CUNOAȘTEREA OMULUI

CAP IV, AMPRENTELE LUMII EXTERIOARE,

REZUMAT

Disciplina: Psihoterapie Adleriană

Coordonator: Lector univ dr Amalia Loredana Marinca
Masterant: Ionică Mioara- Adriana

1
 GENERALITAȚI

Capitolul Amprentele lumii exterioare, din cartea Cunoașterea omului, scrisă de

Alfred Adler începe cu expunerea câtorva generalități privind concepția despre lume.
Astfel, ni se aminteste faptul că atât concepția despre lume cât și direcția de orientare
ale unei persoane, apar în sufletul copilului înca de timpuriu. Actele psihice pot avea
loc doar în condițiile în care există un scop, atingerea căruia presupune libertatea de a
acționa.
Impresiile și evenimentele care pentru adulți pot părea nesemnificative, exercită o
influență foarte mare asupra vieții psihice a copilului și, în primul rând, asupra
formării concepției sale despre lume. În sprijinul acestei idei, ni se aduce ca exemplu,
situația copilului care face primii pași și care, dacă întâmpină dificultați în locomoție,
va avea în fața ochilor o imagine ideală impregnată de mișcări rapide, în sufletul lor
apărând aspirația de a depăsi toate dificultățile insuficientei libertăți de mișcare,
aspirația de a nu mai simți nici un sentiment de inferioritate, nici o umilire.
Organele prin intermediul cărora copilul caută să stăpânească mediul înconjurator
sunt, în primul rând, organele de simț:
- ochii- în fața lor se deschide larg lumea din jur, furnizând principalele elemente
ale experienței și constituând, astfel, imaginea vizuală a lumii- aceasta dispune de
obiecte permanente, invariabile, lucru neintâlnit la celelalte organe de simț care sunt
legate de surse pasagere de excitabilitate
- mirosul- simțul olfactiv situează persoana într- o poziție nefavorabilă în
civilizația noastră
- gustul- și acesta duce la configurarea altor tipuri
- organele de mișcare- joacă, de asemenea, un rol important
Noi nu putem descifra firea unui om decât dacă știm cu ce organ de simț stă el în
fața vieții în modul cel mai spontan.

ELEMENTELE DEZVOLTĂRII CONCEPȚIEI DESPRE LUME

Aptitudinile speciale ale organului psihic care participă la formarea concepției

despre lume au în comun faptul ca alegerea, acuitatea și influența lor sunt determinate

2
ăde scopul întrevăzut de om. Astfel, este de importanță majoră a ne face o imagine
despre scopul secret al omului, scop sub stăpânirea căruia stă tot ceea ce face el.
- percepțiile- stimulii primiți din exterior prin intermediul organelor de simț,
transmit creierului un semnal din care se pot păstra unele urme, din care iau nastere
lumea reprezentărilor, precum și lumea amintirilor. Imaginea formată în acest fel, are
mereu o particularitate specifică individului. Percepțiile vizuale sunt predominant
intâlnite la majoritatea oamenilor, însă există și persoane care își vor satura imaginea
lor despre lume cu percepții auditive. Percepția este o funcție psihică și nu doar un
simplu fenomen psihic.
- amintirile- funcțiile memoriei și evăluarii sunt obținute prin constrângerea
exercitată de tendința de adaptare. Tocmai bagajul de amintiri îl determină pe om să
se îngrijească de viitorul său. Toate amintirile poartă în ele o intenție finală
(inconștientă), ele vorbind o limbă avertizoare și stimulatoare. O amintire statornică,
chiar dacă este eronată, poate să dispară din domeniul inconștientului și să treacă în
întregime în atitudine, sentiment și intuiție, atunci când favorizează scopul urmărit.
- reprezentările- sunt, de fapt, reactualizarea unei percepții și în ele se manifestă și
mai clar individualitatea omului. Atunci când reprezentările depășesc gradul lor de
claritate, vorbim de halucinații, de reprezentări care izbucnesc de parcă ar fi
determinate de prezeța obiectului.
Ni se prezintă în continuare un exemplu concret, cel al unei tinere inteligente care
se căsătorește împotriva voinței părinților ei, lucru ce duce la deteriorarea severă până
la ruperea completă a relațiilor dintre ea și părinți. Halucinațiile pe care aceasta le are
au ca temă prezența Maicii Domnului, prezență care are ca scop înlocuirea prezenței
mamei ei bilogice, dar și menținerea ei pe plan principal, superior altor oameni. Din
cauza faptului că scopul nu este atins și tânăra nu obține rezultatul dorit, în
urmatoarea halucinație, Maica Domnului reapare pentru a-i vesti moartea, știre pe
care ea o anunță cu seninătate atât soțului, familiei cât și medicului curent. Tatăl
tinerei cedează și reia relația cu aceasta, dar acest lucru nu o satisface nici acum pe
tânără.
Putem trage concluzia că halucinația apare în momentul în care tensiunea psihică
atinge punctul maxim, omul temându- se de ratarea scopului său. Astfel de fenomene
se produc printr- o exacerbare a reprezentării și printr- o excludere a spiritului critic.
Declanșarea lor este întotdeauna determinată de situații extraordinare, survin înt- o
stare de mare suferință morală și sub impresia unei amenințări cumplite, la oameni

