Introducere

La baza opţiunii mele cu privire la această temă, nu stă neapărat un singur

motiv solid ci mai degrabă cumularea unor serii de întrebări la care intenţionez
să găsesc răspunsuri prin intermediul demarării acestei cercetări.
Observând cu atenţie (atât cât mi-a fost permis) relaţiile dintre cuplurile
apropiate mie, a fost uşor să îmi dau seama din atitudinile şi mărturisirile unora
că, dincolo de aspiraţii şi interese comune, de fapt îi leagă o dragoste puternică.
Şi totuşi, în societatea zilelor noastre, iubirea dintre doi oameni păleşte
puţin câte puţin la fiecare conflict fie el minor sau de o importanţă capitală.
Se pare că, pe măsură ce condiţiile unui trai decent în România se
micşorează, cu atât mai mult tinerii optează pentru amânarea spre o vârstă
matură în ceea ce priveşte căsătoria.
Deşi, acum 40 -50 ani căsătoriile se realizau la vârste fragede (fetele de 16-
17 ani, iar bărbaţii cam de pe de la 20)în ciuda condiţiilor improprii de atunci,
este evident faptul că tinerii din ziua de azi şi-au schimbat priorităţile optând
pentru o carieră în defavoarea unei căsnicii timpurii.
Astfel, femeile nu mai văd în mariaj scopul lor suprem în viaţă, iar apariţia
copiilor este considerată mai degrabă un impediment în calea împlinirii ţelurilor.
Cariera câştigă pe lista de priorităţi indiferent de sacrificiile făcute, preţul fiind
de câteva ori renunţarea la întemeierea unei familii iar bătrâneţea este trăită în
singurătate.
La rândul lor, bărbaţii au fost „obligaţi” să accepte egalitatea femeilor cu
cea a lor din punct de vedere profesional, să le recunoască meritul de a-şi
întreţine familia, a-şi creşte şi educa copii corespunzător.
De fapt, încercarea schimbării mentalităţii conform căreia bărbatul
munceşte iar femeia rămâne casnică a reprezentat principalul conflict în familii
deoarece presupunea schimbarea unei orânduiri foarte vechi.

Capitolul 1
1
 Considerente teoretice

1.1. Familia
1.1.1. Definire
Familia este „un microgrup social constituit prin căsătorie, cuprinzând
persoane înrudite prin uniune, sânge sau adoptare, cu structură specifică, viaţă
comună, gospodărie comună şi relaţii interpersonale de ordin natural - biologic, ,
spiritual - psihologic, moral şi juridic. ”1

1.1.2. Căsătoria - baza constituirii familiei

Familia este puternic legată de căsătorie, la baza constituirii familiei

pentru majoritatea popoarelor aflându-se actul căsătoriei.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte căsătoria ca „o uniune
legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei
familii”.
Apărută ca urmare a depăşirii condiţiei omului de convieţuire în ceata
primitivă şi a reglementării raporturilor sexuale , prin prohibirea treptată a
incestului şi impunerea exogamiei, familia a evoluat o dată cu dezvoltarea
societăţii, reflectând particularităţile şi exigenţele formaţiei social-istorice pe
fondul căreia s-a constituit , fără să-şi piardă o relativă independenţă faţă de baza
economică , datorită complexităţii relaţiilor matrimoniale (de căsătorie).

1.1.3. Familia – instituţie de bază a societăţii

1
Neculau Adrian coord – Comportament şi civilizaţie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987
2
 Deşi relativ independentă în raport cu societatea în interiorul căreia se
formează, familia este determinată şi condiţionată , în organizarea şi evoluţia sa
de modul de organizare al societăţii pe care o reflectă.
Familia este chemată, înainte de toate să participe şi să sprijine acţiunile
social –educaţionale - realizate de instituţiile specializate – pentru pregătirea şi
formarea tinerei generaţii, iar pentru realizarea acestui obiectiv , ea trebuie să
prezinte un înalt grad de funcţionalitate a vieţii şi activităţii membrilor ei,
precum şi un climat socio –afectiv pozitiv bazat pe înţelegere deplină , de stimă,
de afecţiune şi preţuire reciprocă.
Copilăria şi adolescenţa fericită a copiilor se sprijină pe trăinicia căminului
părintesc, pe încrederea lor în părinţi şi pe sentimentele de siguranţă pe care i le
oferă o familie în care totul are transparenţa, puritatea şi duritatea diamantului
pe care nici o flacără nu-l poate distruge.

1.2. Alegerea partenerului de cuplu conjugal - motivaţii şi decizii

Chiar dacă de-a lungul timpului în alegerea partenerului de cuplu

conjugal s-au produs o serie de schimbări, în sensul trecerii de la alegerea
partenerului de către familie şi rude la alegerea individuală, personală a
partenerului, scopul alegerii a rămas acelaşi – a face o alegere, o opţiune cât mai
bună.
Cu toate că în epoca contemporană nu are un caracter obligatoriu,
căsătoria declanşează multiple consecinţe sociale, afective, morale, juridice, care
privesc atât partenerii cuplului cât şi descendenţii acestora.
E limpede că „raporturile femeie - bărbat sunt deopotrivă naturale
(biologic - fiziologice) şi social – cultural - psihologice . Principalul test al
umanizării şi gradului de cultura atins de societate este cel care se referă la starea
de relaţiilor bărbat-femeie, la dragoste”.2
Baza legăturii unui cuplu este dragostea reciprocă, întregită de dorinţa de
a întemeia o familie: această dragoste devine cu timpul o contopire fizică şi
2
Pânzaru Petre - Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene, Editura Albatros, p. 141
3
spirituală, în care nu elementul erotic este cel important. Importantă este legătura
creată de obişnuinţa vieţii în comun, de afinitatea şi comuniunea permanentă
care se stabileşte după ani de viaţă trăiţi împreună şi care transformă dragostea
într-o legătură afectivă indispensabilă, unică, de neînlocuit.
Orice început este greu. Căsătoria nu este numai o încercare de adaptare,
este un prim pas către o viaţă nouă, uneori cu totul diferită de cea trăită până în
prezent, care impune această adaptare , ca făcând parte integrantă din obligaţiile
matrimoniale.
Dar cum decid oamenii cu cine să se căsătorească?
Care sunt motivaţiile conştiente sau inconştiente care explică alegerea
partenerului?
Sunt întrebări la care încearcă să răspundă o serie de cercetări, studii
sociologice şi psihologice consacrate alegerii partenerului, motivaţiei căsătoriei şi
constituirii familiei.
Rezultatele unor astfel de cercetări asupra cuplurilor conjugale pledează
în favoarea afinităţii prin complementaritate şi nu prin similitudine.
„Hotărârea de a întemeia un cămin, de a suma obligaţiile unei familii, este
privită de mulţi tineri încă prin vălul imaginaţiei, entuziasmului şi iluziilor.
Puţini sunt cei care au suficientă maturitate de gândire ca să analizeze şi să
cântărească realitatea fără să se lase înşelaţi de emoţia afectivă, atracţia senzuală
şi dorinţa de a iubi pe care o confundă cu dragostea”.3
Perioada premaritală numită şi perioadă de curte reprezintă un timp în
care viitorii parteneri îşi descoperă şi îşi studiază, verifică reciproc calităţile,
aşteptările.
Căsătoria trebuie să realizeze unirea a două personalităţi complete,
conştiente de ceea ce dau şi primesc, de ce pot realiza, printr-o îndatorire şi o
răspundere liber asumată.
Aşa cum am precizat anterior , la baza legăturii unui cuplu trebuie să stea
dragostea reciprocă, întregită de dorinţa de a întemeia o familie.

