TULBURĂRI DE ALIMENTAȚIE ALE

COPILULUI ȘI SUGARULUI

Prof. coordonator: Studente:

Asist. Dr. Emilia Pascal Pădure Alexandra-Andreea
Irimescu Alexandra-Viorela
Lăduncă Teodora Carmina

Iași
2018

1
 Tulburările de alimentație și de comportament alimentar ale perioadei de sugar și a micii
copilării sunt caracterizate prin tulburări persistente în alimentare și în comportamentul
alimentar. Tulburările specifice incluse sunt pica, ruminația și tulburarea de alimentare a
perioadei de sugar sau a micii copilării. De reținut este faptul că anorexia nervoasă, respectiv
bulimia nervoasă sunt incluse în secțiunea Tulburările de comportament alimentar. (Manual
de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, Ediția a IV-a, text revizuit)
Manifestările cu caracter patologic, care pot apărea în perioada de sugar și în mica copilărie
sunt:
 Mestecatul unor substanțe nealimentare, mâncatul unor cantități de alimente anormal
de mari și cu o ritmicitate nefirească;
 Regurgitarea bolului alimentar cu remestecarea lui.
Specifice sunt ruminația și pica.
Ruminația reprezintă regurgitarea repetată a bolului alimentar, cu eliminarea lui sau cu
reîngurgitarea lui. Este un fenomen frecvent în perioada de sugar, care este considerat
patologic dacă este frecvent și persistă în timp.

Pica reprezintă mestecatul și înghițitul unor substanțe necomestibile. Manifestările pot

varia de la mestecatul gumei și al capătului creionului până la ingestia de pământ, păr,
tencuială și așa mai departe.

2
 Tulburările comportamentului alimentar în perioada de sugar și de copil mic se
caracterizează printr-o alimentare neadecvată, cu scăderi în greutate. Tulburările se pot asocia,
de cele mai multe ori și cu alte tulburări emoționale sau de conduită.

Cele mai frecvente probleme apar în

familiile foarte tinere sau
dezorganizate, cu mame singure, fără
suport material sau în familiile
numeroase, dar sărace cu nivel socio-
cultural scăzut.

Pot apărea probleme și în familiile

normale, dar cu rude extrem de critice,
care sancționează periodic
comportamentul tinerei mame.

În aceste situații, nefavorabile suportive fie prin sărăcie sau abandon, fie prin criticism
exagerat din partea rudelor se produce o generalizare a anxietății firești puerperale, cu stare de
iritabilitate care se exprimă și în procesul alimentației.

PARTICULARITĂȚI ALE COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR LA

COPILUL DE 3 LUNI-3 ANI

Mulți autori sunt de părere că aproximativ 20% dintre copiii mici pot prezenta, în mod
firesc, mici probleme în alimentație, însă numai 2% dintre aceștia pot prezenta hipotrofie
staturo-ponderală sau malnutriție.
Copiii mici pot avea obiceiuri alimentare ciudate:
 Pot mânca prea mult sau mai deloc;

3
  Pot refuza alimente considerate de familie foarte hrănitoare, preferând altele mai puțin
calorice;
 Pot mesteca uneori substanțe non alimentare, fără a fi deranjați de gustul lor ciudat;
 Scuipatul sau regurgitarea mâncării care nu-i place este uneori un fapt firesc pentru
copilul mic;
 Există copii care, uneori, surprind prin necesarul foarte mic de hrană, dar care pare a le
ajunge, ei neprezentând niciun simptom clinic de deshidratare sau malnutriție;
 Orarul alimentar poate fi foarte divers, unii dintre cei foarte mici continuând să ceară
mâncare și în cursul nopții (un biberon cu lapte pare a le calma somnul și a le da
satisfacție);
În situația în care copilul scade în greutate și pare a i se încetini creșterea, trebuie
identificate cauzele.
Factorii non-organici care pot determina tulburările comportamentale de alimentație
pot fi grupați în:
 Factori psihici, care țin de copil
Exemplu: inapetență psihogenă/anorexie, iritabilitate, disconfort emoțional);
 Factori psiho-sociali, care țin de mamă și de calitatea îngrijirii oferite de familie,
mame cu tulburări psihice, care trăiesc în condiții materiale dezavantajoase,
alimente necorespunzătoare, cu valoare calorică redusă, condiții igienice precare,
care favorizează apariția infecțiilor gastrointestinale și a parazitozelor.

