Rolul stimei de sine în adaptarea socială a adolescenților

Obiectivul articolului este acela de a investiga relația dintre nivelul stimei de sine și
comportamentul adolescentului, iar studiul a arătat că există o relație puternică între acestea,
respectiv nivelul extrem al stimei de sine provoaca neconcordanțe între modelele sociale care
influențeaza individul în adolescență și modelele de realizare profesională.
Un comportament adaptiv asigura echilibrul între individ și mediul social. Adaptarea se
realizează prin medierea între trăsăturile interne ale individului și contextul social. În lipsa
procesului de mediere se instalează inadaptarea. Inadaptarea se manifestă prin tulburări de
relaționare și incălcări frecvente ale regulilor colectivității în care individul trăiește și își
desfășoară activitatea.
Comportamentul adaptiv dezirabil este cel care corespunde dorinței celor din jurul
individului, normelor, regulilor grupului și societății. Prin opoziție putem vorbi de
comportamentul indezirabil, adică acel comportament inadecvat contextului și normelor
grupului, cel care perturbă starea de echilibru relațional. Modalitățile în care regăsim tulburări
de comportamente la adolescenți, precum și tipurile de conduită afișate sunt variate și reprezintă
motive serioase de îngrijorare.
Stima de sine este o valoare umană schimbătoare și sensibilă și constituie una dintre
dimensiunile fundamentale ale personalității. Stima de sine reprezintă încrederea individului în
capacitatea proprie de a gândi, de a face față provocarilor fundamentale ale vieții și de a avea
succes. Ea este o apreciere subiectivă a propriei persoane. Astfel, stima de sine se încadrează în
cunoașterea de sine, ca element definitoriu al imaginii de sine.
În opinia lui A. Owens există trei niveluri ale stimei de sine: stima de sine normală,
autodeprecierea și infatuarea.
Potrivit lui C. Andre și F. Lelord putem vorbi de patru niveluri ale stimei de sine: stimă de
sine înaltă stabilă, stimă de sine înaltă scăzută, stimă de sine scăzută stabilă, stimă de sine
scăzută instabilă.
Întrucât în perioada de adolescență individul se confruntă cu o perioadă de criză, stima
de sine, imaginea de sine și încrederea în sine pot avea caracter fluctuant. Deși nivelul stimei de
sine este flexibil și dependent de experiențele personale, în perioada adolescenței, poate fi
măsurat prin adaptarea adolescentului la diferite experiențe de viață inedite.
În opinia specialiștilor, relația dintre stima de sine și capacitatea de adaptare se reflectă
prin intermediul satisfacției interioare generată de performanțele școlare sau al unor stări
affective specific vârstei ori prin intermediul unor afecțiuni ale psihicului cum ar fi furia și
depresia. Până acum nu este cert dacă o stimă de sine scăzută duce la inadaptare socială ori
nivelul scăzut de adaptare la condițiile schimbătoare de mediu determină direct scăderea
nivelului stimei de sine.
 În cadrul unui studiu realizat pe 80 de indivizi, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani,
repartizați pe sexe 60 % fete și 40 % băieți s-a urmărit stabilirea relației de condiționare reciprocă
dintre nivelul stimei de sine și adaptarea adolescenților la condiții schimbătoare.
Instrumentele utilizate au fost: chetionarele Stima de sine SES (Self-Esteem), Încrederea
în sine, testul de determinare a nivelului de adaptare.
Rezultatele cercetării au arătat faptul că există puternice legături între stima de sine și
celelalte dimesiuni măsurate, repectiv imaginea de sine și încredrea în sine, legături ce au rol
important în dezvoltarea unei personalități echilibrate. Orice decalaj al nivelului uneia dintre
aceste dimensiuni determină o influență directă în dezvoltarea intelectuală a adolescentului.
