Etiologia specifica diferitelor tipuri de deficiente

1.Rolul factorilor endogeni si exogeni în modificarile morfofunctionale ale sistemului nervos central, ale analizatorilor si
ale aparatului fonoarticulator.

Din interactiunea obisnuita, normala, a factorilor cauzali, rezulta dezvoltarea obisnuita, normala a marii majoritati a indivizilor, în
conditii aparte însa, adica în conditii defavorabile, între factorii genetici si influentele de mediu (inclusiv influentele educative) are
loc o interactiune neobisnuita, anormala, care poate da nastere unei deficiente, deteminând:

-tabloul etiologic sau constelatia cauzala a deficientei respective si o anume simptomatologie, proprie fiecarui tip de deficienta;

-evolutia fiecarui individ cu deficiente, adica perspectivele si limitele dezvoltarii sale, directia, ritmul si intensitatea acestei
dezvoltari.

*Prin actiunea - de regula, complexa si înlantuita - a unor factori etiologici nocivi asupra organismului, în totalitatea sa, dar, mai
ales, asupra sistemului nervos central, în diferite etape ale procesului de crestere si maturizare, se produce o accentuata scadere a
eficientei mintale, precum si o semnificativa diminuare a capacitatii de adaptare si integrare sociala, adica o stare de handicap
consecutiv deficientei mintale.

Etiologia starilor de handicap consecutiv deficientei mintale este deosebit de complexa si variata. Factorii cauzalise gasesc în trei
domenii fundamentale:

-zestrea genetica - ereditatea, adica ceea ce este mostenit; în aceasta categorie intra:

a) factorii genetici nespecifici (care dau nastere deficientei mintale endogene);

b) factorii genetici specifici (aberatii cromozomiale, deficiente specifice ale genelor: - disfunctii metabolice, disfunctii endocrine
etc.);

-mediul si educatia, adica ceea ce este dobândit, în aceasta categorie intrând factorii etiologici prenatali, perinatali, postnatali, si
psihoafectivi. Când factorii respectivi provoaca leziuni ale sistemului nervos central si determina o stare de deficienta mintala,
aceasta deficienta este considerata exogena.

*O clasificare a factorilor etiologici în cazul deficientelor senzoriale consta în:

-factori predispozanti a caror actiune începe în primi 727w223h i ani de viata si determina vulnerabilitatea persoanei fata de agenti
etiologici care mai târziu vor însoti aparitia bolii;

-factori precipitanti care se produc cu putin timp înainte de debutul unei tulburari pe care o induc;

-factori de întretinere care prelungesc cursul unei tulburari, dupa ce a fost provocata;

-factori de stres.

In general , factorii cauzali actioneaza în sisteme dinamice, în lanturi cauzale si sunt favorizati în actiunea lor de anumite conditii.

Unii autori identifica 3 nivele ale sistemului etiologic:

-primul nivel e reprezentat de relatia cauzala dintre deficienta si diferitele lezari sau disfunctii ale analizatorilor;

-al doilea nivel e reprezentat de factorii cauzali care determina afectiunile analizatorilor;

-al treilea nivel este reprezentat de factorii de natura sociala, economica, psihologica, educationala care conditioneaza aparitia si
manifestarea cauzelor relevate la primele doua nivele.

*handicapurile de limbaj apar prin actiunea unor procese complexe in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii
sau dupa nastere. La aceste cauze generale, de pot fi incriminate in toate tulburarile de limbaj, se adauga altele specifice unei
categorii date.
Aceste cauze se impart in functie de forma si perioada cand apar:

1.Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii, citam:diferite intoxicatii si infectii, bolile infectioase ale gravidei,
incompatibilitatea factorului Rh, carentele nutritive, traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele psihice
suferite de gravida, incepand cu neacceptarea psihica a sarcinii si terminand cu trairea unor stressuri, framantari interioare, spaime,
care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului.

2.Din categoria cauzelor care actioneaza in perioada nasterii, le mentionam pe urmatoarele: nasterile grele si prelungite, care pot
provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume
fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidente mecanice s.a.

3.A treia categorie o constituie cauzele care actioneaza dupa nastere; ele alcatuiesc grupa cea mai mare.Acestea pot fi impartite in
trei categorii:

a) Cauze organice Acestea pot fi de natura centrala sau periferica.

Exemplu: lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor; disartie; dislalie periferica;
anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizata a tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii. O
asemenea situatie are loc si in prognatism si progenie ca si in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si
intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau functional, mscanismele
neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot
determina tulburari de limbaj, atat pe cale centrala, cat si periferica.

b) Cauze functionale Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala, cat si cea motorie.
Cauzele functionale pot afecta oricare din componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel, apar dereglari ale
proceselor de excitatie si inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central,
insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini dezvoltarea sa sau pot crea dificultati in parcurgerea traseului normal al
limbajului.

c) Cauze psihoneurologice Influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila
sau cu tendinte patologice. Asemenea cauze se intalnesc la subiectii cu handicap mintal, la alienatii mintal, la cei cu tulburari de
memorie si de atentie, la cei cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se
supraapreciaza-infatuatii, aceste manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si a limbajului.

4.Desi in literatura de specialitate se insista mai putin asupra lor, cauzele psiho-sociale nu sunt lipsite de importanta. La o analiza
mai atenta vom constata ca acestea au o frecventa relativ mare, iar efactele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii
limbajului, ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite in educatie, slaba
stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea copilului mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentru
amuzamentul parintilor, ce duc la formarea unor obisnuinte deficitare, imitarea unor modele cu o vorbire incorecta in perioada
constituirii limbajului, trairea unor stari conflictuale, stressante, suprasolicitarile, care favorizeaza oboseala excesiva,
bilingvismuls.a.

2.Consideratii privind frecventa anumitor tipuri de deficiente.

*Frecventa surzilor în societate difera în timp si de la o zona socio-geografica la alta în raport cu aparitia si amploarea unor
factori perturbatori: eredo-familiali, encefalopatii, tratament medical inadecvat, epidemii, conflagratii sociale,
traumatisme determinate de accidente, alcoolism, iradieri, malnutritie etc.

Astfel, în acelasi timp, în spatii geografice diferite, atât cauzalitatea cât si frecventa surditatii pot prezenta modificari esentiale.
Aceeasi constatare se remarca si pentru acelasi spatiu, dar în etape de timp diferite.

In conformitate cu datele statistice autohtone si mondiale, surditatea la vârsta copilariei e reprezentata de procentul de 1%o de
locuitori. Odata cu maturitatea, procentul de dereglari ale aparatului auditiv se afla în continua crestere, la peste 10%, iar la adultii
de vârsta a treia disfunctia auditiva se manifesta în proportie de peste 50%.

*Dupa Daniel Marcelli (2003) copiii cu ambliopie ocupa cam 4,6% din totalul copiilor cu handicap, iar cei cu cecitate 2,4%.
In scolile speciale din România sunt înscrisi in acest an scolar 1740 de elevi.

In evidentele Asociatiei Nevazatorilor din România sunt 81000 de persoane cu "invaliditate oftalmologica" de gradul I - handicap
grav (cecitate totala sau de vedere foarte slaba, nefunctionala) si cu invaliditate de gradul II - handicap accentuat (ambliopie,
vedere partiala).