3
care, prin depășirea situației, tind să scape de un sentiment de slăbiciune. Este posibil
ca organul psihic să- și investească întreaga energie în apariția reprezentării sub forma
halucinației pe baza principiului “scapă cum poți”.
Cu halucinația se înrudește iluzia, care, ca și element distinctiv prezintă existența
unui punct de contact exterior, dar bază, adică starea de criză psihică, rămâne aceeași.
Ni se aduce la cunostință un alt caz concret, cel al unui tânăr ce provine dintr-o
familie bună, dar care, ca urmare a unei educații proaste ajunge un neisprăvit, ajunge
să nu mai aibe nici- o speranță de a-și recăpăta stima de sine în viitor și cade pradă
beției. El ajunge să aibe vedenii (la lucru vede un ins care își bate joc de el) și, la un
moment dat, el își suprapune halucinația pe un om real, astfel că ajunge să fie și bătut
de acel ins. De- a lungul timpului are parte de vindecări, dar de fiecare dată ajunge să
recadă în aceeași problemă, pe care și o asumă drept consolare a faptului cș se afla în
acea situație și că, dacă nu ar fi avut ghinionul să fie lovit de acestă patimă, ar fi
izbăvit în viață.

FANTEZIA

- reprezintă o altă activitatea productivă a organului psihic. Este ceva similar cu

ceea ce se întâmplă în acele activități psihice în care anumite amintiri trec în prim-
plan sau când se construiesc reprezentări. Fantezia este legată de mobilitatea
organismului, nefiind ea insăși decât o formă a previziunii. Mai sunt denumite și vise
diurne. Cel mai des, au la bază jocul puterii și în el se reflectă întotdeauna scopuri
ambițioase. Cele mai multe fantazări încep cu cuvintele “când voi fi mare” sau altele
similare. În societatea umană, scopul este acela al obținerii valorii, jindul de
superioritate și dorința de a ieși victorios din competiție.
Imaginația va fi mai puternic dezvoltată la acei copii care privesc viața cu
ostilitate, atitudine însoțită, de obicei, de un spirit de prevedere mai puternic.. Adesea,
imaginația este chemată în ajutor pentru evadarea din viața reală, dar este utilizată și
pentru condamnarea vieții reale.

VISELE

- în afară de visele diurne, există și un alt fenomen, manifestat încă de foarte

timpuriu și care reflectă și stă la baza unei intense activități psihice. Acest fenomen

4
este reprezentat de visele care se produc în timpul somnului. Visele omului permit
dezvăluirea cu ușurintă a caracterului acestuia. Ele însoțesc dorința de previziune a
omului. Obscuritatea viselor nocturne este o caracteristică distinctă a acestora.

