I.1.

CONCEPTELE DE DEFICIENTA, INCAPACITATE, HANDICAP

a)Termenul de "deficienta" semnifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri a unei
functii ( anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a
unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu
deosebire carente afective.

Termenul de " deficienta" include si o serie de ailti termeni cu o semnificatie si o sfera

semantica mai ingusta cum ar fi:

"deficit"- desemneaza intelesul cantitativ al deficientei, adica ceea ce lipseste pentru

a completa o anumita cantitate sau intregul;

"defectuozitate"- se refera la ceea ce determina un deficit;

"infirmitate"- diminuarea sau absenta uneia sau mai multor functiuni importante
care poate fi reeducata, compensata, sau supracompensata. Dupa datele UNESCO
infirmitatea se limiteaza numai la deficienta motorie.

"invaliditatea"- implica pierderea sau diminuarea temporara sau permanenta a

capacitatii de munca;

"perturbarea"- se refera la abaterile de la norma;

b)"Incapacitatea" desemneaza un numar de limitari functionale, cauzate de

disfunctionalitati ( deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate sau de
mediu, de boli mintale/ neuropsihice. Aceste disfunctionalitati, conditii sau boli pot fi
permanente sau temporare, reversibile sau ireversibile, progresive sau regresive.

Incapacitatea poate fii evaluata prin:

Probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenta, la pierderea auzului,

a coeficientului de vedere, a gradului de dezvoltare motorie;

Investigatii sociologice care urmaresc consecintele incapacitatii, asupra relatiilor

si vietii sociale a persoanei deficiente;

Consecintele pe plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv de

inadaptare propriu zisa.Marginalizare, inegalitate, segregare, excludere;
c) Termenul de " handicap " se refera la dezavantajul social, la pierderea sau limitarea
sanselor unor persoane de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti
membri ai acesteia.

Handicapul rezulta din relatia care se constituie intre persoanele cu deficiente si mediul
inconjurator, cu deosebire in unele activitati organizate de societate, ca de exemplu
informatiile, comunicarea si educatia, care pot impiedica persoanele cu deficiente sa participe
in conditii de egalitate.

Handicapul poate sa apara atunci cand persoanele cu deficiente intalnesc bariere

culturale, fizice, arhitecturale sau sociale, care impiedica accesul la diferite sisteme ale
societatii care sunt accesibile celorlalte persoane.

Dificultatile intalnite la persoanele cu handicap pot fi clasificate astfel:

1.Dificultati de ordin general:

Dificultati de deplasare si miscare, pentru cei cu deficiente;

Dificultati de exprimare si comunicare, pentru cei cu deficiente senzoriale;

Dificultati de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale,

pentru cei cu deficiente mintale si intelectuale;

Dificultati de intretinere pentru persoanele fara venituri sau cu venituri mici;

2) Dificultati de ordin profesional:

Dificultati legate de instruirea si pregatirea profesionala a persoanelor cu

diferite forme si grade de deficienta;

Dificultati de plasare in locuri de munca conform profesiei, sau lipsa unor

spatii amenajate specific persoanelor cu handicap;

3) Dificultati de ordin psihologic si social:

 Bariere psihologice ce apar intre persoanele cu si fara handicap ca urmare a
dificultatilor intampinate in activitatile cotidiene, profesionale sau sociale, precum si
datorita unor prejudecati deformate cu privire la activitatea persoanelor cu deficiente.

1.2CONCEPTELE DE RECUPERARE, REABILITARE, ABILITARE

a) "Reabilitare ( recuperare) se refera la un proces destinat sa dea posibilitatea persoanelor

cu deficiente sa ajunga ( si sa mentina) la niveluri functionale fizice, psihice si/ sau sociale
corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumente cu ajutorul carora isi pot schimba viata in
directia obtinerii unui grad mai mare de independenta.