* Referitor la proportia copiilor cu deficienta mintala din tara noastra, nu dispunem de cifre oficiale, ci doar de aprecieri ale
câtorva autori. Astfel, Petru Arcan si Dumitru Ciumageanu (1980) si mai târziu Ioan Drutu (1995) invoca cifra de 4 %, iar Ion
Strachinaru (1994) pe cea de 5 %. Acesta din urma face si o interesanta apreciere comparativa: «... numarul important prin care
deficientii mintal îsi anunta prezenta crescuta arata ca ei sunt primii handicapati de care pedagogia speciala trebuie sa se ocupe
neîntârziat pentru a-i ridica la forme de viata social-utila si pentru a face ca rândul lor sa nu fie îngrosat cu noi cazuri dintre copiii
normali.

De altfel, ei nu atrag atentia numai pentru ca sunt circa 50% din totalul copiilor deficienti, ci si pentru faptul ca, în ordinea
acestora, ei sunt, spre exemplu, de 15 ori mai numerosi decât surdo-mutii si de 35 de ori mai numerosi decât nevazatorii»
Referindu-se la frecventa în populatia infantila a copiilor cu deficienta mintala, literatura de specialitate evidentiaza si faptul ca
aceasta frecventa este inegal raspândita de-a lungul anilor de scolarizare, existând o anume dinamica ascendenta dinspre clasele
mici spre clasele mari. Initial, la nivelul vârstei prescolare proportia este redusa, fiind evidente doar cazurile de deficienta
profunda sau severa, pentru ca, la debutul scolar, sa-si faca simtita prezenta si cazurile de deficienta moderata. Deficienta mintala
usoara este decelata, de regula, la nivelul claselor primare, în timp ce cazurile de limita se reliefeaza mai adesea abia în momentul
trecerii din ciclul primar spre prima clasa gimnaziala. Pentru nuantarea afirmatiei cu privire la inegalitatea frecventei copiilor cu
deficienta mintala de-a lungul anilor de scoala, reamintim datele procentuale prezentate de Mariana Rosea (1967), dupa P. Baton
(1962). Conform acestor date, proportia deficientilor mintal, împreuna cu «cazurile îndoielnice», variau între 4,2% din populatia
investigata la nivelul vârstei de 8 ani, cu alte cuvinte, în primul an dupa debutul scolar, si 15,9% la nivelul vârstei de 11 ani, adica
la trecerea din învatamântul primar spre treapta urmatoare de scolarizare.

Reproducem si comentariul autoarei citate, pe marginea acestor date procentuale: «Este clar ca aceasta variatie a frecventei este
ecoul variatiei dificultatilor întâmpinate de copii în procesul scolarizarii, pe masura maririi volumului de cunostinte ce trebuie
însusite si a cresterii nivelului lor de abstractizare. Ulterior, mergând spre scoli profesionale sau spre productie, o parte din acesti
indivizi realizeaza o adaptare suficienta pentru a nu se mai diferentia în mod vizibil de populatia cu intelect normal»

3.Individualizarea tipurilor de deficiente în functie de factorii etiologici, sociali si culturali.

*Etiologia si clasificarea tulburarilor de limbaj

Asupra individului uman actioneaza o multime de factori, dintre care unii sunt nocivi. Acestia pot influenta negativ dezvoltarea sa,
dar organismul are o anumita rezistenta ce ii permite o evolutie normala si numai in anumite conditii de fragilitate generala sau
partiala, acesti factori determina dereglari psihice. Pentru aceasta, se impune o analiza globala a principalelor categorii de factori
care pot influenta negativ dezvoltarea limbajului si care pot determina oricare disfunctie de limbaj. De aici rezulta necesitatea
cunoasterii unor asemenea cauze, nu numai pentru a le preveni, dar si pentru doptarea unei metodologii stiintifice in stabilirea
diagnosticului diferential si a modalitatilor de corectare a limbajului tulburat. In acelasi timp, nu totdeauna se pot stabili cu
exactitate, cauzele care au provocat o tulburare sau alta de limbaj, si ca de cele mai multe ori, la baza unei dereglari sau
nedezvoltari normale, se afla un complex de cauze. Prin urmare, handicapurile de limbaj apar prin actiunea unor procese
ucomplexe in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii sau dupa nastere. La aceste cauze generale, de pot fi
incriminate in toate tulburarile de limbaj, se adauga altele specifice unei categorii date.
Aceste cauze se impart in functie de forma si perioada cand apar:

1.Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii, citam:diferite intoxicatii si infectii, bolile infectioase ale gravidei,
incompatibilitatea factorului Rh, carentele nutritive, traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele psihice
suferite de gravida, incepand cu neacceptarea psihica a sarcinii si terminand cu trairea unor stressuri, framantari interioare, spaime,
care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului.

2.Din categoria cauzelor care actioneaza in perioada nasterii, le mentionam pe urmatoarele: nasterile grele si prelungite, care pot
provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume
fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidente mecanice s.a.

3.A treia categorie o constituie cauzele care actioneaza dupa nastere; ele alcatuiesc grupa cea mai mare.Acestea pot fi impartite in
trei categorii:

a) Cauze organice
Acestea pot fi de natura centrala sau periferica. Avem in vedere diferite traumatisme mecanice care influenteaza negativ
dezvoltarea sistemului nervos central sau afecteaza nemijlcit, auzul si organele fonoarticulatorii. In cazul unor leziuni la nivelul
sistemului nrevos central se pot produce, printre alte tulburari, disfunctii ale limbajului, ce au o mare varietate cu cat zona lezate
este mai intinsa sau mai profunda, cu cat tulburarile sunt mai ample si cu un inalt grad de complexitate, pentru ca, de cele mai
multe ori sunt atinsi mai multi centri corticali implicati in realizarea diferitelor functii psihice.

Exemplu: lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor; disartie; dislalie periferica;
anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizata a tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii. O
asemenea situatie are loc si in prognatism si progenie ca si in macroglosie sau microglosie.

O anumita frecventa o au infectiile si intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau
functional, mscanismele neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita, encefalita, scarlatina,
rujeola, pojarul s.a. pot determina tulburari de limbaj, atat pe cale centrala, cat si periferica.

b) Cauze functionale

Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala, cat si cea motorie. Cauzele functionale pot
afecta oricare din componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel, apar dereglari ale proceselor de excitatie si
inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central, insuficiente ale auzului
fonematic, putand incetini dezvoltarea sa sau pot crea dificultati in parcurgerea traseului normal al limbajului.

c) Cauze psihoneurologice

Influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice.
Asemenea cauze se intalnesc la subiectii cu handicap mintal, la alienatii mintal, la cei cu tulburari de memorie si de atentie, la cei
cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se supraapreciaza-infatuatii, aceste
manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si a limbajului.

4. Desi in literatura de specialitate se insista mai putin asupra lor, cauzele psiho-sociale nu sunt lipsite de importanta. La o analiza
mai atenta vom constata ca acestea au o frecventa relativ mare, iar efactele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii
limbajului, ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite in educatie
(iatrogeniilr si didactogeniile), slaba stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea copilului mic in folosirea
unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul parintilor , ce duc la formarea unor obisnuinte deficitare, imitarea unor modele cu o
vorbire incorecta in perioada constituirii limbajului, trairea unor stari conflictuale, stressante, suprasolicitarile, care favorizeaza
oboseala excesiva, bilingvismul, (obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile necesare
comunicarii in limba materna) s.a.

*Etiologia complexa a deficeientei de intelect si a starii consecutive de handicap

Factorii cauzali fundamentali se situeaza, însa, în acele sectoare de baza, care determina, în general, evolutia socio-umana a
oricarui individ :zestrea genetica a individului (ereditatea), adica ceea ce el a mostenit de la predecesori;mediul si influentele
educative, adica ceea ce el dobândeste în interactiunea multipla dintre organismul propriu (posesor al zestrei genetice) si conditiile
sale de existenta biologica si sociala.