CLASIFICARE ȘI DIAGNOSTIC
PICA RUMINAȚIA
Criteriile de diagnostic DSM IV pentru pică Ruminația este o regurgitare permanentă a
sunt: bolului alimentar, urmată de o scădere
semnificativă în greutate. DSM IV consideră
 Cel puțin timp de o lună, copilul
că acest comportament izolat și fără urmări
mănâncă în mod persistent substanțe
clinice este acceptat în perioada de sugar,
nenutritive (pământ, vopsea,
cânt motilitatea gastrică și refluxul gastro-
tencuială, cartofi cruzi, cerneală și așa
esofagian au un grad mare de imaturitate.
mai departe);
 Mestecatul și mâncatul substanțelor

4
 nenutritive este neadecvat cu nivelul Caracterul patologic este dat de:
de dezvoltare al copilului;
 Repetate și persistente regurgitări și
 Mestecatul sau înghițitul substanțelor
remestecări ale bolului alimentar, cel
neadecvate nu face parte din practicile
puțin o lună copilul are această
culturale acceptate de membrii
manieră anormală de hrănire, după o
familiei;
perioadă de funcționare normală;
 Regurgitarea nu se datorează unor boli
gastrointestinale sau altor boli
asociate;
 Simptomele nu apar exclusiv în cursul
altor tulburări, precum anorexia
nervoasă sau bulimia nervoasă;

Diagnosticul de pică se poate pune separat Dacă simptomele survin exclusiv în cursul
doar dacă este suficient de sever pentru a întârzierii mintale sau tulburării pervazive de
justifica atenția clinică. Acest tip de dezvoltare va fi considerată boală doar dacă
comportament poate apărea și în alte sunt suficient de severe pentru a justifica
tulburări, precum întârzierea mintală, atenția clinică.
schizofrenia, tulburările pervazive de
dezvoltare.

În Ediția a IV-a a DSM-ului, Tulburarea Comportamentului Alimentar în perioada de

sugar și de copil mic a fost separată de Anorexia Nervoasă și de Bulimia Nervoasă.

Criteriile de diagnostic prezente în DSM IV pentru Tulburarea de hrănire în perioada de

sugar și copil mic sunt:

 De cel puțin o dată pe lună copilul are incapacitatatea permanentă de hrănire adecvată,
urmată de scăderea în greutate sau lipsa creșterii;

5
  Tulburarea nu este datorată unor cauze organice, gastrointestinale sau de altă natură;
 Tulburarea nu este justificată de absența hranei sau de prezența altei tulburări psihice;

Debutul simptomatologiei: înainte de 6 ani

În manualele de pediatrie și în practica clinică pediatrică, pentru aceasă tulburare se utilizează

termenul de anorexie.

ETIOLOGIE
PICA. Mecanismele etiologice sunt explicate prin intermediul a diferite teorii:
 Teorii culturale: există credințe și ritualuri, în care ingerarea de substanțe nenutritive
este acceptată, dar acest fapt este specific culturii respective și nu se desfășoară decât
în context specific;
 În India, femeile tinere erau încurajate să mănânce pământ pentru a le spori fertilitatea.
Argila este considerată a aduce vindecare în diferite afecțiuni gastrointestinale.
 Teorii genetice. Predispoziția pentru ingerarea de substanțe necomestibile apare la
copiii mamelor cu pica.
Un istoric de pica există printre adulții cu aceste preferințe. Într-un studiu pe 108 copii cu
pica, jumătate dintre ei aveau rude de gradul I cu pica.
 Teorii psihologice: studii comparative au găsit rate înalte de frecvență a deprivării
materne, cu respingerea alimentării la sân, în cazul acestor copii cu pica.
Autorii francezi consideră că există o corelație semnificativ pozitivă între starea depresivă a
mamei și jocul cu fecalele și coprofagia sugarului. Pica este considerată un tip de pulsiune în
care satisfacția instinctuală deformată este angajată impulsiv, ca reacție de apărare împotriva
pierderii securității.
 Teorii nutriționale: postulează că în pica există frecvent un deficit de minerale,
precum fier și zinc, care produc dorința de a mânca noroi. 58% dintre pacienții cu
deficit de fier pot prezenta pica.
Argila are calități absorbante pentru unele minerale libere; ingestia de argilă poate preveni
această absorbție.
 Consumul de substanțe farmacologic active la persoane instituționalizate induce
consumul de substanțe necomestibile, precum mucuri de țigară, plicuri de ceai și așa
mai departe.

