TEMA: Conceptualizarea iubirii. Etapa de curtuazie : sarcini de dezvoltare personală.

Tipologizarea iubirii:
tipuri şi stiluri ale iubirii. Diferenţele între femei şi bărbaţi în modul de a-şi manifesta iubirea. Dezvoltarea
iubirii şi funcţiile ei. Conţinutul şi funcţiile intimităţii în cuplu.

1. Conceptualizarea iubirii/dragostei.
De multe ori ne intrebam ce inseamna iubirea. De multe ori cautam explicatii rationale, emotionale,
comportamentale pentru acest subiect; nevoia noastra de explicatii avand la baza dorinta de control si gestiune al
noianului de trairi simtite.
DEX: iubire- Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit
♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. 
Iubirea – este pasiunea ce răspunde la nevoia umană de comuniune cu lumea, respectînd întru totul integritatea și
individualitatea ființei – (E.Fromm)
Iubirea/dragostea – un sentiment durabil și profund ce unește bărbatul și femeia, este o expresie pură și absolută a
comunicării, prin care Sinele își împlinește făptura printr-un Altul – (C. Mircea 1979)
I.Mitrofan și C.Ciupercă definesc iubirea conjugală ca o creație comună a două personalități, una prin intermediul
celeilalte, un mod autentic de a fi unul cu celălalt și unul pentru celălalt, un mod complet de a conviețui prin
intercomunicare, intercunoaștere și intermodelare, în sensul dezvoltării și împlinirii celor două persoane angajate în
completa lor ființare biopsihosocială.
Prin urmare, iubirea este sentimentul puternic de afecţiune, atracţie şi unire față de o altă persoană. Actualmente,
iubirea este principala motivaţie pentru transformarea cuplurilor erotice în cupluri conjugale (căsătorie).
Deşi este dificil de definit iubirea, există modalităţi diferite de a o conceptualiza.
I. Una dintre modalităţi este în contextul sentimentelor care  presupun conexiune, căldură, pasiune şi excitaţie
sexuală. Aceasta este iubirea erotică sau romantică pentru că este caracterizată de o dorinţă puternică de
intimitate fizică şi emoţională, de idealizare şi preocupare.
II. Un alt mod de a conceptualiza iubirea este în contextul interacţiunilor, adică al activităţilor care îndeplinesc nevoile
de companie, încredere şi toleranţă în cadrul unei relaţii. În acest caz, iubirea înglobează elementele specifice
prieteniei, cum ar fi: bucurie, sprijin, respect, acceptare, înţelegere şi admiraţie. Această conceptualizare este
iubirea prietenească (Saxton, 1993).
III. În al treilea rând, putem conceptualiza iubirea în contextul dăruirii sau al sacrificiului. În acest sens, ea semnifică
renunţarea la ceea ce un individ doreşte sau are nevoie, pentru binele celui iubit. Aceasta este   iubirea altruistă.
Este tipul de iubire poate cel mai greşit înţeles. În epoca noastră umanistă, am ajuns să credem că altruismul este
acelaşi lucru cu acceptarea necondiţionată. Acest concept se bazează pe a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt, fără a
avea aşteptări ca ei să se schimbe. Altruismul include însă şi preţul ridicat al sacrificiului.
Analizând modul de tratare al iubirii romantice în scrierile literare şi filosofice, Z. Rubin (1970, 1973) a identificat două
teme comune: aceea a nevoii puternice de faţă de partener şi cea a grijii şi dăruirii faţă de acesta. Ulterior, la
Universitatea din Michigan, el a realizat un număr de 182 de interviuri şi a studiat în condiţii de laborator comportamentul
a trei categorii de cupluri: foarte îndrăgostite, puţin îndrăgostite şi aleator formate.
Supunând rezultatele obţinute analizei factoriale, Rubin a extras trei componente ale iubirii autentice:
- Ataşamentul sau nevoia de asociere şi de dependenţă, care indică existenţa unei interdependenţe absolut normale în
cadrul iubirii. Ea se exprimă prin nevoia de a fi împreună, care asigură durabilitatea legăturii şi consacrarea ei.
