Dizabilitatea la copii

Conceptul de dizabilitate apare ca rezultant` a interac]iunii mai multor factori

- atât cei care ]in \n principal de individ (condi]ii de s`n`tate, legate de structuri
[i func]ii ale organismului), a celor care ]in de activitate [i participare, cât [i cei
contextuali (mediul [i factorii personali); (Vrasmaș T., Vrasmaș E., et. al., 2005, p.13).
Definirea dizabilității are și ea o istorie, asupra careia nu ne vom opri. Vom identifica actuala
perspectivă de definire a dizabilității, pentru a identifica diferențele față de CES și legăturile
existente. Încercând definirea dizabilității, avem posibilitatea să înțelegem mai bine dezvoltarea
umană și nenumăratele ei fațete.
Primul element al definiției dizabilității accentuează că aceasta constituie o formăde
manifestarea condiției umane. Nu este excepțiasau specialul, ci este un mod de a existapentru
unii indivizi. Această definire ne pune problema recunoașterii complexității individualității
umane, din perspectiva recunoașterii umanității și a drepturilor omului. Se precizează faptul că
fiecare omare dreptul de a fi considerat, înainte de a i se identifica o problemă de dezvoltare, ca ...
un OM.
„Dizabilitatea denotăaspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de
sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factori de mediu şi personali)” (Clasificarea
Internaţională a Funcţionării, Sănătăţii şi Dizabilităţii cunoscută sub denumirea de CIF adoptată
de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2001, versiunea generală tradusă în limba română în
anul 2004, iar cea pentru copii şi tineri în anul 2012, p.228).
În CIF, termenul de “dizabilitate”este utilizat pentru a desemna un fenomen multi-dimensional
care rezultă din interacţiunea dintre oameni şi mediul lor fizic şi social.
OMS recunoaşte că, în ciuda eforturilor depuse de toată lumea, chiar termenii utilizaţi în
clasificare pot să fie stigmatizanţi şi să pună etichete.
Se precizează cădizabilitatea este produsă de interacţiunea dintre trăsăturile de sănătate
şi factorii contextuali. Aşa stând lucrurile, indivizii nu trebuie să fie reduşi la, sau
caracterizaţi exclusiv din perspectiva afectărilor, limitărilor în activitate sau a restricţiilor
înparticipare cu care se confruntă. (Vrasmas E., Gălbinașu F., 2016, p.21).

Organizația Mondială a Sănătății a realizat în ultimii anii o definiție a termenului de dizabilitate.

Astfel, Dizabilitatea (incapacitatea) (engl. ‘disability’, franc. ‘incapacite’) \nsumeaz` un
num`r de limit`ri func]ionale, ce pot fi \ntâlnite la orice popula]ie din lume.
Dizabilitatea (incapacitatea) deriv` dintr-o deficien]`, este determinat`, dar nu \n
mod obligatoriu [i univoc, de o deficien]`. Dizabilit`]ile sunt determinate, cauzate de
deficien]e (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condi]ii de s`n`tate (boli mintale/
neuropsihice) dar depind [i de mediu. (Vrasmaș T., Vrasmaș E., et. al., 2005, p.12).
Vrasmaș T., Vrasmaș E., Oprea V., Nicolae S. (2005). Ghid pentru cadre didactice de
sprijin. București: Ed. Vanemonde.

Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi –Legea nr.221/2011) are doua paragrafe
cu tenta de definire a dizabilității.
Primulmenţionează „faptul că dizabilitatea este un concept în evoluţie şi că acesta rezultă din
interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care
impiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu
ceilalţi”(Preambul).
A doileaprecizează că: „Persoanele cu dizabilitati le includ pe acelea care au deficienţe pe
termen lung, din punct de vedere fizic, mintal (mental), intelectual sau senzorial, care
îninteracţiune cu diferite bariere pot impiedica participarea lor deplină şi eficientă în
societate, pe baze egale cu ceilalţi” (art. 1, Scop).
În virtutea acestor definiţii, relaţia deficienţă/dizabilitate este una de la parte (componenta) –
deficienţa -la întreg (dizabilitatea). Altfel spus, deficienţa este doar o componentă (şi o premisă) a
dizabilităţii (handicapului).
În perspectiva educației incluzive problematica dizabilității este centrală, avînd în vedere
focalizarea pe copiii care sunt cei mai numeroși între cei vulnerabili și care întâmpină cele
mai multe bariere în integrarea educațională și socială.

