C.

1 Asistent social
Din perspectiva exclusiv juridica, conturata prin prevederile Legii 466/2004 Guvernului
Romniei, privind Statutul asistentului social, titlul de asistent social poate fi detinut de: a)
persoana care a obtinut diploma de licenta n cadrul unei institutii de nvatamnt superior cu
specializare n domeniu, acreditata conform legii; b) persoana care detine diploma de asistent
social echivalata conform legii; c) persoana care detine diploma de asistent social eliberata
sau recunoscuta ntr-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ntr-unul dintre statele
apartinnd Spatiului Economic European ori n Confederatia Elvetiana.
Trebuie mentionat ca n textul original al legii se face referire la nvatamntul de lunga durata,
respectiv cel de 4 ani, si cel de scurta durata, respectiv de 3 ani, element care a disparut odata
cu reformarea nvatamntului universitar din perspectiva Declaratiei de la Bologna, cnd
ntregul parcurs universitar de pregatire n domeniul asistentei sociale a fost redus la 3 ani.
ntr-o perspectiva mai larga, se poate face referire la persoana care practica profesia de
asistent social, ceea ce implica punerea n discutie ca aspecte definitorii nu numai a unei
pregatiri de specialitate, ci si a existentei unui cod de conduita, adica a unui set de norme,
valori si principii specifice de actiune, precum si a unor forme specifice de organizare si control
care sa asigure standardul de performata a membrilor individuali, dar si selectarea si instruirea
celor care doresc sa devina profesionisti n domeniu.
n plus, definitorii pentru asistentul social sunt si setul de abilitati si deprinderi necesare pentru
practicarea acestei profesii, dar si scopurile si rolurile specifice subsumate lor pe care le
ndeplineste profesionistul din acest sector de activitate.
Desi la nceputul secolului Flexner (1915 apud Buzducea, 2005) si punea ntrebarea daca
asistenta sociala este o profesie, cercetarile teoretice dezvoltate au condus la concluzia ca
asistenta sociala este o profesie, dar si o stiinta, bazata pe legi, principii, teorii si metodologie
proprii.
Debutul asistentei sociale ca profesie n Romnia este marcat de contextul social, politic si
cultural al perioadei cuprinse ntre nceputul anilor '20 si nceputul celui de al doilea razboi
mondial, care a promovat o noua perspectiva asupra problematicii sociale; acest fapt a avut un
impact pozitiv asupra evolutiei profesiei de asistent social. n fapt, aceasta perioada este cea

care marcheaza trecerea de la forma de ajutorare crestineasca a celor aflati n situatii de

dificultate la forma profesionalizata de oferire a suportului prin intermediul serviciilor sociale.
Statul si-a asumat principalul rol n pregatirea asistentilor sociali. Prima scoala de asistenta
sociala a fost scoala Superioara de Asistenta Sociala "Principesa Ileana" din Bucuresti.,
nfiintata n 1929 sub coordonarea Institutului Social Romn condus de Dimitrie Gusti. n fapt,
initiativa dezvoltarii profesiei de asistent social si continutul programei au apartinut lui Dimitrie
Gusti, Henri H. Stahl si colaboratorilor acestora. scoala a functionat sub conducerea Veturiei
Manuila si a Xeniei Costa-Foru, doua dintre colaboratoarele apropiate ale profesorului Gusti,
specializate n asistenta sociala n universitati americane de prestigiu.
Procesul de formare al asistentilor sociali s-a desfasurat initial ntr-un program de pregatire
universitara de patru ani, ntre 1929 si 1959, dupa care, ntre 1959 si 1969 , s-a trecut la forma
de colegiu, cu programul redus la trei ani. Programa de formare cuprindea cursuri de
psihologie, sociologie, metodologie si tehnici de interventie, sanatate publica, legislatie. Pe
perioada functionarii sale, scoala de asistenta sociala romneasca a fost considerata ca fiind
una de frunte n Europa si n lume (Radulescu, 2007). n sprijinul acestei afirmatii este faptul
ca n 1962 este publicat unul dintre putinele manuale de asistenta sociala din lume la acea
data: Prevederi sociale. Metode si tehnici n asistenta sociala, avndu-i ca autori pe I. Matei si
H.H. Stahl.
Dupa al doilea razboi mondial (1944), cnd guvernarea este preluata de Partidul Comunist, iar
influentele sovietice sunt din ce n ce mai pregnante, profesia de asistent social intra ntr-un
con de umbra. Ideea de societate perfecta, si promovarea imaginii unei false bunastari sociale
promovate de ideologia acelei perioade au facut ca profesia de asistent social sa para inutila,
ntruct se considera ca nu mai existau probleme sociale. Pe acest fundal, n 1969, Partidul
Comunist decide desfiintarea asistentei sociale (Zamfir, 2002). Asistentii sociali au fost orientati
spre alte domenii, iar scoala de Asistenta Sociala s-a desfiintat. Profesia de asistent social a
disparut din nomenclatorul profesiilor si de pe piata locurilor de munca.
Schimbarile complexe care au survenit n plan social, economic, cultural si politic dupa
Revolutia din decembrie 1989 au creat cadrul favorabil relansarii nvatamntului de asistenta
sociala n Romnia, si implicit, a profesiei de asistent social. Astfel, n 1990 (considerat ca fiind
momentul de initiere a construirii statutului stiintific al asistentei sociale n Romnia (Neamtu,
2007)) este nfiintata n cadrul Universitatii Bucuresti specializarea de Asistenta Socialal, iar