- Dăruirea de sine sau predispoziţia de a oferi securitate, care se exprimă prin dorinţa de a fi pentru celălalt, de a-l
sprijini şi susţine, înainte de a fi pentru sine.
- Intimitatea sau exclusivitatea şi absorbţia în celălalt, care vizează nevoia de fuziune cu o anumită persoană şi nu cu
altcineva, dorinţa de a-i comunica sentimentele şi gândurile. Ea este diferenţiată de alte sentimente pozitive precum:
admiraţia, prietenia sau afecţiunea - ce nu presupun nici exclusivitate şi nici absorbţia în celălalt.
În cursul experimentelor de laborator, ultimul factor a apărut în ceea ce Rubin a numit “contemplare mutuală” a
cuplurilor foarte îndrăgostite (care vizează faptul că partenerii se privesc mai intens şi mai frecvent decât în alte cupluri) şi
în “concentrarea mutuală” din cadrul acestora (care sugerează faptul că privirile unui partener spre celălalt şi invers au loc
simultan).
Ce include iubirea? Iubirea, asemenea prieteniei apropiate include:
 1. Plăcerea reciprocă dintre parteneri 5. Ajutorul reciproc
2. Acceptarea 6. Confidenţa
3. Încrederea 7. Întelegerea
4. Respectul 8. Spontaneitatea (Keith Davis, 1985)

Autorul menţionat mai sus, în studiul numit de el “Tapiseria iubirii”, afirmă că iubirea cuprinde două grupuri de
factori: pasiunea şi afecţiunea. La rândul ei, pasiunea include : fascinaţia, exclusivitatea şi dorinţa sexuală.

2. Tipologizarea iubirii (teoriile lui E. Wheat, M. Bowen şi D. Schnarck , Sternberg, J.A.Lee; E.Fromm).
A) Tipologia lui E.Wheat (1980,(apud Mitrofan şi Ciupercă 1997) scrie cinci forme de manifestare a iubirii:
1. Epithumia – se referă la dorinţa fizică puternică, reciproc exprimată prin dragoste sexuală plină de
satisfacţie. Satisfacţia sexuală este un indicator sigur al sănătăţii căsniciei, chiar dacă, relaţiile sexuale
nu sunt aspectul cel mai important al căsătoriei.
2. Eros – este forma de dragoste ce implică cel mai mult romantismul. Eros presupune mai ales ideea de
contopire, unificare, fuziune cu fiinţa iubită, dar şi dorinţa de a o poseda total (fizic, mental, spiritual).
De aici – romantismul. Este o iubire pasională şi sentimentală şi reprezintă cel mai adesea punctul de
plecare în căsătorie.
3. Storge – este o formă de dragoste, descrisă ca relaţie confortabilă, care înglobează o afecţiune
naturală şi sentimentul de apartenenţă reciprocă. Se bazează pe loialitate mutuală şi se manifestă în
relaţiile dintre soţi, părinţi şi copii, fraţi şi surori, realizând sentimentul de apartenenţă la un grup unit.
4. Fileo – este genul de iubire care preţuieşte pe cel iubit, manifestând-se cu gingăşie, dar aşteptând
întotdeauna un răspuns.Se traduce prin prietenie,reciprocitate. Fileo creează prieteni, ei îşi mărturisesc
şi împărtăşesc gânduri, planuri, visuri, probleme intime, pe care nu le-ar putea încredinţa altcuiva. Ei
îşi împart timpul şi interesele, ceea ce conferă căsătoriei siguranţă, atractivitate şi recompense.
5. Agape – este dragostea completă, lipsită de egoism, care are capacitatea de a se oferi continuu, fără
a aştepta nimic în schimb. Ea preţuieşte şi slujeşte necondiţionat, spre deosebire de Fileo. Este
modelul iubirii Christice. Este definită şi ca o dragoste a acţiunii, presupunând ajutorare, a face bine, a
avea compasiune pentru celălalt, fiind mai curând o atitudine şi un comportament motivat spiritual, şi
aproape deloc emoţie.