Într-o clasificare pe care o realizeaza chiar M. Chiva si Y. Ruttschmann, prezentând-o mai întâi într-un cadru general de referinta
- cadru pe care îl reproducem în continuarea acestui paragraf -prima subcategorie delimitata este cea a factorilor genetici sau ere-
ditari nespecifici (poligenici), numita în literatura de specialitate - asa cum am vazut, de altfel - în mod diferit: fie «esentiala sau
nediferentiata», fie «aclinica sau subculturala, sau primara», fie endogena si care «se datoreaza unor cauze ce actioneaza înaintea
conceptiei...».Autorii «cadrului» mai numesc aceasta debilitate, de origine endogena, si «debilitate normala», adica determinata
prin mecanisme genetice normale, nespecifice.

I. FACTORI GENETICI SAU EREDITARI Al DEFICIENŢEI MINTALE

l A Factori genetici nespecifici (poligenici):

Debilitatea endogena, sau subculturala, sau familiala. l B Factori genetici specifici:

I B -1. Sindroame datorate unei aberatii cromozomiale

l B -1 a) Aberatia unui cromozom sexual:

-sindromul lui Turner sau aplasia gonadica;

- sindromul lui Bonneville Ulrich;

- sindromul lui Klinefelter;

- hermafroditismul.

I B -1 b) Aberatia unui cromozom autosom:

- mongolismul sau sindromul lui Down.

I B - 2. Sindroame datorate unei deficiente specifice a genelor

l B - 2 a) Ectodermoze congenitale:

- scleroza tuberoasa a lui Bourneville;

- neurofibromatoza sau boala lui Reckhlinghausen;

- angiomatoza cerebrala sau boala lui Sturge-Weber-Dimitri.

I B - 2 b) Disfunctii metabolice sau dismetabolii:

1. Dislipoidoze:

- idiotia amaurotica (diverse varietati: boala lui Tay Sachs, boala lui Spielmayer, Voget etc.);

- boala lui Niemann Pick;

- boala lui Gaucher;

- boala lui Hurler sau gargoilismul.

2. Disproteidoze:

- fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvica;

- sindromul lui Hartnup;

-boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulara;

- boala lui Low sau boala cerebro-oculo-renala;

- boala siropului de artar.

3. Dismetaboliile hidratilor de carbon:

- galactosemia;

- hipoglicemia idiopatica.
l B - 2 c) Disendocrinii:

- hipotiroidism;

- hipoparatiroidism;

- cretinism familial cu gusa;

- diabet insipid nefrogen.

I B - 2 d) Anomalii craniene familiale:

- microcefalii;sindromul lui Apert;hidrocefalie;

I C Sindroame la care este posibila prezenta unui proces genetic

- epilepsia.

II. FACTORI PROGENETICI

Studiul fondului genic al patrimoniului ereditar al unei populatii, precum si studiul cauzelor evolutiei sale si al influentelor
mutagene la care este supus acest fond (la nivelul cuplului, al familiei, al individului).

III. FACTORI EXTRINSECI

III A Factori prenatali.

III B Factori perinatali.

III C Factori postnatali.

III D Factori psihoafectivi.

*Factori etiologici ai deficientei de auz.

Literatura de specialitate prezinta numeroase clasificari ale surditatii, mai ales pe baza unor criterii etiologice si temporale:

-surditate congenitale si dobândite

-surditate clasificate dupa momentul aparitiei:prenatale; perinatale; postnatale

-surditate în raport cu locul instalarii traumei

-surditate pre si postligvistica

Surditatea genetica poate fi transmisa de la unul sau de la ambii parinti.

Surditatea ereditara poate fi de mai multe tipuri:

-tipul Sibenmann; tipul Sheibe ;tipul Mandini

Surditatile dobândite pot fi de 3 tipuri:

a)congenitale sau prenatale, mai ales embrionare,dar uneori si fetale.

Pot fi cauzate de :-rubeola, hepatita, pojar, boli ale mamei

-infectii bacteriene, tuberculoza si sifilis

-medicamente

-cauze chimice si hormonale

-iradierea mamei cu raze X in timpul sarcinii

-alcoolismul

-diabetul

-factori endocrini

-toxemia gravidica

-tulburari ale circulatiei sangvine in placenta

-hipotiroidismul familial

-traumatisme

-incompatibilitate sangvina

b) neonatale (perinatale)-anoxia sau asfixia albastra

-traumatisme obstreticale; icterul nuclear

c)postnatale-traumatisme cranio-cerebrale

-boli infectioase; otita si mastoidita; factori toxici; boli vasculare; subalimentatia cronica; traumatism sonor; cauze
medicamentoase-tratamente neadecvate

Exista si cauze ale disfunctiei auditive localizate la nivelul urechii externe, medii sau interne :

-cauze la nivelul urechii externe: malformatii ale pavilionului urechii; absenta pavilionului; obstructionarea canalului conductor.

-cauze la nivelul urechii medii: infectii, otite, mastoidite, corpi straini; perforarea membranei timpanului; leziuni sau malformatii
ale oscioarelor.

-cauze la nivelul urechii interne-leziuni sau deformari ale labirintului membranos sau osos, ale canalelor semicirculare, ale
utricului sau saculei.

Cunoasterea cat mai exacta a locului si gradului leziunii contribuie la protezarea adecvata-individualizata si la folosirea optima a
resturilor auditive.

*Factori etiologici ai deficientei de vaz

handicapul de vedere. Acestea trebuie raportate la gravitatea handicapului si la factorii care favorizeaza aparitia unor
disfunctionalitati intr-o anumita perioada de dezvoltare a fiintei umane.

La un prim nivel se constata relatia cauzala dintre deficienta vizuala si diferite le lezari si disfunctii ale analizatorului vizual. In
fiecare caz de cecitate sau ambliopie apare drept cauza un deficit organic si functional intr-una sau mai multe formatiuni ale
analizatorului. Se vor urmari mai intai afectiunile analizatorului vizual care produc deficienta vizuala.
La al doilea nivel se vor urmari factorii cauzali care, la rândul lor, determina afectiunile analizatorului vizual. Aici este vorba de
factori genetici, de boli transmise de mama fatului in timpul sarcinii, de boli contactate in timpul copilariei precum si de diferite
traumatisme.

Un al treilea nivel este cel al factorilor de natura sociala si economica, psihologica si educationala, care conditioneaza aparitia si
manifestarea cauzelor întâlnite la primele doua niveluri.

a)Afectiuni ale analizatorului vizual care produc deficienta vizuala:

Un criteriu uzual îl constituie localizarea organica, anatomica a afectiunii. Afectiunile pot fi clasificate si in raport cu efectele lor
asupra capacitatii vizuale, asupra diferitilor parametri ai actului vizual .

-tulburari ale subfunctiei de formare a imaginii optice

-tulburari de refractie(ametropiile): miopia; hipermetropia; astigmatismul; anzinometropia.

De regula ametropiile se datoreaza fie unor modificari ale refrigentei mediilor optice, fie unor modificari ale axului
anteroposterior al globului ocular.