din 1991 si n cadrul Universitatilor din Iasi, Cluj, Timisoara. n 1991 o parte dintre facultatile de
teologie nfiinteaza specializarea Teologie-Asistenta sociala. n anii urmatori, reteaua de
pregatire universitara a asistentilor sociali s-a extins, si alte universitati, cum sunt cea din
Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Brasov, Trgoviste nfiintnd aceasta specializare.
Cu privire la calitatea formarii profesionale a asistentilor sociali n cadrul universitatilor
romnesti, merita subliniate mai multe aspecte: (Neamtu, 2007):
a.

admiterea n nvatamntul prezinta atributul accesibilitatii, pentru ca ofera

oportunitatea de nscriere oricarui solicitant; n termeni de calitate a celor care devin
"candidati" la profesia de asistent social acest lucru nu se prezinta ntr-un mod
satisfacator. Evaluarea exclusiv pe baza rezultatelor obtinute n ciclul scolar anterior
elimina posibilitatea testarii candidatilor cu privire la abilitatile si motivatia necesare
intrarii n acest ciclu de pregatire.

b.

n unele zone exista o supraoferta institutionala comparativ cu nevoia nesatisfacuta de

asistenti sociali. Astfel, zona de est a tarii, unde este concentrat aproximativ un sfert
din populatia tarii, si este considerata regiunea cu cele mai mici venituri, deci implicit cu
o problematica sociala mai intensa, exista un singur centru universitar care pregateste
asistenti sociali, respectiv Universitatea din Iasi. Pe de alta parte, zona de vest sau
centrala a tarii, unde nivelul de trai este mai ridicat, si ca atare nevoia de servicii este
mai redusa, prezinta oportunitati de formare pentru asistenti sociali mult mai mari, n
universitati ca: Oradea, Resita, Timisoara, Arad, Cluj-Napoca, Brasov, Alba Iulia , Sibiu.

c.

formarea profesionala n asistenta sociala poate fi considerata ca fiind acceptabila, n

fiecare centru universitar implementndu-se modele consacrate deja n spatiul anglo-saxon n

special, sau francofon. Exista nsa aspecte asupra acceptabilitatii carora se poate comenta:
calitatea curriculumului, construit mult timp n functie de resursele de personal de pe plan
local, si cu tendinte de suprancarcare; abordari suprateoretizate ale aspectelor specifice, cu
accent pe achizitia de cunostinte factuale, n detrimentul competentelor; lipsa materialelor de
specialitate actuale si cu acoperire interuniversitara; formarea insuficienta a cadrelor didactice
titulare.
Desi de remarcat, relansarea acestei profesii s-a facut ntr-un context social confuz si instabil,
n care nici populatia, nici decidentii politici ai momentului nu cunosteau rolul asistentului social

n sistemul bunastarii sociale. Astfel, rolul asistentului social a fost denaturat si subestimat, iar
prghiile sociale, economice, juridice si metodologie necesare practicarii acestei profesii
lipseau.
Pe la jumatatea anilor '90 rolul asistentului social era redus aproape n exclusivitate la
interventii n criza n special n domeniul familiei si copilului si acordarea de prestatii sociale
sau beneficii si servicii cu impact pe termen. "Blocarea" asistentului social preponderent pe
oferirea de prestatii sociale, a diminuat importanta pregatirii de specialitate si a facut ca rolul
asistentului social sa fie unul formal, capabil de a fi preluat de orice angajat din sistemul
administratiei, indiferent de profesie sau pregatire. Acest fapt a ngreunat si mai mult demersul
de afirmare si promovare a profesiei de asistent social. Desi cu vocatie umanista, cei care se
numeau impropriu "asistenti sociali" nu aveau pregatirea necesara practicarii acestei profesii,
ceea ce a condus la erori si lipsa de profesionalism n abordarea problematicii de specialitate.
n ciuda acestor dificultati, se poate spune ca perioada de dupa 1995 a adus o crestere a
vizibilitatii asistentei sociale n sfera serviciilor sociale si reaparitia posturilor de asistent social
pe piata muncii. O contributie importanta au avut-o asistentii sociali angajati n cadrul
organizatiilor neguvernamentale, care au ncercat promovarea acestei profesii pe baza
rezulaltelor notabile obtinute, dar si asistentii sociali tineri care au rolul unui factor de presiune
n crearea posturilor n serviciile de asistenta sociala si n dezvoltarea metodologiilor specifice
de lucru. Rolul lor era destul de putin cunoscut la nivel local, n plus, nu existau structurile de
lucru necesare desfasurarii activitatii. n aceste conditii, activitatea asistentului social s-a
desfasurat de foarte multe ori n conditii ostile, marcate de obstacole n aplicarea practicii
profesionale.
Un rol important n lansarea profesiei de asistent social au avut-o organizatiile
neguvernamentale internationale, care pe lnga faptul ca au "absorbit" primele 3-4 promotii de
asistenti sociali, au avut un rol central n promovarea metodologiei de lucru specifica,
particularizata n functie de domeniul de interventie.
Colaborarea dintre structurile guvernamentale si cele private a fost una foarte buna, astfel ca
la momentul lansarii diferitelor servicii n acest sistem, existau resurse umane si modele de
lucru viabile.