B) Tipologia lui John Alan Lee.
Pe baza scrierilor antice, John Alan Lee a identificat, în 1988, trei stiluri primare de
iubire; eros (dragostea erotica), ludus (jocul amoros, lipsit de daruire sufleteasca) si storge (dragostea
prieteneasca). Ca si cele trei culori primare, sustine Lee, aceste stiluri se pot combina între ele, formând tipuri
secundare, precum mania (iubirea pretentioasa si posesiva), pragma (iubirea interesata) sau agape (iubirea
altruista de oameni). Pe o scala menita sa masoare aceste ‘culori ale iubirii’, barbatii au scoruri mai mari
decât femeile la rubrica ludus, în vreme ce femeile puncteaza mai mult la rubricile storge, mania si pragma.
Stilurile primare:  Stilurile secundare: 
- Eros - iubirea unei persoane ideale  - Mania (eros + ludus) - iubirea obsesiva 
- Ludus - iubirea ca un joc  - Pragma (ludus + storge) - iubirea realista si practica 
- Storge - iubirea amicala.  - Agape (eros + storge) - iubirea dezinteresata. 
C) Tipologia lui M. Bowen, D. Schnarck și E.Fromm.
Dincolo de aceste modalităţi, putem diferenţia între o dragoste sau iubire imatură şi una matură.
Iubirea imatură se caracterizează printr-o intensitate mare, printr-un amestec de dependenţe şi deci de
aşteptări ca partenerul să satisfacă mult din nevoile personale; este de fapt dragostea fuzională, despre care
vorbeşte M. Bowen şi D. Schnarck. Astfel, dragostea imatură este specifică adolescenţilor şi tinerilor. O dată cu
maturizarea emoţională, cu dezvăluirea reciprocă a partenerilor şi dezvoltarea încrederii în sine şi în partener,
apare şi dragostea matură.
Dragostea matură este mai puţin intensă, dar este mult mai profundă; implică încredere, respect şi
acceptarea partenerului aşa cum este el (fără tendinţe de a-1 schimba, a-1 controla sau manipula); presupune a te
bizui pe partener, în orice situaţie, indiferent dacă este sau nu de acord cu tine, dacă îi place sau nu; presupune şi
admiraţie şi valorizarea partenerului aşa cum este el. Bineînţeles, la o astfel de dragoste ajung persoanele care se
iubesc şi pe sine, persoane cu un eu bine diferenţiat, care pot să fie autonome şi totuşi să fie implicate emoţional
în relaţia cu partenerul. Multe relaţii de cuplu trec de la dragostea imatură la cea matură. Altele se destramă în
această tranziţie din cauza incapacităţii unuia sau ambilor parteneri de a iubi matur.
Trecerea nu se face uşor, ci dimpotrivă, cu conflicte, suferinţe, adaptări.
Ceea ce ajută la transformarea iubirii imature în iubire matură, după Fromm, sunt:
 Disciplina – adică angajarea responsabilă a timpului şi a eu-lui personal;
 Concentrarea – asupra partenerului, pentru a-l putea cunoaşte şi înţelege;
 Răbdarea – e nevoie de exerciţiu, în timp şi treptat, pentru a învăţa să iubeşti;
 Sensibilitatea – legată mult de conştientizarea propriilor erori, fluctuaţii de sentimente şi autocontrol;
 Depăşirea narcisismului – ieşirea din propriul eu, din propriile plăceri, din egocentrism şi egoism şi
manifestarea modestiei şi a disponibilităţii în relaţie.

D) Taxonomia lui Robert Sternberg

Foarte populara este o alta taxonomie, derivata din teoria triunghiulara a iubirii, enuntata în 1986 de catre
Robert Sternberg. Potrivit acestei teorii, exista opt subtipuri de baza (sapte forme diferite de iubire si o a opta
combinatie ce reprezinta absenta iubirii) – toate putând fi derivate din prezenta sau absenta a trei componente.
