva celuilalt fara sa
te mai simti amenintat de ea. Si, nu in ultimul rand, prin pacea cu care accepti solutiile care iti
vin dintr-o data in minte, de parca au fost dintotdeauna acolo. Aceasta este experimentarea
alinierii Sine-Minte.
Autor, Diana Ciubotaru, Psihologul din Iasi

POVESTE

Am sa-ti spun povestea maimutei

inchise intr-o camaruta din turnul unui castel. Nimic nu se intampla in camera aceea, iar
maimuta era nelinistita. Ea se putea distra doar mergand la fereastra si privind lumea de
afara. Aceasta activitate i-a captat atentia pentru o vreme, dar apoi a inceput sa se

gandeasca la situatia sa. Cum de ajunsese in acest turn? De ce fusese prinsa si inchisa aici?
Dispozitia ei a inceput sa se schimbe. Nu avea ce sa faca si nici cu cine sa vorbeasca.
Gandurile acestea o deprimara tot mai mult. Camera parea sa se micsoreze in jurul sau.
Maimuta a inceput sa naduseasca, agitata. Nu, isi dadu ea seama brusc, nu sunt intr-o
camera, sunt in Iad. Rapid, depresia s-a transformat in angoasa, iar angoasa in chin.
Maimuta a inceput sa vada peste tot in jur demoni care-i starneau toate durerile
inimaginabile. Asta este, s-a gandit ea. Sunt in Iadul etern. Astfel continua chinul,
inrautatindu-se tot mai mult. Maimuta nu vedea nicio cale de scapare. Dar, incet-incet, s-a
obisnuit cu durerea. Cat timp trecuse? Nu-si amintea. A hotarat sa accepte locul in care se
afla. La urma urmelor, nu era o camera chiar atat de ingrozitoare. De fapt, era chiar placut sa
fie singura si sa priveasca pe fereastra, toate lucrurile fascinante care se petreceau afara.
Incet incet, demonii au incetat sa o mai tortureze si s-au retras. Ea a inceput sa se simta
mai bine si, curand, a venit si ziua in care se simtea optimista. A devenit tot mai vesela, iar
apoi
Ramana s-a intrerupt.
Sunt sigur ca iti dai seama incotro se indreapta aceasta poveste. Savitri a incuviiintat.
Maimuta a mers in Rai.
Exact. A inceput sa se simte tot mai bine, pana cand s-a imaginat in Paradis si, in loc sa fie
pedepsita de demoni, a fost alintata de ingeri. Ah, a gandit ea, sunt in beatitudine eterna.
Pana cand s-a plictisit. Ramana a incuviintat.
Maimuta este mintea, care sta singura in turnul mintii. Pe masura ce mintea se extinde
datorita placerii si se contracta din pricina durerii, creeaza toate lumile posibile, crezand
mereu in propriile-i creatii. Ea va crede in Rai pentru o vreme, dar apoi se va instala
plictiseala care, fiind samanta nemultumirii, o va atrage inapoi in Iad.
Savitri se simtea descurajata.

Asadar suntem prinsi in cursa.

Doar daca accepti sa fii prinsa in cursa. N-am spus ca turnul e incuiat, a zis Ramana.
Exista un spatiu infinit dincolo de zidurile castelului. Iti poti duce mintea dincolo de ziduri.
Afara exista libertatea si, atunci cand o obtii, nu mai trebuie sa mergi in Rai sau in Iad.
Deepak Chopra Viata dupa moarte. Puterea dovezilor.
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

ROLURI, MASTI.

Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care

fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa
faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati.
Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca tot ce intreprindeti are ca scop
actiunea in sine si nu constituie un mijoc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita
de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar
prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corrupt si deformat de micul
eufabricat de minte si se intampla sa-l joace. Majoritatea oamenilor care se afla in poyitii
privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din
sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile.

Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul
egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instant, este lipsit de un scop
real. Este, dupa cum spune Shakespeare, un basm de furii si de nerozie/ baznit de-un prost
si farde nicio noima. In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul
televizorului. Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul
indirect: creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai
mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se
arde singur in totalitate.
Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o
imagine fabricata de minte si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea
afacerilor ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para
mai mult decat sunt, ci pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii
care aduc intr-adevar o schimbare in lumea aceasta. Ei sunt cei care aduc noua constiinta.
Orice fac ei primeste forta, deoarece actiune lor este conforma cu scopul intregului. Influenta
lor trece mult dincolo de ceea ce fac, de functia lor. Simpla lor prezenta curata, naturala,
fara pretentii are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.
Cand nu mai jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un
plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mai multa
putere. Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei. Deveniti una cu ea. Nu incercati
sa fiti cineva anume. Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci
cand sunteti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste: eu cel natural,
spontan. De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol. Fii tu insuti si
atat este un sfat bun desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: Ia sa
vedem, cum as putea fi eu insumi? Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: Cum sa
fiu eu insumi. Un alt rol. Cum pot fi eu insumi? este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica
faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar cum nu-si are locul aici, deoarece voi
sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la
ceea ce sunteti deja. Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce insemna sa fiu eu insumi. Daca puteti

fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce
sunteti Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja
definit.
Incetati sa va mai definiti fata de voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la
viata. Si nu va preocupati de felul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se
limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti
acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.
De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a
unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri
inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu
insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti,
deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La
nivel de forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora. In esenta, nu sunteti
nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste
din aceasta intelegere. Din perspective egoului, respectul de sine si umilinta sunt
contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.
Eckhart Tolle Un pamant nou
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

CINE ESTI?

Sunteti fiinte umane. Ce inseamna aceasta? Arta de a trai nu

este o chestiune de control, ci de gasire a unui echilibru intre uman si fiinta. Mama, tata, fiica,
sotie, tanar, batran, rolurile pe care le jucati , functiile pe care le indepliniti, orice faceti toate
acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in
sine suficienta pentru o relatie sau o viata cu adevarat implinite si semnificative. Componenta
umana singura nu este niciodata suficienta, indiferent cat de mult va straduiti sau ce realizati.
Apoi mai este Fiintarea. Ea se afla in prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi, a
Constiintei care este totuna cu voi. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Umanul si
Fiinta nu sunt separate, ci se intrepatrund.
In dimensiunea umana sunteti, fara discutie, superiori copilului vostru. Sunteti mai mari, mai
puternici, stiti mai multe, puteti face mai multe. Daca dimensiunea aceasta reprezinta tot ceea
ce cunoasteti, va veti simti superiori copilului vostru, poate in mod inconstient. Si va veti face
copilul sa se simta inferior, poate in mod inconstient. Nu exista egalitate intre voi si copilul
vostru deoarece in aceasta relatie exista doar forma, iar in forma nu sunteti, desigur, egali.
Poate ca va iubiti copilul, dar iubirea va fi doar omeneasca, cu alte cuvinte conditionata,
posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si doar cand ajungeti la
dimensiunea lipsita de forma din voi poate exista iubire adevarata in relatia respectiva.
Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt,
copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.

A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. Alteritatea celuilalt se descopera atunci ca

fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramul formei. Nevoia de iubire care exista
in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare.
Daca parintii pretuiesc doar dimensiunea umana a copilului si neglijeaza Fiintarea, copilul va
simti ca relatia este neimplinita, ca lipseste ceva absolut vital, motiv pentru care in el se va
acumula durerea si va da nastere uneori unei ostilitati inconstiente fata de parinti. De ce nu
ma recunosti?, pare sa spuna durerea sau ostilitatea.
Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in
aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Am
vorbit despre ea cu referire la relatia cu copiii vostri, dar ea se aplica, desigur, in egala
masura tuturor relatiilor.
S-a spus ca Dumnezeu este iubire, dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este
Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel
care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea
unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face
lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina,
fata de lumina constiintei insasi.
Eckhart Tolle Un Pamant Nou
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:
Exercitiul Zilnic de conectare la Sine