-opacifierea mediilor refringente . A doua categorie de cauze care pot impiedica subfunctia de formare a imaginii optice o
reprezinta opacitatile aparute pe parcursul razelor de lumina in drumul lor spre retina . Lipsa totala sau partiala de transparenta a
corneei poate fi provocata de diferite tipuri de afectiuni congenitale sau dobandite .Dintre bolile dobandite , foarte frecvente sunt
leziunile inflamatorii ale corneei-keratitele . Cauzele lor sunt exogene , datorate unor factori extra-oculari si endogene , incluzand
procese corneene degenerative si distrofice . In numeroase cazuri , deficienta vizuala este provocata de existenta unor cicatrice si
pigmentii ale corneei , ale caror efecte asupra functiei vizuale depind de intinderea , asezarea si profunzimea lor .In unele cazuri
deficienta vizuala se datoreaza deplasarilor cristalinului . Si acaste afectiuni pot fi dobandite sau dobandite . Subfunctia de formare
a imaginii optice poate fi impiedicata si de opacifierile corpului vitros , datorate mai ales unor anomalii congenitale . Unele
infectii si unele hemoragii in corpul vitros pot duce si ele la opacifierea partiala sau totala a acestuia .

-tulburari ale subfunctiei de receptie retiniana a imaginii

-afectiunile vasculare ale retinei . Deficienta vizuala este provocata de periflebite retiniene . La originea lor se afla adesea bioli
cardio-vasculare sau unii factori infectiosi care privesc intregul organism .

-afectiunile degenerative ale retinei , afectiuni aproape totdeauna de natura ereditara .Unele dintre aceste afectiuni se asociaza cu
epilepsia , paralizia , idiotia . Una din cele mai periculoase manifestari patologice la nivel retinian , cauzatoare de deficiente
vizuale grave este dezlipirea de retina , care se datoreaza multor procese patologice oculare .

-tulburari ale subfunctiei de transmitere a excitatiei nervoase-nevrite optice; staza papilara; atrofii optice; hemianopsiile.

Acestea apar doatorita lezarii nervului optic . Adesea sunt asociate cu afectiuni ale retinei sau ale altor componente ale
receptorului ocular . Unele afectiuni sunt localizate chiar la nivelul papilei . Printre cauze se afla si unele malformatii de natura
ereditara ale nervului optic.

-tulburari ale subfunctiei de fuziune binoculara . Disfunctiile vederii binoculare sunt de naturi diferite : senzoriale , motorii si la
nivelul centrilor vizuali din scoarta cerebrala . Cauzele de natura enzoriala sunt cele care impiedica fuziunea prin faptul ca produc
o inegalitate optica a imaginilor vizuale formate si receptate in cei doi ochi . Cauzele motorii ale disfunctiilor vederii binoculare
sunt legate de diferite tipuri de dereglari ale mobilitatii oculare , de afectiuni ale muschilor care asigura mobilitatea globilor
oculari . Pot fi implicati si nervii oculomotori , care inerveaza acesti muschi .Tulburarile mobilitatii oculare se datoreaza astfel
unor anomalii in lungimea muschilor si tendoanelor , in pozitia lor , in capacitatea lor functionala de a efectua miscarile oculare .

-disfunctii ale mecanismelor corticale ale vederii. Exista o mare varietate de afectiuni cerebrale care pot deveni cauze ale unor
deficiente vizuale : maladii , traumatisme , encefalopatii , tumori cerebrale . Psihastenia , isteria , psihozele schizofrenice pot duce
la asanumita " cecitate psihica " . Consecinte grave asupra functiei vizuale au foarte adesea afectiunile vasculare si hemoragiile
cerebrale , atrofiile cerebrale , traumatismele cranio-cerebrale .
-afectarea altor aspecte functionale ale analizatorului vizual . Tulburarea functiei de reglare a tensiunii intraoculare poate cauza
:hipersecretia umorii apoase; tulburarea excretiei acesteia; tulburarea reglarii corticale a tensiunii intraoculare

Sunt vintalnite si disfunctii ale mecanismului de dozare a luminii care patrunde in ochi , prinmarirea sau micsorarea pupilei
.Exista si tulburari de dinamica pupilara , cauzate de rupturi ale unor fibre ale nervului optic . Oserie de tulburari afecteaza
musculatura pleoapelor . Cele mai raspandite afectiuni oculare sunt bolile conjunctivitei .

b) Afectiuni organice generale care determina deficienta vizuala

Aceste afectiuni se datoreaza unor:

-factori de natura ereditara . Tipuri de anomalii : anoftalmia , microftalmia , lipsa cristalinului sau a irisului , distrofia corneei ,
albinismul , glaucomul , mai toate degerenescentele , unele tumori maligne , diferite defecte de conformatie.

-afectiuni contactate in perioada intrauterina-afectiunile transmise de mama fatului in timpul sarcinii , mai ales in etapele ei
timpurii: bolile infectioase-rubeola , rujeola , febra gripala , tuberculoza , hepatita epidemica , bolile sexuale , alcoolismul
parintilor , factorii stressanti si oboseala excesiva a mamei .

-factori perinatali-aici se pune problema traumatismelor obstreticale care pot cauza leziuni sau anomalii de dezvoltare anatomo-
fiziologica a analizatorului vizual .

-factori patologici postnatali-numeroase boli generale contactate in copilarie , in special in primii ani de viata pot avea urmari
dramatice asupra functiei vizuale . Cu cat varsta la care se instaleaza boala este mai mica , cu atat vulnerabilitatea copilului este
mai mare .

-boli infectioase

-cazurile de difterie

-stari de anemie care pot duce la atrofii ale nervilor optici

-bolile reumatice

-tulburari in functia glandei tiroide

-afectiuni endocrine

-tumori ale glandei suprarenale

-boli cardiovasculare

-boli digestive

-diabet

-boli renale

c)Traumatismele oculare

Sunt cauze din cele mai frecvente ale orbirii dar si cele care ar putea fi de cele mai multe ori evitate .Accidentele care se produc in
timpul jocului , in activitatea scolara , in viata de familie . Traumatismele oculare se impart in : contuzii , plagi perforante si arsuri
oculare . Actiuni grave se produc si prin actiunea unor medicamente oculare aplicate la o concentratie mai mare decat cea
prevazuta .

d)Cauze sociale si educationale

Studiile care urmaresc conditionarea sociala a deficientelor vizuale scot in evidenta ca procentul acestora este de 3 ori mai mare in
tarile in curs de dezvoltare decat in cele puternic industrializate .Chiar si in tarile bogate exista diferente intre procentul
nevazatorilor din paturi defavorizate si din paturile instarite . In tarile industrializate cauzele sunt legate de procesul de imbatranire
si de bolile profesionale , in timp ce in tarile in curs de dezvoltare aceste cauze tin de bolile transmisibile si de malnutritie . Un alt
aspect social se refera la segregarea sociala a deficientilor in institutiile specializate si la atitudinea celor din jurul lor . Handicapul
deficientului vizual poate fi accentuat de mentalitatea retrograda a vazatorilor , de ignoranta , indiferenta ,teama , agresivitatea ,
lacomia , superstitiile , lipsa de intelegere sau mila jignitoare intalnite de nevazator .

Etiologia specifica diferitelor tipuri de deficiente

1. Rolul factorilor endogeni si exogeni in modificarile morfofunctionale ale sistemului nervos central, ale analizatorilor si
ale aparatului fonoarticulator.

*Prin actiunea unor factori etiologici nocivi asupra organismului, in totalitatea sa, dar, mai ales, asupra sistemului nervos central,
in diferite etape ale procesului de crestere si maturizare, se produce o accentuata scadere a eficientei mintale, precum si o
semnificativa diminuare a capacitatii de adaptare si integrare sociala, adica o stare de handicap consecutiv deficientei mintale.

Factorii cauzali se gasesc in trei domenii fundamentale:

-zestrea genetica:

a) factorii genetici nespecifici

b) factorii genetici specifici

-mediul si educatia, adica ceea ce este dobandit, in aceasta categorie intrand factorii etiologici prenatali, perinatali, postnatali, si
psihoafectivi. Cand factorii respectivi provoaca leziuni ale sistemului nervos central si determina o stare de deficienta mintala,
aceasta deficienta este considerata exogena.