3
Deculescu Adriana – Dragostea, Editura Medicală, Bucureşti, 1971, p.223-224
4
 Alături de dragoste şi înţelegere, devotament şi fidelitate reciprocă, viitorii
parteneri conjugali trebuie să fie conştienţi de responsabilităţile sociale, de aceea,
chiar dacă fiecare persoană are dreptul să îşi întemeieze o familie, pe baza liberei
sale opţiuni, ea trebuie să fie bine pregătită pentru statutul şi rolul de soţ sau
membru al cuplului conjugal.
Scopul alegerii conştiente şi al verificării în timp a unui sentiment este de
a descoperi înainte de căsătorie potenţialul capacităţii afective, sinceritatea şi
seriozitatea cu care este privită şi înţeleasă legătura conjugală.

1.3. Cuplul conjugal (marital)

1.3.1. Definire
„Cuplul marital (conjugal) este un nucleu generativ al microgrupului
familial, exprimând structural şi funcţional modul în care două persoane de sex
opus, după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltându-se,
motivându-se şi determinându-se mutual, prin interacomodare şi interasimiliare,
simultan în plan psihologic biologic şi social… Sensul evolutiv al cuplului
marital – conjugal poate fi armonios, satisfăcător şi stabilizator sau dizarmonic,
nesatisfăcător şi distorisionat, tinzând la disociere. Interacţiunile maritale au un
caracter dinamic, orientând cuplul marital, fie către stabilitate, coeziune, progres
(atunci când sunt pozitive şi mutual gratificate), fie către instabilitate, disensiune
şi eventuală dizolvare (atunci când sunt negative şi mutual frustrante)”… 4

1.3.2. Armonia şi dizarmonia conjugală

Din cele prezentate până acum putem conchide că transformarea
căsătoriei într-un mijloc de satisfacere a trebuinţelor personale şi egoiste,
încheierea ei în condiţii de cunoaştere insuficientă şi superficială a dorinţelor,
aşteptărilor, intereselor celuilalt poate avea uneori consecinţe chiar dramatice
atât asupra partenerilor cuplului conjugal cât şi asupra descendenţilor acestora.

4
Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, - Familia de la A la Z. Mic dicţionar al vieţii de familie, Editura
Stiinţifică , Bucureşti, 1991
5
 O anumită corespondenţă şi complementaritate în planul ideilor,
atitudinilor, concepţiilor şi aspiraţiilor, pe de o parte şi în planul comunicării şi
comportamentului erotico-sexual pe de altă parte, par a fi elementele esenţiale
ale reuşitei, stabilităţii şi satisfacţiei maritale.
Unul dintre secretele fericirii conjugale pare să fie capacitatea celor două
personalităţi care constituie cuplul de a se afirma, de a se dezvolta şi de a se
satisface una pe cealaltă. Este vorba deci despre un mod activ de a convieţui bine
unul cu celălalt, de a răspunde şi de a veni fiecare în întâmpinarea trebuinţelor
celuilalt , de a-i simţi problemele şi nevoile, chiar înainte ca el să le comunice, de
a-i respecta individualitatea, dorinţele şi interesele, ceea ce conferă sens şi
valoare uniunii conjugale.
Apariţia copiilor este un moment important în viaţa unui cuplu aceştia
reprezentând o şansă unică a validării stabilităţii şi satisfacţiei intercreaţiei
conjugale.
Dragostea, înţeleasă ca mod de comunicare şi cunoaştere completă şi
profundă între un bărbat şi o femeie este, nu numai o condiţie, ci li un efect al
creaţiei interpersonale în cuplu, ea condiţionând în mod continuu maturizarea şi
dezvoltarea celor două personalităţi, devenind sens şi expresie a realizării
acestora ca fiinţe umane inteligente şi creative.
„Dragostea conjugală şi dragostea între un bărbat şi o femeie în general
este în fapt cea mai complicată şi imprevizibilă creaţie interpsihologică ale cărei
consecinţe nu sunt nici pe departe doar individuale, ci ale socialului ca întreg, ea
garantând în mare măsură evoluţia sa armonioasă, sănătoasă, precum şi
disponibilităţile acestuia de a se dezvolta, de a se depăşi, de a păstra nealterate
bucuria de a trăi şi vocaţia la fericire.”5

1.4. Insatisfacţie maritală

5
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.64

6
 Din nefericire însă există şi cupluri conjugale care, mai devreme sau mai
târziu, după constituirea lor, sunt supuse unui accentuat proces de
dezorganizare, mergând chiar până la desfiinţarea lor şi de aceea se pune
frecvent întrebarea dacă este posibil să se prevadă apariţia unor asemenea
distorsiuni ale evoluţiei cuplului şi dacă este posibilă preîntâmpinarea lor.
Insatisfacţia maritală „este o stare afectivă negativă de nemulţumire
determinată de neconcordanţa dintre aşteptările, dorinţele şi aspiraţiile unei
persoane căsătorite privind viaţa şi activitatea conjugală şi situaţia reală, efectivă
pe care i-o oferă mariajul”.6
Această stare negativă poate fi temporară sau permanentă, de asemenea
poate fi totală, în sensul că viaţa conjugală în toate dimensiunile ei poate produce
nemulţumire, sau parţială, în sensul că anumite aspecte ale vieţii conjugale
produc nemulţumire şi insatisfacţie.
La nivelul cuplului conjugal, starea de insatisfacţie maritală poate să
caracterizeze numai unui sau pe ambii consorţi.
Insatisfacţia maritală poate fi determinată de lipsa copiilor; absenţa
copiilor favorizează instabilitatea cuplului, conducând la disoluţia relaţiei
conjugale. Nemulţumirea şi insatisfacţia poate produce şi neconcordanţa dintre
soţi în ceea ce priveşte modul de petrecere al timpului liber, gusturile şi
preferinţele artistice, culturale etc.
Dacă această starea afectivă îi caracterizează pe ambii parteneri conjugali,
conflictele maritale sunt permanent prezente, păstrarea şi menţinerea relaţiei
conjugale (oficiale şi mai ales neoficiale), fiind permanent în pericol.

