Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Domeniul Științe ale Educației

Specializarea Psihopedagogie specială

PORTOFOLIU

Prof. îndrumător: Drd. D. Matei

Student: Rusu Gabriela

 CE REPREZINTĂ PENTRU MINE O PERSOANĂ CU DIZABILITĂȚI?

„Handicapul unei persoane este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficiență
sau incapaciate care limitează sau împiedică îndelinirea unui rol într-un context social,
cultural, în funcție de vârsta, sexul sau profesia persoanei respective. Altfel spus, handicapul
este o particularitate a relației dintre persoanele cu incapacitate și mediul lor de viață, fiind
evidențiat atunci când aceste persoane întalnesc bariere culturale, fizice sau sociale.

Deficiența poate determina o incapacitate care, la rândul ei antrenează o stare de handicap

ce face ca persoana cu deficiență să suporte cu dificultate exigențele mediului în care
trăiește.” (Alois Gherguț, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și
examene de obținere a gradelor didactice, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Ed. Polirom, p.
20)

Dizabilitatea este termen de bază utilizat în legislația și practica românească obișnuită,

alături de cel de handicap. În prezent, ambii termeni sunt acoperiți prin definiții în texte din
sfera legislației.

În literatura de specialitate, în diverse rapoarte și studii, termenul dizabilitate a început să fie

utilizat și promovat ca substitut, de regulă, pentru termenul handicap, ce tinde să fie înlocuit
în terminologia internațională.

Dizabilitatea face parte din experiența umană, fiind o dimensiune a umanității; ea este una
dintre cele mai puternice provocări în ceea ce privește acceptarea diversității deoarece
limitele sale sunt foarte fluide, în categoria persoanelor cu dizabilități putând intra oricine, în
orice moment, ca urmare a unor împrejurări nefericite, boli sau accidente. (Alois Gherguț,
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a
gradelor didactice, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Ed. Polirom, p. 21)

Dizabilitatea este rezultatul sau efectul unor relații complexe existente/stabilite între starea
de sănătate a individului, factorii personali și factorii externi care reprezintă circumstanțele de
viață ale acestui individ. Ca urmare a acestei relații, impactul diverselor medii asupra aceluiași
individ, având o anumită stare de sănătate, poate fi extrem de diferit. Dizabilitatea este
termenul generic ce desemnează afectări, limitări ale activității și restricții de participare.
(Incluziunea copiilor cu CES. Diferențiere și strategii de acțiune - material elaborat cu
sprijinul consilierilor școlari în cadrul campaniei. „Perspective în integrarea copiilor cu CES
în învățământul de masă”)

Toti copiii au dreptul de a fi educaţi împreună, oricare ar fi dizabilitatea sau handicapul sau
dificultăţile de învăţare. Educaţia integrată este un drept pentru respectarea căruia este nevoie
de o educaţie bună şi de bunul simţ social. În ceea ce privește Legea Educației, Art. 2 (4)
statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de
învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nici o
discriminare, Art. 12 (6) statul garantează dreptul la educaţie al tuturor persoanelor cu cerinţe
educaţionale speciale.

Educația integrată presupune ca relațiile dintre indivizi să se bazeze pe o recunoaștere a

integrității lor, a valorilor și drepturilor comune pe care le posedă și are drept obiective,
urmatoarele:

- a educa acei copii cu cerințe speciale în școli obișnuite alături de ceilalți copii normali;

- a asigura servicii de specialitate (recuperare, terapie educațională, consiliere școlară,

asistență medicală și socială) în școală respectivă;

- a acorda sprijin personalului didactic în procesul de proiectare și aplicare a programelor de

integrare ;

- a permite accesul efectiv al copiilor cu cerințe speciale la programul și resursele școlii

obișnuite (săli de clasa, cabinete, laboratoare, bibliotecă, terenuri de sport etc.);

- a încuraja relația de prietenie și comunicarea între toți copiii din clasă/școală, să nu existe
diferențe între elevi, în acest mod fiind evitată discriminarea ;

- a educa si ajuta toti copiii pentru intelegerea si acceptarea dif dintre ei;

- a ține cont de problemele și opiniile părinților, încurajându-i să se implice în activitățile

școlare, asfel oferind un model demn de urmat pentru elevi deoarece se află într-un proces de
modelare și formare ;

- a asigura programe de sprijin individualizate pentru copiii cu cerințe speciale;

 Există trei mari tipuri de abordări ale educaţei copiilor cu CES:

a) segregarea - gruparea copiilor în funcţie de dizabiltăţi şi repartizrea lor în şcoli special

create pentru a răspunde acelor categorii de dizabilităţi ;

b) integrarea - copiii cu dizabilităţi sunt plasaţi în şcolile obişnuite, adesea în clase speciale,
în măsura în care ei pot face faţă cerinţelor şcolii de masă;

c) incluziunea - se recunoaşte necesitatea transformării culturilor, politicilor şi practicilor

şcolilor generale pentru a se adapta la diferite nevoi ale anumitor elevi, precum şi obligaţia de
a îndepărta barierele care ar împiedica acea posibilitate (UNICEF, 2012).