b) Termenul de " recuperare", specific Romaniei, are in esenta semnificatie echivalenta, dar
este sesizabila insa, traditional si cultural, o anume incarcatura mai puternica medicala si
sociala ( legata in principal de mostenirea "recuperarii" pentru munca). Ca si "reabilitarea",
recuperarea se refera mai ales la restabilirea, refacerea sau reconstituirea unei functii umane,
plecandu-se in principal de la premisa ca aceasta s-a pierdut.Notiunea pare inoperanta in cazul
deficientelor dobandite sau ale celor in care este evident ca refacerea/ restabilirea nu mai este
posibila.

c) In unele tari ( cele scandinave mai ales ) utilizeaza in cuplu notiunile de "abilitare -
reabilitare", prima referindu-se tocmai la acele functii care nu mai pot fi recuperate. In
schimb, prin mecanismele de compensare se pot forma abilitati, capacitati bazate pentru
integrarea sociala si profesionala a unei persoane cu deficiente, ceea ce constituie in esenta
abilitatea sau instrumentarea persoanei in cauza.

1.3. EDUCATIA SPECIALA

S-a constatat tot mai mult ca si in limba romana se utilizeaza expresia de " educatie
speciala", in locul celei de " invatamant special" ( care semnifica in principal si traditional
educatia scolara a copiilor cu deficiente, realizata prin intermediul unor institutii scolare
speciale, de regula separate de celelalte unitati scolare).

Conceptul de " educatie speciala" este definit in cel putin doua sensuri:
 a) Un sens restrans, care conduce in partela o suprapunere cu invatamantul special (
definitia de mai sus ), respectiv un mod/fel de educatie specializata, pentru persoanele
cu deficiente/ handicap.

b) Sensul larg are in vedere un anumit tip de educatie, adaptata si destinata persoanelor
care nu reusesc sa atinga in cadrul invatamantului obisnuit temporar, sau pe toata
durata scolaritatii- nivele educative si sociale corespunzatoare varstei.Aceasta definitie
pune in evidenta cateva aspecte semnificative:

Educatia speciala nu mai reprezinta doar forma de interventie educationala pentru

copiii cu deficiente sau handicap, ea are o sfera mai larga de activitate extinzandu-se la
un numar mai mare de copii, respectiv la toti copiii care intampina anumite dificultati
sau probleme de invatare;

Educatia speciala este si o "educatie adaptata" ( dupa cum precizeaza un grup de

experti UNESCO), ceea ce intareste doua principii ale Declaratiei de la Sandberg:

persoanele cu handicap trebuie sa primeasca de la comunitate "servicii

adaptate" nevoilor personale;

prin descentralizarea si sectorizarea serviciilor, nevoile persoanelor cu

handicap vor fi luate in considerare si satisfacute in cadrul comunitatii de care
apartin;

1.4.CERINTE EDUCATIVE (EDUCATIONALE) SPECIALE

Acest concept a fost inclus in terminologia UNESCO in anul 1990 si desemneaza acele
cerinte sau nevoi specifice fata de educatie - derivate sau nu dintr-o deficienta - care sunt
suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil. Fara
abordarea adecvata a acestor cerinte speciale nu se poate vorbi in mod real de egalizarea
sanselor/ premiselor de acces, participare si integrare scolara si sociala.

Fiecare copil prezinta particularitati individuale si de relatie cu mediul, trasaturi care

necesita o evaluare si o abordare personalizata.

Copiii cu deficiente/ handicap au si ei aceleasi trebuinte de baza in crestere si dezvoltare

ca toti copiii:
 nevoia de afectiune si securitate;

de apreciere si intarire pozitiva;

de incredere in sine;

de responsabilitate si independenta;

Acesti copii au in acelasi timp si anumite necesitati particulare, specifice

individualizate.Ei sunt la randul lor diferiti din punct de vedere al temperamentului,
capacitatilor, motivatiei etc chiar daca preezinta acelasi tip de deficienta.

Conceptul de "cerinte educative speciale" aspira la depasirea traditionala a separarii

copiilor pe diferite categorii de deficiente/ handicap, printr-o abordare "noncategoriala" a
tuturor copiilor. Aceasta sintagma contureaza o continuare a problemelor speciale in educatie,
de la deficientele profunde la tulburarile/ deficientele usoare de invatare.