Datele arată că un procent de 38 % dintre adolescenți manifestă un nivel scăzut de stimă de sine
iar 33 % prezintă o încredere în sine diminuată. Faptul ca 60% din eșantion înregistrează
deformări ale imaginii de sine arată importanța acestei dimensiuni în stabilirea personalității
adolescenților. Tipul dominant de autoapreciere la adolescenți (54%) indică o deficiență
accentuată în înfruntarea neajunsurilor, cumulată cu o nerecunoaștere a vulnerabilităților și un
simț al realității diminuat. Pe de altă parte, maturitatea emoțională este definită ca un echilibru
precar între sensibilitatea emoțională (46%) și echilibrarea emoțională (52%), de unde tragem
concluzia că, pe fondul timic vulnerabil se poate ajunge la o adaptare defectuoasă. Relaţiile cele
mai semnificative au fost identificate între adaptare şi imaginea de sine, la nivelul eşantionului,
unde p < 0,01, iar tăria semnificaţiei indica un r = 414, această observaţie indicând cât de mult
influenţează stima de sine scăzută neadaptarea.
Urmărind să stabilim relaţiile cele mai semnificative între dimensiunile personalităţii
(stima de sine, încrederea de sine) şi adaptarea socială, s-au identificat următoarele legături, în
ordinea tăriei legăturii: polaritatea şi nivelul stimei de sine sunt determinate de încrederea de
sine la vârsta adolescenţei, întrucât legătura lor este puternic semnificativă (r = .870; p < 0,01)
pentru fete, cât şi pentru băieţi (r = .808; p < 0,01); adaptarea înregistrează o corelaţie puternică
cu imaginea de sine (r = .680) la subiecţii de sex feminin şi cu stima de sine la subiecţii de sex
masculin (r = .545), pe când la fete cea mai puternică legătură adaptarea o are cu încrederea în
sine (r = .600), toate pentru un prag de semnificaţie p < 0,01. Deci stima de sine stă la baza
adaptării sociale, iar cu cât această adaptare se extinde ca percepţie şi interrelaţionare cu
diversitatea socială, cu atât stima de sine se echilibrează mai rapid la adolescenţi.
Pentru a putea stabili dacă modificările stimei şi încrederii în sine sunt generate de nivelul
de adaptare al adolescenţilor, s-au comparat valorile obţinute de cele două subgrupe ale lotului
experimental, cea cu nivel înalt de adaptare şi cea cu nivel scăzut de adaptare, şi s-a observat că
stima de sine tinde spre echilibrare la subiecţii din prima subgrupă, pe când la cei din subgrupa
a doua se menţine respectul de sine scăzut.
Studiul a evidenţiat indirect şi anumite aspecte referitoare la stima de sine şi relaţia ei cu
adaptarea socială a adolescenţilor, care pot genera următoarea concluzie: devierile extreme ale
nivelului stimei de sine pot genera neadaptare pe fondul unor modele sociale care influenţează
individul la vârsta adolescenţei, când este în perioada fixării aspiraţiilor şi a căutării de modele şi
direcţii de realizare profesională. Prin urmare, formarea stimei de sine şi exprimarea ei prin reacţii
comportamentale este determinată social, cultural şi istoric.
 Determinarea istorică este dată de momentul prin care trece societatea şi valorile
promovate de aceasta. Ca şi din punct de vedere al istoriei individuale a fiecărui subiect
(adolescent), determinarea socială este generată de nivelul de modele sociale (opinii şi acţiuni
unanim acceptate) acţionale cu care se confruntă sau pe care le alege aspiraţional adolescentul
(valoarea educaţiei pe piaţa muncii, respectarea nucleului social – familia –, modelele expuse şi
analizate de mass-media). Determinarea culturală însă este generată de mediul restrâns al
familiei, de concepţiile, prejudecăţile şi 17 convingerile acesteia, care sunt transmise la copil de
la vârste fragede şi domină mult timp autoevaluarea şi autoaprecierea acestuia.