1.5. Principii de alegerea a partenerului

1.5.1. Principiul similarităţii

6
Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, - Familia de la A la Z. Mic dicţionar al vieţii d efamilie, Editura
Stiinţifică , Bucureşti, 1991

7
 „Similaritatea partenerilor sub aspectul structurii personalităţii lor
constituie un principiu funcţional de dezvoltare a relaţiei maritale prin
mecanismul de identificare – cupluri în oglindă - .”7
Comparativ cu cuplurile formate prin similitudine, cuplurile de
complementari sunt însă în mai mare măsură supuse unei dezorganizări timpurii
atunci când potenţialul lor conflictual depăşeşte limita optimismului funcţional
interpersonal.
Nici cuplurile bazate pe similaritate nu sunt lipsite de conflicte. Prezenţa
unor trăsături de personalitate de tip conflictual la ambii parteneri – rigiditate,
suspiciune, explozivitate, întreţin şi amplifică tensiunile conjugale.
Cele prezentate până acum conduc la următoarea idee: principiul
similarităţii sau complementarităţii personalităţilor consorţilor nu corelează în
mod univoc cu armonia sau dizarmonia conjugală, în ambele cazuri cuplurile
putând evolua funcţional sau disfuncţional.8

1.5.2. Posibilele situaţii generatoare de conflict conjugal

În momentele de început ale creării cuplului conjugal, partenerii se cunosc

destul de puţin în ceea ce priveşte aspectele valorice si de esenţă ale
personalităţii, importantă fiind atracţia şi preferinţa irezistibilă pe care o exercită
partenerul şi care, la nivel individual, dezvoltă puternice stări emoţional afecitve.
Unul din elementele care a stat dintotdeauna la baza atracţiei iniţiale
dintre oameni este frumuseţea pe care Stendhal a denumit-o atât de sugestiv „o
promisiune de fericire”.

7
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.148

8
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.149
8
 Atracţie pe care frumuseţea exterioară o exercită prin simpla prezenţă
promite ceva mai mult şi anume o armonie interioară şi o bogăţie de potenţe
spirituale, pe care. Teoretic, frumuseţea fizică nu ar face decât să le reflecte.
Realitatea nu este atât de simplă, căci nu există decât rareori o legătură
directă între frumuseţea interioară şi estetică exterioară.
Dacă se încheie căsătoria în asemenea condiţii cuplul conjugal îşi
desfăşoară activitatea însă, datorită insuficienţei cunoaşterii interpersonale, pot
să apară o serie de disfuncţii care pot duce la dezorganizarea sau chiar la
desfacerea cuplului conjugal. Se produce o trecere bruscă de la etapa de
idealizare a personalităţii partenerului la o etapă de confruntare terestră a celor
doi, pe linia tuturor componentelor structurale de personalitate.
În condiţii de insuficientă cunoaştere interpersonală, partenerii, puternic
marcaţi de emoţia de îndrăgostire, emit judecăţi apreciative pozitive între ei, în
raport cu oricare dintre trăsăturile sau caracteristicile personalităţii. După
căsătorie, în urma desfăşurării vieţii şi activităţii interpersonale specifice
cuplului conjugal, se poate constata de fiecare dintre parteneri că nu există o
concordanţă între aşteptările sale şi comportamentul pe linie de rol al celuilalt
partener. Aici se conturează la nivel individual puternice stări de frustrare, de
nemulţumire, de insatisfacţie nu atât în legătură cu faptul că partenerul său nu
este dotat cu acele capacităţi pe care le aştepta ci mai ales în legătură cu faptul că
el ţine locul acelei persoane de la care se aştepta în mod legitim anumite
comportamente sau acte de conduită. Cei doi parteneri se percep reciproc ca
fiind o piedică ce se va interpune permanent între sistemul propriu de trebuinţe
psiho-afective şi psiho-relaţionale şi multitudinea posibilităţilor de satisfacere
pozitivă a acestora din partea altor persoane. De aceea, ei nu manifestă unul faţă
de celălalt doar indiferenţă, ci şi o atitudine de respingere activă, mergând până
la dezorganizarea cuplului conjugal. În cazul în care nu se ajunge la desfacerea
expresă a căsătoriei, unii parteneri pot întreţine relaţii adulterine cu persoane din
afara cuplului conjugal ceea ce poate duce la răcirea relaţiilor afective dintre soţi
la ultimele sale consecinţe.

9
 Se poate vorbi deci despre nerespectarea sau încălcarea fidelităţii
conjugale, pe care literatura de specialitate o numeşte astfel: „statornicie în
convingeri şi sentimente, persistenţa devotamentului şi credinţei, a atitudinilor
pozitive în raport cu partenerul conjugal. Fidelitatea conjugală presupune
ataşament faţă de soţ, păstrarea cu convingere a comportamentului erotico-
sexual, numai în cadrul intramarital. Fidelitatea conjugala apare în primul rând
ca o obligaţie juridică şi psihologică a persoanei căsătorite, dar menţinerea ei
depinde foarte mult de comportamentul de rol marital al partenerului.” 9
Ceea ce se consideră fundamental pentru conduita unui membru al
cuplului conjugal este faptul că „apropierea comportamentului de rol concret de
modelul social depinde nu atât de caracteristicile intrinseci ale personalităţii
luate izolat cât mai ales de particularităţile concrete de desfăşurare şi evoluţie a
relaţionării interpersonale”.10
Aşa cum am precizat la începutul acestui capitol, „conflictul conjugal
constituie o iminenţă în evoluţia interacţionară conjugală ”, iar fericirea conjugală
este doar o emergenţă către armonie, plămădindu-se în jocul complicat şi
dramatic al rezolvării şi depăşirii dizarmoniilor intra şi interpersonale. Eşecul
conjugal privit şi înţeles ca experienţa de cunoaştere şi de autodezvoltare, este,
prin el însuşi tranzitoriu şi rezolvabil. „Adesea căderea este un mijloc de a te
înălţa mai sus”, spunea W. Shakeaspeare.

