Sunteți pe pagina 1din 4

Devin oare dorințele realitate?

energiaconstiintei.ro/devin-oare-dorintele-realitate/

9 mai 2018

Fiecare om în forul lui interior îşi doreşte împlinirea viselor. Pentru împlinirea lor avem
nevoie în primul rând să le identificăm corect. Să ne întrebăm ce ne dorim de la această
viaţă. Cine vrem să fim, cum vrem să fim, cu ce fel de oameni să trăim, etc.

Uneori credem că ne dorim ceva anume şi apoi putem descoperi că acel ceva nu este
ceea ce ne doream cu adevărat. Poate că era o dorinţă venită dintr-o rană emoţională.
Poate că ceea ce credeam că ne împlineşte a fost potrivit pentru o anumită perioadă a
vieţii noastre. Însă noi trecând prin nişte transformări ni s-au schimbat nevoile, dorinţele,
credinţele şi sistemul de valori.

Identifică cu claritate, sinceritate şi acceptare ce anume te împiedică să


realizezi ceea ce visezi

Aşadar un prim pas în împlinirea visului este acela că acesta să ne aparţină. Să fie un vis
autentic, venit din suflet, din inimă. Atât din practica psihiatrilor pe diferite persoane, cât şi
prin observarea oamenilor din jurul meu şi totodată din experienţe personale, ştiu că nu

1/4
este suficient să visezi ci este necesar să faci un al doilea pas important şi anume să
identifici cu claritate, sinceritate şi acceptare ce anume te împiedică să realizezi ceea ce
visezi.

Şi aici vorbesc despre credinţe, adică ce cred eu despre mine, ce cred eu despre ceea ce
este posibil să împlinesc.

Pentru că la nivel conştient eu pot să declar că vreau ceva însă în subconştient să fie o
credinţă, un program care mă împiedică să realizez acest lucru.

Să nu uităm că totul este energie

Gândul, emoţia, intenţia, imaginea, şi noi emitem permanent ceea ce suntem nu ceea ce
ne dorim. Ori acestea împreună formează un program..! De aceea uneori visele nu se
împlinesc, pentru că nu suntem una cu ceea ce ne dorim. Putem să visăm la o relaţie
care să fie în armonie şi pace, în iubire şi adevăr.

Energia nu minte şi ceea ce eşti, trăieşti.


Deci avem nevoie de autocunoaştere, introspecţie şi curaj pentru a ne vedea exact aşa
cum suntem.Vestea bună este că dinamica aceasta energetică odată angrenată poate fi
oprită şi transformată. Asta dacă noi ne schimbăm gândurile, emoţiile, atitudinea și
comportamentele. Dar nu doar pentru câteva ore, sau o zi, după care ne întoarcem la
aceleaşi obiceiuri. Aceste obiceiuri pozitive au nevoie să fie cultivate, asemenea
seminţelor.

Nu degeaba se spune: “Ce semeni, aceea culegi” existând un mare adevăr în aceste
cuvinte. Poate că vă întrebaţi cum de anumiţi oameni au tot ceea ce vor în pofida faptului
că se poartă urât cu cei din jur ori sunt infractori. Toţi suntem pe Pământ pentru a învăţa
nişte lecţii, pentru a înţelege ceva. Uneori există în Planul Divin al entităţii respective, ce a
venit în trup pe Pământ, să aibă nişte lucruri, să împlinească mai uşor anumite vise. Asta
pentru că ei au cultivat acele seminţe în alte existenţe şi poate că ei au alte lecţii de
învăţat.

2/4
Unde îţi este suferinţa, acolo îţi este şi lecţia

Neîmplinirea viselor poate crea suferinţă dar şi nevoia de autocunoaştere. Asta pentru că
avem un vis înscris în suflet şi ştim că trebuie să îl împlinim cumva. Iar pentru a împlini
acest lucru suntem “împinşi” de acest vis să devenim mai buni. Să ne conectăm la
adevărata sursă, la sine, la interior, la adevărul care suntem… Iar acest adevăr ascunde
de cele mai multe ori o suferinţă, dar unde îţi este suferinţa, acolo îţi este şi lecţia..

Iar când înţelegi acest lucru, elimini suferinţa. Reţineţi totuşi, Dumnezeu nu vrea ca tu să
suferi. El vrea ca tu să înveţi, pentru ca el să se cunoască şi să se vadă pe sine prin tine.
În același timp, tu prin El să te cunoşti pe tine. Al treilea pas este acela de a acţiona în
direcţia visului tău. De exemplu nu poţi visa o casă şi să te aştepţi ca aceasta să te caute
pe tine. Dar pentru a vă veni în ajutor concret, vă voi oferi un exerciţiu special. Acest
exercițiu vă va ajuta să vă identificaţi programele negative ce stau efectiv în calea
împlinirii dorite de dumneavoastră!

Ne vom ajuta de energia purificatoare a focului.


Pentru aceasta avem nevoie de un vas mic, rezistent la foc, puţină sare şi puţin alcool
medicinal. Găseşte-ţi un loc confortabil dar nu înainte de a-ţi lua la îndemână un pix şi o
foaie. Crează un ambient plăcut, o atmosferă caldă şi relaxantă. Pune-ţi o muzică care te
linişteşte, aprinde o lumânare, poate şi un beţişor parfumat şi asigură-te că nu eşti
deranjat/ă.

Inspiră profund pe nas şi expiră lent pe gură, fă asta de câteva ori până când simţi o stare
de calm. Respiraţia devine curgătoare, lină, fară efort. Acum gândeşte-te la ceea ce îţi
doreşti să trăieşti, şi observă, doar observă, fără a judeca, fără a eticheta. Ce crezi

3/4
despre visul tău? Ce gânduri apar? Ce dialog interior? Fii atent/ă, foarte atent/ă! Observă
şi notează pe hârtie tot ceea ce gândeşti. Toate obiecţiile pe care le are mintea ta.
Observă totodată şi corpul, emoţiile.

Ce simţi când te gândeşti la toata acestea?

După ce ai notat tot ceea ce observi, împătureşte foaia şi pregăteşte focul. Pune sarea în
vas, adaugă alcool peste sare şi aprinde focul. Vei obţine o flacără ce va arde câteva
minute. Fii total prezent/ă în ceea ce faci, pas cu pas, priveşte flacăra. Conectează-te cu
Focul şi cere-I să te ajute în curăţarea acestor credinţe-programe. Inspiră apoi profund şi
expiră toate aceste programe în hârtie.

Asta ca şi când ai adunat toate acestea din toate structurile tale, şi le-ai lăsat să plece
prin expiraţie. Pune apoi hârtia în foc, priveşte cum focul le arde şi le elimină. Observă ce
simţi în corp pe măsură ce aceasta arde. Stinge focul sau lasă-l să ardă până la epuizare,
până ce şi tu te simţi complet eliberat de un ceva, ca o greutate, pe care nici nu ştii cum
altfel să o numeşti.

TE VEI SIMŢI ELIBERAT DE CONSTRÂNGERI!

4/4

S-ar putea să vă placă și