Conceptul de "cerinte educative speciale" a fost preluat de Legea Invatamantului din

Romania si de asemenea de Regulamentul Invatamantului Special.

Se intalneste des si conceptul de "cerintele/ nevoile speciale", sintagma a carei sfera

semantica este deseori mai extinsa, incluzand pe langa copiii cu deficiente sau tulburari de
invatare si copiii din mediile sociale si familii defavorizate, copiii delicventi sau din anumite
grupuri etnice.

1.5."EDUCATIA CERINTELOR SPECIALE"

Este o sintagma utilizata in principal de UNESCO, ca fiind echivalenta conceptului de

educatie speciala.

1.6. "DIFICULTATILE / tulburarile de invatare"

Aceasta formula terminologica incearca relativizarea, sau chiar estomparea unor

notiuni care pot traumatiza si stigmatiza ( deficienta, incapacitatea, handicapul).

Pe la mijlocul anilor 80', literatura de specialitate anglo- saxona extinde

semnificatia acestei sintagme in plan psihopedagogic, la toata gama de handicapuri.
 La ora actuala in lume, acest concept are in vedere "tulburarile specifice de
invatare", care se refera la tulburari cu o dominanta psihomotorie sau psihoafectiva ( fara
deviatii semnificative ale comportamentului), la copiii cu ritm lent de invatare, la cei cu
handicap si/ sau intelect liminal ori cu deficiente usoare ( in deosebi de ordin perceptiv si
cognitiv- tulburari instrumentale).

1.7.EDUCATIA/ SCOALA INCLUSIVA

In documentele Conferintei Mondiale asupra educatiei pentru persoane cu cerinte

educative speciale de la Salamanca (iunie 1994) si respectiv ale Congresului international al
educatiei speciale, aceasta formula terminologica releva recunoasterea universala a necesitatii
reformei obisnuite, a sistemului scolar general.Ea implica cu necesitate pregatirea de
ansamblu a scolii si a societatii pentru a primi si satisface participarea persoanelor cu
handicap la medii scolare si sociale obisnuite, ca elemente componente naturale ale
diversitatii umane, cu diferentele ei specifice.

Educatia sau scoala inclusiva implica cu certitudine ideea de schimbare- reforma a

scolii si societatii in ansamblu, cu scopul de a raspunde dezideratului societatii viitorului "o
societate pentu toti" care sa raspunda mai bine prin co-educatie- nevoilor, potentialului si
aspiratiilor tuturor copiilor, inclusiv al celor deosebit de dotati si/ sau talentati, al celor ce fac
fata in prezent in scoala obisnuita, al celor cuprinsi in scoli speciale separate.

Realitatea si specificul sistemului de invatamant romanesc pun si problema

sporirii gradului de " inclusivitate a scolii speciale pentru copiii care au fost, sau sunt exclusi
si in prezent, de la educatia organizata (copii cu deficiente profunde si/ sau asociate).

Un obiectiv important al scolii inclusive il constituie sprijinul acordat pentru

mentinerea in familie a tuturor copiilor, dandu-se posibilitatea sa mearga la aceeasi scoala cu
copiii obisnuiti.

Acceptarea in plan teoretic si realizarea treptata a scolii inclusive devine atat o

problema de conceptie si decizie politica cat si o chestiune de strategie si actiune coerenta in
plan pedagogic, de organizare si dezvoltare a sistemelor si structurilor de sprijin a educatiei
speciale integrate.