Combinatia poate fi astfel vazuta ca vârf al unui triunghi (vezi figura 1.1. ). Iata cele trei componente si câte o
mostra de item din cei utilizati pentru masurarea fiecareia din ele:
Intimitate. Componenta emotionala, care implica simpatia si sentimentul de apropiere fata de cineva.
(‘Am o relatie placuta cu___’.)
Pasiune. Componenta motivationala, ce contine impulsuri de natura sa declanseze atractia, dragostea si
dorinta sexuala. (‘Simpla vedere a lui ___ mi se pare excitanta.’)
Devotament. Componenta cognitiva, ce reflecta hotarârea de a ramâne atasat pe termen lung de un anumit
partener. (‘Întotdeauna ma voi simti responsabil fata de ___.’)
Figura 1.1.   Teoria triunghiulara a iubirii (Sternberg, 1986)

E) Tipologia lui I.Mitrofan și C.Ciupercă.

În lucrarea – Elemente de psihologie a cuplului – I.Mitrofan și C.Ciupercă fac diferențiere între
dragostea/iubirea aparentă ce ia naștere în afara căsătoriei și cea reală, care defapt reprezintă o
transformare/dezvoltare a dragostei aparente în dragoste reală/conjugală. Conform opiniei acestor autori,
dragostea conjugală, spre deosebire de dragostea din afara căsătoriei, este mai puțin romantică, spectaculoasă și
entuziastă, dar într-o mai mare măsură lucidă, completă și stabilă.
  Dragostea aparentă/în afara căsătoriei: romantică, spectaculoasă, entuziastă, vibrantă, posesivă și
imprevizibilă, pasională.
 Dragostea reală/conjugală: lucidă, completă și stabilă, calmă, echilibrată, generoasă.
Condiția ce asigură transformarea dragostei aparente în dragoste reală nu este căsătoria, dar profunzimea
sentimentelor și necesitatea mutuală a partenerilor.
Deasemenea, autorii sus-numiți identifică câteva forme imature, incomplete ale Iubirii reale.
1. Iubirea iranzitorie – Sindromul lui Don Juan – persoanele cu mare sensibilitate la stimulii erotici din
mediu, mereu în căutare de inedit și schimbare. Sensibilitatea lor afectivă vizează în sfera trăirii și emoțiilor
dar diminuiază în planul stabilității și trăirii sentimentelor conturînd un stil superficial.
2. Iubirea egoistă – constituie o altă formă a inautenticității dragostei reale. Partenerul ce iubește egoist,
manifestă tendință de dominare, autoritarism, orgoliu excesiv în raport cu celălalt. El încearcă să schimbe
pertenerul în conformitate cu propriile proiecții, indiferent de dorințele partenerului.
3. Iubirea compromis – frecvent întîlnită în rîndul cuplurilor în care sentimentele de afecțiune dintre
parteneri s-au consumat, făcîndu-și loc nemulțumirile, ostilitățile, insatisfacțiile latente sau manifeste.
Aparent, partenerii mențin iluzia afecțiunii conjugale de dragul copiilor/exercității rolului parental.
4. Iubirea incompletă – apare în cadrul unor cupluri al căror stil de viață este marcat de dezechilibre în
intercomunicare. Se au în vedere cuplurile de cerebrali – care comunică armonic în planul ideilor,
concepțiilor, intereselor comune, fiind excelenți colaboratori și prieteni, dar bucurîndu-se mai puțin de
comuniune afectivă-sexuală. La celălat pol se află soții angajați într-o autentică interdependență bio-afectivă,
dar cu reale dificultăți și contradicții în planul aspirațiilor, ideilor și atitudini. O altă formă a iubirii incomplete
o regăsim în cuplurile de îndrăgostiți adolescenți – iubirea timidă, neîmpărtășită, de obicei, unilaterală,
consumptivă sub aspectul intensității trăirilor erotice și însoțită frecvent de sentimente de frustrație.Iubirea
fictivă/iluzorie – o formă a iubirii incomplete ce se caracterizează prin îndrăgostirea de persoane cu care nu
se stabiliște un contact real(iubirea unei adolescente față de idolul ei – artist, cîntăreț) fie confundînd atracția
erotică față de o personaă nepotrivită cu iubirea reală.