Într-o estimare globală, se precizează că aproape 93 de milioane de copii –sau 1 la 20 din cei de
14 ani sau mai mici -trăiesc cu o dizabilitate moderată sau severă de un anumit tip (The State of
the World's Children, UNICEF, 2013, p.3).
În același timp însă, modelul incluziunii educaționale/școlare are în vedere toți copiii care au
Cerințe Educaționale Speciale (CES), întâmpină deci dificultăți de învățare (mai ușoare sau mai
severe), nu doar pe cei cu dizabilități.
În acest sens, evoluțiile legate de proiectarea și implementarea educației incluzive se leagă de
modul de abordare a problematicii copiilor cu dizabilități, dar nu poate rămânedoar la acestea, ci
se referă la toată gama CES (determinate de sărăcie, discriminare de orice natură sau apartenența
la anumite grupuri sociale marginalizate etc), pentru a crește calitatea învățării și educației tuturor
copiilor și a înlătura barierele cu care aceștia se confruntă în procesul de integrare școlară și
socială.
Dreptul la educație al persoanelor cu dizabilități este astăzi extins prin recunoașterea la nivel
internațional a dreptului la educația incluzivă și deci la asigurarea tuturor principiilor care
guvernează această perspectivă: egalizării de șanse, nondiscriminării, normalizării. p.22
Elocvent în acest sens este articolul 24 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu
dizabilități (2007):

. Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la educaţie. În vederea realizării acestui
drept, fără discriminare şi cu respectarea principiului egalităţii de şanse, statele părţi vor asigura
unsistem educaţional incluziv la toate nivelurile, precum şi formarea continuă, îndreptată spre:
a) dezvoltarea pe deplin a potenţialului uman, a simţului demnităţii şi a propriei valori, consolidarea
respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi pentru diversitatea umană;
b) dezvoltarea personalităţii, talentelor şi creativităţii proprii persoanelor cu dizabilităţi, precum şi a
abilităţilor lor mentale şi fizice, la potenţial maxim;
c) a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să participe efectiv la o societate liberă.
2.În îndeplinirea acestui drept, statele părţi se vor asigura că:
a) persoanele cu dizabilităţi nu sunt excluse din sistemul educaţional pe criterii de dizabilitate, iar
copiii cu dizabilităţi nu sunt excluşi din învăţământul primar gratuit şi obligatoriu sau din învăţământul
secundar din cauza dizabilităţii;
b) persoanele cu dizabilităţi au acces la învăţământ primar incluziv, de calitate şi gratuit şi la
învăţământ secundar, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, în comunităţile în care trăiesc;
c) se asigură adaptarea rezonabilă a condiţiilor la nevoile individuale;
d) persoanele cu dizabilităţi primesc sprijinul necesar, în cadrul sistemului educaţional, pentru a li se
facilita o educaţie efectivă;
e)se iau măsuri eficiente de sprijin individualizat în amenajarea mediului care să maximizeze
progresul şcolar şi socializarea în conformitate cu obiectivul de integrare deplină.
3. Statele părţi vor asigura persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a-şi dezvolta competenţe care să
le faciliteze participarea deplină şi egală la procesul de învăţământ şi ca membri ai comunităţii. În
acest scop, statele părţi vor lua măsurile adecvate, inclusiv prin:
a) facilitarea învăţării caracterelor Braille, a sistemelor alternative de scriere, a mijloacelor
augmentative şi alternative, a mijloacelor şi formelor de comunicare şi orientare şi a aptitudinilor de
mobilitate, precum şi facilitarea sprijinului şi îndrumării între persoanele cu aceleaşi probleme;
b) facilitarea învăţării limbajului mimico-gestual şi promovarea identităţii lingvistice a persoanelor cu
deficienţe de auz;
c) asigurarea educaţiei persoanelor şi mai ales a copiilor, care sunt nevăzători, surzi sau cu surdo-
cecitate, prin cele mai adecvate şi individualizate limbaje, căi şi modalităţi, precum şi în medii care să
le favorizeze o maximă dezvoltare şcolară şi socială.
4. Pentru a sprijini exercitarea acestui drept, statele părţi vor lua măsurile adecvate pentru angajarea de
profesori, inclusiv profesori cu dizabilităţi, calificaţi în limbajul mimico-gestual şi/sau Braille, şi
pentru formarea profesioniştilor şi personalului care lucrează la toate nivelurile educaţionale. O astfel
de formare va presupune cunoaşterea problematicii dizabilităţii şi utilizarea modalităţilor,
mijloacelor şi formatelor augmentative şi alternative adecvate de comunicare, a tehnicilor şi
materialelor educaţionale potrivite pentrususţinerea persoanelor cu dizabilităţi.
5.Statele părţi se vor asigura că persoanele cu dizabilităţi pot avea acces la învăţământ superior,
formare vocaţională, educaţie pentru adulţi şi formare continuă, fără discriminare şi în condiţii de
egalitate cu ceilalţi. În acest scop, statele părţi se vor asigura că persoanelor cu dizabilităţi li se
oferăadaptări adecvate. p.23