* Clasificarea factorilor etiologici in cazul deficientelor senzoriale:

-factori predispozanti; factori precipitanti; factori de intretinere;

factori de stres.

Nivele ale sistemului etiologic:

- relatia cauzala dintre deficienta si diferitele lezari sau disfunctii ale analizatorilor;

-reprezentat de factorii cauzali care determina afectiunile analizatorilor;

- reprezentat de factorii de natura sociala, economica, psihologica, educationala care conditioneaza aparitia si manifestarea
cauzelor relevate la primele doua nivele.

*Handicapurile de limbaj apar prin actiunea unor procese complexe in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul
nasterii sau dupa nastere. La aceste cauze generale, de pot fi incriminate in toate tulburarile de limbaj, se adauga altele specifice
unei categorii date.

Aceste cauze se impart in functie de forma si perioada cand apar:

1.in timpul sarcinii

2. in perioada nasterii

3. cauzele care actioneaza dupa nastere:

a) Cauze organice Acestea pot fi de natura centrala sau periferica.

Exemplu: lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor; disartie; dislalie periferica;
anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizata a tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii. O
asemenea situatie are loc si in prognatism si progenie ca si in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si
intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau functional, mscanismele
neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot
determina tulburari de limbaj, atat pe cale centrala, cat si periferica.

b) Cauze functionale Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala, cat si cea motorie.
Cauzele functionale pot afecta oricare din componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel, apar dereglari ale
proceselor de excitatie si inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central,
insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini dezvoltarea sa sau pot crea dificultati in parcurgerea traseului normal al
limbajului.

c) Cauze psihoneurologice Influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila
sau cu tendinte patologice. Asemenea cauze se intalnesc la subiectii cu handicap mintal, la alienatii mintal, la cei cu tulburari de
memorie si de atentie, la cei cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se
supraapreciaza-infatuatii, aceste manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si a limbajului.
4.Desi in literatura de specialitate se insista mai putin asupra lor, cauzele psiho-sociale nu sunt lipsite de importanta. La o analiza
mai atenta vom constata ca acestea au o frecventa relativ mare, iar efactele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii
limbajului, ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite in educatie, slaba
stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea copilului mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentru
amuzamentul parintilor, ce duc la formarea unor obisnuinte deficitare, imitarea unor modele cu o vorbire incorecta in perioada
constituirii limbajului, trairea unor stari conflictuale, stressante, suprasolicitarile, care favorizeaza oboseala excesiva,
bilingvismuls.a.

2. Consideratii privind frecventa anumitor tipuri de deficiente.

*Frecventa surzilor in societate difera in timp si de la o zona socio-geografica la alta in raport cu aparitia si amploarea unor
factori perturbatori: eredo-familiali, encefalopatii, tratament medical inadecvat, epidemii, conflagratii sociale, traumatisme
determinate de accidente, alcoolism, iradieri, malnutritie etc. Astfel, in acelasi timp, in spatii geografice diferite, atat cau-
zalitatea cat si frecventa surditatii pot prezenta modificari esentiale. Aceeasi constatare se remarca si pentru acelasi spatiu, dar
in etape de timp diferite. In conformitate cu datele statistice autohtone si mondiale, surditatea la varsta copilariei e reprezentata
de procentul de 1%o de locuitori. Odata cu maturitatea, procentul de dereglari ale aparatului auditiv se afla in continua
crestere, la peste 10%, iar la adultii de varsta a treia disfunctia auditiva se manifesta in proportie de peste 50%. Dupa Daniel
Marcelli copiii cu ambliopie ocupa cam 4,6% din totalul copiilor cu handicap, iar cei cu cecitate 2,4%. In scolile speciale din
Romania sunt inscrisi in acest an scolar 1740 de elevi. In evidentele Asociatiei Nevazatorilor din Romania sunt 81000 de
persoane cu „invaliditate oftalmologica” de gradul I – handicap grav (cecitate totala sau de vedere foarte slaba, nefunctionala)
si cu invaliditate de gradul II – handicap accentuat (ambliopie, vedere partiala). Referitor la proportia copiilor cu deficienta
mintala din tara noastra, nu dispunem de cifre oficiale, ci doar de aprecieri ale catorva autori. Astfel, Petru Arcan si Dumitru
Ciumageanu si mai tarziu Ioan Drutu invoca cifra de 4 %, iar Ion Strachinaru pe cea de 5 %. Acesta din urma face si o
interesanta apreciere comparativa: « numarul important prin care deficientii mintal isi anunta prezenta crescuta arata ca ei sunt
primii handicapati de care pedagogia speciala trebuie sa se ocupe neintarziat pentru a-i ridica la forme de viata social-utila si
pentru a face ca randul lor sa nu fie ingrosat cu noi cazuri dintre copiii normali. De altfel, ei nu atrag atentia numai pentru ca
sunt circa 50% din totalul copiilor deficienti, ci si pentru faptul ca, in ordinea acestora, ei sunt, spre exemplu, de 15 ori mai
numerosi decat surdo-mutii si de 35 de ori mai numerosi decat nevazatorii» Referindu-se la frecventa in populatia infantila a
copiilor cu deficienta mintala, literatura de specialitate evidentiaza si faptul ca aceasta frecventa este inegal raspandita de-a
lungul anilor de scolarizare, existand o anume dinamica ascendenta dinspre clasele mici spre clasele mari. Initial, la nivelul
varstei prescolare proportia este redusa, fiind evidente doar cazurile de deficienta profunda sau severa, pentru ca, la debutul
scolar, sa-si faca simtita prezenta si cazurile de deficienta moderata. Deficienta mintala usoara este decelata, de regula, la
nivelul claselor primare, in timp ce cazurile de limita se reliefeaza mai adesea abia in momentul trecerii din ciclul primar spre
prima clasa gimnaziala. Pentru nuantarea afirmatiei cu privire la inegalitatea frecventei copiilor cu deficienta mintala de-a
lungul anilor de scoala, reamintim datele procentuale prezentate de Mariana Rosea, dupa P. Baton . Conform acestor date,
proportia deficientilor mintal, impreuna cu «cazurile indoielnice», variau intre 4,2% din populatia investigata la nivelul varstei
de 8 ani, cu alte cuvinte, in primul an dupa debutul scolar, si 15,9% la nivelul varstei de 11 ani, adica la trecerea din
invatamantul primar spre treapta urmatoare de scolarizare. Reproducem si comentariul autoarei citate, pe marginea acestor
date procentuale: «Este clar ca aceasta variatie a frecventei este ecoul variatiei dificultatilor intampinate de copii in procesul
scolarizarii, pe masura maririi volumului de cunostinte ce trebuie insusite si a cresterii nivelului lor de abstractizare. Ulterior,
mergand spre scoli profesionale sau spre productie, o parte din acesti indivizi realizeaza o adaptare suficienta pentru a nu se
mai diferentia in mod vizibil de populatia cu intelect normal»

3. Individualizarea tipurilor de deficiente in functie de factorii etiologici, sociali si culturali.

Clasificari ale factorilor cauzali ai deficientei mintale

O prima clasificare sistematica a cauzelor deficientei mintale in literatura psihopedagogica ,ne este oferita de Mariana Rosca.