6
RUMINAȚIA. Sunt mai puține studii despre ruminație:
 Teorii fiziopatologice: chiar în absența unor tulburări gastrointestinale evidente sunt
autori care consideră că există o tulburare funcțională ce facilitează refluxul
gastrointestinal atât de facil la copiii cu ruminație.
Argumente aduc și studiile care confirmă existența unor ușoare afectări ale sistemului nervos
central la acești copii. A fost evidențiat și un deficit minor în funcționarea musculaturii orale
și o relaxare sfincteriană rapidă.
 Teorii psihosociale: apariția acestei manifestări aberante în familii dezorganizate sau
la copiii instituționalizați confirmă explicațiile privind rolul relațiilor și interacțiunii
mamă-copil.
Ruminația pare a fi un efort de menținere a satisfacției orale din timpul hrănirii. Este un
mod de autoliniștire și autostimulare repetitivă.
Acești copii au o tulburare de atașament cu atașament nesigur. Mamele acestor copii oferă
mai puțină atenție și afectivitate exprimate prin zâmbet și gesturi.
Există ipoteze care consideră că și copilul poate prezenta un temperament mai dificil și
dezorganizat, care nu oferă suficiente semnale mamei ca răsplată pentru efortul ei – mama
devine anxioasă și dezamăgită, retrasă și neresponsivă, agravând comportamentul copilului.
Familiile acestor copii au rate înalte de dezorganizare și tensiuni intrafamiliale, cu nivel
material scăzut (șomaj, ostilitate).

EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Aceste perturbări dispar în timp, iar creșterea copilului și dezvoltarea lui vor fi ulterior
normale. Ruminația este autolimitată, deși au fost și cazuri nefericite, în care copiii cu
întârziere mintală și ruminație au murit asfixiați de propriul bol alimentar pe care îl
regurgitau.
Evoluția în pica este foarte variabilă, se poate opri în timp și se poate relua la adolescență.

7
CERCETĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI NOUTĂȚI ÎN TULBURĂRILE DE
ALIMENTAȚIE

21.01.2013

EDNOS modificat în DSM-V

Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, editia a 5-a DSM-V, a

Asociației Americane de Psihiatrie, care a fost publicat în mai 2013, revizuiește definițiile
pentru anorexia și bulimia nervoasă în sensul în care se mărește zona de simptome care le
definește. O consecință directă va fi ca majoritatea cazurilor de EDNOS vor fi diagnosticate
ca anorexie sau bulimie, ceea ce pentru pacient este un avantaj din mai multe puncte de
vedere.

Modificări: BED (Binge Eating Disorder) va fi catalogată ca o tulburare de alimentație

distinctă.

Amenoreea nu mai este un simptom necesar pentru diagnosticul anorexiei nervoase, deci
bărbații care suferă de anorexie nervoasă nu vor mai fi "împinși" către un diagnostic de
EDNOS. De asemenea, nu vor mai fi excluse de la diagnosticul de anorexie nervoasă acele
femei care mai aveau ciclu deoarece făceau tratament hormonal sau erau în afara limitei de
vârstă normală pentru a avea ciclu.

Definiția bulimiei va fi lărgită pentru a include persoanele care trec prin cicluri de
binge/purge de cel puțin o dată/săptămână pentru 3 luni. Anterior, dacă aceste cicluri de
binge/purge aveau loc de mai puțin de 2 ori/săptămână pentru 3 luni, nu puteau fi
diagnosticați cu bulimie nervoasă, ci cu EDNOS.