Copiii cudizabilităţise confruntă încă cu o excluziune flagrantăde la educaţie –aceştia

reprezentând o treime din totalul copiilor neşcolarizaţi. Copiii care muncesc, cei care aparţin
grupurilorindigene, populaţiei ruraleşiminorităţilorlingvistice, copiiinomazişiceiafectaţi
deHIV/SIDAsuntalte grupurivulnerabile.În toateaceste cazuri, problematica degen joacă
unrolsemnificativ (UNESCO, 2009, p.7). (Vrasmaș E., Gălbinașu F., 2016, p.30).

CONVENȚIA PRIVIND DREPTURILE

PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
DIN 2007,
ratificată prin Legea 221/2010

Articolul 7
Copii cu dizabilităţi
1. Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că minorii cu
dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.
2. În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi, va fi luat în considerare cu
prioritate interesul superior al copilului.
3. Statele părţi vor asigura copiilor cu dizabilităţi dreptul de a-şi exprima liber
opiniile în toate aspectele care îi privesc, ţinând seama de opiniile lor în funcţie
de vârstă şi de gradul de maturitate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii, şi că,
în realizarea acestui drept, li se asigură asistenţa adecvată dizabilităţii şi vârstei.
http://anpd.gov.ro/web/conventia/
Copiii cu dizabilități nu sunt bineveniți în şcoli şi grădiniţe; nu există o curriculă adaptată
pentru ei, chiar dacă
legislația garantează liberul acces al copiilor cu dizabilităţi la educaţie. “Şcolile speciale
pentru copii cu handicap”
sunt încă în funcţiune, în ciuda faptului că acestea sunt expresia segregaționismului şi nu
oferă servicii
educaţionale adaptate nevoilor specifice ale diferitelor tipuri de dizabilitate.
☛ Copiii cu diferite tipuri de dizabilităţi sunt comasaţi în aceleaşi clase și sunt educaţi după
aceeași curriculă.
Excepție fac numai câteva şcoli speciale dedicate copiilor cu surdocecitate. Dincolo de faptul
că însăşi calitatea
serviciilor oferite în școlile speciale este departe de a fi, cel puţin normală, numărul acestor
şcoli este foarte mic.
Numărul variază de la 3 la 5 şcoli speciale în fiecare județ din România.
☛ Copiii cu dizabilităţi şi în special cei cu dizabilităţi intelectuale
nu beneficiază mediu adaptat și servicii de intervenție
necesare pentru dezvoltarea lor normală. Acestea sunt
efectuate sporadic, incoerent şi de cele mai multe ori părinţii
sunt nevoiți să găsească soluții pe cont propriu, prin eforturi
extreme, care sunt mai mult sau mai puţin viabile pentru
copiii lor. (***Raport anual de sinteză 2012. CEDCD. p.10).