 Dizabilitatea (incapacitatea) (engl. disability, fr.

incapacite) însumează un
număr de limitări funcționale, ce pot fi întâlnite la orice populație din lume.
 Cauze ale dizabilităților sunt considerate deficiențele (fizice, senzoriale sau
intelectuale), condițiile de sănătate (boli mintale/neuropsihice), dar și
factorii de mediu. Dizabilitate este termenul generic pentru afectări, limitări
ale activității și restricții de participare .

 Cerințe educative speciale (CES) – sfera de cuprindere a acestui concept

este mai amplă decât grupul copiilor cu dizabilități. În SUA, Spania și în
alte țări conceptul de CES se referă și la copiii supradotați.
 Problematica persoanelor cu cerinţe speciale formează un câmp semantic
complex, aflat într-o continuă schimbare și, în același timp, se recomandă o
atenţie sporită modului în care sunt folosiţi termenii respectivi, deoarece nu
întotdeauna reprezintă realitatea și pot aduce prejudicii demnităţii umane.

 În literatura psihopedagogică se folosesc mai mulţi termeni care, în funcţie

de modul de abordare a problematicii persoanelor cu cerinţe speciale, pot
clarifica o serie de delimitări semantice utile în înţelegerea corectă și
nuanţată a fenomenelor avute în vedere: aspectul medical – deficienţa,
aspectul funcţional – incapacitatea sau dizabilitatea, aspectul social –
handicapul.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus utilizarea a trei concepte
distincte, utilizate și până atunci însă nu într-un mod unitar: infirmitatea
sau deficienţa (,,impairment”), incapacitatea sau dizabilitatea
(„disability”), handicapul („handicap”).
 Pe baza acestor delimitări s-a elaborat Clasificarea Internaţională a
Deficienţelor, Dizabilităţilor si Handicapurilor (ICIDH-1), care a fost
adoptată ca document de lucru de către O.M.S. în anul 1980.

 CIF este și un instrument de realizare a drepturilor persoanelor cu

dizabilităţi, dar și o metodă valoroasă în standardizarea stărilor de sănătate,
unificarea abordărilor de diagnostic și de evaluare a stărilor de sănătate și a
funcţionalităţii.
 Din anul 1995, conceptul de cerințe educative speciale este utilizat și în
România prin Legea învățământului.

 Noțiunea de CES acceptată în țara noastră desemnează necesitățile

educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare,
necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale
și/sau caracteristice unei dizabilități ori tulburări de învățare, precum și o
intervenție specifică, prin reabilitare / recuperare corespunzătoare.
(HG nr.1252/2005)

 Copiii cu CES sunt copii ale căror nevoi (cerințe) speciale sunt
educaționale și derivă, în principal, din deficiențe mintale, fizice, senzoriale,
de limbaj, socioafective și de comportament ori asociate, indiferent de
severitatea acestora. Lor li se adaugă și unii copii ocrotiți în instituții
rezidențiale, copii/elevi din învățământul obișnuit care prezintă
tulburări/dificultăți de învățare și/sau adaptare școlară.
 O „măsurare” a dizabilităţii este dependentă de doi factori: fidelitatea și
validitatea baremelor, pe de o parte, și calitatea actului medical (privind
diagnosticul stării prezente și prognosticul, estimarea tendinţei de evoluţie),
pe de altă parte.
 Evaluarea si expertiza persoanelor cu cerinţe speciale este foarte
importantă, este un proces continuu si indispensabil, fundamentat pe o serie
de elemente importante: o anumită filozofie a evaluării, coerenţă și
construcţie unitară a conţinutului evaluării, legislaţie modernă si flexibilă.

 Atunci cand este evaluat un copil cu posibile dizabilităţi, sunt evaluate

următoarele domenii, care se corelează: evaluarea medicală, evaluarea
psihologică, evaluarea educaţională, evaluarea socială.
 În cazul copiilor scopul evaluării este acela de a stabili calitatea și nivelul
funcţionării structurilor anatomice, funcţiilor organice, activităţilor și
participării copilului cu dizabilitate la viaţa socială, ţinand cont de mediul
în care el trăieste și măsura în care beneficiază sau nu de servicii și
intervenţii adecvate, respectiv: protezare, mijloace tehnice, îngrijire,
recuperare, educaţie etc.

 Evaluarea copiilor cu dizabilităţi este un proces complex care estimează

cantitativ și calitativ particularităţile dezvoltării și capacităţii de învăţare a
copilului, are în vedere planificarea și programarea planului de servicii
personalizat și programele de intervenţie personalizate.
 Tipologia categoriilor de CES include: tulburări emoționale și de
comportament, deficiență/întârziere mintală, deficiențe fizice/motorii,
deficiențe vizuale, deficiențe auditive, tulburări de limbaj,
tulburări/dificultăți/dizabilități de învățare.
 Fără abordarea adecvată a acestor cerințe speciale nu se poate vorbi în mod
real de egalizarea șanselor/premiselor de acces, participare și integrare
școlară și socială.