Clasificare in functie de momentul in care actioneaza factorii cauzali:

-Cauze prenatale

-Cauze perinatale

-Cauze postnatale
O clasificarea amanuntita a factorilor etiologici ai ‘debilitatii mintale ‘ o fac autorii M.Chiva si Y.Rutschmann in :

-Factori ereditari-nespecifici ( debilitatea endogena sau subcultura sau familiala)

-specifici (sindroame datorate unei aberatii cromozomiale sau unei deficiente specifice a genelor)

- posibili (epilepsia)

Factori dobanditi –prenatali; perinatali; postnatali; psihogeni

A.Strauss propune o clasificare ,pornind tot de la doua categorii de baza

-categoria “endogenilor”-asemenea cu “tipul subcultural”, nu prezinta nici un semn de prejudiciu prin leziune cerebrala.

-categoria “exogenilor”-asemenea cu “tipul patalogic”

trasatura principala , comuna atat exogenilor, cat si endogenilor o

reprezinta capacitatea limitata de abstractizare si generalizare, aceasta caracteristica reprezentand simptomul central al
sindromului oligofrenic.

Intre cele doua categorii etiologice exista si diferente importante, astfel la acelasi nivel de ineficienta mintala,exprimat intr-un QI
comun sau apropiat (<70) :

-endogenii intampina dificultati in domeniul limbajului,mai ales sub aspectul fluentei in exprimare,precum si al formarii
deprinderilor de citire corecta si de scriere ortografica.

-exogenii prezinta dificultati sub aspectul reproducerii si al incadrarii in anumite ritmuri si sub aspectul eficientei
psihomotorii(performante mai putin omogene decat cele ale endogenilor).

M.S. Pevzner foloseste termenul de “oligofrenie”pentru a desemna deficienta mintala, distingand :

-oligofrenia de baza sa primara ,fara complicatii asociate si prezentand tulburari difuze, nelegate de leziuni localizate.

-oligofrenia cu tuburari

-oligofrenia cu tulburari ale proceselor nervoase

-oligofrenia cu afectiuni predominante

Sindroame ale deficientei mintale, determinate prin mecanisme gene

Maladia Down-(dupa numele celui care a descris-o, Langdon Down

este un sindrom determinat de aberatia unui cromozom autosom si anume un cromozom in plus in pereche 21, fapt pentru care se
mai numeste trisomia 21.

Etiologic ,exista pareri care spun ca aceasta maladie s-ar putea datora varstei mai inaintate a mamei, varsta inaintata

a tatalui sau diferenta mare de varsta intre cei doi parinti, precum si actiunea unor factori nocivi in timpul sarcinii.

Factorul cauzal esential se pare ca este ‘slabirea functiilor reproductive ale parintilor” , indeosebi extenuarea organismului mamei.

Fiind cea mai frecventa aberitate cromozomiala care se detecteaza foarte de timpuriu, ea prezinta unele disformii structurale
specifice, detectabile inca de la nastere si care sunt dupa E.Verza:
-Protuberanta occipitala neconturata

-Fante palpebrale , avand un aspect lat si hipotonic sau ingust si ascutit

-Buze groase si fisurate transversal

-Frecvente anomalii ale maxilarelor si dintilor

-Degete scurte si uneori sindactilie

Aceste caracteristice structurale sunt tipice pentru sindromul Down numai daca se gasesc in combinatie la acelasi individ, izolat
ele pot fi observate si la alte persoane normale sau cu alte deficiente . Situatia acestor copii,care au o capacitate imunitara foarte
scazutas-a schimbat dupa ce au fost elaborate programele de interventie timpurie psihopedagogica si terapeutica , un rol esential
avandu-l si tratamentele cu antibiotice .

Copiii cu maladia Down , de obicei, se afla la nivelul deficientei mintale severe si chiar a celei profunde, prezentand accentuate
intarzieri in dezvoltarea limbajului, numeroase tulburari de pronuntie,dificultati majore in insusirea scris-cititului,accentuate
tulburari ale psihomotricitatii.

Orientarea individuala si dezvoltarea intr-o directie pozitiva este posibila , in conditiile unei abordari terapeutice si educative
corespunzatoare , dar si datorita unor particularitati de specificitate a acestor copii,de obicei sunt afectuosi, veseli,dornici de
compania altor persoane si se desprind relativ usor sa convetuiasca intr-un grup tolerant.

Sindromul Klinefelter-face parte din categoria aberatiilor unui cromoz sexual, cariotipul majoritatii bolnavilor fiind 47 XXY si
afectand doar sexul masculin. Caracteristicile dezvoltarii fizice a indivizilor cu acest sindrom sunt urmatoarele:

-In copilarie :talie inalta, testicole mici,necoborate in scrot

-In pubertate :se accentueaza unele trasaturi de tip feminine:solduri late, musculatura slab dezvoltata,pilozitate saraca.

Dezvoltarea intelectuala e afectat la acesti indivizi, gravitatea afectiunii fiind in functie de numarul cromozomilor x.. Sunt
prezente si unele tulburari afective, precum ;timiditatea, stari accentuate de inhibitie, complexe de inferioritate, perversiuni
sexuale,precum si tulburari neurologice ca : epilepsia sau ataxia cerebrala.

Acestia necesita atat supraveghere medicala,cat si exercitii adecvate de educatie fizica ,antrenarea sistemica a operatiilor
intelectuale si a capacitatilor mnezice, consolidarea deprinderilor de comportament corect si inhibarea celor neadecvate.

Oligofrenia fenilperuvica(fenilcetonuria) face parte din categoria dismetaboliilor determinate genetic, acest sindrom
caracterizandu-se din sangele acelei enzime ,care asigura in mod obisnuit transformarea fenilalaniei in tiroxina. Astfel fenilalanina
se transforma in acid fenilpiruvic, toxic pentru organism, inclusive pentru SNC. Posibilitatea depistarii,prin analize de laborator a
acestui acid, necesita instruirea unei diete speciale , lipsa de elementul toxic, prevenindu-se astfel aparitia fenomenelor de
retardare mintala.

Desi in primele luni dupa nastere copilul pare normal, curand apar primele semen ale boli, iritabilitate crescuta si crize convulsive
,iar caracteristicile morfologice specifice pot fi : ochi albastri, piele fina, parul blond

mai tarziu apar intarzieri ale achizitilor psihomotrice si prezentarea stereotipurilor in plin plan motor,rigiditate musculara,reflexe
osteotendintioase vii.

Galactosemia este o alta maladie din categoria dismetaboliilor , constand in absenta unei anumite enzime din sange ,ce provoaca
incapacitatea organismului noului nascut de a transforma corespunzator galactoza din laptele cu care este hranit.

Eliminarea totala a laptelui din regimul alimentar a acestui copil e capabila sa previna sau sa diminueze o serie de afectiuni grave (
insuficiente ale dezvoltarii somatice ,tulburari hepatodigestive,tulburari neurologice ).

Hipotiroidismul este un sindrom din categoria disendocriniilor, datorat unei tulburari a functionarii glandelor cu secretie interna,
avand doua variante :-cretinismul endimatic -cretinismul sporadic, ambele datorate dereglarii functiei normale glandei tiroide.
Trasaturi specifice acestor indivizi sunt :

-Statura mica, craniu mic, piele uscata si galbuie, par aspru, abdomen diform si cu herni

-Psihic ,ei sunt apatici, au miscari si mimica sarace,o reactivitate redusa si insuficienta intelectuala accentuate.Sindroamele sunt
numeroase , numarul lor depasind cu mult cifra de 100 , insa numarul copiilor care se nasc cu aceste sindroame

este relativ mic. Conditia fundamentala a unei eventuale reusite in terapia complexa a acestor sindroame o reprezinta abordarea
cat mai timpuriu posibil, in programe adaptate, personalizate,in care tratamentele medicale corespunzatoare trebuie

sa se imbine cu masuri de organizare a mediului familial si educativ-terapeutic.