1.6. Infidelitatea conjugală

Termenul de iubire pare a fi deosebit de ambiguu, mai ales că prin el se

pot desemna o multitudine de stări afective, de la sentimente fireşti dintre părinţi
şi copii sau cele dintre oameni şi până la relaţiile afective dintre sexe, atât cele
normale cât şi cele uşor sau accentuat alienate.

9
Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, - Familia de la A la Z. Mic dicţionar al vieţii d efamilie, Editura
Stiinţifică , Bucureşti, 1991
10
Mitrofan Nicolae – Dragostea şi căsătoria, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p.138

10
 „… Să spunem că pasiunea în iubire nu este dată de intensitatea
sentimentului şi de dimensiunea cantitativă a erotismului consumat: ea apare ca
o obsesie a imaginaţiei care se focalizează într-o singură direcţie, ca o proiecţie
pustiitoare în perspectiva unei viziuni unilaterale. Iubirea – pasiunea este o
secătuire a spiritului prin hipertrăire, o văduvie a sufletului de orice diversitate
prin care lumea se reduce punctual la un obiect – fiinţa iubită – de cele mai multe
ori o construcţie himerică, o iluzie asumată ce nu are nici un corespondent în
realitate .”11
Ca formă atipică de consum afectiv, iubirea – pasiune a făcut şi face
obiectul marii literaturi.
Iubirea – pasiune solicită şi cheamă prezenţa obstacolelor. Cele mai mari
iubiri sunt imposibile. Când piedicile morale, spaţiale, temporale, nu apar
natural, ele sunt căutate, şi construite chiar de protagoniştii în cauză.
Pasiunea interzisă, cum ar fi cea a adulterului, ce nu poate fi mărturisită,
străpunge frâiele conştiinţei pentru a se adăposti într-o formă subliminală,
printr-un întreg şir de simboluri care se pretează interpretărilor psihanalitice.
Dată fiind evoluţia rapidă a cuplului si noile modele de comportament
marital determinate socio-cultural asistăm în perioada contemporană la o
modificare a atitudinilor şi concepţiilor despre adulter, care tind, pe de o parte,
să-l explice ca pe un simptom al diluării şi devitalizării relaţiei maritale, iar pe de
altă parte să-i minimizeze efectele destructive asupra căsătoriei , considerându-l
ca pe o posibilă supapă, antidot împotriva constrângerilor şi restricţiilor
mariajului monogamic, fără ca prin acesta să se intenţioneze distrugerea sau
substituirea lui.
„Adulterul unui dintre soţi sau al ambilor este un simptom cert al unui
deficit interacţional marital a cărui cauzalitate nu o constituie neapărat
incompatibilităţile psihosomatice reale, cât mai ales inabilităţi şi erori
determinate de o pluralitate de factori - psihologici, interpersonali,
socioculturali.”12.
11
Cucoş Constantin - Minciună, contrafacere, simulare, Editura Polirom, Iaşi, 1997, p.54
12
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.123

11
 Infidelitatea este de cele mai multe ori apreciată ca o reacţie de apărare -
eventual de căutare a unei soluţii compensatorii – la o relaţie maritală
nesatisfăcătoare sau disfuncţională.
Relaţia adulterină nu devine o ameninţare pentru un cuplu decât în
măsura în care, transformată în legătură vitală, implică procese de identificare şi
afinităţi reciproce care creează o autentică comuniune afectivă.
Aceasta nu înseamnă că infidelitatea nu produce o serie de distorsiuni în
conduita de rol şi mai ales în climatul socioafectiv conjugal, dintre care
exacerbarea reacţiilor de gelozie, ostilitate, ranchiună, a şicanelor reciproce sunt
cele mai frecvente. Partenerul abandonat dezvoltă adesea stări depresive, care îl
împiedică să îşi îndeplinească corespunzător celelalte sarcini de rol familial sau
trăieşte într-o stare de stres continuu care îi alimentează agresivitatea,
plăsmuirea unor răzbunări, psihologice dintre cele mai absurde, iniţierea unor
jocuri sociale de urmărire, verificare şi interpretare a elementelor care să
amplifice cupla de trădare, trăită frustrant ca pe o ofensă, ca pe un prejudiciu, ca
pe o ameninţare a integrităţii drepturilor personale. Gelozia otrăveşte viaţa
conjugală, conferindu-i uneori dimensiuni patogene. Cel mai frecvent, complexul
de gelozie exprimă neîncrederea în propriile calităţi relaţionale, auto -
devalorizare, complexe de inferioritate pe lini masculinităţii sau feminităţii,
incapacitate de dăruire şi investire autentică în parteneriate, egocentrism,
imaturitate afectivă.
Urmările infidelităţii sunt tot atât de diverse pe cât de diverse sunt
situaţiile şi persoanele. Ele cuprind un larg diapazon, de la dezorganizări grave,
chiar definitive ale familiei, până la reînnodări spectaculoase ale cuplului
disfuncţional, redând forţa de regenerare a interacţiunii maritale. Atunci când
investiţia afectivă este mare şi satisfacţia obţinută este mică, adulterinul trăieşte
ulterior drama revenirii sale la matcă şi a culpabilităţii resimţite, ceea ce uneori
necesită o psihoterapie de susţinere. În unele cazuri, o evaziune extraconjugală
repară unele momente critice – în special în cazul bărbaţilor – detensionând
relativ relaţia cu partenera conjugală şi având o valoare cathartică şi
compensatorie. Aceştia pot reuşi ulterior o revalorizare a partenerei conjugale şi
12
o optimizare a relaţiei. Femeile adulterine se investesc de obicei afectiv şi sexual,
sperând şi încercând transformarea relaţiei extraconjugale într-o relaţie conjugală
ulterioară. Pericolul desfacerii căsătoriei este mult mai mare în cazul acesta.
Există totuşi o posibilitate crescută de producere a infidelităţii în
condiţiile în care satisfacţia sexuală şi afectivă este constantă, trenantă. Dar există
şi o anumită predispoziţie pentru producerea infidelităţii, generată de întâlnirea
între o anumită structură de personalitate şi o anumită conjunctură socială.
Personalităţile cu trăsături imature afectiv şi instabile, în afară sau sub influenţa
expresă a unor modele de masculinitate sau feminitate ce incită rivalitate,
frustraţii sau nevoi de imitaţie prin faptul că sunt valorizate într-un anumit grup
social, par a fi mai predispuse decât altele la adulter.
S - ar putea conclude că funcţiile afectiv sexuale contribuie, în strânsă
legătură cu alte disfuncţii ale rolului conjugal (şi în primul rând cu cele ale
rolului organizatoric – decizie – execuţie în cuplu) la instituirea şi întreţinerea
unui climat familial tensiv, conflictual.
„… Răcirea treptată a relaţiilor dintre soţi şi perpetuarea eşecurilor
sexuale creează un nivel scăzut de satisfacţie a trebuinţelor de coexistenţă şi de
securitate mutuală , ceea ce demotivează şi subminează treptat interacţiunile de
cooperare, periclitând coeziunea diadică. Înstrăinarea erotică şi sexuală
scindează bazal celula conjugală, făcând loc tentaţiilor adulterine şi alimentând
experienţele infidelităţii conjugale, ceea ce agravează starea de conflict…” 13
Incompatibilităţile sexuale traduc cel mai frecvent defecte interacţionale în
cuplul, rareori fiind incriminaţi factorii organici, morfologici.
„… Comunicarea verbală şi nonverbală constituie cheia psihologică a unei
sexualităţi sănătoase şi satisfăcătoare”14.
Adesea sinceritatea comunicării se reduce în căsătorie doar la problemele
vizând idei , concepţii, atitudini şi dorinţe legate de viaţa materială, de copii, de
relaţiile cu ceilalţi dar, se uită în general că intimitatea se creează mai ales prin
comunicarea sentimentelor, trăirilor, privirilor expresive, gesturilor de tandreţe,