 Din punct de vedere statistic, copiii cu dizabilități (intelectuale, fizice,

vizuale și auditive) reprezintă cam 5-10% dintr-o populație școlară, în
vreme ce copiii cu CES sunt mult mai numeroși variind în unele țări (SUA,
Marea Britanie, Danemarca) între 10 și 20% din populația școlară.
 O serie de statistici realizate de UNESCO apreciază că peste 650 de
milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu handicap care poate
exclude participarea acestora în societate.

 Din cele 75 de milioane de copii de vârsta școlii primare care nu mai

frecventează școala, o treime sunt copii cu handicap.

 Se estimează că 20% dintre cei mai săraci oameni ai lumii sunt cei cu
handicap; mai mult de 90% dintre copiii cu handicap, în țările în curs de
dezvoltare, nu merg la școală; în lume, aproximativ 30% dintre copiii
străzii trăiesc cu handicap; rata de alfabetizare a adulților cu handicap este
cu trei la sută mai mică față de rata estimată la nivel global.
 Să vrei să mergi mai departe în ciuda greutăților cu care te confrunți în
viață este adevarata încercare față de care trebuie să te arăți dispus.
 Să vrei să mergi mai departe când ai o dizabilitate poate fi și mai dificil.
 Însa nu trebuie să te simți diferit ori neputincios dacă ai o dizabilitate,
pentru că nu ești singurul!
 În ciuda dizabilităților, multe personalități celebre au contribuit de-a lungul
timpului pentru societate, de la actori, fizicieni, sportivi, scriitori, activiști
politici, pictori, dansatori, cântareți sau atleți.
 Stephen Hawking este un fizician englez, teoretician al originii universului
și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani.
 În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o
slăbiciune a mușchilor.
 În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de neuron
motor, afecțiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică.
 I se dau maximum 3 ani de trăit.
 Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a
invalidității.
 Paralizia progresează și, cu timpul, devine complet imobilizat, își pierde
vocea și este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat
(conceput special pentru el de un prieten) care poate fi controlat cu mișcări
ale capului și globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe
minut.

 Infirmitatea nu îl poate împiedica să își continue activitatea didactică și mai

ales pe cea științifică pe care o expune la emisiunea “Into the Universe
with Stephen Hawking” de pe Discovery Chanel.
 Reprezintă procesul de adaptare a persoanei cu CES la normele şi cerinţele şcolii pe care o
urmează, de stabilire a unor relaţii afective pozitive cu membrii grupului şcolar (grupă/clasă)
și de desfăşurare cu succes a activităţilor şcolare;
ART. 9
CES pot fi derivate în principal din:
a) dizabilităţi (handicap) - care au la bază o deficienţă sau boală;
b) dificultăţi de învăţare si tulburări de limbaj.

ART. 10
cerinţe educaţionale speciale (CES) - necesităţi educaţionale suplimentare, complementare
obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor individuale si celor caracteristice
unei anumite deficienţe/dizabilităţi sau tulburări/dificultăţi de învăţare ori de altă natură,
precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.);
 Se realizează
prin clase si grupe speciale - pentru copii si elevi cu dizabilităţi - din unităţi scolare speciale sau
din scoli de masă;
 prin scoli de masă, individual, cu sau fără servicii educaţionale de sprijin;
prin grupe sau clase din unităţi sanitare în care sunt internaţi copiii, elevii şi tinerii cu boli
cronice sau cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari, de 4 săptămâni;
 la domiciliu (scolarizare itinerantă), pe o perioadă determinată;
 prin alte structuri scolare.
Art. 4.

 echității - din perspectiva dreptului la educație, in baza căruia accesul la învățare se

realizează fără discriminare;

 relevanței - în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social

economice;

 eficienței - în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime, prin

gestionarea resurselor existente;

 asigurării egalității de șanse - în scopul facilitării accesului la orice formă de educație şi

asigurării șanselor egale oricărui copil, elev, tânăr, indiferent de rasă, etnie, naționalitate,
limbă, religie, apartenența la o categorie defavorizată;

 incluziunii sociale;

 centrarii educației pe beneficiarii acesteia;

 participarii și responsabilizării părinților.

Diagnosticarea abuzivă a copiilor ca având CES, pe criterii de rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi pe baza
oricărui alt criteriu, se sancţionează conform legilor în vigoare.

ART. 75
 În unităţile de învăţământ special pot fi înscriși și școlarizaţi, de regulă, copii /
elevi cu deficienţe/dizabilităţi medii, severe, grave, profunde, asociate în baza
certificatului de orientare din cadrul CJRAE.