Noua definiție a EDNOS rămâne în esență neschimbată în DSM-V: EDNOS este o

tulburare de alimentație care nu se încadrează în criteriile de diagnostic pentru o tulburare
specifică de alimentație.

Cercetătorii au insistat pentru aceste modificări în DSM-V să aibă loc deoarece definirea
destul de vagă a EDNOS în actualul DSM făcea imposibilă o cercetare eficientă a tulburărilor
de alimentație. Aceste modificări probabil că nu vor determina specialiștii practicieni să-și

8
schimbe abordarea în practică, dar dacă aceste modificări vor determina pe cei suferinzi și pe
familiile acestora să apeleze la o modalitate de tratament mai devreme, ele reprezintă o revizie
binevenită.

Studiile au arătat că un tratament antidepresiv combinat cu psihoterapia cognitiv-

comportamentală are cele mai ridicate rate de remisiune a tulburărilor de alimentare.

Toate tulburările de alimentare par să fi evoluat în contextul cultural actual unde se pune
prea mult accent pe aspectul fizic: corp cu talie mică, subțire, delicatețe ce sugerează
fragilitate. Conștientizarea acestor factori culturali și sociali privind atitudinea și
comportamentul ce "hrănesc" apariția și menținerea tulburărilor de alimentare, atât din partea
copiilor, cât și a părinților, este importantă în reducerea incidenței acestor sindroame.

Cele mai multe cazuri de tulburări de alimentare s-au recuperat în mare parte în primii 10
de ani de evoluție a bolii.

Sunt tulburările alimentare asociate strict cu mâncarea? O tulburare alimentară

manifestată o perioadă îndelungată poate fi un lucru dificil de gestionat, însă este important să
înțelegem că aceste probleme de alimentație nu sunt doar despre mâncare. Ele pot avea
legătură cu lucruri dificile din viața ta, cu sentimente dureroase, pe care s-ar putea să ne fie
greu să le exprimăm, să le acceptăm, să le rezolvăm. Concentrându-ne pe mâncare, poate fi o
modalitate de a „ascunde” aceste probleme.

Cum se agravează tulburările alimentare ale copiilor? Când vine vorba despre mâncare,
fiecare dintre noi avem anumite preferinţe şi reţineri. Pentru unii, mâncatul este o plăcere în
sine şi nu contează prea mult ce este în farfurie. Pentru alţii însă, un miros specific, un anumit
aspect al mâncării, un anumit ingredient le poate tăia pofta de mâncare. Dacă refuzul anumitor
mâncăruri este considerat un lucru normal la adulţi, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul
copiilor. Refuzul copiilor faţă de unele mâncăruri este considerat de către părinţi o ameninţare
la adresa sănătăţii lor, şi de multe ori aceştia iau măsuri pentru remedierea situaţiei. Din
păcate, aceste măsuri mai mult agravează şi înrăutăţesc problema, în loc să o rezolve. Aşa se
face că uneori la baza unor tulburări grave de alimentaţie nu se află cauze psihologice majore,
ci doar practici nepotrivite prin care părinţii vor să îşi facă copiii să mănânce.

9
Cele mai frecvente practici nepotrivite sunt:

1. Forţarea copilului să mănânce

Aceasta este principala cauză ce agravează problema mâncatului. Ea se poate realiza prin
diferite mijloace: manevre de păcălire (uite avionașul cum zboară), mituiri (dacă mănânci tot
îţi cumpăr o jucărie), recurgerea le pedepse (dacă nu mănânci nu mai ai voie la televizor) sau
chiar metode mai brutale (deschiderea gurii cu forţa şi îndesarea mâncării în gură). Chiar dacă
intenţia iniţială a părinţilor este bună, treptat ei transformă ora mesei într-un război, într-un
adevărat joc de putere între copii şi părinţi.