TRANSPUNEREA AFECTIVĂ

Prin funcția sa de previziune, organul psihic dispune și de capacitatea datorită

căreia nu numai că sesizează ceea ce există în realitate, dar, de asemenea, simte,
ghicește ceea ce va exista mai târziu. Acest fenomen este denumit transpunere.
Putem dobândi un punct de vedere care să ne permită să ne concentrăm forțele
într- o anumită direcție doar adunând la un loc ceea ce gândim, simțim și intuim în
legatură cu o situație pe care urmează să o trăim.
Transpunerea are loc și atunci când contactăm verbal pe cineva. Este imposibil să
comunicăm cu un om dacă nu ne transpunem în situația lui.
Alte manifestări ale transpunerii se referă la situațiile în care oamenii ajung să
trăiască un sentiment aparte atunci când observă că pe alții îi amenință o primejdie.
Transpunerea afectivă depinde de întreaga noastră experiență trăită. Explicația
este regăsită în sentimentul nativ de comuniune socială. Când raporturile de
comuniune socială sunt comutate de la semeni către lucrurile lipsite de viață,
nesemnificative ca valoare, dezvoltarea unui om poate să eșueza cu totul. În cele din
urmă, lipsa transpunerii afective conduce la refuzul categoric al colaborării.

INFLUENȚA OMULUI ASUPRA CELORLALȚI (HIPNOZA ȘI

SUGESTIA)

Conform psihologiei individuale, influența omului asupra celorlalți este posibilă

prin intermediul fenomenelor de solidaritate. “Întreaga noastră viață se desfășoară sub
semnul posibilității primordiale a influențării reciproce”. Gradul acestei
influențabilități depinde de măsura în care apare întemeiat dreptul celui care
influențează asupra celui influențat. Este exclusă o influență de durată asupra cuiva.
De asemeni, influența va fi maximă în cazul în care ne aflăm într- o stare de spirit care
ne dă sentimentul că propriul nostru drept este garantat.. Există, însă, numeroase
cazuri în care presiunea din afară este atât de puternică încât înlătură orice rezistență
și, aparent, orice influență este acceptată și urmată. Referindu- ne la cazurile normale

5
de influență, e stabilit că indivizii cei mai expuși a fi influențați și cooperanți sunt
aceia la care sentimentul de comuniune socială a fost cel mai puțin contrariat, iar cei
refractari sunt aceia la care aspirația de superioritate a atins cote maxime. Năzuința
intensă spre putere este, deci, invers proporțională cu educabilitatea. Paradoxal însă,
atât în familie cât și în societate, preocuparea primordială este aceea de a-i face pe
tineri să pășească în viață cu o strălucire aparte, depășindu- i pe toți ceilalți.
La baza predispoziției pentru hipnoză stă procesul prin care unui medium trebuie
să- i fie indusă intenția de a face tot ceea ce i se cere, pentru un anumit timp. Hipnoza
se realizează exclusiv pe baza atitudinii psihice a medium-ului, nu pe baza credințelor
lui. Această disponibilitate poate avea diferite grade, dar în nici un caz nu depinde de
voința hipnotizatorului, ci doar de dispoziția psihică a medium-ului.
Hipnoza este înrudită cu starea de somn, dar pentru acest somn este necesară o
comandă din partea altcuiva. Acest somn specific este deconectat de capacitatea de
acțiune voluntară proprie. Din somnul normal rămâne doar o stare crepusculară astfel
încât, din cele petrecute, medium- ul își poate aminti doar ceea ce vrea hipnotizatorul.
Nimeni până astăzi nu a practicat hipnotismul cu bune rezultate pe termen mai lung.
Dacă cineva este obișnuit să ducă o viață trăită în chibzuință și nu obișnuiește să-si
însușească fără discernământ ideile altora, în mod firesc, această persoană nu va putea
fi hipnotizată și nici nu va prezenta fenomenele stranii ale telepatiei.
Atunci când impresiile sunt demersuri din partea altcuiva, încercări de a ne
convinge, în acest caz putem vorbi de sugestii. Are loc modificarea unei concepții
active care se manifestș deslușit la posesorul ei. Unii supraestimează cu ușurință
opinia celorlalți exagerând importanța altor persoane în timp ce o a doua categorie va
considera jignitor tot ceea ce vine din afară considerând că doar propria lor parere este
corectă și neîmpăcându- se cu ideea că ar avea ceva de primit de la cailalți. Ambele
tipuri degajă un sentiment de slăbiciune și este greu de obtinut o schimbare de optica
de la ei.

BIBLIOGRAFIE: Alfred Adler, Cunoșterea Omului, București, Editura Litera, 2019