ART. 76
 În grupele/clasele integrate în învăţământul de masă pot fi înscriși, de regulă,
copii/elevi cu dificultăţi/tulburări de învăţare, dificultăţi de adaptare, de integrare,
precum si cei cu deficienţe/dizabilităţi usoare sau moderate. O astfel de integrare
se realizează și individual.
ART. 18
Educaţia specială si specială integrată trebuie să îi ajute pe copiii/elevii cu
CES sau alte tipuri de cerinţe educaţionale să atingă nivelul posibil de
dezvoltare individuală cât mai aproape de dezvoltarea normală:
 prin acumularea experienţei necesare învăţării scolare si sociale;
 formarea abilităţilor necesare învăţării în școală;
 însușirea cunostinţelor;
 formarea priceperilor și a deprinderilor funcţionale utile integrării sociale,
profesionale și vieţii culturale în comunitate;
 asigurarea sanselor și a condiţiilor pentru continuarea pregătirii scolare pe
diferite trepte de învăţământ.
 Intelect de limită - 2 copii
 Deficienţă mentală uşoară – 3 copii
 Deficienţă mentală , handicap fizic asociat -1copil

Alte deficienţe :
 tulburări de pronunţie
 retard verbal
 tulburări grafo-lexice
 sindrom hiperkinetic cu deficit de atenţie
 tulburări de reactivitate şi comportamentale
 tulburări emoţionale
 tulburare spectru autism
 tulburări de ataşament
 epilepsie
 astm bronşic
 diabet
 • strategii individuale
 • strategii colective
 • strategii totale

 Educaţia integrată, pornind de la intervenţia timpurie, urmăreşte, deci, să

ajute familia şi copilul cu nevoi speciale în vedere valorizării tuturor
potenţialităţilor latente şi manifeste, pentru a trăi din plin, cu posibilităţile
pe care le are şi le dezvoltă, într-o ambianţă constructivă, echilibrată.

 Educaţia integrată îi va permite copilului cu CES să trăiască alături de

ceilalţi copii valizi, să desfăşoare activităţi comune, dobândind abilităţi
indispensabile pentru o viaţă cât mai apropiată de cea a valizilor, pentru o
adecvată inserţie socială.
 Formele integrării copiilor cu CES existente în școala românească se bazează pe
urmatoarele modele:

 a.Modelul cooperării școlii obișnuite cu școala specială - în acest caz, școala obișnuită
coordonează procesul integrării și stabilește un parteneriat activ între cadrele didactice din
cele două școli care vor experimenta și susține un nou mod de desfășurare a activităților
didactice, pregătind împreună conținutul activităților școlare, adaptând materialele și
mijloacele de învățare folosite în timpul orelor și oferind un cadru confortabil tuturor elevilor
din clasă
 b. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în școala obișnuită - acest model
presupune integrarea copiilor deficienți în școli de masă unde să intre în relație cu elevii
normali, facilitându-se, cu sprijinul cadrelor didactice și specialiștilor din școală, o mai bună
intercunoaștere și relaționare între cele două categorii de copii.
 c. Modelul bazat pe amenajarea în școala obișnuită a unui spațiu sau a unei săli de instruire
și resurse pentru copiii deficienți, integrați individual în clase obișnuite din scoala respectivă
- în acest caz, profesorul care se ocupă cu elevii deficienți este și profesorul de sprijin care
desfășoară activități cu acești copii, atât în spațiul special amenajat în școală, cât și la orele de
clasă, atunci cand condițiile solicita/permit acest lucru, colaborând direct cu educatorii din
clasele unde sunt integrați copiii.
 d. Modelul itinerant- acest model favorizează integrarea într-o școală de
masă a unui număr mic de copii cu cerințe speciale, domiciliați la mică
distanță de școală (se evită astfel dezavantajul deplasărilor pe distanțe mari
ale copilului) și sprijiniți de un profesor itinerant (specializat în munca la
domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficiență); ei pot astfel participa la
activitățile școlii respective.

 e.Modelul comun - este relativ asemănător cu modelul precedent, cu

deosebirea că în acest caz profesorul itinerant este responsabil de toți copiii
cu deficiențe dintr-un anumit areal și oferă servicii de sprijinire a copilului
și familiei, ajută părinții la alcatuirea programelor de învățare, urmărește
evoluția școlară a copilului, colaborează cu profesorii școlii obișnuite în
care este integrat copilul și intervine atunci cand apar probleme de învățare
sau de adaptare a copiilor la anumite cerințe școlare.
 Definiţie:
◦ afectare motorie bilaterală, atât a membrelor superioare cât şi
a celor inferioare, de cele mai multe ori de tip spastic, de
cauze pre, peri sau postnatale precoce