Părinţii întreţin acest joc de putere din mai multe cauze:

 Sunt îngrijoraţi pentru sănătatea copilului, se tem ca acesta să nu se îmbolnăvească, să

nu fie subnutrit;
 Cred că este de datoria lor să îl învețe pe copil sa mănânce orice și să nu îl facă un
mofturos;
 Se tem că nu sunt părinţi suficient de buni, consideră refuzul copilului un eşec
personal în rolul de părinte;
 Se tem că vor fi consideraţi de către cei din jur părinţi iresponsabili, care nu au grijă de
copil;
 Consideră refuzul copilului de a mânca un afront personal, un act de opoziţionism din
partea acestuia;
 Se simt respinşi şi devalorizaţi când copilul refuză să mănânce hrana pregătită de ei;
 Vor să se impună în faţa copilului, să îşi păstreze autoritatea;
 Consideră că ei ştiu cel mai bine care sunt nevoile copilului în materie de alimentaţie;

Copiii la rândul lor întreţin acest joc de putere pentru că:

 Simt o aversiune reală faţă de anumite tipuri de mâncare, şi gândul că sunt obligaţi să
mănânce îi sperie;
 Au o intoleranță organică la anumite alimente sau substanțe. Din cauză că sunt
obligați, copiii se obișnuiesc se mănânce ceva care le face rău, însă organismul lor
refuză instinctiv acele alimente;

10
  Reacţionează la presiunile părinţilor, pedepsindu-i indirect pe aceştia pentru supliciul
la care sunt supuşi;
 Descoperă că în momentul în care refuză mâncarea sunt în centrul atenţiei, şi folosesc
acest avantaj mai ales dacă nu primesc suficientă atenţie în general;
 Observă că părinţii sunt dispuşi să facă orice compromis numai ca să îi facă să
mănânce, şi profită de această situaţie pentru a obţine avantajele dorite (mănânc dacă
îmi cumperi o jucărie);
 Este o formă de a-şi controla părinţii (copilul se plasează pe o poziţie de putere, și este
cel care decide când şi cum să mănânce).

După cum putem observa, atât părinţii cât şi copiii ies pierzători în urma acestui joc: copiii
dezvoltă tulburări de alimentaţie sau devin manipulatori, pe când părinţii se simt furioşi,
îngrijoraţi şi neputincioşi. Cei care trebuie să renunţe primii la acest joc de putere sunt
părinţii. Chiar dacă pare un lucru greu la început, rezultatele se observă imediat și deseori
problema mâncării dispare de tot.

2. Stabilirea unor porţii rigide de mâncare

În mod normal, copiii îşi dau singuri seama când s-au săturat. Prin faptul că unii părinţi
insistă ca micuţul lor să mănânce tot din farfurie, copiii ajung să nu îşi mai dea seama de câtă
mâncare au nevoie. Ei pot fie să mănânce mai mult decât au nevoie, devenind supraponderali,
fie să îşi piardă apetitul când văd porţiile prea mari. De aceea este foarte important ca micuţii
să fie lăsaţi să îşi dea singuri seama de câtă mâncare au nevoie. Atâta timp cât părintele învaţă
să respecte nevoile de hrană ale copiilor şi îi încurajează pe aceştia să decidă singuri ce şi cât
să mănânce, problemele se ameliorează simţitor.

Lipsa poftei de mâncare la preșcolari

Lipsa poftei de mâncare poate fi o stare fiziologică normală la preșcolari. Până la această
vârstă creșterea micuților este accelarată. Începând cu etapa preșcolară, ei nu mai au un avânt
așa de mare în creștere și dezvoltare, astfel că uneori pot manifesta o poftă de mâncare
crescută, în timp ce în altele se confruntă cu pierderea apetitului.

11
 Creșterea copilului este direct proporțională cu calitatea și cantitatea alimentației care îi
este dată, precum și cu modul de îngrijire și stilul de viață pe care îl duce. Însă, în acest proces
copiii au și perioade de stagnare sau de inapetență care nu au cauze patologice. Apetitul
variază în funcție de nevoile nutriționale pe care le are într-o anumită perioadă.

Metode de tratament pentru tulburările de alimentație

Tratamentul pentru tulburările de alimentație se bazează în general pe stabilirea unui nou

mod de percepere a mâncării, precum și a propriei persoane. Acest lucru poate necesita
supraveghere medicală, consiliere nutrițională și chiar ședințe de terapie. În cazul copiilor cu
forme severe de malnutriție se impune internarea într-un spital, astfel încât acesta să poată fi
ținut în permanență sub supraveghere medicală.

