TULBURARILE DE ANXIETATE

DESCRIERE
DIAGNOSTIC
RECUNOAŞTERE
 FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE ANXIETATE
LA COPII ŞI ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)
Tulburarea Caracteristici esenţiale

Fobia Teama pronunţată şi persistentă de obiecte şi situaţii specifice.

specifică
4 tipuri: animale, injecţii, mediul înconjurător şi altele.

Tulburarea Prezenţa unui atac de panică recurent şi neaşteptat (ex. perioade

de panică diferite de frică intensă care sunt însoţite de simptome somatice şi
cognitive. Apar preocupari persistente privind posibilitatea de a face
un nou atac, îngrijorări cu privire la implicaţiile sau consecinţele
atacului de panică sau la o importantă schimbare comportamentală care
s-ar datora atacului.

Agorafobia Anxietatea legată de prezenţa în locuri sau situaţii din care este dificil
să scapi sau în care nu poţi primi ajutorul de care ai nevoie (ex. în caz
că ai un atac de panică sau ai simptomele caracteristice atacului).
FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE
ANXIETATE LA COPII ŞI
ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)
Tulburarea Caracteristici esenţiale
Fobia socială (adesea Teama pronunţată şi persistentă de situaţii sociale sau de
cunoscută ca tulburarea situaţii care presupun performare.
de evitare)

Obsesii recurente şi/sau compulsii. Obsesiile sunt idei

Tulburarea obsesiv- persistente, gânduri, impulsuri sau imagini care sunt trăite ca
compulsivă fiind intruzive şi inadecvate ceea ce conduce la o anxietate
pronunţată.

Compulsiile sunt comportamente repetitive sau acte mentale

care au scopul de a reduce anxietatea.
Urmează expunerii la un eveniment traumatic extrem care
Stresul posttraumatic determină o frică intensă, neajutorare sau groază. Persoana
dezvoltă un tipar caracteristic al simptomelor care include:
reexperimentarea evenimentului traumatic, evitarea persistentă
a stimulilor asociaţi cu trauma, un arousal crescut.
FOBIILE ŞI TULBURĂRILE DE
ANXIETATE LA COPII ŞI
ADOLESCENŢI (DSM-IV-TR)

Tulburarea Caracteristici esenţiale

Tulburarea de Anxietate şi îngrijorare excesivă şi de durată în
anxietate legătură cu anumite evenimente sau activităţi.
generalizată

Tulburarea de Anxietatea excesivă care apare în legătură cu

anxietate de separarea de casă sau de persoanele de care copilul
separare este ataşat.
ANXIETATEA DE SEPARARE

Anxietatea de separare este una dintre cele mai

frecvente tulburări de anxietate întîlnite la
copii.
 ANXIETATEA DE SEPARARE
 Anxietatea de separare este o reacţie normală în dezvoltarea copilului
dacă nu se intensifică şi nu depăşeşte un anumit interval de vârstă, fiind
specifică copilăriei foarte mici.

Ce este anxietatea de separare?

 O frică excesivă care apare ca răspuns la separarea reală sau imaginară a
copilului de persoana de care este ataşat (cel mai adesea unul din
părinţi).
 O dezvoltarea neadecată şi excesivă a anxietăţii legată de separarea de
casă sau de persoana de care copilul este ataşat.

Aproximativ 12% dintre copii vor suferi o tulburare de anxietate de

separare inainte de implinirea varstei de 18 ani. Tulburarea de
anxietate de separare are trei varfuri : intre 5 si 6 ani, 7 si 9 si 12 si 14
ani.
 DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE
SEPARARE ŞI ANXIETATEA DE
SEPARARE
Teama de separare este o reacţie emoţională firească care apare în
intervelul de dezvoltarea 6-18 luni, când se formează relaţia de ataşament,
şi dispare în jurul vârstei de 30 luni o dată cu dezvoltarea cognitivă şi
fizică a copilului.

