Tulburări de ritm și fluență ale vorbirii

Tulburările de ritm și fluență reprezintă o categorie diagnostică ce se caracterizează prin

afectarea fluidității producției verbale prin: blocaje articulatorii; poticniri; spasme articulatorii;
încetinrea sau accelerarea ritmului vorbirii; prezența pauzelor articulatorii prelungite sau
neadecvate; repețitii de sunete, silabe și/sau cuvinte; prelungirea sunetelor și silabelor;
prezența ticurilor și a mișcărilor comportamentale de deblocare; prezența simptomatologiei
neurovegetative-transpirație, înroșire, senzația de „nod în gât” etc

Din categoria tulburărilor de ritm și fluență fac parte: bâlbâiala, logonevroza, tahilalia,
bradilalia, aftongia, tulburările pe bază de coree etc. Acestea sunt tot tulburări ale vorbirii
orale se transformă orale, dar sunt mai grave decât tulburările de pronunție, nu numai prin
formele de manifestare, ci mai cu seamă prin efectele negative ce le au asupra personalității și
comportamentului persoanei.

Bâlbâiala se manifestă prin repetarea unor sunete sau silabe la începutul sau mijlocul cuvântului
cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin repetarea cuvintelor întregi ori prin apariția
spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care împiedică desfășurarea vorbirii ritmice și
cursive. În primul caz bâlbâiala se numește clonică, iar în cel de-al doilea, tonică. Când se
manifestă atât prin prima formă, cât și prin a doua, ea se numește mixtă, sau clonotonică și
tonoclonică în funcție de aspectul care predomină.

Repetarea silabelor se produce, în primul rând pentru cele care necesită un efort mai mare în
emisie ( pl, bl, cr, sl/si) sau pentru sunetele ce apar mai târziu în octogeneză și sunt mai puțin
consolidate (r, s, ș, z).

În toate formele de bâlbâială apar o serie de reacții secundare ca efect al încordării și

suprasolicitării nervoase. Printre acestea sunt manifestările neurovegetative, schimbarea culorii
feței, transpirația, tulburări de somn, crește agitația și nervozitatea, respirația devine scurtă și
întreruptă, se vorbește în timpul inspirului, ceea ce complică și mai mult bâlbâiala.

Logonevroza este strâns legată de bâlbâială, atât prin natura sa cât și prin forma ei. Bâlbâiala se
transformă în logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic ca urmare a
conștientizării handicapului și a trăirii acestuia ca o dramă, ca un moment de frustrare a
posibilităților pe care le are individul.

Logonevroza presupune modificarea atitudinii de vorbire și de mediul înconjurător în general,

prezența spasmelor, a grimaselor, a încordării și a anxietății, determinate de teama că va greși în
timpul vorbirii.

Printre cele mai frecvente cauze care pot provoca bâlbâiala se numără: „imitațiile copiilor mici
(2-3)a unor persoane adulte sau a unor copii ce au un asemenea handicap: învățătura uneia sau a
două limbi străine (bilingvismul) înainte de formarea deprinderilor în limba maternă; traumele
psihice, stresurile determinate de emoții, țoc, sperieturi, spaime, deprimare afectivă, impresia
de frustrare, de nedreptate etc.

Celelalte tulburări de ritm și fluență a vorbirii pot exista ca sindrom separat, dar și ca simptom
al bâlbâielii. Din acestea, aftongia ia naștere atunci când în mușchii limbii se produce un spasm
tonic de lungă durată, și însoțește de cele mai multe ori bâlbâiala ; tulburări de vorbire pe bază
de coree (tic, boli ale creierului mic), determinate de ticuri nervoase sau coreice ale mușchilor
aparatului monoarticular, fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbirii:
tahilalia caracterizată printr-o vorbire exagerat de rapidă și apare mai frecvent la persoanele cu
instabilitate nervoasă, cu hiperexcitabilitate: bradilalia, opusă tahilaliei: se manifestă prin
vorbire rară, încetinită cu exagerări maxime a acestor caracteristici în handicapurile accentuate
de intelect.