Anorexia infantilă
Această afecțiune apare de obicei în primii trei ani de viață.
Este binecunoscut faptul că refuzul de a mânca este unul din
principalele semne ale anorexiei, așa că dacă micuțul nu s-a
mai atins de hrană de o perioadă lungă sau greutatea sa nu dă
semne că ar crește, este cazul ca părinții să consulte un
specialist.

Afecțiunea a intrat în vizorul cercetătorilor încă de la începutul anilor ’80: copiii cu vârstă
cuprinsă între 6 luni și 3 ani, care refuzau să mănânce normal mai mult de 30 de zile la rând
au fost diagnosticați cu anorexie infantilă.

Principalii factori care stau la baza anorexiei infantile sunt:

 Distragerea atenției în timpul meselor sau conflictele între mamă și copil;

 Neatenția părinților în ceea ce privește consumul redus de mâncare al celui mic;
 Malnutriția cronică, ceea ce duce la întârzieri în dezvoltare și la stoparea creșterii
normale (copiii a căror înalțime și greutate stagnează).

Procesul de diagnosticare va implica, de cele mai multe ori și un psihiatru pentru copii, care
va trebui să observe interacțiunea dintre mamă și micuț și va propune un tratament care să i se

12
potrivească acestuia, precum și sfaturi referitoare la alimentația bebelușului. Șansele de
vindecare sunt în general mari, atâta timp cât copilul este diagnosticat și tratat la timp.

Bulimia la copii

Bulimia este o tulburare alimentară gravă regăsită în special în rândul adolescenților, mai
ales în rândul fetelor. Este o afecțiune care are implicații psihologice și fiziologice dramatice.
Cu cât bulimia este descoperită mai din timp, cu atât tratamentul este mai eficient și impactul
asupra copilului diminuat. Din păcate însă, acest lucru se întâmplă rar, copiii fiind extrem de
secretoși cu privire la ceea ce fac.

Cauze

Cauzele acestei tulburări extrem de grave nu sunt cunoscute în totalitate. Există însă factori
de risc care favorizează declanșarea acestei afecțiuni:

 istoricul familial cu bulimie sau cu alte tulburări psihice;

 traume emoționale;
 influențe sociale și culturale (dorința de a avea o siluetă perfectă);
 personalitate care tinde spre perfecțiune.

Simptome

Nu este usor de diagnosticat pentru că începe să lase semne marcante abia când ajunge intr-
o etapă foarte severă. În rest, copiii bulimici sunt secretoși în ceea ce privește obiceiul lor
nociv, ceea ce face destul de greu de depistat la timp afecțiunea.

De obicei, greutatea este scăzută, dar poate fi si normală. Au loc episoade repetitive de apetit
exagerat și de mâncat rapid, pe fugă și în cantități mari. Intervin autoprovocarea vărsăturilor,
mișcarea excesivă, dezapreciere față de propria imagine corporală.

13
Diagnostic

Acesta se poate stabili cu ajutorul mai multor specialiști: medic de familie, psihiatru,
psiholog, dietetician, etc.

Aceștia vor întreprinde investigații și analize laborioase pentru a diagnostica boala:

investigarea istoricului familial, examinare fizică, teste de laborator, evaluare mentală,
evaluare nutrițională.

Tratament

Tratamentele pentru bulimie sunt determinate de mai mulți factori bazati pe vârsta copilului,
starea de sănătate și istoricul familial, simptome, toleranța la anumite medicamente, proceduri
și terapii: terapie individuală, terapie de familie, terapie comportamentală, reabilitare
nutrițională.

Prevenție

În prezent nu există metode cunoscute de prevenție a acestei tulburări. Cea mai bună cale
de a limita evoluția tulburării este să fie depistată și tratată la timp. Important este să îi fie
insuflat copilului încă de mic o atitudine pozitivă asupra propriei persoane, atât din punct de
vedere psihologic, cât și corporal. De asemenea, trebuie învățat să aibă o viziune sănătoasă
asupra alimentației și sportului si cum să aibă grijă de propriul corp într-un mod echilibrat.