Reacţii normale ale fricii de separare:

 Plâns în anumite situaţii (părinţii pleacă de acasă, în vizită etc);
 Teama de persoane necunoscute;
 Refuzul de a sta cu alte persoane decât părinţii;
 Stări de furie intensă când e lăsat cu persoane necunoscute (ex.plânge, ţipă
când parinţii îi spun că în următoarele ore va sta cu vecina);
 Verifică periodic prezenţa adulţilor (ex. caută părinţii din cameră în
cameră);
DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE
SEPARARE ŞI ANXIETATEA DE
SEPARARE

 Devine agitat când e separat sau urmează a fi separat de persoana de

referinţă. (ex. începe să plângă când sesisează că mama se îmbracă
cu hainele de serviciu, înainte de a pleca de acasă la grădiniţă
începe să devină agitat şi “neascultător”);
 Refuză să exploreze locuri noi fără prezenţa persoanei de referinţă
(ex.merge la plimbare doar dacă este însoţit de părintele de care este
ataşat);
 Insistă să doarmă cu persoana de care e ataşat şi se trezeşte în timpul
somnului pentru a verifica prezenţa adultului lângă el (ex. adoarme
doar dacă e în camera parinţilor şi împreună cu ei).
DIFERENŢA ÎNTRE TEAMA DE SEPARARE
ŞI ANXIETATEA DE SEPARARE

Anxietatea de separare apare atunci când distresul şi reacţiile

comportamentale asociate situaţiei de separare sunt neadecvate raportat
la vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului.

Spre deosebire de teama de separare, anxietatea de separare este o

tulburare care se manifestă prin:
 Trăiri emoţionale mult mai intense care se menţin o durată mai mare de
timp şi care se exprimă într-o multitudine de situaţii (copilului îi e
teamă să rămână cu persoane necunoscute chiar şi acasă);
 Refuzul de a merge la grădiniţă cu altcineva decât cu adultul de care e
ataşat;
 Refuzul de a dormi singur;
RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE

Simptomele fizice:
 dureri de stomac,

 ameteli, accelerarea batailor inimii,

 respiratie superficiala,

 Momentul in care apar aceste acuze fizice este un bun indiciu pentru
identificarea anxietatii de separare.
De exemplu, parintii pot auzi aceste acuze in dimineata unei zile de
gradiniţă, dar nu si in weekend.
RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE
Gandurile anxioase:
Îngrijorari legate de separare si de a ramane singur. Copii mici nu-si
pot exprima o ingrijorare specifica, ci mai degraba refuza sa faca un
anume lucru. Copii mai mari si adolescentii isi exprima ingrijorarea
ca „ceva rau” li se poate intampla lor sau parintelui/persoanei care il
ingrijeste. Gandurile cele mai frecvente sunt:
 „Daca i se intampla ceva rau mamei sau tatalui?”
 „Daca ma ratacesc?’”
 „Daca bunica nu vine sa ma ia de la grădi?”
 „Daca voi fi rapit?”
 „Daca ma imbolnavesc si mama nu este langa mine sa ma ajute?
RECUNOAŞTEREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE
Simptomele comportamentale la copiii mici: plansete, se agita , se agata de
parinti cand anticipeaza o despartire sau se despart de parinti; dificultati de a
adormi singuri si au cosmaruri pe teme legate de despartire sau moartea celor dragi.

Adesea copiii vor spune:

 „Nu ma lasa singur!”
 „Unde te duci?”
 „Mama, nu pleca!”

Vor refuza sa:

 Fie singuri in camera;
 Stea la grădiniţă si sa participe la diverse activitati pana cand o persoana de
incredere nu sta cu ei;
 Stea acasa cu babysitter cand parintii sunt plecati;
 Sa doarma singuri;
CONSECINŢELE ANXIETĂŢII DE
SEPARARE

 Reprezintă un important factor de risc pentru dezvoltarea

atacurilor de panică la vârsta adolescenţei.
 Blocheză accesul copilului la contextele care-l ajută să se
dezvolte corespunzător (refuză să meargă la grădiniţă, să se
implice în activităţi specifice vârstei etc.).
 Conduce la accentuarea nivelului de stres din familie
deoarece tulburarea copilului limitează activităţile fraţilor
şi părinţilor.
TEAMA DE A FI SINGUR
SAU
TEAMA DE ABANDON

Simptome cheie în
anxietatea de separare
TEAMA A FI SINGUR SI TEAMA DE A FI
ABANDONAT - CONTEXTELE DE
EVITARE

 Cameră  Şcoală
 Baie  Maşină

 Bucătărie  Locul de joacă

 Scări  Activităţile extraşcolare

 Beci  A sta cu un străin (ex.