13
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.122
14
Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.116
13
mângâierilor, cuvintelor cu încărcătură emoţională, , atitudinilor admirative şi
încurajatoare, , bucuriei lăuntrice senzoriale de a identifica mereu prezenţa
celuilalt prin mişcare , văz, auz, olfacţie, atingere. Discreţia, sensibilitatea şi tactul
în comunicare par să definească adevărata sinceritate în doi, iar imaginaţia
relaţională este o adevărată aptitudine de a iubi şi de umaniza continuu
sexualitatea.
Conţinutul pozitiv al comunicărilor emoţionale este un univoc necesar în
sexualitate, el creând totodată posibilitatea unor feed-back-uri pozitive în relaţia
maritală.
„Societatea, viaţa socială, condiţia umană, sunt constituite nu numai din
raporturile dintre forţele şi relaţiile de producţie, în cadrul modurilor succesive
de producţie, aşa cum se insistă excesiv şi monoton în manualele de ştiinţe
sociale ci şi din structura stabilă în esenţă şi variabilă şi evolutivă în formele de
manifestare a raporturilor dintre bărbat şi femeie, nereductibile la instinctul de
reproducere, la raport sexual, căci ce înscrie într-un spectru de manifestări
specific umane, psihologice, şi psiho-sociale care fac şi desfac condiţia umană ”. 15

15
Pânzaru Petre - Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene, Editura Albatros, p. 141

14
 Capitolul 2

Aria şi metodologia cercetării

Metodologia desemnează ştiinţa metodelor. În sens literar, metodologia

este ştiinţa integrată a metodelor. Metoda fiind demersul raţional al spiritului,
pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei probleme.
Metodologia în ştiinţele sociale şi comportamentale are două laturi:
1. analiza critică a activităţii de cercetare
2. formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi.
Rezultă că metodologia poate fi definită şi ca analiză a metodelor şi
tehnicilor de realizare şi finalizare a unei cercetări.
Metoda, în general, este un mod de elaborare a fenomenelor naturii şi
societăţii în scopul sesizării procesualităţii : „orice element care prescrie un mod
de a acţiona în efectuarea unei cercetări”.
Tehnicile sunt instrumente de recoltare a datelor, a informaţiilor, formule
concrete pe care le îmbracă metodele.
Tema acestei cercetări este „Probleme conjugale”.

15
 Ipoteza de la care am plecat este „pe măsură ce condiţiile unei vieţi
decente se micşorează cu atât mai mult creşte rata conflictelor în cuplu, paleta
acestora fiind una foarte variată”.
Motivul datorită căruia am ales această temă este unul personal,
nesociologic.
Scopul acestei cercetări este acela de a preciza cât mai exact posibilele
cauze care dau naştere conflictelor în cuplu.
Am folosit în cercetarea chestionare autoadministrate . chestionarul
cuprinde 18 întrebări:
1. de opinie
2. factuale
Aceste întrebări fac referire la conflictele în cuplu, cum şi de ce se produc
ele, ce intensitate au şi cum schimbă relaţia dintre parteneri.
Cercetarea cuprinde 102 subiecţi. Criteriul de baza al alegerii subiecţilor a
fost experienţa unei căsnicii, chestionarul fiind distribuit doar în Valea Jiului.
Figura numărul 1 (%) – Structura după vârste a subiecţilor

Conform figurii numărul 1 , se observă că o treime dintre subiecţi au vârsta

16
cuprinsă între 36-45 ani, o a doua treime între 26-35 ani şi 27,45% au vârsta
cuprinsa între 18-25 ani ,iar restul de 9,8% au vârsta peste 45 ani.
Din figura numărul 2 se observă că jumătate dintre subiecţi au
studiisuperioare(54,91%),apoi mai putin de jumate (42,15%) din totalul
persoanelor chestionate au studii liceale iar 2,94% studii gimnaziale.

Figura numărul 2 (%)- Nivel de studii

Figura
numarul
3 (%)-Sex

Din
figuta
numarul 3 reiese ca mai mult de jumatate din sunt de gen feminin iar mai
mult de o treime sunt de gen masculin.

17
Figura numarul 4(%)-Ocupaţie

Figura numărul 5 (%)-Durata casatoriei

18
 Capitolul 3
Analiză şi interpretare

3.1 Ce înseamna casătoria şi cum o păstrăm?

Din multitudinea de motive care stau la baza unei căsătorii, am fost

surprinsă să constat că majoritatea subiecţilor au „aşezat” la întemeierea
căsătoriei dragostea reciprocă dintre parteneri.
Figura numărul 1(%) -Ce inseamnă casătoria.

Intrucât pare foarte

important că subiectii noştri pun
accentul pe faptul că a te
casători ,înseamnă un amgajament de
fidelitate pe termen lung(50,99%) am
introdus o întrebare referitoare la ce
inseamnă căsătoria cu privire la acest
aspect părerile subiectilor sunt
evidentiate in figura numarul 1,de
mai sus:
După cum era de aşteptat
mai mult de jumătate dintre subiecţi
au considerat ca a te căsători
inseamnă un angajament de fidelitate pe termen lung.
Din restul subiecţilor majoritatea au considerat că este un legămât in
faţa lui Dumnezeu,o mica parte dintre subiecţi considera ca a te căsători
19
inseamnă altceva,iar restul de subiecţi consideră că a te căsători inseamnă un
mijloc de atingere a intereselor materiale.
Multe persoane se sperie de ideea unui angajament solemn .Dar daca o
iubeşti cu adevărat pe persoana cu care inrenţionezi sa te căsătoreşti
angajamentul nu ţi se va parea o povara.Fidelitatea fata de angajamentul
implicat de căsătorie îi va determina pe cei doi să rămână împreuna la bine si la
rău .
Figura numărul 2(%) -Ce ar trebui sa facă soţii pt a menţine căsătoria.