SPATIUL LAUNTRIC

Atunci cand priviti noaptea cerul

senin, ati putea foarte usor realiza un adevar totodata extrem de simplu si extraordinar de
profund. Ce vedeti? Luna, planetele, stelele, fasia luminoasa reprezentata de Calea Lactee,
eventual o cometa sau chiar galaxia vecina Andromeda, situata la o distanta de doua
milioane de ani-lumina. Asa este, dar daca simplificati si mai mult, ce vedeti? Obiectele care
plutesc in spatiu. Asadar din ce este constituit universul? Din obiecte si spatiu.
Daca nu ramaneti fara cuvinte atunci cand priviti spatiul intr-o noapte senina inseamna ca nu
va uitati cu adevarat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil ca
va uitati doar la obiecte si, eventual, cautati sa le numiti. Daca v-ati simtit vreodata coplesiti in
timp ce priveati spatiul, daca ati simtit chiar un respect profund in fata acestui mister de
neinteles, inseamna ca pentru o clipa ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati
devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinita a spatiului
insusi. Si mai inseamna ca ati devenit suficient de linistiti in interior pentru a observa
vastitatea in care exista aceste nenumarate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul
ca exista miliarde de lumi acolo, afara, ci de adancimea care le contine pe toate.
Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti
sti ca exista? Aceasta intrebare ce pare logica contine deja in ea o eroare fundamentala.
Esenta spatiului este neantul, asadar el nu exista in sensul normal al cuvantului. Doar
lucrurile formele exista. Chiar si faptul de a-l numi spatiu induce in eroare: numindu-l, il
transformati intr-un obiect.

Sa formulam ideea astfel: in voi exista ceva care are afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi
constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este in totalitate adevarata, caci
cum puteti fi constienti de spatiu, daca nu exista nimic de care sa fiti constienti?
Raspunsul este simplu si in acelasi timp profund. Atunci cand sunteti constienti de spatiu, nu
sunteti in realitate constienti de nimic, in afara de constiinta insasi spatiul interior al
constiintei. Prin voi, universul devine constient de el insusi!
Cand ochii nu gasesc nimic de vazut, acel nimic este perceput ca spatiu. Cand urechile nu
gasesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Cand simturile, menite sa perceapa
forma, intalnesc absenta formei, constiinta fara de forma care se afla in spatele perceptiei si
face posibila orice perceptie si orice experienta nu mai este eclipsata de forma. Atunci cand
contemplati profunzimea nepatrunsa a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale
diminetii, chiar inainte de rasarit, ceva din voi rezoneaza cu ele ca si cum le-ar recunoaste.
atunci simtiti profunzimea vasta a spatiului ca pe propria voastra profunzime si stiti ca linistea
nepretuita lipsita de forma reprezinta ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decat
oricare dintre lucrurile care formeaza continutul vietii voastre.
Eckhart Tolle Un Pamant nou
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:
Exercitiul Zilnic de conectare la Sine

PROFUNZIMILE SUFLETULUI

Este absolut clar ca sufletul are mai multe niveluri, unul de

suprafata si unul mult mai profund. La acest nivel profund, tot ce experimentam ca fiind
contradictoriu, bine si rau, de exemplu, este unul. Viata si moartea si boala si sanatatea sunt
de asemenea parte din ceva mult mai mare. Este imposibil sa prevezi profunzimile catre care
ne va conduce o constelatie. Eu o experimentez seminar dupa seminar, cum se adanceste,
dar nu pot s-o redirectionez sau s-o prevad.
Cand vorbesc aici despre suflet, ma refer la altceva decat la ceea ce este inteles in mod
normal cand este utilizat acest termen. Nu ma refer la ceva pe care-l putem avea sau stapani;
ci mai degraba este ceva care ne conecteaza la o comunitate a celorlalti, la cercuri mult mai
inalte: partile corpului fizic, familia noastra, grupul nostru de rude, rasa si natiunea noastra si
mult mai departe, diferite cercuri in care se dezvaluie ceva comun. Cu cat ne lasam mai mult
purtati de acesta miscare de dezvaluire, cu atat mai mult reusim sa daramam diviziunile in
asa fel incat granitele dintre mine si ceilalti dispar. Ceva ne leaga cu o intelepciune
impartasita si, imi pare de asemenea, ca si cu un scop comun. Eu numesc acest nivel
profund marele suflet.
Totusi trebuie sa fim atenti atunci cand folosim acest cuvant suflet ca ceva in legatura cu
care ne-am clarificat. Semnificatia lui ramane evaziva. Il numesc marele suflet doar pentru ca
nu pot gasi cuvinte mai potrivite cu care sa-l denumesc. Dar, ca o consecinta, il tratez cu cea
mai mare reverenta si respect. Cand lucrez cu cineva, incerc sa rezonez cu orice ne uneste in
profunzimile sufletului. Am nevoie sa simt daca sufletul lui rezoneaza cu mine si viceversa. Nu
pot lucra cu cineva cu care nu simt aceasta rezonanta. Nu pot si nu trebuie sa intervin