Forme ale deficientei mintale, determinate de factori extrinseci ai d.m.

Factorii extrinseci ai deficientei mintale-cuprind toate accidentele survenite din momentul conceptiei,pe tot parcursul stadiului
vietii intrauterine,ale nasterii si pana la sfarsitul primei copilarii,clasificandu-se astfel in : prenatali,perinatali,pstnatali si
psihogeni.

1.Cauzele prenatale ale deficientei mintale –ereditatea este primul factor premergator tuturor cauzelor posibile .

Factorii care actioneaza in primele trei luni ale sarcinii duc la consecinte dintre cele mai grave ,intrucat in aceasta
perioada,apar si se diferentiaza organele separate ale fatului, iar tesuturile ,inclusiv cel al SNC,au o vulnerabilitate crescuta.Astfel
in cadrul unor investitii asupra cazurilor de imbolnavire a viitoarelor mame, in timpul sarcinii,cu rubeola-maladie provocata de o
infectie virotica,s-a constatat aparitia ulterioara a unor cazuri de retardare mintala, mai mult sau mai putin accentuate ,intr-un
procent de :

-47% la copii ai caror mame s-au imbolnavit in prima luna de sarcina

-20% in luna a II a

-7% in luna a III a

Alte forme de infectie virotica a gravidelor,infectii care pot actiona nociv asupra fatului si ot determina aparitia unor cazuri de
deficienta mintala,dar si a altor deficiente ,sunt: Gripa infectioasa, Hepatita vorotica, Pojarul, Oreionul

O grupa de factori care actioneaza prenatal o reprezinta si infectiile de natura bacteriana ,dintre care amintim:

-Tuberculoza congenitala-care ,daca actioneaza din primele luni ale sarcinii.Poate determia, fie un avort spontan, fie afectarea
dezvoltarii psihice ulterioare,inclusive cea mintala.

-Sifilisul congenital-in care exista situatii de dezvoltare aparent normala, in primii ani de viata pentru ca ulterior sa se produca
deteriorari evidente ale capacitatii mintale si ale conduitei adaptative (se poduce si anomalii somatice : dentitie deformata,nas in
sa,keratite).

-Infectii cu protozoare au ca reprezentant principal Toxoplasma congenitala,provocata de un protozor preluat de la

animale.Desi pentru mama insarcinata,aceasta maladie nu prezinta pericole deosebite ,afectarea faptului cu toxoplasma are
consecinte grave, deficiente mintala asociindu-le ulterior, cu diverse afectiuni somatice , microcefalie sau hidrocefalie,alterari ale
tesutului nervos.

Alte cauze posibile ale deficientei mintale, care actioneaza, uneori, asupra faptului in perioada intrauterina sunt :

-incompatibilitatea factorului Rh- atunci cand o mama cu Rh negativ este purtatoarea unui fat cu Rh pozitiv (mostenit de la
tata). In asemenea situatii,organismul mamei produce “anticorpi’,care pot afecta si SNC al viitorului copil.-varsta inaintata a
parintilor- pierderea prin epuizarea capacitatii de procreiere a organismului parintilor.

-iradierea mamei (de exemplu raze x)-in primele cinci luni de sarcina
2. Factori care actioneaza perinatali .Desi este un proces fiziologic normal, nasterea reprezinta ,pentru un copil,o schimbare
radicala a conditiilor de existenta.

a) In etapa centrala a procesului nasterii-: asfixia, hemoragii,

traumatisme mecanice,

b) Printre factorii patogeni care actioneaza in timpul nasterii avem : prematuritatea,postmaturitatea,nasterea prin
cezariana,toate acestea putand provoca unul sau mai multe din accidentele mai sus.

Atat cauzele care au actionat prenatal, determinand nasterea prematura,cat si accidente posibile prenatale reprezinta factori
etiologici cu actiunea cumulata.

c)Intr-o investigatie organizata,s-a constatat ca frecventa deficientei mintale printre copiii gemeni de varsta scolara este ,practic,
dubla in raport cu frecventa acestei deficiente printre copiii de acceeasi varsta , nascuti insa obisnuit.Astfel sarcinile gemelare si
nasterile de gemeni pot constitui conditii favorabile sau chiar de provocare a actiunii a factorilor prenatali-traumatisme
,asfixie,hemoragii-care stau la baza deficientelor mintale a anumitor copii.

3.Factori care actioneaza postnatal- ca factori care actioneaza postnatal direct sau indirect sunt urmatorii:

-Neuroinfectiile(meningite,encefalite), care apar a fi cele mai raspandite si periculoase

-Intoxicatii(cu CO,cu plumb)

-Leziuni cerebrale posttraumatice (depend de perioada in care au actionat ,afectiunile timpurii fiind, de obicei,mai accentuate si
mai difuze, adica afectand zone mai intinse din cortex)

-Accidente vasculare cerebrale

-Encefalopatiile de postimunizare

-Bolile organice cronice

-Subalimentatia

-Alimentatia nerationala

-Conditii neigienice

4.Factori psihogeni -pot juca un rol nociv deosebit,mai ales atunci cand actioneaza de timpuriu si corelat cu conditii educative
precarea si pe o perioada mai indelingata de timp,producand veritabile tablouri de deficienta mintala.

Etiologia tulburarilor de auz dobandite :

in perioada prenata :

-infectii virale sau bacteriene ale mamei;

-ingerarea de substante toxice , alcool sau a unor medicamente din grupul tranchilizantelor;

-tentative de avort prin consumul unor substante ca : chinina , apa de plumb , erogotina sau prin administarea de antibiotice;

-iradieri ale mamei in timpul sarcinii;

-incompatibilitatea RH intre mama si fat;

-traumatism in timpul sarcinii;

in perioada neonatala (perinatala)

-traumatisme obstreticale cu produceri de hemoragii in ureghea interna sau la nivelul scoartei cerebrale;

-anoxie sau asfixie albastra , urmata de insuficienta oxigenare a structurilor nervoase cerebrale ;

-blirubinemia sau icterul nuclear.

in perioada postnatala

-boli infectioase de tipul : otita, mastoida , encefalita , rujeola , febra consulvisiva , oreion.

-Traumatism cranio-cerebrale;

-Abuz de antibiotice si alte substante medicamentoase;

-Traumatisme sonore

-Stari distrofice , intoxicatii , afectiuni vasculare.

In functie de localizarea la nivelul urechii , putem identifica urmatoarele cauze :

La nivelul urechii externe:

-absenta pavilionului urechii sau malformatii ale acestuia;

-obstructionarea canalului auditiv extern cu dopuri de ceara sau alte corpuri straine;

-excrescente osoase.

La nivelul urechii medii:

-otite , mastoide , corpuri straine;

-inflamarea trompei lui Eustache

-leziuni sau malformatii ale oscioarelor , otoscleroza;

-perforarea membranei timpanului.

La nivelul urechii interne :

-leziuni sau deformari ale labirintului cohlear;

-leziuni ale organului Corti , membranei bazilare si nervului auditiv.

Etiologia tulburarilor de vedere:

-boli ale anexelor globului ocular (pleoape , glande lacrimale , boli ale orbitei oculare , conjunctivitele);

-tulburari ale refractiei oculare (miopia, hipermitropia, astigmatismul);

-afectiuni ale cristalinului (cataracta);

-afectiuni ale corpului vitros;

-afectiunile polului posterior (retina si nervul optic).