Aproape jumătate dintre subiecţi au considerat ca pe primul loc in

menţinerea căsătoriei se situează evitarea certurilor nemotivate(47,07%),din
restul subiecţilor majoritatea au considerat ca dovezile de dragoste sunt esenţiale
pt a menţine căsătoria, o mică parte dintre subiecţi au considerat că este
important să se pună interesul celuilalt pt a mentine o căsătorie.
Conform tabelului de corelaţie numarul 2 de la Anexe aproape
jumătate dintre subiecţi au considerat că pentru a menţine căsătoria este necesar
ca partenerii sa evite certurile, aceşti subiecţi sunt jumatate de sex masculin , iar

20
mai putin de jumatate sunt de sex feminin.Acesti subiecţi au considerat
urmatoarele:
1. principala cauza care duce la divorţ este lipsa unei comunicări
deschise.
2.motivul de neiertat in aparitia unui conflict este infidelitatea.
Persoanele care au dat raspunsurile prezentate anterior comporta urmatoarele
caracteristici:1.majoritatea sunt de sex masculin
2.nivelul de studii este liceal.
3.au vârsta intre 18-25 ani.

Figura numărul 3(%) -Lucruri care oferă stabilitate in cuplu.

21
 După cum reiese şi din figura de mai sus o căsnicie se bazează pe
dragoste si respect mai bine de jumătate din subiecţi considerând dragostea si
respectul esenţiale,din restul subiecţilor rămaşi marea majoritate(22,54%)
consideră ca doar o comunicare deschisă poate oferii stabilitate cuplului.Ceilalţi
subiecţii considerând că prietenia şi imlicarea redusă a părintilor oferă
stabilitate.

Figura numărul 4(%) -Cel mai important lucru într-o relaţie

22
 Se poate observa în figura de mai sus că subiecţii noştrii pun un
mare accent pe comunicare , ea fiind baza unei căsnicii cu fidelitate maximă,un
aspect foarte important este şi faptul că subiecţii pun accent si pe aspecte ca
încrederea, sinceritatea, fidelitatea si viaţa intimă. Din păcate comunicarea este
un termen inţeles greşit de majoritatea oamenilor.In general comunicarea din
cupluri este la nivel formal, sau este doar o aparenţă a comunicării, de fapt
partenerii refuzând să-şi împărtăsească ideile din simplul motiv de neadaptare la
viaţa conjugală.

Figura numărul 5(%) -Posibilitatea unei casnicii cu fidelitate maximă.

23
 Sunt prezentate opiniile subiecţiilor cu privire dacă ar fi posibil o
căsnicie cu fidelitate maximă.Dintre acestea se observă că mai puţin de jumătate
din subiecţi consideră că ar fi posibilă o căsnicie cu fidelitate maximă,din cei
rămaşi marea majoritate consideră ar fi probabil,iar mai putin de un sfert din
totalul subiecţilor considera ca acest lucru nu ar fi posibil.Sunt multe cauze care
duc la infidelitate si trebuie pe cât posibil evitate.
Faptul de a te căsători pare sa ridice destule dificultăţi,şi fiecare dintre
noi trebuie să fie constient de acest lucru.
Figura numărul 6(%) -Importanţa potrivirii sexuale într-un cuplu.

Putem observa că este importantă potrivirea sexuală adică are si ea un

rol important pentru a evita infidelitatea conjugală.Atât femeile cât si bărbaţii
sunt constienţi de acest lucru foarte important.De multe ori, există fenomenul
24
incă răspândit in ţara noastră ,de a avea loc actul sexual de abia în noaptea nunţii
,fapt care duce la mariajul între două persoane fără a ştii dacă se potrivesc
sexual,fapt care poate conduce la infidelitate , datorită insatisfactiei sexuale.
3 .2. Conflictele „Posibilitate de comunicare sau disolutie
maritala?”
Figura numărul 7(%) -Cauza care duce la divorţ.

Din figura numărul 7 reies urmăoarele:

1.mai putin de jumătate din totalul subiecţilor consideră ca lipsa
unei comunicări deschise duce la divorţ.
2. 36,27% consideră că infidelitatea conjugală duce la destrămarea
cuplului conjugal.
3. 21,56% sunt de părere că o căsătorie bazată pe interese materiale
nu ar rezista pe termen lung.
4. iar o mică parte dintre subiecţi consideră că locuirea la socrii ar
duce la disoluţie maritală.
Aproape jumătate dintre subiecţi – 40,21au fost părere că divorţul
survine în lipsa unei comunicări deschise dintre parteneri. Cauzele lipsei
comunicării sunt multiple: mentalităţi diferite asupra conceptului de căsnicie,
educaţia primită în copilărie, teama de a nu fi greşit înţeles de partener.

25
 Infidelitatea conjugală se situează pe locul al doilea pe lista cauzelor care
pot contribui la apariţia divorţului , această variantă fiind aleasă în proporţie de
36,27%.
Conform tabelul numărul 1 de corelaţii, cei care consideră că principala
cauză care duce la divorţ este lipsa unei comunicări deschise sunt cei care au
următoarele caracteristici:
 Consideră că pentru a menţine căsătoria soţii trebuie să aducă
dovezi de dragoste
 Considera ca un motiv de neirtat in apariţia unui conflict conjugal
este violenţa conjugală.
 Majoritatea sunt de sex feminin.
 Au o vârsta cuprinsa intre 36-45 ani
 Studii liceale.
Figura numărul 8(%) -Perioada in care apar cel mai des conflicte.

Din figura de mai sus reiese ca perioada in care apar cel mai des
conflictele după părerea subiecţilor este la prima relaţie extraconjugală (31,39%),
cea de a doua treime din subiecţi consideră că in primii ani de căsătorie cand
partenerii nu se cunosc.