dinafara, daca asta nu este in acord cu miscarile sufletului, si ma refer la sufletul lui, sufletul
meu si marele suflet. Cand voi toti va implicati in acest mod de a lucra si cu ajutorul acestei
rezonante, atunci ne vom intelege mai bine unii pe altii.
As vrea sa va mai supun atentiei ceva ce consider a fi important. Unii oameni sunt atat de
oprimati de familia lor, incat nu li se permite sa stie ceea ce s-a intamplat in trecut si nici ce se
intampla acum in prezent. Lor nu li se permite sa cunoasca anumiti membri ai familiei si nu li
se permite sa cunoasca anumite evenimente care au avut loc in familie. Si, in consecinta, nu
doar ca ei sunt conectati numai la un nivel superficial cu sufletul familiei, dar sunt si
deconectati de marele suflet.
Daca unei persoane ii este teama sa exprime ceea ce este si ii este teama sa exprime
adevarul despre familia sa, atunci acea persoana ramane prizoniera unui nivel superficial si in
consecinta, solutia este blocata nu numai pentru ea, ci si pentru intreaga familie. Dar, daca
acesta persoana simte aceasta situatie, atunci ea se poate lasa pe mana marelui suflet. Si ea
se poate incredinta nu numai pe sine marelui suflet, ci si pe intreaga familie cu tot ceea ce
apartine de ea. Cand atinge acest nivel, ea este capabila, cu respect pentru intregul sistem,
sa faca ceea ce este just, sa vindece si sa elibereze.
Un val, un ocean Bert Hellinger
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:
Exercitiul Zilnic de conectare la Sine

ARTA MEDITATIEI

Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se

transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt
inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele
noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si
destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si
devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand
materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua
nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor
incepe ele insele sa se schimbe.
De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie curatita prin actiunea
noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic
transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste
configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul
specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa
inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte
cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele
acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand
vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi
peptide care declanseaza fluxul chimic la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca
singur de boala, cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la
emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi

(lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre
celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.
Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare
cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta
remarcabila de schimbare.
S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe
zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se
poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?
Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu
vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va
parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de
decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al
viitorului.
Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei
stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor
incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam de la nivelul cel mai de jos (Hai,
mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur,
vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa
dam dovada de un pic mai mult curaj si sa ne departam mai mult de zona de confort decat
am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar
putea sa ne sperie.
Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez
cati oameni imi spun ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe
de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel

de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e
mai mult un fel de transformare constienta iar exersarea mentala tocmai asta este.
Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator.
Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata
nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o lupa.
Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie
neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului
sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar
curiozitatea si meditatia merg mana in mana.
Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist
foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final
inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se
la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate
de ce?-urile si cum se face?, si ce-ar fi daca?, si ma intreb cu care te surprind in mod
natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca
adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un
rapuns sau le spunem adevarul adevarat, incurajam o mentalitate de genul hai s-o facem si
pe asta si sa ne vedem de treaba. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu
si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi sa-si vada de treaba la
urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa
faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de
la facultate sunt asa-numitele digresiuni de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o
lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o
istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.
Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva se avanta dincolo de ceea
consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee
sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa

in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul
ce-ar fi daca si cum ar fi daca. Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum
incolo?, Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?, Ce stiu deja sau de-abia am
aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?. Cand meditam la aceste
intrebari, incepem sa facem presupuneri si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.
Joe Dispenza Activeaza-ti creierul
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

ESTI CEEA CE GANDESTI

Modul in care gandim ne influenteaza in mod direct atat corpul, cat si viata. Poate ati mai
auzit conceptul acesta, exprimat in diferite feluri de exemplu, in expresia suprematia mintii
asupra materiei. Oamenii cu care discutasem nu numai ca impartaseau aceasta convingere,
dar o si foloseau ca baza pentru realizarea unor schimbari constiente in propria minte, in corp
si in viata lor personala.
Ca sa inteleg cum au reusit acest lucru, am inceput sa studiez volumul din ce in ce mai mare
de cunostinte referitoare la relatia dintre gandire si trupul fizic. A aparut un domeniu al stiintei
numit psihoneuroimunologie, care a demonstrat legatura dintre minte si trup. Toate cele aflate