 Dormitor bona)
 Pod  Petreceri

 A dormi în altă parte

COMPORTAMENTELE DE SIGURANŢĂ
ALE COPIILOR

Persoane/animale Locuri

 Adultul de referinţă/  Casa

Părintele  Casa rudelor
 Rude  Casa celui mai bun
 Sora/fratele prieten
 Animalul preferat  Camera părinţilor

 Cel mai bun prieten  Camera sorei/fratelui

 Profesor  Locurile familiare

COMPORTAMENTELE DE SIGURANŢĂ
ALE COPIILOR

Obiecte Acţiuni

 Lumina de noapte  Sun/chem părintele

 „Păturica” de somn  Cer promisiuni specifice

 Jucăria specială  Îl urmez peste tot pe

 Cartea specială părinte, ca o „umbră”

 Alimente/băuturi  Dorm cu cineva apropiat

 Stau cu profesorul

 Mă implic în activităţi
favorite
EVALUAREA ÎN ANXIETATEA DE
SEPARARE

Evaluarea este un proces dinamic şi

continuu pe tot parcursul procesului de
terapie.
OBIECTIVELE EVALUĂRII

 Anxietatea de separare
 Comportamentele problematice ale copilului

 Temperamentul copilului

 Ataşamentul

 Psihopatologia părintelui

 Contextul familial
INFORMAŢII RELEVANTE ÎN
EVALUAREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE

Experienţe timpurii:

 Reacţia faţă de străini;

 Reacţia faţă de contexte/situaţii noi;

 Reacţia copilului la grădiniţă;

 „Timiditate”/Izolare, precauţie în comportament;

 Dificultatea de a dormi singur/ă;

INFORMAŢII RELEVANTE ÎN
EVALUAREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE

Istoricul familiei:

 Tulburări emoţionale (în special de anxietate şi/sau

depresie);
 Tulburare de anxietate de separare şi/ sau panică;

 Inhibiţie comportamentală;

 Ataşament insecurizant;

 Tratament/medicaţie;
INFORMAŢII RELEVANTE ÎN
EVALUAREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE

Evenimente adverse:

 Spitalizare ;
 Pierderi în familie (deces);

 Separare/divorţ;

 Recăsătorire ;

 Schimbarea locuinţei;
CUM COMUNICĂM DIAGNOSTICUL DE
ANXIETATE DE SEPARARE

Indicaţi familiei câteva lucruri prin care ar putea ajuta copilul să reducă
anxietatea:

 Incurajati copilul sa reduca asigurarile. Copii cu anxietate de separare cauta

adesea reasigurari de la parintii lor.
Întrebari: „Sigur nu pleci dincolo de curtea din spate a vecinilor?’ „Esti sigura ca
nu ma vei lasa la gradinita?”

Cand copilul cauta reasigurari insistent si repetat:

 Spuneti-i ca este vorba despre teama. Copilul cauta intodeauna reasigurari
pentru ca anxietatea il copleseste.
 Spuneti-i ca va poate cere asigurari doar o singura data.
 Stabiliti cu copilul dumneavoastra un plan pentru reducerea anxietatii care sa
nu se bazeze pe reasigurari.
REACŢIA PĂRINTELUI LA
ANXIETATEA DE SEPARARE A
COPILULUI

Reacţiile tipice sunt cele de:

 Hiperprotecţie: îi permite copilului să evite

contextele provocatoare de anxietate;
 Reasigurare;