Copiii care au anumite dizabilităţi/handicapuri au trebuinţe de bază în creştere şi

dezvoltare ca toţi copiii. Identificăm: nevoia de afecţiune şi securitate, de apreciere şi întărire
pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate ş independenţă. (E. Vrăşmaş, 1998).

Școlile trebuie să primească toți copiii indiferent de starea lor fizică, intelectuală, socială,
emoțională, lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie cuprinți și copii cu dizabilități, și copiii
talentați, și copii din zonele rurale izolate și cei din populațiile nomade, și copiii minorităților
lingvistice, etnice sau culturale, precum și copiii din alte grupuri sau zone marginale. (Cadrul
de acțiune privind cerințele educative speciale, UNESCO / Conferința de la Salamanca, 1994,
p.6)

CES, această sintagmă se referă la cerințele în sfera educației ale persoanelor cu dizabilități.

În accepţia UNESCO (1995) sunt 7 categorii de „cerinţe educaţionale speciale”.:

 dificultăţi/dizabilităţi de învăţare;

 întârziere/deficienţă mentală / dificultăţi severe de învăţare;

 tulburări (dezordini) de limbaj;

 deficienţe fizice/motorii;

 deficienţe vizuale;
  deficienţe auditive;

 tulburări emoţionale (afective) şi de comportament.

Conceptul de CES corespunde unei abordări care:

-susține ideea că fiecare copil este unic;

-admite faptul că orice copil poate învăța;

-valorizează unicitatea tipului de învățare determinată de particularitățile individuale;

-cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învățare care sprijină și întărește învățarea dacă
este folosită adecvat;

-consideră curriculum-ul școlar ca un instrument necesar de a fi flexibil, adaptabil la nevoile /

cerințele elevilor;

O persoană cu dizabilități poate exercita aceleași acțiuni precum o persoană fără

dezabilități, deși gradul de dificultate este mult mai ridicat, iar acest lucru nu reprezintă un
impediment în realizarea acțiunii ci mai bine spus o provocare.

Problematica persoanelor cu dizabilități ia amploare pe zi ce trece și se observă de la caz la

caz oameni care sunt tot mai mult prinși în această neputință care îi macină mereu. Fie că au
rămas așa din cauza unui accident, fie că așa s-au născut, ei trăiesc într-o lume total diferită de
cea a noastră. Dizabilitatea reprezintă afectarea uneia sau a mai multor funcții esentiale ale
ființei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acțiune a acesteia. Nu este
vorba aici de liberul arbitru, ci de libertatea de mișcare și de acțiune restricționată de
disfuncțiile simțurilor de distanță, ale facultăților de mobilitate și deplasare, precum și ale
instanțelor cognitive.

Din cauza discriminării care aduce cu sine marginalizarea și segregarea anumitor categorii de
indivizi vizați de astfel de practici, societatea actuală perpetuează inegalitatea în drepturi a
oamenilor, judecând și condamnând persoanele cu dizabilități.

Dizabilitatea este doar o chestiune de perceptie. Fiecare om privește din altă prismă această
problemă.
 Consider că oamenii cu CES au un potențial foarte dezvoltat, așadar ei au motivația foarte
puternică, ceea ce indică faptul că persoanele cu dizabalități pot fi la fel de abili ca și ceilalți,
doar daca li se permite, să nu fie discriminați ci integrați. Persoanele cu dizabilități au nevoie
de normalizare, pentru a permite acestora un mod de viață similar sau apropiat cu al celorlalți
membri ai socitietății, în urma acestui proces de normalizare căpătând încrederea necesară
interacțiunii cu ceilalți, societatea normală.

În opinia mea, orice DIZABILITATE se poate transforma oricând într-o ABILITATE.

BIBLIOGRAFIE
1.Alois Gherguț, Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de
obținere a gradelor didactice. Ediția a II-a, Polirom, 2007