1.8.PRINCIPIILE MODERNE ALE EDUCATIEI CERINTELOR SPECIALE:

 T. Vrasmas in "Integrarea in comunitate a copiilor cu cerinte educative speciale" aminteste
urmatoarele principii ale educatiei integrate:

a) Principiul drepturilor egale

Conventia cu privire la drepturile copilului (1989), Programul mondial de actiune in favoarea

persoanelor handicapate din 1982, Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru
persoanele cu handicap, stipuleaza dreptul copiilor handicapati la:

ingrijire

educatie si instruire speciala pentru a putea duce o viata plina si decenta, in conditii
care sa le garanteze demnitatea, sa le promoveze autonomia si sa le faciliteze
participarea activa la viata colectivitatii;

asigurarea "accesului efectiv la educatie" al acestor copii, la formare;

la servicii de sanatate si reabilitare/ recuperare;

la pregatirea pentru angajare in munca si mijloace de recreere;

dezvoltarea sa culturala si spirituala

b) Principiul egalizarii sanselor

Este corelat si interdependent cu cel anterior.

Egalizarea sanselor este procesul prin care toti cetatenii si in particular persoanele cu
handicap pot avea acces la diversele sisteme ale societatii: cadrul material, serviciile,
informatiile, etc.

O persoana devine practic handicapata atunci cand i se refuza sansele care permit
accesul la:

educatie;

viata de familie;

angajarea in munca;
 conditii de locuit;

participare la diferite organizatii, asociatii;

Egalizarea sanselor in domeniul educatiei impune ca scoalizarea copiilor cu handicap

sa se faca, pe cat posibil, in cadrul sistemului general de invatamant obligatoriu, sa includa
copii cu toate tipurile si nivelurile de handicap, inclusiv pe cele mai severe.

c) Principiul interventiei timpurii

Indica gradul sporit de eficienta a interventiei de reabilitare/ recuperare si integrare in

comunitate la varstele mici. Argumentele principale sunt:

datele evidentiate de cercetarile din domeniul neurobiologiei, psihologiei

dezvoltarii si stiintelor educatiei;

diferenta dintre copiii obijnuiti si cei cu deficiente la varste mici este mai
putin observabila, ea crescand pe masura inaintarii in varsta;

reactiile de supraprotejare sau de respingere din partea familiei sunt mai

greu de corijat, daca ele nu au fost abordate inaintea varstei de 7 ani;

sansele de integrare sunt mult mai mari in cazul cand copiii cu deficiente
au acces la invatamant prescolar alaturi de ceilalti copii si pot avansa in
scolaritate impreuna cu acestia;

Interventia (educationala) timpurie constituie o preocupare prioritara in educatia

speciala in foarte multe tari.Programele speciale de interventie la aceasta varsta de tipul
"Portaje", "Head Start", " Centrul Kids", etc. sunt cunoscute si aplicate in lume la ora actuala.

d) Principiul asigurarii serviciului de sprijin

Se refera atat la copiii cu cerinte educative speciale, cat si la personalul care lucreaza
cu ei, respectiv consultanta/ consilierea care trbuie asigurata de pilda cadrelor didactice.

Serviciile de tip consultanta pot varia de la interventia unidisciplinara (in care

intervine un singur specialist), la interventia in echipa multidisciplinara, interdisciplinara si
transdisciplinara.
 Sistemele de sprijin comunitar care contribuie la programul de integrare cuprind:

1.Resurse umane:

persoane cu cerinte educative speciale si parintii/ familiile acestora;

specialistii din comunitate(medici,asistenti sociali, cadre didactice,

psihologi, logopezi, kinetoterapeuti, ergoterapeuti);

2.Resurse institutionale de tipul:

scoli, institutii diverse;

comisii (de educatie speciala, de evaluare);

centre (de orientare, de obserzare/evaluare, de educatie speciala, de

cercetare, de instruire, de consiliere);

profesori itineranti, profesori de sprijin;

Resurse materiale;

Resurse financiare;

Servicii guvernamentale (sanatate, invatamant, asistenta sociala);

e) Principiul cooperarii si parteneriatului

Vizeaza o colaborare permanenta intre partenerii implicati:

Parinti;

Profesori;

Elevi;

O.N.G.- uri;

Consilieri;
 In viziunea scolii/ educatiei inclusive cooperarea- intre copii in procesul de invatare,
cat si intre cadrele didactice si alti specialisti intervenienti- constituie un element
fundamental,determinat pentru realizarea succesului.