 Coerciţie: ca metodă de a elimina comportamentele

de siguranţă ale copilului (ex. când solicită
promisiunea de a nu fi lăsat singur sau de a nu pleca
mama de acasa, de a da telefoane, etc.) şi reacţiile
lui emoţionale (ex. crizele de plâns, reacţiile de
furie).
INTERVENŢIE
Program de intervenţie cognitiv-comportamentală :
 Intervenţia adresată copilului: controlul îngrijorărilor, exerciţii de
relaxare, flexibilitatea cognitivă prin modificarea distorsiunilor
cognitive, flexiblizarea convingerilor de perfecţionsim, modificarea
atitudinii faţă de greşeală şi eşec, identificarea comportamentelor de
asigurare şi reducerea lor, expunerea la situaţiile de separare,
dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională, învăţarea relaţiei
frică-evitare, frică-anxietate;

 Intervenţia adresată părintelui;

INTERVENŢIA ADRESATĂ
PĂRINTELUI

Informaţii despre frică şi despre anxietatea de separare

Frica este o emoţie normală şi foarte frecventă în rândul copiilor:

 90% dintre copiii cu vârste între 2 şi 14 ani manifestă cel puţin o frică de
intensitate moderată sau intensă;
 40% dintre copiii cu vârste între 6 şi 12 ani manifestă cel puţin 7 sau mai
multe frici;
 Teama de separare este o reacţie normală de dezvoltare;
 40% dintre copii manifestă teama de separare;
 Debutul anxietăţii de separare este în jurul vârstei de 6-7 ani;
MANIFESTAREA ANXIETĂŢII DE
SEPARARE:

 identificarea reacţiilor somatice în contexte specifice de separare (ex.

înainte de gradinita sau în vacanţă la bunici);
 identificarea comportamentelor de evitare (ex. refuzul de a merge la o
petrecere sau la un program extraşcolar) asociate cu frica de a fi singur
sau de abandon;
 identificarea comportamtelor de siguranţă ale copilului (ex. nevoia ca
mama să stea cu copilul în timpul activităţilor extraşcolare sau să vină să
o ia sau să îl ia la o oră fixă);
 reducerea comportametelor de siguranţă va duce la o creştere a anxietăţii
de separare pe temen scurt/mediu; părinţii trebuie să se aştepte ca la
începutul terapiei anxietatea să crească odată ce sunt reduse
comportamentele de siguranţă şi o dată ce copilul se expune la situaţiile
de separare;
 identificarea reacţiilor somatice, a reacţiilor emoţionale de frică, teamă,
nelinişte, comportamentele de evitare şi comportamentele de siguranţă.
 CE POT FACE PĂRINŢII ÎN SITUAŢIILE ÎN
CARE COPIII AU ANXIETATE DE
SEPARARE.
 Încurajaţi copiii să dezvolte comportamentele de autonomie personală (să se imbrace
singuri, să se hrănească singur, să doarmă singur etc.).
 Creaţi copiilor oportunităţi să desfăsoare activităţi în afara contextului familial, pentru
a putea să stabilească relaţii de prietenie cu alţi copii.
 Modelaţi comportamentul copilului dvs. prin modul în care interacţionaţi cu alte
persoane (salutaţi persoanele, iniţiaţi o conversaţie cu vânzătoarea de la magazin).
 Modelaţi acceptarea emoţiilor de teama ca fireşti, nu ca ruşinoase sau ameninţătoare.
 Nu vorbiţi în locul copilului dvs. Încurajaţi-l pe el să răspundă la întrebări.
 Nu încurajaţi comportamentele de evitare, ci încurajaţi copilul să intre în situaţiile
sociale pe care le evită (petreceri, jocul cu alţi copii, activităţi extraşcolare).
 Valorizaţi eforturile copilului de a face schimbări în comportamentul său;
 Nu pedepsiţi copilul pentru refuzuri sau evitări, nu-l ironizaţi, nu îl ameninţaţi cu
expunerea publică, nu îi aduceţi injurii în public sau în privat