pana acum pot fi descrise in urmatorii termeni usor accesibili: fiecare gand produce o reactie
biochimica la nivelul creierului. Acesta elibereaza la randul sau semnale chimice transmise
corpului, in care reactioneaza ca mesageri ai gandului. Gandurile care produc substantele
chimice din creier ii permit corpului sa simta exact cum gandeati. Deci fiecare gand produce o
substanta careia ii corespunde o senzatie in corp . In mod esential la fiecare gand de fericire,
inspiratie, adica pozitiv, creierul produce o substanta care va fac sa va simtiti fericit, inspirat
sau inaltat. De exemplu, cand anticipati o experienta placuta, creierul produce imediat un
neurotransmitator numit dopamina, care stimuleaza creierul si corpul in asteptarea experientei
respective si incepe sa va stimuleze. Gandurile pline de ura, de suparare sau
autodepreciative determina creierul sa produca niste substante chimice numite neuropeptide,
la care corpul reactioneaza corespunzator. Va simtiti dusmanos, furios sau lipsit de valoare.
Iata cum gandurile devin neintarziat materie.
Atunci cand corpul reactioneaza la un gand printr-o traire, acest fapt declanseaza un raspuns
in creier, care monitorizeaza si evalueaza constant starea corpului si observa ca trupul se
simte intr-un fel anume. Ca raspuns la aceasta traire organica, creierul genereaza ganduri
care produc mesageri chimici corespunzatori; incepeti sa ganditi cum simtiti. Gandirea
creeaza simtire, iar apoi simtirea creeaza gandire, intr-un ciclu continuu.
Aceasta bucla duce in cele din urma la aparitia in corp a unei anumite stari, care determina
natura generala a modului in care ne simtim si ne comportam. Numim acest lucru stare. Sa
presupunem, de pilda, ca o persoana isi traieste o mare parte din viata intr-un ciclu repetat de
ganduri si stari care au de-a face cu lipsa de securitate. In momentul in care gandeste ca nu e
suficient de buna sau de desteapta, ori destul de in tot ceea ce face, creierul elibereaza
substante chimice care produc un sentiment de insecuritate. Acum simte intocmai cum
gandea. In momentul in care se simte nesigura, incepe sa gandeasca asa cum simte. Cu alte
cuvinte, corpul o determina acum sa gandeasca. Acest gand duce la si mai multe sentimente
de insecuritate , iar ciclul se autoperpetueaza. daca gandurile si sentimentele persoanei
continua sa genereze an de an acelasi feedback biologic intre creier si corp, ea va trai intr-o
stare de insecuritate.

Cu cat intretinem mai mult aceleasi ganduri, care produc la randul lor aceleasi substante
chimice, care determina aceleasi stari in corp, cu atat gandurile ne schimba fizic mai mult.
Astfel, in functie de ce gandim si simtim, ne cream starea. Lucrurile la care ne gandim,
energia si intesitatea lor ne influenteaza in mod direct sanatatea, alegerile si deciziile si, in
cele din urma, calitatea vietii.
Aplicand acest rationament la propria viata, multi dintre cei cu care am discutat isi dadeau
seama ca unele dintre gandurile lor nu numai ca nu serveau sanatatii, dar ar fi putut fi tocmai
starea principala a starilor de boala sau de nefericire. Zeci de ani, petrecusera aproape zi de
zi complacandu-se in stari de anxietate, ingrijorare, tristete, gelozie, furie sau o alta forma de
suferinta emotionala. Interlocutorii mei spuneau ca, gandind si simtindu-se asa timp
indelungat, asta le produsese starile respective.
De aici, a aparut rationamentul potrivit caruia, pentru a-si schimba starea de sanatate fizica,
era necesar sa-si abordeze propriile atitudini: complexe de ganduri stranse in serii de rutine.
Atitudinea creeaza o stare aflata in directa legatura cu corpul. Astfel, cineva care doreste o
sanatate mai buna trebuie sa-si modifice tiparele de gandire sau atitudini, cele noi ajungand
in cele din urma sa-i schimbe starea. Ca sa reuseasca acest lucru, persoana respectiva ar
trebui sa evadeze din ciclurile nocive reluate mereu de gandire simtire, simtire gandire si
sa puna in locul lor altele, benefice.
De fapt, majoritatea gandurilor sunt idei create de noi si in care ajungem sa credem. A crede
devine pur si simplu o obisnuinta. Sheila, de pilda, care suferea de tulburari digestive a
observat cat de des se gandea la sine ca la o victima incapabila sa-si schimbe viata. Vedea
cum astfel de ganduri ii declansasera un sentiment de neajutorare. Punerea sub semnul
intrebarii a acestei convingeri i-a dat posibilitatea sa accepte ca mama ei nu facuse nimic prin
care s-o impiedice sa-si urmeze propriile idealuri sau s-o convinga de contrariu. Unii dintre cei
pe care i-am studiat spuneau ca aceste ganduri repetitive seamana cu niste programe de
computer care functioneaza tot timpul, in fiecare zi, undeva in fundalul propriei vieti. Ei insisi
fiind operatorii acestor programe, le puteau schimba sau chiar sterge.