Un punct de referinta n cresterea vizibilitatii profesiei de asistent social l-a constituit crearea n
1998 a Serviciilor Publice pentru Protectia Copilului, n care au fost angajati un numar mare de
asistenti sociali, ceea ce a determinat implicit si o dezvoltare a unor proceduri si instrumente
de lucru specifice. La fel de important este si momentul aparitiei Legii nr. 705/2002 privind
sistemul national de asistenta sociala, care face referire la importanta resursei umane
profesionalizate n desfasurarea activitatii de asistenta sociala (Radulescu, 2007).
Misiunea asistentului social consta n participarea la rezolvarea problemelor sociale
comunitare, asigurarea unui nivel minim decent de viata si cresterea calitatii vietii grupurilor
sociale vulnerabile, n mbunatatirea functionarii sociale a persoanelor (Buzducea, 2005). De
aici necesitatea ca asistentul social sa detina anumite deprinderi specifice, dar si cunostinte
teoretice (psihologie, sociologie, drept, etc), dar, nu n ultima instanta, sa aiba vocatie. n fapt,
aceasta reprezinta o conditie primordiala a practicarii acestei profesii.
Misiunea asistentului social nu poate fi atinsa dect n conditiile n care acesta detine un
anumit sistem de valori. Acesta reprezinta o componenta-cheie a profesiunii, deoarece
activitatea de asistent social nu este, n nici un caz, una caracterizata prin neutralitate, ci
reprezinta un proces de influentare si transmitere de valori. Fiecare asistent social ar trebui sa
si construiasca un stil propriu, o combinatie ntre partea stiintifica a asistentei sociale,
"stocata" n cunostinte si teorii, si bagajul de valori si abilitati cu care specialistul se implica n
exercitarea profesiei (Neamtu, 2003). Se poate afirma deci ca stilul personal al fiecarui
profesionist reprezinta un mix ntre cunostinte de specialitate, acumulate n efortul de studiu,
valori, deprinderi si abilitati, la care se adauga experienta profesionala si cea de viata, calitatile
personale, efortul de autodezvoltare (idem).
n linii generale, valorile pe care asistentul social ar trebui sa fundamenteze procesul de ajutor
sunt: respectul fata de persoana si demnitatea acesteia; respectarea intimitatii; respectarea
confidentialitatii; respectarea dreptului la optiune si autodeterminare al clientului, dar si
respectul fata de traditiile si modelul cultural local, cooperarea cu actorii sociali locali,
adaptarea interventiei la specificul comunitatii si adecvarea acesteia n functie de valorile sale
culturale (Buzducea, 2005).
F.P. Biestek (1961, apud Tompea, 2003) opereaza o alta clasificare a valorilor -principii care ar
trebui sa ghideze asistentul social n activitatea sa: acceptare; atitudine neutra; individualizare;

exprimarea sentimentelor orientata spre un scop si implicare emotionala controlata;