3. Dragoste și intimitate în cuplul conjugal. Intimitatea ca produs
Strenberg şi Grajek (apud Iolanda şi Nicolae Mitrofan, 1996) considerau că intimitatea, alături de pasiune şi
cunoaşterea de sine şi a celuilalt, constituie componentele armoniei şi longevităţii unui cuplu, iar Jacque Salome (2002) punea
dezvoltarea intimităţii pe primul loc în ierarhia aspectelor care contribuie la dezvoltarea unui cuplu erotic.
Intimitatea joacă un rol primordial în existenţa şi dezvoltarea unui cuplu, fiind liantul care menţine trăinicia legăturii celor
doi, dar şi aspectul care favorizează revitalizarea pasiunii acestora. Intimitatea poate fi privită ca un rezervor cu afectivitate al
cuplului, rezervor de lungă durată, care asigură confortul afectiv al cuplului chiar şi în momentele mai dificile ale acestuia.
D. Bagarozzi, doctor in psihologie si consilier, considera ca intimitatea este „un proces interactiv care contine o serie de
componente bine structurate si interrelationate” ce au in centru „cunoasterea, intelegerea, acceptarea celuilalt si aprecierea
modului unic al partenerului de a vedea lumea”.(Bagarozzi, 2001, p. 56).
Nevoia de intimitate difera de la o persoana la alta, de la un cuplu la altul, dar ea este nevoia umana de baza, ce izvoraste din
nevoia fundamentala de supravietuire, de atasament.
D. Bagarozzi stabileste noua componente ale intimitatii:
 intimitate emotionala  intimitate spirituala
 intimitate psihologica  intimitate estetica
 intimitate intelectuala  intimitate sociala recreationala
 intimitate sexuala  intimitate temporala.
 intimitate fizica(non-sexuala)
Intimitatea emotionala – este nevoia de a comunica si impartași cu partenerul toate sentimentele, atat negative cat si pozitive.
Aceasta componenta poate fi limitata de credinta ca numai sentimentele pozitive trebuie manifestate, sau dimpotriva numai cele
negative, sau numai anumite sentimente negative sau pozitive pot fi exprimate (doar bucuria si iubirea, dar nu fericirea sau
excitarea).
Intimitatea psihologica – este nevoia de a comunica, de a impartasi cu o alta fiinta umana, de a dezvalui caracteristicile propriului
sine, cum ar fi visele, sperantele, aspiratiile, dar si propriile indoieli, nemultumiri, conflicte interioare, implicind o putere interioara
a celui ce impartaseste dar si a celui ce asculta pentru a nu-si rani partenerul. Pentru acesta este nevoie de incredere reciproca.
Intimitatea intelectuala – este nevoia de a comunica si impartasi celuilalt ideile importante, gandurile, credintele. Presupune
capacitatea unui partener de a vedea lumea prin ochii celuilalt, indiferent daca acesta este sau nu de acord cu aceasta perspectiva.
Intimitatea sexuala – este nevoia de a comunica, impartasi si exprima cu partenerul acele ganduri, sentimente, dorinte si fantezii
de natura sexuala si senzuala, ducand la trezirea dorintei sexuale, dar nu neaparat la actul sexual.
Intimitatea fizica (non-sexuala)- este nevoia de apropiere fizica de partener, fara a avea vreo tenta sexuala, presupunand atingere
sau simple imbratisari, mersul de mana, dans, etc.
Intimitatea spirituala – este nevoia de a impartasi partenerului gandurile, sentimentele, credintele si experientele referitoare la
religie, supranatural, aspecte spirituale ale existentei cum ar fi viata, moartea, valori morale etc.