-Accidente si traumatisme oculare;

-Alterari ale campului vizual;

-Tulburari ale vederii binoculare ;

-Alterari ale simtului cromatic;

- Tulburari de adaptare la intuneric si lumina ;

O sistematizare operativa a cauzelor deficientelor de vedere include :

-anomalii ereditare –genopatii (mutatii cromozomiale)

-anomalii neereditare –gametopatii

-cauze care actioneaza perinatal sau post natal , in diferite perioade ale existentei persoanei:

-boli infectioase;

-intoxicatii cu diferite substante (de ex. Alcool metilic, arsenic)

-cauze diverse.

Un loc important in etiologia deficientelor de vedere este rezervat numeroaselor boli care se pot manifesta in perioada copilariei si
a caror neglijare sau netratare poate conduce la urmari foarte grave in dezvoltarea si functionarea structurilor anatomo-fiziologice
ale analizatorului vizual:

-boli neurologice –pot determina atrofii ale nervului optic , paralizii ale muschilor globului ocular;

-boli ale pielii-pot afecta testurile dermice oculare prin ulceratii;

-boli ale sangelui –pot provoca atrofii retiniene sau ale nervului ioptic , tumori;

-infectii microbiene sau virotice ( de exemplu gripa)- pot determina complicatii la nivelul anexelor globului ocular (canalul
lacrimar , pleoape).

-boli infectioase si boli venerice –pot provoca afectiuni mai ales la nivelul tesuturilor conjuctive sau retiniene (unele infectii pot
determina si nistagmusul).

-boli endocrine –pot determina aparitia glaucomului infantil

-traumatisme ale globului ocular in diferite circumstante de viata ale copiilor.

Cunoasterea etiologiei si manifestarile clinice ale deficientelor de vedere prezinta o mare importanta in stabilirea unui diagnostic
diferential , stabilirea unui tratament compensatoriu si recuperarea , profesionalizarea si integrarea sociala a persoanei cu
deficienta de vedere .

Etiologia deficientei fizice –categoriile etiologiei care determina aceste tulburari au in componenta lor afectiuni ale sistemului
nervos central si periferic , disfunctii metabolice sau ale sistemelor endocrin, muscular si osos , alimentatie necorespunzatoare ,
disfunctii psihice cu rezonanta asupra expresiei motrice , carente educationale , afective si ale mediului social in care se dezvolta
copilul. Toate aceste cauze actioneaza de obicei in interrelatie , fapt ce ingreuneaza demersul stabilirii unui diagnostic diferential
si structura strategiei de recuperare si reeducare a copilului .
Psihomotricitatea , privita sub aspectul formarii , dezvoltarii , educarii si integrarii sale in sfera functionala a psihismului uman ,
imbraca aspecte foarte variate datorita interferentelor determinate de relatiile permanente ale individului cu mediul inconjurator ,
in procesul adaptativ si educational la care este supus . Daca definim notiunea de psihomotricitate ca fiind o conjugare a functiilor
psihice cu cele motrice si acceptand premisa ca ea reprezinta o functie complexa a sistemelor superioare de adaptare si integrare ,
atunci abordarea ei din perspectiva psihopedagogica se impune ca o necesitate din cel putin doua motive :

-psihomotricitatea este profund implicata in structurarea „partilor vizibile” ale personalitatii si in ajustarea complexa a
comportamentului individual in diversele situatii de viata;

-tulburarile psihomotrice au un puternic impact asupra imaginii de sine a individului , fapt care determina o serie de disfunctii in
planul personalitatii acestuia .

Cresterea si evolutia copilului are la baza o serie de legitati care actioneaza indiferent de situatiile existente in ontogeneza ,
determinand aparitia unor etape , perioade sau stadii de dezvoltare caracterizate printr-o serie de indicatori ce informeaza asupra
nivelului atins si asupra posibilitatilor de exprimare a copilului pe baza achizitiilor din mediul sau de viata . Diferentele
interindividuale sunt puse fie pe seama dispozitiilor genetice , fie pe seama conditiilor de mediu , acestea interactioneaza si
determina o mare variabilitate de manifestari psihomotrice .

Manifestarile din sfera motricitatii trebuie privite in stransa relatie cu dezvoltarea intelectuala , expresia verbala si grafica,
maturizarea afectiv-motivationala si calitatea relatiilor interindividulae ca expresie a maturizarii sociale . Nu de putine ori pot fi
intalniti copii care prezinta o slaba dezvoltare a miscarilor mai complicate ale mainii , dificultati in trecerea de la o miscare la alta
sau in executarea unor miscari pe baza unorcomenzi verbale , lipsa de expansiune , lentiare, inertie sau uniformitate in miscari ,
toate acestea constituindu-se in informatii cu privire la nivelul de dezvoltare in plan psihomotric al copilului .

Etiologia tulburarilor de limbaj , la randul ei , este de o mare diversitate si cunoasterea cauzelor care determina tulburarea este o
alta conditie de baza in stabilirea programului terapeutic si a strategiei dee lucru cu copilul deficient. Analiza cauzelor a putut
stabili urmatoarele categorii etiologice:

Cauze care actioneaza in perioada prenatala:

-boli infectioase ale mamei in perioada sarcinii;

-incompatibilitatea factorului RH;

-intoxicatii;

-traumatisme mecanice sau psihice ;

-carente nutritive.

Cauze care actioneaza in timpul nasterii:

-traumatisme obstrticale

-nasteri prelungite care duc la asfixii si leziuni ale sistemului nervos central.

Cauze care actioneaza in perioada postnatala:

- cauze organice de natura centrala si periferica :

Leziuni la sistemul nervos central provocate de unele traumatisme mecanice;

Afectiuni ale aparatului auditiv si fonoarticulator care impiedica receptia si emiterea sunetelor (perforarea timpanului , anomalii
ale buzelor, limbii, valului palatin , maxilarelor).

Boli infectioase ale copariei

Intoxicatii cu substante chimice, medicamente, alcool care pot afecta organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale
limbii.-cauze functionale –privewsc sfera (receptoare) senzoriala si motorie (efectoare)

Tulburarea proceselor de excitatie si inbibitie la nivelul cortexului;

Insuficiente functionale ale sistemului nervos central;

Insuficiente motorii la nivelul aparatului fonoarticulator;

Deficiente ale auzului fonematic .

-cauze psihopedagogice –determina in special tulburari de ritm si fluenta a vorbirii:Deficiente mintale;

Tulburari ale memoriei , atentiei, reprezentarile vizuale si acustice ,

Tulburari in sfera personalitatii (neincredere in sine , timiditate, supraaprecierea imaginii de sine)

- cauze psihosociopedagogice

Slaba stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie;

Carente pedagogice .

Suprasolicitare , stari conflictuale , oboseala, fenimenul de bilingvism .

Etiologia tulburarilor de comportament

La persoanele cu dificultati de invatare severe nu se poate vorbi de o cauza unica , cu de un complex de factori care concura si
explica aparitia dificultatilor comportamentale. Nici unul dintre acesti factori nu este exclusiv si atunci cand se constata la
persoanele cu functionare intelectuala normala, se apreciaza ca exista o relartie semnificativa intre prezenta lor si probabilitatea
aparitiei problemelor comportamentale. Intre acesti factori regasim:-factori biologici ,factori sociali , factori emotionali , factori
cognitivi

Fiecare dintre aceste cauze poate afecta adaptarea emotionala si comportamentul aferent ,indiferent la nivelul intelectual al
persoanei. Cu cat acesti factori actioneaza mai multi impreuna , cu atat creste si probabilitatea dezvoltarii unor tulburari de
comportament . A ajuta elevul sa-si depaseasca dificultatile emotionale si comportamentele presupune identificarea bfactorilor
specifici care contribuie la aparitia problemelor comportamentale si intelegerea modului in care acestia actioneaza.