 Etiopatogenie:
◦ malformaţii cerebrale, infecţii intrauterine

 Clinic:
◦ Sindrom piramidal bilateral
 Obiectiv: tratamentul afectării motorii (deficit +
spasticitate) şi anomaliilor asociate

 Afectarea motorie
◦ Kinetoterapie, terapie ocupaţională
◦ Orteze, tratament ortopedic, chirugical
◦ Substanţe: miorelaxante, toxină botulinică

 Celelalte anomalii:
◦ Epilepsia –tratament cu anticonvulsivante
◦ Stimulare cognitivă şi senzorială
Kinetoterapie
terapie ocupaţională
Orteze,
tratament ortopedic
Stimulare senzorială
Stimulare cognitivă
 Afectare motorie bilaterală, atât a membrelor superioare cât şi a celor
inferioare, asociată cu intelect de limită, tulburări de pronunţie, retard
verbal , tulburări grafo-lexice, tulburări de reactivitate şi comportamentale,
tulburări emoţionale, tulburări de ataşament.
 A beneficiat inițial de Modelul itinerant de integrare școlară (2 luni),
trecând apoi la Modelul cooperării școlii obișnuite cu școala specială
(care este menținut de 6 ani ), fiind integrată cu succes într-o clasă cu 31 de
elevi.
 Colaborare eficientă între părinți / învățător / profesori / psiholog școlar /
profesor de sprijin / terapeuți / ceilalți elevi
 Timpul limitat pe care l-au petrecut cadrele didactice , cu acest copil cu
CES , din cauza numărului mare de elevi din clasă , dar și problemele
colectivului de elevi ( 31 elevi dintre care :1 caz tetrapareză spastică , 2
cazuri ADHD, 5 elevi cu tulburări de învățare) CLASELE CARE AU
ELEVI CU CES AR TREBUI LIMITATE LA UN NUMĂR MAXIM DE
20 ELEVI PENTRU EFICIENTIZAREA INTEGRĂRII ACESTORA

 Psihologul școlar și profesorul de sprijin au colaborat eficient cu toate

cadrele didactice care au predat la clasă, dar au fost limitați de numărul
mare de elevi cu CES pentru care sunt responsabili. UN ELEV CU CES
AR TREBUI ÎNSOȚIT PERMANENT DE UN PROFESOR DE SPRIJIN,
SAU MĂCAR ÎN PROPORȚIE DE 80 %, PENTRU CA ORELE DE
CURS LA CARE PARTICIPĂ SĂ FIE CU ADEVĂRAT INSTRUCTIVE
ȘI VALORIFICATE PE PLAN INTELECTUAL.
 Timpul limitat pe care l-au petrecut colegii de clasă, ca să desfășoare
activități în colaborare cu elevul cu CES. Colectivul de elevi fiind foarte
mare, activitățile instructiv – educative de tip muncă în echipă, pe
perechi....ș.a. se desfășoară destul de rar. O CLASĂ CARE ARE UN
COLECTIV MAI MIC DE ELEVI DESFĂȘOARĂ MULT MAI UȘOR
ACTIVITĂȚI INSTRUCTIV-EDUCATIVE DE DIFERITE TIPURI,
ACTIVITĂȚI CARE ÎNCURAJEAZĂ COLABORAREA, MUNCA ÎN
ECHIPĂ, ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE...etc.

 La vârsta școlară mică, socializarea se realizează uşor prin intermediul

jucăriilor şi al echipamentelor de joc. Jocurile trebuie să fie adaptate în
funcţie de deficienţa copilului. ȘCOLILE ROMÂNEȘTI DE MASĂ NU
SUNT PREGĂTITE PENTRU ACESTĂ PROVOCARE. NU EXISTĂ
SPAȚII SPECIAL AMENAJATE PENTRU COPII CU CES, CARE SĂ
LE PERMITĂ SĂ SE JOACE ȘI SĂ SOCIALIZEZE ÎN TIMPUL
PAUZELOR, SAU ÎN TIMPUL ORELOR LA CARE NU POT
PARTICIPA.
 POPESCU, E. , PLEŞA, O. (coord) „Handicap, retardare, integrare”,
Bucureşti, Pro Humanita, 1998
 VERZA, E. , PĂUN, E. „Educaţia integrată a copiilor cu handicap”,
Unicef, 1998
 VRĂŞMAŞ, T. „ Învăţământ şi⁄sau inclusiv”, Ed. Aramis, 2001
 VOICU, E., CEDU2000+, BABA, L., Fundația de Abilitare Speranța -
Proiectul Parteneriat pentru educație incluzivă , ,,Raport cu privire la
situația educației incluzive în România”