26
 Se pare că, deşi o cunoaştere insuficientă a partenerului ridică probleme
conjugale în primii ani ai căsniciei, acestea nu par să se aplaneze o dată cu
trecerea timpului ci mai degrabă proporţional cu o mai bună cunoaştere a
partenerului. Putem explica apariţia conflictelor la începutul căsniciei prin aceea
că majoritatea cuplurilor întâmpină dificultăţi în acomodarea maritală şi nu
numai.
Astfel, pot exista mai mulţi factori care pot duce la apariţia tot mai
frecventă a disensiunilor ca de exemplu:
 Mentalităţi diferite asupra vieţii şi conceptului de căsătorie
 Vârsta timpurie pentru începerea unei convieţuiri maritale
 Lipsa de experienţă în ceea ce priveşte o căsătorie anterioară celei
actuale
O altă cauză ar fi aceea că tinerii căsătoriţi nu se tem prea mult de iscare
unor conflicte, deoarece vârsta pe care o au le permite să îşi refacă mult mai uşor
viaţa cu altcineva. Acest sentiment le conferă încredere în forţele proprii, fapt
care creşte considerabil posibilitatea ca mariajul respectiv să sfârşească într-un
divorţ.
Pe măsura trecerii anilor,, conflictele apărute la începutul căsniciei ar
trebui să se risipească, dar, spre surprinderea partenerilor, apar noi conflicte
generate de rutină. Acest cuvânt pare să îi sperie pe parteneri şi să alunge
atmosfera conjugală propice unei vieţi de cuplu reuşite.
Cauzele apariţiei şi instaurării rutinei constante a rutinei provoacă
numeroase conflicte maritale. Soţii par să nu se mai preocupe atât de mult de
viaţa lor în doi ci mai mult fiecare de el. acest vreau se poate datora unui
program de lucru supraîncărcat, a lipsei timpului liber, cât şi a creativităţii
petrecerii acestuia împreună. Cuplul în cauză se confruntă cu o constantă
plictiseală maritală, care se prelungeşte pe măsura trăiniciei căsătoriei. Găsirea
unor soluţii pentru depăşirea acestui impas pare să fie problematică, mai ales în
condiţiile în care stresul cotidian, grija pentru viitorul apropiat – chiar pentru
ziua de mâine – nu lasă loc pentru regăsirea partenerului.

27
 Rutina determină pe soţi, în multiple cazuri, să găsească diversitate şi
noutate în afara căsniciei. Acest dezechilibru conjugal nu este întotdeauna sesizat
de la început, dar adânceşte prăpastia dintre soţi. Deşi, la prima vedere, căutarea
unui sprijin într-o altă persoană, din afara căsniciei pare a fi un lucru firesc,
nevinovat, de cele mai multe ori, duce la apariţia infidelităţii conjugale.
Mai bine de două zecimi din subiecţii chestionaţi – 29% - au fost de părere
că prima relaţie extraconjugală ar duce la apariţia conflictelor vieţii conjugale, ar
duce la apariţia a numeroase conflicte care afectează grav calitatea vieţii de
cuplu, cu atât mai mult cu cât infidelitatea conjugală se poate produce în repetate
rânduri.
Frecvenţa acestui tip de greşeală erodează relaţie de cuplu, fiind tot mai
dificil ca cei doi să readucă armonia în cuplu.
De obicei, conflictele sunt mai uşor de aplanat - dar nu neapărat de
rezolvat – dacă într-o căsnicie există copii. Sunt multiple cazurile în care
partenerii rămân împreună doar pentru a-şi creşte copiii, deşi conflictele maritale
afectează personalitatea şi modul de percepere a propriei familii în care copilul
creşte.
Figura numărul 9(%)-Aparitia neintelegerilor in cuplu.

Ceea ce
se poate
observa
din
figura
numărul
9 e
faptul că mai mult de jumatate din subiecţi au răspuns că neîntelegerile in cuplul
lor apar nici rar/nici des.In general oamenii încearcă să ascundă problemele de

28
ordin familial, datorită faptului că se simt rusinaţi atunci când cineva află de
aceste probleme considerate de majoritatea de ordin intim.
Este recomandabil să se treacă peste această rusine, deoarece
ascunderea, şi negarea situaţiilor negative duce la amplificarea problemelor pâna
in stadiul în care căsnicia este inevitabil distrusă.
Figura numărul 10(%) -Tema discutiilor contradictorii.

Putem
observa că nici una
dintre
caracteristicile
privitoare la
discuţiile
contradictorii cele
mai fregvente cu
soţul soţia , nu a
fost aleasă într-o
proporţie foarte mare. Singurele care s-au evidentiat oarecum au fost
„problemele de comportament”şi „problemele financiare”.
Noi trebuie să fim conştienti că înainte de căsătorie viaţa celor doi
parteneri este foarte frumoasă, dar odată cu trecerea timpului dragostea celor doi
se consolidează pe un anume respect ,iar cei doi parteneri trebuie să comunice cu
privire la problemele apărute. Cei doi parteneri sunt fericiţi in primii ani de
căsătorie dar odata cu aparitia copiilor problemele se amplifică foarte mult.
Figura
numărul 11(%) -
Inferioritatea
profesionala cauză
a conflictelor.

Din figura
29
numărul 11 reiese că mai mult de jumătate din subiecţi nu pot aprecia daca
inferioritatea profesională e o cauză a conflictelor .
Printre motivele invocate de subiecţii care susţin că inferioritatea
profesională nu este o cauză a conflictelor în cuplu se numără:
 Nu contează serviciul dacă este dragoste
 Există dragoste şi e suficient
 Dacă există comuniune de sentimente atunci aceasta rezolvă
totul
 Nu are de-a face profesia cu dragostea şi respectul reciproc
 Nu are legătură cu dragostea

Subiecţii care au considerat inferioritatea profesională drept cauză a

conflictelor în cuplu au aşezat drept fundament următoarele afirmaţii:
 Da, deoarece duce la o lipsa de lucruri în comun
 Partenerii trebuie să provină din aceeaşi scară socială
 Diferă modul de gândire asupra diferitelor aspecte ale vieţii
 Lipsa de comunicare, de puncte comune
 Se întâmplă ca partenerul care are o anumită pregătire
profesională să îşi dorească un partener cu aceeaşi pregătire
 Cel cu o pregătire mai slabă nu se poate bucura de succesele
partenerului său
 Partenerii trebuie să fie pe aceeaşi poziţie socială
 Cei doi gândesc diferit
Putem explica faptul că subiecţii care au considerat că inferioritatea
profesională nu este o cauza a conflictelor fie datorită unor sentimente puternice
pe care le au pentru parteneri, acestea împiedicându-i să se simtă inferiori din
punct de vedere profesional, fie datorită unei gândiri evoluate care îi determină
să se bucure de succesele profesionale ale partenerilor.
Pentru subiecţii care au considerat că inferioritatea profesională
generează conflicte în cuplu, explicaţia ar fi aceea că au primit o educaţie

30
conform căreia poziţionarea pe aceeaşi scară socială a soţilor ar contribui vizibil
la bunul mers al căsniciei, sau se simt inferiori din punct de vedere profesional
faţă de partenerii lor.
Figura numărul 12(%) -Influente pozitive ale conflictelor în
cuplu

Din figura numărul 12 reies următoarele:

1. în primul rând, o influenţă pozitivă a conflictelor în
cuplu ar fi aceea că rezolvă deschis o problemă, această
variantă fiind aleasă de mai mult de o treime din subiecţi.