Intimitatea estetica – este nevoia de a impartasi cu partenerul sentimentele, gandurile, credintele, valorile, experientele pe care
persoana le considera frumoase, la care sufletul vibreaza sau inspira. Exemple de astfel de intimitati pot fi: minunile naturii simple
sau complexe, muzica, poezia, pictura, literatura, arhitectura etc.
Intimitatea sociala recreațională– este nevoia de a se angaja in activități si experiente placute si de joc cu partenerul, incluzand
activități cum ar fi: schimbul de glume si povesti haioase, impartasirea evenimentelor de viata, luatul meselor impreuna, practicarea
de sporturi, jocuri etc.In aceste activitati partenerii pot include si prieteni, rude.
Intimitatea temporala – reprezinta timpul pe care fiecare partener va dori sa-l petreca cu celalalt zilnic pentru activitati intime.
Acest timp difera de la om la om astfel pentru unele persoane, 15-20 minute sunt suficiente, in timp ce pentru altele nici doua ore nu
sunt suficiente.
Crearea unei relaţii intime poate aduce cu sine multe recompense. Ea reprezintă o legătură emoţională, ce asigură
securitatea personală şi cea a relaţiei.
Legătura emoţională construită într-o diadă intimă se caracterizează prin căldură şi apropiere. Ea implică faptul că,
persoanele nu mai gândesc (sau vorbesc) în termeni de “eu” şi “tine”, ci în sensul profund al pronumelui “noi”. Prin identificarea
mutuală şi empatia reciprocă, partenerii ajung să se definească prin unitatea cuplului (E. Hatfield şi colab., 1979). Intimitatea
reprezintă o legătură emoţională deoarece, vizează satisfacerea nevoilor emoţionale primare (de suport, grijă şi afecţiune) şi a
celor corelate ei (de exemplu, a celor sexual-afective). Ea presupune existenţa ataşamentului reciproc şi a interdependenţei –
permanent puse la încercare în decursul timpului.
Securitatea personală şi recompensele sunt unele din rezultatele mai semnificative ale unei relaţii intime. Ea oferă
persoanei un grad ridicat de securitate, siguranţă şi stabilitate, rezultate din sentimentele de acceptare, apartenenţă şi din faptul de
fi dorită de partener. Sentimentul de a fi înţeles de o altă persoană contribuie, de asemenea, la realizarea securităţii personale.
Sentimentele de a fi înţeles şi acceptat de partener generează, la rândul lor, confortul psihic ridicat şi satisfacţia sexuală, trăite în
cadrul relaţiei. Creşterea intimităţii înseamnă o validare a dezvoltării eului, afirmarea recunoaşterii primite din partea “celuilalt
semnificativ”. Prin urmare, efectul final al securităţii personale şi a diverselor recompense pe care acesta le aduce cu sine este
crearea sentimentului împlinirii personale.
Securitatea relaţiei este un alt rezultat al legăturii intime. În dezvoltarea unei relaţii apropiate sunt probate implicarea,
angajarea faţă de celălalt. Acestea sunt continuu reafirmate în măsura în care, partenerii evită relaţiile competitive alternative.
Dedicându-se relaţiei, o persoană ajunge să nu mai ia în considerare alternativele. Implicarea reală în relaţia intimă apare atunci
când ambii parteneri au încetat să numere recompensele şi costurile, când ambii ajung să pună plăcerea celuilalt mai presus de cea
proprie (G. Levinger, 1979). Exteriorizarea angajării în relaţie asigură conturarea unui sens al stabilităţii, permanenţei sau duratei
şi dezvoltarea încrederii în partener.
ACTIVITATE: Realizaţi grafic o schemă care să cuprindă cele trei categorii de factori ai intimităţii, fiecare
dintre acestea cu elementele lor componente, concomitent cu produsul lor: intimitatea şi notele sale definitorii.
