PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII

PROIECT/EXAMEN AN I
MIRON (CHIRIAC) DIANA

Importanța atașamentului în primul an de viață

Termenul de atașament, în sensul său psihologic, este din ce în ce mai folosit printre părinții
tineri, educatori și alți specialiști implicați în creșterea și dezvoltarea copiilor. Teoria
atașamentului se concentrează pe relațiile și legăturile (în special pe termen lung) dintre
oameni, inclusiv cele dintre un părinte și copil și dintre partenerii romantici.
Psihologul britanic John Bowlby a fost primul teoretician al atașamentului. El a descris
atașamentul ca o „conexiune psihologică de durată între ființele umane.”1 Bowlby era
interesat să înțeleagă anxietatea și suferința pe care copiii le experimentează atunci când sunt
separați de îngrijitorii lor principali.
Unele dintre cele mai vechi teorii comportamentale sugerau că atașamentul era pur și simplu
un comportament învățat. Aceste teorii au propus că atașamentul este doar rezultatul relației
de hrănire dintre copil și îngrijitor. Deoarece îngrijitorul hrănește copilul și oferă hrană,
copilul devine atașat. Bowlby a observat că hrănirea nu a diminuat anxietatea de separare. În
schimb, a descoperit că atașamentul era caracterizat de modele clare de comportament și
motivație. Când copiii sunt speriați, ei caută apropierea de la îngrijitorul lor principal pentru a
primi atât confort, cât și îngrijire. De-a lungul istoriei, copiii care și-au păstrat apropierea de o
figură de atașament au avut mai multe șanse să primească confort și protecție și, prin urmare,
mai probabil să supraviețuiască până la vârsta adultă. Prin procesul de selecție naturală, a
apărut un sistem motivațional conceput pentru a regla atașamentul.
Așadar, ce determină atașamentul de succes? Behavioriștii sugerează că alimentele au
condus la formarea acestui comportament de atasament, dar Bowlby și alții au demonstrat că
hrănirea și receptivitatea au fost determinanții primari ai atașamentului.
În cercetările ei din anii 1970, psihologul Mary Ainsworth sa extins foarte mult asupra
lucrării originale a lui Bowlby. Studiul ei revoluționar „situație ciudată” a dezvăluit efectele
profunde ale atașamentului asupra comportamentului. În cadrul studiului, cercetătorii au
observat copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 luni în timp ce aceștia au răspuns la o situație
în care au fost lăsați pentru scurt timp singuri și apoi s-au reunit cu mamele lor.2
Pe baza răspunsurilor observate de cercetători, Ainsworth a descris trei stiluri majore de
atașament: atașament sigur, atașament ambivalent-nesigur și atașament evitant-nesigur. Mai
târziu, cercetătorii Main și Solomon (1986) au adăugat un al patrulea stil de atașament numit
atașament dezorganizat-nesigur, bazat pe propriile cercetări.3
O serie de studii de atunci au susținut stilurile de atașament ale lui Ainsworth și au indicat
că stilurile de atașament au, de asemenea, un impact asupra comportamentelor mai târziu în
viață.

1
Bowlby J. Atașament și pierdere
2
Ainsworth MD, Bell SM. Atașament, explorare și separare: ilustrate de comportamentul copiilor de un an
într-o situație ciudată. Copil Dev. 1970
3
Main M, Solomon J. Descoperirea unui nou model de atașament nesigur-dezorganizat/dezorientat. În:
Brazelton TB, Yogman M, eds., Affective Development in Infancy.
Studiile lui Harry Harlow despre privarea maternă și izolarea socială din anii 1950 și 1960 au
explorat, de asemenea, legăturile timpurii. Într-o serie de experimente, Harlow a demonstrat
cum apar astfel de legături și impactul puternic pe care îl au asupra comportamentului și
funcționării.
Într-o versiune a experimentului său, maimuțele nou-născute au fost separate de mamele lor
natale și crescute de mame surogat. Puii de maimuțe au fost plasați în cuști cu două mame de
maimuță de sârmă. Una dintre maimuțele de sârmă ținea o sticlă din care puiul de maimuță se
putea hrăni, în timp ce cealaltă maimuță de sârmă era acoperită cu o cârpă moale. În timp ce
puii de maimuțe mergeau la mama de sârmă pentru a obține mâncare, își petreceau
majoritatea zilelor cu mama din pânză moale. Când erau speriați, puii de maimuțe se
îndreptau către mama lor acoperită cu pânză pentru confort și siguranță.
Lucrarea lui Harlow a demonstrat, de asemenea, că atașamentele timpurii au fost rezultatul
primirii de confort și îngrijire de la un îngrijitor, mai degrabă decât rezultatul pur și simplu al
hrănirii.
Cercetătorii Rudolph Schaffer și Peggy Emerson au analizat numărul de relații de atașament
pe care bebelușii le formează într-un studiu longitudinal cu 60 de copii. Sugarii au fost
observați la fiecare patru săptămâni în primul an de viață și apoi din nou la 18 luni.