2. mai puţin de o treime dintre subiecţi au considerat că

conflictele pot fi benefice prin aceea că scot la iveală laturi
până atunci necunoscute partenerului .
31
 Se poate observa că un conflict nu înseamnă numai un motiv de
disoluţie a cuplului, ci şi o modalitate de rezolvare, în mod deschis, a unei
probleme. Deşi la prima vedere nu este modalitatea cea mai convenabilă,
influenţa pozitivă a unui conflict înseamnă, în unele cazuri, rezolvarea sau
aplanarea unor cauze care l-au produs.
Există cupluri în care partenerii nu au suficient de mult curaj să îşi
exprime părerea cu privire la un anumit subiect, evitând abordarea acestuia ,
fapt care conduce în timp la acumularea unor frustrări şi nemulţumiri.
Nemărturisite la momentul potrivit, acestea cresc în intensitate şi ca număr, în
final fiind expuse partenerului sub forma unui conflict. Nu doar femeile sunt cele
care nu abordează o problemă la timp ci şi bărbaţii caută să se sustragă a face faţă
unei situaţii neplăcute. Însă, odată izbucnit conflictul , influenţele acestuia pot fi
uneori pozitive.
În aparenţă, o căsnicie se poate desfăşura într-un mod armonios fără ca
partenerul să ştie dacă jumătatea sa are sau nu secrete faţă de el. multe cupluri se
pot declara cu uşurinţă mulţumite de căsnicia lor, fără să ştie însă ce se poate
ascunde în spatele vieţii celor doi. O cunoaştere profundă a partenerului nu se
poate realiza într-un anumit număr de ani petrecuţi împreună, tocmai de aceea,
un conflict poate spune multe despre felul în care pot reacţiona partenerii la
iscarea acestuia şi despre comportamentul lor în găsirea unei soluţii.
Se pare că zicala conform căreia „adevărata faţă a omului se cunoaşte în
situaţii mai puţin plăcute” rămâne valabilă şi în ceea ce priveşte cuplul conjugal.
Fiecare dintre noi intră în instituţia maritală cu o mentalitate deja
formată asupra căsătoriei. Din păcate, aceste idei preconcepute nu coincid
întotdeauna cu adevărata viaţă în doi care ne aşteaptă. Astfel, visele din
adolescenţă, despre căsnicia perfectă se spulberă în faţa unei căsnicii care nu este
tocmai ceea ce ne-am dorit.
Figura numărul 13(%) -Motiv de neiertat in aparitia unui conflict.

32
 Fiecare
dintre noi o să
fim nevoiţi să
avem un
partener de
viaţă şi să trecem prin anumite probleme şi trebuie să ştim să le facem faţă .Ceea
ce putem observa din figura de mai sus principalul motiv care duce la apariţia
unui conflict este violenta conjugala, mai mult de o treime dintre subiecţi
consideră că ar fi infidelitatea şi în cel mai mic procent consideră că ar fi
alcoolismul.
In urma corelării cu privire la motivele de neiertat cu alte variabile,reiese
faptul că femeile cu studii liceale consideră că violenţa conjugală este un motiv
de neiertat in aparitia unui conflict conjugal.

Concluzii şi sugestii
Cercetarea efectuată a vrut să surprindă cauzele conflictelor în cuplu şi
influenţele lor asupra partenerilor.
Din capitolul Analiza şi interpretare au reieşit următoarele aspecte:
1. oamenii se căsătoresc deoarece îşi poartă o dragoste reciprocă
2. partenerii cuplului conjugal îşi menţin căsătoria prin evitarea
certurilor nemotivate solid
33
 3. majoritatea sunt de părere că fundamentul unei căsătorii ar
reprezenta-o concubinajul, acesta ajutând la o mai bună
cunoaştere a partenerilor
4. lipsa de comunicare este factorul numărul 1 în apariţia
conflictelor
5. conflictele apar cel mai des atunci când intervine rutina
6. tipul de conflict predominant este cel de natură materială
7. inferioritatea profesională nu reprezintă o cauza a conflictelor
8. conflictele rezolvă deschis o problemă
9. stabilitatea în cuplu este dată de dragoste şi respect reciproc
10. soţul provoacă dispute printr-o implicare superficială în propriul
mariaj
11. soţia exagerează cu privire la lucrurile mărunte, fapt care poate
contribui la apariţia conflictelor
12. principala cauză a divorţului este lipsa unei comunicări deschise.

Indiferent de cum evoluează societatea, oamenii se vor căsători din

`motive diferite, căutând o persoană cu care să îşi împartă viaţa şi să
construiască un viitor împreună.
Căsătoria nu mai este privită ca o instituţie inchizitorie, mai ales că
apariţia concubinajului vine în ajutorul celor doi, înainte ca relaţia să fie
oficializată.
Părerea mea este că, disputele (conflictele) ar trebui discutate şi aplanate
indiferent de natura lor, prin intermediul comunicării, iar în cazul în care
partenerii nu mai sunt în stare să îşi salveze căsnicia singuri este indicată
consilierea psihologică a acestora în legătură cu problemele conjugale.

34
 BIBLIOGRAFIE

1. Cucoş Constantin - Minciună, contrafacere, simulare, Editura

Polirom, Iaşi, 1997
2. Deculescu Adriana – Dragostea, Editura Medicală, Bucureşti,
1971
3. Mitrofan Iolanda – Cuplul Conjugal, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989
4. Mitrofan Nicolae – Dragostea şi căsătoria, Editura Stiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984
5. Mitrofan Iolanda, Mitrofan Nicolae, - Familia de la A la Z. Mic
dicţionar al vieţii de familie, Editura Ştiinţifică , Bucureşti, 1991

35
6. Neculau Adrian coord. – Comportament şi civilizaţie, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987
7. Negreanu Elisabeta, Mihaela Ionescu – „Educaţia în familie.
Repere şi practici actuale”, Bucureşti , 2006
8. Pânzaru Petre - Condiţia umană din perspectiva vieţii
cotidiene, Editura Albatros
9. Popescu Tudor – „ La vârsta majoratului ”, Ed. Politică,
Bucureşti, 1968
10. portal sociologie.ro
11.psiholog.proeducation.md
12.Rădulescu Sorin – „ Sociologia Vârstelor ”, Ed. Hiperyon XXI,
Bucureşti, 1994

36