Stadiile iubirii sunt:
1. Iubirea senzuală;
2. Iubirea dependentă (suferința, poziția de victima);
3. Iubirea manipulatoare (suferință, poziția de salvator);
4. Iubirea divină;
5. Iubirea de adevăr;
6. Iubirea pentru tot și toate;
7. Iubirea veșnică, eternă.
1.Iubirea senzuală
Este iubirea în care cei doi parteneri se iubesc doar la nivel fizic, corporal, îndrăgesc doar „costumul” care este
corpul fizic în care se află spiritul divin. Ea apare în prima parte a unei relații intime, atunci când cei doi se plac
foarte mult fizic și au tendința să se atingă mereu, să se „devoreze”.
2. Iubirea dependentă
Este iubirea în care iubești pe cineva pentru împlinirea unor nevoi. Conform credințelor persoanelor, cred și speră
că cineva din exterior (o persoană cu care intri într-o relație mai mult sau mai puțin intimă) îți poate împlini niște
nevoi interioare. Tipuri de nevoi întâlnite pe acest nivel de frecvență: de atenție, de protecție, de dezvoltare, de
confirmare etc. Acest gen de iubire este iubirea dependentă prin care oamenii se păcălesc mult timp până
descoperă că în acea situație nu este iubire ci împlinirea unor nevoi. Dacă nu ar fi acest gen de manifestare nu ar
mai apărea violența domestică în care unul este și acceptă să fie maltratat, umilit etc.
Uneori, am găsit persoane care se simt iubite dacă partenerul e gelos sau violent fizic – citez  „asta înseamnă că îi
pasă de mine și este atent(ă) la mine”, deci prin faptul că celălalt e gelos asta îți traduce că îți împlinește nevoia de
atenție? Vă voi da o veste, dacă partenerul sau partenera este gelos(ă) este o iubire pentru suferință, nicidecum
una adevărată care să-ți dea libertatea de care ai nevoie pentru a-ți dezvolta potențialul divin. În acest tip de iubire
manifești în comportament poziția de victimă. În această manifestare ambii parteneri sunt ținuți în “noroiul
emoțiilor”, al dependențelor, al suferinței, al „iadului pe pământ”.
3. Iubirea manipulatoare
Este iubirea prin care, ceea ce faci, dai, transmiți, au scopul (conștient sau inconștient), ca celălalt să-ți întoarcă
ajutorul. Dar, de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. În acest gen de iubire manipulatoare stai în poziția de
salvator, de cele mai multe ori nu ești conștient de asta. Adică atragi în viața ta oameni la care să dăruiești, oferi
pentru că ei îți împlinesc o nevoie interioară. Este nevoia prin care tu îți demonstrezi ție că ești suficient de bun ca
să te accepte cei din jur, să te valorizeze, să te respecte, să-ți ridice osanale etc.
Ieși din iubirea manipulatoare atunci când iubești și dăruiești fără așteptări!
Vei ieși din acest tip de iubire, iar energia vieții se va ridica pe o treaptă superioară, atunci când te respecți,
te valorizezi, te apreciezi pentru ceea ce faci și nu pentru ce faci pentru alții.
4. Iubirea Divină
Ne iubim atunci când ne dezlegăm de suferință, manipulare, poziția de victimă. Când nu mai trăim în aceste stări
nu mai creăm minte care să ne aducă astfel de  momente de suferință. Te iubești pe tine când nu te mai
învinovățești, când nu te mai blamezi. Iubirea Divină apare atunci când te-ai iertat și te-ai dezlegat de trecut.

ACTIVITATE:
I. Corelaţi afirmaţiile următoare cu cele trei componente ale iubirii autentice menţionate de Z. Rubin:
1. “Simt că îi pot spune totul, iar când sunt cu partenerul meu simt mereu nevoia de a-l privi”,
2. “Dacă nu aş mai fi împreună cu partenerul meu, m-aş simţi nefericită” şi
3. “Dacă el ar fi trist, prima mea grijă ar fi aceea de a-l consola”.
II. Stabiliţi cel puţin trei asemănări şi trei deosebiri între atracţie şi iubire.