Pe baza observațiilor lor, Schaffer și Emerson au subliniat patru faze distincte ale
atașamentului, inclusiv4:
• Etapa de pre-atașare
De la naștere până la 3 luni, sugarii nu manifestă niciun atașament anume față de un anumit
îngrijitor. Semnalele bebelușului, cum ar fi plânsul și agitația, atrag în mod natural atenția
celui care îi îngrijește, iar răspunsurile pozitive ale bebelușului îl încurajează pe cel care îl
îngrijește să rămână aproape.
• Atașamentul fără discernământ
Între vârsta de 6 săptămâni și 7 luni, sugarii încep să manifeste preferințe pentru îngrijitorii
primari și secundari. Sugarii dezvoltă încredere că îngrijitorul va răspunde nevoilor lor. Deși
încă acceptă îngrijirea de la alții, bebelușii încep să facă distincția între persoanele familiare
și cele nefamiliare, răspunzând mai pozitiv la îngrijitorul principal.
• Discriminați atașamentul
În acest moment, de la aproximativ 7 până la 11 luni, sugarii manifestă un atașament puternic
și preferință pentru un anumit individ. Ei vor protesta atunci când vor fi separați de figura
principală de atașament (anxietate de separare) și vor începe să manifeste anxietate în jurul
străinilor (anxietate străină).
• Atașamente multiple
După aproximativ 9 luni, copiii încep să formeze legături emoționale puternice cu alți
îngrijitori dincolo de figura de atașament primar. Acesta include adesea un al doilea părinte,
frații mai mari și bunicii.

Deși acest proces poate părea simplu, există câțiva factori care pot influența cum și când se
dezvoltă atașamentele, printre care oportunitate de atașament, copiii care nu au o figură de
îngrijire primară, cum ar fi cei crescuți în orfelinate, pot eșua să dezvolte sentimentul de
încredere necesar pentru a forma un atașament și îngrijire de calitate, atunci când îngrijitorii
răspund rapid și consecvent, copiii învață că pot depinde de oamenii care sunt responsabili
pentru îngrijirea lor, care este fundamentul esențial pentru atașament. Cel din urmă este un
factor vital.

4
Schaffer HR, Emerson PE. Dezvoltarea atașamentelor sociale în copilărie. Monogr Soc Res Child Dev. 1964
 De asemenea există 4 tipuri de atașament: securizant, nesicurizant evitant, nesecurizant
rezistent/ambivalent și atașamentul dezorganizat.
Cercetările sugerează că eșecul de a forma atașamente sigure la începutul vieții poate avea
un impact negativ asupra comportamentului mai târziu în copilărie și de-a lungul vieții.5
Copiii diagnosticați cu tulburare de opoziție sfidătoare (ODD), tulburare de conduită (CD)
sau tulburare de stres posttraumatic (PTSD) prezintă frecvent probleme de atașament, posibil
din cauza abuzului, neglijării sau traumei timpurii. Copiii adoptați după vârsta de 6 luni pot
avea un risc mai mare de probleme de atașament.
Deși stilurile de atașament afișate la vârsta adultă nu sunt neapărat aceleași cu cele observate
în copilărie, atașamentele timpurii pot avea un impact serios asupra relațiilor ulterioare.
Adulții care au fost atașați în mod sigur în copilărie tind să aibă o bună stimă de sine, relații
romantice puternice și capacitatea de a se autodezvălui celorlalți.
Copiii care sunt atașați în mod sigur când sunt sugari tind să dezvolte o stimă de sine mai
puternică și o mai bună încredere în sine pe măsură ce îmbătrânesc. Acești copii tind, de
asemenea, să fie mai independenți, să aibă rezultate mai bune la școală, să aibă relații sociale
de succes și să experimenteze mai puțină depresie și anxietate.

5
Young ES, Simpson JA, Griskevicius V, Huelsnitz CO, Fleck C. Childhood attachment and adult personality:
A life history perspective. Self and identity. 2019
Bibliografie:

1. Lect. Univ. Dr. Stomff M – Psihologia dezvoltării, Un periplu prin ciclurile vieții
2. https://www.simplypsychology.org/mary-ainsworth.html
3. https://www.youtube.com/watch?v=QTsewNrHUHU
4. www.wikipedia.org
5. David J. Wallin – Atașamentul în psihoterapie, Ed Trei, 2014
6. https://www.parentingforbrain.com/attachment-theory/