confidentialitate; autodeterminare.
Butryum (1976) furnizeaza o alta clasificare, de aceasta data mai restrnsa, a valorilor pe care
ar trebui sa le nsuseasca orice asistent social: respectul pentru persoana; unicitatea fiintei
umane ; ncrederea n capacitatea de crestere si dezvoltare a fiecarui individ.
Valorile generale si cele specifice pe care asistentul social trebuie sa le aiba n vedere n
activitatea sa se regasesc n codul deontologic al profesiei de asistent social, cadru care
reglementeaza relatia asistent social-client. Acesta se ntemeiaza, n opinia lui Timms (1983)
pe o suma de principii generale: 1. sa respecti clientul; 2. sa l accepti pentru ceea ce
nseamna el nsusi; 3. sa nu judeci si condamni clientul; 4. sa respecti dreptul la
autodeterminare al clientului; 5. sa respecti ncrederea lui .
Cea mai cunoscuta versiune a codului deontologic al profesiei de asistent social, cu valoare de
reper pentru cei mai multi profesionisti o reprezinta cea adoptata de Asociatia Nationala a
Asistentilor Sociali din Statele Unite ale Americii (NASW), n vigoare din anul 1980. Caracterul
sau de ndrumar se refera la aspecte ca: comportamentul si conduita asistentului social ca
profesionist; responsabilitatile etice ale asistentului social fata de client; responsabilitatea etica
a asistentului social fata de colegii sai; responsabilitatile etice ale asistentului social fata de
organizatiile angajatilor si angajatorilor; responsabilitatile etice ale asistentului social fata de
profesia sa; responsabilitatea etica a asistentului social fata de societate. Aceleasi elemente se
regasesc si n Codul international de etica pentru asistentul social profesionist adoptat de
International Federation of Social Workers , n 1994. Din toate acestea, se poate concluziona
ca asistentul social poate fi descris ca fiind " un individ ncarcat de valoare" (Goldstein, 1973
apud Tompea, 2003, p. 451).
n baza acestor valori, orice asistent social va admite ca participarea clientilor,
autodeterminarea si confidentialitatea reprezinta jaloanele fundamentale n raport cu care ar
trebui sa si desfasoare activitatea. Intervine nsa si o nota necesara de particularizare a
acestora, de implementare n practica, fara de care ele ramn nespecifice, si ca atare, nu pot fi
considerate ca fiind repere.

Recomandarea respectarii acestor valori si principii este curprinsa n nsasi legea care descrie
statutul asistentului social din Romnia (nr. 466/2004), ceea ce ntareste nca o data caracterul
lor definitoriu pentru aceasta profesie.
Implementarea specifica a acestor valori face trecerea spre cmpul practicii asistentei sociale,
si ca atare, spre tipurile de clienti, grupurile-tinta pe care le deservesc profesionistii n
activitatea lor.
Majoritatea asistentilor sociali nu ramn la nivel de generalisti, ci se specializeaza n asistarea
unui anumit segment de clienti. Astfel, o parte dintre acestia ramn n domeniul teoretic si se
implica n dezvoltarea de politici sociale sau planificarea strategiilor din domeniu, dar
majoritatea devin totusi practicieni, prefernd domeniile n care pot interactiona cu clientii. Din
aceasta perspectiva, se poate propune o clasificare a tipurilor de asistenti sociali :
a.

asistenti sociali axati pe asistarea copilului si familiei, precum si cei care care practica
asistenta sociala n scoli; statisticile arata ca mai mult de 50% dintre asistentii sociali
sunt specializati n aceasta directie.

b. asistenti sociali care activeaza n domeniul medical si al serviciilor de sanatate publica;

c.

asistenti sociali care profeseaza n domeniul sanatatii mentale si a abuzului de

substante; acestia mai sunt cunoscuti si sub denumirea de asistenti sociali clinicieni;

d.

asistenti sociali care planifica si dezvolta politici n domeniu; acestia au si atributii de

fundraising.

Bibliografie :
Alexiu, M (2003), "Valori si faze ale actiunii n asistenta sociala", n Neamtu, G. (coord), Tratat
de asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, pp. 320-365.
Buzducea, D. (2005), Aspecte contemporane n asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi.
Marshall, G. (coord) (2003), Dictionar de sociologie Oxford, Editura Univers

Enciclopedic,

Bucuresti.
Manoiu, F., Epureanu, V. (1996), Asistenta sociala n Romnia, Editura All, Bucuresti.

Radulescu, A. (2007), "Dezvoltarea profesiei si a rolului asistentului social n Romnia", n

Muntean, A., Sagebiel, J. (2007), Practici n asistenta sociala, Editura Polirom,

Iasi, pp. 161-

170.
Neamtu, G. (2007), "Formarea profesionala a asistentului social din perspectiva Declaratiei de
la Bologna", Muntean, A., Sagebiel, J. (2007), Practici n asistenta

sociala,

Editura

Polirom, Iasi, pp. 138-149.

Tompea, D. (2003), "Deontologia asistentei sociale si constructia paradigmei
n Neamtu, G. (coord),

profesionale"

Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, pp. 401-464.

Zamfir, E. (2002), "Asistenta sociala", n Pop, L. , Dictionar de politici sociale, Editura

Expert, Bucuresti, pp. 116-126.
Zamfir, E. (2002), "Servicii de asistenta sociala", n Zamfir, E., Zamfir, C.,
sociale. Romnia n context european, Editura Alternative, Bucuresti, pp. 203Legea 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala
Legea 466/2004 privind statutul asistentului social

Politici
212.