Interventie

Ruminatia. Obiective:

 Identificarea gândurilor negative repetitive, antecedentele și funcțiile lor;

 Inlocuirea sau întreruperea acestui pattern de gândire, folosind strategii care promovează un
stil de gândire alternativ funcțional, mai specific și mai focalizat și o abordare
comportamentală adecvată.

14
Pica. Obiective:

 Limitarea expunerii la substanta dorita de catre pacient.

 Invatarea copilului despre ce este comestibil si ce nu. ( descurajarea duceriia gura a
obiectelor necomestibile si rasplatirea cand atentia este asupra alementelor)
 Evaluarea cauzelor psihologice care ar putea motiva pica.
 Intarirea pozitiva prin obiecte sau rasplata sociala (laude, încurajari) si, ori de câte ori
este cooperant, reîntariri pozitive cu guma de mestecat care-i place.
 Sfatuirea familiei - face parte din tratamentul copiilor cu Tulburari comportamentale
de alimentatie si este deosebit de utila.

Anorexia nervoasă. Obiective:

 Corectarea tuturor greşelilor de îngrijire şi din alimentaţie

 Corectarea diferenţelor de ordin afectiv ce au contribuit la declanşarea acestor stări
conflictuale.
 Respectarea cu stricteţe a pauzelelor între prânzuri.
 Dezvoltarea deprinderilor care se desfasoara înaintea meselor( ex: spălarea mâinilor).
 Menţinerea unei atmosfere de calm şi înţelegere, de voioşie şi optimism, de dragoste
reţinută şi de autoritate blândă, de unitate de vedere şi atitudine din partea familiei.
 În formele de anorexie severă, când stările conflictuale sunt grave, determinate mai
ales de componenta nevrotică a mamei, ca o primă măsură se impune separarea
copilului de mamă, după cum, în condiţiile unor frustări afective, este necesară
prezenţa permanentă a unei persoane care să ofere afecţiune, manifestată prin căldura
sufletească cu care vor fi îngrijiţi aceşti copii.

Bulimia nervoasă. Obiective:

 Incercarea de a schimba anumite modele comportamentale si gandirea defectuoasa

caracteristice bolii;
 Copilul trebuie sa aiba 3 mese si 2 gustari pe zi, cu evitarea altor diete;
 Diminuarea grijilor in legatura cu aspectul fizic si greutatea corporala;
 Intelegerea si eliminarea elementelor care pot declansa episoadele bulimice prin
consiliere interpersonala si intelegerea proprilor sentimente;

15
Terapia interpersonală - ajuta la intelegerea legaturii dintre conflictele interpersonale si
simptomele bolii.

Terapia comportamentală - este o abordare de lunga durata care ajuta pacientul sa-si
controleze propriile sentimente. Intelegerea adecvata a provocarilor din viata de zi cu zi si a
emotiilor negative scade numarul episoadelor bulimice.

Terapia de grup - intareste beneficiile terapiei individuale. Cateodata este de ajutor

comunicarea cu persoane care sufera de aceeasi boala.

Terapia familială - membrii familiei interfera chiar fara sa realizeze in recuperarea

bolnavului. Este util ca acestia sa cunoasca semnele bolii, sa ofere suportul necesar recuperarii
si sa gaseasca o solutie pentru problemele familiale care ar putea declansa recidive.

16
 BIBLIOGRAFIE

www.psychologytoday.com

http://www.cdt-babes.ro/articole/tulburarile-de-alimentare.php

http://color-mind.ro/psihiatrie/ce-tulburari-tratam/tulburarile-alimentare-si-de-alimentatie/

https://psihologpentrucopii.ro/2011/09/cum-se-agraveaza-tulburarile-alimentare-ale-copiilor/

https://www.copilul.ro/copii-3-6-ani/alimentatie/Lipsa-poftei-de-mancare-la-prescolari-
a8750.html

http://www.i-medic.ro/diete/alimentatie-copil/tulburari-de-alimentatie-la-copii

17