Intuitia aceasta a fost esentiala. Intr-un anumit moment, toti cei cu care am vorbit au fost
obligati sa infrunte ideea preconceputa potrivit careia gandurile nu pot fi controlate, alegand in
schimb sa fie liberi si sa-si controleze gandirea. Toti decisesera sa puna capat proceselor
negative de gandire care anticipasera si pregatisera producerea reactiilor chimice dureroase
din corp si acum erau hotarati sa-si coordoneze gandurile si sa elimine rationamentele care le
faceau rau.
Repetate suficient de des, gandurile constiente devin un mod inconstient de gandire. Ca sa
dam un exemplu banal, cand invatam sa sofam, trebuie sa constientizam fiecare actiune.
Dupa mult exercitiu, putem conduce 150 de kilometri, de la punctul A la punctul B, si fara sa
ne amintim vreo portiune a traseului, pentru ca, de obicei, subconstientul se afla la volan. Toti
am avut o astfel de senzatie de neconstientizare in timpul unei calatorii de rutina cu masina,
simtind cum constientul se redeasteapta doar ca sa reactioneze la un zgomot neobisnuit la
motor sau la huruitul unei anvelope sparte. Asa ca, daca persistam in aceleasi ganduri,
acestea sunt constiente de la inceput, devenind in cele din urma inconstiente, programe
automate de gandire. Neurostiintele au o explicatie foarte solida pentru modul in care se
petrece acest lucru. Si, pana la sfarsitul acestei carti, veti intelege cum se realizeaza acest
fenomen.
Gandurile inconstiente devin modalitati inconstiente de existenta, care ne afecteaza in mod
direct viata, la fel ca si cele constiente. Ca toate gandurile, si acestea declanseaza reactii
biochimice care au ca rezultat comportamente, iar gandurile noastre repetitive, inconstiente
produc tipare automate de comportament, dobandite, aproape involuntare, niste obisnuinte
care se fixeaza si se consolideaza sub forma de conexiuni neurologice.
Pentru a intrerupe ciclul unui proces de gandire devenit inconstient, este nevoie de o actiune
constienta si de efort. Mai intai, trebuie sa evadam din propria rutina, ca sa ne putem privi
viata din afara. Prin contemplare si autoreflectie, putem deveni constienti de scenariile
noastre inconstiente. Dupa aceea astfel de ganduri trebuie observate fara sa reactionam la
ele, astfel incat acestea sa nu mai declanseze reactiile chimice automate care duc la aparitia

comportamentului habitual. In sinea noastra, posedam cu totii un nivel de constienta de sine

care ne poate observa gandurile. Trebuie sa invatam sa ne separam de aceste programe si,
atunci cand reusim, le putem domina in mod voit. In sfarsit, putem exercita control asupra
propriilor ganduri, prin aceasta distrugand din punct de vedere neurologic ganduri care au fost
fixate si consolidate in creier.
Cunoscand de la neurostiinte faptul ca gandurile produc reactii chimice in creier, ar fi logic ca
gandurile sa aiba un efect oarecare asupra corpului fizic, modificandu-se starea interioara.
Gandurile nu numai ca au o importanta concreta pentru modul in care traim, dar devin
concrete in chiar corpul nostru. Gandurile au substanta si devin substanta.
Din convingerea ca gandurile sunt reale si ca modul de gandire al oamenilor le influenteaza
direct sanatatea si viata, persoanele respective si-au dat seama ca necazul lor provenea de la
insesi procesele lor de gandire. Ele au inceput sa-si analizeze viata. Cand le-a venit inspiratia
si au dobandit sarguinta necesara ca sa-si schimbe modul de gandire, si-au putut revitaliza
sanatatea. O noua atitudine se poate transforma intr-o noua obisnuinta.
Antreneaza-ti creierul Joe Dispenza
De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi